noiembrie 29, 2022

Regasirea echilibrului interior

 Atunci cand se roaga, o persoana intra in comuniune cu Dumnezeu. "Rugaciunea inseamna inaltarea mintii catre Dumnezeu, apropierea omului de Dumnezeu. Exista mai multe trepte ale rugaciunii. Daca este facuta din suflet chiar si rugaciunea banala - «Doamne-ajuta!» sau «Doamne, miluieste!» - te poate ajuta. Treapta cea mai inalta de intalnire cu Dumnezeu este rugaciunea inimii - «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!». Aceste cuvinte ii aduc omului incovoiat de boala atat intarire sufleteasca, cat si trupeasca", precizeaza preotul Tudor Peiu, de la Biserica "Sfanta Treime" din curtea Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii "Grigore Alexandrescu".

Regasirea echilibrului interior

Orice dezechilibru in plan fizic isi are originea in plan psihic. Rugaciunea facuta din inima contribuie la regasirea echilibrului interior si suportarea mai usoara a durerilor din plan fizic. Problemele par sa devina si mai mari atunci cand nu putem sa le gasim o modalitate de rezolvare eficienta. Prin intermediul psihoterapiei este localizata cauza care provoaca un dezechilibru in interiorul pacientului. Daca medicul descopera aceasta cauza, pacientul isi regaseste echilibrul psihic si reuseste sa faca fata mai usor responsabilitatilor, dar si problemelor de sanatate. Preotul si psihologul sunt persoane carora bolnavii le impartasesc temerile, framantarile. Apeland la psiholog o persoana invata cum sa ia decizii, cum sa isi planifice timpul si activitatile, cum sa se relaxeze si cum sa isi controleze durerea. In acelasi mod actioneaza si rugaciunea. Urmarile ei se vad atat in plan fizic, cat si psihic. In plan fizic, rugaciunea il ajuta pe credincios sa se destinda, sa se relaxeze, ceea ce are drept consecinta incetinirea ritmului cardiac si respirator, scaderea tensiunii arteriale. La nivel psihic se poate observa o senzatie de usurare, de inlaturare a tuturor temerilor.

Medicina crestina

"Medicul crestin investigheaza bolnavul printr-o anamneza libera, bazata pe comuniune si dorinta de a-l salva. Pentru ca este vesnic, sufletul trebuie abordat cu infiorarea cu care abordezi vesnicia. Prin el poti afla date importante despre trup, despre cauzele spirituale ale bolilor, despre puterea asumarii suferintei, despre legatura posibila intre patologia medicala si spirituala", arata medicul Pavel Chirila, conferentiar universitar la Facultatea de Teologie din Craiova si coautor al volumului "Spitalul crestin, introducere in medicina pastorala". Psihologul ii cere persoanei care a venit la el sa fie deschisa. La fel si la spovedanie, este important ca omul sa nu se inchida in sine. Cand ne hotaram sa ne spovedim incepe terapia, iar linistea ne inunda sufletul si trupul. Din punct de vedere teologic, boala este o ispasire a pacatelor - nu numai a pacatelor noastre, ci si al celor dinaintea noastra. In acest context, cauzele bolilor sunt neascultarea fata de Dumnezeu, gandurile rele, mania, mandria sau lacomia. Pentru a ne mentine sanatatea trebuie sa avem grija atat de trup, cat si de suflet. Si chiar daca este imaterial, sufletul are nevoie de medicamente pentru a se vindeca. Aceste medicamente sunt rugaciunea si spovedania. Reactiile emotionale ale unei persoane la aflarea unui diagnostic de boala sunt dintre cele mai variate. Ele merg de la soc, frica, disperare, furie, sentimente de vinovatie, de negare, de incertitudine privind viitorul si pana la pierderea controlului asupra propriei existente. Toate acestea sunt raspunsuri emotionale normale ale unei persoane care se confrunta cu boala. Pentru a depasi boala trebuie ca persoana respectiva sa isi regaseasca linistea interioara. "Boala trupeasca este o boala sufleteasca si intotdeauna biserica incredinteaza ca trupul se imbolnaveste din cauze sufletesti, fie personale, fie ale celor care vin in legatura cu noi. Viata este un dar de la Dumnezeu, iar alterarea chipului uman, a trupului si a sufletului vine ca o consecinta a pacatelor. Dumnezeu niciodata nu vindeca trupul fara ca mai intai sa fie cercetat sufletul. In minunile pe care le-a facut Mantuitorul Iisus Hristos vindecand pe paralitici, dupa ce i-a ridicat din boala lor, le-a amintit ca mai intai le-a iertat pacatele", afirma preotul Tudor Peiu.

Credinciosii, mai longevivi

Studii efectuate la Universitatea Oxford au aratat ca modul de viata al credinciosilor este mai sanatos decat al celorlalti. Credinciosii sunt mai longevivi decat ceilalti pentru ca regimul lor de viata este mai echilibrat, postul actionand favorabil asupra sanatatii fizice. De asemenea, persoanele care se roaga, se spovedesc si se impartasesc frecvent sufera mai rar de boli psihice, pentru ca prin spovedanie sufletul se usureaza de ceea ce il apasa. Conf. dr. Pavel Chirila vorbeste despre doua arme ale vindecarii de boala: rugaciunea si postul. O astfel de ruga este Maslul - o rugaciune profunda in numele Sfintei

Treimi, efectuata de preoti, prin care i se impartaseste bolnavului harul nevazut al tamaduirii suferintelor trupesti, intarirea sufleteasca, iertarea pacatelor, recastigarea pacii interioare. Vindecarea presupune in primul rand pocainta. Postul este o forma de pocainta, si in acelasi timp un act de cult. Prin renuntarea de bunavoie la ceva ce ne este ingaduit, postul este un exercitiu de curatire a vointei. Retinerea de la anumite alimente este folosita si in medicina alopata, care recomanda postul in tratarea obezitatii, a dislipidemiilor, a hiperuricemiei (guta), a toxiinfectiilor alimentare, a pancreatitei acute, a cancerului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu