mai 31, 2023

 

Aceste izvoare au puteri miraculoase! Unde se află izvoarele făcătoare de minuni din România, tămăduitoare pentru multe neputințe sufletești și trupești!

Mai multe izvoare din România sunt făcătoare de minuni, ele fiind tămăduitoare pentru multe neputințe sufletești și trupești. Iată o listă a celor mai cunoscute dintre ele:

• Mănăstirea Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus, com. Voila, jud. Braşov – izvor şi fântână tămăduitoare

• Mănăstirea Izbuc, sat Ponoarele, com. Cărpinet, jud. Bihor – izvorul “Izbuc”

• Mănăstirea Prislop, sat Silvaşu de Sus (Haţeg), com. Prislop, jud. Hunedoara – izvor tămăduitor (tot aici se află şi mormântul părintelui Arsenie Boca, încă necanonizat)

• Mănăstirea Râmeţ, com. Râmeţ, jud. Alba – izvor tămăduitor în paraclis

• Schitul Poşaga, com. Poşaga, jud. Alba – izvor tămăduitor

• Schitul Călugăra, com. Ciclova Montană (Oraviţa) – izvor tămăduitor în biserică

• Mănăstirea Izvorul Miron, sat Româneşti, com. Tomeşti, jud. Timiş – izvor tămăduitor cu ape termale

• Mănăstirea Săraca, com. Şemlacu Mic, jud. Timiş – izvor tămăduitor

• Schitul Vasiova, oraşul Bocşa, jud. Caraş Severin – izvor tămăduitor în capelă

• Schitul Văliug de pe Muntele Semenic, jud. Caraş Severin – lac sfânt

• Mănăstirea Brâncoveni, com. Brâncoveni, jud. Olt – izvor tămăduitor

• Schitul Pătrunsa, com. Bărbăteşti, jud. Vâlcea – izvor tămăduitor

• Schitul Pahomie, com. Cheia, jud. Vâlcea – izvor tămăduitor (Izvorul Frumos)

• Mănăstirea Bistriţa, com. Costeşti, jud. Vâlcea – izvor tămăduitor ce picură în peştera Sf. Grigorie (Vânturariţa), Galeria Asceţilor

• Mănăstirea Frăsinei, com. Muereasca, jud. Vâlcea – izvor tămăduitor (al Sf. Calinic)

• Schitul Jgheaburi, sat Piscu Mare, com. Stoeneşti, jud. Vâlcea – izvor cu ape sulfuroase, tămăduitor în Vinerea de după Paşte

• Schitul Horăicioara, com. Crăcăoani, jud. Neamţ – izvor tămăduitor

• Fântâna din satul Smeeni – apă tămăduitoare

• Biserica “Grecească”, Brăila, jud. Brăila – izvor tămăduitor

• Mănăstirea Dervent, com. Ostrov, jud. Constanţa – izvor tămăduitor (al Sf. Andrei)

• Mănăstirea „Peştera Sf. Ap. Andrei” , comuna Ioan Corvin, jud. Constanţa – izvoare tămăduitoare (ale Sf. Andrei)

• Mănăstirea Cetăţuia, com. Cetăţeni, jud. Argeş – izvor tămăduitor în altar, ce curge de la data “Izvorului Tămăduirii” până la 15 august, “Adormirea Maicii Domnului”

• Mănăstirea Robaia, com. Muşăteşti, jud. Argeş – izvor tămăduitor

• Mănăstirea Nămăieşti, lângă Câmpulung Muscel, jud. Argeş – izvor tămăduitor

• Biserica „Sf. Nectarie Taumaturgul şi Sf. Calinic de la Cernica – a Izvoarelor de Leac”, sat Vâlcele/Crâmpoţani, com. Merişani, jud. Argeş (DN Piteşti – Curtea de Argeş) – 7 izvoare tămăduitoare (pe locuri de putere vechi; regula „tăcerii” pe o rază de 1 km de jur împrejur)

• Fântâna din satul Prodăneşti, com. Ioneşti, jud. Argeş – apă tămăduitoare

• Fântâna din satul Glâmbocu (lângă Piteşti), jud. Argeş – apă tămăduitoare

• Mănăstirea Ghighiu (lângă Ploieşti) – izvor tămăduitor

• Mănăstirea Cernica, lângă Bucureşti – izvor tămăduitor (la intrare)

• Biserica „Sf. Gheorghe – Mărţişor” – izvor tămăduitor (vizavi de fosta Măn. Văcăreşti, în apropierea benzinăriei de la Big Berceni)

• Mănăstirea „Sf. Ioan Casian”, comuna Târguşor, jud. Constanţa – izvor tămăduitor

• Mănăstirea „Sf. Maria – Techirghiol”, Techirghiol, jud. Constanţa – izvor tămăduitor

mai 22, 2023

 

A stat 12 ore ascuns în Sfântul Mormânt pentru a vedea ce se întâmplă. „Trebuia să văd, ca un alt Toma necredincios”

„Trebuia să văd, ca un alt Toma necredincios”, spunea el, „cu ochii mei ceea ce se întâmplă în interiorul Mormântului ca să cred”. De multă vreme căuta modul de a da răspuns la întrebările lui.

Într-o zi, pe când curăţa cupola în podul Mormântului, a descoperit o mică ascunză­toare în care, cu greutate, putea intra trupul unui bărbat. Era singurul loc în care putea să se ascundă şi să urmărească, nevăzut de nimeni, venirea Sfintei Lumini.

Monahul grec Mitrofan s-a născut în anul 1900 în localitatea Kerasunda din Pont, scrie doxologia.ro. În 1921, în perioada genocidului locuitorilor din Pont de către turci, a fost omorâtă toată familia lui. El însuşi, la vârsta de 21 de ani, a fost prins şi trimis la închisoarea din Ntigiampakir, unde prizonierii lucrau la minele de cupru. Cei mai mulţi dintre ei erau condamnaţi la moarte din pricina mâncării infectate şi a condiţiilor mizerabile de trai.

După câteva luni de şedere în temniţă, Părintele Mitrofan a reuşit să evadeze. Fără patrie şi familie, singurul scop al vieţii sale era să reuşească să ajungă viu la Ierusalim, ca să se închine la Mormân­tul lui Hristos.

Timp de mai multe săptămâni a călătorit descult prin munţi, ca o sălbăticiune, ascunzându-se de oameni. Îndreptându-se spre sud, a ajuns la localitatea Alep din Siria, de acolo a mers la Beirut, în Liban, după care, mergând zile întregi paralel cu ţărmul, a ajuns la portul Haifa din Palestina. Peregrinarea lui s-a încheiat la 1 noiembrie 1923, când a ajuns la Ierusalim, unde şi-a împlinit făgăduinţa sa la Sfântul Mormânt.

Doi ani mai târziu, în 1925, a fost tuns în monahism şi a fost rânduit păzitor al Sfântului Mormânt de către Patriarhul Damian I. În această calitate, a participat la ceremonia Sfin­tei Lumini de la Paştile anului 1925. Vreme de multe luni l-au chinuit nedumerirea şi îndoiala cu privire la natura minunii. Credinţa lui se clătinase şi se întreba dacă într-adevăr este vorba despre o minune adevărată. Răspunsul la întrebarea sa a venit câteva luni mai târziu, în Sâmbăta Mare a anului 1926, când a reuşit să se ascundă în podul Sfântului Mormânt, de unde putea să urmărească tot ceea ce se petrecea în interiorul lui.

Cele pe care le-a trăit în acea zi, le-a povestit după 55 de ani, la Paştile anului 1980, preotului cipriot Sava Ahilleos, care le-a consemnat în scrierea sa: Am văzut Sfânta Lumină. În acel an, părintele Mitrofan avea 80 de ani şi număra deja 56 de ani neîntrerupţi de păzitor al Sfântului Mormânt.

Aşa cum el însuşi a mărturisit, când era tânăr de 25 de ani, fusese stăpânit de o dorinţă nestăpânită de a vedea cu ochii săi cele ce se petreceau în înteriorul Mormântului în clipa când cobora Sfânta Lumină.

„Trebuia să văd, ca un alt Toma necredincios”, spunea el, „cu ochii mei ceea ce se întâmplă în interiorul Mormântului ca să cred”.

De multă vreme, căuta modul de a da răspuns la întrebările lui. Într-o zi, pe când curăţa cupola în podul Mormântului, a descoperit o mică ascunză­toare în care, cu greutate, putea intra trupul unui bărbat. Era singurul loc în care putea să se ascundă şi să urmărească nevăzut de nimeni venirea Sfintei Lumini.

În Vinerea Mare a anului 1926, la miezul noptii, Părintele Mitrofan pune în aplicare planul său îndrăzneţ. La ora 00:30 a cerut de la un ajutor de al său să-i aducă o scară ca să controleze candelele ce erau atârnate sus. După ce a urcat în podul Mormântului, a spus ajutorului să ia scara, motivând că va coborî de acolo printr-o săritură atunci când va termina controlul.

Însă Părintele Mitrofan a rămas în ascunzătoare toată noaptea. Ceasurile care au urmat au fost martirice, aşa cum povesteşte el însuşi, deoarece a în­ceput să fie stăpânit de o frică nemaicunoscută. Învinovăţiri şi mustrări de conştiinţă îl chinuiau pentru ceea ce a îndrăznit să facă.

„Am început să mă prihănesc pe mine însumi”, spunea el, „pentru ceea ce am făcut şi pentru hotărârea mea lipsită de maturitate… Toată lumea crede, numai tu, Mitrofane, nu crezi”.

Vreme de 12 ceasuri a rămas nemişcat şi tăcut. Avea cu el numai puţină apă şi o mică lanternă, pe care a folosit-o la ora 11 dimineaţa, când Mormântul a fost pecetluit şi el a rămas singur în întuneric.

fire2

După o oră, potrivit tipicului, la ceasul al doisprezecelea din zi, uşa Mor­mântului a fost despecetluită şi, mai târziu, a intrat patriarhul grec.

Fragmentul care urmează descrie cele care se săvârşesc după intrarea patriarhului, exact asa cum le descrie Părintele Mitrofan:

„Atunci am desluşit chipul patriarhului, care s-a plecat să intre în Mor­mântul dătător de viaţă. Exact în acea clipă, când agonia mea ajunsese la o înfricoşătoare încordare nervoasă în mijlocul tăcerii mormântale, în care îmi auzeam şi răsuflarea, am auzit deodată un şuierat uşor. Semăna cu suflare uşoară de vânt. Şi îndată am văzut o privelişte de neuitat: o Lumină al­băstruie a umplut tot sfinţitul loc al dătătorului de viaţă Mormânt…

Câtă frică şi cutremur nu mi-a pricinuit acea Lumină albăstruie, în care Îl vedeam clar pe patriarh, de pe faţa căruia curgea transpiraţia… Şi, ca şi cum ar fi fost luminat de acea Lumină, a început să citească rugăciunile… Şi îndată Lumina albăstruie a început să se preschimbe într-o Lumină albă, ca aceea a Schimbării la Faţă a lui Hristos.

LUMINA-SFÂNTĂ El este singurul om care a văzut cu ochii lui cum se aprinde LUMINA SFÂNTĂ la Ierusalim

În continuare acea Lumină albă s-a preschimbat într-o sferă luminoasă ca soarele, care a rămas nemişcată deasupra capului patriarhului. Apoi l-am văzut pe patriarh ţinând mă­nunchiurile cu 33 de lumânări. Şi ridicându-şi încet mâinile în sus, s-au aprins dintr-odată sfânta candelă şi cele patru mănunchiuri de lu­mânări. În acea clipă a dispărut sfera luminoasă. Ochii mi s-au umplut de lacrimi şi trupul îmi ardea în întregime.”

Aceasta este istorisirea Părintelui Mitrofan referitoare la fapta îndrăzneaţă pe care a întreprins-o în acea Sâmbătă Mare a anului 1926. Este singurul martor ocular care, fără să aibă dreptul, a trăit coborârea Sfintei Lumini în interi­orul Mormântului lui Iisus Hristos.

sursa: efemeride.ro

Player video
00:00
00:14

 

 

Oprește-te! Sunt îngrozit de ce am auzit. Cred că încep să-mi pierd mințile. Acestea nu sunt păcate omenești, ci demonice. Du-te de aici! Nu te dezleg!”

Cu câțiva ani în urmă, l-am vizitat pe gheronda Simeon de la schitul «Întâmpinarea Domnului», din Néa Skíti, lângă mănăstirea Sfântul Pavel. În vârstă de nouăzeci și cinci de ani, țintuit la pat, aștepta din clipă în clipă moartea care l-ar fi dus aproape de Dumnezeu. Lângă el, părintele Pantelimon, ucenicul său iubit și înger păzitor.

– Gheronda, l-ai prins pe papa-Sava Duhovnicul?

– Pe Sava Duhovnicul? Pe acel părinte preacuvios și sfânt? Să avem binecuvântarea lui! Cum să nu-l prind? Păi la el mă spovedeam. Eram nelipsit de la chilia sa. De multe ori îl ajutam la Sfintele Liturghii ca psalt.

– Spune-ne câte ceva despre sfinția sa. Noi am auzit deja câteva lucruri și ne-am gândit să scriem o carte despre viața sa. Se zice că era un mare duhovnic.

– Într-adevăr, avea mare har. Știa să inspire curaj la toată lumea, mai ales tinerilor monahi. Când veneau să se spovedească le el, îi întâmpina cu un zâmbet larg și cu următoarele cuvinte: «Bine ați venit, îngerașilor! Eu pe tinerii călugări îi consider niște îngerași, care, pentru iubirea dulcelui nostru Iisus, au lăsat deșertăciunea lumii și au venit să se nevoiască aici, în pustiu». Pe cei descumpăniți îi încuraja astfel: «Nu deznădăjdui, fiul meu», îmbărbătându-i pe toată durata spovedaniei.

– Se spune că avea multă iscusință în taina Spovedaniei.

– Da, și foartă multă dragoste. Întrucât nu vroia ca cei care se spovedeau la el să-i ascundă vreun păcat, dacă îl vedea pe cineva că îi este rușine să-i spună tot, apela la anumite «artificii» – «trucuri ale iubirii». Le spunea deci: «Spune, copilul meu, fără nici o rușine toate păcatele tale. Eu sunt bătrânel, uneori mă mai fură somnul. Tu însă continuă să-ți mărturisești păcatele fără nici o frică, căci Hristos este prezent și aude tot. De aceea fă o spovedanie generală, ca să-ți curățești sufletul și să ți-l faci alb și pur ca zăpada». Și astfel monahul începea să se spovedească, timp în care părintele dădea impresia că îi este foarte somn. La un moment dat își pleca capul într-o parte și începea să sforăie. Atunci monahul își spunea cele mai grele păcate, după care părintele se trezea și, automat, monahul revenea la mărturisirea păcatelor mai mici. Însă părintele îi spunea: «Copilul meu, ia stai puțin. Mai înainte parcă ai pomenit de alt păcat sau n-am auzit eu bine? Ia mai zi-l o dată, ca să-ți cureți sufletul». Atunci, căpătând curaj, acela îl mai mărturisea o dată și chiar mai deslușit. Și astfel i se ușura sufletul, se bucura Dumnezeu, iar diavolul era dat pe față.

– Ah, gheronda, îți mulțumim din suflet. Ne-ai oferit câteva informații extrem de prețioase. Am rămas și noi uimiți de iscusința acestui mare duhovnic. Ce truc ingenios! Nu am mai auzit nicăieri de un astfel de meșteșug.

– V-am spus eu. Avea multă iscusință și multă dragoste. Astfel de duhovnici nu mai găsești azi.

La Schitul Sfânta Ana, undeva pe un munte înalt, trăia un oarecare duhovnic, care însă nu avea experiența și discernământul părintelui Sava. Odată a venit să se spovedească la el cineva care săvârșise niște păcate foarte mari, atât de mari, încât duhovnicului aceluia nu i se întâmplase vreodată să spovedească pe cineva cu păcate mai mari decât acestea. Pe măsură ce auzea păcatele, părintele era cuprins din ce în ce mai mult de un sentiment de groază. Se tulburase atât de mult, încât exclama în sinea sa: «Doamne, ce păcate oribile. Ce satana mai e și ăsta!». Nu apucase să termine de mărturisit păcatele bietul monah, că părintele, extrem de tulburat, i-a zis:

– Oprește-te! Sunt îngrozit de ce am auzit. Cred că încep să-mi pierd mințile. Acestea nu sunt păcate omenești, ci demonice. Du-te de aici! Nu te dezleg! Pleacă de aici, fiindcă nu pot să te mai ascult. Hai du-te!

Bietului monah nu-i mai rămăsese nimic pe lumea asta, decât mila lui Dumnezeu. Însă acum i se închisese și ușa aceasta… Deci nu mai avea nimic. Zărind marea în depărtare, i-a trecut prin minte singura soluție care îi mai rămăsese: să se înece în mare, ca să-și pună capăt chinului. Însă Dumnezeu este mare. Pe când se gândea deci să meargă să se înece în apă, i-a ieșit în cale un călugăr de la Sfânta Ana, care îl și cunoștea.

– Ce s-a întâmplat, de ce ești așa de trist? Ce ai, l-a întrebat acela.

El însă nu răspundea nimic.

– Ce-ai pățit? De ce nu vorbești cu mine, insistă monahul.

După multe insistențe, a reușit să afle motivul pentru care era atât de amărât. S-a întristat monahul auzind acestea și s-a mâhnit în sinea sa. Se gândea deci cum să-l ajute. I-a trecut prin minte că există o singură soluție: să-l ducă cu orice preț la părintele Sava. După multe tratative, a reușit să-l convingă să se spovedească la papa-Sava. Imediat ce l-a văzut, părintele Sava și-a dat seama de chinul prin care trecea. Se gândea deci în sinea sa: «Fratele meu se află în prăpastie. Ca să-l scot de acolo, trebuie să cobor si eu în ea».

– Duhovnicule, mai există vreo nădejde de mântuire pentru mine? îl întrebă acela.

– Pentru toți există nădejdea mântuirii. Milostivirea lui Dumnezeu este mai largă decât cerul și mai adâncă decât marea.

– Nu cred. Pentru un păcătos ca mine nu mai există nădejde de mântuire. E imposibil să mă mai mântuiesc.

– Glumești? Păi dacă a existat pentru mine, înseamnă că există și pentru tine.

– Dar ce păcate ai săvârșit tu?

– Mari păcate, foarte mari.

– Cât de mari? În orice caz, nu cred că ai păcătuit mai mult decât mine, ticălosul.

– Și totuși. Odată m-am lăsat înșelat de cel viclean și am căzut în următorul păcat. Și a început părintele Sava să-i povestească un păcat foarte greu. Imediat monahul acela s-a schimbat la față și, prinzând curaj, i-a zis:

– Ah, părinte! Exact același păcat l-am săvârșit și eu.

– Și tu? Atunci nu fi trist, căci Dumnezeu te va ierta. E de ajuns numai să te pocăiești.

Și iată că trucul părintelui Sava a reușit din nou. Nefericitul monah, prinzând curaj, a început să-și mărturisească sincer toate păcatele. Îl stimula gândul că și Duhovnicul căzuse în păcate asemănătoare cu ale sale.

– Eu, i-a zis la sfârșit papa-Sava, m-am pocăit și am plâns cu amar pentru fărădelegile mele. De doi ani mi-am schimbat total viața. Am primit drept canon să devin duhovnic, să fac milostenii, să postesc, etc. Iar eu m-am conformat. Și de atunci am devenit alt om.

– Și eu mă pocăiesc din tot sufletul, a zis acela. Și voi face tot ce îmi vei spune: post, milostenii, etc.

– Din moment ce ai luat hotărârea de a-ți schimba viața, hai să-ți citesc rugăciunea de iertare, ca să-ți șteargă Domnul toate păcatele.

La scurt timp după aceasta, monahul acela zburda de bucurie, pentru că se eliberase de greutatea păcatelor. Întâlnindu-l din nou pe cel care îl îndemnase să se spovedească la părintele Sava, i-a zis:

– M-ai salvat. Acum sunt alt om.

– Dă slavă lui Dumnezeu, i-a răspuns acela.

– Bun duhovnic părintele Sava. Foarte bun. Numai că și el a săvârșit păcate, și chiar mai mari decât ale mele.

Călugărul acela a înțeles imediat despre ce este vorba.

– Mai mari decât ale tale? Mă faci să râd. Măi omule, părintele Sava trăiește de mic copil în Sfântul Munte și duce o viață de înger. De aceea s-a și învrednicit să devină preot și duhovnic.

Auzind aceasta, călugărul a rămas mut de uimire. După ce a primit și alte explicații, a înțeles ce se întâmplase de fapt și s-a minunat de trucul iubirii pe care îl folosise papa-Sava în cazul său. Și-a dat seama că, într-adevăr, după ce pățise cu primul duhovnic, nu mai exista altă nădejde de mântuire pentru el decât numai papa-Sava, care l-a salvat de pe buza prăpastiei. Din acea clipă a început să nutrească o admirație și o dragoste nemărginită pentru acest minunat doctor și vindecător de suflete.

Să menționăm și faptul că unii părinți aghioriți nu erau de acord cu metodele sale, cu aceste trucuri ale iubirii. Însă nu aveau dreptate, fiindcă papa-Sava, înzestrat fiind cu darul străvederii, știa cum, când, cât și în ce împrejurări să se folosească de acestea, fără să provoace nici cel mai mic neajuns, nici cea mai mică sminteală.

 

O mărturie din lumea cealaltă: ”cei plecați dintre noi ne văd!”

Într-o insulă din Marea Egee a trăit în secolul trecut un preot foarte evlavios. Sufletul său era plin de dragoste pentru turma sa și în mod deosebit pentru cei îndurerați. A sosit însă ziua când și el a fost încercat și a suferit mult.

Fiica sa, o copilă deosebită, se căsătorise de curând cu un tânăr căpătuit. A ajuns la vremea când trebuia să aducă pe lume primul copil, dar în timpul nașterii tânăra a murit. A plecat ca o muceniță să se întâlnească cu Ziditorul ei, lăsând în urma ei multă durere.

Tatăl ei, preotul, a suferit și el mult din pricina despărțirii, însă credința sa nezdruncinată în Dumnezeu a copleșit durerea și l-a îndemnat la slavoslovirea Numelui Său cel Sfânt. Dragostea sa pentru fiica plecată și-a manifestat-o prin rugăciuni fierbinți pentru sufletul ei și prin milostenii în ascuns.

Preotul avea un frate, căpitan de marină, acum veteran, care dobândise multă avere și se desfăta de ostenelile lui. Din păcate, era aproape necredincios, cu toate că avea o inimă bună. Seara, când se adunau în casa ospitalieră a preotului împreună cu alți prieteni, niște locuitori din insulă care ajutaseră biserica în diferite chipuri, își beau ceaiul de salvie și discutau. Într-una din ele, căpitanul i-a spus cu ironie preotului:

– Mai las-o, Părinte, cu viața de dincolo. Chiar crezi că fiica ta vede ce facem și ce spunem?

Preotul încerca cu blândețe să-l ajute să lepede necredința, pentru că știa că în profunzime sufletul lui suferea. Însă acela nu arăta că ar fi fost influențat de cuvintele preotului.

Într-o noapte preotul o vede pe fiica sa în vis. Era plină de lumină, îmbrăcată în alb, veselă și i-a spus:

– Tată, îți mulțumesc pentru toate. Pentru dragostea ta, pentru rugăciunile tale și pentru milosteniile ce le faci pentru sufletul meu. Te rog, spune-i și unchiului meu (căpitanului) că-i mulțumesc pentru peștele pe care mi l-a trimis.

Acestea le-a spus și, zâmbind îngerește, visul s-a stins. Dimineața, când s-a sculat, preotul a simțit multă bucurie și emoție. Seara, când s-au adunat iarăși prietenii căpitanului la casa preotului, preotul le-a povestit tuturor visul pe care-l avusese. Toți au fost profund mișcați, numai căpitanul îl privea cu neîncredere pe fratele său. Când însă i-a spus că nepoata sa îi mulțumește pentru pe care i l-a trimis, căpitanul a sărit în picioare. Ochii i se umpluseră de lacrimi și mâinile începuseră să-i tremure, iar din gură i-a ieșit credința ascunsă a inimii sale:

– Dumnezeul meu!, a șoptit el privind năucit când la unul, când la altul.

Atunci toți au început să-l întrebe ce i s-a întâmplat. De ce atâta tulburare? De ce atâta nedumerire? După ce și-a revenit puțin, căpitanul s-a așezat pe scaunul său și fără ca lacrimile care-i curgeau pe fața sa arsă de soare să-l împiedice, a spus cu glas smerit:

– Da, este adevărat! Sufletele trăiesc și ne văd. În ziua înmormântării nepoatei mele mă pregăteam să cobor la biserică. Aveam multă durere în sufletul meu. Știi, Părinte, cât de mult o iubeam pe această fiică a ta. Totdeauna era ca un înger. În acea clipă a venit un prieten de-al meu, pescar. Îi spusesem să-mi prindă un pește bun și eu i-l voi plăti. Însă în acea clipă m-a enervat prezența lui și i-am spus: „Nu vreau pește astăzi. Nu vreau nimic, căci astăzi o îngrop pe nepoata mea”. Acela când m-a auzit, a înghețat și mă privea mut de uimire. Mi s-a făcut milă de el și i-am spus: „Totuși, stai să ți-l plătesc, iar tu dă-l vreunui sărac pentru sufletul nepoatei mele”. Acela a luat banii, mi-a transmis condoleanțe și a plecat. Această împrejurare nu am spus-o nimănui și după o vreme am și uitat-o. Însă suflețelul ei nu a uitat-o și mi-a trimis mulțumiri.

Și zicând acestea, și-a șters cu dosul palmei lacrimile de pe obraz. Apoi a zâmbit. Iar în acest zâmbet atât de dulce, preotul a distins zorile credinței sale renăscute. Noaptea necredinței plecase…

– Slăvit să fie Numele Tău, Preamilostive Doamne!, a șoptit preotul și l-a îmbrățișat cu privirea sa.

Extras din „Mesaje din Cer”, Sf. Mănăstire a Maicii Domnului, Varnakova.

 

Pr. Nicolae Steinhardt: ”Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim prosti. Ne cheamă să fim buni, blânzi şi cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi”

Mii de draci mă furnică văzând cum este confundat creştinismul cu prostia, cu un fel de cucernicie tâmpă şi laşă. O bondieuserie (e expresia lui tante Alice), ca şi cum menirea creştinismului n-ar fi decât să lase lumea batjocorită de forţele răului, iar el să înlesnească fărădelegile dat fiind că e prin definiţie osândit la cecitate (orbire) şi paraplegie.

Creştinismul neajutorat şi neputincios este o concepţie eretică deoarece nesocoteşte îndemnul Domnului (Matei 10, 16: “fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii”) şi trece peste textele Sfântului Pavel (Efes. 5, 17: “Drept aceea, nu fiţi fără de minte”, II Tim. 4, 5: “tu fii treaz în toate…”, Ţiţ. 1, 8: “să fie treaz la minte” şi mai îndeosebi: “Fraţilor nu fiţi copii la minte; ci la răutate fiţi copii, iar la minte fiţi oameni mari”).

Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim prosti. Ne cheamă să fim buni, blânzi şi cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi. (Numai despre păcatele noastre spune la Pateric “să le tâmpim”.) Cum de-ar fi putut proslăvi prostia Cel care ne da sfatul de-a fi mereu treji ca să nu ne lăsăm surprinşi de satana? Şi-apoi, stă scris că “Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii”. Iar rânduiala se opune mai presus de orice neîndemânării zăpăcite, slăbiciunii nehotărâte, neînţelegerii obtuze. Domnul iubeşte nevinovăţia, nu imbecilitatea. Iubesc naivitatea, zice Leon Daudet, dar nu la bărboşi. Bărboşii se cade să fie înţelepţi. Să ştim, şi ei şi noi, că mai mult rău iese adeseori de pe urmă prostiei decât a răutăţii. Nu, slujitorilor diavolului, adică şmecherilor, prea le-ar veni la îndemâna să fim prosti.

Dumnezeu, printre altele, ne porunceşte să fim inteligenţi. (Pentru cine este înzestrat cu darul înţelegerii, prostia – măcar de la un anume punct încolo – e păcat: păcat de slăbiciune şi de lene, de nefolosire a talentului. “Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu… s-au ascuns”.) […]

“Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Mat. 22, 21; Marcu 12, 17; Luca 20, 25). Fraza e clară şi regimurile totalitare, adăugându-i şi Rom. 13, cer credincioşilor să le dea ascultare şi respect. Iar mulţi creştini, care-şi confunda religia cu prostia, sar şi ei să le aprobe: “e text!”. Numai că nu citesc atent. Dăm Cezarului – se tălmăceşte: Statului – ce este al său, dacă e în adevăr stat şi se poartă în consecinţă. Când statul (Cezar) se îndeletniceşte cu ale lui, cu întreţinerea drumurilor, menţinerea ordinei, canalizări, transporturi, apărarea ţării, administraţie şi împărţirea dreptăţii, i se cuvine respectul şi tot ce este al său: impozitul, serviciul militar, civismul.

Atunci însă când Statul nu mai e Cezar, ci Mamona, când regele se preface în medicine-man şi puterea civilă în ideologie, când cere adeziunea sufletească, recunoaşterea supremaţiei sale spirituale, aservirea conştiinţei şi procedează la “spălarea creierului”, când fericirea statală devine model unic şi obligatoriu, nu se mai aplică regula stabilită de Mântuitor, deoarece nu mai este îndeplinită una din condiţiile obligativităţii contractului: identitatea părţilor (lui Cezar i s-a substituit Mamona).

Mântuitorul nu numai că n-a spus să dăm lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu şi lui Mamona ce este a lui Mamona, ci dimpotrivă (Mat. 6, 24; Luca 16, 13) a stabilit că nu poţi sluji şi lui Mamona şi lui Dumnezeu. Când pe scaunul de domnie lumească sta un Cezar, îndemânarea nu este interzisă şi Biserica, de-a lungul veacurilor, şi-a avut politica ei. Dar când politica încape pe mâinile Celuilalt, se aplică regula vaselor engleze care făceau piraterie sub pavilion străin: deîndată ce bastimentul inamic deschidea focul, era înălţat steagul naţional. Cezarului, cele cuvenite. Cu Mamona nici o legătură, oricât de mică – nici asupra punctelor comune. Lui Mamona numai blestemele din moliftele Sfântului Vasile cel Mare. (Diavolul: să încheiem un pact. – Nu. – Atunci hai să semnăm un document prin care recunoaştem şi tu şi eu că doi plus doi fac patru. – Nu. – De ce? Nu admiţi că doi şi cu doi fac patru? De ce n-ai subscrie un adevăr incontestabil? – Nu-mi pun semnătura alături de a ta nici pentru a recunoaşte că există Dumnezeu.)

Lumina nu este numai Beatitudine ci şi Înţelegere, în contrast cu prostia din care face o netrebnică arma

 

Părinte stareț, îmi moare soția!” – Iată dovada clara că Paraclisului Maicii Domnului are mare putere!  Spune-l și tu cu mare credință oricând simți că îți este greu în viață 

Sotii Teodor si Sultana Petre din satul Crăsani – Ialomiţa, au fost din tinerete credinciosi, buni, milostivi, nelipsiti de la biserica. Iată însă, cu rânduiala lui Dumnezeu, se îmbolnaveste greu femeia în vara anului 1950. Internată la Bucureşti în spital, supusă la cel mai bun tratament, boala se agrava, încât sfârsitul apropiat era inevitabil.

Avea o infectie grava la abdomen. Doctorii nu stiau ce medicament sa-i mai dea.

Vestea aceasta a îndemnat pe sotul ei să alerge la Mănăstirea Balaciu (Ialomita), unde, dealtfel, venea regulat.

– Părinte staret, îmi moare sotia! spunea soţul plângând. Este aproape în comă. Nu stiu doctorii ce să-i mai facă.

– Să mergem, frate Teodor, în biserică cu toţii, să facem un paraclis la icoana Maicii Dom­nului si să avem credintă, că mult poate rugăciunea Maicii Domnului înaintea Prea Sfintei Treimi!

Au căzut cu toţii în genunchi, au citit para­clisul cu lacrimi, au sărutat sfânta icoană şi au cerut mila Maicii Domnului pentru acea bolnavă. In acelaşi ceas sotul a pornit apoi repede la spital, apăsat de durere. Cum intră pe poarta spitalului brâncovenesc, observă pe soţia sa plimbându-se încet, pe sub umbra castanilor. Se simţea mai bine, chiar din ceasul când au făcut paraclisul Maicii Domnului.

Pe când părinţii se rugau la Mănăstirea Balaciu, doctorii au fost inspiraţi să-i facă injecţii cu penicilină amestecată cu streptomicină. După prima injecţie s-a simţit tot mai bine, până s-a vindecat cu totul.

Femeia este astăzi în viaţă, cu mila Domnului şi ajutorul Maicii Domnului. De atunci paraclisul se face zilnic în casa lor.

Arhimabdrir Ioaniche Balan

Extras din ”Istorioare duhovnicesti”, pag. 119-120

 

***Paraclisul Maicii Domnului se poate face oricand, dar in mod deosebit in postul Adormirii Maicii Domnului.

Acest paraclis se canta la intristarea sufletului si la vreme de nevoie.

Psalmul 142:

1. Doamne, auzi rugaciunea mea, asculta cererea mea, intru credinciosia Ta, auzi-ma, intru dreptatea Ta.
2. Sa nu intri la judecata cu robul Tau, ca nimeni din cei vii nu-i drept inaintea Ta.
3. Vrajmasul prigoneste sufletul meu si viata mea o calca in picioare; facutu-m-a sa locuiesc in intuneric ca mortii cei din veacuri.
4. Mahnit e duhul in mine si inima mea incremenita inlauntrul meu.
5. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mainilor Tale m-am gandit.
6. Intins-am catre Tine mainile mele, sufletul meu ca un pamant insetosat.
7. Degrab auzi-ma, Doamne, ca a slabit duhul meu. Nu-ti intoarce fala Ta de la mine, ca sa nu ma aseman celor ce se coboara in mormant.
8. Fa sa aud dimineata mila Ta, ca la Tine imi este nadejdea. Arata-mi calea pe care voi merge, ca la Tine am ridicat sufletul meu.
9. Scapa-ma de vrajmasii mei, ca la Tine alerg, Doamne.
10. Invata-ma sa fac voia Ta, ca Tu esti Dumnezeul meu. Duhul Tau cel bun sa ma povatuiasca la pamantul dreptatii.
11. Pentru numele Tau, Doamne, daruieste-mi viata. Intru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu.
12. Fa bunatate de starpeste pe vrajmasii mei si pierde pe toti cei ce necajesc sufletul meu, ca eu sunt robul Tau.

Dumnezeu este Domnul… (de 3 ori)
Apoi troparele acestea, glasul al 4-lea:
Catre Nascatoarea de Dumnezeu, acum cu osardie sa alergam noi pacatosii si smeritii si sa cadem cu pocainta, strigand din adancul sufletului: stapana, ajuta-ne, milostivindu-te spre noi; grabeste ca pierim sub multimea pacatelor; nu intoarce pe robii tai deserti, ca pe tine singura nadejde te-am castigat (de doua ori).
Slava… Si acum…
Nu vom tacea, Nascatoare de Dumnezeu, pururea a spune puterile tale noi, nevrednicii. Ca de nu ai fi stat tu inainte rugandu-te, cine ne-ar fi izbavit pe noi din atatea nevoi? Sau cine ne-ar fi pazit pe noi pana acum slobozi? Nu ne vom departa de tine, stapana, ca tu izbavesti pe robii tai pururea din toate nevoile.
Apoi Psalmul 50:
1. Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta
2. Si dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea.
3. Mai vartos ma spala de faradelegea mea si de pacatul meu ma curateste.
4. Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea.
5. Tie unuia am gresit si rau inaintea Ta am facut, asa incat drept esti Tu intru cuvintele Tale si biruitor cand vei judeca Tu.
6. Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea.
7. Ca iata adevarul ai iubit; cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii Tale, mi-ai aratat mie.
8. Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati; spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie si veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
10. Intoarce fata Ta de la pacatele mele si toate faradelegile mele sterge-le.
11. Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele.
12. Nu ma lepada de la fata Ta si Duhul Tau cel sfant nu-l lua de la mine.
13. Da-mi mie bucuria mantuirii Tale si cu duh stapanitor ma intareste.
14. Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce.
15. Izbaveste-ma de varsarea de sange, Dumnezeule, Dumnezeul mantuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta.
17. Ca de ai fi voit jertfa, ti-as fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fa bine, Doamne, intru buna voirea Ta, Sionului, si sa se zideasca zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tau vitei.
Canonul Nascatoarei de Dumnezeu
Cantarea 1-a, glasul al 8-lea:
Irmosul:

Apa trecand-o ca pe uscat si din rautatea egiptenilor scapand israeliteanul, striga: Izbavitorului si Dumnezeului nostru sa-I cantam.

Stih: Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu miluieste-ne pe noi.

De multe ispite fiind cuprins, catre tine alerg cautand mantuire: o, Maica a Cuvantului si Fecioara, de rele si de nevoi mantuieste-ma.

Asupririle chinurilor ma tulbura si de multe scarbe se umple sufletul meu; alina-le, Fecioara cu linistea Fiului si Dumnezeului tau, ceea ce esti cu totul fara de prihana.
Slava…
Pe tine, ceea ce ai nascut pe Mantuitorul si Dumnezeu, te rog, Fecioara, izbaveste-ma din nevoi, ca la tine scapand acum imi tind si sufletul si gandul meu.
Si acum…
Fiind bolnav cu trupul si cu sufletul cercetarii celei dumnezeiesti si purtarii tale de grija invredniceste-ma tu, Maica lui Dumnezeu, ca ceea ce esti buna si Nascatoarea Celui bun.
Cantarea a 3-a:
Irmosul:
Doamne, Cel ce ai facut cele de deasupra crugului ceresc si ai zidit Biserica, Tu pe mine ma intareste intru dragostea Ta; ca Tu esti marginea doririlor si credinciosilor intarire, «Unule, iubitorule de oameni».

Folositoare si acoperamant vietii mele te pun pe tine, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara; tu ma indrepteaza la adapostirea ta, ceea ce esti pricina bunatatilor si credinciosilor intarire una intru tot laudata.

Te rog, Fecioara, risipeste-mi tulburarea sufletului si viforul scarbelor mele, ca tu, mireasa dumnezeiasca, pe Hristos incepatorul linistei ai nascut, ceea ce esti de Dumnezeu fericita.
Slava…
Ceea ce ai nascut pe Facatorul de bine, Care este pricina bunatatilor, bogatia facerii de bine izvoraste-o tuturor, ca toate le poti ca ceea ce ai nascut pe Hristos cel puternic intru tarie, una preacurata.
Si acum…
Fiind cuprins de neputinte cumplite si de chinurile bolilor, tu, Fecioara ajuta-mi; cer ajutorul tau Fecioara, ca pe tine te stiu comoara de tamaduiri neimputinata si necheltuita, ceea ce esti cu totul fara de prihana.
Urmatoarele stihiri se zic dupa Cantarea a 3-a si a 6-a:
Izbaveste de nevoi pe robii tai, Nascatoare de Dumnezeu, ca toti, dupa Dumnezeu, la tine scapam, ca si catre un zid nestricat si folositor.

Cauta cu milostivire, cu totul laudata, Nascatoare de Dumnezeu, spre necazul cel cumplit al trupului meu si vindeca durerea sufletului meu.
Preotul zice ectenia: Miluieste-ne pe noi, Dumnezeule… la care pomeneste pe cei pentru care se face paraclisul: Doamne miluieste (de 12 ori). Apoi preotul zice ecfonisul: Ca milostiv si iubitor de oameni… si indata sedealna, glasul al 2-lea:
Podobie: Cele de sus cautand…
Ceea ce esti rugatoare calda si zid nebiruit, izvor de mila si lumii scapare, cu deadinsul strigam catre tine, Nascatoare de Dumnezeu, stapana: Vino degrab si ne izbaveste pe noi din nevoi, ceea ce esti singura grabnic folositoare.
Cantarea a 4-a:
Irmosul:
Am auzit, Doamne, taina randuielii Tale, am inteles lucrurile Tale si am preaslavit Dumnezeirea Ta. Tulburarea patimilor mele si viforul gresealelor mele alina-le, ceea ce ai nascut pe Domnul indreptatorul, dumnezeiasca mireasa.
Chemand eu adancul milostivirii tale, dami-l mie, ceea ce ai nascut pe Cel milostiv si pe Mantuitorul tuturor celor ce te lauda pe tine.
Slava…
Indulcindu-ne Preacurata, cu darurile tale, tie cantare de multumire cantam, stiindu-te pe tine Maica lui Dumnezeu.
Si acum…
Nadejde si intarire si zid de scapare nemiscat castigandu-te pe tine, ceea ce esti intru tot laudata, de tot necazul ne izbavim.

Cantarea a 5-a:
Irmosul:
Lumineaza-ne pe noi, Doamne, cu poruncile Tale si cu bratul Tau cel inalt; pacea Ta da-ne-o noua, lubitorule de oameni.
Umple, Preacurata, de veselie viata mea, daruindu-mi bucuria ta cea nestricata, ceea ce ai nascut pricina veseliei.
Izbaveste-ne pe noi din nevoi, Nascatoare de Dumnezeu, curata, ceea ce ai nascut izbavirea cea vesnica si pacea, care covarseste toata mintea.
Slava…
Risipeste negura gresealelor mele, dumnezeiasca mireasa, cu stralucirea luminii tale, ceea ce ai nascut lumina cea dumnezeiasca si vesnica.
Si acum…
Tamaduieste, curata, neputinta sufletului meu, invrednicindu-ma cercetarii tale, si sanatate, cu rugaciunile tale, daruieste-mi.
Cantarea a 6-a:
Irmosul:
Rugaciunea mea voi varsa catre Domnul si Lui voi spune scarbele mele; ca s-a umplut sufletul meu de rautati si «viata mea s-a apropiat de iad, si ca Iona ma rog: Dumnezeule, «din stricaciune scoate-ma».
Cum a mantuit de moarte si de putrejune firea mea care era tinuta de moarte si de putrejune, pe Sine insusi dandu-Se spre moarte, Fecioara, roaga-te Fiului si Dumnezeului tau, sa ma izbaveasca si de rautatile vrajmasului.
Pe tine te stiu folositoare si pazitoare prea tare vietii mele, fecioara, care risipesti tulburarea napastelor si izgonesti asupririle diavolilor; de aceea ma rog totdeauna; izbaveste-ma de stricaciunea chinurilor mele.
Slava…
Pe tine, Fecioara, te-am dobandit ca un zid de scapare si sufletelor mantuire desavarsita si desfatare intru scarbe: de lumina ta pururea ne bucuram, o, stapana; si acum ne izbaveste din nevoi si din chinuri.
Si acum…
Acum zac in patul durerilor si nu este tamaduire trupului meu; ci ma rog tie, celei bune, care ai nascut pe Dumnezeu, Mantuitorul lumii si Tamaduitorul bolilor, ridica-ma din stricaciunea durerilor.
Preotul pomeneste pe cei pentru care se face paraclisul, asa cum s-a aratat dupa Cantarea a 3-a.
Apoi ecfonisul si condacul, glasul al 6-lea:
Ceea ce esti pazitoarea crestinilor nebiruita, si rugatoare neincetata catre Facatorul, nu trece glasurile cele de rugaciune ale pacatosilor; ci sarguieste ca o buna spre ajutorul nostru, care cu credinta ne rugam tie: grabeste spre rugaciune si te nevoieste spre imblanzire, aparand pururea pe cei ce te cinstesc pe tine, Nascatoare de Dumnezeu.
Prochimen, glasul al 4-lea:
Pomeni-voi numele Tau in tot neamul si neamul.
Stih: Asculta, fiica, si vezi si pleaca urechea ta si uita poporul tau si casa parintelui tau.
Evanghelia
Diaconul: Intelepciune drepti…
Din Sfanta Evanghelie de la Luca, citire: (I, 39-49, 56)
In zilele acelea, sculandu-se Maria, s-a dus in graba la munte, intr-un oras al lui Iuda, si a intrat in casa lui Zaharia, si s-a inchinat Elisabetei. Iar cand a auzit Elisabeta inchinarea Mariei, a saltat pruncul in pantecele ei; si Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfant si a strigat cu glas mare si a zis: Binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau. Si de unde cinstea aceasta pentru mine, ca sa vina la mine Maica Domnului meu? Caci iata, cum a ajuns glasul inchinarii tale in urechile mele, a saltat pruncul de bucurie in pantecele meu. Si fericita este aceea care a crezut ca vor fi implinite intocmai cele spuse ei de la Domnul. Atunci a zis Maria: Mareste, sufletul meu, pe Domnul si se bucura duhul meu de Dumnezeu Mantuitoral meu, pentru ca a cautat spre smerenia roabei Sale. Iata, de acum, ma vor ferici toate neamurile, pentru ca mi-a facut mie marire Cel puternic si sfant este numele Lui. Si a ramas Maria impreuna cu Elisabeta, ca la trei luni Apoi s-a inapoiat la casa sa.
Slava…, glasul al 2-iea:
Parinte, Cuvinte si Duhule, Treime Sfanta, curateste multimea gresealelor noastre.
Si acum…
Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Milostive, curateste multimea gresealelor noastre.

Stih: Miluieste-ne Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale, curateste faradelegile noastre.
Si stihirile acestea, glasul al 6-lea:
Podobie: Toata nadejdea…
Ajutorului omenesc nu ne incredinta pe noi, Preasfanta Stapana, ci primeste rugaciunea robilor tai, ca scarbele ne cuprind si nu putem rabda sagetariie diavolilor; acoperamant nu ne-am agonisit nicaieri unde sa scapam noi, pacatosii, pururea fiind biruiti; mangaiere nu avem afara de tine, stapana lumii. Nadejdea si folositoarea credinciosilor, nu trece rugaciunile noastre, ci le fa de folos.
Nimeni din cei ce alearga la tine nu iese rusinat, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara; ci cerand dar bun, primeste daruirea catre cererea cea de folos.
Prefacerea celor scarbiti, izbavirea celor neputinciosi fiind, izbaveste pe robii tai, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, pacea celor din razboaie, linistea celor inviforati, singura folositoare a credinciosilor.
Preotul zice:
Mantuieste, Dumnezeule, poporul Tau si binecuvanteaza mostenirea Ta, Cerceteaza lumea Ta cu mila si cu indurari, inalta fruntea crestinilor ortodocsi si trimite peste noi milele Tale cele bogate. Pentru rugaciunile preacuratei stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci; cu folosirile cinstitelor puteri ceresti celor fara de trup; cu rugaciunile cinstitului maritului prooroc inaintemergatoruiui si Botezatorului Ioan; ale sfintilor maritilor si intru tot laudatilor apostoli; ale celor intre sfinti parintii nostri, mari dascali si ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvantatorul si Ioan Gura de Aur; Atanasie cel Mare, Chiril, Nicolae al Mirelor Lichiei si Spiridon al Trimitundei, facatorii de minuni; ale sfintilor, maritilor, bunilor biruitori mucenici; ale preacuviosilor si de Dumnezeu purtatori parintii nostri: Grigorie Decapolitul, Nicodim cel simtit si Dimitrie cel Nou; ale sfintilor si dreptilor dumnezeiesti parinti Ioachim si Ana; ale sfantului (N) a carui pomenire o savarsim astazi, si pentru ale tuturor sfintilor, rugamu-ne, mult-milostive, Doamne, auzi-ne pe noi pacatosii si ne miluieste pe noi.
Doamne miluieste (de 12 ori), apoi ecfonisul: Cu mila si cu indurarile si cu iubirea de oameni…
Cantarea a 7-a:
Irmosul:
Tinerii cei ce au mers din Iudeea in Babilon oarecand, cu credinta Treimii, vapaia cuptorului au calcat-o, cantand: «Dumnezeul parintilor nostri bine esti cuvantat».
Cand ai vrut sa randuiesti mantuirea noastra, Mantuitorule, Te-ai salasluit in pantecele Fecioarei, pe care ai aratat-o folositoare lumii. Bine esti cuvantat Dumnezeul parintilor nostri.
Maica preacurata, roaga pe Domnul milei pe Care L-ai nascut, sa izbaveasca de pacate si de intinaciune sufleteasca pe cei ce canta cu credinta: Bine esti cuvantat Dumnezeu! parintilor nostri
Slava…
Comoara de mantuire si izvor de curatie, turn de tarie si usa de pocainta, pe ceea ce Te-a nascut pe Tine ai aratat-o celor ce canta: Bine esti cuvantat Dumnezeul parintilor nostri.
Si acum…
De neputintele trupesti si de pacatele sufletesti pe cei ce vin cu dragoste catre acoperamantul tau cel dumnezeiesc, Invredniceste-i sa fie tamaduiti, Nascatoare de Dumnezeu, care ai nascut noua pe Mantuitorul Hristos.
Cantarea a 8-a:
Irmos: Pe imparatul ceresc…
Nu trece cu vederea pe cei ce au trebuinta de ajutor de la tine, Fecioara, pe cei care canta si te preainalta intru «toti vecii».
Tamaduieste neputintele sufletului meu si durerile trupului meu, Fecioara, ca sa te slavesc, curata, in veci.
Binecuvantam pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, Domnul.
Bogatie de tamaduiri versi, Fecioara, celor ce te lauda cu credinta si preainalta nasterea ta cea de negrait.
Si acum…
Tu izgonesti asuprirea si navalirea patimilor, Fecioara; pentru aceea te laudam intru toti vecii.
Irmosul:
Sa laudam bine sa cuvantam si sa ne inchinam Domnului, cantandu-I si preainaltandu-L pe Dansul intru toti vecii.
Pe imparatul ceresc, pe Care il lauda ostile ingeresti, laudati-L si-L preainaltati intru toti vecii.
Cantarea a 9-a:
Irmosul:
Cu adevarat, Nascatoare de Dumnezeu, te marturisim pe tine Fecioara curata, noi cei izbaviti prin tine, slavindu-te ‘cu cetele cele fara de trup’.
Sa nu intorci fata ta de la izvorul lacrimilor mele, Fecioara, care ai nascut pe Hristos, Cel ce a sters toata lacrima de pe fata tuturor.
Umple de bucurie inima mea, Fecioara, ceea ce ai primit plinirea bucuriei si ai pierdut grija pacatului,
Slava…
Cu stralucirea luminii tale lumineaza. Fecioara, negura nestiintei si o izgoneste de la cei ce cu credinta te marturisesc pe tine Nascatoare de Dumnezeu.
Si acum…
Pe mine care zac de boala in locul cel de rautate, tamaduieste-ma, Fecioara, si ma intoarce dintru nesanatate in sanatate.
Catavasia:
O , prealuminate nor, Maica lui Dumnezeu, pe cei ce se lupta cu noi surpa-i, cu dreapta ta cea stapanitoare si atotputernica, si celor ce sunt in scarbe le ajuta, pe cei asupriti ii mantuieste si dezleaga de pacate pe cei ce se roaga tie, ca toate le poti cate le voiesti.
Apoi:
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si preanevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu te marim.
Apoi stihirile acestea, glasul al 2-lea:
Podobie: Cand de pe lemn…
Pentru toti care scapa cu credinta sub acoperamantul tau cel puternic te rogi, ceea ce esti buna; ca noi pacatosii nu avem alta izbavire catre Dumnezeu in nevoi si in necazuri, pururea fiind.
Incarcati cu multe pacate, Maica Dumnezeului celui de sus. Pentru aceea cadem inaintea ta sa ne izbavesti pe noi, robii tai, din toate nevoile.
Stih: Pomeni-voi numele tau in tot neamul si neamul.
Tuturor scarbitilor bucurie si asupritilor folositoare si flamanzilor datatoare de hrana, strainilor mangaiere, celor invaluiti adapostire, bolnavilor cercetare, celor neputinciosi acoperamant si sprijinire, toiag batranetilor, tu esti, Preacurata, Maica Dumnezeului celui de sus; pentru aceea tie ne rugam: grabeste si miluieste pe robii tai.
Stih: Asculta, fiica, si vezi si pleaca urechea ta si uita poporul tau si casa parintelui tau.
Bucura-te, Fecioara preacurata; bucura-te, cinstitul sceptru al imparatului Hristos; bucura-te, ceea ce ai crescut strugurele cel de taina; bucura-te, usa cerului si rugul cel nears; bucura-te, lumina a toata lumea; bucura-te, bucuria tuturor; bucura-te, mantuirea credinciosilor; bucura-te, aparatoarea si scaparea tuturor crestinilor, stapana.
Slava… Si acum…, glasul al 8-lea:
Bucura-te, lauda a toata lumea; bucura-te, casa Domnului; bucura-te, munte umbrit; bucura-te scapare; bucura-te, ceea ce esti sfesnic de aur; bucura-te, Preacurata, care esti slava crestinilor; bucura-te, Marie, Maica lui Hristos Dumnezeu; bucura-te, rai; bucura-te, masa cea dumnezeiasca; bucura-te, biserica; bucura-te nastrapa de aur; bucura-te, bucuria tuturor!
In timp ce preotul cadeste altarul si poporul, se canta aceste tropare ale Nascatoarei de Dumnezeu, glasul al 8-lea:
Pe ceea ce este mai inalta decat cerurile si mai curata decat stralucirile soarelui, care ne-a izbavit pe noi din blestem, pe stapana lumii, cu cantari sa o cinstim.
Pentru pacatele mele cele multe mi se bolnaveste trupul, si slabeste sufletul meu; la tine scap, ceea ce esti plina de daruri; nadejdea tuturor celor fara de nadejde, tu imi ajuta.
Stapana si Maica Izbavitorului, primeste rugaciunea nevrednicilor robilor tai, ca sa fii folositoare catre Cei ce S-a nascut din tine, o, stapana lumii, fii mijlocitoare.
Cantam cu osardie acum cantare de bucurie tie, celei intru tot laudata, Nascatoare de Dumnezeu. Cu inaintemergatorul si cu toti sfintii, roaga-L, Nascatoare de Dumnezeu, ca sa ne mantuiasca pe noi.
Toate ostile ingeresti, inaintemergatorul Domnului, cei doisprezece apostoli si toti sfintii, impreuna cu Nascatoarea de Dumnezeu, faceti rugaciuni ca sa ne mantuiasca pe noi.
Milostiva fii mie, smeritului, ca afara de tine alta scapare nu stiu, eu cel ce sunt plin de tot felul de pacate. Miluieste-ma, nadejdea crestinilor.
Apoi: Sfinte Dumnezeule.., Preasfanta Treime…, Tatal nostru…, Ca a Ta este imparatia… Si troparele, glasul al 6-lea; Miluieste-ne pe noi, Doamne… Slava… Doamne, miluieste-ne pe noi… Si acum… Usa milostivirii… (cauta la p. 8),
Preotul zice ectenia:
Miluieste-ne pe noi, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, rugamu-ne Tie, auzi-ne si ne miluieste,
Doamne miluieste (de 3 ori).
Inca ne rugam pentru mila, viata, pacea, sanatatea, mantuirea cercetarea, iertarea, buna-sporire si chivernisire a robilor lui Dumnezeu (N) si pentru ca sa li se ierte toata greseala cea de voie si cea fara de voie.
Doamne miluieste (de 3 ori).
Inca ne rugam ca sa fie pazit sfant locasul acesta, tara aceasta, orasul acesta si toate orasele si satele, de boala, de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastra si de razboiul cel dintre noi; pentru ca milostiv, bland, si lesne iertator sa ne fie noua bunul si iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, si sa-si intoarca toata mania care se porneste asupra noastra, sa ne izbaveasca pe noi de ingrozirea Lui cea dreapta, care este asupra noastra, si sa ne miluiasca pe noi.
Doamne miluieste (de 40 ori).
Auzi-ne pe noi, Dumnezeule, Mantuitorul nostru, nadejdea tuturor marginilor pamantului si a celor ce sunt pe mare departe, si, Milostive, milostiv fii noua, Stapane, pentru pacatele noastre si ne miluieste pe noi.
Doamne miluieste (de 3 ori) si ecfonisul:
Ca milostiv si iubitor de oameni Dumnezeu esti si Tie slava inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Paraclisul Maicii Domnului – Otpustul:

Hristos adevaratul Dumnezeul nostru, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Sale, cu puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci, cu folosintele cinstitelor cerestilor netrupesti puteri, cu rugaciunile cinstitului maritului prooroc, inainte mergatorului si botezatorului Ioan, ale sfintilor slavitilor intru tot laudatilor Apostoli, ale Sfantului Ierarh Nicolae facatorul de minuni, ale sfintilor mari mucenici Dimitrie Izvoratorul de mir, Gheorghe purtatorul de biruinta si Artemie, ale preacuvioasei maicii noastre Parascheva, cu ale sfintilor dreptilor dumnezeiesti parinti Ioachim si Ana, si pentru ale tuturor sfintilor, sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca pe noi ca un bun si iubitor de oameni.

Strana: Amin.

Stapana, Stapana, primeste rugaciunile nevrednicilor robilor tai, si ne izbaveste pe noi din toata nevoia si necazul. Toata nadejdea noastra spre tine o punem, Maica lui Dumnezeu, pazeste-ne pe noi sub sfant acoperamantul tau.

Pentru rugaciunile sfintilor parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi.

Amin.