Sfânta Muceniţă Lucia a trăit în Italia în mijlocul păgânătăţii şi al barbariei, deoarece oamenii din acea vreme erau, cei mai mulţi, închinători la zeii cei drăceşti şi trăiau fără a cunoaşte pe Adevăratul Dumnezeu. Ea însă era iubitoare de Dumnezeu şi de semeni, ceea ce s-a văzut din aceea că toate averile sale, şi nu erau puţine, le-a împărţit săracilor, după sfintele porunci evanghelice. Fiind logodită, n-a vrut să aleagă viaţa de familie, binecuvântată şi aceea, ci a socotit că este mult mai bine să trăiască în feciorie. Văzând aceasta, logodnicul a denunţat-o ca fiind creşină, astfel că Sfânta a ajuns în faţa ighemonului cetăţii, care voia să o facă să aducă jertfă idolilor spurcaţi. În aceste împrejurări, ea a mărturisit cu aceste cuvinte memorabile, care străbat istoria: ,,Jertfa cea vie, precum şi Credinţa cea curată, aceasta este înaintea lui Dumnezeu şi Părintelui, a cerceta pe cei săraci şi pe văduve în necazurile lor. Eu într-aceşti trei ani nimic altceva n-am făcut, decât numai am adus jertfă lui Dumnezeu Cel viu. Acum nemaiavând nimic ce să aduc din averea mea, pe mine mă jertfesc vie lui Dumnezeu şi ceea ce va fi cu plăcere Lui, aceea să facă cu jertfa Sa’’.

          Ighemonul i-a adus cea dintâi acuză, precum că ar fi risipit averea sa cu desfrânaţii. Iată ce a răspuns Sfânta Lucia: ,,Eu moştenirea mea la loc bun am aşezat-o, iar pe stricătorii sufletului şi ai trupului meu niciodată nu i-am primit’’.

          Ameninţată fiind că va fi dusă în casa de desfrânare pentru a fi batjocorită silnic, fecioara Lucia a răspuns cu înţelepciune de la Dumnezeu: ,,Niciodată nu se spurcă trupul de nu se va învoi cu mintea; pentru că chiar de vei pune tămâie în mâinile mele şi pe acea tămâie o voi arunca spre jertfă diavolească, Dumnezeu uitându-Se spre aceasta va râde, pentru că voia şi cugetul îl judecă, iar nu lucrul ce se face cu sila. Iar pe siluitorul şi stricătorul fecioriei îl socoteşte ca pe un balaur, ca pe un tâlhar şi ca pe un barbar. Deci dacă pe mine, care nu voiesc, vei porunci a mă silui, apoi atunci vei îndoi cununa fecioriei mele’’

          Barbarii au văzut că este cu neputinţă a o întoarce pe Sfânta de la calea lui Hristos şi atunci au lovit-o mişeleşte cu sabia. Cu toate că era rănită greu, nu şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu până ce au venit preoţii şi au împărtăşit-o cu Preacuratele şi de viaţă făcătoarele Taine ale lui Hristos (După vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 258-262).

          Pentru rugăciunile Sfintei Lucia, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi, păcătoşii.