Creţușca
Denumire știinţifică: Filipendula ulmaria.
Prezentare. Creţușca
este o plantă meliferă bine cunoscută de apicultori. Mierea obţinută de la florile
acestei plante are calităţi terapeutice de excepţie. Creţușca
este o erbacee perenă, din
familia rozaceelor. Se dezvoltă
destul de mult, ajungând până la 1,20 metri înălţime, tulpinile aeriene
fiind răsfirate. Tulpina subpământeană, adică
rizomul, este aproape pietroasă. Creţușca
înflorește în lunile iulie și august,
florile fiind, de obicei, albe,
uneori având nuanţe spre galben. Planta preferă sol calcaros, crescând în zonele umede, mlaștini,
iazuri, lacuri. Este răspândită mai ales în zona montană și submontană.
Pentru practici
medicinale se recoltează florile, rizomii, frunzele.
Cel mai întrebuinţat preparat este infuzia.
Substanţe
active importante: taninuri, vanilină, heliotropină, glucozide, acid salicilic, fier, sulf, calciu.
Întrebuinţări. Infuzia de creţușcă este astringentă, tonică,
diuretică și antihidropică. Preparatele pe bază de flori contribuie la calmarea durerilor
provocate de reumatismul articular.
Infuzia de flori de creţușcă reduce febra, precum și durerile generate
de calculii renali și biliari.
Preparatele din
creţușcă au efecte pozitive și în tratamentul scrofulozei, al gutei și al mușcăturilor de șarpe. În unele ţări,
infuzia de creţușcă este utilizată în producerea de bere și vin, dându-le acestor băuturi un parfum special.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu