Dacă iubeşti pe cineva, în ciuda păcatelor sale (ca minciuna, nestatornicia, făţărnicia), dar după multe încercări nu reuşeşti să-l schimbi, e bine să renunţi la iubirea aceasta?

Dragă, eu nu ştiu ce iubire e aia care poate să renunţe… Adică, ori îl iubeşti, şi-l iubeşti cu defecte cu tot, ori nu-l iubeşti, şi nu-l iubeşti cu calităţi cu tot.

Când iubeşti pe cineva, nu-ţi mai faci probleme; îl iubeşti şi-l duci în iubire. În ce mă priveşte pe mine, să ştiţi că toate prieteniile mele, câte le-am avut până acum şi câte voi mai avea de acum încolo, le-am programat pentru veşnicie. Eu nu mă simt bine când aud pe cineva: „Am fost prieten, dar nu mai sunt prieten… am pierdut o prietenie. ”Şi eu am pierdut prietenii, dar nu din pricina mea…sau cel puţin am conştiinţa că eu nu am făcut ceva ca să se piardă prieteniile. Eu mi-am făcut partea mea, mai departe pentru cealaltă parte a vieţii, şi pentru toată vremea. Orice prieten pe care l-am avut poate să se întâlnească cu mine ca prieten, pentru că eu îmi fac partea mea. Aşa şi-n chestia aceasta: dacă vrei să-l iubeşti, nu-l judeci, ci îl primeşti aşa cum e. Aşa cum un părinte îşi iubeşte copilul şi dacă-i prăpădit; e tot copilul lui şi tot îi vrea binele şi tot vrea să fie altfel.

Părintele Teofil Paraian

Extras din “Din ospatul credintei”, Ed. Mitropolia Olteniei

Oricum, familia este mult mai uşor de însănătoşit, problemele ei sunt mult mai uşor de rezolvat atunci când tensiunea este abia la început, când nu s-a ajuns la limită. Tocmai în acest scop există profilaxia. Ca atare, este necesar să vorbim nu doar despre conflictele familiale, ci şi despre felul în care soţii trebuie să-şi construiască relaţia pentru a preveni situaţiile conflictuale. Pentru aceasta, soţul şi soţia trebuie:

Să se străduie chiar de la început să construiască relaţii corecte în familie.

Să ajungă la o unitate de vederi cu privire la problemele fundamentale ale vieţii de familie – şi, principalul, cu privire la scopurile şi sarcinile căsniciei lor, fiindcă sarcina unirii conjugale este de a deveni un întreg: Şi vor fi cei doi un singur trup (Facere 2, 24), un suflet şi un trup.

Soţii trebuie să-şi studieze şi să-şi cunoască particularităţile, „bubele”. Acestea există la orice om şi în orice căsnicie, la fel cum omul care şi-a studiat organismul ştie care dintre organele lui e slab şi îl menajează. Dacă are probleme cu gâtul, nu mănâncă îngheţată, nu bea băuturi reci; dacă e bolnav de stomac, o să evite mâncarea grea şi condimentată, şi aşa mai departe.

Atunci când soţii trăiesc împreună de multă vreme, de obicei îşi cunosc bine slăbiciunile, sensibilităţile, temele care trebuie evitate în convorbiri. Ştiind toate acestea, putem învăţa să prevenim conflictele, ciocnirile, certurile, adică, potrivit proverbului, să ne „aşternem moale” în locurile posibilelor căderi. Atunci vom reuşi să reducem conflictele la minimum, iar idealul spre care trebuie să tindem este cel de a nu ne certa deloc, de a nu avea nici un conflict.