Părintele Cleopa – Despre vise și puterea lor

Părintele Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria ne lămurește ce sunt visele și cum trebuie să ne raportăm la ele.

”Spune Sfântul Ioan Scărarul că <<cel ce crede în vise, este asemenea celui ce aleargă după umbra sa și încearcă s-o prindă>> Tot el spune, că <<diavolii slavei deșarte sunt în visuri prooroci. Ei închipuiesc, ca niște vicleni, cele viitoare și ni le vestesc mai dinainte. Iar dacă se împlinesc vedeniile, ne minunăm și ne mândrim cu gândul, ca și cum am avea darul înaintevederii (proorociei). Cei ce ascultă pe diavolul, aceștia s-au făcut adeseori prooroci mincinoși.>> Și mai departe zice: <<Diavolii nu știu nimic de cele viitoare, dintr-o cunoștintă de mai înainte, căci și doctorii pot să ne spună moartea de mai înainte>>. Apoi încheie, zicând <<Când începem să credem în visele diavolilor, ei își bat joc de noi, chiar când suntem treji.>>

Cel ce crede visurilor și nălucirilor din somn este cu totul necercat. Iar cel ce nu crede nici unora este filosof’ ( Filocalia, vol. IX, Cuvântul 3, p. 76).

Deci, este păcat să credem în visuri și în vedenii, că prin acestea ne amăgesc foarte ușor diavolii și ne aruncă în păcatul cel cumplit al mândriei și al slavei deșarte, când omul se încrede în sine mai mult decât în cuvântul lui Dumnezeu. Cu acest meșteșug ispititor, diavolul a amăgit pe mulți creștini și călugări, aruncându-i apoi în prăpastia pierzării. Iar dacă cineva are totuși îndoială de visul sau vedenia sa, să se spovedească la duhovnic și să-i ceară sfatul lui, că prin duhovnic grăiește Dumnezeu.”

Sursa: SfaturiOrtodoxe.ro

Cel ce nu crede nici unui vis înțelept și filosof este. Iar cel ce se încrede acestora este asemenea cu cel care aleargă după umbra lui și se sârguiește să o prindă.

Căci zice: „Bărbatul somnoros e născocitor de vise

Iar somnul învățător de fantasme și nu de fapte este”.

Dar chiar dacă unele vise se adeveresc, nu trebuie să ne mirăm, fiindcă până acum cele mai multe sunt închipuiri și de la demoni. În timp ce trupul se liniștește în somn pentru propria susținere, și simțurile amorțesc, demonii imprimă mintea, cum vor, cu închipuiri. Mulți dintre sfinți, având vise de la Dumnezeu, au cunoscut. Dar unora le arată și îngerul păzitor. Adeseori, și sufletul, ca fiind mai subțire, a prevestit în vis viitorul, dar fiindcă, pe măsură ce înaintează pe cale, obiceiul de a crede acestor vise este pus pe seama demonicei înșelări, suntem învățați de dumnezeiasca Scriptură să nu credem nici unui vis. Dar chiar dacă vreodată poate Dumnezeu ne arată și noi nu credem, nu vom fi pentru aceasta osândiți, fiindcă Dumnezeu știe că, vrând să fim în siguranță, refuzăm să ascultăm ca să nu cădem de batjocură, ceea ce mulți au pătimit.

2. (I) Căci un monah oarecare din muntele Sinai, arătând multă înfrânare și nevoință și fiind zăvorât în chilie de mai mulți ani, fiind batjocorit mai pe urmă de descoperiri demonice și vise, s-a abătut spre iudaism și arătându-i lui adeseori vrăjmașul vise adevărate și prin ele amăgindu-l pe nenorocit, îi arată lui după aceea tot poporul apostolilor și mucenicilor și cuvioșilor și simplu al tuturor Creștinilor întunecat și înnegurat și plin de toată rușinea, și dimpotrivă pe Moise și pe proroci și pe poporul iudeilor celor urâtori de Dumnezeu strălucit cu strălucită lumină și petrecând în bucurie și veselie.

(II) Acestea văzându-le întunecatul și nenorocitul și neputând să deosebească înșelătoarea vedenie, ci purtat fiind de înșelare diavolească, ridicându-se îndată și părăsind Sfântul Munte[1], vine iute în Palestina la sinagoga iudeilor și explicându-le lor vederile diavolești arătate lui ca fiind chipurile dumnezeiești, îndată a fost tăiat împrejur și și-a luat femeie. A început să dogmatisească împotriva creștinilor ca împotriva unor rătăciți, neisprăvitul, și să întărească religia iudeilor. Iar iudeii cei fărădelege, fericindu-l, îl numeau al doilea Avraam.

(III) Și era a vedea jalnică priveliște și vrednică de lacrimi, un bărbat tot încărunțit, îmbătrânit în nevoință și osteneli, batjocorit în chip necuvios de femeie, atingându-se de cărnuri spurcate, pe Hristos hulindu-L, vai, fără rușine, Cel Căruia mai înainte I se închina ca Unui Dumnezeu și întinând Sfântul Botez. „Pe acesta văzându-l așa”, zice cel ce a scris acestea, „eu și cu unii monahi, într-o asemenea urâciune și batjocură a vrăjmașului, mult ne-am tânguit”. Dar nu după mult timp l-a cuprins pe el o nenorocire de la Dumnezeu. Căci curgându-i cărnurile de la multa putreziciune și duhoare, încât și viermii colcăiau din el, astfel sufletul și-a dat cu silă.

3. Pe bună dreptate zicea Domnul, „Privegheați” și cel ce zice „Să nu fericești pe om mai înainte de sfârșitul lui”, din pricina nesiguranței sfârșitului. Căci nu știm ce va naște ziua următoare. Să luăm aminte, așadar, priveghind și să nu primim să facem fără folos jumătate din viață prin somnul mult în care se află toată nesimțirea și amorțirea. Căci somnul este chip al morții.

4. Întreabă, așadar, pe cineva dintre cei prezenți despre cel adormit și care sforăie. „Trăiește acesta sau a murit?” Dacă-ți zice că trăiește, spune către el „Și cum de nu simte?” Iar dacă-ți zice că a murit, răspunde-i lui „Cum de răsuflă? Fără suflare este mortul”. Prin urmare, nici nu trăiește, nici nu a murit.

5. De aceea scuturându-ne de somnul cel greu, vecin cu moartea, să priveghem să nu cădem în ispită, fiindcă nelegiuiții umblă pretutindeni împrejurul nostru și noi trecem prin mijlocul a multe curse, neștiind rezultatul. Căci firea noastră este schimbătoare și ușor lunecă spre păcat.

Sursa: Teognost, Tezaurul.