ianuarie 30, 2023

MaicA DOMNULUI 

cropped-image.jpeg

Cand sufletul e in iubirea lui Dumnezeu, cat de bune, cat de placute si vesele sunt atunci toate. Dar, chiar si in iubirea lui Dumnezeu sunt intristari si, cu cat e mai mare iubirea, cu atat mai mari sunt si intristarile.

Maica Domnului n-a pacatuit niciodata, nici macar cu un singur gand, nici n-a pierdut vreodata harul, dar si in ea au fost mari intristari; iar cand statea langa cruce, atunci intristarea ei a fost nemasurata ca oceanul si chinurile sufletului ei au fost neasemanat mai mari decat chinurile lui Adam la izgonirea din rai, pentru ca si iubirea ei era neasemanat mai mare decat iubirea Lui Adam in rai. Si daca a ramas in viata, e numai pentru ca a intarit-o puterea Domnului, fiindca Domnul a vrut ca ea sa vada Invierea Lui si, dupa Inaltarea Lui, sa ramana pe pamant spre mangaiere si bucurie apostolilor si noului popor crestin.

Noi nu ajungem la deplinatatea iubirii Maicii Domnului si de aceea nu putem intelege pe deplin intristarea ei. Iubirea ei era desavarsita. Ea iubea nemasurat de mult pe Dumnezeul si Fiul ei, dar iubea cu o mare iubire si norodul. Si ce n-a trait ea atunci cand oamenii pe care-i iubea atat de mult si a caror mantuire o dorea pana la capat, au rastignit pe Fiul ei preaiubit? Nu putem pricepe aceasta, pcntru ca in noi iubirea de Dumnezeu si de oameni e mica.

Asa cum iubirea Maicii Domnului e nemasurata si neinteleasa, asa si intristarea ei e nemasurata si neinteleasa pentru noi.

O, Fecioara Preacurata, Maica lui Dumnezeu, spune-ne noua, copiilor tai, cum iubeai pe Fiul si Dumnezeul tau cand traiai pe pamant? Cum se veselea duhul tau de Dumnezeu, Mantuitorul tau [Lc 1, 47]? Cum priveai fata Lui preafrumoasa cu gandul ca El este Cel pe Caruia Ii slujesc cu frica si dragoste toate puterile ceresti? Spune-ne, ce simtea sufletul tau cand tineai in bratele tale Pruncul minunat? Cum L-ai crescut? Care au fost durerile sufletului tau cand, impreuna cu Iosif, L-ai cautat vreme de trei zile in Ierusalim? Ce chinuri ai trait atunci cand Domnul a fost dat spre rastignire si a murit pe cruce? Spune-ne, care a fost bucuria ta la Inviere si cum tanjea sufletul tau dupa Inaltarea Domnului? Sufletele noastre sunt atrase sa cunoasca viata ta impreuna cu Domnul pe pamant, dar tu n-ai vrut sa asterni aceasta in scris si ai invaluit in tacere taina t

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu