Sfântul Ioan de Kronstadt a fost un mare om de rugăciune, care iubea slujbele bisericii. Slujea Sfânta Liturghie în fiecare zi și îndemna pe oameni să se împărtășească cât mai des Uneori erau cinci - șase mii de credincioși care se spovedeau (spovedea și câte 12 ore la rând), foarte mulți împărtășindu-se la Liturghie, astfel că slujba ținea multe ore.
Poporul a găsit în el un părinte plin de dragoste, au recunoscut în el pe adevăratul îndrumător, pe păstorul cel bun și pe următorul lui Hristos. Dumnezeiasca Liturghie era pentru părintele Ioan tot ceea ce omul poate avea pe pământ mai înalt și mai sfânt. Liturghiile săvârșite de el erau cutremurătoare, era un om de taină al inimii dăruit rugăciunii cu o mare căldură, ocrotitor al tuturor neputincioșilor și al oamenilor marginalizați. Toate acestea alături de darul facerii de minuni cu care atât de bogat l-a împodobit Dumnezeu. Iată însă ce spunea despre Sfânta Liturghie: "Domnul își arată îndelunga răbdare față de lume, se arată milostiv tocmai pentru că încă se mai săvârșește Sfânta Liturghie. Dacă lumea nu ar fi avut preacuratul Trup și preacuratul sânge al Domnului, s-ar fi lipsit de supremul bine, de adevărata viața și de darul sfințirii."
Din multele donații pe care le primea, Sfântul Ioan a înființat o "Casă a muncii ziditoare"/ "Casa Dragostei de Muncă" ("Trudolubie"), care cuprindea o școală elementară (Sfântul spunea că vede în copii mai vădit chipul Domnului), un atelier de tâmplărie, o clasă de desen, un atelier de cusut pentru femei, un atelier de cizmărie, o bibliotecă pentru copii, o colecție zologică, o sală de gimnastică, o librărie pentru copii și adulți. A organizat și lecții de catehism pentru adolescenți și adulți, conferințe pe diverse teme, a înființat un cămin de orfani, o tabăra de vară pentru copii, un adăpost pentru alcolici, îngrijire medicală gratuită și mese gratuite pentru săraci. Printre multele sale realizări trebuie pomenită și frumoasa mănăstire Sfântul Ioan din Rila, pe care a întemeiat-o. În subsolul bisericii acesteia a zidit o capelă închinată Sfântului Proroc Ilie și Sfintei Teodora – sfinții patroni ai părinților săi. Acolo a și cerut să fie înmormântat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu