(Sfantul) Ludovic, prin harul lui Dumnezeu, Regele Francezilor, pentru dragii si credinciosii nostri prelati, baroni, soldati, cetateni, burghezi si toti cei pe care ii vor vedea aceste scrisori prezente.
Bună ziua.
Spre cinstea si slava numelui lui Dumnezeu, dorind sa implinim juramantul pe care l-am facut la ridicarea Crucii, ne-am gandit ca este necesar sa lasati pe toti sa cunosti urmatoarele. După capturarea Damietei pe care Domnul nostru Iisus Hristos, prin mila Sa infinită, ne-a dat-o ca prin minune, am pornit în a douăzecea parte a lunii noiembrie a anului trecut și am mărșăluit pe uscat și pe mare spre armata sarazină în tabără la Massoure : ne-au atacat de mai multe ori pe drum și au fost întotdeauna învinși.
Am aflat că Sudanul Babilonului murise, că înainte de a muri, îl instruise pe fiul său cel mare, care locuia în Mesopotamia, să vină în Egipt, că îi obligase pe toți amiralii să-i jure credință și că armata sarazină era comandată de un emir pe nume Facardin.
Am ajuns marți la Liturghie, înainte de Nașterea Domnului nostru, și nu am putut ataca sarazinii, pentru că între cele două armate era un râu mare numit Tanis, care este unul dintre brațele Nilului.
Am campat pe malurile râului și am avut câteva întâlniri cu sarazinii, dintre care câțiva au fost uciși și mulți s-au înecat. Dar pentru că Tanis nu a fost fordable din cauza adâncimii sale și înălțimea marginilor sale, am început să avanseze o în râu cu multă dificultate, pericol și cheltuieli pentru a facilita trecerea armatei creștine.
Am ridicat mașini, dar sarazinii au ridicat de partea lor un număr din ce în ce mai mare și l-au ruinat pe al nostru cu pietre, iar cu focul lor grecesc i-a ars cu totul. Acest lucru ne-a privat de orice speranță de a traversa râul prin intermediul, un dezertor din armata Egiptului ne-a învățat un guai, prin care întreaga armată ar putea trece cu ușurință.
Astfel, în opinia baronilor și a șefilor principali, s-a decis luni, înainte de Ziua Cenușii, ca a doua zi întreaga armată să mărșăluiască spre guai, lăsând doar câteva trupe în custodia taberei. Când a venit ziua, am intrat în luptă până la locul marcat și am traversat râul, nu fără primejdie, apa fiind mai adâncă, decât ni se spusese, caii noștri au fost obligați să înoate, iar ieșirea din râu s-a trezit nefericită și dificilă din cauza marginilor abrupte și furioase.
După ce am traversat râul, am ajuns la locul unde mașinile sarazine erau vizavi de noi, iar cei care aveau avangarda i-au ucis pe mulți dintre ei cu săbii, fără să economisească vârsta sau sexul, generalul dușmanilor și câțiva amirali au fost uciși acolo. Apoi Ostașii noștri s-au desființat, unii au jefuit tabăra vrăjmașă, iar alții au împins la Liturghie, făcând ca totul să treacă pe lângă sabie.
Dar sarazinii, văzând că au de-a face doar cu o mână de oameni, s-au adunat, i-au înconjurat și i-au ucis pe toți. Au murit mulți baroni, soldați, religioși, care ne-au atins și încă ne ating sensibil, am pierdut pentru această lume pe fratele nostru cel mai drag, contele de Artois, încă mai avem durerea vie și prezentă, deși era mai potrivit să ne bucurăm, de vreme ce credem cu siguranță, că s-a dus în Rai pentru a primi cununa martiriului.
Apoi a trebuit să sprijinim întreaga armată a sarazinilor, fără mașini, fără cai, dintre care majoritatea fuseseră uciși, și aproape toți soldații noștri acoperiți cu răni; și totuși, cu ajutorul lui Dumnezeu, am rămas stăpâni ai câmpului de luptă și am campat lângă mașinile sarazinilor, făcând fără să pierdem timpul un pod de bărci, la care am folosit coarnele mașinilor, pentru a trece de partea noastră restul poporului nostru.
A doua zi, vineri, o mulțime nenumărată de sarazini a venit să ne atace, dar prin puterea pe care ne-a dat-o Dumnezeu, ne-am împotrivit lor și i-am alungat cu mari pierderi de partea lor. Câteva zile mai târziu, a sosit fiul Sudanului, pe care egiptenii cu mare bucurie l-au recunoscut pentru Stăpânul lor, ceea ce le-a sporit curajul, în timp ce printr-o judecată tainică a lui Dumnezeu totul ne-a întors greșit.
Ciuma a venit printre noi și au fost puțini oameni în armată care nu și-au plâns rudele moarte sau pe moarte. Pe de altă parte, ne lipsea mâncarea, mulți dintre oamenii noștri erau înfometați, corăbiile noastre nu mai puteau veni din Damietta, sarazinii erau cei mai puternici pe mare și pe râu și toți Convoaiele trimise la noi au căzut în mâinile lor.
Grăbiți-vă până acum, am văzut o necesitate absolută de a ieși de acolo și de a ne retrage la Damietta, Dumnezeu ar fi voit. Dar cum voința Sa suverană este cea care ne reglează căile, s-a întâmplat ca în a cincea parte a lunii aprilie întreaga oaste a sarazinilor să ne atace în retragerea noastră și, cu permisiunea lui Dumnezeu care voia să ne pedepsească păcatele, am căzut în mâinile vrăjmașilor noștri, noi și frații noștri dragi, coții de Poitiers și Anjou și toți cei care s-au întors cu noi pe pământ, fără ca cineva să fugă.
Cei mai mulți dintre cei care au fugit de râu au fost, de asemenea, luați, mulți uciși și toți bolnavii și răniții au fost masacrați. Sudanul, după capturarea noastră, ne-a făcut să propunem un armistițiu și a cerut, cu amenințări, ca Damietta să i se restituie fără întârziere, cu toate cheltuielile războiului. În cele din urmă, după mai multe dificultăți, am făcut un armistițiu de zece ani în următoarele condiții.
Că Sudanul va elibera, noi și toți creștinii am luat prizonier de la armistițiul încheiat între împărat și Sudan, Camel, strămoșul său, și că, de partea noastră, îi vom întoarce Damietta și i-am plăti pentru cheltuielile războiului opt cen mii de bezani (monedă) de aur, din care am plătit deja patru sute. Că toate mobilierul, mașinile și proviziile pe care le aveam la Damietta vor rămâne acolo sub protecția Sudanului până când vor putea fi transportate în țara creștinilor: ca bolnavii să poată rămâne în Damietta și să o lase ori de câte ori doreau cu un pașaport bun.
Tratatul făcut și jurat, Sudanul era deja în drum spre Damietta, când a fost asasinat în ochii întregii sale armate. Ucigașii, furioși și toți acoperiți de sângele Lui, au venit la cortul nostru, dar prin mila lui Dumnezeu care le-a potolit furia, ne-au cerut doar să executăm tratatul. Am fost de acord cu ei după ce am primit mai multe indignări, dar Dumnezeu ne-a susținut în nenorocirile noastre și am jurat armistițiul, pe care l-au făcut și ei de partea lor, determinând ziua execuției și, în opinia baronilor Franței, am făcut Damietta, bine avertizată că orașul nu era într-un stat care să se apere, dacă ar fi fost atacat.
Amiralii au intrat în ziua marcată și, în același timp, ne-au eliberat pe noi și pe frații noștri, împreună cu conții de Bretania, Flandra și Soissons, și mai mulți baroni și soldați ai regatelor Franței, Ierusalimului și Ciprului, ceea ce ne-a făcut să sperăm că vor preda și toți ceilalți prizonieri. După care am plecat din Egipt și, la scurt timp după aceea, am trimis înapoi ambasadori pentru a ne lua înapoi prizonierii, mașinile, armele, corturile și, în general, tot ceea ce nu am putut transporta, lipsa navelor.
Dar amiralii, după ce i-au amuzat pe ambasadorii noștri, s-au întors la ei dintre toți prizonierii, care numărau aproape douăsprezece mii, doar patru sute, care încă mai plătiseră răscumpărarea lor, nedorind să dea înapoi absolut nimic din toate celelalte. Și ceea ce este și mai detestabil, după armistițiul făcut și jurat, am aflat de la ambasadorii noștri și de la câțiva prizonieri vrednici, că amiralii i-au ales pe cei mai tineri dintre prizonieri și i-au forțat punând sabia la gât, să renunțe la credința lui Isus Hristos, să o îmbrățișeze pe cea a lui Mahomed, ceea ce mulți au făcut din slăbiciune, dar și alții mai curajoși și mai întăriți în credință au rezistat constant amenințărilor și chinurilor, dându-și viața pentru Isus Hristos, și sperăm că acești Sfinți Mucenici ne vor implora în Cer în fața Judecătorului Suveran și că ne vor fi mai utili în Patria Cerească decât dacă ar mai fi printre noi.
Barbarii i-au masacrat și pe toți bolnavii, care rămăseseră în Damietta, deși de partea noastră am respectat toate condițiile tratatului. Am sperat că, după armistițiul făcut și toți prizonierii eliberați, Țara Sfântă va fi zece în pace și am decis să ne întoarcem în Franța, toate lucrurile fiind deja dispuse pentru trecerea noastră. Dar văzând clar din tot ceea ce tocmai am raportat, că amiralii fără a se opri la jurămintele lor, nu doresc să respecte armistițiul, am luat sfatul baronilor francezi, prelaților, cavalerilor templieri, spitalului și cavalerilor teutoni și baronilor Regatului Ierusalimului; cei mai mulți au protestat că a-i lăsa în conjunctura prezentă, în slăbiciunea în care sunt, înseamnă a-i elibera în mâinile sarazinilor și a-i abandona pe prizonieri pentru totdeauna, în schimb că, dacă rămânem, ar fi posibil, cu ajutorul lui Dumnezeu, să sosească bunuri mari, siguranța Locurilor care rămân creștinilor, eliberarea prizonierilor și poate ceva mai mult din cauza războiului recent dintre Sudan din Alep și egipteni, Sudanul luând deja Damascul și pregătindu-se să treacă în Egipt pentru a răzbuna moartea lui Moadan.
Toate aceste lucruri au fost atent analizate, având în vedere starea jalnică a Țării Sfinte pe care venisem să o salvăm și pătrunse de durerea prizonierilor, care, văzându-ne plecând, ar putea renunța la credință, am decis împotriva sfatului multora de a rămâne o perioadă în Siria, până când am pus lucrurile într-o anumită siguranță și ne-am îndepărtat toți prizonierii. Îi trimitem înapoi în Franța pe dragii noștri frați conții de Poitiers și Anjou, pentru consolarea celei mai dragi doamne și mame și a întregului regat al Franței.
Toti crestinii trebuie sa aiba zel pentru intreprinderea noastra si tu in primul rand, Clerici, Ecleziastici, care au succedat acestui popor ales pe care Dumnezeu l-a consacrat in mod special in Tara Sfanta, va invitam sa veniti sa-L slujiti pe Cel care, pentru a va mantui, a fost dispus sa-si verse sangele pe pomul Crucii, aceasta Cruce sfanta pe care necredinciosii indraznesc in fiecare zi sa calce in picioare oprobriul numelui crestin.
Curaj, prin urmare, soldați ai lui Isus Hristos, vin și răzbuna insultele aduse Mântuitorului vostru, urmați exemplul Strămoșilor voștri, care, printre toate celelalte popoare, arătând pentru adevărata Religie și pentru slujirea Împăraților lor, au umplut Universul cu zgomotul faptelor lor frumoase.
A se vedea, de asemenea| Rugăciune pentru patrie și pentru Biserică
Ne-am dus înaintea voastră, veniți, urmați-ne și, cu mila lui Dumnezeu, veți primi răsplata pe care Tatăl familiei Evangheliei o distribuie și celor care au venit ultimii să lucreze, precum și celor mai harnici. Pe lângă indulgențele generale acordate cruciaților, dacă veniți voi înșivă sau trimiteți trupe la noi, vă veți face lăudabili atât înaintea lui Dumnezeu, cât și înaintea oamenilor.
Grăbiți-vă, așadar, pentru ca cei cărora Dumnezeu să-i inspire să vină în ajutorul nostru, să fie gata să plece în aprilie sau mai anul viitor, sau cel târziu, de Ziua Sfântului Ioan, problema merită sârguință. Iar voi, Prelații și alți credincioși ai lui Isus Hristos, rugați-vă pentru noi și pentru Țara Sfântă și în locurile care sunt supuse, acordați ca Domnul să dea rugăciunilor voastre și celor ale oamenilor buni, ceea ce mulțimea păcatelor noastre îl împiedică să le dea nouă.
Dat la Acra, anul Domnului nostru o mie două sute cincizeci în luna august.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu