Sarbatoarea numita "Inchinarea cinstitului lant al Sfantului Apostol Petru" este foarte veche, ea existand poate chiar de la inceputul secolului al II-lea. In ziua de 16 ianuarie-Patron celor nascuti in aceasta zi, Biserica Ortodoxa marturiseste minunea eliberarii din temnita a Sfantului Petru si se inchina cinstitelor lui lanturi (lantul din temnita din Ierusalim si lantul din temnita din Roma).

 Sarbatoarea numita "Inchinarea cinstitului lant al Sfantului Apostol Petru" este foarte veche, ea existand poate chiar de la inceputul secolului al II-lea. In ziua de 16 ianuarie-Patron celor nascuti in aceasta zi, Biserica Ortodoxa marturiseste minunea eliberarii din temnita a Sfantului Petru si se inchina cinstitelor lui lanturi (lantul din temnita din Ierusalim si lantul din temnita din Roma).

"Sa cinstim lantul celui preamarit, intru care se dezleaga legaturile patimilor. Caci cu vrednicie se sfinteste cu darurile cele negraite ale preainteleptului Petru; si de la dansul cu adevarat luand har pururea curgator, rupe si acesta cu putere dumnezeiasca legaturile necazurilor; precum acela rupea legaturile greselilor si daruieste dezlegare de cele rele.Ajuta pe cei ce doresc sa se lase de patima bauturii,fumatului.

"Iarasi ne ridica pe noi fierbintele ocrotitor Petru, piatra credintei, la duhovnicescul ospat, punand inaintea noastra cinstitul sau lant, ca pe un pranz preaales, spre mangaierea celor necajiti, si ca liman celor inviforati. Veniti toti sa-L sarutam si pe Cel ce l-a preamarit pe el, sa-L rugam: Cu rugaciunile lui, Hristoase, mantuieste sufletele noastre" (Cantari din slujba Vecernia praznicului).

Întrucât Sfântul Petru era cel mai iubit dintre ucenicii lui Iisus Hristos și cel mai puternic în credință, i s-au încredințat cheile Împărăției Cerurilor.

"Inchinarea cinstitului lant al Sfantului Apostol Petru" este praznuita de Biserica Ortodoxa in ziua de 16 ianuarie. Amintirea cinstitului lant al Sfantului Apostol Petru este o praznuire care daruieste nadejde tuturor acelora care patimesc pe nedrept in lumea aceasta inrobita de pacat, atat in propria familie, cat si in societate

Patimirea pe nedrept dusa cu smerenie umple inima de har, curatindu-se astfel toate patimile si lucrarile duhurilor necurate: "Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este imparatia cerurilor. Fericiti veti fi voi, cand va vor ocara si va vor prigoni din pricina Mea si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind" (Matei 5, 10-11).

Multi suntem inchisi in propria inchisoare ,prin neiertarea fratelui nostru,tinand pica si manie , sa ne rugam Domnului si Sf.Petru sa ne elibereze de aceste patimi.Ajuta pe cei ce stau in inchisori pe nedrept,si celor ce isi infaptuiesc pedeapsa pt faptele sale.Ajuta avocatii ,judecatorii,procurorii sa ia cele mai bune decizii .

Il Vedem in icoană ortodoxă, Sfântul Apostol Petru ține cheile în mână. EL pentru creștinii ortodocși este un simbol nestins al pocăinței, pentru că, după ce L-a trădat de trei ori pe Mântuitorul și a primit iertarea de trei ori, sfântul s-a pocăit totuși de fapta sa în fiecare dimineață a vieții neprihănite rămase, întărindu-se în credință pentru a face noi fapte bune .

Întrucât Sf.Ap.Petru însuși provinea dintr-o familie de pescari, el este considerat în mod tradițional Sfântul patron al pescarilor și al marinarilor. În timpul vieții sale, Sfântul a avut o putere de vindecare atât de mare încât bolnavii care zăceau pe străzi erau vindecați chiar și din contactul cu umbra lui.Toti ieseau pe strada aducand bolnavii stiind ca va trece Sf.Ap.Petru.De aceea, oamenii grav bolnavi și suferinzi, precum și cei care doresc vindecare pentru rudele și prietenii lor, vin la icoana bisericii a Sf. Petru pentru rugăciune.

Rugăciunea sinceră va oferi mângâiere în necazuri și boli. Desigur, icoana creștină a Apostolului îi va proteja și va ajuta pe bărbații care poartă numele sfântului. Chiar înaintea icoanei, poți cere întărire în credință, să te pocăiești de păcatele tale.

Sf.Ap.Petru a asistat cu Mantuitor la 4 minuni mari ale Domnului:

Vindecarea soacrei sale.

Minunea cand sau prins multi pesti.

Invierea fiicei lui Iair.

Mergerea pe apa.

La el se roaga tot cler,de la Patriarh pana la preoti pentru intarirea in credinta si propavaduirea Sf.Evanghelii.La Sf.AP.se roaga si mirenii ,pt insanatosirea sufletului si a trupului,pt insanatosire si pentru persoanele dragi .Ajuta la febra mare(gripa,corona virus si diferite boli incurabile care medicii nu dau sanse de insanatosire). Pt intarirea in credinta.Sf.AP.Petru ajuta grabnic celor ce se roaga lui cu credinta. Se citeste acatist Sf.40 zile cu creditna iti lasi problemele in mainile Sf.Petru.

Sfîntul Apostol Petru, care mai înainte de apostolie se numea Simon, era de neam iudeu, din hotarele Galileei cea din Palestina, dintr-o cetate mică şi neslăvită, care se numeşte Betsaida. El era fiul lui Ionă, din seminţia lui Simeon şi frate cu Sfîntul Apostol Andrei, cel întîi chemat. Luînd pe fiica lui Aristobol, care era frate cu Sfîntul Apostol Varnava, a născut dintr-însa un fiu şi o fiică. Petru era simplu la obicei şi neînvăţat, însă temător de Dumnezeu; căci păzea poruncile Lui fără de prihană în toate lucrurile sale. Cu meşteşugul era pescar, căci, fiind sărac, trebuia să-şi cîştige hrana casei sale din osteneala mîinilor, ca să hrănească pe femeie, pe copii, pe soacră şi pe bătrînul său tată, Ionă. Andrei, fratele lui, trecînd cu vederea deşertăciunile şi gîlcevile lumii acesteia, şi-a ales viaţa fără însoţire; şi, ducîndu-se la Sfîntul Ioan Botezătorul, care propovăduia pocăinţa la Iordan, s-a făcut ucenicul lui.

Din ceasul acela, Petru s-a făcut următor lui Hristos, precum şi Andrei, fratele lui şi ceilalţi ucenici chemaţi. Domnul îl iubea pe el pentru dragostea inimii sale. Şi a cercetat Domnul casa lui cea săracă prin venirea Sa, iar pe soacra lui care pătimea de boala frigurilor, a tămăduit-o prin atingerea mîinii. Noaptea, cînd Domnul a ieşit singur la rugăciune în loc pustiu, Sfîntul Petru, nesuferind acum să fie fără Domnul nici un ceas, şi-a lăsat casa şi pe toţi ai săi şi a alergat în urma Lui, căutînd cu osîrdie pe iubitul său învăţător. Şi, aflîndu-L, i-a zis: Toţi te caută pe Tine, Doamne! De acum nu se mai depărta de la El şi petreceau împreună, îndulcindu-se de vederea feţei Lui şi de cuvintele cele dulci ca mierea; fiind singur văzător al minunilor Lui celor multe şi mari, care arătat îl adevereau că este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, în Care el a crezut cu neîndoire. Căci, precum a crezut cu inima spre dreptate, tot aşa şi cu gura a mărturisit spre mîntuire.

Venind Domnul în părţile Cezareei lui Filip, a întrebat pe ucenicii săi: Cine zic oamenii că sînt? Şi i-au răspuns: Unii, Ioan Botezătorul, alţii Ilie, iar alţii proorocul sau unul din prooroci. Şi iar a întrebat: Dar voi cine spuneţi că sînt? Atunci Simon Petru a răspuns în numele celorlalţi:Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel viu. Şi a lăudat Domnul acea mărturisire a lui zicînd: Fericit eşti, Simone, fiul lui Iona, că trupul şi sîngele nu ţi-au arătat ţie acestea, ci Tatăl Meu Cel din ceruri! Şi într-acea vreme i-a făgăduit Domnul lui, ca să-i dea cheile Împărăţiei cerului.

O osîrdie şi o credinţă ca aceasta avînd Sfîntul Petru către Domnul, a îndrăznit a cere de la Dînsul umblarea pe apă; căci, ieşind Petru din corabie, umbla pe apă ca să vină la Iisus. Dar, de vreme ce înainte de primirea Sfîntului Duh nu era desăvîrşit în credinţă, văzînd vîntul cel tare, s-a temut şi, începînd a se afunda, a strigat: Doamne, mîntuieşte-mă pe mine. Iisus, îndată întinzîndu-i mîna, l-a luat şi i-a zis: "Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?" Şi nu numai de înecarea apei l-a izbăvit pe el, dar şi de puţina credinţă, cînd i-a zis: "Eu m-am rugat pentru tine, ca să nu se împuţineze credinţa ta". Astfel s-a învrednicit Sfîntul Petru şi cu alţi doi, cu Iacov şi cu Ioan, a vedea pe Tabor, slava Schimbării la Faţă a Domnului, ce s-a descoperit lor. Ei au auzit acolo cu urechile lor glasul cel de la Dumnezeu Tatăl, care a venit de sus spre Domnul, precum zice despre aceasta în epistola sa, zicînd: Pentru că nu basmelor celor cu meşteşug umblînd, v-am spus puterea şi venirea Domnului nostru Iisus Hristos, ci fiind singuri văzători ai măririi Aceluia. Pentru că, luînd de la Dumnezeu Tatăl cinstea şi slava glasului celui ce a venit în chipul acesta la El, de la slava cea cu mare cuviinţă: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit. Acest glas noi l-am crezut pogorîndu-se din cer, fiind cu El în muntele cel sfînt.

Cînd Domnul S-a apropiat spre patima Sa de bunăvoie şi spre moartea cea de pe cruce, atunci Petru şi-a arătat rîvna lui către Domnul, nu numai cu cuvîntul, zicînd: Doamne, gata sînt a merge cu Tine şi în temniţă şi la moarte, dar şi cu lucrul; căci, scoţînd sabia şi lovind pe Malh, sluga arhiereului, i-a tăiat urechea. Dar, deşi i s-a dat lui de la dumnezeiasca purtare de grijă să cadă în cea de trei ori lepădare de Domnul, însă prin adevărata pocăinţă şi prin amară tînguire s-a sculat şi s-a îndreptat, învrednicindu-se mai înainte de toţi, a vedea pe Hristos după Învierea Lui, precum zice despre aceasta Sfîntul Evanghelist Luca: Adevărat este că S-a sculat Domnul şi S-a arătat lui Simon. Sfîntul Pavel scrie tot aşa, zicînd: "S-a sculat a treia zi după Scripturi şi S-a arătat lui Chifa, adică lui Petru, apoi celor unsprezece". Văzînd Sfîntul Petru pe Domnul, s-a umplut de negrăită bucurie. Şi a primit de la El iertare de greşelile sale. Atunci cea mai dinainte lepădare de trei ori, a răsplătit-o bine prin răspunsul cel de trei ori al dragostei sale către Domnul, zicîndu-i: Doamne, Tu toate le ştii; Tu ştii că Te iubesc. Şi s-a pus de Domnul păstor al oilor celor cuvîntătoare şi i-a dat în mîini cheile Împărăţiei cerului.

SF. PETRU ELIBERAT DIN INCHISOARE istoria

Irod a fost numele de familie al câtorva regi care au stăpânit în Israel, dar care erau descendenţi din Esau — Edomiţi. Pe timpul despre care vorbeşte studiul nostru de astăzi, fusese numit rege al Iudeii Irod Agripa I-ul. El era nepotul lui Irod cel Mare, cel care a ucis pruncii din Betleem, şi nepotul de unchi al lui Irod Antipa, cel care a decapitat pe Ioan Botezătorul şi mai apoi soldaţii săi L-au înjosit pe Domn Iisus Hristos şi L-au batjocorit, tocmai înainte de răstignire.

Irod Agripa pare să fi fost dornic de bunăvoinţa poporului, chiar cu preţul principiului. El făcea eforturi să respecte detaliile ceremonialurilor evreieşti. El a agăţat în Templu lanţul de aur pe care i-l dăduse Împăratul Caligula. Istoria relatează că la Sărbătoarea Corturilor el a făcut ca întreagă Cartea Deuteronomului să fie citită în auzul poporului; iar când cititorul a ajuns la cuvintele, „Nu vei putea să pui împărat pe un străin, care să nu fie fratele tău” (Deuter. 17:15), regele „a izbucnit în lacrimi teatrale”. La aceasta populaţia a strigat slugarnic, „Nu plânge Agripa; tu eşti fratele nostru!”

CERNERILE CU OCAZIA PAŞTELUI

În preocuparea de a intra în graţia evreilor, mai ales a celor influenţi, Agripa a pus să fie decapitat. Candva intre anii 42-44, dupa ce regele Agripa I (care a domnit intre anii 40-44) i-a taiat capul Sfantului Iacob al lui Zevedeu, Apostolul Iacov. Sf. Iacov a fost unul dintre cei trei care deobicei Îl însoţiseră pe Domnul nostru în modul cel mai confidenţial. Deşi relatarea despre misiunea acestui nobil Apostol este extrem de scurtă, ea nu conţine nimic ce să dea nici cea mai vagă sugestie de altceva în afară de zel şi credincioşie faţă de Domnul nostru şi de Cauza Sa. Acest Iacov, care a murit devreme în era creştină, nu trebuie să fie confundat cu autorul Epistolei lui Iacov — „Iacov cel Mic”, presupus a fi văr de-al doilea cu Domnul nostru., şi pentru acest motiv numit „fratele Domnului”, după obiceiul evreiesc.

Aflând că moartea lui Iacov le-a produs mare plăcere evreilor, Agripa a pus să-l aresteze pe Apostolul Petru. Expresia „când l-au prins” implică faptul că a survenit o întârziere între darea ordinului pentru arestarea Apostolului Petru şi întemniţarea sa — că arestarea sa a survenit după ce a fost căutat. Probabil că pe vremea aceea toţi apostolii s-au ascuns mai mult sau mai puţin; dar, încrezându-se în sfinţenia perioadei de Paşti, Sf. Petru s-a aventurat, şi a fost arestat şi întemniţat. Agripa i-a intenţionat moartea chiar la sfârşitul săptămânii de Paşti. Între timp, totuşi, Domnul a eliberat pe credinciosul Său Apostol, după cum arată acest studiu.

Ne putem imagina tristeţea Bisericii cu ocazia acestei perioade de Paşti, ceea ce trebuie să le fi amintit considerabil de timpul morţii Domnului nostru şi de alarma stârnită atunci printre urmaşii Săi. Timp de câţiva ani trecuţi, nouă ni s-a părut că fiecare perioadă de Paşti, fiecare sărbătoare a Cinei de Amintire, a fost un timp de probe şi încercări speciale printre urmaşii Domnului nostru. Dacă acesta este sau nu un fapt, desigur nu va dăuna poporului Domnului să fie în special atenţi împotriva uneltirilor adversarului cu aceste ocazii. Să veghem şi să ne rugăm întotdeauna, ca să nu cădem în ispită.

Gândul că în această perioadă a anului ar fi încercări speciale, ispite speciale, pare să stea la baza Postului Mare, o perioadă de reţinere specială, post şi rugăciune, care a ajuns până la noi prin cele mai vechi canale ale istoriei Bisericii. Faptul că astăzi pentru mulţi Postul Mare este o simplă formalitate nu înseamnă că este aşa sau iniţial a fost aşa. Noi am recomanda cu tărie postul şi rugăciunea cu orice ocazie prescrisă în Scripturi; şi sugerăm ca, dacă este posibil, în mod special toţi consacraţii să exercite atenţie timp de patruzeci de zile înainte de Cina de Amintire-Cina cea de Taina.

După cum am explicat deja, negările noastre de sine nu sunt doar pe linia hranei şi băuturii, ci se extind asupra tuturor poftelor noastre. Fără îndoială că o dietă foarte simplă şi limitată în timpul primăverii ar fi benefică pentru majoritatea oamenilor, chiar dacă n-ar fi legată de ea nici o binecuvântare spirituală. Frigul iernii poate produce aţâţarea poftelor; şi rezultatul este că spre primăvară sistemul nostru poate fi tensionat, sau supraîncărcat. El are nevoie să fie uşurat de această stare printr-o măsură de abţinere, care este favorabilă spiritualităţii tot aşa cum supraîncărcarea este nefavorabilă.

RUGÂNDU-SE PENTRU SF. PETRU

Se presupune că Sf. Petru ar fi fost închis în faimosul Castel Antonia, unde Domnul nostru a fost pus sub acuzare în faţa lui Pilat, şi unde mai apoi a fost dus Sf. Pavel când a fost îmbulzit de mulţime în Ierusalim. Apostolul avea o gardă de patru grupe de câte patru soldaţi, care se schimbau la fiecare trei ore. Doi dintre cei patru soldaţi erau legaţi cu lanţul de braţele Sf. Petru; al treilea stătea afară la uşă, iar al patrulea era postat în pasajul care ducea spre poarta de fier exterioară.

Puterea harului divin, care ajută la orice timp de nevoie şi care dă pace în mijlocul tulburării, este bine ((232)) ilustrată în acest caz prin faptul că în aceste împrejurări Sf. Petru dormea profund când îngerul Domnului a venit să-l elibereze. Caracteristica acestui caz este de asemenea ilustrată prin faptul că Biserica nu dormea, ci se ruga pentru Apostol. Nu el trebuia să se roage pentru propria eliberare de sub puterea lui Agripa; el îşi consacrase deja viaţa până la moarte şi pe bună dreptate el trebuia acum să se simtă gata să-şi dea viaţa, dacă aceasta se dovedea a fi voinţa divină cu privire la el. Să fi cerut prelungirea vieţii ar fi însemnat ca el să ceară greşit, şi ar fi manifestat o voinţă incompatibilă cu o consacrare deplină faţă de voinţa Domnului. Dar în privinţa Bisericii era diferit. În timp ce ei îşi exprimau încrederea în supravegherea divină a afacerilor Bisericii, puteau cu totul potrivit să-I spună Domnului despre iubirea lor pentru Sf. Petru şi să-şi exprime speranţa că se poate să fie voia Domnului ca Sf. Petru să rămână cu ei pentru bucuria şi mângâierea lor, şi pentru zidirea lor în „cea mai sfântă credinţă”.

Apoi, de asemenea, pierderea Sf. Iacov, care se pare că a fost conducător printre Apostoli, îi făcea pe Sf. Petru şi pe ceilalţi Apostoli îndoit de preţioşi în ochii Casei Credinţei. Dumnezeu a intenţionat ca Sf. Petru să trăiască până la bătrâneţe; căci aceasta a fost profeţia Domnului nostru cu privire la el (Ioan 21:18, 19). Dar cazul de urgenţă s-a dovedit o binecuvântare pentru Biserică, prin trezirea judecăţii sănătoase pentru aprecierea Cauzei lui Dumnezeu în general şi a Sf. Petru în particular.

ELIBERAT DE UN ÎNGER

Între trei şi şase dimineaţa Sf. Petru care dormea liniştit a fost trezit de un înger, ale cărui trăsături luminoase i-au permis Apostolului să discearnă repede că eliberatorul său era o fiinţă sfântă. Apostolului i s-a spus să se ridice. Deodată lanţurile care-i legau de soldat ambele mâini s-au desfăcut. I s-a spus apoi să-şi pună încălţămintea şi haina, sau mantaua, şi să-şi urmeze conducătorul. Si el a facut asa.

-Si i-a zis Ingerul Domnului Sf.Petru: Pune haina pe tine si vino dupa mine. Si, iesind, mergea dupa inger, dar nu stia ca ceea ce s-a facut prin inger este adevarat, ci i se parea ca vede vedenie. Si trecand de straja intai si de a doua, au ajuns la poarta cea de fier, care duce in cetate, si poarta s-a deschis singura. Si iesind, au trecut o ulita si indata ingerul s-a departat de la el. Si Petru, venindu-si in sine, a zis: Acum stiu cu adevarat ca Domnul a trimis pe ingerul Sau si m-a scos din mana lui Irod si din toate cate astepta poporul iudeilor" (Fapte 12, 1-11).

Mai tarziu, prin anul 64, Sfantul Petru a fost iarasi prins, de aceasta data el fiind inchis intr-o temnita din Roma, numita "Carcera Mamertinica" si aflata intre Capitoliu si Forumul Roman. Aceasta temnita avea doua celule, una superioara, unde era inchisoarea Romei, si alta subterana, crezuta a fi cea mai veche camera din Roma (numita "Tullianum"); mai tarziu, capela subterana va primi numele de "Sfantul Petru in Carcera".

Multe dintre lucrurile folosite de sfinti au fost pastrate cu multa cinste si evlavie, dupa moartea acelora. O parte dintre acestea au ramas binefacatoare, tamaduind multi credinciosi de patimi si de boli. Lanturile in care a fost intemnitat Sfantul Petru sunt unele dintre aceste lucruri binecuvantate. Potrivit traditiei crestine, Lanturile Sfantului Petru tamaduiesc neputintele si gonesc duhurile necurate.

Este vrednic de remarcat că miracolele făcute au fost numai din acelea care erau în afara puterilor naturale ale Sf. Petru. Lui i s-a cerut să facă orice putea face; adică, să se încalţe, să-şi pună mantaua şi să-l urmeze pe înger. El ar fi putut fi transportat; încălţămintea să-i fie fixată de picioare; i se putea da altă manta. Dar lecţia a fost mai folositoare aşa cum s-a dat. Similar în procedeele Domnului cu noi în prezent, noi trebuie să ne amintim că aparţine de noi să facem tot ce ne stă în putere; şi că aparţine de Domnul să conducă toate lucrurile spre binele nostru şi din abundenţa Sa să ne completeze deficienţele.

Când Apostolul şi-a revenit, când şi-a dat seama de fapte — că era liber — credinţa i s-a întărit. Dispus să moară, el a aflat că Domnul era dispus ca el să trăiască, să muncească şi să îndure; şi el a fost tot aşa de mulţumit, bucurându-se, putem fi siguri, pentru privilegiul de a servi în continuare, chiar dacă aceasta însemna în continuare sacrificii şi suferinţe pentru Domnul şi pentru poporul Său.

Fără îndoială că îngerul l-a îndrumat pe Sf. Petru în direcţia casei Mariei, unde se făceau rugăciuni pentru el. Descrierea casei implică faptul că era una dintre cele de clasă mai bună. La bătaia la uşă a Sf. Petru i-a răspuns micuţa Roza (Roda), care, asemenea unui copil, a fost atât de încântată când i-a recunoscut glasul Apostolului, încât, în loc să deschidă uşa, a fugit mai întâi să spună celor din casă, care se rugau, că el era la poartă. Neaşteptând vreo eliberare la asemenea oră, unii au gândit că micuţa slujnică greşea, şi au insistat că trebuie să fie îngerul lui — în armonie cu gândul predominant că fiecare individ din poporul lui Dumnezeu este supravegheat de un înger şi că acesta ar putea lua înfăţişarea celui pe care-l protejează.

Fraţii au fost surprinşi de răspunsul Domnului la cererea lor; căci a venit foarte neaşteptat în ceea ce priveşte timpul. Când şi-au dat seama că într-adevăr Sf. Petru era cel care stătea în faţa lor, a fost o izbucnire de uimire şi de întrebări la care Sf. Petru a fost nevoit să le facă cu mâna să tacă. Apoi el le-a istorisit minunata poveste a eliberării lui şi le-a cerut să-i spună celuilalt Iacov, vărul lui Isus, şi celorlalţi ucenici. Apoi el a plecat, nu ştim dacă în altă cetate sau în altă casă. În orice caz, el a dat dovadă de înţelepciune neprovocând inutil pe Irod.