ianuarie 16, 2023

Rugăciune zilnică pentru familie

 Share

Citește această rugăciune frumoasă pentru toți membrii familie tale. Îndepărtează de la casa ta tot răul, toată cearta, neînțelegerea și ura. Aduce pace și liniște în familie.

Rugăciune zilnică pentru familie

Doamne Tată Ceresc, toate câte le voi întâlni și le voi auzi în această zi, învață-mă și mă ajută să le văd și să le primesc în pace cu sufletul meu liniștit și înţelepţit de Cuvântul Tău, și ajutat de puterile Tale cele cerești spre binele meu și al semenilor mei. Învaţă-mă să mă port cu dragoste și cu înțelepciune față de toți cei din familia mea și față de toți semenii mei. Ajută-mă să nu mă supăr și să nu mă tulbur.

Ajută-mă să nu supăr sau să tulbur pe cineva și însoțește cu puterea Ta și întărește în bine gândul, voința, simțul, emoțiile, sentimentele, gândirea și toată dorirea mea. Învață-mă să mă rog și să mă închin Ție Atotputernice Părinte în Duh și în Adevăr. Învață-mă să rabd, să iert și să iubesc precum Tu Părinte rabzi, ierți și iubești. Învață-mă să caut pacea și buna înțelegere și ajută-mă să le urmez până la desăvârșirea lor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu