Un alt chip al Mântuitorului coborât de pe cruce şi aşezat în raclă este reprezentat în tablourile lui Hans Golibein Secund, Leonardo da Vinci, A. Diurer, A. Pizzanello, M. Griunevald, I. Bosh ș. a. – „Hristos în Mormânt”. F. Dostoievski scria că „de la aceste tablouri credinţa poate fi pierdută, după o asemenea moarte nu mai este Înviere şi viaţă”. Iată straşnica concluzie, la care a ajuns arta Occidentului deja la începutul secolului al XVI-lea.
Raportul dintre Biserică şi artă n-a fost niciodată atât de tensionat sau, mai rău, atât de inexistent ca astăzi. În arta contemporană icoana, adică chipul lui Hristos, a început a fi complet neglijat, chiar dacă punctul de pornire este că orice icoană ar trebui să fie în primul rând o operă de artă, una deosebită din punct de vedere artistic şi preţioasă. În prezent se dezvoltă o nouă capacitate de a vedea şi a auzi, o nouă sensibilizare pentru ceea ce tainic, mistic. Chipul omului n-a fost în nici un secol atât de denaturat, atât de dispreţuit ca în secolul nostru.
Biserica care, în cultul Ei, în viaţa Ei, trăieşte din evlavia profundă pentru ceea ce este tainic, îşi va găsi spaţiul vital numai o artă care nu este împinsă şi obsedată de la spate de mania succesului şi a intereselor… Adevărata artă a icoanei s-a născut din oameni nu numai fiind mari maeştri în artă, dar în primul rând din rugători şi postitori, mărturisitori neabătuţi din calea credinţei, care pictau chipul lui Dumnezeu cu rugăciunea în inimă şi în minte, trăiau o viaţă curată, corespunzătoare acestei înalte chemări – de a reprezenta sfinţenia şi taina Luminii.
Astăzi mulţi artişti se avântă să picteze icoane şi biserici, considerând că au studiile necesare în domeniu, dar prea puţini sunt cei care se apropie de aceasta cu credinţă în suflet. Rezultatul e evident: vechea şi sfânta artă a icoanei, frumuseţea curată şi sinceră care se oglindeşte pe chipurile pictate de marii iconari şi sfinţi din istoria Bisericii Ortodoxe n-a fost întrecută şi nu poate fi reînsufleţită de nici un artist modern, cu toată sensibilitatea şi măiestria lui. Şi cauza nu trebuie căutată în tehnica nemodernizată care, chipurile, se străduie să copie pictura, arta veche, ci în atârnarea indiferentă faţă de conţinutul duhovnicesc al subiectului. Nu e de ajuns de a fi absolvent al Universităţii de Arte pentru a îndrăzni de a reprezenta sfintele feţe, pe lângă darul de a picta mai este nevoie de credinţă, rugăciune, nevoinţă – viaţă trăită în Hristos.
O dovadă, făcută într-un mod cu totul deosebit şi surprinzător, este şi chipul care a ieşit în evidenţă la cumpăna acestui veac şi care, în mijlocul epocii noastre, inundată de imagine şi totuşi săracă din punct de vedere şi religios şi artistic, ne arată cu o precizie nebănuită faţa desfigurată, lovită, dar senină a Mântuitorului Hristos Cel răstignit. Atunci când, în anul 1898, Secundo Pia fotografia pentru prima dată giulgiul de la Torino, în lumea ştiinţifică abia mai credea cineva în autenticitatea acestei relicve. Când Pia a developat plăcile sale fotografice, el a fost primul om care a văzut că pe negativul filmului său a apărut chipul inimitabil şi tainic; când s-a făcut copierea pe hârtia fotografică a acestui negativ, cu ea s-a făcut vizibil chipul de pe giulgiu. Cercetările mereu tot mai exacte care s-au făcut de atunci încoace (dintre care cele mai fundamentale în 1978) nu au dezlegat enigma giulgiului. Ele au interzis însă pentru totdeauna să se mai spună că imaginea de pe giulgiu ar fi un fals. Nici un singur indiciu nu exclude ideea că omul de pe giulgiu este Iisus Hristos, dimpotrivă, multe indicii sunt în favoarea acestui lucru; nimeni n-a putut să lămurească până acum cum s-a produs chipul de pe giulgiu. El ar pute fi un semn pentru vremea noastră: acest chip ne-a fost dat chiar în zilele noastre, chipul Celui răstignit, care în moarte face să fie înălţată slava Sa, avem un semn că în El viaţa a biruit moartea, că Cel înviat a voit să ne lase pe pământ urma biruinţei Sale asupra morţii, amprenta chipului Său, chipul Dumnezeului făcut om.
După aceste lungi secole tulburate de grele lupte în jurul adevăratei mărturisiri a lui Hristos, privirea se opreşte şi se fixează pe un chip tăcut şi senin: icoana lui Hristos. După Schimbarea la Faţă, când cei trei apostoli, cuprinşi de frică şi căzuţi la pământ, au ridicat ochii, “nu au mai văzut pe nimeni decât pe Iisus” (Marcu, 9, 8). Pe Cel pe care L-au văzut timp de o clipă cuprins de o lumină strălucitoare, înconjurat de martori, el Îl văd singur, pe Iisus din Nazaret, Cel care în curând va fi răstignit pe cruce. Astfel, contemplând slava dumnezeiască a lui Hristos, identitatea Sa de natură cu Dumnezeu-Tatăl, Bisericii nu i-a mai rămas decât să mărturisească că Iisus Hristos “iarăşi va să vie cu slavă”, iar icoana – chipul Său – ne ajută să-L aşteptăm cu răbdare şi cu dragoste: “…Acest Iisus, care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer” (Fapte, 1, 11).
Privirile ucenicilor urmăreau pe Cel care fusese înălţat din mijlocul lor. Prin făgăduința că El va reveni precum ei L-au văzut înălţându-Se, constituie responsabilitatea şi misiunea încredinţată ucenicilor Săi care rămâneau pe pământ, adică Bisericii – de a păstra trează şi cu sfinţenie memoria feţei Sale. Icoana este o expresie a acestei amintiri vii: ea nu aduce aminte numai de un om aparţinând trecutului îndepărtat, ci de Cel care a fost preamărit ca om prin Patimă şi Cruce, care acum trăieşte şi a cărui venire din nou ne-a fost făgăduită. Icoana este o piesă de legătură între Prima şi a Doua venire a Mântuitorului. Icoana nu păstrează numai amintirea vie a întrupării Cuvântului, ci ea aduce aminte de reîntoarcerea Domnului. De aceea în Biserica Ortodoxă icoana lui Hristos este un element indispensabil al mărturisirii creştine, un “rezumat” al mărturisirii credinţei adevărate. Icoana lui Hristos ne arată că ne putem apropia fără teamă de Mântuitorul, de Dumnezeu. Prin contemplarea icoanei Mântuitorului Iisus Hristos vom fi pătrunşi de taina curăţitoare şi sfinţitoare a Întrupării Fiului lui Dumnezeu.
Protodiacon Ioan MUNTEANU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu