Ispitirea Sfântului Antonie cel Mare
Fragmentele din "Viața Sfântului Antonie" în care sunt prezentate diferitele lupte pe care le ducea sfântul cu diavolul ispititor au rămas ca exemplu de secole pentru asceți, dar și ca sursă de inspirație pentru artiști:
"Iar urâtorul de bine și pizmașul diavol nu suferea văzând un tânăr cu o nevoință ca aceasta. Ci, cele ce a cugetat să facă, a început asupra acestuia să le aducă. Mai întâi îl supăra pe dânsul ca din nevoințe să înceteze, aducându-i aminte de avuții, de purtarea de grijă a surorii sale, de prietenia multora, de iubirea de argint, de iubirea de slavă, de dulceața desfătării și celelalte odihne ale vieții; și mai pe urmă, arătându-i asprimea faptei bune și cum că este mai mare osteneala ei. Îi punea în minte și neputința trupului și lungimea vremii, și în scurt timp, mulțime de gânduri a ridicat în mintea lui, vrând să-l depărteze de la gândirea lui cea dreaptă (…) După aceea, vrăjmașul îi punea în minte plăcerea dezmierdării; iar el asemănându-se celui mânios și scârbit, de îngrozirea focului și de durerea viermelui își aducea aminte, și pe acestea punându-le împotrivă, rămânea neatins. Toate acestea se făceau spre rușinarea vrăjmașului, căci cel ce a socotit să se facă asemenea lui Dumnezeu, de un tânăr acum se batjocorea; cel ce se fălea asupra trupului și a sângelui, de un om ce purta trup se răsturna. Căci îi ajuta Domnul, Care a purtat trup pentru noi și trupului i-a dat biruința asupra diavolului (…) Antonie l-a întrebat: «Cine ești tu, care grăiești unele ca acestea către mine?». Acela îndată a răspuns, cu glasuri jalnice: «Eu sunt care am primit sarcina prinderii trupului și duhul desfrânării mă numesc: pe câți voiesc să fie înțelepți, i-am amăgit; pe câți i-am momit cu plăceri, i-am plecat mie; eu sunt cel pentru care și prorocul mustră pe cei ce au căzut, zicând: de duhul desfrânării v-ați amăgit; căci prin mine aceia s-au împiedicat. Eu sunt care de multe ori te-am supărat și de atâtea ori am fost răsturnat de tine». Antonie mulțumind Domnului și îmbărbătându-se, a zis către dânsul: «Deci, prea mult ești defăimat; pentru că dacă ești negru cu mintea și neputincios ca un copil, nici o grijă nu am de tine de aici înainte; căci Domnul îmi este ajutor și eu voi privi asupra vrăjmașilor mei». Acestea auzind negrul acela, îndată a fugit, temându-se de cuvintele lui Antonie și, înfricoșându-se, nu mai îndrăznea să se apropie de bărbatul acesta".
Sfântul Cuvios Antonie cel Mare trece la Domnul
Sfântul Antonie a trecut la cele veșnice în anul 356 în desertul de pe malul drept al Nilului. Informațiile pe care le avem despre Sfântul Antonie sunt relatările Sfântului Atanasie, ucenicul său. Iată ce spune Antonie despre trecerea să la Domnul:
"Eu, o! fiilor, precum este scris, mă duc pe calea părinților, căci mă vad singur chemat de Domnul; iar voi treziți-vă, ca pustnicia voastră cea veche să nu o pierdeți, ci ca și cum ați face început de pustnicie, așa sârguiți-vă să păziți osârdia voastră întreagă. Ca știți pe diavolii cei ce vă bântuiesc, știți cum sunt de sălbatici, dar neputincioși cu puterea; deci, nu vă temeți de dânșii, ci mai vârtos să credeți în Hristos de-a pururea. Apoi, ca și cum fiecare ați muri, așa să viețuiți, luând-aminte și pomenind sfătuirile pe care le-ați auzit de la mine. Nici o împărtășire să nu aveți cu schismaticii, nici cu ereticii arieni, ca știți că și eu mă abăteam și mă feream de aceștia pentru eresul lor cel de Hristos urâtor și rău credincios; ci sârguiți-vă mai cu seamă de-a pururea a vă împreuna mai întâi cu Domnul, apoi cu sfinții; ca astfel după moarte, intru veșnicele locașuri, ca pe niște prieteni cunoscuți să vă primească și sfinții pe voi. Acestea gândiți-le, acestea cugetați-le și de aveți vreo purtare de grija pentru mine, mă veți avea ca pe un părinte al vostru; dar să nu lăsați pe nimeni să ia trupul meu și să-l ducă în Egipt, ca nu cumva să-l pună în casele lor, după cum au obicei, caci pentru aceasta am venit aici în munte. Știți cum de-a pururea opream pe cei ce fac aceasta și le porunceam să înceteze un obicei ca acesta; deci, voi îngropați trupul meu și sub pământ ascundeți-l. Apoi să păziți taina intre voi, ca nimeni să nu știe locul, afara de voi singuri. Iar eu la învierea morților îl voi lua nestricăcios de la Mântuitorul. Împărțiți hainele mele și dați lui Atanasie episcopul un cojoc și haina pe care o așterneam, pe care el mi-a dat-o nefolosită, iar la mine s-a învechit. Celalalt cojoc dați-l lui Serapion, episcopul; voi țineți haina cea de par, și mântuiți-va fiilor, fiți sănătoși; că Antonie acum se mută și nu mai este împreună cu voi".
După ce zise acestea și aceia l-au sărutat, ca pe niște prieteni au văzut îngerii care au venit la dansul și, bucurându-se de dânșii, el și-a întins picioarele și zăcând cu fața în sus, se arata vesel; după aceea și-a dat sufletul, și s-a dus la Sfinții Părinti. Iar ucenicii lui, precum le dăduse poruncă, înfășurându-l și îngropându-l, au ascuns trupul lui sub pământ. Și nimeni nu știe până acum unde este ascuns, afara de cei doi ucenici ai lui." Sfântul Atanasie cel Mare ne spune că, prin cuvântul său, Sfântul Antonie reușea într-o singură zi să creștineze, dintre păgânii Alexandriei, cât reușea Biserica alexandrină să creștineze într-un an de zile.
Prin viața sa excepțională, Sfântul Antonie a transformat Egiptul dintr-o țară păgână într-o țară creștină și un leagăn al monahismului. Marele Vasile, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, va vizita pe ucenicii Sfântului Antonie cel Mare din Egipt, în dorința sa de desăvârșire monahală, iar în urma acestei vizite va organiza monahismul, în forma pe care o avem și astăzi.
Sfântul Cuvios Antonie cel Mare și Sfântul Mina sunt cei mai iubiți sfinți în Biserica Coptă și astăzi, ceea ce arată că, și după aproape XVII secole de la mutarea sa la cele veșnice, conaționalii săi îl respectă ca pe un mare trăitor al urmării lui Hristos, Care este Calea, Adevărul și Viața.
Surse: Calendarul Ortodox Link 1 Link 2, Basilica , Ziarul Lumina Link 1 Link 2 Link 3.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu