Ingerului meu...

 Ingerului meu...

            Visez ingerul. Este mereu langa mine. Ma tine in brate cand imi este frig sau frica. Ma vegheaza si imi cunoaste pasii. Ma simte, il simt. Imi asaza zilnic aripile pe umeri. Chiar si cand ma zbat intre pamant si cer. Da, imi rup aripile pentru umbre si lumini vremelnice. Si apoi iar imi pune aripile pe spate. Cata iubire!.... Si citim poezii. Si as vrea sa mai vina din Rai.

Ma doare, te doare. Limpezeste ochii. Unde este lumina ochilor de altadata? Plangeam si nu plangeam cand radeam si nu radeam. Atat de-al meu, atat de drag. Cand zambesc si de alti ingeri ma apropii. Ca intaia oara..... Un alt rasarit saruta marea albastra in strigatul pescarusilor. Scoicile argintii imi vand visele. Am ales sa tac dupa ce am strigat dupa tine. Am colorat pe asfalt cu urmele pasilor mei. Si pasii multimii au strivit visul meu mintind chipul Chipului. Ma coc la luna plina si curg catre tine. Nu mai bat cuie. Asa si asa. De departe mai privesc o secunda si intarzii la prezenta. Mai sun doar o data. Adun nisipul din nimic.

Trezeste-ma cand e gata sau nu ma trezi niciodata......Mi-e bine, mi-e jale...Zilei cu ploi ii spun mereu ce ma doare. Sunt condamnat la neuitare si iubire adapate de inimi curate.

Prietenii se nasc, rasar, se culeg, dau rod, se usuca, dispar din vietile noastre. Prieteni noi ne sunt daruiti in loc, prieteni vechi renasc in inimile noastre sau se mentin in ventricule cu obstinatie. Frati, parinti, parteneri de viata de neinlocuit, fara alegere. Pretuieste-i pe toti deopotriva, vin, pleaca, se intorc, pleaca, raman, multumeste!

Venim ca sa plecam. Si cand ne nastem si cand murim suntem egali. Ne diferentiem doar in spatiul dintre nastere si moarte cand ne spunem povesti. Si astazi ploua cu ingeri. Dupa toate si maine e o zi. Iubire pe o coarda de chitara. Nu te teme, povestea este simpla, dezleaga-ti inima. Minunea se intampla doar daca mai crezi in ea!

(Putine lacrimi, multa bucurie – Ieromonah Hrisostom Filipescu).

luni, 27 iulie 2015

PUTINE CUVINETE, MULTA IUBIRE

Vedem cu raze „X” sau ne dam cu parerea?

            Aud adeseori vorbindu-se in ultimul timp despre mandrie, unul dintre pacatele captiale ce micsoreaza sufletul. Glasuri „cuviincioase” care eticheteaza rece si sec fara drept de apel inimi, suflete, minti, vieti: „tu nu stii, cutare este mandru”, „ah dar si acela e mandru, stai sa-ti spun eu...”, „mda, o stiu, e o mandra, o increzuta.” si asa mai departe. Stau si ma gandesc cum poti pune rapid un suflet la colt prin astfel de interpretari, care pot fi de cele mai multe ori subiective, creionate, poate, datorita unor imprejurari de moment sau cine stie ce alte situatii neplacute. Cine esti tu sa spui de aproapele tau ca e mandru, ca e intr-un fel sau altul? Ti-ai luat jumatate de norma din Judecata lui Dumnezeu, ca tot e criza si nu mai sunt locuri de munca?! Unde ai invatat sa citesti cu „raze X” in inima si in viata tuturor? Nu ai nici un fior in inima cand scuipi astfel de cuvinte, ce lovesc in chipul lui Hristos ce se odihneste in fiecare dintre cei cu care inima ta, se pare ca, inca nu rezoneaza? De ce il palmuiti pe Hristos? Este loc pentru toti, si in Rai, si in sinaxare....”Omul bun, din vistieria cea buna a inimii sale, scoate cele bune, pe cand omul rau, din vistieria cea rea a inimii lui, scoate cele rele. Caci din prisosul inimii graieste gura lui.” (Luca 6, 45). Caci ce este iadul? Si cuget in sinea mea: e suferinta de a nu mai putea iubi, afirma candva Dostoievski.

            Paradoxul crestinului de astazi, care „le vede si le stie pe toate”, pe cel smerit il vede mandru sau indracit, insa haina sufletului sau uita sa o primeneasca, este ca de cele de multe ori pozeaza in omul model pentru mediul in care isi desfosoara activitatile.... Atunci cand privirea noastra nu se mai coboara spre interiorul propriei inimi, ci are timp pentru vecini, atunci suntem departe de Hristos, de mesajul Evangheliei Sale, de Porunca Iubirii.

            Ma gandesc la acel dicton patristic care spune ca sfantul care stie ca e sfant, acela nu e sfant. Cred ca se potriveste si in cacul smereniei. Cel care spune despre sine ca e smerit si fratele lui ei mandru, se cam inseala si se aseamana cu omul din pilda cu paiul si barna din ochi. Omul smerit nu va spune nimic rau despre aproapele sau, ci mereu il va acoperi cu mantia dragostei......e drept, gura lumii e ca vantul, nu o inchide decat pamantul, spune o vorba din popor, insa e dureros ca sunt suflete ce paorta stigmate de la persoane care se cred avizate „sa imbrace” pe altii in mandrii si alte haine peticite, lipite cu ranjete in coltul gurii.

            Se cuvine sa binecuvantam pe cei care „lipesc” etichete pe sufletele altora, pe cei care pricinuiesc intristari  si sa ne rugam pentru cei ce ne aduc necazuri. Pentru ca, asa cum spune si cuvantul Scripturii „daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata puteti avea? Caci si pacatosii iubesc pe cei ce ii iubesc pe ei”. Aici e jertfa, aici e cununa, in a rabda dureri pentru Hristos.

            Aveam, nu de mult, un profesor drag mie care spunea celor ce nu-si vedeau lungul nasului: „cine te crezi, patronul Ortodoxiei?” Si le aducea aminte sa isi vada limitele fiecare dintre cei ce doreau sa epateze cu „calitati” care nu erau decat goluri seci. Si tare drag mai era si un alt profesor din vremea seminarului care atunci cand facea ceva vrednic de pomenire, il auzeai graind: „Nu vreau sa ma laud, dar vreau sa se stie”.... Si stia el de ce!.... Tocmai pentru a-i scuti pe cei ce au uitat sa completeze in nomenclatorul de meserii, ocupatia de „pus etichete pe oameni”.

            Sa ne ajute Dumnezeu pe fiecare sa cautam, sa descoperim, sa invatam si sa inmultim Lumina din viata oamenilor. Fiecare are ceva bun, un dar, o insusire, un fel placut de a fi care poate fi pus in folosul Bisericii, societatii si al nostru spre a gusta din comuniunea sincera a iubirii si intrajutorarii, fara invidie, fara spirit de concurenta, fara mici rautati meschine......... Caci dragostea ii face pe oameni sa se simta egali.

            Pentru cei care intr-un moment al vietii, au fost investigati cu „raze X” de persoane avizate cu acest „dar” sau „meserie” le amintesc cuvintele Domnului: „Nu judecati si nu veti fi judecati; nu osanditi si nu veti fi osanditi; iertati si veti fi iertati” (Luca 6, 37). „Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri, asa ca au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi” (Matei 5, 12). „ Daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata puteti avea? Ca si pacatosii iubesx pe cei ce ii iubesc pe ei; si, daca faceti bine celor ce va fac voua bine, ce multumire puteti avea? Ca si pacatosii fac acelasi lucru. Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blesteama, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc. Fiti milostivi, precum si Tatal vostru milostiv este.” (Luca 6, 31-36).

            Spunea candva cineva drag inimii mele ca daca vrei sa arunci o privire in interiorul sufletului uman si sa ajungi sa cunosti un om, nu te obosi sa analizezi felul in care tace, in care vorbeste, in care plange, nici nu te obosi sa vezi cat de mult il misca ideile nobile. Vei avea rezultate mult mai bune daca il privesti razand. Un om care rade din tot sufletul este un om bun. Rasul e cel mai sigur examen al sufletului omenesc. Niciodata firea omuljui nu se dezvaluie mai deplin ca atunci cand omul rade. Uneori e foarte greu sa dibuiesti caracterul cate unui om, dar e de ajuns sa-l surprinzi o singura data razand sincer si brusc si atunci caracterul lui iti apare ca lumina zilei.

(Putine cuvinte, multa iubire – ieromonah Hrisostom Filipescu)