Director la seminar

 

Moartea

Un episcop îmbrăcat ca un simplu călugăr moare într-un spital din Atena, Grecia, după îndurarea bolii cronice de prostată de peste un an de zile. În ultimele sale zile, s-a rugat, în timp ce erau prezente măicuța Euphemia și o asistentă. Apoi, în ultimele sale momente, brusc vede ceva dincolo de această lume și strigă: „Tu ești tu Doamne?” și apoi își dă ultima suflare.

Pentru asistenta îngrijitoare, Mitropolitul Nectarie nu era cunoscut. La început, era doar o altă persoană care petrece ultimele sale zile în secția de caritate. Curând, a simțit, poate dincolo de percepția conștientă, că ceva a fost diferit cu acest om. Un har, o noblețe. Și la moartea sa, tristețe. Dar când ea a pus cămașa episcopului „adormit” pe patul unui paralizat din apropiere, paraliticul s-a ridicat brusc, a făcut semnul crucii, a început să meargă și să spună: „Slavă lui Dumnezeu, sunt vindecat!” În același timp, un parfum divin a umplut camera, ce a rămas multe zile chiar și după ce trupul episcopului a fost luat.

În afara spitalului, oamenii vorbeau despre viitoarele alegeri, despre posibila revenire a regelui exilat, despre speranța pentru pace după aproape un deceniu de război. Cât de banală trebuie să fi părut o astfel de discuție, când vanitatea lucrurilor omenești și măreția lucrurilor trecătoare se opun morții – ceea ce este comun tuturor. Și totuși, pentru cei prezenți, o privire asupra puterii lui Dumnezeu și a învierii viitoare. Pentru că în acel moment, o singură viață oferea mărturie transcendentului, eternului, divinului; un martor tăcut despre ceea ce și noi putem deveni prin harul lui Dumnezeu. Ce putem învăța de la un astfel de om e că acest episcop – un om care a îndurat suferința, persecuția și totuși, așa cum a învățat Hristos, s-a lepădat de sine, și-a luat crucea și L-a urmat. Într-o lume în care iubirea de sine, plăcerea sexuala, și căutarea banilor, a cunoașterii și a puterii domină, ce putem învăța din viața aceasta sfântă?

Nașterea

De-a lungul țărmurilor aurii ale Traciei, la aproximativ 44 mile vest de inima orașului Constantinopol, în ultimele zilele în ale Imperiului Otoman, Anastasios s-a născut în orașul de coastă al Silivriei. La aceea vreme, 1 octombrie 1846, mai exact, el era al cincilea din cei șase copii născuți de Demos și Vasiliki Kephalas. S-au străduit să supraviețuiască, fiind creștini care trăiau sub stăpânirea musulmană, într-un moment în care Grecia continentală câștigase deja independența, făcându-i pe turci mai bănuitori despre greci. Ei aveau puțin, dar întotdeauna asigurau educarea spirituală a copiilor lor, mai ales a ultimului lor fiu, Anastasios, care a arătat o înclinație spre viața spirituală. Bunica lui îl așeza deseori în poală în timp ce citea din Psaltire. De fiecare dată, Anastasios repeta versetul din Psalmul 50: „învăța-voi pe cei fărădelege  căile Tale, și cei necredincioși la Tine se vor întoarce.” Pentru că chiar de la o vârstă fragedă, el știa că vrea să împărtășească Cuvântul lui Dumnezeu.

Dar Silivria i-a oferit doar educație timpurie și astfel, la vârsta de 14 ani, Anastasios a decis să se mute la Constantinopol pentru continuarea studiilor . Dar nu departe de casă, în timp ce Anastasios mergea pe promenadă spre debarcader, și-a dat seama că nu va avea taxa necesară.  Când căpitanul a văzut că nu poate plăti, el a răspuns: „Încărcăturile gratuite nu sunt binevenite aici”. Anastasios, întristat de aceasta, privea de pe debarcader cum echipajul se chinuia să pornească motoarele. Ele au izbucnit, nava s-a oprit, în timp ce căpitanul frenetic dădea ordine, până când l-a văzut din nou pe băiatul abătut și a decis să-l lase la bord. Odată ce Anastasios a urcat la bord, motoarele au pornit brusc și nava a plecat pe mare. Acesta este un moment pe care Anastasios și-l amintea întotdeauna ca un exemplu practic al milei și harului lui Dumnezeu.

În Constantinopol

În Constantinopol, viața a devenit mai dificilă. Anastasios a ajuns să lucreze multe ore pentru un dificil comerciant de tutun. El a suportat maltratarea cu smerenie, consolat fiind în orele sale libere prin studierea Părinților Bisericii și a filosofilor greci antici. A păstrat un jurnal cu citatele sale preferate și, ca exemplu al dorinței sale de a preda, el a început de asemenea să le scrie pe hârtia de ambalat tutun pentru avantajul spiritual al clienților. Ani mai târziu, aceste cuvinte au devenit baza scrierii în două volume – Bogăția zicalelor sacre și filozofice – destul de populară în Grecia. Dar pentru Anastasios, ele erau o fântână profundă de înțelepciune, pe care el se baza continuu.

Anastasios a lucrat ulterior ca profesor la Școala Sfântului Mormânt din Phanar în timp ce frecventa și cursurile de învățământ superior. Dar, pe măsură ce citea viețile sfinților, în special ale asceților, dragostea sa pentru Hristos a crescut și, după ce a urmărit voia lui Dumnezeu, el a plecat în insula Chios în 1866. In vizita la insula Chios, cineva poate observa mai întâi parfumul, o melodie aproape divină datorată parfumului orhideelor, crinilor și a plantelor citrice amestecate cu cimbru, oregano și măslini. Cel mai sesizabil este arborele mastic, un copac care, atunci când îi tăiați coaja, dă o rășină cu proprietăți curative, o rășină cunoscută sub numele de lacrimile lui Chios. Crescut doar aici și o mică întindere din Asia Mică, are un gust amar la început, dar imediat oferă răcorire.

În Chios

Mai departe, dincolo de percepția simțului, vine un alt parfum, o aromă de sfințenie provenită din numeroasele capele și biserici, de la mănăstiri și mai ales din viața multor sfinți și martiri din Chios care au cultivat spiritual acest pământ și de la care Anastasios va beneficia când ajunge pe insulă pentru a preda școala primară. Cu doar 40 de ani mai devreme, turcii au masacrat zeci de mii de greci pe insula Chios pentru că au refuzat să se convertească la islam. Aceasta a fost prima moștenire pe care tânărul Anastasios a găsit-o la sosirea sa. A existat, de asemenea, o altă moștenire sacră dezvăluită lui Anastasios printre anii în care a predat la școala din Chios. Căci el a vizitat deseori Mănăstirea Sfinților Părinți, stabilită de duhovnicul său înțeleptul Pahomie, moștenitor al învățăturilor părinților colivazi. Cu toate că mai multe generații au fost îndepărtate, părinții colivazi – care includeau sfinți ca Macarie din Corint, Atanasie din Paros si Nicodim Aghioritul – au stat în Chios și au inspirat o renaștere spirituală în Grecia într-un moment în care mulți erau tentați să se convertească la islam din cauza taxelor copleșitoare și a vieții ca cetățeni de clasa a doua.

O altă provocare spirituală serioasă a venit din Occident, inclusiv umanismul, legiferarea și raționalismul Iluminismului. Preoții colivazi au răspuns educând credincioșii, prin accentuarea închinării liturgice adecvate, integrarea corectă  în viața ascetică și sacră și o întoarcere la rădăcinile apostolice și patristice. Ei au vrut să treacă dincolo de moralitate și ritual, dincolo de exteriorul și intelectualitatea lipsite de har și întoarcerea la viața în Hristos care începe cu botezul și pocăința  și duce la comuniunea cu Dumnezeu și la transformarea persoanei umane.

Intrarea în monahism

Într-un astfel de mediu, Anastasios a găsit hrană pentru inima și mintea sa, lucru care mai târziu a devenit evident în scrierea sa. În 1873, a intrat în mănăstire ca novice și trei ani mai târziu, pe 7 noiembrie la Nea Moni, a fost tuns călugăr și i s-a dat numele de Lazaros Stilitul. Anastasios a fost hirotonit diacon în următorul an pe 15 ianuarie, ziua botezului său și i s-a dat numele Nectarie.

Nectarie s-a cufundat în rugăciune și închinare și a fost ascultător față de duhovnicul său despre cum să răstignească patimile, să dobândească virtuțile și sa obțină puritatea inimii și a liniștii. Despre Rugăciunea lui Iisus, înțeleptul  Pahomie îi spunea: „Spune întotdeauna Rugăciunea lui Iisus, dar spune-o cu smerenie, ca în urechea lui Iisus”. Despre smerenie – „Trăiește în simplitate. Îndură insulte, nu riposta dacă ești jignit.” Și în ceea ce privește ascultarea – „Amintiți-vă să spuneți întotdeauna <<Nu voia mea, ci aceea a Domnului>>”.

Un an mai târziu, mitropolitul Grigorie din Chios i-a permis lui Nectarie să-și termine liceul  la Atena, cu sprijinul patronului Ioan Choremis din Chios. De asemenea, patronul său  l-a prezentat  Patriarhului Sofronie din Alexandria, care a devenit atât de impresionat de Nectarie încât l-a încurajat să-și continue studiile teologice la Atena și l-a invitat în Alexandria după absolvire. Nectarie a câștigat o bursă la academia teologică, unde a devenit cunoscut pentru caracterul său moral și minte ascuțita.

În Alexandria

La 25 octombrie 1885, Nectarie a absolvit și acum, începând o nouă călătorie, s-a îndreptat spre Alexandria pentru a sluji în patriarhie. Alexandria, cândva un oraș al prosperității și învățării, gazda pentru Marea Bibliotecă, prima Școală catehetică creștină și a multor filozofi, oameni de știință și teologi cunoscuți, era acum in declin. Prestigiul său a scăzut după cuceriri succesive de către persani și arabi musulmani. Nectarie a sosit în perioada timpurie aflată sub protecția britanică atunci când britanicii controlau Egiptul, deși a rămas teritoriu otoman. Comunitatea greacă din Egipt, liberă acum să prospere, a început să construiască școli, spitale și biserici. Clericii erau foarte solicitați și în acest scop, Patriarhul Sophronios l-a hirotonit pe Nectarie preot pe 23 martie 1886. Mai târziu în acel an, părintele Nectarie a primit titlul de arhimandrit și rolurile de duhovnic principal, superior al Bisericii Sf. Nicolae din Cairo și Gardian Patriarhal.

O astfel de ascensiune rapidă i-a ispitit pe mulți să se bucure de propria lor glorie și, cu siguranță, când apare oportunitatea, urmează imediat ambiția. Dar Nectarie a rămas umil, chiar postind o săptămână pentru a alunga slava deșartă și s-a concentrat în schimb pe slujire și dragoste de sacrificiu. El își dăruia atât de des propriul salariu, încât oamenii au fost auziți spunând: „Parintele Nectarie și banii sunt două lucruri separate”. Prin toate acestea,  el a îndreptat ochii turmei sale spre Dumnezeu și l-au iubit foarte mult pentru aceasta. Din Alexandria, Patriarhul Sophronios a urmărit cu tot mai mult interes și l-a răsplătit pe Nectarie pentru muncile sale pe 15 ianuarie 1889, hirotonindu-l Mitropolit de Pentapole.

Calomnia

Timp de 4 ani, Nectarie a muncit cu sârguință în Egipt și mulți l-au văzut ca o stea în devenire. Dar aceleași virtuții care au provocat admirația unora, au stârnit invidie și resentimente în alții. Mai mulți episcopi și duhovnici apropiați de Patriarh l-au calomniat pe Nectarie prin acuzații de nesupunere, conduită imorală și ambiție pentru a ajunge la tron.  Nectarie, după cum s-a dovedit mai târziu, a fost nevinovat. Și totuși, Patriarhul a fost deschis la sugestii. Curând după aceea, Nectarie a primit o scrisoare de la Patriarhul Sofronios, care îl închidea în camera lui fără explicații. Acest lucru l-a șocat pe Nectarie, deoarece nu era conștient de calomnie. El a cerut să vorbească cu patriarhul, dar a fost refuzat.

Așadar, nedorind să răsplătească răul pentru rău, Nectarie a făcut ceea ce era bine, în ciuda nevinovăției sale. Căci știa că orice încercare de a-și salva numele nu ar face decât să afecteze biserica și biroul episcopului în ochii credincioșilor. În schimb, s-a rugat lui Hristos și Maicii Domnului, și-a găsit consolare pentru neliniștea și suferința sa și a rămas tăcut. Două luni mai târziu, pe 11 iulie 1890, Nectarie a primit o scrisoare prin care șederea sa în Egipt s-a declarat nefolositoare. În ciuda rușinii și umilinței pe care Nectarie le-a îndurat, el l-a iertat pe Patriarh și a repetat cuvintele: „Facă-se voia Ta, Doamne, faca-se voia Ta”. Deși a fost dat deoparte, el a crezut că toate se află în mâinile lui Dumnezeu și a voii Lui de neîncercat.  „Vă vor urî pentru Numele Meu, dar cei care îndură până la sfârșit vor fi salvați” (Evanghelia după Marcu)  Aceste cuvinte ale lui Hristos, i-au oferit consolare lui Nectarie, dar este cu cât mai greu atunci  când cei care jignesc, persecută și fac acuzații false împotriva ta sunt din biserică. 

În Atena

S-a întors la Atena și nu a fost mai bine,  trăind în sărăcie și foame ca un episcop de 44 de ani fără tron.  El s-a gândit să devină pustnic pe muntele Athos. Cu toate acestea, mai mulți prieteni i-au recomandat  să rămână în Grecia și să ajute la renașterea spirituală a țării  pentru că în timp ce era eliberată de otomani, a rămas multă sărăcie culturală și spirituală și biserica  a suferit sub influența crescândă a ideilor seculare.  Nectarie le-a urmat sfatul și a căutat o poziție în biserica Greciei. 

În cele din urmă, după câteva luni de indiferență birocratică,  a fost numit ca itinerant predicator în provincia Evia.  Dar acuzația falsă l-a urmarit pe Nectarie din Egipt. În acea duminică, în fața unei mici mulțimi, în timp ce el vorbea  despre dorința noastră comună pentru eternitate, oamenii l-au batjocorit și l-au numit fățarnic și fariseu.  Nectarie a rămas tăcut. Săptămâna viitoare, după ce a ținut o predică despre răbdare și iertare,  oamenii au râs din nou și l-au poreclit. Potrivit preotului și diaconului acelei parohii,  totul a pornit de la oficialii din Atena cărora Nectarie le-a răspuns: „Binecuvântează-i, Doamne”.  Fără să-i cunoască, în același timp, mai mulți greci importanți din Egipt au vizitat Atena  și au mărturisit pentru nevinovăția sa. Când vestea a ajuns la locuitorii din Evia,  ei erau înspăimântați de smerenia lui.

În acea duminică, într-o biserică aglomerată, Nectarie a început să predice:  „Oricine va fi mare printre voi, lasati-l să vă slujească.  Și oricine va fi șef printre voi, să fie el cel care vă slujește. Numai nebunii care nu au  primit iluminarea spirituală nu văd, nu înțeleg și nu se tem de Domnul și de măreția Lui.  Căci, oriunde își întorc ochii, prezența lui Dumnezeu poate fi văzută și simțită.”  După predica sa, oamenii contrariați s-au înveselit.  Încurajat de acest lucru, episcopul Nectarie a predicat în școli, biserici, chiar și la deschiderea unei săli de sport. În 1892, Nectarie a devenit candidat pentru poziția de arhiepiscop de Halkís.  Dar un arhimandrit care dorea aceeași poziție, l-a acuzat pe Nectarie că și-a abandonat tronul în Egipt.  Nectarie, lovit de acuzația falsă, a rămas din nou tăcut. Imediat după, a fost selectată o altă persoană.  Pe măsură ce Nectarie a devenit cunoscut, noi oportunități apăreau.

Director la seminar

În martie 1894, a acceptat funcția  de Decan al „Seminarului  Ecleziastic Rizareios” din Atena unde, unde timp de 14 ani,  a influențat direct formarea unora dintre viitorii clerici ai Greciei și a liderilor din educație. Nectarie a găsit Seminarul în dezordine.  Corupția a afectat atât biserica, cât și statul și un vânt secular s-a strecurat din Vest.  Triumful științei și primatul rațiunii și al materiei, au creat o atmosferă mai focusată  pe om decât pe Dumnezeu. Chiar și la școală, consiliul de administrație și elevii l-au văzut pe Nectarios  demodat, un călugăr înapoiat nepotrivit pentru o generație iluminată.  Dar curând, sfântul său exemplu le-a schimbat părerea.  Un elev l-a descris ca fiind frumos sufletește, spunând: „Îl vezi trăind în această lume  și totuși îl simți ca fiind un om care nu este din această lume. Fără exagerare,  el se roagă zi și noapte. Este îngăduitor, iubește pe toti și dezarmează cu privirea lui inocentă.  El se alătură unor oameni diverși, pe care îi calmează și-i îndreaptă către Mântuitorul Întrupat  cu bunătate și blândețe fără precedent. El este un om, dar trăiește ca un înger.” 

Nectarie a predicat și în capela școlii,  predicile sale devenind atât de populare încât trebuia eliberate bilete pentru a intra în capelă. Cu toate acestea, imediat după, el putea fi găsit curățând capela și toaletele sau lucrând în grădină. Într-o zi, mai mulți studenți care se pregăteau pentru preoție, s-au certat și s-au luptat cu pumnii.  Băieții au fost aduși în fața lui Nectarie pentru a fi pedepsiți pentru încălcarea modului de purtare în școală.  Fiecare băiat și-a spus partea sa de poveste, învinuindu-l pe celălalt pentru minciună sau aducerea de insulte  până când, în cele din urmă, Nectarie a vorbit: „Baieți, toate aceste lucruri voi le-ați făcut”, a spus Nectarie, „Nu-mi dați altă variantă decât să mă auto-pedepsesc.” „Tu, Decanule?” au întrebat ei. „Da”, a spus Nectarie.  Mă voi pedepsi printr-o grevă a foamei”. El a instruit bucătarul să nu-i pregătească mâncare pentru trei zile pentru că, în schimb, el va posti și se va ruga. „Mă întristați cu adevărat, copiii mei. Pentru că  voi sunteți preoții de mâine. Acum vă rog duceți-vă și iertați-vă reciproc. Altfel va trebui  să mă pedepsesc pe mine pentru mai mult timp. Dumnezeu să vă ierte și să vă trimită harul Lui care să vă călăuzească.”  Băieții, rămași fără cuvinte s-au iertat reciproc și s-au întors în camera lor în lacrimi,  inima lor înmuiată prin primirea acestei lecții despre cum să fii păstor al lui Hristos. 

Ani mai târziu, după absolvire, ei toți au devenit preoți buni. Dintre studenții săi, unul a devenit Patriarhul copților, nouă au fost aleși mitropoliți,  mulți au devenit preoți și profesori de teologie și filosofie.