ianuarie 23, 2023

10 rugăciuni pentru îndeplinirea dorințelor

 Rugăciunile sunt refugiul nostru în fața greutăților. Când ne este greu, ne rugăm. Și nu e bine. Rugăciunile ar trebui să fie ca întinsul dimineață când ne trezim. Instinctiv. Firesc. Să vină din noi, „necesare” ca respirația. Din noi pentru noi. Permanent, în fiece zi, nu numai când dăm de greu.

Rugăciunile sunt calea spre Dumnezeu. Dialogul cu Dumnezeu. Cel mai intim. Expresia iubirii lui Dumnezeu în fiecare om. „Cheia cu care deschidem poarta cerului şi intrăm la Părintele ceresc”, după cum ne învaţă Fericitul Augustin, dascălul și duhovnicul fără asemănare al întregului Occident creştin.

10 rugăciuni pentru îndeplinirea dorințelor

Rugăciunile noastre sunt pentru odihna veșnică a celor dragi plecați dintre noi, de slavă pentru Divinitate, de mulțumire pentru „pâinea noastră cea de toate zilele”, dar, cele mai multe, trebuie s-o recunoaștem, pentru îndeplinirea unor dorințe personale care de care mai… personale! De la sănătate la paza de cel rău și ispite, de la succes în activitatea profesională la… numerele câștigătoare la „6 din 49”! Pentru îndeplinirea dorințelor, rugăciunile trebuie spuse dimineața, imediat după deșteptarea din somn, înaintea oricări alte activități, 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu