februarie 24, 2023



Părintele Hariton Negrea a îmbrăţişat viaţa monahală în anul 1996, intrând ca frate în obştea Mănăstirii Petru Vodă. În anul 1998, după doi ani de ascultare, a fost tuns în monahism de către părintele Justin Pârvu, primind numele Hariton. În acelaşi an, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, l-a hirotonit pe noul monah în slujirea de preot duhovnic, pe seama Mănăstirii Durău. Părintele a primit această misiune ca ascultare din partea duhovnicului său, părintele Justin Pârvu.

Vreme de aproape 15 ani, între 1999-2013, părintele Hariton Negrea a slujit şi a îndrumat duhovnicește credincioșii în Mănăstirea Durău, în tot acest timp păstrând o legătură foarte strânsă cu părintele Justin Pârvu, la care s-a spovedit periodic, şi cu Mănăstirea Petru Vodă, mănăstirea sa de metanie. După numirea lui ca director al Centrului Cultural-Pastoral „Sfântul Daniil Sihastrul”, situat în incinta Mănăstirii Durău, părintele Hariton Negrea, în semn de recunoștință pentru ostenelile sale, a fost ridicat la rangul de protosinghel. Pe 27 iulie 2013, în ziua

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu