februarie 23, 2023

 

Alimente de evitat în post

Bun prilej pentru detoxifiere, postul este binevenit în oricare perioadă a anului, spun specialiștii.

Însă trebuie să țineți cont de câteva atenționări!

Nu trebuie să ne înfometăm până la epuizare, trebuie să avem grijă cum combinăm alimentele, să diversificam meniul și să nu ne înfruptam fără opreliști din bunătățile de frupt, odată ce interdicțiile alimentare au fost ridicate.

Nu exagerați cu pâinea, pastele făinoase și cartofii!

Deorece majoritatea dintre noi avem tentinta să adoptăm o dietă predominant glucidică (bogată în cartofi, pâine, orez, paște etc.), ce depășește necesarul zilnic, există riscul să ne îngrășăm în această perioadă. În acest sens, ar trebui, mai degrabă, să ne axăm pe legume, crude sau gătite, și fructe, în defavoarea făinoaselor sau a dulciurilor.

„Ar fi bine să avem un regim alimentar echilibrat care să conțină atât proteine, lipide, cât și carbohidrați, variind proporțiile în funcție de particularitățile fiecărei persoane în parte: copil, vârstnic, gravidă, activitate fizică sau intelectuală intensă etc”, ne-a explicat Monica Macisanu, medic specializat în slăbire, la Diet Club.

Pe de altă parte, restricțiile alimentare ar putea pune siluetele și-așa silfide ale unora dintre noi în pericol, slăbind mai mult decât e necesar sau ne dorim. Ce e de făcut în acest caz? Pentru persoanele subponderale se recomandă un regim echilibrat și sățios, care să nu priveze corpul de principiile sale de bază. Se poate mânca bine și fără să restricționam porțiile de mâncare, sunt de părere specialiștii, sfătuindu-ne să ocolim regimul auster (post negru) sau pe cel hipocaloric dacă nu vrem să pierdem în greutate.

Înlocuiți carnea cu ciupercile!

O altă problemă care apare în perioada postului îi vizează direct pe „carnivori”, persoanele care nu pot funcționa dacă nu mănâncă zilnic produse pe bază de carne. Cel mai adesea, aceștia se plâng de amețeli și lipsă de vlagă, acuzând meniul vegetarian ca fiind prea sărac pentru a le împlini nevoile nutriționale. Se pare însă că un aport suficient de apă, dublat de proteine de natură vegetală, îi poate repune rapid pe picioare.

„Trebuie menționat că amețelile și starea de lipotimie legate de alimentație pot fi expresia hipotensiunii sau a hipoglicemiei! În acest sens e important să se bea o cantitate suficientă de lichide pe zi, (ideal 2 litri) și să se mănânce suficient pentru a nu avea astfel de surprize neplăcute.
Chiar și în perioadă postului ar trebui să avem un aport suficient de proteine, pentru că acestea sunt cele care servesc la formarea celulelor din organism. Este nevoie de o cantitate de două ori mai mare (55-60 gr de proteine vegetale/zi), pentru a acoperi nevoile minime ale orgamismului, față de doar 30-35 gr când proteinele administrate provin din ou, lapte și carne!
Produsele din carne ce conțin multe proteine pot fi înlocuite pe perioada postului cu proteine vegetale (cele mai bogate fiind ciupercile), și în zilele cu dezlegare se apealează la fructe de mare și pește (mai ales cel ce trăiește în apele reci), alimente bogate atât în proteine, vitaminele A și D, cât și în Omega 3”, ne sfătuiește dr. Macisanu.

Combinați fasolea verde, roșiile, lintea. Nu exagerați cu produsele din soia!

Unele persoane au tendința de a mânca zilnic aceleași produse pentru că „oferta de produse vegetale suficient de hrănitoare nu este foarte mare”. Astfel, ele descoperă că le place un anumit aliment și îl consumă zilnic, pentru a nu-și mai bate capul căutând alternative. Soluția este simplă – ar spune unii, păguboasă – spun specialiștii. Pe termen lung, comoditatea ne afectează sănătatea.

„Diversificarea culinară este un lucru important care trebuie înțeles foarte bine”, ne atenționează dr. Macisanu, completând că „sunt atâtea produse care pot fi consumate fie separat, fie în combinație, încât cred că este doar o problemă de timp sau de distanță.
Iată câteva exemple: varză călită cu roșii, mâncare de fasole verde (sau fiartă cu usturoi, sare, oțet, mărar, ulei), ciuperci pe grătar, mâncare de ciuperci (cu roșii, mărar), spanac, ardei copți, supe de legume sau supe creme, diferite mâncăruri cu linte (este bogată în proteine, fibre, dar are puține grăsimi și calorii) sau cu fasole boabe, mâncăruri cu dovlecei (întăresc sistemul imunitar, conțin vitamina B, C, fibre, apa multă, dar în schimb au puține calorii și grăsimi) etc.”

Laptele de soia este un produs la care apelăm frecvent în post, însă folosit o perioadă îndelungată nu ne aduce un beneficiu real, cel puțin din două motive: lipsa totală a calciului și conținutul bogat în fitoestrogeni care, deși au acțiune anticancerigenă, sunt și responsabili de acumularea și depozitarea grăsimilor mai degrabă decât de mobilizarea lor. Dr. Monica Macisanu ne atenționează că „în cantități mari și surse diverse, pot să ne crească nivelul estrogenilor din sânge, ducând chiar la dezechilibre hormonale” .

Sportivii au nevoie de un plus de energie. O găsesc în miere, cereale, fructe, spanac

Persoanele care fac sport zilnic au nevoie de un plus de energie, iar perioada postului îi poate slei de puteri. Ei bine, aici apare o problemă, întrucât ele au nevoie de o bază largă de proteine, superioare fiind cele de origine animală care sunt interzise pe post.

„Ar trebui să consume o cantitate dublă de proteine vegetale pentru a avea același randament. Pe lângă aceastea, nu trebuie să lipseasaca nici carbohidrații ce oferă mult mai repede energia necesară! Poate cel mai energizant aliment este zahărul, alături de produsele derivate care cresc promt glicemia, dar nu sunt cele mai sănătoase alternative!

Zahărul este cea mai pură formă de energie și organismul asimilează cel mai repede, dar pe de altă parte este denumit „otravă secolului XXI”. Mult mai sănătos ar fi să ne aducem această energie din semințe, cereale, legume precum: spanacul, sparanghelul și fructe!” – susține medicul Macisanu.

Fiți cumpătați dacă vreți să evitați problemele biliare și toxiinfecțiile alimentare!

Tipic românesc: odată ce postul s-a încheiat, ne năpustim cu furie asupra sarmalelor, piftiei, slăninei, soricilor și caltaboșilor, fără să ne gândim la consecințe. Comportamentul ne este ilustrat cum nu se poate mai bine de statisticile apelurilor telefonice primite la 112 – Serviciul de Ambulanță, unde, în perioada sărbătorilor „explodează” cazurile de afecțiuni digestive. Cumpătare – acesta este cuvântul de ordine care ar trebui să stăruie în mintea noastră.

Altfel, ajungem pe patul de spital, diagnosticul din fișa medicală fiind, cel mai adesea, problemă biliară sau toxiinfecție alimentară: „problemele biliare sunt cele mai frecvente în acest context, în sensul că după un oarecare repaus ea este suprasolicitată și invariabil aceste mâncăruri „ne pică greu”! Alte probleme digestive ce pot fi semnalate: balonări, tulburări de tranzit, greață, toxinfectii alimentare (în cazul unor produse care nu au fost atent verificate sau insuficient preparate termic)”, a mai specificat medicul Macisanu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu