MINUNEA MAICII DOMNULUI CU PĂRINTELE JUSTIN, ÎN SFÂNTUL MUNTE ATHOS

Publicat pe august 16, 2022 de Elena

Maica Domnului, Axioniţa, îi vindecă ficatul
În Sf. Munte am intrat la Sf. Pantelimon cu dorinţa de a săruta Sf. Cruce. M-am închinat şi am plecat la drum pe o căldură nemaipomenită. Mergeam patru, cinci sute de metri şi băgam capul sub nişte bălării după puţină umbră. Am ajuns în capitala Sf. Munte unde toate cheile de la cele douăsprezece biserici sunt la cei doisprezece mari stareţi, care formează ca un fel de matcă a Sf. Munte. Acolo nu poate intra un stareţ într-o cămăruţă până nu sunt toate cele douăsprezece chei.
Am cerut şi eu voie să mă închin la Maica Domnului, la Axioniţa. Şi pe atunci mă deranja ficatul şi voiam ca după metaniile pe care le-am făcut la Axioniţa, să mă fac sănătos. Dar de unde? Că după trei zile parcă se umflase mai mult! Şi mi-am zis în sinea mea: „Păcătos tare mai eşti!”. Aşa am petrecut mai multe zile şi după ce m-am întors la Bucureşti, am tras la o familie de cunoscuţi şi când m-am sculat dimineaţa n-am mai avut nimic cu ficatul nici până azi.
A fost o călătorie frumoasă, dar cu căldură puternică şi e un miros de mare acolo pe Sf. Munte care parcă te sufocă. Am ajuns şi la Zografu unde m-am închinat la icoana Sf. Gheorghe înconjurată de tăciuni, pentru că fusese un incendiu care s-a întins până la cinci metri de mănăstire. Călugării au scos icoana Sf. Gheorghe şi focul s-a oprit acolo unde stăteau călugării cu icoana. Era un paraclis mai înainte de a intra în mănăstire şi focul a ajuns înăuntru, dar Evanghelia de pe Sf. Masă a rămas neatinsă.
În Sf. Munte, un schit e cam cât Mănăstirea Neamţului, iar o mănăstire se întinde pe şapte, opt hectare şi de la o mănăstire la alta mergeai cu multă greutate, cu orele, pe piatră, pe stânci se urcă, se coboară. Să te vezi atunci şi să n-ai nimic în traistă!… Ajungeai la o mănăstire şi acolo dacă era ora mesei, mâncai, dacă nu, mergeai mai departe. Până ce am prins şi eu care e mişcarea la ei şi potriveam drumul ca să fiu şi eu la masă. Acolo se mănâncă mazăre multă. Fasolea când e, e sărbătoare mare. Şi se înmuia puţin mazărea şi apoi era bună de mâncat. Tot în Sf. Munte am văzut un călugăr care era îngropat de trei zile. M-am dus la mormântul lui şi vârful pantofului era afară. Acolo nu se face groapă de un metru, pentru că nu se poate. Se sapă mormântul în stâncă. Şi te usuci aşa ca broasca.
Era un călugăr care făcea legătura între mănăstiri, făcea un fel de pază ca turiştii să nu rămână pe acolo şi pe lângă schitul nostru Prodromul se întindea un teren cu muşchi de călcai ca pe arcuri şi nu simţeai nimic. Cum eram obosit, mergeam dormind. Şi la un moment dat, înainte de a pune piciorul pe ceva tare, am simţit o putere cum mă împinge înapoi. Ce credeţi, unde era să mă duc? La vreo două sute de metri dacă mai mergeam înainte, ajungeam în prăpastie. Aşa încât mi-am zis: „Măi, nu-i de mine la Sf. Munte”.

Reclame