tareța de la Sfânta Mănăstire Makrimallis, unde se păstrează cea mai mare parte a cinstitului Cap al Sfântului Partenie, obișnuiește să spună: „Sfântul este viu și își face de multe ori simțită prezența vie în mănăstirea noastră. Închipuiți-vă – ne spune – că poate să vină un grup să cânte sfântului Paraclisul, și acesta să răspândească o mireasmă vie.

Foarte deosebită a fost mireasma care s-a revărsat de la sfânt în vara lui 1993, când a fost vizitată mănăstirea noastră de un ieromonah de la Sinai. Încă de când urca mașina care-l aducea aici, și pe măsură ce se apropia, o mireasmă puternică s-a răspândit din biserică. A umplut biserica, a umplut curtea bisericii și nu numai, s-a revărsat și dincolo de curte, ca să-l întâmpine pe ieromonah. Maicile mănăstirii au simțit această mireasmă sfântă. Însă nu numai ele, ci și pelerinii vizitatori ai mănăstirii. Și, firește, unii se întrebau: «Dar cu ce parfumuri ați dat de miroase așa frumos peste tot?» - și răspunseră atunci, și cam în același fel răspund de fiecare dată când li se pun întrebări de acest fel despre mireasma specifică a sfântului: «Noi nu numai că nu stropim cu parfumuri, dar și substanțele pe care le folosim, ca să curățim sfintele vase din biserică nu se simt chiar așa pentru parfumul lor, ci dimpotrivă». Mireasma aceea plăcută a ținut cât a stat călugărul la mănăstire și când a plecat, s-a stins încet-încet”.

Ceea ce este deosebit, precum ne spune stareța mănăstirii este că „Sfântul revarsă mireasmă plăcută când vrea el”.

Această mireasmă sfințită a sfântului au simțit-o intens și membrii unei familii prietene cu noi. L-au vizitat pe Sfânt împreună cu duhovnicul lor, ca să-l roage pentru o problemă serioasă de sănătate care îi preocupa. Așa cum ne-au povestit, nu au făcut nici doi pași în curtea mănăstirii și o mireasmă tare îi cuprinse. Au înaintat, tot așa, au intrat în biserică, la fel. Au făcut rugăciunea și pe toată durata ei, parfumul ce ieșea era puternic și uimitor.

Referitor la aceasta, prietena noastră ne-a spus că la un moment dat al rugăciunii, când o maică a adus cădelnița preotului și acesta a tămâiat, s-a deosebit clar mirosul de tămâie de mirosul care se revărsa de la sfânt. A luat sfârșit rugăciunea și au fost găzduiți pentru puțin la arhondaricul mănăstirii. Când au ieșit de la arhondaric, s-au dus să-și ia rămas bun de la sfânt, și iar aceeași mireasmă i-a învăluit.