martie 20, 2023

 

Sfânta înviată de Apostolul Petru, ocrotitoare a celor ce cos haine, e prăznuită pe 25 octombrie! Mare făcătoare de minuni!

Sfânta Tavita este considerată patroana spirituală a cusătorilor și croitorilor, deoarece era vestită pentru hainele și cămășile pe care le cosea.
Sfânta Cuvioasă Tavita este prăznuită pe 25 octombrie.

Sfânta Tavita (ce se tâlcuiește Căprioara) a fost o femeie plină de fapte bune și milostenie din Iope. Îmbolnăvindu-se, ea a murit brusc. După ce au scăldat-o, i-au așezat trupul în camera de sus.

Auzind că Apostolul Petru predica în Lida, nu departe Iope, au trimis doi mesageri, rugându-l să îi ajute.

Petru a venit cu ei, dar când a ajuns la Iope, Tavita era moartă. Scoțându-i pe toți afară din cameră, Petru a îngenuncheat și s-a rugat fierbinte Domnului. Ridicându-se, a strigat către trup: „Tavita, scoală-te!” Iar ea s-a ridicat complet vindecată.

Această minune este relatată în Faptele Apostolilor:

„36. Iar în Iope era o uceniţă, cu numele Tavita, care, tâlcuindu-se, se zice Căprioară. Aceasta era plină de fapte bune şi de milosteniile pe care le făcea. 37. Şi în zilele acelea ea s-a îmbolnăvit şi a murit. Şi, scăldând-o, au pus-o în camera de sus. 38. Şi fiind aproape Lida de Iope, ucenicii, auzind că Petru este în Lida, au trimis pe doi bărbaţi la el, rugându-l: Nu pregeta să vii până la noi. 39. Şi Petru, sculându-se, a venit cu ei. Când a sosit, l-au dus în camera de sus şi l-au înconjurat toate văduvele, plângând şi arătând cămăşile şi hainele câte le făcea Căprioara, pe când era cu ele. 40. Şi Petru, scoţând afară pe toţi, a îngenuncheat şi s-a rugat şi, întorcându-se către trup, a zis: Tavita scoală-te! Iar ea şi-a deschis ochii şi, văzând pe Petru, a şezut. 41. Şi dându-i mâna, Petru a ridicat-o şi, chemând pe sfinţi şi pe văduve, le-a dat-o vie. 42. Şi s-a făcut cunoscută aceasta în întreaga Iope şi mulţi au crezut în Domnul.” (Fapte 9, 36-42)

Sfânta Tavita este considerată patroana spirituală a cusătorilor și croitorilor, deoarece era vestită pentru hainele și cămășile pe care le cosea. (Fapte 9, 39)

Fericit cel care acordă atenție celui sărman!

Milostenia și atenția acordată celor sărmani Îl bucură pe Dumnezeu, iar El ne trimite apoi, și nouă, darurile Sale.

Amintiți-vă de sutașul Corneliu, care s-a învrednicit să cunoască credința cea adevărată, pentru că făcea multe milostenii poporului și se ruga lui Dumnezeu totdeauna (Fapte 10, 2).

Amintiți-vă și de dreapta Tavita, care era plină de fapte bune și de milosteniile pe care le făcea (Fapte 9, 36), și care, murind, a fost înviată de rugăciunea Apostolului Petru.
Evanghelie Luca 7, 36-50

În vremea aceea unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce la el. Iisus a intrat în casa fariseului şi a şezut la masă. Şi iată o femeie din oraş, care era păcătoasă, aflând că prânzeşte în casa fariseului, a adus un vas de alabastru cu mir şi, stând înapoi lângă picioarele Lui şi plângând, a început să-I ude cu lacrimi picioarele şi cu părul capului ei să le şteargă; şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir. Dar, văzând aceasta, fariseul care-L chemase a zis întru sine: omul Acesta, dacă ar fi prooroc, ar şti cine şi ce fel e femeia este aceasta care se atinge de El, ar şti că este păcătoasă. Atunci Iisus, răspunzând, a zis către el: Simone, am să-ţi spun ceva. Învăţătorule, spune, a zis el. Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci; dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci spune-Mi: care dintre ei îl va iubi mai mult? Simon, răspunzând, a zis: gândesc că acela căruia i-a fost iertat mai mult. Iar Iisus i-a răspuns: drept ai judecat. Apoi, întorcându-se către femeie, i-a zis lui Simon: vezi pe femeia aceasta? Am intrat la tine în casă: apă de spălat pe picioare tu nu Mi-ai dat, ea însă Mi-a udat picioarele cu lacrimi şi le-a şters cu părul capului ei; sărutare nu Mi-ai dat, ea însă, de când am intrat, n-a contenit să-Mi sărute picioarele; cu untdelemn capul Meu tu nu l-ai uns, ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. Pentru aceea îţi spun: iertate îi sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cel căruia se iartă puţin puţin iubeşte. Şi a zis către ea: iertate îţi sunt păcatele! Atunci au început cei care şedeau cu Dânsul la masă să se întrebe în gândul lor: cine este Acesta care iartă şi păcatele? Dar Iisus a zis femeii: credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu