Maria citea cartea despre viața măicuței, iar când a aflat că am nisip de la mormântul ei, mi-a cerut să-i dau. Și cum i-am dat nisipul, îi vine în vis măicuța. O mângâie cu mâna pe gât și-i spune: „Îți cunosc boala, nu-ți face griji, te vei vindeca și va fi bine”. Acum Maria nu mai are nevoie de operație

Prima dată am fost la mormântul maicii Matrona în toamna anului 1995. Atunci m-am rugat, am luat nisip și am plecat acasă, în Nijnevartovsk. La noi în biserică, măicuța este iubită de toată lumea și mulți, în timpul concediului, se duc la Moscova, pentru a ajunge la mormântul ei. Țineam nisipul de un an și jumătate, când sora mea Maria mi-a povestit despre boala ei. I se depistase o tumoare malignă la glanda tiroidă. Terapia trebuia să urmeze câteva etape: operația, tratamentul cu raze, cu preparate hormonale. Maria citea cartea despre viața măicuței, iar când a aflat că am nisip de la mormântul ei, mi-a cerut să-i dau. Și iată, cum i-am dat nisipul, îi vine în vis măicuța. O mângâie cu mâna pe gât și-i spune: „Îți cunosc boala, nu-ți face griji, te vei vindeca și va fi bine”. Acum Maria nu mai are nevoie de operație.

Iată cum ne ajută măicuța. Chiar fiind la mare depărtare, ne ajută pe toți neputincioșii. (O enoriașă a Bisericii Nașterii Domnului orașul Nijnevartovsk, regiunea Tiumeni)

Din Viața și minunile Sfintei Matrona din Moscova, Editura Sophia, București 2003, p. 117

Sursa: altarulcredintei.md

 

Te-ar putea interesa și: Pustnicul din Rarău care vindecă oameni trimişi de medici: „Dacă staţi o zi la mine pe munte…”

 

Ieşeanul Ioan Baron, fost mecanic CFR, s-a retras în munţii Bucovinei şi a învăţat leacurile naturii, pe care le prepară singur alinând suferinţele călugărilor şi mirenilor trimişi la el chiar de medici.

Dintre cei 68 ani pe care-i are, Ioan Baron a trăit 4 ani într-un bordei săpat în pământ pe Muntele Giumalău din Bucovina, până s-a hotârât să iasă iar la lumină. Îşi lăsase în urmă la Iaşi viaţa de mecanic la CFR, familia cu doi băieţi mari şi un trai aşezat. Dar liniştea din suflet nu şi-o găsise încă, nici după ce ieşise la pensie, scrie adevarul.ro.

Ceva îi dădea ghes să-şi ia lumea-n cap, nu ca un aventurier, ci ca pustnic. A vrut să se retragă la mănăstire, dar preoţii au considerat că nu-i de el viaţa în monahie. „Mai stai şi lămureşte-te“, i-au zis ei. Şi a mai stat, dar tot pe lângă ei. Din tinereţe îi plăcuse să fie curios, să caute, să cunoască. Aşa învăţase câteva leacuri băbeşti care să înlocuiască pumnul de medicamente pe care lumea îl lua la primul semn de boală. Iar acolo, pe muntele Giumalău, natura i-a dezvăluit în întregime secretele din farmacia ei verde, aceea care vindecă rănile cu plante înfiripate din seva pământului şi din aerul curat.

Cu ierburile culese din munţi, Ioan Baron a început să prepare, să combine, să găsească tot felul de remedii. Azi a dat cuiva care nu putea să meargă să încerce o tinctură, mâine a alinat durerea cu un decoct, poimâine a oblojit cu o alifie.

Lui Ioan i s-a dus vestea pe la mănăstirile şi schiturile din jur, iar călugării şi măicuţele au început să-i bată tot mai des la uşa colibei din munţi cerând ceva de leac. Ei l-au numit „fratele Ioan“, în semn de accept în lumea lor cea tainică, departe de oameni, dar aproape de nevoile lor. „Aşa a vrut să mă cunoască şi părintele Iustin Pârvu de la mănăstirea Petru Vodă. Trimitea vorbă prin măicuţe să vin la el, dar eu le refuzam mereu. Ziceam: «Dar de ce vrea părintele să mă cunoască pe mine, un nevrednic?». Iar măicuţele plecau supărate: «Cum, îl refuzi tu pe părintele Iustin?». Nu înţelegeau cum vine asta. Au venit apoi cu doi preoţi după ele, dar tot aşa am refuzat. Pân` la urmă m-au luat prin înşelăciune, să duc nişte leacuri. M-a certat părintele Iustin: «Hai, lasă, nu te mai alinta că eşti nevrednic! Voiam să văd cine eşti»“, povesteşte Ioan Baron.

În anii de când stă pe munte nu i-a fost dor de nimeni şi de nimic. Cumva, îi era dor de el, de aceea s-a dus în pustie, să se regăsească. „Vă spun eu: după o oră-două pe cărări pe munte, nu te mai gândeşti la nimic. Vin la mine tot mai mulţi tineri cu suferinţe psihice, stres, supărări. Îi ţin o zi la mine în pădure, îi plimb pe munte, îi hrănesc cu ce mănânc şi eu, iar ei uită de ce-au venit. Mă întreabă: «Dar nu mă mai doare nimic, ce aţi făcut?». Aşa mă întreabă mereu şi medici, oameni cu şcoală, care vin la mine să vadă cum fac eu bine oameni. Mă şi mir că vin ei, doctorii… Dar eu le zic tuturor: «Doar 10% e de la mine, restul de 90% e de la Dumnezeu»“, spune „fratele Ioan“.

Remedii testate pe propria piele

Chemat tocmai la Constanţa de Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni, să dea ajutor unor oameni cu tot soiul de suferinţe, Ioan Baron a venit cu leacurile sale. Iarba-tâlharului, papucul Maicii Domnului, pedicuţa sunt doar câteva dintre plantele folosite de el. Întâi le-a folosit pe propria piele, ca să le testeze puterea, şi spune că a obţinut pentru răni rele vindecări nesperate, în timp foarte scurt. Aşa a scăpat de vătămătura de la picioare, cu care s-a ales atunci când a căzut de pe stânci şi şi-a fărâmat oasele şi carnea. Iarba-tâlharului, mai ales, este panaceul în care „fratele Ioan“ crede cu tărie. Folosită cum trebuie, alină dureri şi vindecă răni din cap până-n picioare – afecţiuni externe, dar şi interne.

Pustnicul a făcut un calcul: sunt câteva mii de oameni care i-au trecut pragul în fiecare an. Au luat tratamente de la el, dar nu toţi s-au vindecat încă. „M-am confruntat cu bolnavi din toate categoriile sociale, chiar şi politicieni. Sunt spitale private, dotate, dar ei refuză să mai meargă acolo. M-a uimit asta. Eu păstrez legătura cu ei, mă interesez dacă ţin la stilul de viaţă mai ordonat. Ei trebuie să facă mereu controale, doctorii au rolul lor. Dacă ei n-ar da diagnostic corect, nici eu n-aş şti ce leac să dau oamenilor. Mă aşteptam să am reacţii negative de la medici, dar mă sună, vor să mă ajute, vin cu bolnavi, mă întreabă ce am nevoie. Mai ales cei de la Cluj şi de la Bucureşti“, mai spune „fratele Ioan“, pentru