Părintele Nicolae Tănase: Suntem al doilea popor din lume care înjurăm de cele sfinte. Românul înjură de grijanie, înjură de Precistă, de Hristos, de Dumnezeu… Știi ce aduc vorbele acestea în viața noastră?:

Părintele Nicolae Tănase: Suntem al doilea popor din lume care înjurăm de cele sfinte. Românul înjură de grijanie, înjură de Precistă, de Hristos, de Dumnezeu… Știi ce aduc vorbele acestea în viața noastră?:

Cum ne putem păzi de înjurături?

– În multe feluri, dar dacă nu ai reuşit prin ce ai putut şi prin ce ai fost sfătuit până acum, trebuie să citeşti într-o carte unde eu am găsit că unul s-a lăsat de înjurături aşa: duhovnicul l-a sfătuit ca la fiecare înjurătură să smulgă un fir de păr. Şi, în vreo câteva zile, cum el înjura des, într-o dimineaţă s-a spălat pe ochi, s-a uitat în oglindă şi era aproape chel. S-a dus atunci, enervat, la duhovnic să-i schimbe canonul. Duhovnicul însă a zis că asta e, canonul nu-l mai putea schimba. Până la urmă a găsit el soluţia şi n-a mai înjurat. I-a crescut părul la loc şi gata.

A înjura este groaznic. Ştiţi de ce este groaznic? Este opusul binecuvântării, deci a înjura înseamnă a face pe dos decât se luptă biserica să facă. A înjura înseamnă a răsturna direcţiile pe care Dumnezeu le-a dat, faci invers…

Ştiţi că noi suntem, după unguri, al doilea popor din lume care înjurăm de cele sfinte. Noi înjurăm de ce avem mai sfânt. Ultima împărtăşanie se numeşte grijanie, a muri grijit sau negrijit, de aceea ultima împărtăşanie se numeşte grijanie. Românul înjură de grijanie, înjură de Precistă, de Hristos, de Dumnezeu… groaznic.

Părintele Nicolae Tănase
Extras din „Soțul ideal, soția ideală”, Ed. Anastasis, Sibiu, 2011, pag. 345
***
Păcatul păcatelor – înjurătura

Un om a venit în Munte având ca la vreo 60 de ani și îmi zice: „Părinte, știi, înjur. Am fost și pe-aici și pe la părintele cutare și am continuat să înjur și știu că e rău”.

„Nu știi cât de rău este!”, îi zic. Și încep să-i fac o analiză a înjurăturii și a hulei, ce înfricoșător păcat este acesta. Inima ta funcționează ca un ceas, îi zic, tic-tac, tic-tac. Dar dacă Dumnezeu îți va opri inima? Dacă hotărăște asta în dreptatea Lui? Acum te rabdă și te păzește. Dar dacă mâine stă să ți se oprească inima și pleci din viața aceasta? Îl vei vedea pe Judecătorul! Te vei întoarce spre Preasfânta să-i ceri ajutorul, dar nici pe Preasfânta nu ai lăsat-o în pace. Și pe ea ai hulit-o!

De la cine vei cere ajutorul? Te vei afla față în față cu Dumnezeu pe care L-ai hulit, cu Cel înjurat de tine în toată viața ta! Ce milă?

Deja vei primi sentința din conștiința ta. Conștiința ta te va condamna! Nici nu vei avea nevoie să-L vezi pe Judecător. Conștiința ta este Judecător! Prin urmare, omule, acum ce vei face? Iată, zici că ai adormit. Și în această clipă se oprește inima și nu te mai scoli. Unde te vei duce?

Apoi cică ți-a greșit nevasta, ți-a greșit copilul, ți-a greșit cutare sau cutare [și de asta ai înjurat]. Bine, nimic de zis, dar dacă un om ți-a făcut un bine pentru cel mai mic lucru sau să presupunem că pentru un lucru mare, ți-a scăpat viața ta, și să zicem că femeia sau copilul tău îți greșește cu ceva, este cu putință să-ți închipui că tu atunci te vei apuca să-l înjuri pe binefăcătorul tău pentru că ți-au greșit ei? Nu, îmi zice. Și ce este cel care ți-a scăpat viața aceasta trupească pe lângă Cel care te scoate din veșnica osândă, Acela Care te-a făcut om? Această existență a ta este din înseși mâinile lui Dumnezeu, de la Dumnezeu este, și tu în continuu Îl hulești și Îl înjuri, după ce că faci și alte nenumărate păcate? Stă în mâinile lui Dumnezeu să-ți taie viața, să te condamne și să te arunce în osândă. Ce vei face?

Să zicem că se joacă afară copiii tăi și tu stai și îi privești și într-o clipă încep să se ciondănească între ei și încep să te înjure pe tine. Tatăl meu așa și pe dincolo. Ce-ai face? Nu i-ai omorî în bătaie? Și ești și om, și păcătos, și pământesc și într-o clipă zici: „Nu este corect ce mi-au făcut!”

Și într-adevăr, nu este corect ceea ce fac, să te înjure pe tine, tatăl lor, după atâta adorare de care ai avut parte în jocul lor. Și viața aceasta este un joc, aici jos, îi zic . Și ție îți greșește cutare sau cutare și tu ajungi să-L înjuri pe Tatăl tău cel ceresc și pe Mama ta cea cerească! Cine este Preasfânta? Cine ne păzește de urgia lui Dumnezeu? Nu ne păzește Preasfânta? Și tu o înjuri!

A venit, nenorocitul, anul următor și îmi zice: „Părinte nu am mai înjurat”. Când un agricultor ară ogorul lui și îl seamănă și apoi începe să vadă rodul, nu se bucură de rod? Așa este și duhovnicul, când vede, să zicem, că mica lui încercare, cei doi bani ai văduvei, au adus un rod lui Dumnezeu, spre slava lui Dumnezeu, pentru că a încetat să-L înjure pe Dumnezeu. Diavolul l-a pus și L-a înjurat pe Dumnezeu în continuu. Acesta este mare lucru, ca să se mântuiască acest om! Și de îndată ce va înceta să-L înjure pe Dumnezeu, va veni și binecuvântarea lui Dumnezeu!

Nu poate înțelege cineva că păcatul păcatelor și crima crimelor este hula. Diavolul Îl hulește pe Dumnezeu pentru că acela Îl are vrăjmaș deschis. Gata, zice, s-a sfârșit, este vrăjmașul. Tu nu spui acestea. Tu zici că-L iubești pe Dumnezeu. Dar eu Îl iubesc pe Hristos. Atunci cum Îl înjuri?

Dar îi spun, omule al meu, acum, dacă te vede un om necredincios, că tu Îl înjuri pe Dumnezeul tău, va spune acesta: „Eu pe dumnezeul meu nu îl înjur”, care este un idol. Înțelegi? Și te vede pe tine, care spui că Dumnezeu Cel în care crezi este adevăratul Dumnezeu, că atunci când altcineva îți greșește cu ceva, tu îndată Îl lovești pe Dumnezeu. Îți va spune acest om că nici nebunul nu face asta, nici cel în toate mințile. Acest lucru este un oximoron. Omul hulitor este un monstru, ceva împotriva firii . De vreme ce Îl înjură pe Dumnezeul lui, în clipa în care altcineva îi greșește, omul este un monstru, o pocitanie. Și chiar în mijlocul acestei monstruozități vine Dumnezeu pentru o clipă să-i spună: „Fiul meu, toate ale tale le iert. M-ai înjurat, M-ai călcat în picioare, M-ai făcut așa și așa, pe toate ți le iert, treci înlăuntru. Numai spune-Mi că ai făcut acestea. Este atât de greu să faci o recunoaștere a greșelilor tale? Du-te și spune adevărul că ai făcut-o, mărturisește-o la duhovnic! Și de îndată ce o mărturisește omul, s-a dezlegat nodul gordian. Datoria s-a uitat, s-a stins. A trecut înlăuntru!

Să vezi acum în Împărăția cerurilor că sunt două milioane de hulitori! Și spui, toți aceștia sunt iertați? Minunile lui Dumnezeu! Minunile lui Dumnezeu! De aceea zic și Părinții: Nu din pricina amenințărilor lui Dumnezeu să te temi, ci să te temi de El pentru dragostea Lui! Când rănești dragostea Lui și o nesocotești. Continuându-ți astfel viața îți aduni mânie în ziua mâniei și descoperirii lui Dumnezeu! După aceea s-a terminat! Iată! Își va zice ție Dumnezeu: „Te-am iubit, te-am iertat, te-am răbdat, te-am hrănit, ți-am dat bunătăți, și tu ai continuat să mă hulești!Acum ce să-ți fac? Te-am așteptat, te-am așteptat, ți-am dat atâtea și atâtea prilejuri, și tu nu ai prins aceste ocazii! Ce aștepți? Să iasă sufletul tău?”…