martie 06, 2023

 

Icoana Maicii Domnului care a vindecat o fetiță mută și paralizată

Minunile săvârșite la Icoana Maicii Domnului aflată în biserica „Sfinții Împărați Constanti și Elena”, din Gura Humorului, sunt știute de toată lumea.

Alături de miile de credincioși ortodocși care au solicitat ajutorul sfintei icoane făcătoare de minuni sunt și multe persoane aparținând și altor culte: catolici, greco-catolici, protestanți, sectari și chiar musulmani si mozaici.

Puterea tămăduitoare a Sfintei Icoane a ajuns și în străinătate, astfel că persoane, în special, din Germania și America au venit și s-au închinat Maicii Domnului, cerând sprijin și ajutor în rezolvarea nevoilor.

De-a lungul anilor s-a aflat de multe miracole săvârșite de Sfânta Icoana: vindecare de orbire, tot felul de boli și chiar cancer, epilepsie, descoperirea unor furturi de bani, reușite la procese grele, la operații, la examene, în călătorii sau plecări în străinătate.

Cel mai recent miracol săvârșit la Icoana Maicii Domnului este cea a vindecării unei fetițe care timp de cinci ani a fost mută și paralizată.

Este vorba de Irina Ababoaie, o fetiţa din județul Bacău care s-a născut cu deficiențe de vorbire și paralizată. Bunica fetiței povestește în scrisoarea adresată preotului Teodor Bodnar, slujitor la biserica din Gura Humorului, despre această minune: “Am fost de doua ori la Sfânta Icoana și o data la dumneavoastră. M-am rugat și am plâns pentru nepoţica mea care s-a născut paralizata și muta. Vai, cât am chinuit 5 ani de zile s-o duc în brate la baie, s-o îmbrac, s-o hrănesc. Am dus-o la mulți doctori veniți din țară, m-am rugat la zeci de biserici și mănăstiri, am cheltuit tot ce am avut și totul a fost în zadar. Doctorii mi-au spus ca asa va fi cât timp va trai.

Va amintiți ca dumneavoastră m-ați incurajat sa nu îmi pierd nădejdea. Ultima dată mi-ați dat o iconiță și mi-ați spus sa o pun pe pieptul fetitei. Sosita acasă, am pus pe pieptul fetitei iconița și ea m-a privit îndelung și odată s-a ridicat din pat, a venit la mine, m-a cuprins cu bratele sale și m-a sărutat spunând: “Oh, cât te-am așteptat!”. Am rămas uimita și speriata. Acum fetita merge la grădiniță pe propriile picioare și vorbește curent. Icoana a făcut-o sa meargă și sa vorbească”.

Irina, fetiţa care până la 5 ani nu a mers şi nu a vorbit şi care este înzestrată cu o inteligenţa rar întâlnită, a povestit telefonic preotului Teodor Bodnar, despre felul cum a simțit ea puterea icoanei: “Atunci când bunica mi-a pus iconița Maicii Domnului pe piept, am simțit în trup un cutremur și parcă cineva m-a ridicat și m-a împins spre bunica. Eu credeam ca visez, dar am simțit lacrimile ei pe obrazul meu și am știut ca sunt trează”, scrie ortodox.md.

Minunea aceasta a dovedit încă o dată cât de mare este puterea lui Dumnezeu și a Maicii Domnului.

Rugăciune către Maica Domnului:

O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, împărăteasa cerului și a pământului, atotputernică apărătoare și tărie a noastră, primește această cântare de laudă și de mulțumire de la noi, nevrednicii robii tăi. Înalță rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu și Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăților noastre. Să adauge harul Său tuturor celor ce cinstesc preacinstit numele tău și cu credință și cu dragoste se închină făcătoarei de minuni icoanei tale. Că nu suntem vrednici să fim miluiți de Dânsul și pentru aceasta năzuim la tine, că ești acoperitoarea noastră și grabnică ajutătoare.

Auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ție; ocrotește-ne pe noi cu atotputernicul tău Acoperământ și cere de la Dumnezeu Fiul tău să dea păstoriților noștri sfințenie, ca să privegheze și să ocârmuiască sufletele noastre; ocârmuitorilor de orașe, înțelepciune și putere; judecătorilor, dreptate și necăutare la față; învățătorilor, minte și smerită înțelepciune; asupriților, răbdare; asupritorilor, frică de Dumnezeu; celor mâhniți, răbdare și bucurie duhovnicească; neînfrânaților, înfrânare; și nouă, tuturor, duhul înțelepciunii și al cucerniciei, duhul milostivirii și al blândeții, duhul curăției și al dreptății. Așa, Doamnă preasfântă, milostivește-te asupra noastră și asupra neputinciosului tău popor.

Pe cei rătăciți povățuiește-i pe calea cea bună, pe cei bătrâni îi sprijinește, pe prunci îi păzește și pe noi, pe toți, ne apără și ne ocrotește cu milostivirea ta. Pe toți, scoate-ne din adâncul păcatului și ne luminează ochii inimii noastre spre căutarea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, în această viață, iar la înfricoșătoarea judecată să te rogi pentru noi către Fiul tău și Dumnezeul nostru. Că tu, Doamnă, ești slava celor cerești și nădejdea pământenilor. Tu ești, după Dumnezeu, nădejdea și apărătoarea noastră, a tuturor celor ce ne rugăm ție cu credință. Deci ne rugăm ție, Atotputernică ajutătoarea noastră, și ție ne predăm pe noi înșine, unul pe altul și toată viața noastră, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Împărăteasa mea cea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor și ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți și acoperitoarea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul, ajută-mi ca unui neputincios, hrănește-mă ca pe un străin; necazul meu îl știi, deci dezleagă-l precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă mângâiere bună, ci numai pe tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi, în vecii vecilor. Amin.

Preacurată Doamnă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poți face tot binele, primește aceste cinstite daruri, care se cuvin numai ție, de la noi nevrednicii robii tăi, Ceea ce ești aleasă din toate neamurile și te-ai arătat mai înaltă decât toate făpturile cerești și pământești. Căci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor și prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu și ne-am învrednicit de Sfântul Trup și de Preacuratul Lui Sânge. Pentru aceasta fericită ești în neamurile neamurilor, ceea ce ești de Dumnezeu fericită, mai luminată decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii. Și acum, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare Fecioară, întru tot lăudată, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de sfatul celui înșelător și de toată primejdia, și să fim păziți nevătămați de toată lovirea cea înveninată a diavolului; ci până în sfârșit cu rugăciunile tale păzește-ne pe noi neosândiți. Ca prin paza și cu ajutorul tău fiind mântuiți, slavă, laudă, mulțumită și închinăciune, pentru toate să înălțăm, Unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu