ianuarie 30, 2023

 https://au-quiz.buzz/36657358560705715/ Ce se întâmplă dacă ai o șansă de un milion de lire?  Poate vrei să știi cât de puternic ești și câți bani poți câștiga.  Vino și participă!  !  !

 RUGĂCIUNE LA MAICA DOMNULUI

Maică Născătoare de Dumnezeu
Mângâierea mea cea prea bună și nădejdea mea fără de sfârșit, ascunde netrebnicul și mult prea păcătosul suflet al meu sub Sfânt Acoperământul tău, acolo unde vrășmașul nu-l poate ajunge. Saltă inima mea de veselie duhovnicească avându-te pe tine Ocrotitoare neînfricată a sufletului meu. Dragostea ta este purpurea cu noi robii tăi, căci tu, ca o Maică adevărată, îți iubești copiii ascultători, dar și pe cei neascultători și cu dreapta ta îi ridici atunci când cad.
Și oare de cât ori nu ai plâns o dată cu mine, atunci când ceream iertare Fiului tău!
Mă arunc la picioare tale, îmbrățișându-le, și ascunzându-mi fața plină de lacrimi în poala veșmintelor tale strigând către tine: Nădejdea mea, ascunde-mă sub Sfânt Acoperământul tău și împreună cu tine, ținându-mă de mână, să trec neînpedicat porțile Raiului.
Amin.




 

 MINUNI

Cum se arată Sfântul Mare Vindecător şi grabnic ajutător celor ce îl cheamă! Minune mare

Am plecat pentru vacanţă în Feodosia şi am rămas în apartamentul bunicii, care se află la al treilea etaj al blocului cu cinci etaje. Era 4 iunie, la amiază. În casă se aflau bunica, părinţii mei, mătuşa mea şi fratele meu. Aproape toţi dormeau. Tata era pe balcon şi repara ceva. Uşa de la balcon era deschisă şi se făcea curent. Uşa de la intrare era deschisă şi făcea un dute-vino din cauza curentului. Era o uşă grea, blindată cu douăsprezece feluri de siguranţe, iar pe margini avea o îmbrăcăminte metalică.

La prânz, eu nu dorm niciodată. Îi spun mamei: „Mă duc să mă joc!”. ,,Du-te!”, îmi zice şi am dat să ies. Am deschis uşa şi-am tras-o, ca s-o închid. Curentul însă a trântit-o cu putere. Mi s-au prins cele două degete acolo unde se închide. În acel moment n-am băgat seama de nimic. A fost atât de brusc. Am pornit să cobor pe scări, dar mă întorc să văd dacă s-a închis bine uşa şi privirea îmi cade pe perete. Era plin de sânge, deşi înainte era curat. M-am nedumerit. Atunci privirea îmi cade pe mâna mea stângă şi văd că-mi lipseau cele două falange cu unghii şi din mână îmi curgea sânge. M-am speriat şi am simţit o durere puternică.

Mă întorc înapoi, apăs repede pe sonerie. Mama a întârziat puţin să-mi deschidă, pentru că era întinsă în pat. Eu plângeam. Mama mi-a deschis şi fără să vadă ce am s-a întors pe holul strâmt, spunând: ,,Nazar ăsta, nici n-a ieşit bine afară, că deja plânge”. A spus asta pentru că eu fie râd, fie plâng ! Mama a intrat în cameră şi s-a întins să doarmă. Eu am continuat să plâng, m-am apropiat şi i-am arătat mâna. Imediat ce a văzut a strigat îngrozită. S-a sculat, a venit şi bunica mea, care este soră medicală. Avea în casă fel de fel de medicamente, mi-a îngrijit puţin rănile şi mi-a pus betadină. Imediat a sunat la spital şi a anunţat Primul Ajutor. De acolo i-au spus: ,,Puneţi pe răni carne îngheţată la pungă”. Eu stăteam în cameră şi strigam plângând: ,,Cum voi mai cânta la pian?”. Când am înţeles că rana era gravă, strigam plângând: ,,Maica Domnului, ajută-mă!”.

Cu toate că spitalul era departe, ambulanţa a venit foarte repede, în 2-3 minute. Ce se-ntâmplase? O vecină-şi rupsese mâna şi sunase la EKAB (Centrul Naţional de Ajutor Urgent). În felul acesta, când au sosit, au fost informaţi să mă ia şi pe mine. În salvare s-a suit doar mama. Când am intrat în maşină am întrebat-o cu nelinişte pe sora medicală: ,,Când mă voi face bine?”. La un deget ieşise osul şi era foarte urât să-l vezi. Sora medicală mi-a spus: ,,Dacă te sperie osul, nu te teme, îl vom înfăşura cu pielea care a rămas şi încet-încet se va închide”. (Dar falangele cu unghii?).

Am ajuns la spital, am intrat în secţia pentru urgenţe şi un medic a spus să facem radiografie. Mama mea îl întreba cu nelinişte pe doctor: „Ce veţi face? Dacă se poate, luaţi-mi degetele mele şi faceţi transplant”. Doctorul a răspuns: ,,Asta este exclus. Cele două falange cu unghii le-a pierdut definitiv. În prezent va trebui să fac cusătura. Mai târziu vom face operaţie estetică, ca să nu se vadă aşa urât şi-apoi mai vedem”.

Degetele căzuseră din articulaţie şi ieşeau afară oasele, iar osul de la al treilea deget era zdrobit. Pielea era trasă înapoi. Am intrat la chirurgie şi m-am întins pe pat. Mi-au bandajat degetele, ca să se oprească sângele şi mi-au făcut anestezie locală. Eram curios şi mă ridicam să văd ce face doctorul. A luat pielea şi a tras-o ca să acopere oasele şi a pus copci. Din câte-mi amintesc intervenţia a durat circa 20 de minute. După aceea mi-a pus la mână alifie, tifon şi ghips, pentru că oasele erau rupte.

După aceea am ieşit şi m-am dus la mama. Doctorul a vorbit cu ea. Ceea ce-mi amintesc este că mama a propus să nu rămân la spital, ci să mă aducă în fiecare zi. Doctorul a fost de acord :,, Bine, dar să nu mişte mâna şi mai ales să nu scrie sau să picteze”.

Ne-am întors acasă pe picioare. Cât a ţinut anestezia nu m-a durut. Când am ajuns într-un parc a început să mă doară şi am început să plâng. Am ajuns acasă. Bunica mă compătimea şi-mi zicea: ,,Să-ţi dau degetele mele, dar sunt îmbătrânite şi urâte. Tu ai degete frumoase, cum să ţi le dau pe ale mele?”.

M-am pus să dorm, dar mă durea foarte tare. La fel şi când mă duceam pentru schimbarea pansamentului. Îmi puneau ceva lichid, ca să se înmoaie pansamentele. Asta în fiecare zi. Schimbau şi ghipsul. Când scoteau pansamentele mă durea foarte tare. Îl rugam pe doctor să lase lichidul mai mult, ca să se înmoaie pansamentele mai mult. Doctorul spunea: „N-am timp! Una îţi trebuie ţie, alta îmi trebuie mie”. Le scotea încet-încet, dar oricât ar fi fost de atent pe mine mă durea.

Două zile după aceea ne-am dus la Biserica Maicii Domnului din Kazan, unde fusesem botezat. Acolo, am găsit o femeie în vârstă, pe doamna Nina. Mama i-a vorbit despre traumatismul meu şi ea s-a cutremurat. Mi-a spus în acest sens: „Sărmane Nazar, hai la mine acasă şi-ţi voi da uleiuţ de la Sfântul Luca. Dar mai bine să vă duceţi la Simferopol, acolo unde se află moaştele lui. O rudă de-a mea s-a vindecat de cancer”.

Am vrut să aflu mai multe despre Sfântul Luca, pentru că până atunci nu ştiam nimic. M-am dus atunci la biserica Sfintei Ecaterina din Feodosia şi acolo am intrat la o Expoziţie. Am cunoscut-o pe doamna Nataşa, care mi-a vorbit despre Sfântul Luca. Fiica ei era doctor şi l-a avut coleg de studenţie pe doctorul care m-a operat. Şi mama şi fiică-sa cântă în biserica Maicii Domnului din Kazan din Feodosia. În această biserică am fost botezat, iar preotul care m-a botezat, părintele A., a fost hirotonit de Sfântul Luca.

După o perioadă, nu-mi amintesc exact când, ne-am suit în două maşini şi am pornit spre Simferopol. Am ajuns la biserica Sfintei Treimi şi ne-am închinat la moaştele Sfântului Luca. Am luat ulei, o mănuşiţă şi iconiţe plastifiate cu sfântul şi apoi ne-am dus la mormântul lui. Am luat ca binecuvântare pământ de pe mormântul sfântului şi ne-am întors.

(La un an după vindecare, l-am vizitat din nou pe sfânt şi acolo, în noua raclă de argint, am văzut mica tăbliţă în care se spunea că era un dar din Grecia. Părinţii mei au comentat asta atunci: „Imaginează-ţi cât îl iubesc grecii pe sfânt, de au adus o raclă de argint, în timp ce noi nici nu-l cunoşteam!”).

De atunci, în fiecare zi puneam uleiuţ pe mână şi atingeam de ea mănuşiţa, pământul şi iconiţa lui. Noaptea legam pe pansamente iconiţa şi mănuşiţa şi-l rugam pe sfânt: ,,Te rog, Sfinte Luca, nu ştiu ce vei face, găseşte o modalitate şi fă-mă bine, ca să continui să cânt la pian. Tu eşti doctor şi te pricepi”.

Când ne-am dus la spital pentru schimbarea pansamentului, doctorul s-a mirat şi i-a spus mamei mele: „Nu înţeleg, de ce-i ies unghiile, de vreme ce nu există rădăcini. Nu se poate una ca asta. Nu cumva aţi făcut ceva?”.
Începuseră să-mi iasă unghiile şi să-mi crească falangele. Medicul, la o altă vizită, a scos din nou o radiografie ,ca să compare. De fiecare dată când mergeam la schimbarea pansamentului, se uita cu uimire şi întreba din nou ce s-a întâmplat. Mama la început nu a vorbit. Însă, după aceea, i-a spus doctorului: ,,Ne-am dus şi ne-am rugat Sfântului Luca”. Doctorul n-a spus nimic, chiar dacă părea năucit. Mama a continuat.

Doctorul a răspuns: „Da, ştiu despre el. Ca student am citit cărţile lui şi după ele am dat examene. A fost un medic renumit şi a făcut mari descoperiri”.

La ultima noastră întâlnire m-a avertizat să fiu atent să nu-mi lovesc mâna, etc. Când am plecat spre Severomorsk n-am trecut deloc pe la spital. La Severomorsk au aflat mulţi de întâmplare şi au venit să-mi vadă degetele. Însă pentru că erau încă deformate, am crezut că veneau de asta şi nu pentru minune. Mi-era ruşine de asta. Au trecut doi ani şi mă gândeam să fac operaţie estetică, ca să nu mă mai deranjeze.

Într-o seară, am intrat în camera mea ca să dorm. Atunci am văzut pe perete un chip slab, ca de călugăr, care mi-a spus: „Dacă vei face operaţie estetică, nu se va mai vedea minunea şi nu va crede nimeni”. Ca şi cum mi-ar fi spus: Să-ţi arăţi degetele! Pentru că – repet, eu mă ruşinam, dar mama povestea pretutindeni. După această întâmplare m-a sfătuit şi duhovnicul să nu ascund lucrul acesta minunat: ,,Minunea s-a întâmplat nu pentru tine, ci pentru oameni”.

Am vizitat-o atunci pe învăţătoarea mea de pian şi mama i-a povestit toate cele întâmplate. Învăţătoarea se gândea să-mi dea un program, în care era mai multă muncă pentru mâna dreaptă. Am cântat puţin, dar acasă şi cu stânga. Într-o lună, am cântat normal. De Crăciun mi s-a spus: „Vrei să participi la un concurs?” Am răspuns: „Da, voi încerca”. Am început să mă pregătesc intens. În aprilie au venit mulţi copii din tot judeţul Murmansk. Au venit din toate oraşele cei mai buni (după concursurile locale a avut loc preselecţia). Punctajul era 100 – marele premiu– în afara concursului, 90 de puncte – locul I, 80 de puncte – locul II. Eu am luat 80 de puncte, fără ca nimeni altcineva să ia 80 sau mai mult, adică premiul I!

A doua minune a fost supleţea falangelor. Nu au nicio problemă de mobilitate – supleţe. Pot să spun că acum cânt cu stânga mai bine decât cu dreapta.

În primul an nu am conştientizat ce s-a întâmplat. Eram mic şi credeam că aşa se întâmplă şi în alte cazuri asemănătoare. Mai apoi am înţeles că ceea ce s-a întâmplat a fost o minune.

În anul 2005, l-am vizitat pe doctor. M-a privit ciudat, îmi prindea degetele. Credea că era doar carne, nu os. Am rămas destul de mult timp împreună. La sfârşit a spus: „Îmi amintesc în fiecare detaliu operaţia. A decurs bine, eram satisfăcut, dar nu puteam să cred că vor ieşi din nou degetele. Dacă n-aş fi făcut-o eu, n-aş fi crezut”.

Mama mea i-a dat cartea cu viaţa Sfântului Luca, dar nu ştiu ce s-a întâmplat. Se manifesta mai degrabă ca un ateu. Recunoştea realitatea, dar o considera probabil „o minune a naturii”.
N.S., Moscova

Uimitoarele virtuţi ale Sfântului Luca, precum şi nemărginita sa dragoste pentru Domnul şi aproapele au întărit din preaplin turma credincioşilor în acele vremuri grele, ale statului ateu. După moartea sa, Partidul Comunist s-a folosit de propagandă şi de intimidare pentru a zădărnici izbânzile sfântului arhiepiscop, dar dragostea şi dăruirea copleşitoare ale credincioşilor au năruit aceste uneltiri. Deşi s-a vrut ca procesiunea de îngropare să ţină doar câteva minute, fără cinstiri şi cântări bisericeşti, ea s-a sfârşit după ore bune, căci credincioşii s-au aşezat în jurul dricului şi l-au împiedicat să gonească spre cimitir. Un stol uriaş de porumbei a urmat în chip minunat cortegiul, de la biserică până la cimitir.

Pe 17 martie 1996, osemintele Sfântului Luca au fost dezgropate, în prezenţa a aproape 40.000 de oameni. Moaştele sale răspândeau o mireasmă negrăită, iar inima sa rămăsese nestricată, ca o mărturie a marii iubiri pe care a avut-o pentru Hristos şi aproapele său. După trei zile, pe 20 martie, moaştele sale au fost mutate în Biserica Sfintei Treimi. În noiembrie 1995, Biserica Ucraineană l-a canonizat ca sfânt, hotărâre încuviinţată de întreg sinodul Patriarhiei Ruse la 25 mai 1996. Semnele sfinţeniei sale s-au arătat şi prin darul facerii de minuni, cu care Dumnezeu l-a proslăvit pe sfântul Său.

„Am iubit pătimirea, fiindcă minunat curăţeşte sufletul!”, îi scria Sfântul Luca fiului său. Prigoanele, calomnierile, suferinţele, păţaniile de necrezut, anchetele istovitoare, întemniţările, torturile, deportările, exilările – chipul lui sfinţit şi viaţa mucenicească – au multe de oferit creştinului zilelor noastre. Ca mulţi dintre noi, el s-a aflat în faţa dilemei de a-L alege pe Hristos şi a urma căii Sale pătimitoare sau de a urma duhului acestui veac, căldicel, care fuge de suferinţă, de jertfă, de mărturisire – şi, în cele din urmă, de dragoste. Însă „Dumnezeu dragoste este, şi cel ce rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru dânsul” (I Ioan 4:16); fiindcă a ales acel „singur lucru care trebuieşte” (Luca 10:42), Domnul l-a numărat în ceata sfinţilor pe Sfântul Ierarh Luca, a cărui pildă să ne învrednicim toţi a o urma, pentru rugăciunile sale.

Sursa: ”Viaţa, Paraclisul şi Acatistul Sfântului Luca Doctorul, Arhiepiscopul Simferopolului”.

 

Minunea extraordinară a Sfântului Ioan Rusul cu un copil din București

În seara zilei de 24 decembrie 2001, ajunul Crăciunului, fiul meu Ioan Bogdan, în vârstă, la vremea aceea, de 13 ani (născut la data de 17.09.1988 – București, sectorul 2), a plecat la bunici, în perfectă stare de sănătate și după aproximativ o jumătate de oră, s-a întors acasă, spunându-mi că are „temperatură”.

Din acel moment a început calvarul familiei mele, care a durat până în seara zilei de 16 aprilie 2002.

M-am internat cu fiul meu la Spitalul de boli infecțioase Victor Babeș (ne aflam la a doua internare, prima fiind în anul 1999), unde medicii au depus tot efortul și profesionalismul pentru a-mi trata copilul.

Temperatura evolua ciclic, la început, la un interval de 12 ore – 1 lună, 1½ lună, apoi 6 ore – în luna următoare, iar în ultima perioadă, medicamentele nu mai aveau nicun efect! În prima săptămână de internare am primit vizita unei cunoștințe care mi-a înmânat Cartea Sfântului Ioan Rusul- Viața, Minunile, Paraclisul, Acatistul și Slujba, îndemnându-mă să o citesc cât pot de repede, că se va produce o mare minune.

Nu am urmat îndemnul doamnei și pot spune cu mâna pe inimă, că m-a costat scump acest lucru, pe care îl regret și-l voi regreta toată viața.

În ziua de 16 aprilie 2002 analizele copilului au avut valori foarte proaste, am simțit că medical nu se mai poate face nimic și am solicitat să-mi duc copilul acasă; nu voiam să moară în spital, să-l țină la morgă în noaptea aceea și eu să nu pot sta cu el.

Ajunși acasă, l-am dus în dormitorul lui; alături de noi se afla și fiul meu cel mare, George-Nicolae. În acel moment am realizat că sunt ultimele lui clipe, iar eu am făcut tot ce trebuia ca să îmi salvez copilul.

Plimbâdu-mă în jurul patului, îi spuneam copilului (nu mă auzea, intrase în comă) că am făcut tot ce trebuia ca să-l salvez, iar dacă Dumnezeu hotărăște să moară, eu mă supun și sunt de acord cu acest lucru!

ÎN ACELE MOMENTE AM SIMȚIT CEVA CE NU CRED CĂ SE POATE EXPRIMA ÎN CUVINTE, AM SIMȚIT FORȚA DIVINĂ, ERAM DE ACORD SĂ JERTFESC TOTUL PENTRU DUMNEZEU!

După câteva secunde, când mi-am revenit, nu am putut să cred că am gândit așa ceva, și le-am spus copiilor că mai am un singur lucru de făcut, este sigura SPERANȚĂ: să citesc Cartea Sfântului Ioan Rusul.

Am coborât la mine în dormitor, am început să citesc Minunile Sfântului – Acromegalia (despre o boală foarte rară a glandei hipofize). Se potrivea de minune cu situația fiului meu. Am îngenuncheat, am aprins o lumânare și am citit toată cartea (am început la ora 21.30 și am terminat-o la 1.20, cu aproximație).

Vreau să specific că în acest interval, practic s-a oprit timpul în loc, iar când am urcat în dormitorul copiilor să văd ce s-a întâmplat atâte ore de nu am fost deranjată, AM ÎNMĂRMURIT: FIUL MEU IOAN-BOGDAN NU MAI AVEA TEMPERATURĂ. ÎȘI REVENISE!

Nu îmi venea să cred ochilor, alergam prin casă, prin curte, nu știam cum să-I mulțumesc lui Dumnezeu în acel moment.

Mi-am adus aminte de spusele mamei mele, am îngenuncheat în curte în miez de noapte, am sărutat pământul, dar nu mi s-a părut de ajuns!

Am făcut o promisiune lui Dumnezeu, spunând: „Doamne, din acest moment nu voi mai fuma niciodată în viața mea. Nu mi s-a părut de ajuns și am continuat cu promisiunea: îți voi dărui viața copilului meu pentru o țigară, CHIAR DACĂ VA MURI!”

Din acel moment am început să-l caut pe Dumnezeu, L-am descoperit și cred că nimeni nu mă va întoarce din acest drum.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat o asemenea încercare, pentru că numai așa am simțit Duhul Cel Sfânt pogorât în sufletul meu, prin citirea Paraclisului, Acatistului și Rugăciunii Sfântului Ioan Rusul, care a înfăptuit aceată minune.

 

Uleiul din candelă vindecă! Rugăciune la aprinderea candelei! Cum să faci? Caz real, cutremurător:

Cazul următor mi l-a povestit catehetul parohiei Sfânta Anastasia Romana din satul Mungulunga, aflat în regiunea Katanga – Congo. Numele acestuia este Petros Kulianga. Una dintre creştinele de aici, pe nume Irina, a rămas la un moment dat însărcinată. După trei luni, a mers la doctor pentru un examen de rutină. Acesta a asigurat-o că e însărcinată şi i-a dat indicaţiile de rigoare. După puţină vreme, însă, femeia s-a îmbolnăvit şi a început să aibă hemoragie, fiind în pericol să piardă sarcina. A mers îndată la medic, iar acesta, după ce a consultat-o, i-a spus că, din păcate, fătul a murit în pântecele ei şi că ar trebui operată de urgenţă, pentru a fi scos. Femeia, disperată, a început să se certe cu doctorul şi, în cele din urmă, a fugit acasă.

Sora ei mai mică a fugit îndată la părintele satului, Timotei, ca să-i ceară sfatul. Acesta i-a dat ulei din candela ce ardea în faţa icoanei Maicii Domnului, cu care să-şi ungă pântecele şi aghiasmă pe care s-o bea.

Minunea s-a petrecut! Hemoragia a încetat, iar femeia a lepădat fătul mort, fără să mai ajungă la operaţie. S-a dus apoi la doctor, pentru a-i relata cele întâmplate. Acela a rămas uimit de acest deznodământ incredibil. În mod normal ar fi urmat o septicemie generalizată şi femeia ar fi murit cu siguranţă. I-a spus Irinei: „Să crezi în Iisus Hristos, deoarece ceea ce ţi s-a întâmplat ţie nu poate fi decât o minune. Biserica pe care o urmezi are putere foarte mare…”
***
Rugăciune la aprinderea candelei

Prea Sfântă şi Înaltă Treime, primeşte dragostea mea înaintea Ta şi arde în focul Dumnezeirii Tale fărădelegile mele şi şterge mulţimea răutăţilor mele şi dă-le îngropării şi uitării Tale, Doamne. Amin

Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, fă bine primită lumina darului meu şi o du înaintea Fiului şi Dumnezeulului nostru pentru iertarea păcatelor noastre! Amin
***
Rugăciune la aprinderea candelei
17/07/2017 Rugăciuni

Prea Sfântă şi Înaltă Treime, primeşte dragostea mea înaintea Ta şi arde în focul Dumnezeirii Tale fărădelegile mele şi şterge mulţimea răutăţilor mele şi dă-le îngropării şi uitării Tale, Doamne. Amin

Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, fă bine primită lumina darului meu şi o du înaintea Fiului şi Dumnezeulului nostru pentru iertarea păcatelor noastre! Amin

***

De ce aprindem candele înaintea icoanelor?

Mulți creștini se întreabă adeseori de ce trebuie să aprindem candele înaintea icoanelor. O astfel de întrebare i-a fost adresată și Sfântului Nicolae Velimirovici de unul dintre cei cu care coresponda prin scrisori.

Una dintre practicile des întâlnite în Ortodoxie este aprinderea candelelor sau a lumânărilor înaintea icoanelor. Aceasta este săvârșită atât de preoți în biserică, cât și de monahi, monahii sau simpli credincioși în casele lor.

Mulți creștini se întreabă adeseori de ce trebuie să aprindem candele înaintea icoanelor. O astfel de întrebare i-a fost adresată și Sfântului Nicolae Velimirovici de unul dintre cei cu care coresponda prin scrisori. Răspunsul sfântului a fost concretizat în șapte motive principale, ușor de înțeles și de urmat, așezate cu înțelepciune la inima cititorului în Scrisoarea a XVIII-a, publicată în Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, volumul I, Editura Sophia, 2002.

În primul rând, sfântul ne amintește că a noastră credință este lumină, iar Lumina este Hristos. Deci, în centrul rugăciunii pe care noi o facem în fața icoanelor luminate de blânda flacără a candelei este Hristos.
Pe de altă parte, candela aprinsă luminează chipul sfântului reprezentat în ea, pentru că sfinţii sunt numiţi fii ai luminii.
În al treilea rând, lumina candelei ne amintește de faptele noastre cele întunecate, de gândurile noastre viclene și rele, vădindu-le și mustrându-ne pentru acestea. Totodată, ne dă râvnă pentru a împlini porunca lui Hristos: Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă lucrurile voastre cele bune.
Al patrulea motiv pe care Sfântul Nicoale Velimirovici îl amintește în scrisoarea sa este acela că, prin lumina candelei, noi aducem o mică jertfă lui Dumnezeu, Care s-a jertfit pentru noi. Este un semn de recunoștință pentru toate binefacerile revărsate asupra vieții noastre.
Mai departe, ni se aduce la cunoștință că fiii întunericului urăsc Lumina, iar noi aprindem candela tocmai pentru a îndepărta orice umbră de frică și gânduri care ne abat de la rugă.
Prin cel de-al șaselea motiv, Sfântul Nicolae Velimirovici ne amintește de untdelemnul și fitilul care ard în candelă, arătând că viața noastră trebuie închinată lui Dumnezeu, arzând de dragoste pentru El și mistuind prin rugăciune și smerenie toate patimile.
În ultimul rând, candela materialnică nu poate fi aprinsă fără mâna noastră. Așa și candela lăuntrică nu poate să se aprindă fără harul lui Dumnezeu și fără rugăciune și stăruință pentru iertarea păcatelor noastre.

 

O minune dumnezeiască văzută de Pr. Cleopa: “De mare emoţie am început a plânge”

Despre o creștină care avea darul dumnezeieștii rugăciuni

Ne vorbea Parintele Cleopa despre o alta minune de taina petrecuta tot in biserica Manastirii Sihastria:

„In iarna anului 1971, eram de rand la Sfantul Altar. Am venit la biserica la ora 4 dimineata si imi faceam rugaciunile pentru Sfanta Impartasanie in fata Sfintei Mese. Nu dupa mult timp intra o femeie sa se roage, care venise de cu seara la manastire. N-o cunosteam. Se ruga incet pe la toate icoanele si facea mereu metanii. Nu stia ca mai este cineva in biserica, caci era intuneric, fiind timp de iarna. Vazand eu ca se roaga atat de staruitor, m-am uitat prin sfintele usi sa vad cine se roaga cu atata credinta. Femeia statea in genunchi in mijlocul bisericii, cu mainile ridicate in sus si zicea din toata inima aceste cuvinte: ”Doamne, nu ma lasa! Doamne, nu ma lasa!”

Atunci am vazut o lumina galbuie in jurul capului ei si m-am inspaimantat. Apoi femeia a cazut cu fata la pamant si se ruga fara glas. Raza de lumina de deasupra ei se facea tot mai mare si se ridica deasupra capului. Dupa putin timp lumina s-a stins incet, iar femeia s-a ridicat si a iesit din biserica. Era o femeie de la tara.

Iata deci cine are darul rugaciunii! Iata ca mirenii ne intrec pe noi, calugarii! Eu faceam proscomidia si de mare emotie am inceput a plange cu copia in mana. Numai Dumnezeu stie cati alesi are in aceasta lume!”