Icoana cu trei ochi și două guri, făcătoare de minuni

Mănăstirea de la Giurgeni adăpostește o icoană veche, recunoscută pentru numeroasele miracole săvârșite.

Lăcașul sfânt din Giurgeni, așezat pe coama unui deal, nu a fost dintotdeauna un punct de atracție pentru credincioșii români. „Odată cu venirea la mănăstire a părintelui Antonie, acest loc a ajuns în atenția oamenilor. Până atunci, mănăstirea s-a aflat într-un total anonimat. Părintele Antonie a fost omul care a sfințit locul. A reușit, în scurtă vreme, să polarizeze atenția celor care au trecut pragul mănăstirii și i-a determinat să revină”, spune Viorel Smeria, primarul comunei Valea Ursului.

Părintele stareț Antonie Jeflea este un bănățean care și-a găsit liniștea în mănăstirile Moldovei. “Sufletul omului este o cameră din casă pe timpul iernii. Dacă afară e frig și cald în casă este bine, dar, dacă frigul de afară pătrunde în casă, nu putem trăi”, spunea cu câțiva ani în urmă părintele Antonie, starețul mănăstirii din Giurgeni.

O adevărată minune este faptul că Mănăstirea Giurgeni se află astăzi “în picioare”. Mănăstirea, cu hramul “Nașterea Maicii Domnului”, sărbătorit pe 8 septembrie, a fost desființată de comuniști în 1959. Decretul 410 din 1959 i-a forțat pe călugări să plece la alte mănăstiri, casele maicilor rămânând în paragină.

Mănăstirea Giurgeni s-a redeschis în aprilie 1995. Cererea credinicoșilor care au susținut reînființarea mănăstirii a fost acceptată de Episcopia Romanului și, la 1 iulie 1995, părintele Antonie Jeflea a fost trimis ca preot slujitor. Chiar din anul sosirii la mănăstire, părintele Antonie a început lucrările de restaurare și reconstrucție a mănăstirii.

Pacea din suflet și aerul curat, la care se adaugă pitorescul locurilor, sunt elemente care fac parte dintr-o călătorie spirituală, a credinței, pelerinaj pe care oamenii îl fac măcar o dată în viață.

Efectul slujbelor de la Sfântul Maslu ținute la Mănăstirea Giurgeni a fost resimțit de mulți pelerini care au trecut pragul lăcașului de cult. Cu lumânări aprinse în mâini, pelerinii înconjoară biserica de trei ori, după care se închină la icoana Maicii Domnului, în fața căreia cer ajutorul dumnezeiesc pentru vindecarea neputințelor.

Pelerinii vin să se roage la icoana Maicii Domnului cu trei ochi și două guri

Mănăstirea de la Giurgeni adăpostește o icoană veche, recunoscută pentru miracolele pe care le înfăptuiește. Icoana, aflată în mănăstire în fața altarului, o înfățișează pe Maica Domnului având trei ochi și două guri. Icoana este îmbrăcată în argint și a fost dăruită mănăstirii la data de 6 august 1831, dovedindu-se, după cum spun localnicii, făcătoare de minuni. Se spune că cel de-al treilea ochi și cea de-a doua gură au apărut peste noapte, prin voie dumnezeiască, pe icoana deja pictată.

Părintele Antonie a fost martor al minunii chiar în anul sosirii sale la mănăstire, în anul 1995. “Era un copil de vreo șase ani, din Vaslui, mut din naștere. Părinții l-au adus la mănăstire și, la un moment dat, după slujba de maslu pe care am oficiat-o, copilul a rostit limpede primele cuvinte din viața lui, cerându-i mamei sale să-l ia în brațe și să-l ridice până la icoană pentru a o săruta”, a povestit părintele Antonie.

Povestea a făcut înconjurul țării și oamenii au bătut drumul până la Giurgeni să ceară ajutor.

Icoana nu are o dată de prăznuire, dar pelerinii o cinstesc la 6 august, data intrării icoanei în posesia mănăstirii, la hramul lăcașului de cult și la toate sărbătorile închinate Maicii Domnului.

 

Sfânta Împărtășanie este cu adevărat cinstitul Trup și Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, dătătorul de viață

Sfânta Împărtășanie nu îmbolnăvește pe om pentru că Sfânta Împărtășanie este cu adevărat cinstitul Trup și Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, dătătorul de viață. Să nu uităm că această învățătură este de bază în Biserică care a trecut în decursul istoriei pandemii mult mai dure decât cea de acum.

Sfânta Împărtășanie dă viața cea adevărată, nu distruge viața – nici pe cea biologică și, mai ales, pe cea spirituală. Este o blasfemie să se spună așa ceva, însă oameniii din neștiință o spun.

Sfânta Împărtășanie nu îmbolnăvește pe om: mărturii
Tocmai din această cauză vom aduce câteva mărturii legate de acest lucru:

Sfântul Antim din Hios și Sfântul Nichifor Leprosul
Sfântul Antim din Hios împărtășea regulat pe leproși și pe tuberculoși. Medicii și oamenii de știință i-au spus să nu facă asta pentru că este un focar de infecție major întâi de toate pentru el însuși.

Îndârjit de presiunile constante ale medicilor, acesta, după ce i-a împărtășit pe toți acești bolnavi, a consumat Sfintele Daruri în fața ușilor împărătești deschise, astfel încât să vadă toată lumea. Toți au spus că o să moară în câteva zile. Sfântul nu numai că nu a murit ci a trăit mulți ani după aceea, având și un ucenic sfânt dintre aceștia, pe Sfântul Nichifor Leprosul.

Sfântul Nichifor s-a arătat de curând unuia din elevii Academiei Athonite – seminar aflat sub supravegherea mănăstirii Vatoped – în paraclisul Academiei și l-a mângâiat, spunându-i că este în tagma Sfinților Doctori fără de Arginți și să nu se teamă ci să întâmpine toate ispitele care o să vină cu credință și răbdare și sfântul va ajuta. După aceasta sfântul a dispărut lăsând în urma sa o mireasmă de moaște foarte puternică.

Cuviosul părinte Hrisant (Kutsulogianaki) din Spinalonga
Dincolo de Sfântul Antim, cuviosul părinte Hrisant (Kutsulogianaki) din Spinalonga (unde se afla leprozeria) nu numai că după Liturghie consuma Sfintele Daruri fără, însă, să se atingă lepra de el mai bine de 10 (zece) ani, ba chiar mai mult, pentru că accesul era interzis, părintele Hrisant înota noaptea pe insulă pentru a le face Sfânta Liturghie și a-i împărtăși. Odată cu descoperirea antidotului împotriva leprei și vindecarea leproșilor rămași în viață, leprozeria se închide în 1957. Cu toate acestea, părintele Hrisant rămâne pe insulă până în 1962 pentru a pomeni sufletele leproșilor morți, cinci ani de la moartea ultimului dintre ei. A fost ultimul om care a plecat de pe insulă.

Liturghia darurilor înainte sfințite
După cum vedem Sfânta Împărtășanie nu îmbolnăvește pe om, ci dimpotrivă. Asta se poate vedea și în cazul mult mai comun în care – Doamne ferește! – Cinstitul Trup este atins de mucegai, lucru care se poate întâmpla dacă nu este îngrijit cum trebuie în Postul Mare. În acest caz, Cinstitul Trup se folosește în mod normal pentru Sfânta Împărtășanie, mucegaiul neavând nici un efect dăunător asupra oamenilor.

Concluzie
Să luăm aminte pentru că cele de mai sus sunt doar câteva exemple din istoria recentă a Bisericii. Sfânta Împărtășanie nu îmbolnăvește pe om pentru că, dacă, reversul ar fi adevărat, minunile de mai sus nu ar mai fi avut loc, iar în istoria de mii de ani a Bisericii ar fi murit mii de oameni.

Articol preluat de pe Asceticexperience.com

 

Minunea Sfântului Nectarie: ”După rugăciune m-am întins în pat. Deodată l-am văzut deasupra mea pe Sfântul Nectarie…”

Imagine atașată are caracter orientativ. Monahul din imagine nu are legatura cu articolul de mai jos

Sfântul Nectarie îl vindecă pe monahul Mihail de mai multe boli

Mă numesc Mihail şi sunt monah, vieţuitor în Mănăstirea Sfântul Filip din localitatea Adamclisi, judeţul Constanţa, şi sunt în vârstă de douăzeci şi patru de ani. Cu smerenie şi cu drag am să vă scriu câteva rânduri despre minunea care s-a petrecut cu mine la Sfântul Nectarie, la Mănăstirea Radu Vodă, din Bucureşti.

M-am îmbolnăvit de o boală cam grea. De fapt, de mai multe: hepatită activă de însoţire, colecist alungit, gastrită cronică, ulcer duodenal, stomacul era întors pe dos, aveam reflux gastroesofagian, fierea era plină de mâl şi piatră, sufeream de colon iritabil, aveam o infecţie puternică în gât de doi ani. Toate aceste boli m-au răpus şi nu mai puteam să mănânc, nici să muncesc, îmi afectaseră chiar şi pravila de rugăciune pe care o am, că nu mai puteam să stau pe picioare. Asta era suferinţa mea de doi ani.

N-am putut să mă lupt cu boala, însă într-o zi de vineri, când am ieşit cu vacile la păscut, la şapte dimineaţa, n-am mai rezistat de dureri şi am plecat la cameră să mă întind în pat, ca aşa să îmi treacă durerile, dar nu au mai trecut. M-am chinuit aşa până duminică dimineaţa. La ora douăsprezece, la amiază, am hotărât să plec la spital, când am văzut că mi se umflase tot corpul şi nu mai puteam vorbi de durere. Am mers la biserică, la Părintele Stareţ Dorotei, şi i-am spus ce se întâmplă şi el mi-a dat binecuvântarea să plec la spital la Constanţa. Mi s-au făcut analize şi mi s-a pus diagnosticul de hepatită. Am fost transferat la boli infecţioase pe 22 iulie 2010. Am stat până pe 3 august la boli infecţioase, unde mi s-au făcut continuu analize, că nu ştiau ce boală am. După analize au rezultat şase diagnostice diferite, şi, când am auzit, m-am rugat la Sfântul Nectarie şi la Maica Domnului ca să scap. După rugăciune m-am întins în pat. Deodată am văzut deasupra mea pe Sfântul Nectarie, cum stătea în icoană. Am rămas surprins. Nu am luat în seamă, crezând că este vrăjmaşul care vrea să mă păcălească, şi mi-am văzut de treabă.

Pe 7 august m-am mutat la spitalul CFR Constanţa, doctorii spunându-mi că nu au ce face cu mine. Acolo mi-au zis că nu sunt de competenţa lor şi m-au trimis la Bucureşti, la Fundeni. Am ajuns pe 11 august, într-o miercuri dimineaţa. Îmi era foarte rău. Am aşteptat împreună cu stareţul şi o creştină, care era din Bucureşti. A venit doctoriţa şi m-a preluat pentru analize. Au ieşit aceleaşi rezultate, foarte rele, acelaşi diagnostic. M-au programat pentru operaţie de fiere şi stomac pentru joi dimineaţa, la ora nouă.

Pe 11 august m-am dus să mă internez. La internare mi-a zis să intru în salonul numărul 220 ca să mă pregătească pentru joi. M-am dus, dar nu mai erau locuri. Atunci doctoriţa mi-a zis să merg acasă şi să vin joi dimineaţa din nou. Şi am plecat. Pe drum mi-am adus aminte de Sfântul Nectarie, care mă vizitase miercuri, prin icoană. I-am spus creştinei care se ocupa de mine să mă ducă la Sfântul Nectarie, la Mănăstirea Radu Vodă, să mă rog la moaştele sfântului. Când am ajuns, m-am rugat şi lângă mine am simţit prezenţa Sfântului Nectarie. Îmi spunea prin gând că m-am făcut bine şi că nu o să mă opereze şi o să plec acasă.

I-am spus creştinei care se ocupa de mine ce mi s-a întâmplat şi am plecat acasă, simţindu-mă foarte rău. Când am ajuns acasă, am adormit, urmând ca de dimineaţă să plec la doctor pentru operaţie. M-a sunat creştina să mă trezesc. M-am trezit de dimineaţă şi pe drum, cum mergeam, am realizat că minunea se întâmplase. Nu mă mai durea nimic şi puteam să merg şi mi-a dispărut şi ameţeala şi puroiul din gât, pe care îl scoteam în fiecare dimineaţă, şi i-am spus femeii care se ocupa de mine că mă simt foarte bine şi că nu mai am nimic.

Am ajuns la spital la Fundeni. M-a văzut doctoriţa şi mi-a zis să mă duc la analize, să mă pregătească de operaţie. La ora 10:30 era programată operaţia. Când mi-a recoltat sânge mi-au ieşit deodată analizele bune. Nu mai aveam nicio boală, eram sănătos deplin. Doctoriţa o ţinea pe-a ei, că este o eroare de calculator şi mi-a repetat iar analizele. La fel, au ieşit bine. Şi m-a întrebat foarte mirată, şi totodată speriată, ce am făcut de mi-au ieşit analizele bine. Eu i-am spus că m-am rugat la Sfântul Nectarie şi că el m-a făcut bine. Ea m-a întrebat cine este Sfântul Nectarie. I-am spus că e Sfântul Nectarie de la Mănăstirea Radu Vodă, din Bucureşti, mare făcător de minuni. Mi-a zis că nu mai este nevoie de intervenţia chirurgicală, că m-am făcut bine şi că o să plec acasă. Ne-am bucurat enorm şi eu şi persoana care mă însoţea la drum.

Am mers amândoi şi am dat slavă Sfântului Nectarie că m-a vindecat şi că pot să mă rog din nou, să muncesc şi să am grijă să îmi fac ascultarea la mănăstire. Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi! Amin.

Sursa: Monahul Mihail, Sfântul Nectarie – Minuni in Romania, Mănăstirea Sfântul Filip.

 

Vă rog toți cei cu necazuri de orice fel, nu deznădăjduiți! Cea mai puternică rugăciune pentru îndeplinirea dorințelor și scăparea de necazuri! Așa să zici în fața icoanei

În aer, in tot locul si in tot minutul se simte prezenta Sfantului.

Am promis Sfantului Nectarie ca voi povesti de fiecare data cand voi avea ocazia binecuvantarile, minunile si grija ce mi-o poarta mie si familiei mele. Multumesc din suflet Sfinte Nectarie.

Spre rusinea mea m-am intors la Dumnezeu doar dupa ce am fost diagnosticata cu o boala pe viata, si de cand am auzit de Sfantul Nectarie mi-am dorit sa ajung la Dansul in Eghina, si acum 2 saptamani Sfantul mi-a trimis si bani (am incasat o suma de bani care nu stiam si nici nu banuiam ca o sa-i primim vreodata) numai sa merg, numai sa-mi salvez sufletul. Nu pot reda in cuvinte ce simti acolo, eu deja visez sa ma intorc cat mai curand, efectiv in aer, in tot locul si in tot minutul se simte prezenta Sfantului care revarsa atata fericire , liniste , si ne binecuvanteaza cu minunile Lui, Pentru mine si familia mea viata ni s-a schimbat radical, pe langa faptul ca in fiecare zi ni se intampla ceva minunat prin care simteam grija Sfintului Parinte, pur si simplu am uitat ca sunt bolnava, Sfantul ne-a inmuiat sufletele si sper sa ne ierte Dumnezeu pacatele, familia mea s-a intors la Dumnezeu , intre timp am primit confirmarea ca voi fi acceptata la un curs de reorientare profesionala, ceea ce asteptam de un an de zile, sansa mea sa intru in sistemul francez, nu stiu ce se intampla cu diagnosticul, de acum inainte imi voi reface analizele si voi afla dar cel mai important este ca de acum ma simt bine, ca avem cel mai minunat prieten pe viata si as vrea sa spun tuturor sa nu deznadajduiasca, sa ceara ajutorul Sfantului si-l va primi negresit. Nu am cuvinte sa spun cat de minunat este Sfintul Nectarie, nu stiu cum sa multumesc dar va rog toti cei cu necazuri de orice fel , nu deznadajduiti, Dansul ne ajuta pe toti si mijloceste impreuna cu Maica Domnului la Fiul sau si la Tatal Dumnezeu iertarea noastra.

SANDA CORLAU (8.X.2013)

Rugăciune pentru îndeplinirea dorințelor, dedicată Maicii Domnului. Se rostește în special atunci când dorința se referă la un necaz pe care vrei să-l depășești, oricât de mic sau de mare ar fi acesta.

Poți rosti această rugăciune și în situațiile în care dorințele tale nu vizează un necaz. Dacă dorințele îți sunt spre folos, ai încredere că Dumnezeu ți le va asculta și ți le va îndeplini.

Așadar, așază-te în fața unei icoane a Sfintei Fecioare și roagă-te astfel:

„Sfântă Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu.

Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.

În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te implor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe Dumnezeu în inimă astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (aici se spune dorința).

Te implor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt balaurul care șade la picioarele tale.”

După ce ai terminat de rostit această rugăciune pentru îndeplinirea dorințelor, continuă cu „Tatăl nostru”, apoi cu rugăciunea „Bucură-te Marie, cea plină de Har, Domnul este cu Tine! Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecului tău care a născut pe Mântuitorul sufletelor noastre Iisus Hristos. Sfântă Marie, Maica de Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoșii acum și în ceasul morții noastre. Amin.”

Rostește această rugăciune în fața unei icoane a Sfintei Fecioare, având și o lumânare aprinsă.

 

Așa arată astăzi Sfântul Mormânt din Israel, locul sfânt din care s-a vestit Învierea Domnului:

Unul dintre cele mai reprezentative simboluri ale creştinătăţii, Biserica Sfântului Mormânt sau Biserica Invierii Domnului, din Ierusalim, este una dintre cele mai vizitate destinaţii de pe harta creştinătăţii.

Acest locaș de cult este o construcţie impresionantă înălţată în secolul al XI-lea, de cruciaţi, în locul altei biserici vechi, zidită de Sfânta Elena în secolul IV, în Ierusalim.

În Ierusalimul timpurilor lui Iisus, Golgota, ca loc de pedeapsă prin răstignire, dar şi Mormântul lui Iisus, se aflau dincolo de zidurile oraşului. Localizarea Golgotei şi a Sfântului Mormânt se numără printre cele mai sigure din Ţara Sfântă. Arheologia contemporană confirmă pe deplin vechea tradiţie locală a comunităţii creştine de la Ierusalim cu privire la aceste două obiective.

Conform mărturiilor biblice, după condamnarea la moarte, Iisus a fost condus „la locul ce se cheamă al Căpăţânii, care evreieşte se zice Golgota” (Ioan 19, 17; Mate 27, 33), în afara Ierusalimului, dar în apropierea zidurilor cetăţii, nu departe de una din porţile cele mai frecventate (Ioan 19, 20; Evrei 13, 12).

În urma revoltei evreilor împotriva romanilor din anul 70 d.Hr., Ierusalimul a fost complet distrus, iar oraşul nou – Aelia Capitolina –, construit de Adrian pe ruinele Ierusalimului, era identic cu cel vechi. Pe locul Golgotei şi al Sfântului Mormânt, au fost ridicate temple romane.

Odată cu emiterea edictului de la Mediolan de către Constantin cel Mare, Sfânta Elena, mama împăratului, a distrus templele păgâne romane şi a construit Biserica Sfântului Mormânt (325-335). Biserica era alcătuită din trei mari construcţii: Bazilica Patimilor Domnului, cu Paraclisul Aflării Sfintei Cruci, Rotonda – construcţie circulară în care se afla Sfântul Mormânt, şi curtea neacoperită, cu patru coloane, ce cuprindea colina Golgotei.

Următoarele trei veacuri ale cârmuirii bizantine în Palestina (335-630) au constituit perioada de aur în istoria acestei Biserici. Începând cu secolul al VII-lea, Palestina a trecut în mâinile perşilor (614-628), iar mai târziu ale arabilor (630-1099). Biserica a fost serios deteriorată, chiar dacă nu distrusă din temelii. În anul 626, patriarhul Modest a refăcut biserica.

În anul 1009, arabii conduşi de califul Hakim au distrus aproape complet Biserica Sfântului Mormânt. Abia în anul 1042, cu ajutorul şi sprijinul material al împăratului Constantin Monomahul, Biserica a fost reconstruită din temelii. Rotonda, s-a păstrat aproape intactă, dar celelalte locuri de pelerinaj s-au transformat în mici paraclise izolate, fără vreo legătură interioară între ele.

Ideea unirii capelelor separate într-un edificiu unic aparţine cruciaţilor, care cuceresc Ierusalimul în anul 1099.

În anul 1187, când Saladin ocupă Ierusalimul, Biserica Sfântului Mormânt este confiscată şi închisă, devenind proprietatea musulmanilor. În anul 1246, două familii au primit dreptul de a deţine cheile bazilicii – tradiţie rămasă până astăzi.

Ura, rivalitatea, fanatismul şi desele ciocniri sângeroase dintre comunităţile creştine au fost folosite de mameluci şi mai târziu de otomani, care au transformat locurile de pelerinaj într-un negoţ profitabil, vânzându-le celor care ofereau preţul cel mai mare. Această situaţie s-a continuat până la mijlocul secolului al XIX-lea inclusiv, şi abia după intervenţia Organizaţiei statelor europene în anul 1857, comunităţile creştine rivale au ajuns la o înţelegere semnând Tratatul cu privire la regimul locurilor de pelerinaj cunoscut, de asemenea, şi ca status quo.

La începutul secolului al XX-lea şi mai cu seamă după cutremurul din 1927, starea bisericii s-a înrăutăţit considerabil şi a necesitat o intervenţie neîntârziată pentru salvarea de la distrugerea definitivă. Abia în anul 1958, cele trei Biserici principale: cea ortodoxă, cea catolică şi cea armeană au ajuns la o înţelegere unanimă cu privire la lucrările de conservare a monumentului, lucrări ce se continuă şi în ziua de azi.

În interiorul Bisericii Sfântului Mormânt se află mai multe locuri sfinte:

Piatra Ungerii – locul unde Iosif a pregătit trupul lui Iisus pentru punerea în mormânt.
Locul femeilor, din care sfintele femei şi Ioan au privit Răstignirea.
Golgota – locul Răstignirii şi al aflării Sfintei Cruci.
Mormântul lui Iisus din centrul rotondei.
Mormântul lui Iosif din Arimateea, săpat în stâncă.
Locul „Nu te atinge de Mine” – unde Hristos S-a arătat, după Înviere, Mariei Magdalena şi i-a spus: „Nu te atinge de Mine” (Ioan 20, 17).
Stâlpul Biciuirii – Capela Catolică, în centrul căreia s-a păstrat cea mare parte a coloanei de care, după tradiţie, a fost legat Hristos înainte de răstignire.
Închisoarea lui Iisus şi Capela Plângerii – se află în adâncul arcadei Bisericii Sfântului Mormânt, unde, după tradiţie, Hristos a fost ţinut un timp.
Capela sutaşului Longhin din partea stângă a coridorului care înconjoară partea catolică a bisericii.
Capela împărţirii hainelor Mântuitorului (Ioan 19, 24).
Paraclisul Sfintei Elena şi Peştera Aflării Sfintei Cruci.
Capela Biciuirii şi a Cununii de Spini (Matei 27, 27-29).
Capela lui Adam – la poalele colinei Golgota.
Capela celor 40 de Mucenici şi a lui Iacov, ruda Domnului.

Pe lângă cele paisprezece capele descrise mai sus, mai există şi multe altele aparţinând diferitelor comunităţi creştine.

 

Uleiul din candelă vindecă! Rugăciune la aprinderea candelei! Cum să faci? Caz real, cutremurător:

Cazul următor mi l-a povestit catehetul parohiei Sfânta Anastasia Romana din satul Mungulunga, aflat în regiunea Katanga – Congo. Numele acestuia este Petros Kulianga. Una dintre creştinele de aici, pe nume Irina, a rămas la un moment dat însărcinată. După trei luni, a mers la doctor pentru un examen de rutină. Acesta a asigurat-o că e însărcinată şi i-a dat indicaţiile de rigoare. După puţină vreme, însă, femeia s-a îmbolnăvit şi a început să aibă hemoragie, fiind în pericol să piardă sarcina. A mers îndată la medic, iar acesta, după ce a consultat-o, i-a spus că, din păcate, fătul a murit în pântecele ei şi că ar trebui operată de urgenţă, pentru a fi scos. Femeia, disperată, a început să se certe cu doctorul şi, în cele din urmă, a fugit acasă.

Sora ei mai mică a fugit îndată la părintele satului, Timotei, ca să-i ceară sfatul. Acesta i-a dat ulei din candela ce ardea în faţa icoanei Maicii Domnului, cu care să-şi ungă pântecele şi aghiasmă pe care s-o bea.

Minunea s-a petrecut! Hemoragia a încetat, iar femeia a lepădat fătul mort, fără să mai ajungă la operaţie. S-a dus apoi la doctor, pentru a-i relata cele întâmplate. Acela a rămas uimit de acest deznodământ incredibil. În mod normal ar fi urmat o septicemie generalizată şi femeia ar fi murit cu siguranţă. I-a spus Irinei: „Să crezi în Iisus Hristos, deoarece ceea ce ţi s-a întâmplat ţie nu poate fi decât o minune. Biserica pe care o urmezi are putere foarte mare…”
***
Rugăciune la aprinderea candelei

Prea Sfântă şi Înaltă Treime, primeşte dragostea mea înaintea Ta şi arde în focul Dumnezeirii Tale fărădelegile mele şi şterge mulţimea răutăţilor mele şi dă-le îngropării şi uitării Tale, Doamne. Amin

Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, fă bine primită lumina darului meu şi o du înaintea Fiului şi Dumnezeulului nostru pentru iertarea păcatelor noastre! Amin
***
Rugăciune la aprinderea candelei
17/07/2017 Rugăciuni

Prea Sfântă şi Înaltă Treime, primeşte dragostea mea înaintea Ta şi arde în focul Dumnezeirii Tale fărădelegile mele şi şterge mulţimea răutăţilor mele şi dă-le îngropării şi uitării Tale, Doamne. Amin

Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, fă bine primită lumina darului meu şi o du înaintea Fiului şi Dumnezeulului nostru pentru iertarea păcatelor noastre! Amin

***

De ce aprindem candele înaintea icoanelor?

Mulți creștini se întreabă adeseori de ce trebuie să aprindem candele înaintea icoanelor. O astfel de întrebare i-a fost adresată și Sfântului Nicolae Velimirovici de unul dintre cei cu care coresponda prin scrisori.

Una dintre practicile des întâlnite în Ortodoxie este aprinderea candelelor sau a lumânărilor înaintea icoanelor. Aceasta este săvârșită atât de preoți în biserică, cât și de monahi, monahii sau simpli credincioși în casele lor.

Mulți creștini se întreabă adeseori de ce trebuie să aprindem candele înaintea icoanelor. O astfel de întrebare i-a fost adresată și Sfântului Nicolae Velimirovici de unul dintre cei cu care coresponda prin scrisori. Răspunsul sfântului a fost concretizat în șapte motive principale, ușor de înțeles și de urmat, așezate cu înțelepciune la inima cititorului în Scrisoarea a XVIII-a, publicată în Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, volumul I, Editura Sophia, 2002.

În primul rând, sfântul ne amintește că a noastră credință este lumină, iar Lumina este Hristos. Deci, în centrul rugăciunii pe care noi o facem în fața icoanelor luminate de blânda flacără a candelei este Hristos.
Pe de altă parte, candela aprinsă luminează chipul sfântului reprezentat în ea, pentru că sfinţii sunt numiţi fii ai luminii.
În al treilea rând, lumina candelei ne amintește de faptele noastre cele întunecate, de gândurile noastre viclene și rele, vădindu-le și mustrându-ne pentru acestea. Totodată, ne dă râvnă pentru a împlini porunca lui Hristos: Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă lucrurile voastre cele bune.
Al patrulea motiv pe care Sfântul Nicoale Velimirovici îl amintește în scrisoarea sa este acela că, prin lumina candelei, noi aducem o mică jertfă lui Dumnezeu, Care s-a jertfit pentru noi. Este un semn de recunoștință pentru toate binefacerile revărsate asupra vieții noastre.
Mai departe, ni se aduce la cunoștință că fiii întunericului urăsc Lumina, iar noi aprindem candela tocmai pentru a îndepărta orice umbră de frică și gânduri care ne abat de la rugă.
Prin cel de-al șaselea motiv, Sfântul Nicolae Velimirovici ne amintește de untdelemnul și fitilul care ard în candelă, arătând că viața noastră trebuie închinată lui Dumnezeu, arzând de dragoste pentru El și mistuind prin rugăciune și smerenie toate patimile.
În ultimul rând, candela materialnică nu poate fi aprinsă fără mâna noastră. Așa și candela lăuntrică nu poate să se aprindă fără harul lui Dumnezeu și fără rugăciune și stăruință pentru iertarea păcatelor noastre.

Surse: Părintele Damaschin Grigoriatul, ”Minunile, mărturie a dreptei credințe”; Doxologia.ro.

 

Taina Sfântului Maslu deschide bolnavului ușa vindecării trupești și sufletești

Sfântul Maslu (Eleoungerea, Eleosveşteniia) este slujba sfântă prin care Biserica se roagă, prin sfinţiţii ei slujitori, pentru sănătatea bolnavilor, acordându-le iertarea de păcate prin ungerea cu untdelemn sfinţit. Denumirea de maslu este de origine slavă (de la cuvântul vechi slav maslo, care înseamnă untdelemn). Se mai întrebuinţează şi denumirea de eleoungere (ungere cu untdelemn). Grecii folosesc denumirea de evhelaion, adică slujba untdelemnului (de la εvhi = rugăciune, slujbă şi elaion = untdelemn), iar la popoarele slave se foloseşte denumirea de Sviatii Elea (Untdelemn sfânt) sau Eleosveşteniia (sfinţirea untdelemnului).
Pentru alinarea suferințelor celor bolnavi exista, încă din vremurile apostolice, o Taină care a fost numită ulterior Taina Sfântului Maslu. Sfântul Apostol Iacov o menționează în Epistola sa: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica, și de va fi făcut păcate, se vor ierta lui” (Iacov 5, 14-15). Aici este evident vorba de o Taină a Bisericii, în măsura în care virtutea vindecătoare nu-i este atribuită untdelemnului, ci „rugăciunii credinței” săvârșite de preoți.
Astăzi, slujba Sfântului Maslu este mult mai simplă și mai scurtă decât rânduielile ei din vechime, iar în practică este celebrată cu mai puțin de șapte preoți, fiind adesea prescurtată în caz de necesitate. Prima parte a ei seamănă cu rânduiala actuală a Utreniei, fiind formată din nouă rânduri de cântări, alcătuire ce poartă denumirea de Canonul Sfântului Maslu, ce a fost compus pentru a însoți o rânduială de ungere, la care se adaugă partea finală a Utreniei (Luminânda și stihirile Laudelor). Partea a doua cuprinde binecuvântarea untdelemnului, printr-o rugăciune rostită de șapte ori de către preot, prin care untdelemnul este sfințit.
Partea a treia a rânduielii slujbei Sfântului Maslu, ungerea, repetată de șapte ori, este formată din șapte lecturi biblice, prochimenele, pericopele Apostolului și Evangheliile, citiri scripturistice atât de strâns legate ca sens de ungerea bolnavilor. Fiecare set de lecturi este însoțit de ectenia întreită și de câte o rugăciune prin care invocăm mila lui Dumnezeu pentru cei aflați în suferință, apoi de vechea rugăciune a ungerii „Părinte Sfinte, Doctorul sufletelor și al trupurilor…”, în timpul căreia bolnavul este uns peste toate simțurile, iar strana intonează troparul „Doamne armă asupra diavolului…”. Partea a patra cuprinde o rugăciune de dezlegare, în timpul căreia Sfânta Evanghelie este pusă pe capul bolnavului, cerându-se iertarea păcatelor celui bolnav, iar partea a cincea este finalul obișnuit ce cuprinde apolisul.
În ansamblu, Taina Sfântului Maslu și-a păstrat în Biserica răsăriteană principalele caracteristici menționate de Sfântul Apostol Iacov. Ea este săvârșită de șapte preoți (în practica curentă, cel mai adesea sunt mai puțini), se citesc șapte fragmente din epistole, ce vorbesc fie despre răbdarea în suferinţă şi nădejdea vindecării, pe care trebuie s-o nutrească cel bolnav, fie despre darul tămăduirilor dat de Dumnezeu sfinţiţilor Săi slujitori, fie despre puterea şi efectele minunate ale rugăciunii făcute pentru cel bolnav, și șapte lecturi din evanghelii, unele istorisind pocăința unor persoane biblice, altele conținând pilde și învățături ale Mântuitorului socotite ca simboluri sau analogii ale Maslului, iar altele istorisind vindecări minunate săvârșite de Domnul, menite să insufle și să întărească nădejdea și încrederea bolnavului în puterea lui Dumnezeu. Se citesc de asemenea rugăciuni de invocare a milei lui Dumnezeu, cel bolnav este miruit cu untdelemn de șapte ori și i se citește rugăciunea de iertare de păcate.
Biserica, potrivit cuvintelor Sfântului Apostol Iacov, consideră că prin Taina Sfântului Maslu păcatele celui bolnav sunt iertate. Acest lucru nu înseamnă că Sfântul Maslu se poate substitui Spovedaniei, ci el se face de obicei după Spovedanie și Împărtășanie. Taina Sfântului Maslu îl unește pe cel bolnav cu suferințele Mântuitorului Hristos, și îi deschide acestuia, datorită bolii, o cale spre mântuire și vindecarea de moartea duhovnicească.
Deoarece boala este o realitate complexă, tot complexă este și vindecarea. Slujba Sfântului Maslu abordează la modul cel mai direct această realitate plurivalentă. Ne rugăm, în primul rând, pentru vindecarea fizică, dar această dimensiune nu este și cea mai importantă. Ne rugăm și pentru vindecarea duhovnicească, și pentru iertare. Ca parte a vindecării duhovnicești, ne rugăm pentru reintegrarea celor aflați în suferință în trupul Bisericii, în deplinătatea vieții, indiferent care ar fi cursul final al bolii fizice, căci scopul ultim al vindecării creștine este Împărăția lui Dumnezeu.

(Paul Meyendorff, Taina Sfântului Maslu – ungerea bolnavilor, traducere de Cezar Login, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2011, pp. 50-52)