Caci am facut adesea, din Tine, robul meu,
Nu eu s-ascult de Tine, ci Tu, de ce spun eu.
In loc sa vreau eu, Doamne, sa fie voia Ta,
Iti cer, iti cer intr-una, sa faci Tu voia mea,
Iti cer s-alungi necazul, sa nu-mi trimiti ce vrei
Si sa-mi slujesti in toate, sa-mi dai, sa-mi dai, sa-mi dai,
Gandindu-ma ca daca iti cant si Te slavesc,
Am drept sa-Ti cer intr-una sa faci tot ce doresc.
Prima dată am fost la mormântul maicii Matrona în toamna anului 1995. Atunci m-am rugat, am luat nisip și am plecat acasă, în Nijnevartovsk. La noi în biserică, măicuța este iubită de toată lumea și mulți, în timpul concediului, se duc la Moscova, pentru a ajunge la mormântul ei. Țineam nisipul de un an și jumătate, când sora mea Maria mi-a povestit despre boala ei. I se depistase o tumoare malignă la glanda tiroidă. Terapia trebuia să urmeze câteva etape: operația, tratamentul cu raze, cu preparate hormonale. Maria citea cartea despre viața măicuței, iar când a aflat că am nisip de la mormântul ei, mi-a cerut să-i dau. Și iată, cum i-am dat nisipul, îi vine în vis măicuța. O mângâie cu mâna pe gât și-i spune: „Îți cunosc boala, nu-ți face griji, te vei vindeca și va fi bine”. Acum Maria nu mai are nevoie de operație.
Iată cum ne ajută măicuța. Chiar fiind la mare depărtare, ne ajută pe toți neputincioșii. (O enoriașă a Bisericii Nașterii Domnului orașul Nijnevartovsk, regiunea Tiumeni)
Din Viața și minunile Sfintei Matrona din Moscova, Editura Sophia, București 2003, p. 117
Sursa: altarulcredintei.md
Ieşeanul Ioan Baron, fost mecanic CFR, s-a retras în munţii Bucovinei şi a învăţat leacurile naturii, pe care le prepară singur alinând suferinţele călugărilor şi mirenilor trimişi la el chiar de medici.
Dintre cei 68 ani pe care-i are, Ioan Baron a trăit 4 ani într-un bordei săpat în pământ pe Muntele Giumalău din Bucovina, până s-a hotârât să iasă iar la lumină. Îşi lăsase în urmă la Iaşi viaţa de mecanic la CFR, familia cu doi băieţi mari şi un trai aşezat. Dar liniştea din suflet nu şi-o găsise încă, nici după ce ieşise la pensie, scrie adevarul.ro.
Ceva îi dădea ghes să-şi ia lumea-n cap, nu ca un aventurier, ci ca pustnic. A vrut să se retragă la mănăstire, dar preoţii au considerat că nu-i de el viaţa în monahie. „Mai stai şi lămureşte-te“, i-au zis ei. Şi a mai stat, dar tot pe lângă ei. Din tinereţe îi plăcuse să fie curios, să caute, să cunoască. Aşa învăţase câteva leacuri băbeşti care să înlocuiască pumnul de medicamente pe care lumea îl lua la primul semn de boală. Iar acolo, pe muntele Giumalău, natura i-a dezvăluit în întregime secretele din farmacia ei verde, aceea care vindecă rănile cu plante înfiripate din seva pământului şi din aerul curat.
Cu ierburile culese din munţi, Ioan Baron a început să prepare, să combine, să găsească tot felul de remedii. Azi a dat cuiva care nu putea să meargă să încerce o tinctură, mâine a alinat durerea cu un decoct, poimâine a oblojit cu o alifie.
Lui Ioan i s-a dus vestea pe la mănăstirile şi schiturile din jur, iar călugării şi măicuţele au început să-i bată tot mai des la uşa colibei din munţi cerând ceva de leac. Ei l-au numit „fratele Ioan“, în semn de accept în lumea lor cea tainică, departe de oameni, dar aproape de nevoile lor. „Aşa a vrut să mă cunoască şi părintele Iustin Pârvu de la mănăstirea Petru Vodă. Trimitea vorbă prin măicuţe să vin la el, dar eu le refuzam mereu. Ziceam: «Dar de ce vrea părintele să mă cunoască pe mine, un nevrednic?». Iar măicuţele plecau supărate: «Cum, îl refuzi tu pe părintele Iustin?». Nu înţelegeau cum vine asta. Au venit apoi cu doi preoţi după ele, dar tot aşa am refuzat. Pân` la urmă m-au luat prin înşelăciune, să duc nişte leacuri. M-a certat părintele Iustin: «Hai, lasă, nu te mai alinta că eşti nevrednic! Voiam să văd cine eşti»“, povesteşte Ioan Baron.
În anii de când stă pe munte nu i-a fost dor de nimeni şi de nimic. Cumva, îi era dor de el, de aceea s-a dus în pustie, să se regăsească. „Vă spun eu: după o oră-două pe cărări pe munte, nu te mai gândeşti la nimic. Vin la mine tot mai mulţi tineri cu suferinţe psihice, stres, supărări. Îi ţin o zi la mine în pădure, îi plimb pe munte, îi hrănesc cu ce mănânc şi eu, iar ei uită de ce-au venit. Mă întreabă: «Dar nu mă mai doare nimic, ce aţi făcut?». Aşa mă întreabă mereu şi medici, oameni cu şcoală, care vin la mine să vadă cum fac eu bine oameni. Mă şi mir că vin ei, doctorii… Dar eu le zic tuturor: «Doar 10% e de la mine, restul de 90% e de la Dumnezeu»“, spune „fratele Ioan“.
Remedii testate pe propria piele
Chemat tocmai la Constanţa de Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni, să dea ajutor unor oameni cu tot soiul de suferinţe, Ioan Baron a venit cu leacurile sale. Iarba-tâlharului, papucul Maicii Domnului, pedicuţa sunt doar câteva dintre plantele folosite de el. Întâi le-a folosit pe propria piele, ca să le testeze puterea, şi spune că a obţinut pentru răni rele vindecări nesperate, în timp foarte scurt. Aşa a scăpat de vătămătura de la picioare, cu care s-a ales atunci când a căzut de pe stânci şi şi-a fărâmat oasele şi carnea. Iarba-tâlharului, mai ales, este panaceul în care „fratele Ioan“ crede cu tărie. Folosită cum trebuie, alină dureri şi vindecă răni din cap până-n picioare – afecţiuni externe, dar şi interne.
Pustnicul a făcut un calcul: sunt câteva mii de oameni care i-au trecut pragul în fiecare an. Au luat tratamente de la el, dar nu toţi s-au vindecat încă. „M-am confruntat cu bolnavi din toate categoriile sociale, chiar şi politicieni. Sunt spitale private, dotate, dar ei refuză să mai meargă acolo. M-a uimit asta. Eu păstrez legătura cu ei, mă interesez dacă ţin la stilul de viaţă mai ordonat. Ei trebuie să facă mereu controale, doctorii au rolul lor. Dacă ei n-ar da diagnostic corect, nici eu n-aş şti ce leac să dau oamenilor. Mă aşteptam să am reacţii negative de la medici, dar mă sună, vor să mă ajute, vin cu bolnavi, mă întreabă ce am nevoie. Mai ales cei de la Cluj şi de la Bucureşti“, mai spune „fratele Ioan“, pentru adevarul.ro.
Sfântul Andrei întărea pe cei ce credeau în Hristos, îi îmbărbăta spre răbdarea muncilor vremelnice, învățându-i că nu este vrednică nicio muncă a vremii de acum pe lângă răsplătirea bunătăților celor ce vor să fie.
În imediata apropiere a catedralei Sfântului Andrei din Patras se păstrează biserica veche a oraşului, construită între anii 1836-1843, ridicată peste ruinele unei foste bazilici bizantine - dărâmată de turci, care la rândul ei fusese ridicată peste ruinele unui templu antic grecesc. Lângă această biserică se află şi izvorul Sfântului Andrei.
Crucea Sfântului Andrei este un simbol creștin cu o semnificație deosebită, având forma literei X. Există credința că Sfântul Andrei ar fi fost răstignit, la Patras (Grecia), pe o astfel de cruce, numită și "crux decussata," în vremea împăratului român Nero.
Sfantul Andrei și-ar fi convins călăii că nu era demn să fie executat pe o cruce asemeni celei pe care pătimise Hristos. Acest lucru este considerat ca un exemplu suprem de stoicism, modestie, umilință crestină.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel care ai venit în lume să ne mântuieşti pe toţi, cu sufletele pline de evlavie, Ţie astfel ne rugăm:
Îndură-te, Doamne, de ţara noastră şi neamul nostru şi ajută să-şi găsească în sfârşit, calea cea dreaptă. Coboară Duhul Tău cel Mângâietor să ne curăţească întinăciunea şi să ne întoarcă inimile la blândeţea şi frica de Tine, Doamne.
Luminează, Doamne, minţile noastre, care din pricina amărăciunilor şi umilinţelor, nu văd calea cea dreaptă. Încălzeşte, Doamne, inimile noastre care, învrăjbite de diavol, au uitat să-şi iubească aproapele şi să ierte vrăjmaşilor.
Slobozeşte, Doamne, neamul nostru din jugul minciunii, urii, pizmei si egoismului. Învaţă-ne, Doamne, să ne rabdam unii pe alţii aşa cum Tu ne rabzi pe noi toţi. Stinge pofta celor care pentru binele lor îşi asupresc semenii.
Taina Sfantului Botez la Biserica Ortodoxa Română din Straubing
2. Botezul este o Taină a Bisericii, prin care cel botezat devine membru al Bisericii şi ostaş al lui Hristos. Primind şi împlinind cuvântul lui Dumnezeu şi participând la viaţa Bisericii, creştinul se pregăteşte pentru Împărăţia lui Dumnezeu, a cărei poartă este botezul (cf. Ioan 3:5). Botezul nu oferă garanţii sau prosperitate în lumea aceasta, ci se săvârşeşte doar celor care „aşteaptă învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie” (după cum spune Crezul). Cei care nu sunt interesaţi de a trăi veşnic cu Dumnezeu şi cu sfinţii în Împărăţia Sa, nu au motive şi nici dreptul să se boteze, căci astfel batjocoresc Tainele lui Dumnezeu şi-şi iau mai mare osândă.
3. Botezul poate fi săvârşit doar asupra celor care cred în Dumnezeu şi doresc să fie membri activi ai Bisericii. În cazul copiilor care nu pot mărturisi ei înşişi credinţa, este nevoie ca părinţii şi naşii de botez să fie credincioşi, să ducă o viaţă creştinească, să fie membri ai unei parohii concrete şi să se împărtăşească sistematic cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Cei care „cred (doar) în suflet”, dar nu participă la slujbele Bisericii, nu au decât „să se cunune în suflet”, „să boteze în suflet” şi „să-şi sfinţească pasca tot în suflet”. Biserica nu este o „agenţie de servicii religioase”, la care ne adresăm doar în anumite momente din viaţă, ci este corabia lui Hristos, în care trebuie să intrăm și să stăm benevol şi conștient, înţelegând că în afara ei nu există salvare!
4. Conform Canoanelor Bisericii, copilul trebuie să fie botezat în parohia din care urmează să facă parte şi din care deja fac parte părinţii şi naşii lui. Preotul are dreptul să refuze botezul pentru cei care nu participă la slujbele Bisericii şi nu se împărtăşesc cu Sfintele Taine. Părinţii şi naşii de botez care nu fac parte din nici o parohie şi nu se împărtăşesc, trebuie mai întâi să-şi îndrepte propria viaţă şi abia apoi pot cere botezul copilului lor. „Dacă un orb va călăuzi pe un alt orb, amândoi vor cădea în groapă” (Matei 15:14). De aceea, în mod normal, nu pot fi admişi la Tainele Bisericii părinţii sau naşii care trăiesc necununaţi sau continuă să săvârşească păcate grave, incompatibile cu statutul de creştin ortodox.
5. Poate fi botezat în Biserica Ortodoxă doar copilul care are cel puţin un părinte ortodox şi naşii de botez tot ortodocşi[2]. Părinţii trebuie să aleagă unul sau doi naşi[3], care sunt credincioşi şi pot contribui la educaţia duhovnicească a copilului lor. Conform obiceiului popular din Moldova, pot fi admişi chiar şi mai mulţi naşi de botez, cu condiţia ca ei toţi să fie prezenţi la slujba botezului, să mărturisească credinţa şi să-şi asume conştient responsabilitatea ce o au faţă de copil şi faţă de Biserică. La slujba botezului poate participa orice membru al Bisericii, dar nu oricine e capabil şi potrivit pentru a fi naş de botez. Dacă un copil botezat va rătăci de la credinţă sau se va rupe de Biserică, de starea lui vor răspunde la Judecata lui Dumnezeu atât părinţii, cât şi naşii. Naşii de botez nu sunt sponsori ai copilului, ci sunt reprezentanţii Bisericii şi ai preotului în familia copilului! Cei care se simt neprăgătiţi pentru a fi naşi de botez, mai bine să refuze rugămintea de a fi naş.
6. Conform Evangheliei (Matei 28:19-20) şi Canoanelor Bisericii, preotul este obligat ca înainte de botez să-l înveţe şi să-l pregătească pe candidat sau, în cazul pruncilor, pe părinţii şi naşii care se responsabilizează pentru prunc. În funcţie de gradul de pregătire şi îmbisericire al părinţilor şi al naşilor, preotul sau o altă persoană cu studii teologice va ţine mai multe lecţii despre credinţa în Dumnezeu, despre poruncile Vechiului şi Noului Testament, despre sensul şi importanţa Botezului, despre Simbolul de Credinţă (Crezul), despre participarea la viaţa şi Tainele Bisericii etc. (…) înainte de fiecare botez este nevoie să se organizeze obligatoriu cel puţin 2 lecţii pregătitoare, iar dacă este nevoie, numărul lecţiilor poate ajunge şi la 12 sau chiar mai multe. În cazul în care copilul este grav bolnav şi trebuie botezat de urgenţă, lecţiile pregătitoare vor continua după ce pruncul va fi botezat şi se va însănătoși.
7. Înainte de botez, părinţii şi naşii (sau chiar candidatul însuşi, dacă este matur), trebuie să se pregătească prin citirea Sfintei Scripturi, post, rugăciune şi spovedanie. De asemenea, este obligatorie cunoaşterea pe de rost şi fără greşeli a Simbolului de Credinţă (Crezul) şi a rugăciunii „Tatăl nostru”. De la această regulă fac excepție doar pruncii şi maturii bolnavi psihic!
8. Ziua săvârşii botezului depinde în primul rând de pregătirea teoretică şi duhovnicească a părinţilor şi naşilor. Nu există vreun termen fix la care cineva trebuie botezat! De regulă, botezul se face… după naştere, aşa încât la slujbă să poată participa şi mama copilului[4]…
9. Este de dorit ca slujba botezului să se facă împreună cu Liturghia (duminică sau într-o altă zi potrivită), aşa încât copilul nou-botezat, iar după caz părinţii şi naşii să se împărtăşească în aceeaşi zi. Dacă nu e posibil de a săvârşi botezul unit cu Liturghia, pruncul nou-botezat trebuie să fie adus în ziua sau săptămâna următoare pentru a se împărtăşi, împreună cu părinţii şi naşii. Odată cu botezul viaţa religioasă a copilului abia începe. Orice om botezat, indiferent de vârstă, trebuie să se împărtăşească sistematic cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Canoanele Bisericii osândesc pe cei care, fără un motiv serios, lipsesc mai mult de 3 duminici de la Biserică şi de la împărtăşirea cu Trupul și Sângele Domnului. Împărtăşirea doar o dată sau de 3-4 ori pe an poate fi admisă doar în caz de prigoană sau dacă creştinii respectivi trăiesc la câteva sute de kilometri de o Biserică Ortodoxă.
10. Dacă părinţii doresc să organizeze o serbare („cumătrie”) în cinstea botezului copilului lor, aceasta nu poate să fie organizată în post şi nici în ajunul duminicilor sau sărbătorilor. Este inadmisibil ca să fixezi cumătria şi restaurantul, să inviţi oaspeţi şi muzica, şi abia apoi să vorbeşti cu preotul despre botez. La modul practic, dacă, de exemplu, copilul a fost botezat sâmbăta, serbarea se poate organiza duminică după slujbă sau chiar şi sâmbătă seara, dar până la miezul nopţii. Nu putem ca în biserică să spunem că „ne lepădăm de Satana şi ne unim cu Hristos”, apoi să călcăm în picioare rânduielile Bisericii, să mâncăm şi să bem până târziu, iar a doua zi să lipsim de la biserică. Atunci când botezăm (dar şi la cununie, înmormântare, sfinţirea casei etc.), noi trebuie să căutăm să plăcem lui Dumnezeu, nu oamenilor! Pe un creştin adevărat nu trebuie să-l intereseze ce va zice lumea despre cumătria sau nunta sa, ci doar ce va zice Dumnezeu. Îi place Lui sau nu ceea ce facem noi? Asta este preocuparea esenţială a creştinilor…
P.S. Pentru alte probleme şi nelămuriri întrebaţi preotul din parohia voastră!
___________________________
[1] În raport cu părinţii copilului, naşii de botez se numesc în popor „cumătri”. Dar Canoanele Bisericii nu folosesc acest termen, pentru că relaţia dintre cumătri nu este atât de importantă în comparaţie cu relaţia pe care naşii de botez trebuie să o aibă direct cu finul/fina de botez.
[2] Cu permisiunea preotului, la slujba botezului pot asista şi oameni de alte credinţe, dar aceștia nu pot participa la rânduielile legate de botez şi nu pot fi consideraţi naşi. Căci dacă ei nu sunt ortodocşi, ce credinţă îl vor învăţa pe copil?
[3] Nu este obligatoriu ca naşii de cununie ai părinţilor copilului să devină automat şi naşi de botez ai acelui copil, mai ales dacă naşii de cununie trăiesc departe sau nu corespund condiţiilor necesare pentru a fi şi naşi de botez.
[4] După Tradiţia Bisericii, în a 8-a zi de la naştere, preotul vine acasă şi citeşte primele rugăciuni asupra mamei şi copilului, binecuvântează numele pe care părinţii l-au dat pruncului şi stropeşte casa cu agheasmă. (Obiceiul de a veni cineva cu sticla cu apă la biserică pentru ca preotul să citească rugăciunile pentru mamă şi copil în absenţa lor, este greşit şi condamnabil.)
Sursa: Ierom. Petru Pruteanu, teologie.net
