Viata Sfantului Porfirie Kavsokalivitul

S-a născut la 7 februarie 1906, lângă satul Sfântul Ioan din Karystia (Evvia), aproape de Aliveri, din părinți săraci, pe nume Leonidas și Eleni Bairaktaris.
Tatăl său, Leonidas, care din pricina sărăciei a fost silit să plece în lume ca să lucreze la canalul Panama, a fost și psalt (cântăreț la biserică) în satul său. Ca psalt, l-a însoțit adesea pe Sfântul Nectarie, fiindu-i ajutor în călătoriile sale.
La Botez, Părintele Porfirie a primit numele de Evanghelios. A fost al patrulea din cei cinci copii ai părinților săi.
A urmat cursurile școlii din sat doar vreme de doi ani și, din pricina sărăciei, a fost nevoit să părăsească școala; astfel, la vârsta de opt ani a început să lucreze micile ogoare deținute de familia sa și să păzească animalele. Pentru a câștiga mai mulți bani, de mic a început să lucreze la minele din zonă și, mai apoi, la niște băcani din Halkida și din Pireu.
Încă de mic, Părintele se dezvolta foarte repede și, așa cum el însuși povestea, își rădea barba de la vârsta de opt ani. De mic era foarte serios, harnic și îngrijit, arătând mult mai mare decât era în realitate.
Citind silabisit viața Sfântului Ioan Kalivitul în timp ce păștea oile, dar și pe când lucra la băcănia din Pireu, a simțit o dorință fierbinte de a-l imita. De aceea, a pornit-o în mai multe rânduri spre Muntele Athos dar, din diferite pricini, se întorcea înapoi. În cele din urmă, pe când avea doisprezece sau paisprezece ani, a pornit, fără știrea alor săi, hotărât să ajungă la Sfântul Munte, iar dorința i s-a împlinit, cu binecuvântarea Domnului nostru Iisus Hristos.
Pronia cea dumnezeiască a iconomisit astfel lucrurile încât a fost primit ca ucenic, în ciuda vârstei sale fragede, de către doi frați împreună nevoitori, evlavioși și plini de virtuți, pe nume Pantelimon și Ioanichie, ce viețuiau în Chilia Sfântului Gheorghe din Kavsokalivia.
I-a îndrăgit de îndată pe cei doi Bătrâni, cu tot entuziasmul inimii sale tinere și s-a supus lor fără gânduri de prisos, ca lui Hristos Însuși și, cu multă râvnă, bunăvoință și smerenie le împlinea tot cuvântul. Singurul lui necaz era că nu îl puneau la și mai multă nevoință, despre care, din puținele lucruri pe care ni le-a spus despre acea perioadă, știm ca era o nevoință neîncetată, intensă, plină de bucurie și de asprime în același timp. Mergea desculț prin zăpadă, bătând cărări anevoioase. Dormea foarte puțin, întins pe podea, acoperit doar cu o pătură, chiar și pe timpul iernii. Făcea multe metanii, cu trupul gol de la brâu în sus, ca să nu-l fure somnul. Sculpta lemnul, dar lucra și în aer liber, unde aduna lemne și melci, căra pământ cu spinarea de la mari distanțe, fiindcă voiau să facă o mică grădină în părțile stâncoase ale Chiliei Sfântului Gheorghe. Totodată se străduia să aibă atenția îndreptată la citirile și troparele sfintelor slujbe și să le învețe pe de rost. A învățat pe de rost Sfintele Evanghelii în timpul rucodeliei și le repeta întruna, ca să nu-i poată pătrunde în minte nici un gând. Așa cum spunea mai târziu el însuși, în vremea aceea era „în necontenită mișcare”.
Principala caracteristică a ascezei sale nu era totuși lupta trupească, ci deplina ascultare înaintea Bătrânilor săi, totala dependență de aceștia, afierosirea sa plină de iubire, încredere și admirație, față de ei, afierosire prin intermediul căreia putea primi în viața sa trăirile Bătrânilor săi. Astfel copilul neștiutor de carte, ce urmase doar două clase la școala din sat, urmând cu dragoste fierbinte cuvintele cele sfinte despre iubitul nostru Iisus Hristos, a izbutit în doar câțiva ani să învețe toate lucrurile pe care noi nu suntem în stare a le învăța mergând la școală și la universitate ani mulți, dar lipsiți de râvnă, și având la dispoziție cărți și profesori învățati.
Când a sosit clipa, a fost tuns monah și a primit numele de Nichita.
Datorită smereniei sale și a ascultării pe care o făcea, a primit din tinerețe darul de a vedea cu ochii duhovnicești – atunci când lucra Harul cel dumnezeiesc – întâmplări și fapte din lumea firii, a sufletului și a duhului, fără opreliști temporale sau din partea firii.
A fost îmbrăcat așadar cu putere de Sus și a dobândit daruri mai presus de fire.
Primul semn a fost acela că i-a putut vedea de la mare distanță pe Bătrânii săi, când se întorceau de departe, deși, în locul în care se aflau, nu puteau fi văzuți de nimeni.
Au urmat apoi și altele. Simțurile i s-au sensibilizat foarte mult, iar capacitățile sale umane i s-au dezvoltat foarte puternic. Auzea și cunoștea graiul păsărilor și al animalelor, pătrunzându-le înțelesul. Simțea mirosurile de la mari distanțe. Recunoștea miresmele și compoziția lor, distingând de foarte departe parfumul florilor.
După ce se ruga cu smerenie, avea capacitatea de „a vedea” până în adâncul pământului și până în înaltul cerului, toate cele aflate acolo: ape, pietre, petrol, radiații, antichități îngropate, morminte ascunse, crăpături în adâncul pământului, izvoare subterane, icoane pierdute, scene petrecute cu secole în urmă, rugăciuni îndreptate spre ceruri, duhuri bune sau viclene, sufletele oamenilor și tot felul de alte lucruri. Putea gusta apa aflată la mari adâncimi și măsura adâncimea la care se găsea. Întreba stâncile, care îi povesteau luptele asceților dinaintea lui. Tămăduia doar privind locul bolnav. Vindeca doar prin atingere. Se ruga și rugăciunea se împlinea. Niciodată nu i-a trecut prin gând să folosească darurile primite de la Dumnezeu pentru folosul său personal și nicicând n-a vrut să câștige ceva de pe urma celor care îi erau descoperite de Harul dumnezeiesc.
Ori de câte ori lucra străvederea sa, îi dezvăluia gândurile ascunse ale oamenilor. Cu ajutorul dumnezeiescului Har putea cuprinde în același timp trecutul, prezentul și viitorul, confirmând faptul că Dumnezeu este Atotștiutor și Atotputernic. Știa ce se întâmplă cu toată zidirea, la marginile lumii, în profunzimea sufletului omenesc sau în tainele istoriei. Era un om ce „primea” Harul cel dumnezeiesc ce purcede de la Dumnezeu care, din motive doar de El știute, uneori nu-i dezvăluia chiar totul. În ceea ce ne privește, viața trăită în Har este o mare taină, iar orice vorbă de prisos ar fi o dovadă de prea mare îndrăzneală, dacă ne-am ocupa de subiecte care ne sunt necunoscute. Părintele spunea mereu acest lucru tuturor celor ce socoteau că priceperea sa se datora altor cauze decât dumnezeiescului Har. Repeta adesea: „Aceasta nu e știință și nu e nici artă. Este HAR”. Pe când avea douăzeci de ani, s-a îmbolnăvit de pleurezie și, la porunca Bătrânilor săi, s-a întors în satul părintesc să-și trateze boala. Gândul îi era însă mereu la Sfântul Munte.
S-a întors la Muntele Athos, dar tot urmând porunca Bătrânilor, din pricină că se îmbolnăvise din nou, s-a așezat la o mănăstire din afara Sfântului Munte, mai precis la Mănăstirea Lefka a Sfântului Haralambie din Evvia, lângă Avlonari.
A fost hirotonit preot la 27 iulie 1927 se către episcopul de Sinai, Porfirie al III-lea, care l-a și numit Porfirie.
După o vreme, Mitropolitul de Karystia din acea vreme, Pantelimon, l-a făcut duhovnic, iar în anul 1938 a fost ridicat la treapta de Arhimandrit.
Până în anul 1940, Bătrânul Porfirie a fost duhovnic în Evvia.
În luna octombrie a anului 1940, în urma cererilor sale, i s-a împlinit dorința de a-i sluji pe cei bolnavi și a fost numit paroh la Policlinica din Atena, aflată lângă Piața Omonia.
A slujit acolo timp de treizeci de ani și, după ieșirea la pensie, încă trei ani. În total a slujit ca paroh treizeci de ani și, pe lângă aceasta, mai era și duhovnic.
În același timp lucra și pentru câștigarea traiului, fiindcă voia să economisească bani pentru a-și întreține părinții și alte rude, dar și pentru a ridica o mănăstire. Din această pricină nu cunoștea odihna. După ce s-a pensionat, a plecat de la policlinică și s-a stabilit la Mănăstirea Sfântului Nicolae din Kallisia, ce se afla pe vechiul Penteli, unde și-a continuat lucrarea de duhovnic.
În afara pleureziei care l-a lovit în tinerețe, la răstimpuri Părintele Porfirie a fost încercat și de alte boli. Pe când se afla la policlinică, s-a îmbolnăvit de rinichi și a fost operat cu mare întârziere, fiindcă lucra neîncetat. De aceea a intrat în comă, iar familia sa a fost înștiințată de medici să îi pregătească înmormântarea. Cu voia Domnului însă, părintele a revenit la viață, în ciuda prognozelor medicale și a continuat să slujească obștea Bisericii. Apoi și-a rupt piciorul. De asemenea, din cauza efortului pe care l-a făcut în vremea când era în satul său, Turkovuni, unde a viețuit ani la rând și unde căra greutăți mari, a făcut o hernie care l-a chinuit până în ultimii ani ai vieții.
În anul 1978 a făcut infarct miocardic. Când și-a revenit, a întemeiat împreună cu câțiva dintre fiii săi duhovnicești Sfânta Mănăstire de maici „Schimbarea la Față a Mântuitorului”, după ce a primit trebuincioasa binecuvântare din partea Episcopului Atenei.
Mănăstirea trebuia să se afle în Atena dar, din pricina faptului că nu era spațiu îndeajuns, împreună cu câțiva fii duhovnicești a cumpărat câteva terenuri în Malakasa (în Atica), unde au ridicat un metoc al mănăstirii și o Sfântă Biserică, după ce au primit aprobarea legală din partea Bisericii Elene și a Mitropoliților ei. S-a instalat așadar la acest metoc, unde i-a spovedit pe toți cei care veneau la el.
În timpul cât s-a aflat acolo a fost operat de cataractă și și-a pierdut vederea ochiului stâng, iar mai apoi și pe cea a ochiului drept.
Din cauza efectelor secundare ale unei injecții cu cortizon care i s-a făcut în timpul operației de cataractă, a suferit mai multe hemoragii intestinale și de atunci a îndurat dureri cumplite. Totuși a continuat să-i primească pe cei ce veneau la el, pe cât îi stătea în putință și să se roage smerit pentru necazurile lor. De aceea s-a învrednicit de multe ori să vadă cu duhovnicească bucurie că Harul cel dumnezeiesc lucra, rezolvând problemele oamenilor.
Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul
La început îi povățuia pe oameni cu ușurință, dar mai târziu, din pricina multelor sale boli, doar se ruga pentru ei și foarte rar le dădea sfaturi. Se ruga în tăcere, cu multă dragoste și smerenie pentru toți cei care îi cereau să se roage pentru ei ca să dobândească ajutorul dumnezeiesc.
Pregătindu-se de cele veșnice, la cererea sa, în anul 1984 i s-a dat Chilia Sfântului Gheorghe din Kafsokalivia, unde fusese tuns monah, Chilie care atunci era nelocuită. Acolo a instalat câțiva ucenici, după ce s-a dus el însuși acolo, dar, tot din pricina neputințelor sale, își petrecea timpul mai mult la Mănăstirea din Milesi (Oropos).
Când a simțit că i se apropie sfârșitul, s-a spovedit duhovnicului său, care era bătrân și foarte bolnav și a primit iertarea păcatelor. Apoi s-a dus și s-a statornicit în Chilia sa de la Muntele Athos, fiindcă dorea să-și dea obștescul sfârșit în mănăstirea metaniei sale, unde își petrecuse viața duhovnicească.
În acel loc aflându-se, după ce i s-a săpat un mormânt adânc, așa cum poruncise, a dictat unuia dintre fiii săi duhovnicești o scrisoare de bun rămas, în care povățuia și își cerea iertare de la toți fiii săi duhovnicești. Această scrisoare, datată 4 (după calendarul vechi) și 17 (după calendarul nou) iunie 1991 a fost găsită în veșmintele sale de îngropăciune, în ziua adormirii sale, dovadă a necuprinsei și înălțătoarei sale smerenii.
Urmând poruncii sale, moartea sa a fost anunțată după ce a fost înmormântat, tocmai fiindcă nu a voit ca fiii săi duhovnicești să se ostenească, venind la Muntele Athos pentru a asista la înmormântarea sa. Totodată a voit ca înmormântarea să să se desfășoare în simplitate și smerenie, avându-i alături doar pe frații săi din Kavsokalivia.
În ultima noapte a vieții sale pământești s-a spovedit și a rostit rugăciunea minții, în timp ce lângă el, ucenicii săi, urmându-i porunca, îi citeau Psalmul 50 și ceilalți psalmi, precum și „Slujba pentru cei aflați pe patul de moarte”. Totodată spuneau rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă” până la împlinirea canonului pentru un schimonah.
Ucenicii l-au auzit șoptind cu sfintele sale buze, vreme îndelungată. Ultimele cuvinte rostite de cuviosul părinte au fost cuvintele rugăciunii împărătești a lui Iisus Hristos: „ca toți să fie una”. După aceea l-au auzit repetând un singur cuvânt, aflat la sfârșitul Noului Testament, mai precis la Sfârșitul Apocalipsei Sfântului Ioan Teologul: „Vino!” („Da, vino, Doamne Iisuse Hristoase!”).
În cele din urmă Domnul, dulcele Iisus, a venit. Cuviosul suflet al Bătrânului Porfirie i-a părăsit trupul la ora patru și jumătate dimineața, în ziua de 2 decembrie 1991 și s-a îndreptat spre ceruri.
Sfintele sale moaște au fost depuse la Kyriakonul (biserica centrală) de la Kavsokalivia, unde toată ziua părinții au citit, așa cum cere tradiția, toate Evangheliile, iar noaptea au făcut priveghere până la ziuă.
În zorii zilei de 3 decembrie 1991 pământul a acoperit cinstitul trup al cuviosului părinte, în prezența câtorva părinți de la Sfântul Schit din Kafsokalivia. Abia atunci, împlinind dorința Părintelui Porfirie, au vestit moartea sa.
Cât a trăit, Părintele Porfirie i-a primit pe toți. Prin smerita sa chilie au trecut sfinți asceți și criminali păcătoși, creștini ortodocși, dar și oameni de alte culte sau chiar de alte credințe, oameni neînsemnați și mari personalități, bogați și săraci, neștiutori de carte și oameni învățați, mireni și clerici de toate gradele. Fiecăruia dintre aceștia i-a oferit iubirea lui Hristos, spre mântuirea sufletului.
Întotdeauna a arătat deplină ascultare față de Biserică și nu făcea nimic fără aprobarea ei. Spunea că este preferabil să greșești, fiind în Biserică, decât să lucrezi în afara ei, fie și cu îndreptățire.
Principala caracteristică a Părintelui Porfirie, în tot timpul vieții sale pământești, a fost deplina sa smerenie. Pe lângă aceasta, dovedea deplină ascultare, iubire fierbinte, răbdare neclintită în dureri cumplite, discernământ înțelept, străvedere limpede. De asemenea, avea o mare sete de cunoaștere, cunoscând o mulțime de subiecte variate, acestea fiind un dar al râvnei sale către Dumnezeu și nu al studiilor sale în lume, aproape inexistente. Avea mare râvnă în tot ce făcea și era foarte harnic. Rugăciunea sa era neîncetată și smerită și, prin urmare, foarte eficientă. Gândirea sa pur ortodoxă, dar lipsită de fanatism era plină de viață și se interesa de problemele Sfintei Biserici, deși lucrul era aproape necunoscut celorlalți. Sfaturile sale erau încununate de succes, iar învățăturile sale nenumărate. Slujbele sale erau pline de măreție, iar dimensiunea contribuției sale duhovnicești a fost ținută până de curând în taină.
Pe 27 noiembrie 2013, sfântul sinod al Patriarhiei Ecumenice a decis înscrierea bătrânului Porfirie în rândul sfinților, cu prăznuire la data de 2 decembrie.

PARTAJEAZA

 0 

 

Binecuvântarea lui Dumnezeu în casa ta

 

Când lumea va da haine de la bolnavi ca sa le puneţi pe Sfintele Moaşte sa se sfinţească, sa luaţi aminte sa fie numai bluziţe, iar nu altceva, căci nu se potriveşte, este lipsă de evlavie.

Soarele, fireşte, nu se întinează, nici Dumnezeu nu se întinează, însă noi ne demonizam prin lipsa de evlavie.

Mai demult oamenii, când se îmbolnăveau, luau untdelemn din candela lor, se ungeau şi se făceau bine. Acum candela o au de forma, numai ca sa lumineze, iar untdelemnul il arunca la chiuveta atunci când spală candela. O data am mers într-o casa şi am văzut cum gospodina spăla candela în chiuvetă. “Unde se duce apa?” am întrebat-o. “In canalizare” mi-a răspuns. “Dar, bine” ii spun, “pe de-o parte iei untdelemn din candela şi iţi miruieşti copilul cu el atunci când este bolnav, iar pe de alta parte tot untdelemnul din paharul candelei merge în canalizare? Ce ai de spus la aceasta? Cum sa vina binecuvântarea lui Dumnezeu în casa ta?“.

În casele de azi un lucru sfinţit, de pilda hârtia cu care a fost învelită anafora, nu ai unde s-o arunci. Îmi aduc aminte ca acasă la noi nici apa cu care spălam vasele nu mergea la canal. Mergea în alta parte, pentru ca si firimiturile sunt sfinţite, deoarece facem rugăciune înainte şi după masa. Toate acestea lipsesc astăzi, de aceea lipseşte şi harul dumnezeiesc, iar oamenii se demonizează.

Pe cat putem, sa luam aminte în toate. După Sfânta Împărtăşanie, sau după ce luam anaforă, sau după Sfântul Maslu este bine sa ne ştergem mâinile cu putina vată udată cu spirt, după care s-o ardem. Când măturam Sfântul Altar, cele adunate sa le aruncam în mare sau sa le ardem la un loc curat, pentru ca se poate sa fi căzut jos anafora sau vreo părticică din Sfintele Taine. Fireşte, dacă va cădea o părticică din Sfintele Taine, Hristos nu va sta sa fie călcat in picioare, însă va pleca harul de la noi.

În străinătate, la biserici nu au canalizare. Apâ de la proscomidie se duce cu ploaia, „ne interzic să avem canalizare”, spun ei, „deoarece se pricinuiesc microbi”. Toti oamenii s-au umplut de microbi trupeşti şi duhovniceşti şi dacă va picura puţin mir pe cap îti spun: „Se vor crea microbi!”.

Dar cum să vină astfel binecuvântarea lui Dumnezeu? Demonizarea în lume de aici începe. Din fericire, mai există câteva femei evlavioase, unele tinere, iar altele în vârstă, şi astfel se mai tine lumea.

***

Rugăciune pentru casă şi bunăstarea familiei

Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru, care întru cele înalte locuieşti şi spre cele smerite priveşti, binecuvântează casa noastră şi cu puterea Ta, întăreşte-ne pe noi, robii Tăi (numele), cei ce locuim în ea.

Bine este, Doamne, ca şi casa noastră să ne fie ca o doua biserică, în care noi ne închinăm înaintea sfintelor icoane şi ne rugăm Ţie. Binecuvântează, Doamne, găspodăria noastră şi înmulţeşte în ea toate bunătăţile, ca să uităm de grijile şi nevoile pământeşti şi să putem lucra mai cu osâdrie pentru dobândirea vieţii cele veşnice şi pentru a ajunge în locaşurile Tale cele sfinte.

Îndepărtează de la noi toate cursele vrăjmaşului celui pierzător de suflete, trimite pe îngerul Tău cel milostiv, ca să ne păzească şi să ne ferească de toată răutatea şi să ne povăţuiască spre lucrarea tuturos faptelor celor bune şi spre împlinirea sfintelor porunci.

Că ţie ţi se cuvine a ne milui şi a ne mântui, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sfântul Paisie Aghioritul

Extras din ”Trezire duhovnicească”, Ed. Evanghelismos

 

Sfânt din Muntele Athos: Dumnezeu nu îngăduie să se facă un rău dacă nu ies din el multe lucruri bune!

Hristos vede de sus pe fiecare din noi cum acționează și de aceea El știe cum și când să acționeze pentru binele nostru. Știe cum și unde să ne conducă, numai noi să cerem ajutorul, să-I spunem dorințele noastre și să-L lăsăm pe El să le rânduiască pe toate.

Dumnezeu adesea îngăduie să se facă ceea ce este spre folosul celor mulți. Nu face niciodată un bine singur, ci trei-patru la un loc. Și niciodată nu îngăduie să se facă un rău dacă nu ies din el multe lucruri bune.

Toate le valorifică spre folosul nostru, și pe cele strâmbe și pe cele primejdioase. Binele este amestecat cu răul. Ar fi fost bine să fie separate, dar intră interesele personale și se amestecă. Însă Dumnezeu și acest lucru încurcat îl valorifică.

De aceea trebuie să credem că Dumnezeu îngăduie să se facă numai lucrul acela din care poate ieși un bine, pentru că iubește făptura Sa.

Poate, de pildă, să îngăduie o ispită mică pentru ca să ne apere de una mai mare.
***
Rolul ispitelor în mântuire

Dumnezeu l-a făcut pe om cu voie liberă, de sine stăpânitor şi l-a lăsat pe el în mâna sfatului său. De va vrea, omul poate să ţină credinţa şi poruncile lui Dumnezeu şi să facă cele plăcute Lui.
– Oamenii se pot mântui fără ispite de la diavoli? Este absolut necesară prezenţa şi ispitirea de la diavoli pentru mântuirea oamenilor?

– Oamenii au fost ispitiţi chiar în rai şi înşelaţi de diavolul (Facere 3, 1). De atunci firea noastră cea stricată, care a căzut din ascultarea Ziditorului ei, a fost pururea ispitită de diavolul spre încercarea credinţei celor înşelaţi (I Petru 1, 6-7; Iov 7,18; Iacob 1, 2; I Ioan 2, 26). Omului însă i s-a dat putere de a se împotrivi ispitelor diavoleşti (Efeseni 6, 11; Iacob 4, 7) şi de a le învinge (I Corinteni 10, 13).

Dumnezeu l-a făcut pe om cu voie liberă, de sine stăpânitor şi l-a lăsat pe el în mâna sfatului său. De va vrea, omul poate să ţină credinţa şi poruncile lui Dumnezeu şi să facă cele plăcute Lui (Sirah 15, 14; Ieremia 21, 8; Psalm 5, 12). De va întrebuinţa omul bine libertatea sa spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu şi toată fapta bună, primeşte de la El cunună şi mântuirea sufletului său, după cuvântul psalmistului: „Mântui-va Domnul sufletele robilor Săi şi nu vor greşi toţi cei ce nădăjduiesc spre Dânsul” (Psalm 33, 21). Iar de va folosi omul rău libertatea sa spre lucrarea păcatelor, va auzi de la Dumnezeu înfricoşatele cuvinte: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care este gătit diavolilor şi îngerilor lui” (Matei 25, 41). Iată deci cât de mare rol au ispitele în viaţa creştinilor. Că fără ispite şi fără luptă cu diavolul, cu păcatul, nu ne putem mântui, că nu avem pentru ce primi cunună şi odihnă veşnică în Împărăţia cerurilor.
Surse: Sfântul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești – Trezire duhovnicească; Arhim. Cleopa Ilie, Arhim. Ioanichie Bălan, Lumina şi faptele credinţei.

PARTAJEAZA

 0 

 

Părintele Paisie Aghioritul: Să săruți icoana lui Hristos și a Maicii Domnului, să faci semnul crucii şi să spui cuvintele astea înainte să te culci:

Chiar și atunci când ești foarte obosită, să nu te întinzi pe pat fără să faci rugăciune. Să spui un „Sfinte Dumnezeule” și Psalmul 50, apoi câteva rugăciuni către Măicuța Domnului, care mereu e lângă noi.

Să săruți icoana lui Hristos și a Maicii Domnului, să faci semnul crucii pe perna ta și apoi să te culci. Să pui ceasul să sune cu o oră înainte de a pleca la muncă, ca să te scoli și să-ți faci canonul. Este trebuință de silire, dar s-o simți ca o necesitate, să te silești cu toată inima ta.

Părintele Paisie Aghioritul
***
Rugăciunile serii

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă…, și acum…

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin

Troparele de umilință

Miluiește-ne pe noi, Doamne, mi­lu­iește-ne pe noi, că, nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugă­ciune a­du­cem Ție, ca unui Stăpân, noi păcă­toșii robii Tăi; miluiește-ne pe noi.

Slavă…,

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărăde­legile noastre, ci caută și acum ca un milos­tiv și ne izbăvește pe noi de vrăj­mașii noștri, că Tu ești Dumne­zeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum…,

Ușa mi­lostivirii deschide-o nouă, bi­necu­vân­tată Născătoare de Dum­ne­zeu, ca să nu pierim cei ce nădăj­duim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mân­tuirea neamului creștinesc.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Rugăciunea întâi, a Sfântului Macarie cel Mare, către Dumnezeu Tatăl:

Dumnezeule cel veșnic și Împărate a toată făptura, Cel ce m-ai învred­ni­cit a ajunge până în acest ceas, iartă-mi păca­tele ce am făcut în a­ceastă zi, cu fapta, cu cuvântul și cu gândul; și cu­ră­țește, Doam­­ne, sme­ritul meu suflet de toată în­tină­ciu­nea trupului și a su­fletului. Și-mi dă, Doamne, în aceas­tă noapte, a trece som­­­nul în pa­ce ca, scu­lându-mă din ticălosul meu așternut, bine să plac Prea­sfântului Tău nume în toate zi­lele vieții mele și să calc pe vrăjmașii cei ce se lup­tă cu mine, pe cei tru­pești și pe cei fără de trup. Și mă izbă­vește, Doamne, de gândurile cele deșarte, care mă în­ti­nează, și de pof­tele cele rele. Că a Ta este împă­răția, puterea și slava, a Ta­tălui și a Fiului și a Sfân­­­tului Duh, acum și pu­rurea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a doua, a Sfântului Antioh, către Domnul nostru Iisus Hristos:

Atotțiitorule, Cuvinte al Tatălui, În­suți fiind desăvârșit, Iisuse Hris­toase, pentru multă milostivirea Ta, nu Te dez­lipi de mine, robul Tău, ci odih­nește întru mine pururea, Iisuse, Cel ce ești Păstor bun al oilor Tale. Nu mă da is­pitei șarpelui, nici nu mă lăsa în pofta satanei, că sămânța stricăciunii este întru mine. Tu, Doam­­ne Dum­ne­zeule, Cel Căruia ne în­chi­­­năm, Îm­pă­rate Sfinte, Iisuse Hristoase, pă­zește-mă în timpul somnului cu lumina cea ne­întunecată, cu Duhul Tău cel Sfânt, cu Care ai sfințit pe ucenicii Tăi. Dă-mi, Doamne, și mie, nevrednicului robului Tău, mântuirea Ta în așternutul meu. Lu­­mi­nează mintea mea cu lumina în­țele­gerii Sfintei Tale Evanghelii, su­fletul meu cu dra­gos­tea Crucii Tale, inima mea cu curăția cuvintelor Tale, trupul meu cu pa­tima Ta cea nebi­ruită, cugetul meu cu smerenia Ta îl păzește și mă ri­dică la vre­me cuviincioasă spre a Ta slăvire, că prea­slăvit ești cu Cel fără de început al Tău Părinte și cu Prea­­sfântul Duh în veci. Amin.

Rugăciunea a treia, către Sfântul Duh:

Doamne, Împărate Ceresc, Mân­gâ­ie­­­to­rule, Duhule adevărate, milosti­vește-Te spre mine, păcătosul ro­bul Tău, și mă miluiește și-mi iartă mie, ne­vrednicu­lui, toate câte am greșit Ție astăzi ca un om, și nu numai ca un om, ci și mai rău decât necuvân­tătoarele, păcatele mele cele de voie și cele fără de voie, cele ști­ute și cele ne­știute, care sunt din tinerețe și din obiceiul cel rău și care sunt din voia cea slobodă și din lene; ori de m-am jurat cu numele Tău, ori de L-am hulit în gândul meu, sau pe cineva am ocărât, sau pe cineva am clevetit în mânia mea, sau am mâhnit, sau de ceva m-am mâniat, sau am min­țit, sau fără de vreme am dormit, sau vreun sărac a venit la mine și nu l-am so­cotit, sau pe fratele meu l-am mâh­nit, sau m-am sfădit, sau pe cineva am osândit, sau m-am mărit, sau m-am tru­fit, sau m-am mâniat, sau, stând la rugăciune, mintea mea s-a îngrijit de vicleniile acestei lumi, sau răzvră­tire am cugetat, sau prea m-am sătu­rat, sau m-am îmbătat, sau nebunește am râs, sau ceva rău am cugetat, sau frumusețe străină am văzut și cu dânsa mi-am rănit inima, sau ce nu se cu­vine am grăit, sau de păcatul fratelui meu am râs, iar pă­catele mele sunt ne­numărate, sau de ru­găciune nu m-am îngrijit, sau altceva rău am făcut și nu-mi aduc aminte; că acestea toate și mai mari decât acestea am făcut. Milu­iește-mă, Stăpâne și Făcătorul meu, pe mine leneșul și nevrednicul robul Tău, și mă ușurează, și mă slobozește și mă iartă, ca un bun și de oameni iubitor. Ca în pace să mă culc și să dorm eu, păcă­tosul și necuratul și ticălosul, și să mă închin și să cânt și să prea­slă­vesc prea­cinstitul Tău nu­me, împreună cu al Tatălui și cu al Unuia-Născut Fi­ului Lui, acum și pururea și în vecii ve­cilor. Amin.

Rugăciunea a patra:

Doamne, Dumnezeul nostru, orice am greșit în această zi cu cuvântul, cu fapta, și cu gândul, ca un bun și iubi­tor de oa­meni, iartă-mi. Somn cu pace și fără mâhnire dăruiește-mi. Pe îngerul Tău cel apără­tor trimite-l să mă aco­pere și să mă pă­zească de tot răul. Că Tu ești păzitorul su­fle­telor și al tru­purilor noastre și Ție slavă înăl­țăm, Ta­tălui și Fiului și Sfân­­tului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.Amin.

Rugăciunea a cincea:

Doamne, Dumnezeul nostru, în Care credem și al Cărui nume mai mult decât tot numele Îl chemăm, dă-ne no­uă ier­tare sufletului și tru­pu­lui, celor ce mer­gem spre somn; pă­zeș­te-ne de toa­tă nălu­cirea și, fără întunecată dulceață, potolește pornirea pofte­lor, stinge a­prin­derea zbur­dării trupești și ne dă în curăție a viețui cu lu­cru­rile și cu­vin­tele, ca, dobândind viață cu fapte bu­ne, să nu cădem din bi­nele Tău cel fă­gă­duit, că binecuvântat ești în veci. Amin.

Rugăciunea a șasea, către Sfânta Născătoare de Dumnezeu:

Preacurată și binecuvântată de Dum­­ne­­zeu Născătoare, Marie, Maica cea bună a Bu­nului Împărat, varsă mila Fiu­lui Tău și Dum­nezeului nostru spre pătimașul meu suflet și, cu ru­gă­ciunile tale, mă îndrep­tează spre fapte bu­ne, ca cealaltă vreme a vieții mele fără de prihană să o trec și pen­tru tine raiul să dobândesc, Fecioa­ră de Dum­nezeu Năs­­cătoare, care ești una cu­rată și binecuvântată.

Rugăciunea a șaptea, către sfântul înger, păzitor al vieții noastre:

Îngerule al lui Hristos, păzitorul meu cel sfânt și acoperitorul sufle­tului și al tru­pului meu, iartă-mi toate câte am gre­­șit în ziua de astăzi, și de toată vi­clenia vrăjma­șului meu celui potri­v­nic mă izbăvește, ca să nu mânii cu niciun păcat pe Dumne­zeul meu; și te roagă pentru mine, păcă­tosul și ne­vred­­nicul rob, ca să mă arăți vred­nic bunătății și milei Preasfintei Trei­mi și Mai­cii Dom­­nului meu Iisus Hristos și tu­turor sfin­ților. Amin

Condacul Născătoarei de Dumnezeu:

Apărătoare Doamnă, pentru bi­ru­­­in­ță mul­țumiri, izbăvindu-ne din ne­­voi, adu­cem ție, Născătoare de Dum­­nezeu, noi, robii tăi. Ci, ca aceea ce ai stă­pânire nebi­ruită, izbăvește-ne din toa­te nevo­ile, ca să strigăm ție: Bucură-te, Mi­reasă, pururea fecioară.

Fecioară, care ești pururea slă­vită, de Dum­nezeu Născătoare, Marie, Maica lui Hristos, Dumnezeul nos­tru, pri­meș­te ru­gă­ciunile noastre și le du Fiului tău și Dumnezeului nostru, ca să mântuiască și să lumineze, pentru tine, su­fletele noastre.

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub a­co­perământul tău.

De Dumnezeu Născătoare Fe­cioa­ră, nu mă trece cu vederea pe mine, păcă­tosul, cel ce am nevoie de ajutorul tău și de folosința ta, că spre tine nă­dăj­duiește su­fletul meu, și mă miluiește.

Rugăciunea Sfântului Ioanichie:

Nădejdea mea este Tatăl, scă­pa­rea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, sla­vă Ție.

Apoi:

Cuvine-se cu adevărat să te feri­cim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită și prea nevinovată și Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de ase­mănare decât sera­fimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dum­nezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dum­nezeu, te mărim.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacu­ratei Maicii Tale, ale cuvio­șilor părin­ților noștri și ale tuturor sfinților, mântuiește-mă pe mine, păcătosul.

Rugăciunea Sfântului Ioan Damaschin: (aceasta să o zici arătând spre patul tău)

Stăpâne, Iubitorule de oameni, au doa­ră nu-mi va fi mie acest pat groa­pă? Sau încă vei mai lumina cu ziua tică­losul meu suflet? Iată, groapa îmi zace înainte și iată, moartea îmi stă înainte. De judecata Ta, Doamne, mă tem, și de chinul cel fără de sfâr­șit; iar a face rău nu mai contenesc. Pe Tine, Domnul Dumnezeul meu, puru­rea Te mânii și pe Preacurata Maica Ta și pe toate puterile cerești și pe sfântul înger, pă­zitorul meu. Și știu, Doamne, că nu sunt vrednic de iubi­rea Ta de oameni, ci vrednic sunt de toată osânda și chi­nul. Ci, rogu-Te, Doamne, mântu­iește-mă du­pă mul­ți­mea bunătății Tale, că, de vei mân­tui pe cel drept, nu-i lucru mare, iar de vei milui pe cel curat, nu-i nicio mi­nu­ne, că sunt vrednici de mila Ta, ci spre mine, păcătosul, să faci mi­nuni cu mila Ta; întru aceasta să arăți iu­birea Ta de oa­meni, ca să nu bi­ru­iască rău­tatea mea bu­nătatea și milos­ti­virea Ta cea veșnică, ci, precum vo­iești, toc­­mește pentru mine lucrul.

Apoi, cu închinăciune până la pământ, zi:

Mă închin Ție, Preasfântă Treime, Care ești o Ființă de viață făcătoare și nedes­părțită: Părinte și Fiule și Du­­hule Sfinte; cred întru Tine și Te măr­turi­sesc și Te slăvesc, Îți mulțumesc și Te laud, Te cinstesc, Te preaînalț și Te rog: miluiește-mă pe mine, ne­vredni­cul robul Tău, pentru nu­mele Tău (de trei ori).

Mă închin ție, Preasfântă Născă­toa­re de Dumnezeu, care ai arătat nouă lu­mi­na cea adevărată cu naș­terea ta, îm­pă­ră­teasa cerului și a pământului, nă­dej­dea celor fără de nădejde, aju­tă­toa­rea nepu­­tincio­șilor și împăcarea cu Dum­­nezeu a tuturor păcătoșilor. Tu mă aco­peră și mă apă­ră de toate ne­voile și împresurările sufletești și tru­pești. Și te rog să-mi fii folositoare cu prea­pu­­ter­nicele tale ru­găciuni (o închinăciune).

Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Năs­­­­cătoare, primește această puțină ru­­gă­ciu­ne și o du Fiului tău și Dum­ne­zeului nostru, ca să mântuiască și să lumi­neze, pen­tru tine, sufletele noas­tre (o închină­ciune).

Toate puterile cerești: Scaunele, Dom­­nii­le, Începătoriile, Stăpâniile, Pute­rile, He­ruvimii, Serafimii, Ar­hanghe­lii și În­ge­rii, ru­gați-vă lui Dum­nezeu pentru mine, păcă­tosul (o închinăciune).

Sfinte și mare Proorocule Ioane, Îna­inte­mergătorule și Botezătorule al Dom­­nu­lui, cel ce ai pătimit pentru Hristos și ai luat îndrăzneală către Stăpânul, roagă-te pentru mine, pă­că­tosul, ca să mă mântuiesc cu rugă­­­ciunile tale (o închinăciune).

Sfinților ai lui Dumnezeu: apos­to­­­lilor, proorocilor, mucenicilor, arhi­e­rei­lor, postitorilor, temătorilor de Dum­­ne­zeu, drepți­lor, locuitorilor în pustie, călugărilor, pa­triarhilor și toți sfinții care ați pătimit pen­tru Hristos și ați câștigat îndrăzneală către Stăpânul, rugați-vă pentru mine, pă­că­tosul, ca să mă mântuiesc cu rugăciunile voastre (o închinăciune).

Sfinte Ioane Gură de Aur, cu Va­sile cel Mare, cu Grigorie, de Dum­nezeu cu­vântătorul, și cu făcătorul de minuni Ni­colae, cu toți sfinții în­cepători ai pre­oției, ajutați-mi și mi­luiți-mă cu rugă­ciunile și ajutorul vostru (o închinăciune).

Toate sfintele femei: mironosițe, mu­­­­ce­­nițe, temătoare de Dumnezeu și fecioa­re, care ați slujit Mân­tui­to­rului Hristos cum se cuvine, ru­gați pe Dum­­nezeu pentru mine, păcă­tosul (o în­chi­năciune).

Cea nebiruită și dumnezeiască putere a cinstitei și de viață făcătoarei Cruci a Dom­nu­lui, nu mă lăsa pe mine pă­cătosul, ci mă apără de toata ispita cea trupească și sufletească (o închinăciune).

Preacurată Stăpână, de Dum­ne­zeu Năs­­­­că­toare, nădejdea tuturor crești­ni­lor, pen­tru că altă îndrăzneală și nă­dejde nu am, fără numai pe tine, ceea ce ești cu totul nevinovată, Stă­pâna mea și Doam­nă, de Dumne­zeu Născătoare, Mai­ca lui Hristos Dum­nezeului meu, pentru aceea mă rog: mi­luiește-mă și mă izbăvește de toate rău­tățile mele și roagă pe Milostivul tău Fiu și Dum­nezeul meu ca să mi­luiască tică­losul meu suflet și să mă izbăvească de veșnicele chinuri și să mă învredni­cească împărăției Sale (o închinăciune).

Sfinte îngere, păzitorul meu, aco­peră-mă cu aripile bunătății tale și iz­gonește de la mine toată lucrarea cea rea a diavolului și roagă pe Dum­nezeu pentru mine, păcătosul.

Și apoi, vrând să te așezi pe așternut, zi acestea:

Luminează ochii mei, Hristoase Dum­­­­ne­zeule, ca nu cândva să adorm întru moar­te, ca nu cândva să zică vrăj­mașul meu: întăritu-m-am asu­pra lui.

Slavă…,

Sprijinitor sufletului meu fii, Dum­­­ne­zeule, că umblu prin mijlocul a multe curse; izbăvește-mă de dânsele și mă mân­­tuiește, Bunule, ca un iubitor de oameni.

Și acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Preaslăvită Maică a lui Dum­ne­zeu, care ești mai sfântă decât sfinții în­geri, neîn­cetat te cântăm cu inima și cu gura, mărturisind că tu ești de Dum­­­nezeu Năs­cătoare, căci cu ade­vă­­rat ne-ai născut nouă pe Dumnezeu în­tru­pat și te rogi ne­încetat pentru su­fletele noastre.

Apoi, sărutând Sfânta Cruce (sau o icoană), faci semnul acesteia peste locul unde te vei odihni, zicând:

Rugăciunea cinstitei Cruci:

Să învie Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară cum piere fumul; cum se topește ceara de fața focului, așa să piară dia­volii de la fața celor ce iu­besc pe Dum­­nezeu și se însemnează cu semnul Crucii și zic cu veselie: Bucură-te, prea­cins­tită și de viață făcătoare Cru­cea Dom­nului, care alungi pe diavoli cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Dom­nului nostru Iisus Hristos, și S-a pogorât la iad și a călcat puterea diavolului și te-a dăruit nouă pe tine, cinstită Crucea Sa, spre alungarea a tot piz­mașul. O, preacinstită și de via­ță fă­că­toare Crucea Dom­nului, ajută-mi cu Sfânta Doamnă Fe­cioa­ră, Năs­că­toa­re de Dumnezeu, și cu toți sfinții în veci. Amin.
Apoi, făcându-ți semnul crucii și cu ru­gă­ciunea în minte adormind, gândește-te la ziua judecății, cum vei sta înaintea lui Dumnezeu.

PARTAJEAZA

 0 

 

De ce plânge cu lacrimi de sânge Sfânta Irina a cărei zi o serbăm azi?! Locuitorii sunt în fierbere! Ce vrea să transmită prin acest semn!

De ce plânge cu lacrimi de sânge Sfânta Irina a cărei zi o serbăm azi?! Locuitorii sunt în fierbere! Ce vrea să transmită prin acest semn!
Starea de spirit a grecilor din insula Samos este in fierbere dupa ce o icoana a Sfintei Irina pare ca plange cu lacrimi de sange. Evenimentul se petrece in Biserica Sfanta Irina.

Mitropolia locala a cerut abtinerea de la interpretari si speculatii, pana cand va reusi sa formuleze un punct de vedere asupra fenomenului. Mitropolitul Eusebiu a vizitat deja biserica si a participat la sfanta liturghie.

Desi fenomenul a fost facut cunoscut recent publicului larg, prin siteurile grecesti, debutul sau a avut loc in urma cu cateva luni. Inca din noiembrie 2014 a fost observata o picatura de lacrima de sange curgand in ochiul drept al Sfintei Irina, conform relatarilor agentiei de stiri Romfea.gr.
***
Misterul icoanelor care plang
Lacrimile care curg pe o icoana sunt un semn ca urmeaza sa vina chinuri si necazuri. Stiri despre miracole divine au inceput sa apara din ce in ce mai des in presa. Unii oameni cred povestile pe care le citesc, altii au indoieli. Exista si persoane care fac experimente stiintifice in cautarea de explicatii stiintifice in spatele acestui fenomen.

Lacrimi care seamana cu sangele

Margarita Hak, un astrofizician italian, sustine ca a reusit sa explice unul dintre cele mai fai­moase miracole ale Bisericii Ca­tolice, „Miracolul de lichefiere a sangelui Sfantului Ianuarie”.
Vor­bind pentru NewsInfo, un pur­tator de cuvant al Patriarhiei Mos­cova a spus ca Biserica Ortodo­xa Rusa nu are de-a face cu mi­racolul Sfantului Ianuarie. Dar, in majoritate, autoritatile bisericii au aratat ca pretentiile ei sunt lip­site de temei: „Evaluarea stiintifi­ca a fost facuta in anii 1980. S-a dovedit ca fenomenul nu poate fi explicat. Femei nebune cu indoielnic potential stiintific nu pot pune la indoiala un fapt real”.

Cinci icoane din Biserica Sfanta Ecaterina, din orasul Petrozavodsk, au lacrimat in anul 1998. Toate icoanele din Bise­rica Mijlocirii prin Sfanta Fecioa­ra din orasul Dzerjinsk, aveau lacrimi ce se scurgeau, la ince­putul acestui an, si unele dintre ele semanau cu sangele. Zece icoane care dateaza din secolele XV-XIX au inceput sa „verse” mir la 28 iunie 2005 in Muzeul de Arta din Soci. Alte cazuri simi­lare au fost relatate recent. Ekaterina Ilinskaia a fost implicata in restaurarea icoanelor timp de circa 20 de ani.

„Pot sa va spun o poveste nemaipomenita”, a spus ea. „Trebuia sa deschidem o expozitie in Karetni Riad, acum cinci ani. Un grup de reporteri astepta pe hol. Cand, in sfarsit, i-am lasat sa intre, un miros de tamaie a invadat incaperea. Reporterii au crezut ca noi am fumat. Dar nimeni nu intrase in incapere inainte de inceperea vernisajului. Paznicul a dormit aproape toata noaptea”, a marturisit experta.

Mirul, semn bun, lacrimile, semn rau

Potrivit serviciului de presa al Patriarhiei Moscova, Biserica Ortodoxa Rusa crede in posibi­litatea miracolelor, dar fiecare caz este verificat cu multa aten­tie. „Mai bine trecem peste un miracol, decat sa declaram min­une ceea ce in realitate nu este. Zeci de carti incearca sa explice stiintific unele dintre acestea. Bi­serica Ortodoxa Rusa a infiintat o comisie in 1999 pentru descri­erea miracolelor divine care se intampla in cadrul Bisericii Orto­doxe Ruse. Presedintele comisiei este Pavel Florenski, nepotul fai­mosului teolog Pavel Florenski. Florenski spune ca investigatiile stiintifice riguroase sunt „forta conducatoare” a comisiei. La lu­crarile comisiei iau parte fizicienii Alexandr Moskovski si Serghei Sasinski, biologul Ale­xandr Agadjanian si filologul Tatiana Sutova. Exista deocamdata confuzie in ce priveste terminolo­gia. Mirul este o substanta foarte pretioasa, un semn bun, cand o icoana o „emana”. Dimpotriva, lacrimile sunt un semn rau, anuntand ca vor veni necazuri si chinuri. Preoti catolici si orto­docsi sunt perplecsi in fata acestui fenomen al icoanelor care plang. (Arina Avram)

 

Din locul unde Maica Domnului face minuni: Când omul se roagă cu tot dinadinsul, atunci i se împlinește rugăciunea! Dacă faci aşa, o să trăieşti o minune!

Din locul unde Maica Domnului face minuni prin icoana ei: Când omul se roagă cu tot dinadinsul, atunci i se împlinește rugăciunea! Dacă faci aşa, o să trăieşti o minune!

Parintele protosinghel Serafim Mihali, starețul Mănăstirii Bisericani, întâmpină pe fiecare pelerin cu o deosebită delicatețe și blândețe, izvorâră din fiasca lui dragoste. Și de fiecare se desparte, punându-l sub Acoperământul Împărătesei Cerurilor:„Să vă ocrotească Maica Domnului, să vă binecuvinteze și să vă ajute!”

Sfinția sa ne-a împărtășit câteva cuvinte despre obștea de aici și despre începuturile sale ca stareț la această mănăstire.

Preacuvioase Părinte Stareț, ce ne puteți spune despre obștea de astăzi a Mănăstirii Bisericani?

Îi mulțumesc în primul rând lui Dumnezeu și Maicii Domnului că ne putem îngădui unul cu altul, părinții cu mine și ei între ei, ca să putem ține candela aprinsă, menținând sfintele slujbele. Acesta e rolul nostru, în primul rând, de a ne ruga lui Dumnezeu; acesta e scopul venirii noastre în mănăstire. Majoritatea celor din obște caută să se mântuiască și asta mă liniștește sufletește și pe mine. Unul dacă se mântuiește, poate va face Dumnezeu milă și cu mine.

În zilele noastre, toți cei care mai vor să intre în mănăstire „fug” de mănăstirile care sunt în construcție. Fiindcă noi trebuie să ne împărțim, să putem menține slujbele, iar mai apoi, cum ieșim de la biserică, să alergăm și în stânga, și-n dreapta, pentru întreținerea gospodăriei: cu porumbul, cu fânul, cu grădina, cu cartofii, cu îngrijirea animalelor și activitățile de șantier.

Obștea Mănăstirii Bisericani are 10 viețuitori. Suntem la limită ca număr, pentru a le putea face pe toate câte sunt de făcut. E lipsă de personal în mănăstiri: fiecare caută unde este mai puțin de lucru, unde să le dea bani mai mulți; numai ei știu ce caută. Este o nestatornicie mare.

De când această nestatornicie, preacuvioase părinte stareț?

Cam de câțiva ani buni încoace. Când am intrat eu în mănăstire, nu era așa. Sunt călugăr de Bistrița, acolo am trăit alături de Părintele Iustin, de Părintele Ioanichie, alături de toți părinții aceia deosebiți. Câte experiențe, ce trăiri! Atunci nu ni se părea ceva deosebit, dar acum, trecând anii, și văzând felul în care merge viața spirituală, regretăm și ne-amintim ce frumos a fost și ce părinți erau. Ne consolăm cu amintirile pe care le-am trăit, ca să putem merge înainte.

Sunt 20 de ani de când sunt stareț la Bisericani, cu nevrednicie. Când am venit aici, nu aveam unde locui. Cu mare greutate am obținut două camere dintr-o casă din parcul Spitalului de Pneumoftiziologie, care fusese a mănăstirii, după 11 audiențe la directorul spitalului.

Care este legătura spitalului cu mănăstirea?

Nu este o legătură foarte apropiată. Părintele Policarp este preot de caritate, ocupându-se de bolnavi, fără să fie remunerat. Spitalul de Pneumoftiziologie are 450 de bolnavi. Sunt cazuri în care ești solicitat și la ore din noapte: am fost chemat la două, la patru dimineața, pentru cineva care dorește să se spovedească și nu știe dacă mai trăiește până dimineață. Le-am rugat pe asistente să ne anunțe când sunt pacienți care vor să se spovedească sau cei care nu mai au mult și pleacă din lumea aceasta – să ne cheme – să nu plece nespovediți și neîmpărtășiți.

De când sunteți stareț, obștea a variat ca număr?

A fost și mai mare, a fost și mai mică. Am început cu doi oameni. A fost și o perioadă în care am rămas chiar singur. Dar a fost o întărire de la Dumnezeu și o putere de a depăși acele momente critice, grele. Murise Părintele Atanasie Ciumașu, cel care era înainte aici, și eu trebuia să merg să-mi dau licența. Când am plecat din mănăstire, am lăsat trei frați. Când m-am întors, am găsit doar unul, pe care nu-l cunoșteam prea bine. Venise de puțin timp. O vreme a menținut el treburile de gospodărie, apoi a plecat și am rămas chiar singur, vreo două săptămâni. Rugasem un frate de la Bistrița, să vină să cânte duminica, să pot face Sfânta Liturghie.

Eram hotărât să plec și eu și m-am dus la icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni și efectiv, am plâns ca un copil și i-am zis:„Nu mai pot. Maica Domnului, ajută-mă! Nu merit. Dacă crezi că trebuie să facem ceva, să continuăm, ajută-mă, trimite-mi pe cineva, că n-am cu cine face slujbele.”

„Părinte, am trăit o minune”

Și a rânduit Dumnezeu. Omul, când este într-o astfel de situație, se roagă cu tot dinadinsul, și atunci se împlinește. Mi-a trimis Maica Domnului trei frați. Au venit pe rând. Mi-a trimis un frățior din lume, știa să facă toate cele ce aveam nevoie. M-a salvat în momentul cel mai greu. Am rămas foarte surprins de mila Maicii Domnului.

Astăzi, puținele bucurii sunt atunci când ne putem aduna din împrăștierea aceasta de zi cu zi în rugăciune. Timpul pe care îl acordăm rugăciunii este cel mai preţios din viaţă, cu acest timp ne întâlnim în viaţa veşnică. Timpul rugăciunii este trecut în condica îngerului păzitor. Când te rogi cu lacrimi, simți o bucurie și o liniște pe care nu le poți descrie în cuvinte. Am văzut asta la credincioșii care vin la mănăstire, care se roagă cu lacrimi, și care mai apoi vin și ne împărtășesc bucuriile lor. Plângând, ne spun: „Părinte, am trăit o minune”.

 

Minunea Arhanghelului Mihail cu familia din Australia

La un moment dat, într-o clipă, am pierdut controlul mașinii și ne îndreptam spre o prăpastie. Frâna nu funcționa. Ceea ce am reușit a fost să strig cu toată puterea sufletului meu: „Arhanghelul meu Mihail, salvează-ne!”.

Cum se terminase Sfânta Liturghie, mergeam spre biroul bisericii. Cu timiditate, m-a abordat un bărbat de vârstă mijlocie, acompaniat de o doamnă simpatică:

‒ Părintele Evstratie?

‒ Da, ce ați dori?

‒ Părinte, am venit din Australia și am vrut să vă vedem și să vă mulțumim deoarece nu ne-ați uitat și ne-ați trimis periodicul. Desigur, călătoria noastră se datorează harului Sfântului Arhanghel Mihail ce ne-a salvat de la o moarte sigură și am venit să i ne închinăm și să-i mulțumim din toată inima noastră.

Părinte, noi am primit periodicul ortodox de la dumneavoastră, „Arhanghelul”. Este adevărat că-l așteptăm cu multă dorință și nerăbdare, pentru că este singurul lucru pe care-l primim din țara noastră, revista aceasta ne întărește duhovnicește. În primul rând, cel mai mult așteptăm să citim noua minune a Sfântului Arhanghel, care apare pe prima pagină a fiecărei ediții.

Noul periodic îl primiserăm vineri, iar duminică dimineața am hotărât să mergem la slujbă la biserica Sfinților Arhangheli, departe de acolo unde locuim. Toate mergeau bine și pe drum discutam despre noua minune pe care tocmai o citiserăm în periodic. Soția mea, într-un oarecare moment, a început să citească paraclisul Sfinților Arhangheli, iar traseul nostru era astfel plăcut. Auzind paraclisul, încercam să ne rugăm ca și cum ne-am fi aflat în fața icoanei Arhanghelului, pe care-l știam din cărțile publicate și din periodicul dumneavoastră. Nu veniserăm niciodată în Mantamados. Mergeam foarte încet, pentru că drumul avea multe curbe.

La un moment dat, într-o clipă, am pierdut controlul mașinii și ne îndreptam spre o prăpastie. Frâna nu funcționa. Ceea ce am reușit a fost să strig cu toată puterea sufletului meu: „Arhanghelul meu Mihail, salvează-ne!”. La marginea drumului exista un mic stâlp. Am încercat să intrăm în acesta, poate astfel ar fi oprit, însă am trecut pe lângă el. Îndată ce am depășit acel stâlp, am strigat din nou: „Arhanghelul meu!”. Și atunci, o, Dumnezeul meu!… Îl vedem pe Arhanghel, la fel ca în fotografie, însă întreg, în picioare, arătându-ni-se aievea, în fața mașinii. Și-a ridicat mâinile și ne-a oprit mașina!

Când am deschis portierele să ieșim, am văzut una dintre roțile din față cum era cu totul în aer, mașina se balansa, în timp ce jos se căsca prăpastia. Am ieșit teferi din mașină și ne-am rugat plini de recunoștință Sfântului Arhanghel Mihail, fără să mai schimbăm vreo vorbă între noi, gândindu-ne amândoi la ceea ce văzuserăm și la experiența cutremurătoare prin care trecuserăm.

În puțin timp, s-au strâns destui șoferi, care se minunau că am fost salvați și vroiau să ne ajute. Mașina noastră nu pățise nici o daună. Câțiva oameni au adus niște funii, au legat-o și încercau să o tragă înapoi, pe teren sigur. Când au legat-o, un oarecare curajos a deschis portiera, a intrat înăuntru și a pornit motorul. Au pornit și celelalte două mașini de care era legată mașina mea și au încercat să o tragă. Mașina mea însă nu se mișca deloc. Toți eram nedumeriți. Ceilalți oameni mi-au spus să aducem o macara, pentru că altfel nu se poate. Atunci eu mi-am făcut semnul Sfintei Cruci și am zis: „Arhanghele al meu, salvează-mi mașina după cum ai și oprit-o. Scoate-o din punctul acesta periculos”.

Și fără să-mi fie teamă, crezând că Arhanghelul este împreună cu mine, intru în mașină și pornesc. Am apăsat pedala, iar mașina a început ușor-ușor să se miște în spate, roata care era în aer prinzând asfaltul fără să fie ajutată de celelalte mașini. Toți și-au făcut semnul Sfintei Cruci și au început să aplaude. Astfel, fără nici o pagubă, atât noi, cât și mașina, ne-am continuat drumul, după ce le-am mulțumit oamenilor pentru marea lor bunăvoință de a ne ajuta.

Ajunși la biserică, i-am rugat pe Sfinții Arhangheli să ne învrednicească să venim în Mantamados și să-i putem mulțumi Arhanghelului Mihail chiar în fața icoanei sale, să aprindem o lumânare mare, ca de înălțimea noastră.

Iată, părinte, de aceea ma venit, pentru că experiența pe care am trăit-o nu putem s-o comparăm cu cele pe care le-am mai auzit sau despre care doar am citit. Vă rugăm să scrieți această minune în periodic, pentru ca toți creștii ncare o vor citi să se întărească în credință și să înțeleagă cât de mari ocrotitori și păzitori sunt arhanghelii și îngerii!