Binecuvântarea lui Dumnezeu în casa ta

 

Când lumea va da haine de la bolnavi ca sa le puneţi pe Sfintele Moaşte sa se sfinţească, sa luaţi aminte sa fie numai bluziţe, iar nu altceva, căci nu se potriveşte, este lipsă de evlavie.

Soarele, fireşte, nu se întinează, nici Dumnezeu nu se întinează, însă noi ne demonizam prin lipsa de evlavie.

Mai demult oamenii, când se îmbolnăveau, luau untdelemn din candela lor, se ungeau şi se făceau bine. Acum candela o au de forma, numai ca sa lumineze, iar untdelemnul il arunca la chiuveta atunci când spală candela. O data am mers într-o casa şi am văzut cum gospodina spăla candela în chiuvetă. “Unde se duce apa?” am întrebat-o. “In canalizare” mi-a răspuns. “Dar, bine” ii spun, “pe de-o parte iei untdelemn din candela şi iţi miruieşti copilul cu el atunci când este bolnav, iar pe de alta parte tot untdelemnul din paharul candelei merge în canalizare? Ce ai de spus la aceasta? Cum sa vina binecuvântarea lui Dumnezeu în casa ta?“.

În casele de azi un lucru sfinţit, de pilda hârtia cu care a fost învelită anafora, nu ai unde s-o arunci. Îmi aduc aminte ca acasă la noi nici apa cu care spălam vasele nu mergea la canal. Mergea în alta parte, pentru ca si firimiturile sunt sfinţite, deoarece facem rugăciune înainte şi după masa. Toate acestea lipsesc astăzi, de aceea lipseşte şi harul dumnezeiesc, iar oamenii se demonizează.

Pe cat putem, sa luam aminte în toate. După Sfânta Împărtăşanie, sau după ce luam anaforă, sau după Sfântul Maslu este bine sa ne ştergem mâinile cu putina vată udată cu spirt, după care s-o ardem. Când măturam Sfântul Altar, cele adunate sa le aruncam în mare sau sa le ardem la un loc curat, pentru ca se poate sa fi căzut jos anafora sau vreo părticică din Sfintele Taine. Fireşte, dacă va cădea o părticică din Sfintele Taine, Hristos nu va sta sa fie călcat in picioare, însă va pleca harul de la noi.

În străinătate, la biserici nu au canalizare. Apâ de la proscomidie se duce cu ploaia, „ne interzic să avem canalizare”, spun ei, „deoarece se pricinuiesc microbi”. Toti oamenii s-au umplut de microbi trupeşti şi duhovniceşti şi dacă va picura puţin mir pe cap îti spun: „Se vor crea microbi!”.

Dar cum să vină astfel binecuvântarea lui Dumnezeu? Demonizarea în lume de aici începe. Din fericire, mai există câteva femei evlavioase, unele tinere, iar altele în vârstă, şi astfel se mai tine lumea.

***

Rugăciune pentru casă şi bunăstarea familiei

Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru, care întru cele înalte locuieşti şi spre cele smerite priveşti, binecuvântează casa noastră şi cu puterea Ta, întăreşte-ne pe noi, robii Tăi (numele), cei ce locuim în ea.

Bine este, Doamne, ca şi casa noastră să ne fie ca o doua biserică, în care noi ne închinăm înaintea sfintelor icoane şi ne rugăm Ţie. Binecuvântează, Doamne, găspodăria noastră şi înmulţeşte în ea toate bunătăţile, ca să uităm de grijile şi nevoile pământeşti şi să putem lucra mai cu osâdrie pentru dobândirea vieţii cele veşnice şi pentru a ajunge în locaşurile Tale cele sfinte.

Îndepărtează de la noi toate cursele vrăjmaşului celui pierzător de suflete, trimite pe îngerul Tău cel milostiv, ca să ne păzească şi să ne ferească de toată răutatea şi să ne povăţuiască spre lucrarea tuturos faptelor celor bune şi spre împlinirea sfintelor porunci.

Că ţie ţi se cuvine a ne milui şi a ne mântui, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sfântul Paisie Aghioritul

Extras din ”Trezire duhovnicească”, Ed. Evanghelismos

 

Sfânt din Muntele Athos: Dumnezeu nu îngăduie să se facă un rău dacă nu ies din el multe lucruri bune!

Hristos vede de sus pe fiecare din noi cum acționează și de aceea El știe cum și când să acționeze pentru binele nostru. Știe cum și unde să ne conducă, numai noi să cerem ajutorul, să-I spunem dorințele noastre și să-L lăsăm pe El să le rânduiască pe toate.

Dumnezeu adesea îngăduie să se facă ceea ce este spre folosul celor mulți. Nu face niciodată un bine singur, ci trei-patru la un loc. Și niciodată nu îngăduie să se facă un rău dacă nu ies din el multe lucruri bune.

Toate le valorifică spre folosul nostru, și pe cele strâmbe și pe cele primejdioase. Binele este amestecat cu răul. Ar fi fost bine să fie separate, dar intră interesele personale și se amestecă. Însă Dumnezeu și acest lucru încurcat îl valorifică.

De aceea trebuie să credem că Dumnezeu îngăduie să se facă numai lucrul acela din care poate ieși un bine, pentru că iubește făptura Sa.

Poate, de pildă, să îngăduie o ispită mică pentru ca să ne apere de una mai mare.
***
Rolul ispitelor în mântuire

Dumnezeu l-a făcut pe om cu voie liberă, de sine stăpânitor şi l-a lăsat pe el în mâna sfatului său. De va vrea, omul poate să ţină credinţa şi poruncile lui Dumnezeu şi să facă cele plăcute Lui.
– Oamenii se pot mântui fără ispite de la diavoli? Este absolut necesară prezenţa şi ispitirea de la diavoli pentru mântuirea oamenilor?

– Oamenii au fost ispitiţi chiar în rai şi înşelaţi de diavolul (Facere 3, 1). De atunci firea noastră cea stricată, care a căzut din ascultarea Ziditorului ei, a fost pururea ispitită de diavolul spre încercarea credinţei celor înşelaţi (I Petru 1, 6-7; Iov 7,18; Iacob 1, 2; I Ioan 2, 26). Omului însă i s-a dat putere de a se împotrivi ispitelor diavoleşti (Efeseni 6, 11; Iacob 4, 7) şi de a le învinge (I Corinteni 10, 13).

Dumnezeu l-a făcut pe om cu voie liberă, de sine stăpânitor şi l-a lăsat pe el în mâna sfatului său. De va vrea, omul poate să ţină credinţa şi poruncile lui Dumnezeu şi să facă cele plăcute Lui (Sirah 15, 14; Ieremia 21, 8; Psalm 5, 12). De va întrebuinţa omul bine libertatea sa spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu şi toată fapta bună, primeşte de la El cunună şi mântuirea sufletului său, după cuvântul psalmistului: „Mântui-va Domnul sufletele robilor Săi şi nu vor greşi toţi cei ce nădăjduiesc spre Dânsul” (Psalm 33, 21). Iar de va folosi omul rău libertatea sa spre lucrarea păcatelor, va auzi de la Dumnezeu înfricoşatele cuvinte: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care este gătit diavolilor şi îngerilor lui” (Matei 25, 41). Iată deci cât de mare rol au ispitele în viaţa creştinilor. Că fără ispite şi fără luptă cu diavolul, cu păcatul, nu ne putem mântui, că nu avem pentru ce primi cunună şi odihnă veşnică în Împărăţia cerurilor.
Surse: Sfântul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești – Trezire duhovnicească; Arhim. Cleopa Ilie, Arhim. Ioanichie Bălan, Lumina şi faptele credinţei.

PARTAJEAZA

 0 

 

Părintele Paisie Aghioritul: Să săruți icoana lui Hristos și a Maicii Domnului, să faci semnul crucii şi să spui cuvintele astea înainte să te culci:

Chiar și atunci când ești foarte obosită, să nu te întinzi pe pat fără să faci rugăciune. Să spui un „Sfinte Dumnezeule” și Psalmul 50, apoi câteva rugăciuni către Măicuța Domnului, care mereu e lângă noi.

Să săruți icoana lui Hristos și a Maicii Domnului, să faci semnul crucii pe perna ta și apoi să te culci. Să pui ceasul să sune cu o oră înainte de a pleca la muncă, ca să te scoli și să-ți faci canonul. Este trebuință de silire, dar s-o simți ca o necesitate, să te silești cu toată inima ta.

Părintele Paisie Aghioritul
***
Rugăciunile serii

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă…, și acum…

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin

Troparele de umilință

Miluiește-ne pe noi, Doamne, mi­lu­iește-ne pe noi, că, nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugă­ciune a­du­cem Ție, ca unui Stăpân, noi păcă­toșii robii Tăi; miluiește-ne pe noi.

Slavă…,

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărăde­legile noastre, ci caută și acum ca un milos­tiv și ne izbăvește pe noi de vrăj­mașii noștri, că Tu ești Dumne­zeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum…,

Ușa mi­lostivirii deschide-o nouă, bi­necu­vân­tată Născătoare de Dum­ne­zeu, ca să nu pierim cei ce nădăj­duim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mân­tuirea neamului creștinesc.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Rugăciunea întâi, a Sfântului Macarie cel Mare, către Dumnezeu Tatăl:

Dumnezeule cel veșnic și Împărate a toată făptura, Cel ce m-ai învred­ni­cit a ajunge până în acest ceas, iartă-mi păca­tele ce am făcut în a­ceastă zi, cu fapta, cu cuvântul și cu gândul; și cu­ră­țește, Doam­­ne, sme­ritul meu suflet de toată în­tină­ciu­nea trupului și a su­fletului. Și-mi dă, Doamne, în aceas­tă noapte, a trece som­­­nul în pa­ce ca, scu­lându-mă din ticălosul meu așternut, bine să plac Prea­sfântului Tău nume în toate zi­lele vieții mele și să calc pe vrăjmașii cei ce se lup­tă cu mine, pe cei tru­pești și pe cei fără de trup. Și mă izbă­vește, Doamne, de gândurile cele deșarte, care mă în­ti­nează, și de pof­tele cele rele. Că a Ta este împă­răția, puterea și slava, a Ta­tălui și a Fiului și a Sfân­­­tului Duh, acum și pu­rurea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a doua, a Sfântului Antioh, către Domnul nostru Iisus Hristos:

Atotțiitorule, Cuvinte al Tatălui, În­suți fiind desăvârșit, Iisuse Hris­toase, pentru multă milostivirea Ta, nu Te dez­lipi de mine, robul Tău, ci odih­nește întru mine pururea, Iisuse, Cel ce ești Păstor bun al oilor Tale. Nu mă da is­pitei șarpelui, nici nu mă lăsa în pofta satanei, că sămânța stricăciunii este întru mine. Tu, Doam­­ne Dum­ne­zeule, Cel Căruia ne în­chi­­­năm, Îm­pă­rate Sfinte, Iisuse Hristoase, pă­zește-mă în timpul somnului cu lumina cea ne­întunecată, cu Duhul Tău cel Sfânt, cu Care ai sfințit pe ucenicii Tăi. Dă-mi, Doamne, și mie, nevrednicului robului Tău, mântuirea Ta în așternutul meu. Lu­­mi­nează mintea mea cu lumina în­țele­gerii Sfintei Tale Evanghelii, su­fletul meu cu dra­gos­tea Crucii Tale, inima mea cu curăția cuvintelor Tale, trupul meu cu pa­tima Ta cea nebi­ruită, cugetul meu cu smerenia Ta îl păzește și mă ri­dică la vre­me cuviincioasă spre a Ta slăvire, că prea­slăvit ești cu Cel fără de început al Tău Părinte și cu Prea­­sfântul Duh în veci. Amin.

Rugăciunea a treia, către Sfântul Duh:

Doamne, Împărate Ceresc, Mân­gâ­ie­­­to­rule, Duhule adevărate, milosti­vește-Te spre mine, păcătosul ro­bul Tău, și mă miluiește și-mi iartă mie, ne­vrednicu­lui, toate câte am greșit Ție astăzi ca un om, și nu numai ca un om, ci și mai rău decât necuvân­tătoarele, păcatele mele cele de voie și cele fără de voie, cele ști­ute și cele ne­știute, care sunt din tinerețe și din obiceiul cel rău și care sunt din voia cea slobodă și din lene; ori de m-am jurat cu numele Tău, ori de L-am hulit în gândul meu, sau pe cineva am ocărât, sau pe cineva am clevetit în mânia mea, sau am mâhnit, sau de ceva m-am mâniat, sau am min­țit, sau fără de vreme am dormit, sau vreun sărac a venit la mine și nu l-am so­cotit, sau pe fratele meu l-am mâh­nit, sau m-am sfădit, sau pe cineva am osândit, sau m-am mărit, sau m-am tru­fit, sau m-am mâniat, sau, stând la rugăciune, mintea mea s-a îngrijit de vicleniile acestei lumi, sau răzvră­tire am cugetat, sau prea m-am sătu­rat, sau m-am îmbătat, sau nebunește am râs, sau ceva rău am cugetat, sau frumusețe străină am văzut și cu dânsa mi-am rănit inima, sau ce nu se cu­vine am grăit, sau de păcatul fratelui meu am râs, iar pă­catele mele sunt ne­numărate, sau de ru­găciune nu m-am îngrijit, sau altceva rău am făcut și nu-mi aduc aminte; că acestea toate și mai mari decât acestea am făcut. Milu­iește-mă, Stăpâne și Făcătorul meu, pe mine leneșul și nevrednicul robul Tău, și mă ușurează, și mă slobozește și mă iartă, ca un bun și de oameni iubitor. Ca în pace să mă culc și să dorm eu, păcă­tosul și necuratul și ticălosul, și să mă închin și să cânt și să prea­slă­vesc prea­cinstitul Tău nu­me, împreună cu al Tatălui și cu al Unuia-Născut Fi­ului Lui, acum și pururea și în vecii ve­cilor. Amin.

Rugăciunea a patra:

Doamne, Dumnezeul nostru, orice am greșit în această zi cu cuvântul, cu fapta, și cu gândul, ca un bun și iubi­tor de oa­meni, iartă-mi. Somn cu pace și fără mâhnire dăruiește-mi. Pe îngerul Tău cel apără­tor trimite-l să mă aco­pere și să mă pă­zească de tot răul. Că Tu ești păzitorul su­fle­telor și al tru­purilor noastre și Ție slavă înăl­țăm, Ta­tălui și Fiului și Sfân­­tului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.Amin.

Rugăciunea a cincea:

Doamne, Dumnezeul nostru, în Care credem și al Cărui nume mai mult decât tot numele Îl chemăm, dă-ne no­uă ier­tare sufletului și tru­pu­lui, celor ce mer­gem spre somn; pă­zeș­te-ne de toa­tă nălu­cirea și, fără întunecată dulceață, potolește pornirea pofte­lor, stinge a­prin­derea zbur­dării trupești și ne dă în curăție a viețui cu lu­cru­rile și cu­vin­tele, ca, dobândind viață cu fapte bu­ne, să nu cădem din bi­nele Tău cel fă­gă­duit, că binecuvântat ești în veci. Amin.

Rugăciunea a șasea, către Sfânta Născătoare de Dumnezeu:

Preacurată și binecuvântată de Dum­­ne­­zeu Născătoare, Marie, Maica cea bună a Bu­nului Împărat, varsă mila Fiu­lui Tău și Dum­nezeului nostru spre pătimașul meu suflet și, cu ru­gă­ciunile tale, mă îndrep­tează spre fapte bu­ne, ca cealaltă vreme a vieții mele fără de prihană să o trec și pen­tru tine raiul să dobândesc, Fecioa­ră de Dum­nezeu Năs­­cătoare, care ești una cu­rată și binecuvântată.

Rugăciunea a șaptea, către sfântul înger, păzitor al vieții noastre:

Îngerule al lui Hristos, păzitorul meu cel sfânt și acoperitorul sufle­tului și al tru­pului meu, iartă-mi toate câte am gre­­șit în ziua de astăzi, și de toată vi­clenia vrăjma­șului meu celui potri­v­nic mă izbăvește, ca să nu mânii cu niciun păcat pe Dumne­zeul meu; și te roagă pentru mine, păcă­tosul și ne­vred­­nicul rob, ca să mă arăți vred­nic bunătății și milei Preasfintei Trei­mi și Mai­cii Dom­­nului meu Iisus Hristos și tu­turor sfin­ților. Amin

Condacul Născătoarei de Dumnezeu:

Apărătoare Doamnă, pentru bi­ru­­­in­ță mul­țumiri, izbăvindu-ne din ne­­voi, adu­cem ție, Născătoare de Dum­­nezeu, noi, robii tăi. Ci, ca aceea ce ai stă­pânire nebi­ruită, izbăvește-ne din toa­te nevo­ile, ca să strigăm ție: Bucură-te, Mi­reasă, pururea fecioară.

Fecioară, care ești pururea slă­vită, de Dum­nezeu Născătoare, Marie, Maica lui Hristos, Dumnezeul nos­tru, pri­meș­te ru­gă­ciunile noastre și le du Fiului tău și Dumnezeului nostru, ca să mântuiască și să lumineze, pentru tine, su­fletele noastre.

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub a­co­perământul tău.

De Dumnezeu Născătoare Fe­cioa­ră, nu mă trece cu vederea pe mine, păcă­tosul, cel ce am nevoie de ajutorul tău și de folosința ta, că spre tine nă­dăj­duiește su­fletul meu, și mă miluiește.

Rugăciunea Sfântului Ioanichie:

Nădejdea mea este Tatăl, scă­pa­rea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, sla­vă Ție.

Apoi:

Cuvine-se cu adevărat să te feri­cim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită și prea nevinovată și Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de ase­mănare decât sera­fimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dum­nezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dum­nezeu, te mărim.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacu­ratei Maicii Tale, ale cuvio­șilor părin­ților noștri și ale tuturor sfinților, mântuiește-mă pe mine, păcătosul.

Rugăciunea Sfântului Ioan Damaschin: (aceasta să o zici arătând spre patul tău)

Stăpâne, Iubitorule de oameni, au doa­ră nu-mi va fi mie acest pat groa­pă? Sau încă vei mai lumina cu ziua tică­losul meu suflet? Iată, groapa îmi zace înainte și iată, moartea îmi stă înainte. De judecata Ta, Doamne, mă tem, și de chinul cel fără de sfâr­șit; iar a face rău nu mai contenesc. Pe Tine, Domnul Dumnezeul meu, puru­rea Te mânii și pe Preacurata Maica Ta și pe toate puterile cerești și pe sfântul înger, pă­zitorul meu. Și știu, Doamne, că nu sunt vrednic de iubi­rea Ta de oameni, ci vrednic sunt de toată osânda și chi­nul. Ci, rogu-Te, Doamne, mântu­iește-mă du­pă mul­ți­mea bunătății Tale, că, de vei mân­tui pe cel drept, nu-i lucru mare, iar de vei milui pe cel curat, nu-i nicio mi­nu­ne, că sunt vrednici de mila Ta, ci spre mine, păcătosul, să faci mi­nuni cu mila Ta; întru aceasta să arăți iu­birea Ta de oa­meni, ca să nu bi­ru­iască rău­tatea mea bu­nătatea și milos­ti­virea Ta cea veșnică, ci, precum vo­iești, toc­­mește pentru mine lucrul.

Apoi, cu închinăciune până la pământ, zi:

Mă închin Ție, Preasfântă Treime, Care ești o Ființă de viață făcătoare și nedes­părțită: Părinte și Fiule și Du­­hule Sfinte; cred întru Tine și Te măr­turi­sesc și Te slăvesc, Îți mulțumesc și Te laud, Te cinstesc, Te preaînalț și Te rog: miluiește-mă pe mine, ne­vredni­cul robul Tău, pentru nu­mele Tău (de trei ori).

Mă închin ție, Preasfântă Născă­toa­re de Dumnezeu, care ai arătat nouă lu­mi­na cea adevărată cu naș­terea ta, îm­pă­ră­teasa cerului și a pământului, nă­dej­dea celor fără de nădejde, aju­tă­toa­rea nepu­­tincio­șilor și împăcarea cu Dum­­nezeu a tuturor păcătoșilor. Tu mă aco­peră și mă apă­ră de toate ne­voile și împresurările sufletești și tru­pești. Și te rog să-mi fii folositoare cu prea­pu­­ter­nicele tale ru­găciuni (o închinăciune).

Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Năs­­­­cătoare, primește această puțină ru­­gă­ciu­ne și o du Fiului tău și Dum­ne­zeului nostru, ca să mântuiască și să lumi­neze, pen­tru tine, sufletele noas­tre (o închină­ciune).

Toate puterile cerești: Scaunele, Dom­­nii­le, Începătoriile, Stăpâniile, Pute­rile, He­ruvimii, Serafimii, Ar­hanghe­lii și În­ge­rii, ru­gați-vă lui Dum­nezeu pentru mine, păcă­tosul (o închinăciune).

Sfinte și mare Proorocule Ioane, Îna­inte­mergătorule și Botezătorule al Dom­­nu­lui, cel ce ai pătimit pentru Hristos și ai luat îndrăzneală către Stăpânul, roagă-te pentru mine, pă­că­tosul, ca să mă mântuiesc cu rugă­­­ciunile tale (o închinăciune).

Sfinților ai lui Dumnezeu: apos­to­­­lilor, proorocilor, mucenicilor, arhi­e­rei­lor, postitorilor, temătorilor de Dum­­ne­zeu, drepți­lor, locuitorilor în pustie, călugărilor, pa­triarhilor și toți sfinții care ați pătimit pen­tru Hristos și ați câștigat îndrăzneală către Stăpânul, rugați-vă pentru mine, pă­că­tosul, ca să mă mântuiesc cu rugăciunile voastre (o închinăciune).

Sfinte Ioane Gură de Aur, cu Va­sile cel Mare, cu Grigorie, de Dum­nezeu cu­vântătorul, și cu făcătorul de minuni Ni­colae, cu toți sfinții în­cepători ai pre­oției, ajutați-mi și mi­luiți-mă cu rugă­ciunile și ajutorul vostru (o închinăciune).

Toate sfintele femei: mironosițe, mu­­­­ce­­nițe, temătoare de Dumnezeu și fecioa­re, care ați slujit Mân­tui­to­rului Hristos cum se cuvine, ru­gați pe Dum­­nezeu pentru mine, păcă­tosul (o în­chi­năciune).

Cea nebiruită și dumnezeiască putere a cinstitei și de viață făcătoarei Cruci a Dom­nu­lui, nu mă lăsa pe mine pă­cătosul, ci mă apără de toata ispita cea trupească și sufletească (o închinăciune).

Preacurată Stăpână, de Dum­ne­zeu Năs­­­­că­toare, nădejdea tuturor crești­ni­lor, pen­tru că altă îndrăzneală și nă­dejde nu am, fără numai pe tine, ceea ce ești cu totul nevinovată, Stă­pâna mea și Doam­nă, de Dumne­zeu Născătoare, Mai­ca lui Hristos Dum­nezeului meu, pentru aceea mă rog: mi­luiește-mă și mă izbăvește de toate rău­tățile mele și roagă pe Milostivul tău Fiu și Dum­nezeul meu ca să mi­luiască tică­losul meu suflet și să mă izbăvească de veșnicele chinuri și să mă învredni­cească împărăției Sale (o închinăciune).

Sfinte îngere, păzitorul meu, aco­peră-mă cu aripile bunătății tale și iz­gonește de la mine toată lucrarea cea rea a diavolului și roagă pe Dum­nezeu pentru mine, păcătosul.

Și apoi, vrând să te așezi pe așternut, zi acestea:

Luminează ochii mei, Hristoase Dum­­­­ne­zeule, ca nu cândva să adorm întru moar­te, ca nu cândva să zică vrăj­mașul meu: întăritu-m-am asu­pra lui.

Slavă…,

Sprijinitor sufletului meu fii, Dum­­­ne­zeule, că umblu prin mijlocul a multe curse; izbăvește-mă de dânsele și mă mân­­tuiește, Bunule, ca un iubitor de oameni.

Și acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Preaslăvită Maică a lui Dum­ne­zeu, care ești mai sfântă decât sfinții în­geri, neîn­cetat te cântăm cu inima și cu gura, mărturisind că tu ești de Dum­­­nezeu Năs­cătoare, căci cu ade­vă­­rat ne-ai născut nouă pe Dumnezeu în­tru­pat și te rogi ne­încetat pentru su­fletele noastre.

Apoi, sărutând Sfânta Cruce (sau o icoană), faci semnul acesteia peste locul unde te vei odihni, zicând:

Rugăciunea cinstitei Cruci:

Să învie Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară cum piere fumul; cum se topește ceara de fața focului, așa să piară dia­volii de la fața celor ce iu­besc pe Dum­­nezeu și se însemnează cu semnul Crucii și zic cu veselie: Bucură-te, prea­cins­tită și de viață făcătoare Cru­cea Dom­nului, care alungi pe diavoli cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Dom­nului nostru Iisus Hristos, și S-a pogorât la iad și a călcat puterea diavolului și te-a dăruit nouă pe tine, cinstită Crucea Sa, spre alungarea a tot piz­mașul. O, preacinstită și de via­ță fă­că­toare Crucea Dom­nului, ajută-mi cu Sfânta Doamnă Fe­cioa­ră, Năs­că­toa­re de Dumnezeu, și cu toți sfinții în veci. Amin.
Apoi, făcându-ți semnul crucii și cu ru­gă­ciunea în minte adormind, gândește-te la ziua judecății, cum vei sta înaintea lui Dumnezeu.

PARTAJEAZA

 0 

 

De ce plânge cu lacrimi de sânge Sfânta Irina a cărei zi o serbăm azi?! Locuitorii sunt în fierbere! Ce vrea să transmită prin acest semn!

De ce plânge cu lacrimi de sânge Sfânta Irina a cărei zi o serbăm azi?! Locuitorii sunt în fierbere! Ce vrea să transmită prin acest semn!
Starea de spirit a grecilor din insula Samos este in fierbere dupa ce o icoana a Sfintei Irina pare ca plange cu lacrimi de sange. Evenimentul se petrece in Biserica Sfanta Irina.

Mitropolia locala a cerut abtinerea de la interpretari si speculatii, pana cand va reusi sa formuleze un punct de vedere asupra fenomenului. Mitropolitul Eusebiu a vizitat deja biserica si a participat la sfanta liturghie.

Desi fenomenul a fost facut cunoscut recent publicului larg, prin siteurile grecesti, debutul sau a avut loc in urma cu cateva luni. Inca din noiembrie 2014 a fost observata o picatura de lacrima de sange curgand in ochiul drept al Sfintei Irina, conform relatarilor agentiei de stiri Romfea.gr.
***
Misterul icoanelor care plang
Lacrimile care curg pe o icoana sunt un semn ca urmeaza sa vina chinuri si necazuri. Stiri despre miracole divine au inceput sa apara din ce in ce mai des in presa. Unii oameni cred povestile pe care le citesc, altii au indoieli. Exista si persoane care fac experimente stiintifice in cautarea de explicatii stiintifice in spatele acestui fenomen.

Lacrimi care seamana cu sangele

Margarita Hak, un astrofizician italian, sustine ca a reusit sa explice unul dintre cele mai fai­moase miracole ale Bisericii Ca­tolice, „Miracolul de lichefiere a sangelui Sfantului Ianuarie”.
Vor­bind pentru NewsInfo, un pur­tator de cuvant al Patriarhiei Mos­cova a spus ca Biserica Ortodo­xa Rusa nu are de-a face cu mi­racolul Sfantului Ianuarie. Dar, in majoritate, autoritatile bisericii au aratat ca pretentiile ei sunt lip­site de temei: „Evaluarea stiintifi­ca a fost facuta in anii 1980. S-a dovedit ca fenomenul nu poate fi explicat. Femei nebune cu indoielnic potential stiintific nu pot pune la indoiala un fapt real”.

Cinci icoane din Biserica Sfanta Ecaterina, din orasul Petrozavodsk, au lacrimat in anul 1998. Toate icoanele din Bise­rica Mijlocirii prin Sfanta Fecioa­ra din orasul Dzerjinsk, aveau lacrimi ce se scurgeau, la ince­putul acestui an, si unele dintre ele semanau cu sangele. Zece icoane care dateaza din secolele XV-XIX au inceput sa „verse” mir la 28 iunie 2005 in Muzeul de Arta din Soci. Alte cazuri simi­lare au fost relatate recent. Ekaterina Ilinskaia a fost implicata in restaurarea icoanelor timp de circa 20 de ani.

„Pot sa va spun o poveste nemaipomenita”, a spus ea. „Trebuia sa deschidem o expozitie in Karetni Riad, acum cinci ani. Un grup de reporteri astepta pe hol. Cand, in sfarsit, i-am lasat sa intre, un miros de tamaie a invadat incaperea. Reporterii au crezut ca noi am fumat. Dar nimeni nu intrase in incapere inainte de inceperea vernisajului. Paznicul a dormit aproape toata noaptea”, a marturisit experta.

Mirul, semn bun, lacrimile, semn rau

Potrivit serviciului de presa al Patriarhiei Moscova, Biserica Ortodoxa Rusa crede in posibi­litatea miracolelor, dar fiecare caz este verificat cu multa aten­tie. „Mai bine trecem peste un miracol, decat sa declaram min­une ceea ce in realitate nu este. Zeci de carti incearca sa explice stiintific unele dintre acestea. Bi­serica Ortodoxa Rusa a infiintat o comisie in 1999 pentru descri­erea miracolelor divine care se intampla in cadrul Bisericii Orto­doxe Ruse. Presedintele comisiei este Pavel Florenski, nepotul fai­mosului teolog Pavel Florenski. Florenski spune ca investigatiile stiintifice riguroase sunt „forta conducatoare” a comisiei. La lu­crarile comisiei iau parte fizicienii Alexandr Moskovski si Serghei Sasinski, biologul Ale­xandr Agadjanian si filologul Tatiana Sutova. Exista deocamdata confuzie in ce priveste terminolo­gia. Mirul este o substanta foarte pretioasa, un semn bun, cand o icoana o „emana”. Dimpotriva, lacrimile sunt un semn rau, anuntand ca vor veni necazuri si chinuri. Preoti catolici si orto­docsi sunt perplecsi in fata acestui fenomen al icoanelor care plang. (Arina Avram)

 

Din locul unde Maica Domnului face minuni: Când omul se roagă cu tot dinadinsul, atunci i se împlinește rugăciunea! Dacă faci aşa, o să trăieşti o minune!

Din locul unde Maica Domnului face minuni prin icoana ei: Când omul se roagă cu tot dinadinsul, atunci i se împlinește rugăciunea! Dacă faci aşa, o să trăieşti o minune!

Parintele protosinghel Serafim Mihali, starețul Mănăstirii Bisericani, întâmpină pe fiecare pelerin cu o deosebită delicatețe și blândețe, izvorâră din fiasca lui dragoste. Și de fiecare se desparte, punându-l sub Acoperământul Împărătesei Cerurilor:„Să vă ocrotească Maica Domnului, să vă binecuvinteze și să vă ajute!”

Sfinția sa ne-a împărtășit câteva cuvinte despre obștea de aici și despre începuturile sale ca stareț la această mănăstire.

Preacuvioase Părinte Stareț, ce ne puteți spune despre obștea de astăzi a Mănăstirii Bisericani?

Îi mulțumesc în primul rând lui Dumnezeu și Maicii Domnului că ne putem îngădui unul cu altul, părinții cu mine și ei între ei, ca să putem ține candela aprinsă, menținând sfintele slujbele. Acesta e rolul nostru, în primul rând, de a ne ruga lui Dumnezeu; acesta e scopul venirii noastre în mănăstire. Majoritatea celor din obște caută să se mântuiască și asta mă liniștește sufletește și pe mine. Unul dacă se mântuiește, poate va face Dumnezeu milă și cu mine.

În zilele noastre, toți cei care mai vor să intre în mănăstire „fug” de mănăstirile care sunt în construcție. Fiindcă noi trebuie să ne împărțim, să putem menține slujbele, iar mai apoi, cum ieșim de la biserică, să alergăm și în stânga, și-n dreapta, pentru întreținerea gospodăriei: cu porumbul, cu fânul, cu grădina, cu cartofii, cu îngrijirea animalelor și activitățile de șantier.

Obștea Mănăstirii Bisericani are 10 viețuitori. Suntem la limită ca număr, pentru a le putea face pe toate câte sunt de făcut. E lipsă de personal în mănăstiri: fiecare caută unde este mai puțin de lucru, unde să le dea bani mai mulți; numai ei știu ce caută. Este o nestatornicie mare.

De când această nestatornicie, preacuvioase părinte stareț?

Cam de câțiva ani buni încoace. Când am intrat eu în mănăstire, nu era așa. Sunt călugăr de Bistrița, acolo am trăit alături de Părintele Iustin, de Părintele Ioanichie, alături de toți părinții aceia deosebiți. Câte experiențe, ce trăiri! Atunci nu ni se părea ceva deosebit, dar acum, trecând anii, și văzând felul în care merge viața spirituală, regretăm și ne-amintim ce frumos a fost și ce părinți erau. Ne consolăm cu amintirile pe care le-am trăit, ca să putem merge înainte.

Sunt 20 de ani de când sunt stareț la Bisericani, cu nevrednicie. Când am venit aici, nu aveam unde locui. Cu mare greutate am obținut două camere dintr-o casă din parcul Spitalului de Pneumoftiziologie, care fusese a mănăstirii, după 11 audiențe la directorul spitalului.

Care este legătura spitalului cu mănăstirea?

Nu este o legătură foarte apropiată. Părintele Policarp este preot de caritate, ocupându-se de bolnavi, fără să fie remunerat. Spitalul de Pneumoftiziologie are 450 de bolnavi. Sunt cazuri în care ești solicitat și la ore din noapte: am fost chemat la două, la patru dimineața, pentru cineva care dorește să se spovedească și nu știe dacă mai trăiește până dimineață. Le-am rugat pe asistente să ne anunțe când sunt pacienți care vor să se spovedească sau cei care nu mai au mult și pleacă din lumea aceasta – să ne cheme – să nu plece nespovediți și neîmpărtășiți.

De când sunteți stareț, obștea a variat ca număr?

A fost și mai mare, a fost și mai mică. Am început cu doi oameni. A fost și o perioadă în care am rămas chiar singur. Dar a fost o întărire de la Dumnezeu și o putere de a depăși acele momente critice, grele. Murise Părintele Atanasie Ciumașu, cel care era înainte aici, și eu trebuia să merg să-mi dau licența. Când am plecat din mănăstire, am lăsat trei frați. Când m-am întors, am găsit doar unul, pe care nu-l cunoșteam prea bine. Venise de puțin timp. O vreme a menținut el treburile de gospodărie, apoi a plecat și am rămas chiar singur, vreo două săptămâni. Rugasem un frate de la Bistrița, să vină să cânte duminica, să pot face Sfânta Liturghie.

Eram hotărât să plec și eu și m-am dus la icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni și efectiv, am plâns ca un copil și i-am zis:„Nu mai pot. Maica Domnului, ajută-mă! Nu merit. Dacă crezi că trebuie să facem ceva, să continuăm, ajută-mă, trimite-mi pe cineva, că n-am cu cine face slujbele.”

„Părinte, am trăit o minune”

Și a rânduit Dumnezeu. Omul, când este într-o astfel de situație, se roagă cu tot dinadinsul, și atunci se împlinește. Mi-a trimis Maica Domnului trei frați. Au venit pe rând. Mi-a trimis un frățior din lume, știa să facă toate cele ce aveam nevoie. M-a salvat în momentul cel mai greu. Am rămas foarte surprins de mila Maicii Domnului.

Astăzi, puținele bucurii sunt atunci când ne putem aduna din împrăștierea aceasta de zi cu zi în rugăciune. Timpul pe care îl acordăm rugăciunii este cel mai preţios din viaţă, cu acest timp ne întâlnim în viaţa veşnică. Timpul rugăciunii este trecut în condica îngerului păzitor. Când te rogi cu lacrimi, simți o bucurie și o liniște pe care nu le poți descrie în cuvinte. Am văzut asta la credincioșii care vin la mănăstire, care se roagă cu lacrimi, și care mai apoi vin și ne împărtășesc bucuriile lor. Plângând, ne spun: „Părinte, am trăit o minune”.

 

Minunea Arhanghelului Mihail cu familia din Australia

La un moment dat, într-o clipă, am pierdut controlul mașinii și ne îndreptam spre o prăpastie. Frâna nu funcționa. Ceea ce am reușit a fost să strig cu toată puterea sufletului meu: „Arhanghelul meu Mihail, salvează-ne!”.

Cum se terminase Sfânta Liturghie, mergeam spre biroul bisericii. Cu timiditate, m-a abordat un bărbat de vârstă mijlocie, acompaniat de o doamnă simpatică:

‒ Părintele Evstratie?

‒ Da, ce ați dori?

‒ Părinte, am venit din Australia și am vrut să vă vedem și să vă mulțumim deoarece nu ne-ați uitat și ne-ați trimis periodicul. Desigur, călătoria noastră se datorează harului Sfântului Arhanghel Mihail ce ne-a salvat de la o moarte sigură și am venit să i ne închinăm și să-i mulțumim din toată inima noastră.

Părinte, noi am primit periodicul ortodox de la dumneavoastră, „Arhanghelul”. Este adevărat că-l așteptăm cu multă dorință și nerăbdare, pentru că este singurul lucru pe care-l primim din țara noastră, revista aceasta ne întărește duhovnicește. În primul rând, cel mai mult așteptăm să citim noua minune a Sfântului Arhanghel, care apare pe prima pagină a fiecărei ediții.

Noul periodic îl primiserăm vineri, iar duminică dimineața am hotărât să mergem la slujbă la biserica Sfinților Arhangheli, departe de acolo unde locuim. Toate mergeau bine și pe drum discutam despre noua minune pe care tocmai o citiserăm în periodic. Soția mea, într-un oarecare moment, a început să citească paraclisul Sfinților Arhangheli, iar traseul nostru era astfel plăcut. Auzind paraclisul, încercam să ne rugăm ca și cum ne-am fi aflat în fața icoanei Arhanghelului, pe care-l știam din cărțile publicate și din periodicul dumneavoastră. Nu veniserăm niciodată în Mantamados. Mergeam foarte încet, pentru că drumul avea multe curbe.

La un moment dat, într-o clipă, am pierdut controlul mașinii și ne îndreptam spre o prăpastie. Frâna nu funcționa. Ceea ce am reușit a fost să strig cu toată puterea sufletului meu: „Arhanghelul meu Mihail, salvează-ne!”. La marginea drumului exista un mic stâlp. Am încercat să intrăm în acesta, poate astfel ar fi oprit, însă am trecut pe lângă el. Îndată ce am depășit acel stâlp, am strigat din nou: „Arhanghelul meu!”. Și atunci, o, Dumnezeul meu!… Îl vedem pe Arhanghel, la fel ca în fotografie, însă întreg, în picioare, arătându-ni-se aievea, în fața mașinii. Și-a ridicat mâinile și ne-a oprit mașina!

Când am deschis portierele să ieșim, am văzut una dintre roțile din față cum era cu totul în aer, mașina se balansa, în timp ce jos se căsca prăpastia. Am ieșit teferi din mașină și ne-am rugat plini de recunoștință Sfântului Arhanghel Mihail, fără să mai schimbăm vreo vorbă între noi, gândindu-ne amândoi la ceea ce văzuserăm și la experiența cutremurătoare prin care trecuserăm.

În puțin timp, s-au strâns destui șoferi, care se minunau că am fost salvați și vroiau să ne ajute. Mașina noastră nu pățise nici o daună. Câțiva oameni au adus niște funii, au legat-o și încercau să o tragă înapoi, pe teren sigur. Când au legat-o, un oarecare curajos a deschis portiera, a intrat înăuntru și a pornit motorul. Au pornit și celelalte două mașini de care era legată mașina mea și au încercat să o tragă. Mașina mea însă nu se mișca deloc. Toți eram nedumeriți. Ceilalți oameni mi-au spus să aducem o macara, pentru că altfel nu se poate. Atunci eu mi-am făcut semnul Sfintei Cruci și am zis: „Arhanghele al meu, salvează-mi mașina după cum ai și oprit-o. Scoate-o din punctul acesta periculos”.

Și fără să-mi fie teamă, crezând că Arhanghelul este împreună cu mine, intru în mașină și pornesc. Am apăsat pedala, iar mașina a început ușor-ușor să se miște în spate, roata care era în aer prinzând asfaltul fără să fie ajutată de celelalte mașini. Toți și-au făcut semnul Sfintei Cruci și au început să aplaude. Astfel, fără nici o pagubă, atât noi, cât și mașina, ne-am continuat drumul, după ce le-am mulțumit oamenilor pentru marea lor bunăvoință de a ne ajuta.

Ajunși la biserică, i-am rugat pe Sfinții Arhangheli să ne învrednicească să venim în Mantamados și să-i putem mulțumi Arhanghelului Mihail chiar în fața icoanei sale, să aprindem o lumânare mare, ca de înălțimea noastră.

Iată, părinte, de aceea ma venit, pentru că experiența pe care am trăit-o nu putem s-o comparăm cu cele pe care le-am mai auzit sau despre care doar am citit. Vă rugăm să scrieți această minune în periodic, pentru ca toți creștii ncare o vor citi să se întărească în credință și să înțeleagă cât de mari ocrotitori și păzitori sunt arhanghelii și îngerii!

 

Credința face minuni! Sf. Nectarie a vindecat o fetiță din București

Dacă n-aş fi trăit, nu v-aş fi povestit! Dumnezeu nu Îşi numără darurile când le dă, iar sfinţii, răsplătiţi cu harul facerii de minuni pentru dragostea lor, sunt tare grabnic ajutători şi nu se uită la păcatele celor care îi cheamă în ajutor! Aş vrea să vă povestesc şi eu minunea pe care Sfântul Nectarie a făcut-o pentru fetiţa mea, minune pentru care Îi dau slavă lui Dumnezeu şi îi mulţumesc Sfântului Nectarie în fiecare zi.

Numele meu este Ana Pascu, locuiesc în Bucureşti şi am două fetiţe, Anastasia, care a împlinit anul acesta zece ani, şi Sofia, de şapte ani. Naşterea Anastasiei, în anul 2000, ne-a pricinuit o mare bucurie. Nici prin cap nu ne-a trecut că vor fi atâtea probleme. A avut o sănătate fragilă de la început şi, cu toate că am fost foarte grijulii, la vârsta de şapte luni a făcut o viroză respiratorie, care a declanşat o bronşiolită.

A primit tratamentul adecvat şi s-a restabilit, dar nu îşi revenea deloc. Din iarnă şi până în vară, când a împlinit un an, a făcut, una după alta, otite, viroze, infecţii în gât… Părinţii cu copii mici ştiu foarte bine despre ce vorbesc. Pe piele îi apăreau erupţii urticariene şi chiar în ziua când a împlinit un an am dus-o la munte cu braţele pline de urticarie. Acolo starea ei s-a ameliorat vizibil. Dar la munte am stat cât ne-au permis timpul şi banii, apoi ne-am întors în aerul poluat din Bucureşti. În iarnă, pe la un an şi cinci luni, i-a apărut o eczemă pe faţă, ca o pată roşie. Nici nu s-a vindecat, nici nu a evoluat până prin ianuarie, când a început să se mărească. Am dus-o la dermatolog, care i-a pus diagnosticul de eczemă atopică şi ne-a dat o cremă pe bază de hidrocortizon, cu care să o ungem. Am uns-o cu conştiinciozitate, dar, în loc să-i treacă, i-au apărut eczeme pe tot corpul, pe mâini, pe picioare, pe pleoape… M-am speriat şi, cum medicina clasică nu mă ajutase, am apelat la homeopatie. S-a vindecat după aproximativ o lună de tratament, scăpând totodată de o constipaţie chinuitoare care o făcea să plângă. Totul părea bine, dar, fiind iarnă, au reînceput virozele şi otitele interminabile.

Între timp, făcusem mucegai pe peretele garsonierei în care locuiam şi, deşi îl ştergeam săptămânal, nu a fost suficient. Bănuiesc că atunci a făcut alergie la mucegai şi am înţeles ulterior că şi eczemele care îi apăruseră puteau să fi fost de natură alergică, dar nu a tratat-o niciun doctor în acea perioadă de alergie, deşi am vizitat destui. În vară ne-am mutat într-un alt apartament, mai mare, dar în iarnă, deşi aici nu aveam mucegai, au reapărut eczemele, concomitent cu virozele, roşul în gât şi otitele.

Bolile începeau în septembrie şi durau aproape fără pauză până în aprilie. Eczema se localizase pe bărbie şi, în ciuda tratamentului homeopatic, nu se mai vindeca niciodată complet, doar se ameliora pe perioade mai lungi sau mai scurte, apoi se agrava din nou. Aşa am dus-o până la trei ani şi jumătate, când în urma unei viroze a reapărut weezingul şi doctorul a diagnosticat-o cu: „tuse de hiperreactivitate pe fond alergic”, apoi „astm bronşic sub observaţie”. Am început tratamentele cu Ventolin şi Flixotide, cu Singulair şi siropuri de tuse, dar crizele cedau pentru foarte puţină vreme. Devenise alergică la praf, la mucegai şi detergent, iar primăvara, când începea polenul, făcea crize foarte grave de tuse.

Eczemele au dispărut când au început crizele de tuse, dar schimbarea nu mă mângâia cu nimic. Tuşea câte două-trei săptămâni continuu, în pofida tratamentului, zi şi noapte, şi de multe ori tuşea până când voma. Nu vreau să intru în detalii, căci amintirile sunt încă foarte dureroase. E greu să fii părinte şi să nu poţi face nimic. Am încercat şi tratamente homeopate, şi naturiste, nimic nu a ajutat-o. Doar vara se mai răreau crizele şi mai respiram şi noi, ca toamna să o luăm de la capăt până în vara următoare. La un moment dat, în martie 2005, în timpul unei crize grave de tuse, m-a vizitat o prietenă, care îmi spune: „Aveam o iconiţă a Sfântului Nectarie de dăruit şi nu ştiam cui s-o dau. Şi am auzit că Anastasia e bolnavă, aşa că am venit să ţi-o dau.” „Dar cine este Sfântul Nectarie?” „Cum, nu ştii? Este mare vindecător.” Nu ştiam, dar voiam să ştiu. Am împrumutat de la ea o carte cu viaţa Sfântului Nectarie, tot ea mi-a dat şi acatistul, dar nu-mi mai amintesc dacă atunci sau după câteva zile, cert este că mam rugat sfântului să o ajute şi i-am pus fetiţei icoana pe piept. Tusea s-a oprit şi a dormit liniştită până dimineaţă, ceea ce nu se mai întâmplase de multă vreme.

A doua zi, tusea a reapărut, dar se alina când îi puneam icoana pe piept. Am început să citesc acatistul, dar, deşi se vedea o ameliorare evidentă, încă mai avea crize de tuse. Aşa am dus-o încă un an, cu crize de durată mai scurtă şi mai rare, dar tot bolnavă. Apoi, cu câteva săptămâni înainte de Sfintele Paşti, în 2006, iar a făcut o criză urâtă. Iar nesomn, iar crize de tuse până la vomă, plămâni încărcaţi şi weezing, ca la început. Cearcăne vinete de natură alergică până la nivelul nărilor, că arăta ca un urs panda, biata de ea. Iar pufuri, siropuri, tot tratamentul.

Marţi, în Săptămâna Mare, ne ducem încă o dată la doctor, dar doctorul ridică din umeri. Nu mai are ce să-i facă. Tuşeşte marţi, miercuri, joi, fără pauze, iar în Vinerea Mare o culc la prânz. Doarme un sfert de oră şi începe din nou să tuşească şi se trezeşte. Atunci îi spun soţului meu: „Ia-o, îmbrac-o şi du-o la Mănăstirea RaduVodă, la moaştele Sfântului Nectarie, că nu mai pot. S-o vindece el, căci noi nu mai putem face nimic.” Soţul meu se uită lung la mine şi-mi spune: „Bine. Îmbrac-o.” O îmbrac şi închid uşa după ei. Tuşea atât de rău, că răsuna scara blocului. Mă gândeam cu tristeţe cât de rău îi va face polenul, căci era primăvară şi pomii înfloriseră. Mă rugam şi plângeam, căci ce mamă poate fi liniştită când copilul ei este bolnav şi se chinuieşte?

S-au întors după vreo oră şi m-a izbit imediat faptul că nu mai tuşea. Nu o mai văzusem de multă vreme atât de împăcată şi de veselă. Am aşteptat toată noaptea, dar tusea nu a revenit. De atunci nu a mai făcut nicio criză de astm. Aceasta s-a întâmplat în Vinerea Mare, pe 22 aprilie 2006. În anii care au urmat, a mai tuşit de două ori ceva mai tare, dar niciodată nu a mai avut crize cu weezing. O dată, când s-au asfaltat străzile în Bucureşti şi tot aerul era îmbâcsit cu particule de asfalt. A doua oară, la o pneumonie. La indicaţia doctorului, am tot urmat tratamentul cu Singulair până în 2008, de teamă să nu reapară crizele. Vedeţi ce înseamnă lipsa de credinţă?

În 2008 i-am făcut testele pentru alergie şi ce să vezi? Anastasia nu este alergică la nimic. Nici la praf, nici la polen, nici la mucegai! Sfântul Nectarie a vindecat-o complet, dar noi nu am crezut şi i-am dat medicamente degeaba încă doi ani… Anastasia are o deosebită evlavie pentru Sfântul Nectarie şi deseori îi citeşte acatistul, mai cu seamă de când a aflat că numele de botez al Sfântului era Anastasie. Şi ce altă mulţumire putem aduce noi, păcătoşii, lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi sfinţilor Săi, în afara rugăciunilor şi a străduinţei de a trăi o viaţă creştinească?

Într-una din vizitele noastre, Anastasia a găsit în grădina Mănăstirii Radu Vodă un şirag de mătănii. Le-a luat cu dragoste, ca pe un dar al Sfântului Nectarie, ca pe un îndemn la rugăciune. Să-L slăvim pe Domnul şi să le mulţumim sfinţilor pentru rugăciunile şi darul dragostei lor pentru noi. Amin!

(Ana Pascu, Bucureşti)

Sfântul Nectarie – Vindecări minunate, Editura Areopag, 2012