Iubeşte şi dă drumul

Povestea aceasta are un titlu cel puţin ciudat. Se cheamă „Iubeşte şi dă drumul”. Din experienţă ştim că ceea ce iubim vrem să rămână cu noi, să ne aparţină necontenit, fără întrerupere. „Iubeşte şi dă drumul” istoriseşte o situaţie petrecută în sânul prea multor familii din ziua de astăzi şi are în vedere anumiţi copii.

Ioana era mama unei adolescente în jurul căreia se învârtea întreaga familie. Tânăra fiică era sursa tuturor problemelor şi conflictelor din acea familie. Fata consuma droguri, avea prieteni dubioşi, îşi pierduse interesul pentru studiu, lipsea de acasă după căderea nopţii, începuse să bea.

Părinţii sufereau foarte mult din cauza ei. Indiferent de ceea ce făceau, totul părea să fie greşit. Dacă manifestau atenţie, grijă şi iubire faţă de fiica lor, ea le întorcea spatele. Dacă se enervau pe ea, comunicarea, care şi aşa era în aer, devenea cu totul inexistentă. Fiecare dintre părinţi se simţea jignit, cu un gust amar, cu lacrimi pe obraz. Ce puteau face când nimic nu mergea?

În mijlocul acestei dileme, Ioana a avut un vis. Visă că se afla în vacanţă, la mare şi că, plimbându-se pe plajă, a găsit un delfin adus pe mal de ape. Ioana ştia că delfinul va muri dacă nu-l va duce nimeni în apă. De aceea a încercat să-l ajute, dar mamiferul marin, atunci când femeia s-a apropiat de el, a devenit neliniştit. Zbaterea lui îi făcea imposibilă salvarea. Ce mai putea să facă Ioana? Doar să lase delfinul să sucombe pe mal. Sau poate nu. Mai exista altă soluţie? Se pare că da. A lăsat delfinul până când acesta nu a mai avut atâta putere să reacţioneze violent. L-a învelit în prosoape umede, după care l-a târât în apă. Astfel delfinul a fost salvat.

Morala acestei pilde este următoarea: oricât ar fi de greu şi chinuitor, sunt momente când trebuie să stai şi să aştepţi. Când îngrijeşti de cineva, indiferent ce faci, poţi greşi. Există un risc să faci o greşeală, riscul ca alegerea făcută într-un moment să nu se dovedească, în perspectivă, a fi cea mai bună. Tu crezi că ceea ce faci este rezonabil şi moral corect, dar ai putea să faci rău. De aceea trebuie să fii disponibil fără să controlezi. Trebuie să ai încredere fără să manipulezi. Trebuie să iubeşti şi să dai drumul.

 

Când bătrâna era pe moarte, a trebuit să deschidă cutia. Oh, ce se afla înăuntru depășește orice imaginație. Uite care era “talismanul” care i-a ținut împreună:

Un bărbat și o femeie erau căsătoriți de peste 60 de ani. Se înțelegeau foarte bine și nu au avut niciodată secrete unul față de celălalt, cu excepția unei cutii de pantofi pe care femeia o ținea pe dulapul ei de haine. Cum bătrâna era pe moarte, a trebuit să deschidă cutia. Oh, ce se afla înăuntru depășește orice imaginație. Uite care era “talismanul” care i-a ținut împreună:

Secretul păcii în familie este să nu te cerți niciodată- o poveste de dragoste impresionantă
Un bărbat și o femeie erau căsătoriți de peste 60 de ani. Ei împărtășeau totul și discutau despre orice. Nu aveau secrete unul față de celălalt, cu excepția unei cutii de pantofi pe care femeia o ținea pe dulapul ei de haine și despre care l-a atenționat pe soțul ei să nu o deschidă sau să o întrebe vreodată. Cum era pe moarte, a trebuit să deschidă cutia. Oh, ce era înauntru depășește
Secretul păcii în familie este să nu te cerți niciodată- o poveste de dragoste impresionantă

În toți anii trăiți împreună, el nici nu s-a gândit la cutie, dar într-o zi, bătrânica lui soție se îmbolnăvi foarte tare iar șansele să mai trăiască erau foarte mici. Cum niciodată nu se ocupase de treburile casei, bătrânelul a trecut de grabă să facă ordine- sprijinindu-se pe ajutorul soției. A venit rândul cutiei, nu știa bine cum să procedeze- așa că a luat-o de pe dulap și a pus-o lângă patul bolnavei.

Cu privirea liniștită ea i-a spus că a venit timpul să afle și el ce era în cutie. Când a deschis-o, în cutie erau două păpuși croșetate și o grămadă de bani. El a întrebat-o despre semnificația conținutului acestei cutii: “Când ne-am căsătorit, bunica mi-a spus că secretul păcii casei este să nu te cerți niciodată. Așa că m-a sfătuit- ca întotdeauna când mă voi supăra pe tine, să tac și să croșetez o păpușică”.

Bătrânelul era atât de impresionat, încât abia își putea stăpâni lacrimile. Doar două păpuși erau în cutie! Ea fusese supărată numai de două ori în toți cei 60 de ani!

„Iubito, spuse el, înțeleg existența păpușilor, dar toți acești bani?”

Oh, zise ea, aceștia sunt banii pe care i-am obținut din vânzarea păpușilor!
***
Rugăciune pentru înţelegere şi dragoste între soţi

Viaţa Sfântului binecredincios cneaz Petru, în călugărie David şi a Sfintei cneaghine Fevronia, în călugărie Eufrosinia, făcătorii de minuni din Murom, a fost un model de căsnicie creştină, şi ca atare sunt ocrotitori ai celor ce se căsătoresc.

Mari bineplăcuţi ai lui Dumnezeu şi preaminunaţi făcători de minuni, binecredinciosule cneaz Petru şi binecredincioasă cneaghină Fevronia, osârdnici rugători pentru noi către Dumnezeu! La voi alergăm şi vouă ne rugăm cu nădejde tare: înălţaţi pentru noi, păcătoşii, sfintele voastre rugăciuni către Dumnezeu şi cereţi de la bunătatea Lui toate cele de trebuinţă sufletelor şi trupurilor noastre: credinţă dreaptă, nădejde bună, dragoste nefăţarnică, bună credinţă neclintită, sporire în faptele cele bune, pace în lume, bună rodire a pământului, bună întocmire a văzduhului, sănătate trupurilor şi mântuire sufletelor. Mijlociţi pe lângă Împăratul Ceresc pace, linişte şi bună rânduială pentru toţi binecredincioşii creştini. Păziţi-ne pe noi de tot răul, şi pe toţi dreptslăvitorii care la voi aleargă adumbriţi-i cu lucrarea harică a rugăciunilor voastre bineplăcute lui Dumnezeu şi toate cererile lor cele cu evlavie împliniţi-le. Aşa, sfinţilor făcători de minuni, nu treceţi cu vederea rugăciunile noastre, ci mijlociţi pentru noi pururea către Domnul şi cu ajutorul vostru învredniciţi-ne să primim mântuirea cea veşnică şi să moştenim Împărăţia lui Dumnezeu, ca să slavoslovim iubirea de oameni cea negrăită a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, a lui Dumnezeu Celui în Treime închinat, în vecii vecilor. Amin.

 

Mulţumesc, Ţie, Doamne, că nu m-ai lăsat să fiu fără ajutor în mâinile vrăjmaşilor mei! Rugăciune mare pentru toți dușmanii! Spune-o chiar acum și nimic rău nu te mai atinge!:

Sfântul a zis: “Numele îmi este Trifon, iar patria îmi este Campsada, care este aproape de cetatea Apamia; noroc la noi nu este, nici nu s-a auzit cândva; căci credem că toate se fac cu dumnezeiasca purtare de grijă şi cu negrăita Lui înţelepciune, iar nu cu norocul, nici prin mersul stelelor, nici din întâmplare, precum credeţi voi. Sunt liber şi numai lui Dumnezeu slujesc, iar Hristos este credinţa mea, Hristos slava mea şi cununa laudei mele”.

“Desăvârşită înţelepciune voi avea de voi aduce Dumnezeului meu cea mai desăvârşită mărturisire şi de voi păzi neschimbată dreapta credinţă în El, ca pe o comoară de mare preţ, şi de voi fi adus jertfă Celui ce s-a jertfit pentru mine”.

“Depărtează-te de la înşelăciune şi cunoaşte pe adevăratul Dumnezeu, ca să nu te căieşti mai pe urmă, când vei cădea în focul cel veşnic.”

“Urmând predaniilor celor necurate şi basmelor celor mincinoase, vă închinaţi idolilor celor neînsufleţiţi şi muţi, defăimând pe Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul, a întemeiat pământul pe ape, a revărsat văzduhul şi, după ce a dat fiinţă la toată materia cea zidită, a pus stăpân peste toate pe omul pe care l-a creat. Acesta, fiind înşelat de zavistnicul şarpe şi căzând în nenumărate răutăţi, Dumnezeu Cuvântul s-a milostivit a se întrupa, apoi a murit pe cruce şi s-a îngropat, iar a treia zi, înviind, s-a suit la ceruri şi şade de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, până ce-L va cunoaşte pe El toată zidirea. După aceea, iarăşi va veni din ceruri, cu putere şi cu multă slavă, când va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Acesta este Dumnezeul dumnezeilor şi Împăratul împăraţilor, Judecătorul viilor şi al morţilor, iar cei ce vă par vouă că sunt dumnezei, aceia sunt para focului celui veşnic, împreună cu toţi cei ce se închină lor”.

“Tu singur eşti plin de nebunie şi de necunoştinţă, că te-a orbit diavolul, încât nu poţi să cunoşti pe Ziditorul tuturor şi să I te închini Lui, iar eu sunt înţelept, nedepărtîndu-mă de Hristos, Care mă mântuieşte”.

“Domnul şi Dumnezeul meu, Iisus Hristos, Căruia îi slujesc cu inimă curată, m-a certat şi m-a întărit ca să-mi păzesc credinţa neschimbată şi nemişcată. Deci Lui, unuia, adevăratului împărat şi Dumnezeu mă supun şi către El mă plec; iar mândria ta şi pe a împăratului tău o defăimez şi mă întorc de la cei ce se cinstesc de voi”.

“Mulţumesc, Ţie, Doamne, că nu m-ai lăsat să fiu fără ajutor în mâinile vrăjmaşilor mei şi mi-ai umbrit capul în ziua cea de război, mi-ai dat scăpare de mântuire şi dreapta ta m-a primit. Acum mă rog Ţie, Doamne, să fii totdeauna cu mine, întărindu-mă şi apărându-mă, mă învredniceşte ca, fără de împiedicare, să săvârşesc această nevoinţă şi să mă învrednicesc să câştig cununa dreptăţii, cu toţi cei ce au iubit numele Tău cel sfânt, că Tu unul eşti preamărit în veci, amin”.

“Părăsind pe Dumnezeu, ziditorul tuturor, nebuneşte aţi umplut lumea de idoli şi aţi cinstit mai mult făptura decât pe Făcătorul. Dar nu numai singuri căzând din înţelegerea cea sănătoasă şi din calea cea dreaptă în prăpastia cea pierzătoare de suflet vă surpaţi cu capul în jos, ci şi pe noi vă sârguiţi a ne trage acolo cu voi, ca să fim părtaşi la aceeaşi prăpastie şi pierzare a voastră. Nimic nu veţi spori, o, înşelătorilor, pentru că nu veţi putea, ca pe cei ce nădăjduiesc cu adevărat spre Dumnezeul cel tare şi viu să-i întoarceţi din calea cea dreaptă şi să-i plecaţi la idolii voştri”.

Sfântul mucenic, stând spre răsărit, s-a rugat lui Dumnezeu, spunând: “Doamne, Dumnezeul Dumnezeilor şi Împărate al împăraţilor, mai sfânt decât toţi sfinţii; Îţi mulţumesc că m-ai învrednicit a săvîrşi nevoinţa aceasta fără poticnire. Acum mă rog ţie, să nu se atingă de mine vicleana mina a vrăjmaşului celui nevăzut, nici să mă pogoare în adâncul pierzării, ci să mă duci cu sfinţii Tăi îngeri în locaşurile cele iubite şi fă-mă moştenitor al împărăţiei Tale celei dorite. Primeşte în pace sufletul meu şi pe toţi care mă vor pomeni pe mine, robul Tău, şi întru pomenirea mea Îţi vor aduce sfinte jertfe. Ascultă-i din înălţimea sfinţirii Tale şi caută spre dânşii din sfânt locaşul Tău, dându-le lor îndestulate şi nestricăcioase dăruiri, că Însuţi eşti bun şi îndurat dătător în vecii vecilor”.

 

„Ai pățit-o pentru ca nu te-ai împărtășit de cinci săptamani…”

Un oarecare egiptean, om viclean, s-a indragostit de o femeie casatorita si la locul ei. Nu putea insa sa o necinsteasca si astfel a apelat la un vrajitor. Dupa ce l-a platit, i-a cerut sa faca vraji incat sotul acesteia sa o alunge.

Vrajitorul a incercat, dar pentru ca nu a reusit sa suceasca mintea femeii, i-a facut vraji incat aceasta arata ca o iapa.

Barbatul ei a inceput sa planga si sa se tanguiasca. Trei zile, iapa nu a scos niciun cuvant si nici nu a mancat nimic. Pana la urma i-a pus capastru si a condus-o la sfantul mucenic Macarie.

-De ce ne-ai adus aici aceasta iapa? au intrebat tulburati calugarii, care se gaseau in apropierea chiliei mucenicului.

-Ca sa se miluiasca cu rugaciunea avvei Macarie, a raspuns acela.

-Ce rau a facut?

-Aceasta pe care o vedeti, a expilicat acel, era nevasta mea, insa, nu stiu cum, s-a transformat in iapa. Are chiar trei zile de cand nu a mancat nimic.

Calugarii s-au apropiat de mucenic si i-au spus:

-Un om a adus aici un cal.

-Voi sunteti cai, a raspuns acela, pentru ca aveti ochi de cal. Aceea este insa femeie, asa cum a fost nascuta.

Dupa aceea a binecuvantat apa, a turnat-o pe capul si s-a rugat pentru aceasta. Asa a facut-o sa o vada toti iarasi femeie. Si dupa ce i-a dat sa manance, a lasat-o sa plece impreuna cu sotul ei.

Insa pe cand pleca, a sfatuit-o sa nu lipseasca niciodata de la biserica si nici sa nu stea departe de Sfanta Impartasanie. „Acesta, i-a subliniat, ai patit-o pentru ca nu te-ai impartasit de cinci saptamani cu

 

Misiunile femeii creştine după Sf. Ioan Gură de Aur

Indiferent de vremuri, adevărata femeie creştină a rămas fidelă „misiunilor ei preţioase de soţie, mamă, stăpână a casei”, aşa cum sunt ele identificate în „Bogăţiile oratorice” de Sfântul Ioan Gură de Aur, care vorbeşte, pe rând, despre fiecare dintre aceste roluri asumate şi în zilele noastre de reprezentantele credincioase ale segmentului feminin.
Ca soţie: „Să nu uităm că ea a fost dată bărbatului ca un «ajutor», ca siguranţă. Bărbatului îi sunt atribuite viaţa publică cu luptele ei, pericolele ei, rănirile ei. Pe când bărbatul pentru a veni în ajutorul tuturor se expune la furtunile cele mai înalte de pe mare, femeia se bucură în interiorul căminului ei de o pace continuă. Când viaţa publică îl va tulbura, necăji, mânia, sau căzând în laşitate sau deznădejde, ea îl va reculege precum salvează portul pe cei naufragiaţi. Ce putere are pentru bine ca şi pentru rău, soţia sau virtuoasă sau lipsită de sfinţenie! O femeie îl susţine pe Apostolul lui Hristos, o alta îl pierde pe Samson.”
Ca mamă: „Educaţia copiilor este totdeauna opera mamei. Pe femeie totul o apropie de copii, singurătatea căminului, asemănarea naturii, delicateţea şi știinţa, devotamentul şi iubirea. Natura o desemnează pentru această misiune; însă Dumnezeu o desemnează şi mai puternic şi mai clar încă. Să ascultăm apostolul. El începe prin a-i face mamei această promisiune mângâietoare, că ea se va mântui în naşterea ei: «Prin naşterea de fii»”.
Ca stăpâna casei: „Unul îi este serviciul femeii: ca să împartă grija, să păstreze cele spuse, să grijească de lucrurile casei; căci spre aceasta a rânduit-o Dumnezeu. Femeii îi este orânduită conducerea interioară. Dacă ea se achită cu fidelitate de sarcina ei, familia este prosperă; dacă o neglijează, este ruina ei. De acolo se poate judeca, cât de nebune sunt aceste teorii care-i atribuie femeii lucrurile dinafară, ostenelile vieții publice.”
În concluzie, Sfântul Ioan Gură de Aur atenţionează: „O, voi, care totul răsturnaţi, lucrul diavolului este acesta, ca toate să se confunde şi să se strice de la principiul lor începător, care a fost dat din natură de către Dumnezeu. Femeilor Dumnezeu atât le-a dat, să păzească casa, bărbaţilor, însă, grija vieţii publice; tu, capule, te transformi în picioare şi picioarele în cap”.

Sursa: Ziarul Lumina

 FAMILIE

„Părinte, mama e de vină” Întâmplarea din care trebuie să învețe toate mamele:

Copilul este plastelină în mâna părinţilor săi şi o modelează cum vor ei! Nu copilul îi modelează pe părinți! Nu personalitatea copilului dă tonul în educație! Pesonalitatea părinţilor dă tonul în educație! Şi de aceea, al doilea sculptor în crucea pe care o ducem, sunt părinţii!

Într-o zi a venit la mine o doamnă care avea un băiat de spovedit. Şi îmi sopteşte:

– Părinte, vedeţi cum vorbiţi cu el, că are trei facultăţi!

Na, ce sa-i zic.

I-am zis şi eu:

– Măi băiete, scoate mâinile din buzunar în biserică, şi dacă ai intrat fă o cruce că nu eşti în grajd! :))

El s-a sfiit, s-a înroşit tot, şi parcă s-a închis aşa în carapacea lui.. şi a zis:

– Părinte, n-am ştiut!

Mă uit la el şi îi spun:

– Mama e de vină, că nu te-a învăţat! Cum? La 28 – 30 de ani, tu să nu ştii să te închini într-o biserică?

I-am citit, l-am spovedit, l-am împărtăşit.. era cuminţel.

Şi la ieşire, mama dă să zică ceva, sa comenteze, iar băiatul i-a zis aşa:

– Mamă, taci! Puteai să îmi spui lucrul acesta de acasă, nu să îmi spună părintele în biserică!

Vedeşi? Aceasta înseamnă să ai menajamente faţă de copilul tău..

„Vai, să nu audă, să nu ştie, să nu se sperie, că-l deranjează, se supară!”

Părintele Calistrat Chifan

 

Niciodată să nu spui altădată…trăieşte frumos, iartă la timp şi iubeşte cu adevărat”

Nu poţi forţa pe cineva să se schimbe şi să te amăgeşti cu expresii de genul: „o să îşi dea seama, o să se schimbe situaţia cândva”. Dacă simte să facă acest lucru, persoana respectivă se schimbă singură, cu sau fără ajutor, o poţi accepta aşa cum este.

CITEȘTE ȘI

Medicii din Bucuresti sunt stupefiați! Omoară ciuperca în 5 zile

Metoda chinezească de învățat engleza rapid datorită undelor

More...

405

101

135

Alcoolismul este uşor de vindecat!

More...

262

66

87

Uneori ne ambiţionăm să rămânem într-o relaţie, mai mult sau mai puţin conştient, doar că această ambiţie ne costă… Schimbarea nu se petrece fără riscuri.

Şi da, nu vom fi niciodată mulţumiţi prea mult timp. Mai ales dacă lipseşte divinitatea din viaţa noastră.

„Trebuie să iubim în aşa fel încât să oferim persoanei care primeşte iubirea noastră sentimentul libertăţii. Iubirea nu este o navă ce trebuie ancorată. Iubirea trebuie lăsată să plutească, dar fără a slăbi timona. Desigur nu este uşor, dar recompensa răsplăteşte efortul. Trebuie să ne eliberăm de această idee a sclaviei consimţite care ne subjugă.

Este adevărat că o relaţie creşte având ca fundament iubirea, dar, în acelaşi timp, poate aduna motive pentru a pleca.

Chiar dacă nu e uşor, a construi o relaţie satisfăcătoare şi de calitate depinde şi de posibilitatea ca cei doi membri să se poată bucura de un timp rezervat întinderii propriilor aripi, dedicat îngrijirii şi exersării lor în zbor. Este vorba despre o relaţie în care coacţiunea, dar şi zborul libertăţii sunt la fel de importante.

Uneori aripile noastre devin leneşe şi se acomodează la obişnuinţa vieţii de cuplu. Ne conformăm liniştii oferite de rutină şi ne relaxăm atât de mult, încât totul se transformă în monotonie. Monotonia se transformă în plictiseală şi apatie, condiţii care ne fac să uităm cum e să te înalţi în zbor. Alteori, aripile noastre sunt rănite, iar zborul ne face rău.

Poate că le-am rupt atunci când le-am înlănţuit sau poate în timpul unui zbor disperat în care ne-am lovit de indiferenţa proprie, devenind inutile pentru mult timp.

Putem să ne justificăm în toate felurile, dar nu putem să ne lamentăm că nu putem zbura.

Membrii cuplului trebuie să se ajute, să incite ridicarea în zbor a partenerului, astfel încât fiecare să poată vedea lumea de la înălţimea libertăţii.

Spunând doar „la revedere”, „cine ştie?”, „poate…” e ca un salut fără întoarcere, fără a mai putea păşi peste urmele propriilor paşi. Un fel de „adio!” cu voce tare. A nu spune „Adio!” înseamnă uneori să laşi o fereastră deschisă spre durere, spre deziluzie şi spre dezamăgire.

Speranţa moare ultima, iar pentru o cauză pierdută este mai bine să spui „Adio!”, să respiri profund şi să te eliberezi.

Şi chiar în momentul în care spui „Adio!”, se întâmplă să apară cineva care să te îmbrăţişeze atât de tare, încât inima să ţi se topească din nou. Poate că nu va fi săptămâna viitoare, poate nu lunile ce vor urma, dar se va întâmpla. Când învăţăm să renunţăm la momentul oportun, cu toate riscurile asumate, atunci sufletul nostru va fi liber pentru a spune „bun venit!” cuiva sau la ceva care merită cu adevărat.

Teama de singurătate, de necunoscut ne face să punem puncte de suspensie, să spunem doar „la revedere” în loc de „Adio!”. Dar această singurătate este necesară pentru a descoperi de cine sau de ce anume avem nevoie. Este ca şi cum am rupe lanţul, ne-am elibera şi facem loc pentru noi întâlniri.Niciodată să nu spui altădată…”

Sunt cuvintele Ieromonahului Filipescu, pline de învățăminte și iubire. Ne bucurăm să ascultăm astfel de povețe!