În pragul fiecărei noi zile, să spui așa: „Fie voia Ta, Tată!” şi în pragul fiecărei nopţi să spui cuvintele astea! Au mare putere!
În pragul fiecărei noi zile, să spui așa: „Fie voia Ta, Tată!” şi în pragul fiecărei nopţi să spui cuvintele astea! Au mare putere!
Ai înţeles credinţa ca pe o exersare în bine. Să ştii că ai înţeles-o aşa cum trebuie. Exersarea ta a constat până acum în post, rugăciune şi milostenie. Bine, acestea trei sunt de o foarte mare însemnătate.
Postul, rugăciunea şi milostenia sunt expresia practică a credinţei, nădejdii şi dragostei. Prin toate acestea tu arăţi că te-ai încredinţat voii lui Dumnezeu – şi de vei împlini şi vreo altă poruncă a lui Hristos, prin aceasta îţi vei arăta iarăşi că te-ai încredinţat voii lui Dumnezeu.
Această încredinţare în voia lui Dumnezeu este ca un suflet al tuturor lucrărilor noastre legate de credinţă, şi nu numai al lucrărilor şi strădaniilor legate de credinţă, ci şi al tuturor gândurilor şi simţămintelor şi faptelor noastre – într-un cuvânt, al întregii noastre vieţi. „M-am pogorât din Ceruri, a zis Hristos, nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine” (Ioan 6, 38). Iar în ajunul pătimirii Sale, în sudoarea de sânge, îi spune Tatălui: „Însă nu voia Mea, ci a Ta să fie”.
Sunt o mulţime de oameni botezaţi, care se ostenesc să împlinească toată legea lui Dumnezeu, dar cu toate astea nu s-au încredinţat pe de-a-ntregul voii lui Dumnezeu. Când vin suferinţele, ei cârtesc asupra Făcătorului lor. Astfel, se dau în vileag că nu s-au încredinţat voii Dumnezeului lor, că toată credinţa lor este superficială şi faptele credinţei lor sunt calculate cu raţiunea omenească.
Ca atare, să ştii că exersarea încredinţării în voia lui Dumnezeu este mai importantă decât toate exerciţiile de credinţă pe care le facem. În pragul fiecărei noi zile, să spui: „Fie voia Ta, Tată!” şi în pragul fiecărei nopţi să spui:
