martie 12, 2024

 Rugăciunea este hrană pentru suflet. Cu ajutorul rugăciunii reușim să ne apropiem mai mult de Dumnezeu și să ne confesăm Lui. Rugăciunea, însă, nu trebuie privită ca și un colac de salvare miraculos. Oamenii au uitat că, înainte ca Dumnezeu să îi ajute (și El îi ajută pentru că este milostiv, blând și bun), ar trebui ca ei să facă voia Lui.

 

 Pentru că fericit este acela care poate spune "Doamne, fă cu mine ceea ce fac eu cu alții" (Sfântul Grigorie de Nissa) Consecințele faptelor noastre sunt de multe ori dezastruoase iar în momentele de deznădejde, de descumpănire, alergăm cu toții la Dumnezeu. Dar prin rugăciune nu trebuie doar să cerem, Dumnezeu nu este acolo numai când noi vrem ceva.

Iar motivul pentru care rugăciunile nu ne sunt ascultate de multe ori, este acela că Dumnezeu știe ce este mai bine pentru fiecare, și nu omul. Dacă fiecare rugă ne-ar fi ascultată s-ar produce haos în lume. Mai mult decât atât, rugăciunea trebuie făcută din toată inima, însoțită de fapte bune, de milostenie, de smerenie și în orice moment al zilei. Înainte să Îi cerem ceva, întâi trebuie să Îi mulțumim Domnului pentru ceea ce avem. Și cum mulți dintre noi uităm aceste lucruri esențiale pentru orice creștin, apelăm la rugăciune doar atunci când avem o trebuință.

Acatistele și minunile săvârșite prin intermediul acestora

Mulți dintre dumneavoastră se întreabă ce este acela un acatist și de ce este inclus acest termen în cadrul acestui articol. Acatistele sunt hrana sufletului. Prin intermediul acatistelor, rugile ne sunt ascultate de către Dumnezeu prin mijlocirea unor sfinți. De aceea, cu toții ar trebui să avem un sfânt ocrotitor (cel al cărui nume îl purtăm ori de care ne simțim mai apropiat) și un acatist (preferabil recomandat de către părinte) pe care să îl citim la diferite trebuințe, și nu numai.

Acatistul, prin semnificația sa, ne duce cu gândul la o rugăciune făcută în picioare. De aceea, creștinii trebuie să citească acatistele din în picioare fie în genunchi, ca și semn de smerenie. Acatistele cuprind mai multe paragrafe (icos, condac) de mulțumire, de laudă și de rugăminte.

Acatist pentru iertarea păcatelor

Pentru iertarea păcatelor, se citește Acatistul Domnului Iisus Hristos, iar petru întoarcerea la credință, Acatistul Sf. Andrei, după o spovedanie în prealabil.

De asemenea, Acatistul Bunei Vestiri se citește pentru îndeplinirea dorințelor (atenție însă ce înțelegem prin dorințe) iar cei necăjiți, aflați în necazuri, pot citi Acatistul Maicii Domnului. Sf. Pantelimon este ocrotitorul celor bolnavi, iar acatistul acestuia îi poate ajuta să învingă boala.

Acatist pentru vindecarea cancerului

Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina este mare făcător de minuni, și mărturii cutremurătoare pot fi găsite pe site-uri de specialitate, ale bolnavilor de cancer vindecați după citirea acatistului, ale mamelor ce au avut o naștere ușoară, ale celor ce s-au însănătoșit, ale celor ce și-au găsit loc de muncă după ce au citit acatistul vreme de 40 de zile.

Acatiste pentru păgubiti şi pentru înţelegere cu soacra

Dacă ați pierdut un obiect, sau vi s-au furat bani, ori dacă aveți datorii sau altcineva are datorii la dvs., Acatistul Sf. Mina vă va fi de mare folos. Pentru persoanele ce nu pot avea copii, acatistul Sf. Părinți Ioachim și Ana citit vreme de 40 de zile, cu post și fapte bune, poate face minuni. Iar tinerii ce au necazuri cu părinții ori socrii își pot găsi alinarea cu ajutorul Acatistului Sf. Filofteia.

Acatist contra farmecelor

Îndepărtarea farmecelor (pentru cei ce cred că au "făcături„) se realizează citind Acatistul Sf. Vasile, în vreme ce îndepărtarea duhurilor rele ce ne dau târcoale se poate realiza cu ajutorul Acatistului Sf. Ștefan. Pentru copiii bolnavi, citirea Acatistului Sf. Stelian și a Sf. Nectarie aduc binecuvântare și tămăduire, iar Sf. Nicolae ajută tinerii să reușească la examene și să se căsătorească. Acatistul Sf. Ioan Botezatorul se adresează celor ce merg în instanță li se judecă, iar Acatistul Sf. Ierarh Vasile,Grigorie și Ioan este pentru îndepărtarea vrăjitorilor.

Ce acatist să citeşti dacă vrei să renunţi la ţigări şi băutură

Lupta cu patimile grele (băutură, țigară, desfrânare) se poate câștiga citind Acatistul Potirului Nesecat, iar Paraclisul Maicii Domnului se citește la vreme de mare necaz. Acatistele însă nu se „țin„ oricum. Acestea se citesc cu sau fără binecuvântare de la preot, dar cu gând curat și litere de aur în mintea și în sufletul nostru. Acatistele se citesc vreme de 40 de zile, însoțite de spovedanie, post (măcar miercurea și vinerea dacă nu ne aflăm în perioada unuia din cele patru posturi mari) și fapte bune. Degeaba cerem de la Dumnezeu sănătate dacă noi continuăm cu patimile, degeaba cerem bani dacă noi nu muncim, degeaba cerem înțelegere dacă nu iertăm.

Psaltirea

Psaltirea nu este o carte cunoscută tuturor. Psaltirea face parte din cărțile canonice ale Vechiului Testament și se adresează omului încercat de necazuri, omului care își plânge păcatele, omului care vrea să aducă mulțumire și celui ce se luptă cu ispitele. Citirea Psaltirii se face cu binecuvântarea unui preot, de preferință a preotului duhovnic și se face mai ales în timpul posturilor. Psaltirea se citește zilnic, în funcție de recomandarea preotului, câte o catismă pe zi, poate chiar două, iar pentru cei mai evlavioși dintre noi, trei catisme pe zi.

Pune demonii pe goană

Se spune că Psaltirea pune pe fugă demonii și ține mintea și trupul sănătos. În niciun caz Psaltirea nu este aducătoare de rele sau de mari ispite. Există, într-adevăr și Psalmii de blestem în cadrul Psaltrii (psalmul 108 fiind cel mai aprig) dar în niciun caz nu sunt periculoși, ci întăresc rezistența noastră în lupta cu păcatul și cu ispitele. Psaltirea se poate citi oriunde și oricând, în Biserică, în casele noastre, la vreme de supărare ori de bucurie pentru a mulțumi Domnului.

Dacă însă nu avem posibilitatea și tăria de a citi întreaga Psaltire, este bine să citim zilnic psalmii de diferite trebuințe, așa cum scrie în carte - împotriva vrăjmașilor, care te asupresc : Psalmii 3, 19, 30 și 31, când bântuie boli Psalmul 90, după ce ai cazut in păcat : Psalmii 50, 45, 46, 70 și 72, când mergi să te judeci cu cineva : Psalmii 20 și 75, când te apuca frica : Psalmii 6, 66 si 76, când te supără necuratul : Psalmul 37 , în închisoare: Psalmul 69, la dezlănțuirea fulgerelor și trăznetelor, sau când bate grindina : Psalmul 84.

rtv.net

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

ADAUGA COMENTARIUL TAU

NUME:

E-MAIL:

COMENTARIU:

Security Code 
 Imagine noua
ULTIMA ORA

 EREZII

ÎNTRE VIRTUŢILE ERETICILOR ŞI PĂCATELE ORTODOCŞILOR

Astăzi tot mai mulţi ortodocşi (prin naştere nu prin convingere) reproşează ortodocşilor practicanţi şi multor slujitori ai Bisericii abateri de la conduită: făţărnicie, snobism, alunecarea în mimetism, automatism funcţionăresc, ritualism, etc. acuze ce în parte sunt adevărate.

 Motive pentru care se îndepărtează de Biserică preferând „protestul” prin dezinteres şi ignoranţă faţă de cele duhovniceşti ori mai rău orientarea către ereticile „culte” şi „confesiuni”.

Aşadar sărmanii protestatari între ereziile „morale” şi dreapta credinţă a ortodocşilor „imorali” aleg pe cele dintâi pierzând astfel harul Sf. Botez adică unirea cu Biserica lui Hristos şi cea mai înaltă dovadă că încă mai erau ortodocşi. Ignorantului dezgustat de păcatele fraţilor săi ortodocşi îi poate Dumnezeu rândui întoarcere către cele duhovniceşti prin boli şi necazuri căci având Sf. Botez are şi harul lui Hristos, har fără de care „întoarcerea” nu ar fi posibilă; nebotezatului în Biserică, ori apostatului căzut din Ortodoxie încrederea că se află pe calea mântuirii îl lasă fără întoarcerea către

dreapta credinţă.

Sf. Teodor Studitul (+826) precizează: „Chiar dacă am fi păcătoşi în multe, totuşi suntem ortodocşi şi mădulare ale Biserici Universale” înţelegând astfel că deşi păcătoşi totuşi nu pierduţi ci aflaţi în dreapta credinţă, nedespărţiţi de Biserică. Sf. Teodosie de la Pecerska (+1073) întăreşte: „Numai cel ce trăieşte în credinţa ortodoxă îşi va mântui sufletul”. Unora mai concesivi înduioşaţi de suferinţele lumii, aceste cuvinte li se vor părea lipsite de înţelegere şi compasiune, ba chiar inchizitoriale: acestora însă le amintim că însuşi Hristos-Dumnezeu avertizează:

„Mulţi îmi vor zice în vremea aceea (la înfricoşata judecată n.n.): Doamne oare nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut? Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea”. (Matei 7/22,23) Aşadar a fi: moral, cinstit, onest, serios, harnic, educat, cult, etc. nu este suficient pentru a te mântui; poţi fi: înţelept, spiritual, credincios, religios, mistic, făcător de minuni, înzestrat cu capacităţi paranormale, etc. dar lipsit fiind de apostolica ortodoxie să nu vezi Raiul.

Iată cum mari personalităţi ale omenirii numite: genii, savanţi, filozofi, iluminaţi, iniţiaţi, guru, papi, şefi spirituali, etc. lepădând smerenia de a fi simpli şi neştiuţi ucenici ai lui Hristos prin mijlocirea Bisericii Ortodoxe, singura care sfinţeşte şi mântuieşte –sunt după cuvântul Evangheliei „călăuze oarbe orbilor” agonisind loruşi şi celor ce îi urmează osândă veşnică.

Aceasta este răsplata bunătăţii, învăţăturii, ştiinţei fără Hristos şi a oricăror virtuţi practicate în afara Bisericii lăudate însă de oameni. Sf. Ioan Gură de Aur (+407) spune: „ Nimic nu foloseşte viaţa virtuoasă, dacă credinţa nu este sănătoasă”. Cei intrigaţi de păcatele ortodocşilor necunoscând

dedesubturile luptei duhovniceşti, făcând abstracţie de existenţa diavolilor şi de puterea lor asupra sufletului păcătuiesc ei înşişi când judecându-i pe credincioşi în loc să-i îndrepte prin exemplul vieţii lor îi lasă în cele despre care îi judecă; lipsiţi fiind ei înşişi de virtuţile ce le pretind, ba mai rău nici la măsura inculpaţilor.

Acestora le pot fi judecători înşişi „păcătoşii” care deşi „murdari” au marele merit că nu-şi părăsesc ortodoxia ci conştienţi (unii dintre ei) de „făţărnicia”, „formalismul”, şi „ritualismul” lor răbdându-şi atât „falimentul” cât şi criticile „corecţilor” nădăjduiesc cu smerenie nu că se vor

mântui, ci că vor fi mântuiţi prin mila Bisericii; virtute „de sus” prin care mântuirea este posibilă atât pentru păcătoşi cât şi pentru nepăcătoşi nu însă şi pentru cei ce părăsesc Biserica atraşi de virtuţile fără Hristos ale ereticilor.

Despre cei din urmă, despre apostaţi pomeneşte Mântuitorul când spune: „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui meu celui din ceruri.” (Matei 7,21). Cuvinte ce se potrivesc ereticilor dar care şi pe ortodocşi îi vor osândi.

Atât păcătoşi cât şi eretici au existat din totdeauna: primii datorită păcatului strămoşesc, al neştiinţei şi slăbiciunii firii; ceilalţi datorită trufiei, părerii de sine şi neascultării.

Păcatul aduce smerenie, smerenia supunere iar supunerea faţă de poruncile Bisericii Lui Hristos izbăvire de păcat şi întoarcerea la viaţă după cuvântul Mântuitorului: „Nu voiesc moartea păcătosului ci să se întoarcă şi să fie viu”, cuvânt ce îndeamnă pripiţii „scrupuloşi” la dobândirea virtuţilor ce le lipsesc: răbdare faţă de păcătoşii „ipocriţi” până se vor îndrepta şi omeneasca compasiune, atât de străină „judecătorilor”.

Deseori curata nepăcătuire trupească încununată cu păcătuirea în suflet (poftirea) ascunde în om răutăţi nebănuite: trufie, părere de sine, dispreţuirea celor neputincioşi, împietrirea inimii; păcate ale virtuoşilor rigorişti care culminează îndepărtarea harului, hulirea dreptei credinţe, părăsirea Bisericii, căderea în patimi ruşinoase, ieşire din minţi, înfrăţirea cu ereticii, deznădejdea şi uneori chiar moartea prin sinucidere.

Iată cum orgolioasa nepăcătuire este nu doar prea puţin ortodoxă ci chiar călăuză către erezii şi pierzanie veşnică.

Păziţi de aceste primejdii vor fi doar cei ce-şi păzesc ei înşişi dreapta credinţă ortodoxă depărtându-se de întruniri cu ereticii (oricum s-ar numi : catolici, protestanţi, etc) întruniri ce au ca pretext „comuniunea” şi „pacea” despre care Sfântul Ioan Gură de Aur spune că : „…nu este aceea care se ţine pe saluturile şi mesele comune fără rost <…> ci ea (pacea) vine de la unirea duhovnicească”

fapt ce presupune în prealabil aderarea deplină şi unanimă la dogmele, canoanele şi rânduielile ortodoxe a tuturor „cultelor” şi „confesiunilor” şi lepădarea în public de propriile erezii.

Până atunci: „De mii de ori este mai bună dezbinarea care se face pentru cuvintele bunei credinţe ortodoxe decât pacea, când aceasta este unită cu patimile” (Sf. Grigore Teologul +389) fiindcă: „atunci se măreşte numele păcii, când nu ne vom împotrivi părerilor sfinţilor.” (Sf. Chiril al Alexandriei +444).

Păcătoşi ori nu să rămânem ortodocşi ai Bisericii, iar nu „drepţi” înfrăţiţi cu ereticii „prieteni”, fii ai pierzării.

Martirie Padurarau- Despre chipul omului nou

0SHARES