Odată un preot mi-a povestit: Într-o zi a mers pe înserate la Biserică pentru că uitase ceva şi trebuia neapărat să aducă acasă. A deschis şi a întrat pe întuneric. Deodată, prin uşile împărăteşti, pe care le uitase deschise a văzut un înger strălucitor…

Odată un preot mi-a povestit următoarele: Într-o zi a mers pe înserate la Biserică pentru că uitase ceva şi trebuia neapărat să aducă acasă. A deschis şi a întrat pe întuneric. Deodată, prin uşile împărăteşti, pe care le uitase deschise (nu trase dvera) a văzut un înger strălucitor cu o sabie de foc în mînă stând lângă Sfânta Masă. S-a înspăimântat atât de tare, încât a luat-o la fugă. Ajungând la pronaos (biserica era mare) o voce i-a spus:”stai”! şi a împietrit.

– Nu te teme, i-a spus glasul pe ton blând, eu sunt îngerul păzitor al Bisericii. Când se sfinţeşte Sfânta Masă, Domnul Atotţiitorul, Împăratul Împăraţilor şi Domnul Domnilor pune un înger veghetor lângă aceasta. Cât timp a zis îngerul aceasta, preotul a rămas nemişcat şi asculta cutremurat, cu spatele către el. Îgerul a continuat cu o vove şi mai blândă:

– Vino, te rog, întoarce-te şi închide Sfintele Uşi pe care le-ai uitat deschise (îngerul i-a zis preotului „te rog”! Câţi dintre noi se adresează aşa copilului, fratelui sau aproapelui?). Preotul s-a întors, căci îi perise frica şi pacea pacea pusese stăpânire pe el, dar când s-a întors n-a mai văzut nici un înger.

A înaintat cu reţinere, cu smerenie, cu strângere de inimă şi grijă, a apucat dvera şi a închis-o încet. În sinea lui se întreba însă: „Nu cumva a fost nălucire? oare am visat sau am avut halucinaţii?” Ca răspuns însă a auzit zeci de mii de glasuri îngereşti cântând: Cuvine-se cu adevărat (Biserica Avea hramul Maicii Domnului.) N-a rezistat însă la auzul acestei dulci cântări îngereşti şi a leşinat. După şi-a revenit, a mers acasă şi n-a spus nimănui nimic. După cincisprezece ani mi-a povestit mie, cu puţin înainte să moară.

Extras din Pr. Stefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeiestii Liturghii, Editura Bizantina 2005, p.37-38

 

Această frunză este o binecuvântare de la Dumnezeu! Luptă cu insomnia, tensiunea arterială crescută, zahărul și grăsimea din sânge

Dafinul este un adevărat dar de la Mama Natură. Chiar dacă este deseori folosită ca un ingredient pentru asezonare, această plantă super sănătoasă este o alternativă perfectă la medicamente. Poate fi folosită ca un remediu natural, ajutându-te să tratezi diferite probleme de sănătate.

În afară de tanini și de alți compuși activi, frunzele conțin până la 3% ulei esențial, care este compus în cea mai mare parte din cineol (până la 70%). Acest ulei se găsește în fructe, care mai conțin și acid lauric, acid oleic, acid palmitic și acid linoleic.

Trebuie știut că, pe lângă rolul său din bucătărie, dafinul are și numeroase beneficii pentru sănătate, având proprietăți expectorante, antispasmodice, antiinflamatorii și antifungice.

Frunzele de dafin sunt bogate în uleiuri volatile, conțin mucilagii, pectine, rezine, dar și lactonă (substanță amară).

Cea mai bună parte este că dafinul este la îndemână peste tot în piețe și magazine locale de mâncare sănătoasă.

În ce ajută:

– Durerile de cap și migrenele

– Problemele nervului sciatic

– Retenția de fluide

– Sforăitul

– Slăbiciunea și energia redusă

– Cistită

– Oboseală musculară

– Infecțiile pielii

– Otită

– Spasme

– Distensia abdominala și gazele

– Simptomele premenstruale

– Depresia

– Artrită

– Uretrită

– Contracții musculare și nervoase

– Lacunele mentale

Pentru a obține beneficiile maxime ale acestei plante, ar trebui să prepari un ceai de dafin. Doar urmează aceste instrucțiuni:

Ingrediente:

30 gr de frunze uscate de dafin

apa

Indicații:

Fierbe apa și adaugă frunzele uscate la ea. Fierbe pentru câteva minute împreună, apoi ia oală de pe foc, acoper-o și las-o să se răcească. Strecoară și adaugă miere după gust.

Este recomandat să bei acest ceai de două ori pe zi, dimineață și seară.

Beneficii pentru sănătate ale frunzelor de dafin și cum să le folosești:

– Sunt o sursă excelentă de vitamină A, C, magneziu, mangan, potasiu, fier și calciu.

– Ajută digestia și tratează colicile, balonarea și ulcerele stomacului.

– Calmează durerile cauzate de artrită. Masează uleiul de dafin pe zonele afectate.

– Pentru a preveni mătreață, clateste părul cu o soluție care conține frunze de dafin.

– Frunzele de dafin au proprietăți importante antifungice și antibacteriene și pot trata infecțiile cutanate. Doar aplică o compresă caldă înmuiată într-o infuzie de foi de dafin pe zonă afectată.

– Ceaiul din frunze de dafin este foarte benefic pentru problemele respiratorii, tușe, răceală și gripă. Ar trebui să aplici comprese calde cu o infuzie de foi de dafin pe pieptul tău.

– Pot regla nivelul zahărului din sânge și sunt extrem de folositoare în tratarea diabetului.

– Sunt foarte beneficii atunci când ai o durere de alinat. Pentru durerile musculare și reîntinerirea corpului tău, gătește 5 foi de dafin în 1 litru de apa și adaugă în apa din cadă ta. Așează-te în cadă timp de 15 minute și relaxează-te.

– Aceste frunze pot ține insectele la distanță.

Uzul extern poate provocă reacții alergice, cum ar fi dermatitele, iar femeile însărcinate sau care alăptează trebuie să evite dozele medicinale de dafin.

 

Medicina sfântă a naturii, leacuri excepţionale din vremea Mântuitorului Hristos! Uite cât de mult te pot ajuta și în zilele noastre

Medicamentele şi leacurile din perioada în care Domnul Iisus Hristos a fost pe pământ, s-au aflat cu precădere sub influenţa medicinei greceşti, considerată revoluţionară şi eficientă în acele timpuri. Medicina antică greacă avea în vedere umorile (fluide corporale): sânge, bilă galbenă, bilă neagră; ulterior, aceste concepte medicinale au fost adoptate şi de romani, în timpul Mântuitorului.

1. Rodia , „super Antioxidantul”

Despre rodie, nu se poate spune decât de bine…. Încă din epoca lui Iisus, rodia era considerată un dar preţios al naturii şi folosită ca un remediu în medicină. Rădăcinile de rodie erau preparate şi întrebuinţate pentru a elimina paraziţii intestinali precum tenia. Florile de rodie serveau în schimb drept remediu pentru afte şi dizenterie. Ştiinţa modernă arată că rodiile conţin o paletă bogată şi diversă de substanţe protective şi benefice incluzând fitoestrogeni, polifenoli, tanin elagic, antocianină. Toate aceste substanţe sunt în mod natural antioxidanţi puternici. Mai mult, cercetătorii au demonstrat că sucul de rodie are abilitatea uimitoare de a anula ateroscleroza existentă. În plus, un studiu efectuat în Israel arată că sucul de rodie distruge celulele canceroase, lăsându-le în schimb intact pe cele sănătoase. Seminţele de rodie acţionează asemenea unei aspirine, prevenind formarea de cheaguri de sânge. Rodia conţine o cantitate însemnată de antioxidanţi (vitamine şi enzime răspunzătoare pentru menţinerea în cote normale a colesterolului) şi de aceea a fost numită „superantioxidantul”. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din California, Berkeley, au descoperit că sucul de rodie are o putere antioxidantă de trei ori mai mare decât cea a vinului roşu sau a ceaiului verde, antioxidanţi puternici la rândul lor.

2. Tarhonul, mai mult decât un condiment, un medicament excelent

Cu o aromă deosebită ce îl recomandă drept un preţios condiment, tarhonul era utilizat în vremurile lui Iisus şi ca remediu în medicina tradiţională. Se credea că tarhonul stimulează apetitul şi este util în tratarea sughiţului, a indigestiei şi a meteorismului. Ceaiul de tarhon era folosit pentru tratarea insomniilor, iar frunzele de tarhon erau pur şi simplu mestecate pentru ameliorarea durerilor de dinţi. Cunoscut ca „rege al plantelor”, tarhonul are proprietăţi antioxidante şi contribuie la stimularea creierului, a sistemului nervos, a sistemului circulator, a sistemului endocrin şi digestiv. Conform cercetărilor recente, componentele sale polifenolice contribuie la scăderea nivelului de glucoză din sânge.

3. Varza, peste 87 de remedii

În Naturalis Historia, se arată pe www.beliefnet.com, Plinius menţiona cel puţin 87 de remedii atribuite verzei. Specialiştii în medicină din vremea lui Iisus considerau că prin consumul frecvent de varză crudă, te protejezi împotriva durerilor de cap şi îţi întăreşti vederea. De asemenea, consumul de varză crudă era indicat şi pentru menţinerea stării generale de sănătate, iar compresele de varză înmuiată în apă călduţă erau folosite în tratarea rănilor şi a luxaţiilor şi chiar a diverselor formă de cancer, chiar dacă termenul nu este cunoscut în acele timpuri. Astăzi se cunoaşte faptul că varza este un bun antioxidant, conţinând chiar mai multă vitamina C decât portocalele. Este totodată o sursă bogată de iod, ceea ce ajută la funcţionarea optimă a creierului şi a sistemului nervos, dar şi la menţinerea unei bune funcţionări a glandelor endocrine. Varza conţine şi vitamina E, calciu, magneziu, potasiu, vitamina B, fibre.

4. Murele, fructele cu cel mai mare nivel de antioxidanţi

Murele erau considerate a fi eficiente în bolile gingiilor şi ale amigdalelor în epoca lui Iisus, se arată pe acelaşi site. În acele timpuri se credea că murele pot chiar neutraliza efectele veninului de şarpe. Pe de altă parte, Plinius menţiona, în Naturalis Historia, întrebuinţarea extractelor din mugurii de mur în scop diuretic şi curativ, iar a frunzelor de mur în tratarea rănilor pielii. În zilele noastre, cercetătorii ne dezvăluie faptul că murele se numără printre fructele cu cel mai mare nivel de antioxidanţi. Dintre legume, doar spanacul şi varza Kale mai prezintă o cantitate similară de antioxidanţi. Murele sunt o sursă excelentă de vitamina C (100 g de mure conţin 35% din doză zilnică recomandată), au puţine calorii, conţin fitoestrogen, antocianine, acid elagic, salicil. Prin urmare, au efect de protecţie împotriva cancerului (cervical în special), a bolilor psihice şi a celor cardiace.

5. Isopul, considerată „Planta Sfântă”

„Spăla-mă-vei cu isop şi mă voi curăti”, spune David în psalmul 51:7.
Considerat a fi planta purificatoare, isopul era folosit de vechii egipteni în curăţarea templelor, iar în timpurile lui Iisus, pentru curăţarea ritualică a leproşilor. Isopului i se mai spune şi „planta sfântă” şi este considerată a fi vindecătoare încă din timpurile biblice Atunci când Iisus a fost răstignit pe cruce, cei din preajma s-au folosit de un lujer de isop pentru a ridica buretele înmuiat în oţet menit să-i „stingă” setea… Totodată, în timpul Paştelui evreiesc, isopul era utilizat spre a picta casele israeliţilor. Romanii au folosit şi ei această plantă pentru a se proteja împotriva ciumei. Medical vorbind, isopul era folosit mai ales în problemele respiratorii, sub formă de ceai, dar şi în tratarea tusei şi pe post de decongestionant nazal. Durerile reumatice şi cele artritice, febră, dar şi rănile şi tăieturile erau tratate cu această plantă. Cercetările moderne au demonstrat că, într-adevăr, isopul are proprietăţi antiseptice, antimicrobiene şi astringente. Uleiul esenţial de isop este folosit în cazul bronşitelor sau al răcelilor. Un studiu efectuat în 2003 şi condus de Brigham Young University a confirmat că isopul, în concentraţii mici, inhibă dezvoltarea celulelor canceroase.

 MĂRTURII

Arsenie Boca: „Cel mai greu păcat, veșnic fără iertare este…” Mare grijă, și tu îl faci! Uite de ce trebuie să te ferești ca să îți fie bine

Invataturile parintelui Arsenie Boca reprezinta un indrumar pentru multi dintre credinciosii ortodocsi si nu numai. Cuvintele pline de duh au fost cuprinse intr-un volum intitulat chiar „Invataturi ale parintelui Arsenie Boca”.

Una dintre problemele discutate in aceasta carte este reprezentata de „cuvintele interzise”, acele cuvinte pe care ar trebui sa le evitam pentru ca prin utilizarea lor, oamenii ar putea fi raniti, iar stima lor de sine ar scadea,

„Cuvantul „nebun” este un cuvant interzis. Cine zice fratelui sau „nebunule” se pedepseste cu matca focului. De ce? Fiindca si numai simpla alunecare a acestui cuvant in obrazul unui om este in stare sa-i desfigureze fizionomia mintii.
Cuvintele interzise orienteaza gresit sau dezorienteaza. Deci, trebuie sa fii mai presus de cuvintele oamenilor: sa nu te atinga nici lauda, nici ocara din ele.

Cuvintele sunt fiinte vii, capabile sa faca treaba la care au fost trimise. Si fiindca sunt fiinte vii, viata din viata, pe cel care le-a creat ele-l insotesc pana la judecata de apoi, ca niste copii ai lui, cu toate consecintele lor. Marturisirea lor cu pocainta mai poate schimba situatia.

Taina pocaintei este o judecata milostiva. Aici, ce opreste aceasta nu mai ajunge la cealalta. „Zece porunci are intelepciunea: de 10 ori sa taci si o data sa vorbesti si atunci putin”, scrie in cartea „Invataturi ale parintelui Arsenie Boca”.

Parintele Arsenie Boca se refera la faptul ca oamenii nu ar trebui sa jigneasca si daca pot spune lucruri bune, trebuie sa o faca.

„Cel mai greu pacat, vesnic fara iertare este starea omului impotriva adevarului” este un alt cuvant de intelepciune rostit de marele duhovnic.

 

e gust are cafeaua cu sare? E dulce!” – O poveste de dragoste cutremurătoare!

A întâlnit-o la o petrecere. Era minunată. Era așa de extraordinară încât mulți bărbați o curtau. El era… normal, un bărbat simplu care nu atrăgea atenția.

La sfărșitul petrecerii, el și-a făcut curaj și a invitat-o la o cafea. Ea a fost tare surprinsă, dar fiind politicoasă, a acceptat.

Stăteau într-o cafenea, el era foarte agitat ca să spună ceva, să întrețină discuția. Ea nu se simțea prea confortabil și-și spunea în gând “Doamne, mai bine stăteam acasă!”.

Brusc, el a chemat chelnerul și i-a spus: “Poți să-mi aduci puțină sare? Aș vrea să o pun în cafea.” Toată lumea din cafenea a întors capul către bărbatul care a cerut sare pentru cafea. Ce ciudat!

Chelnerul s-a întors cu sarea. El și-a pus tacticos sarea în cafea în timp ce obrajii i se înroșiseră.

Ea a îndrăznit să-l întrebe: “Ce-i cu hobby-ul ăsta ciudat?”. El a lăsat ceașca jos și i-a spus: “În copilărie, locuiam lângă mare. Îmi placea să ma joc în apă, să-I simt gustul sărat. Acum, de fiecare data când beau cafea cu sare mă gândesc la copilăria mea, la orașul în care m-am născut, la părinții mei.” Ultimele cuvinte i-au adus lacrimi în ochi.

Ea a fost impresionată de acest gest. Și-a spus că numai un om bun ar putea să simtă dorul de casă, de părinți. Un bărbat “de casă”. Ea și-a deschis apoi sufletul, i-a povestit și ea de copilăria ei, de orașul unde crescuse, de familia ei.

El s-a relaxat și au avut o discuție interesantă, o întâlnire reușită. Au continuat să se vadă și în lunile viitoare. Ea a descoperit că el este un bărbat interesant, care întrunește toate calitățile pe care le caută ea la bărbatul ideal: era afectuos, cald, iubitor, inteligent. Îi simțea lipsa când nu era lângă ea. Totul a pornit de la cafeaua cu sare.

Ca orice poveste frumoasă de dragoste, prințesa a luat în căsătorie pe prinț și au trăit fericiți pâna la adânci bătrâneți. Și de fiecare dată când făcea cafea prințului ei, îi punea sare, exact așa cum știa că îi place lui.

După 40 de ani, el a plecat dintre cei vii și ea a găsit o scrisoare de la el. În scrisoare scria:

“Draga mea,

Te rog să mă ierți! Iartă-mă! În viața mea, te-am mințit o singură dată: în legătură cu cafeaua cu sare. Mai ții minte când ne-am întâlnit prima oară? Eram așa timid și agitat încât am cerut sare în loc de zahăr. Nu am știut cum să-mi ascund greșeala așa că am mințit. Am simțit că începi să te deschizi spre mine și am perpetuat în minciună. Am încercat să-ți spun adevărul de mai multe ori, dar mi-a fost frică. Dar, ți-am promis când ne-am căsătorit că nu o să te mint niciodată. Acum, pe patul de moarte, nu îmi mai este frică. Nu-mi place cafeaua cu sare. Este oribilă! Dar, am băut-o în fiecare zi. De nimic nu îmi pare rău. Faptul că te-am cunoscut, a fost cel mai bun lucru din viața mea. Dacă aș putea întoarce timpul înapoi aș face totul la fel, aș bea tot cafea cu sare, dacă aș ști că te am alături”

Lacrimi au năvălit pe obrajii ei. Ani mai târziu, nepoții au întrebat-o “Ce gust are cafeaua cu sare?”. Ea a răspuns cu sinceritate: “E dulce!”

Sursa: 123rf

PARTAJEAZA

 0 

 

Să ne păzim de duhul întristării… Iată cum au reușit creștinii din pușcăriile comuniste să scape de boala întristării!

M-a vizitat îndată după 1989 un scriitor care fusese şi el închis şi mi-a spus că a pregătit un plan straşnic privind scrierea unui memorial al puşcăriilor.

L-am ascultat mai bine de două ceasuri prezentându-mi „proiectul”, iar la sfârşit, cu entuziasmele în flăcări, mi-a cerut binecuvântarea. I-am spus „nu”. Cum nu, s-a mirat el, crezând că e o şăgălnicie a mea „nu-ul” acela.

I-am repetat categoric, şi iată de ce. Lumea, desigur, este atrasă bolnăvicios de pătrunderea în mediul suferinţei, al durerii, al morţii prin porţile poveştii, ale relatărilor de orice fel. Dar ce ştie ea cu adevărat despre durere? Ce știe ea despre intoxicarea cu suferinţă? Cât cunoaşte ea despre duhul otrăvit al morţii pe care-l inhalează privind un accident, spre exemplu, sau, şi mai „nevinovat”, uitându-se la un film, unde sunt fel de fel de scene ori, de ce nu, cetind un „memorial al puşcăriilor?” Cine a pregătit omul în vreun fel pentru ca să ştie cum să se apere de virusul întristării care face ravagii înlăuntrul inimii? Câţi știu să mai facă „profilaxia” şi „terapia” asta?

Iată ce spune Sfântul Ioan Casian în Filocalia, volumul I pagina 151: „A cincea mare luptă (după cele împotriva duhurilor lăcomiei, desfrânării, iubirii de arginţi şi mâniei) o avem împotriva duhului întristării care întunecă sufletul ca să nu poată avea nici o vedere duhovnicească şi-l opreşte de la toată lucrarea cea bună. O, Doamne! Când duhul acesta viclean tabără asupra sufletului şi-l întunecă în întregime, nu-i mai îngăduie să-şi facă nici o rugăciune cu osârdie, nici să stăruie cu vreun folos pe lângă sfintele citiri şi nu-l rabdă nicicum pe om să fie blând şi smerit faţă de fraţi şi de semeni”.

Eşti convins, l-am întrebat, că după ce vei scrie ce vei scrie cei care vor ceti nu se vor înnegura? Scrie! Eu însă nu sunt sigur şi de aceea nu-ţi dau binecuvântare. De ce să transformi durerea noastră într-o otravă pentru unii ce o vor îngurgita[1] fără să ştie ce fac şi fără să aibă la îndemână mijlocul adecvat de proteguire[2] care este rugăciunea? O anumită rugăciune! Cine le va spune care e aceasta? Tu o ştii? N-o ştia.

Majoritatea celor care au supravieţuit acestor temniţe L-au aflat pe Hristos în suferinţă şi s-au întărit apoi trăind în rugăciune. Atâta rugăciune câtă era şi cum se putea. Dar nu putem vorbi despre o înduhovnicire riguroasă şi temeinică, aşa cum au avut-o într-adevăr unii ca Valeriu Gafencu, Sandu Tudor, Mircea Vulcănescu şi mulţi alţii asemenea care aveau această alcătuire dinainte.

„Avem nevoie de mult discernământ, spune Sfântul Ioan Scărarul, ca să ştim când trebuie să stăm pe loc şi în ce lucruri şi până unde să ne luptăm cu prilejurile şi cu mijloacele patimilor şi când să ne retragem”.

Cum vei face, l-am întrebat, cu cei ce vor citi despre toate ororile îndurate de noi fără ca ei să-şi piardă sau, în cel mai bun caz, să nu-şi ştirbească pacea lăuntrică?

Sfântul Siluan Athonitul spune că „pentru a avea pace în suflet trebuie să fii cumpătat şi înfrânat. Căci iute se pierde pacea… Nu trebuie să fii curios şi iscoditor”.

Vezi, de aceea spune încă Sfântul Ioan Casian că „dacă avem de gând să luptăm lupta duhovnicească şi să biruim cu Dumnezeu duhurile răutății, să păzim cu toată străjuirea inima noastră dinspre duhul întristării.

Căci precum molia roade haina şi cariul lemnul, aşa întristarea mănâncă sufletul omului. Ea îl face să ocolească toată întâlnirea bună şi nu-l lasă să primească cuvânt de sfat nici de la prietenii adevăraţi, precum nu-i îngăduie să le dea răspuns bun şi paşnic. Ci, învăluind tot sufletul, îl umple de amărăciune şi de nepăsare. În sfârşit, îi pune în minte gândul să fugă de oameni, ca de unii ce i s-ar fi făcut pricină de tulburare şi nu-l lasă să-şi dea seama că nu din afară vine boala, ci mocneşte înlăuntru, făcându-se arătată când vine vreo ispită care o dă la iveală”.

Cornel Constantin Ciomâzgă “Se întorc morții acasă”, ed. Cartea Actuală 3c, an. 201

 

Pericol mare îi pândeşte pe bieţii yoghini!

Bieţii „yoghini creştini” sunt victima unor demoni mai mărunţi, care îi pândesc pe căutătorii de „experienţe spirituale”

Yoga nu este o simplă gimnastică nevinovată, cum vrea să se înţeleagă la prima vedere, ci o practică păgână, vrăjitorească, prin care se invocă în mod conştient sau inconştient forţe malefice (draci), prin acele mantre din limba sanscrită pe care mintea nu le înţelege (Mantra = vers vedic cu valoare magică, adică vrăjitoresc) şi prin poziţiile (asane) corporale adoptate. Yoghinii cred în zei şi se închină lor (nu cred în Dumnezeul creştinilor). Pentru ei omul este o manifestare a unei zeităţi, nu o creaţie a lui Dumnezeu ca persoană.

La ei noţiunile de bine şi de rău sunt relative şi iluzorii. Mai zic că destinul (karma) fiecăruia trebuie „ispăşit” într-un număr (ciclu) oarecare de vieţi. Apoi printr-o depersonalizare completă şi prin „meditaţie şi asceză” omul trebuie să-şi realizeze singur transcendenţa, ei afirmând că totul stă în puterea omului şi că resursele necesare se găsesc în sine. Tot sistemul yoga se bazează pe demonica idee a identităţii dintre om şi Dumnezeu (în sensul că sufletul şi Dumnezeu sunt de aceeaşi natură). La această falsă identitate trebuie să ajungă yoghinul – bolnav de mândrie -, în stările lui de aşa-zisă meditaţie spirituală. „Yoga creştină” Yoga hindusă este cunoscută în Vest de mai multe decenii, ea dând naştere, mai ales în America, la nenumărate secte şi mai ales la nenumărate forme de terapii, care nu-şi afirmă nici un conţinut religios. Esenţială în Yoga nu este atât disciplina în sine, cât meditaţia la care trebuie să se ajungă. Trebuie însă să se ştie că şi cel care nu urmăreşte decât aspectul fizic al practicii Yoga, se predispune deja către anumite atitudini spirituale şi experienţe demonice, de care nici măcar nu este conştient.

Citeşte şi: Parintele Teodor Zisis: “Monahii trebuie sa fie in prima linie in lupta impotriva ecumenismului! “ Prin anii 50, un călugăr francez benedictin şi-a notat experienţele încercate, pe când se străduia să facă din Yoga o practică creştină. Bineînţeles că această idee de «yoga creştină» este o idee păgână, căci scopul ascuns al acestei practici este de a folosi tehnica yoga sub numele de «meditaţie creştină», pentru a obţine efecte de relaxare, mulţumire şi pasivitate mintală, care să favorizeze receptarea fără impedimente a ideilor şi experienţelor cu finalitate demonică. Spre exemplu, potrivit practicantului aşa-zisei «yoga creştine», exerciţiile produc un efect de un calm excepţional şi o stare euforică de sănătate, care îi îngăduie să facă mai mult bine, în planul fizic şi spiritual. Înşelăciunea este aşa de mare, încât călugărul catolic ce practica yoga scria că: „Persoana relaxată este gata să vibreze la atingerea Duhului Sfânt şi să primească cu bucurie ceea ce Dumnezeu binevoieşte să o lase să simtă”, crezând că această «cuprindere» este cea mai înaltă formă a contemplării creştine. Şi astfel credea că „în fiecare zi exerciţiile şi întreaga disciplină Yoga facilitează curgerea în mine a harului lui Hristos”,totodată zicând că „foamea de Dumnezeu creşte în permanenţă, la fel şi setea de dreptate şi dorinţa arzătoare de a fi creştin în adevăratul sens al cuvântului”.

Citeşte şi: Anul 2017. Rusia. Părintele Serghie – predică “islamul adevărat” în cuibul teroriştilor Oricine înţelege natura înşelăciunii diavoleşti sau a falsei experienţe duhovniceşti. Potrivit Sfântului Ignatie Briancianinov, există două forme principale de înşelăciune diavolească. Prima şi cea mai spectaculoasă dintre ele apare atunci când cineva se luptă să dobândească un înalt nivel spiritual şi să se învrednicească chiar de viziuni, fără să se fi curăţit de patimi, bazându-se exclusiv pe înţelepciunea sa. Unei asemenea persoane diavolul îi dăruieşte «viziuni» pe măsură. Există însă şi o formă de înşelăciune diavolească mai obişnuită şi mai puţin spectaculoasă, care nu oferă victimelor ei viziuni extraordinare, ci doar exaltate „sentimente religioase”. Aceasta se întâmplă, după cum scrie episcopul Ignatie, „atunci când inima doreşte şi se străduieşte să obţină bucuria cugetărilor sfinte şi dumnezeieşti, nefiind încă pregătită pentru ele”.

Cel care nu are o inimă înfrântă, cel care se bazează pe faptele sale şi pe vrednicia sa, cel care nu se ţine strâns de învăţătura Bisericii Ortodoxe, ci urmează unei alte «tradiţii», pe baza căreia îşi formează propria concepţie de viaţă, acela este stăpânit de înşelăciune diavolească. In descrierea acestei mostre de „Yoga creştină” se identifică tocmai trăsăturile persoanei, care, din punct de vedere spiritual, rătăceşte, fie în direcţia religiilor păgâne, fie în cea a experienţelor «creştine» sectare. In amândouă aceste direcţii avem de-a face cu aceeaşi „deschidere” şi cu aceeaşi dorinţă de a fi „cuprins” sau „apucat” de un „duh”; aceeaşi căutare, nu de Dumnezeu, ci de „consolări spirituale”, aceeaşi auto-intoxicare care este luată drept „stare de graţie”; aceeaşi uşurinţă de necrezut cu care oricine devine deodată „contemplativ” şi ,,mistic”; aceleaşi „revelaţii mistice” şi stări pseudo-spirituale.

Citeşte şi: Decizie ISTORICĂ! Papa cere REUNIFICAREA bisericilor Catolică și Ortodoxă! Orice persoană, cât de puţin avizată asupra trăirii duhovniceşti ortodoxe, vede că acest biet „yoghin creştin” este victima unor demoni mai mărunţi, care îi pândesc pe căutătorii de „experienţe spirituale”. El a căzut pradă propriilor sale „închipuiri religioase” produse de o minte bolnavă şi de o inimă total nepregătită pentru purtarea unui război nevăzut contra înşelăciunilor diavoleşti. Nici o ramură din yoga nu are nimic comun cu practicile creştine, deşi se vehiculează o legătură între rugăciunea lui Iisus şi aşa-numita „yoga creştină”, ci dimpotrivă, sunt împotriva creştinismului, împotriva poruncilor lui Dumnezeu; cum este şi cazul practicii Tantra-Yoga (desfrâu în comun), care este practicată din nefericire şi în ţara noastră de un număr de tineri, sub conducerea „spirituală” – ca să nu zicem demonică – a lui Gregorian Bivolaru şi care practic a distrus mii de tineri naivi şi creduli. „Sunt unii oameni care numesc comuniune mistică plăcerea trupească săvârşită în comun… Părtaşii la desfrânare, fraţii destrăbălării, falsifică cuvintele lui Dumnezeu!…Aceşti oameni, de trei ori ticăloşi, îmbracă în cuvinte sfinte comuniunea trupească şi afrodisiacă şi cred că ea îi urcă în Împărăţia lui Dumnezeu…”.