Astăzi tot mai mulţi ortodocşi (prin naştere nu prin convingere) reproşează ortodocşilor practicanţi şi multor slujitori ai Bisericii abateri de la conduită: făţărnicie, snobism, alunecarea în mimetism, automatism funcţionăresc, ritualism, etc. acuze ce în parte sunt adevărate.
Motive pentru care se îndepărtează de Biserică preferând „protestul” prin dezinteres şi ignoranţă faţă de cele duhovniceşti ori mai rău orientarea către ereticile „culte” şi „confesiuni”.
Aşadar sărmanii protestatari între ereziile „morale” şi dreapta credinţă a ortodocşilor „imorali” aleg pe cele dintâi pierzând astfel harul Sf. Botez adică unirea cu Biserica lui Hristos şi cea mai înaltă dovadă că încă mai erau ortodocşi. Ignorantului dezgustat de păcatele fraţilor săi ortodocşi îi poate Dumnezeu rândui întoarcere către cele duhovniceşti prin boli şi necazuri căci având Sf. Botez are şi harul lui Hristos, har fără de care „întoarcerea” nu ar fi posibilă; nebotezatului în Biserică, ori apostatului căzut din Ortodoxie încrederea că se află pe calea mântuirii îl lasă fără întoarcerea către
dreapta credinţă.
Sf. Teodor Studitul (+826) precizează: „Chiar dacă am fi păcătoşi în multe, totuşi suntem ortodocşi şi mădulare ale Biserici Universale” înţelegând astfel că deşi păcătoşi totuşi nu pierduţi ci aflaţi în dreapta credinţă, nedespărţiţi de Biserică. Sf. Teodosie de la Pecerska (+1073) întăreşte: „Numai cel ce trăieşte în credinţa ortodoxă îşi va mântui sufletul”. Unora mai concesivi înduioşaţi de suferinţele lumii, aceste cuvinte li se vor părea lipsite de înţelegere şi compasiune, ba chiar inchizitoriale: acestora însă le amintim că însuşi Hristos-Dumnezeu avertizează:
„Mulţi îmi vor zice în vremea aceea (la înfricoşata judecată n.n.): Doamne oare nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut? Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea”. (Matei 7/22,23) Aşadar a fi: moral, cinstit, onest, serios, harnic, educat, cult, etc. nu este suficient pentru a te mântui; poţi fi: înţelept, spiritual, credincios, religios, mistic, făcător de minuni, înzestrat cu capacităţi paranormale, etc. dar lipsit fiind de apostolica ortodoxie să nu vezi Raiul.
Iată cum mari personalităţi ale omenirii numite: genii, savanţi, filozofi, iluminaţi, iniţiaţi, guru, papi, şefi spirituali, etc. lepădând smerenia de a fi simpli şi neştiuţi ucenici ai lui Hristos prin mijlocirea Bisericii Ortodoxe, singura care sfinţeşte şi mântuieşte –sunt după cuvântul Evangheliei „călăuze oarbe orbilor” agonisind loruşi şi celor ce îi urmează osândă veşnică.
Aceasta este răsplata bunătăţii, învăţăturii, ştiinţei fără Hristos şi a oricăror virtuţi practicate în afara Bisericii lăudate însă de oameni. Sf. Ioan Gură de Aur (+407) spune: „ Nimic nu foloseşte viaţa virtuoasă, dacă credinţa nu este sănătoasă”. Cei intrigaţi de păcatele ortodocşilor necunoscând
dedesubturile luptei duhovniceşti, făcând abstracţie de existenţa diavolilor şi de puterea lor asupra sufletului păcătuiesc ei înşişi când judecându-i pe credincioşi în loc să-i îndrepte prin exemplul vieţii lor îi lasă în cele despre care îi judecă; lipsiţi fiind ei înşişi de virtuţile ce le pretind, ba mai rău nici la măsura inculpaţilor.
Acestora le pot fi judecători înşişi „păcătoşii” care deşi „murdari” au marele merit că nu-şi părăsesc ortodoxia ci conştienţi (unii dintre ei) de „făţărnicia”, „formalismul”, şi „ritualismul” lor răbdându-şi atât „falimentul” cât şi criticile „corecţilor” nădăjduiesc cu smerenie nu că se vor
mântui, ci că vor fi mântuiţi prin mila Bisericii; virtute „de sus” prin care mântuirea este posibilă atât pentru păcătoşi cât şi pentru nepăcătoşi nu însă şi pentru cei ce părăsesc Biserica atraşi de virtuţile fără Hristos ale ereticilor.
Despre cei din urmă, despre apostaţi pomeneşte Mântuitorul când spune: „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui meu celui din ceruri.” (Matei 7,21). Cuvinte ce se potrivesc ereticilor dar care şi pe ortodocşi îi vor osândi.
Atât păcătoşi cât şi eretici au existat din totdeauna: primii datorită păcatului strămoşesc, al neştiinţei şi slăbiciunii firii; ceilalţi datorită trufiei, părerii de sine şi neascultării.
Păcatul aduce smerenie, smerenia supunere iar supunerea faţă de poruncile Bisericii Lui Hristos izbăvire de păcat şi întoarcerea la viaţă după cuvântul Mântuitorului: „Nu voiesc moartea păcătosului ci să se întoarcă şi să fie viu”, cuvânt ce îndeamnă pripiţii „scrupuloşi” la dobândirea virtuţilor ce le lipsesc: răbdare faţă de păcătoşii „ipocriţi” până se vor îndrepta şi omeneasca compasiune, atât de străină „judecătorilor”.
Deseori curata nepăcătuire trupească încununată cu păcătuirea în suflet (poftirea) ascunde în om răutăţi nebănuite: trufie, părere de sine, dispreţuirea celor neputincioşi, împietrirea inimii; păcate ale virtuoşilor rigorişti care culminează îndepărtarea harului, hulirea dreptei credinţe, părăsirea Bisericii, căderea în patimi ruşinoase, ieşire din minţi, înfrăţirea cu ereticii, deznădejdea şi uneori chiar moartea prin sinucidere.
Iată cum orgolioasa nepăcătuire este nu doar prea puţin ortodoxă ci chiar călăuză către erezii şi pierzanie veşnică.
Păziţi de aceste primejdii vor fi doar cei ce-şi păzesc ei înşişi dreapta credinţă ortodoxă depărtându-se de întruniri cu ereticii (oricum s-ar numi : catolici, protestanţi, etc) întruniri ce au ca pretext „comuniunea” şi „pacea” despre care Sfântul Ioan Gură de Aur spune că : „…nu este aceea care se ţine pe saluturile şi mesele comune fără rost <…> ci ea (pacea) vine de la unirea duhovnicească”
fapt ce presupune în prealabil aderarea deplină şi unanimă la dogmele, canoanele şi rânduielile ortodoxe a tuturor „cultelor” şi „confesiunilor” şi lepădarea în public de propriile erezii.
Până atunci: „De mii de ori este mai bună dezbinarea care se face pentru cuvintele bunei credinţe ortodoxe decât pacea, când aceasta este unită cu patimile” (Sf. Grigore Teologul +389) fiindcă: „atunci se măreşte numele păcii, când nu ne vom împotrivi părerilor sfinţilor.” (Sf. Chiril al Alexandriei +444).
Păcătoşi ori nu să rămânem ortodocşi ai Bisericii, iar nu „drepţi” înfrăţiţi cu ereticii „prieteni”, fii ai pierzării.
Martirie Padurarau- Despre chipul omului nou
