Minunea Sfântului Nectarie: ”După rugăciune m-am întins în pat. Deodată l-am văzut deasupra mea pe Sfântul Nectarie…”

Imagine atașată are caracter orientativ. Monahul din imagine nu are legatura cu articolul de mai jos

Sfântul Nectarie îl vindecă pe monahul Mihail de mai multe boli

Mă numesc Mihail şi sunt monah, vieţuitor în Mănăstirea Sfântul Filip din localitatea Adamclisi, judeţul Constanţa, şi sunt în vârstă de douăzeci şi patru de ani. Cu smerenie şi cu drag am să vă scriu câteva rânduri despre minunea care s-a petrecut cu mine la Sfântul Nectarie, la Mănăstirea Radu Vodă, din Bucureşti.

M-am îmbolnăvit de o boală cam grea. De fapt, de mai multe: hepatită activă de însoţire, colecist alungit, gastrită cronică, ulcer duodenal, stomacul era întors pe dos, aveam reflux gastroesofagian, fierea era plină de mâl şi piatră, sufeream de colon iritabil, aveam o infecţie puternică în gât de doi ani. Toate aceste boli m-au răpus şi nu mai puteam să mănânc, nici să muncesc, îmi afectaseră chiar şi pravila de rugăciune pe care o am, că nu mai puteam să stau pe picioare. Asta era suferinţa mea de doi ani.

N-am putut să mă lupt cu boala, însă într-o zi de vineri, când am ieşit cu vacile la păscut, la şapte dimineaţa, n-am mai rezistat de dureri şi am plecat la cameră să mă întind în pat, ca aşa să îmi treacă durerile, dar nu au mai trecut. M-am chinuit aşa până duminică dimineaţa. La ora douăsprezece, la amiază, am hotărât să plec la spital, când am văzut că mi se umflase tot corpul şi nu mai puteam vorbi de durere. Am mers la biserică, la Părintele Stareţ Dorotei, şi i-am spus ce se întâmplă şi el mi-a dat binecuvântarea să plec la spital la Constanţa. Mi s-au făcut analize şi mi s-a pus diagnosticul de hepatită. Am fost transferat la boli infecţioase pe 22 iulie 2010. Am stat până pe 3 august la boli infecţioase, unde mi s-au făcut continuu analize, că nu ştiau ce boală am. După analize au rezultat şase diagnostice diferite, şi, când am auzit, m-am rugat la Sfântul Nectarie şi la Maica Domnului ca să scap. După rugăciune m-am întins în pat. Deodată am văzut deasupra mea pe Sfântul Nectarie, cum stătea în icoană. Am rămas surprins. Nu am luat în seamă, crezând că este vrăjmaşul care vrea să mă păcălească, şi mi-am văzut de treabă.

Pe 7 august m-am mutat la spitalul CFR Constanţa, doctorii spunându-mi că nu au ce face cu mine. Acolo mi-au zis că nu sunt de competenţa lor şi m-au trimis la Bucureşti, la Fundeni. Am ajuns pe 11 august, într-o miercuri dimineaţa. Îmi era foarte rău. Am aşteptat împreună cu stareţul şi o creştină, care era din Bucureşti. A venit doctoriţa şi m-a preluat pentru analize. Au ieşit aceleaşi rezultate, foarte rele, acelaşi diagnostic. M-au programat pentru operaţie de fiere şi stomac pentru joi dimineaţa, la ora nouă.

Pe 11 august m-am dus să mă internez. La internare mi-a zis să intru în salonul numărul 220 ca să mă pregătească pentru joi. M-am dus, dar nu mai erau locuri. Atunci doctoriţa mi-a zis să merg acasă şi să vin joi dimineaţa din nou. Şi am plecat. Pe drum mi-am adus aminte de Sfântul Nectarie, care mă vizitase miercuri, prin icoană. I-am spus creştinei care se ocupa de mine să mă ducă la Sfântul Nectarie, la Mănăstirea Radu Vodă, să mă rog la moaştele sfântului. Când am ajuns, m-am rugat şi lângă mine am simţit prezenţa Sfântului Nectarie. Îmi spunea prin gând că m-am făcut bine şi că nu o să mă opereze şi o să plec acasă.

I-am spus creştinei care se ocupa de mine ce mi s-a întâmplat şi am plecat acasă, simţindu-mă foarte rău. Când am ajuns acasă, am adormit, urmând ca de dimineaţă să plec la doctor pentru operaţie. M-a sunat creştina să mă trezesc. M-am trezit de dimineaţă şi pe drum, cum mergeam, am realizat că minunea se întâmplase. Nu mă mai durea nimic şi puteam să merg şi mi-a dispărut şi ameţeala şi puroiul din gât, pe care îl scoteam în fiecare dimineaţă, şi i-am spus femeii care se ocupa de mine că mă simt foarte bine şi că nu mai am nimic.

Am ajuns la spital la Fundeni. M-a văzut doctoriţa şi mi-a zis să mă duc la analize, să mă pregătească de operaţie. La ora 10:30 era programată operaţia. Când mi-a recoltat sânge mi-au ieşit deodată analizele bune. Nu mai aveam nicio boală, eram sănătos deplin. Doctoriţa o ţinea pe-a ei, că este o eroare de calculator şi mi-a repetat iar analizele. La fel, au ieşit bine. Şi m-a întrebat foarte mirată, şi totodată speriată, ce am făcut de mi-au ieşit analizele bine. Eu i-am spus că m-am rugat la Sfântul Nectarie şi că el m-a făcut bine. Ea m-a întrebat cine este Sfântul Nectarie. I-am spus că e Sfântul Nectarie de la Mănăstirea Radu Vodă, din Bucureşti, mare făcător de minuni. Mi-a zis că nu mai este nevoie de intervenţia chirurgicală, că m-am făcut bine şi că o să plec acasă. Ne-am bucurat enorm şi eu şi persoana care mă însoţea la drum.

Am mers amândoi şi am dat slavă Sfântului Nectarie că m-a vindecat şi că pot să mă rog din nou, să muncesc şi să am grijă să îmi fac ascultarea la mănăstire. Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi! Amin.

Sursa: Monahul Mihail, Sfântul Nectarie – Minuni in Romania, Mănăstirea Sfântul Filip.

 

Vă rog toți cei cu necazuri de orice fel, nu deznădăjduiți! Cea mai puternică rugăciune pentru îndeplinirea dorințelor și scăparea de necazuri! Așa să zici în fața icoanei

În aer, in tot locul si in tot minutul se simte prezenta Sfantului.

Am promis Sfantului Nectarie ca voi povesti de fiecare data cand voi avea ocazia binecuvantarile, minunile si grija ce mi-o poarta mie si familiei mele. Multumesc din suflet Sfinte Nectarie.

Spre rusinea mea m-am intors la Dumnezeu doar dupa ce am fost diagnosticata cu o boala pe viata, si de cand am auzit de Sfantul Nectarie mi-am dorit sa ajung la Dansul in Eghina, si acum 2 saptamani Sfantul mi-a trimis si bani (am incasat o suma de bani care nu stiam si nici nu banuiam ca o sa-i primim vreodata) numai sa merg, numai sa-mi salvez sufletul. Nu pot reda in cuvinte ce simti acolo, eu deja visez sa ma intorc cat mai curand, efectiv in aer, in tot locul si in tot minutul se simte prezenta Sfantului care revarsa atata fericire , liniste , si ne binecuvanteaza cu minunile Lui, Pentru mine si familia mea viata ni s-a schimbat radical, pe langa faptul ca in fiecare zi ni se intampla ceva minunat prin care simteam grija Sfintului Parinte, pur si simplu am uitat ca sunt bolnava, Sfantul ne-a inmuiat sufletele si sper sa ne ierte Dumnezeu pacatele, familia mea s-a intors la Dumnezeu , intre timp am primit confirmarea ca voi fi acceptata la un curs de reorientare profesionala, ceea ce asteptam de un an de zile, sansa mea sa intru in sistemul francez, nu stiu ce se intampla cu diagnosticul, de acum inainte imi voi reface analizele si voi afla dar cel mai important este ca de acum ma simt bine, ca avem cel mai minunat prieten pe viata si as vrea sa spun tuturor sa nu deznadajduiasca, sa ceara ajutorul Sfantului si-l va primi negresit. Nu am cuvinte sa spun cat de minunat este Sfintul Nectarie, nu stiu cum sa multumesc dar va rog toti cei cu necazuri de orice fel , nu deznadajduiti, Dansul ne ajuta pe toti si mijloceste impreuna cu Maica Domnului la Fiul sau si la Tatal Dumnezeu iertarea noastra.

SANDA CORLAU (8.X.2013)

Rugăciune pentru îndeplinirea dorințelor, dedicată Maicii Domnului. Se rostește în special atunci când dorința se referă la un necaz pe care vrei să-l depășești, oricât de mic sau de mare ar fi acesta.

Poți rosti această rugăciune și în situațiile în care dorințele tale nu vizează un necaz. Dacă dorințele îți sunt spre folos, ai încredere că Dumnezeu ți le va asculta și ți le va îndeplini.

Așadar, așază-te în fața unei icoane a Sfintei Fecioare și roagă-te astfel:

„Sfântă Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu.

Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.

În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te implor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe Dumnezeu în inimă astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (aici se spune dorința).

Te implor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt balaurul care șade la picioarele tale.”

După ce ai terminat de rostit această rugăciune pentru îndeplinirea dorințelor, continuă cu „Tatăl nostru”, apoi cu rugăciunea „Bucură-te Marie, cea plină de Har, Domnul este cu Tine! Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecului tău care a născut pe Mântuitorul sufletelor noastre Iisus Hristos. Sfântă Marie, Maica de Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoșii acum și în ceasul morții noastre. Amin.”

Rostește această rugăciune în fața unei icoane a Sfintei Fecioare, având și o lumânare aprinsă.

 

Așa arată astăzi Sfântul Mormânt din Israel, locul sfânt din care s-a vestit Învierea Domnului:

Unul dintre cele mai reprezentative simboluri ale creştinătăţii, Biserica Sfântului Mormânt sau Biserica Invierii Domnului, din Ierusalim, este una dintre cele mai vizitate destinaţii de pe harta creştinătăţii.

Acest locaș de cult este o construcţie impresionantă înălţată în secolul al XI-lea, de cruciaţi, în locul altei biserici vechi, zidită de Sfânta Elena în secolul IV, în Ierusalim.

În Ierusalimul timpurilor lui Iisus, Golgota, ca loc de pedeapsă prin răstignire, dar şi Mormântul lui Iisus, se aflau dincolo de zidurile oraşului. Localizarea Golgotei şi a Sfântului Mormânt se numără printre cele mai sigure din Ţara Sfântă. Arheologia contemporană confirmă pe deplin vechea tradiţie locală a comunităţii creştine de la Ierusalim cu privire la aceste două obiective.

Conform mărturiilor biblice, după condamnarea la moarte, Iisus a fost condus „la locul ce se cheamă al Căpăţânii, care evreieşte se zice Golgota” (Ioan 19, 17; Mate 27, 33), în afara Ierusalimului, dar în apropierea zidurilor cetăţii, nu departe de una din porţile cele mai frecventate (Ioan 19, 20; Evrei 13, 12).

În urma revoltei evreilor împotriva romanilor din anul 70 d.Hr., Ierusalimul a fost complet distrus, iar oraşul nou – Aelia Capitolina –, construit de Adrian pe ruinele Ierusalimului, era identic cu cel vechi. Pe locul Golgotei şi al Sfântului Mormânt, au fost ridicate temple romane.

Odată cu emiterea edictului de la Mediolan de către Constantin cel Mare, Sfânta Elena, mama împăratului, a distrus templele păgâne romane şi a construit Biserica Sfântului Mormânt (325-335). Biserica era alcătuită din trei mari construcţii: Bazilica Patimilor Domnului, cu Paraclisul Aflării Sfintei Cruci, Rotonda – construcţie circulară în care se afla Sfântul Mormânt, şi curtea neacoperită, cu patru coloane, ce cuprindea colina Golgotei.

Următoarele trei veacuri ale cârmuirii bizantine în Palestina (335-630) au constituit perioada de aur în istoria acestei Biserici. Începând cu secolul al VII-lea, Palestina a trecut în mâinile perşilor (614-628), iar mai târziu ale arabilor (630-1099). Biserica a fost serios deteriorată, chiar dacă nu distrusă din temelii. În anul 626, patriarhul Modest a refăcut biserica.

În anul 1009, arabii conduşi de califul Hakim au distrus aproape complet Biserica Sfântului Mormânt. Abia în anul 1042, cu ajutorul şi sprijinul material al împăratului Constantin Monomahul, Biserica a fost reconstruită din temelii. Rotonda, s-a păstrat aproape intactă, dar celelalte locuri de pelerinaj s-au transformat în mici paraclise izolate, fără vreo legătură interioară între ele.

Ideea unirii capelelor separate într-un edificiu unic aparţine cruciaţilor, care cuceresc Ierusalimul în anul 1099.

În anul 1187, când Saladin ocupă Ierusalimul, Biserica Sfântului Mormânt este confiscată şi închisă, devenind proprietatea musulmanilor. În anul 1246, două familii au primit dreptul de a deţine cheile bazilicii – tradiţie rămasă până astăzi.

Ura, rivalitatea, fanatismul şi desele ciocniri sângeroase dintre comunităţile creştine au fost folosite de mameluci şi mai târziu de otomani, care au transformat locurile de pelerinaj într-un negoţ profitabil, vânzându-le celor care ofereau preţul cel mai mare. Această situaţie s-a continuat până la mijlocul secolului al XIX-lea inclusiv, şi abia după intervenţia Organizaţiei statelor europene în anul 1857, comunităţile creştine rivale au ajuns la o înţelegere semnând Tratatul cu privire la regimul locurilor de pelerinaj cunoscut, de asemenea, şi ca status quo.

La începutul secolului al XX-lea şi mai cu seamă după cutremurul din 1927, starea bisericii s-a înrăutăţit considerabil şi a necesitat o intervenţie neîntârziată pentru salvarea de la distrugerea definitivă. Abia în anul 1958, cele trei Biserici principale: cea ortodoxă, cea catolică şi cea armeană au ajuns la o înţelegere unanimă cu privire la lucrările de conservare a monumentului, lucrări ce se continuă şi în ziua de azi.

În interiorul Bisericii Sfântului Mormânt se află mai multe locuri sfinte:

Piatra Ungerii – locul unde Iosif a pregătit trupul lui Iisus pentru punerea în mormânt.
Locul femeilor, din care sfintele femei şi Ioan au privit Răstignirea.
Golgota – locul Răstignirii şi al aflării Sfintei Cruci.
Mormântul lui Iisus din centrul rotondei.
Mormântul lui Iosif din Arimateea, săpat în stâncă.
Locul „Nu te atinge de Mine” – unde Hristos S-a arătat, după Înviere, Mariei Magdalena şi i-a spus: „Nu te atinge de Mine” (Ioan 20, 17).
Stâlpul Biciuirii – Capela Catolică, în centrul căreia s-a păstrat cea mare parte a coloanei de care, după tradiţie, a fost legat Hristos înainte de răstignire.
Închisoarea lui Iisus şi Capela Plângerii – se află în adâncul arcadei Bisericii Sfântului Mormânt, unde, după tradiţie, Hristos a fost ţinut un timp.
Capela sutaşului Longhin din partea stângă a coridorului care înconjoară partea catolică a bisericii.
Capela împărţirii hainelor Mântuitorului (Ioan 19, 24).
Paraclisul Sfintei Elena şi Peştera Aflării Sfintei Cruci.
Capela Biciuirii şi a Cununii de Spini (Matei 27, 27-29).
Capela lui Adam – la poalele colinei Golgota.
Capela celor 40 de Mucenici şi a lui Iacov, ruda Domnului.

Pe lângă cele paisprezece capele descrise mai sus, mai există şi multe altele aparţinând diferitelor comunităţi creştine.

 

Uleiul din candelă vindecă! Rugăciune la aprinderea candelei! Cum să faci? Caz real, cutremurător:

Cazul următor mi l-a povestit catehetul parohiei Sfânta Anastasia Romana din satul Mungulunga, aflat în regiunea Katanga – Congo. Numele acestuia este Petros Kulianga. Una dintre creştinele de aici, pe nume Irina, a rămas la un moment dat însărcinată. După trei luni, a mers la doctor pentru un examen de rutină. Acesta a asigurat-o că e însărcinată şi i-a dat indicaţiile de rigoare. După puţină vreme, însă, femeia s-a îmbolnăvit şi a început să aibă hemoragie, fiind în pericol să piardă sarcina. A mers îndată la medic, iar acesta, după ce a consultat-o, i-a spus că, din păcate, fătul a murit în pântecele ei şi că ar trebui operată de urgenţă, pentru a fi scos. Femeia, disperată, a început să se certe cu doctorul şi, în cele din urmă, a fugit acasă.

Sora ei mai mică a fugit îndată la părintele satului, Timotei, ca să-i ceară sfatul. Acesta i-a dat ulei din candela ce ardea în faţa icoanei Maicii Domnului, cu care să-şi ungă pântecele şi aghiasmă pe care s-o bea.

Minunea s-a petrecut! Hemoragia a încetat, iar femeia a lepădat fătul mort, fără să mai ajungă la operaţie. S-a dus apoi la doctor, pentru a-i relata cele întâmplate. Acela a rămas uimit de acest deznodământ incredibil. În mod normal ar fi urmat o septicemie generalizată şi femeia ar fi murit cu siguranţă. I-a spus Irinei: „Să crezi în Iisus Hristos, deoarece ceea ce ţi s-a întâmplat ţie nu poate fi decât o minune. Biserica pe care o urmezi are putere foarte mare…”
***
Rugăciune la aprinderea candelei

Prea Sfântă şi Înaltă Treime, primeşte dragostea mea înaintea Ta şi arde în focul Dumnezeirii Tale fărădelegile mele şi şterge mulţimea răutăţilor mele şi dă-le îngropării şi uitării Tale, Doamne. Amin

Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, fă bine primită lumina darului meu şi o du înaintea Fiului şi Dumnezeulului nostru pentru iertarea păcatelor noastre! Amin
***
Rugăciune la aprinderea candelei
17/07/2017 Rugăciuni

Prea Sfântă şi Înaltă Treime, primeşte dragostea mea înaintea Ta şi arde în focul Dumnezeirii Tale fărădelegile mele şi şterge mulţimea răutăţilor mele şi dă-le îngropării şi uitării Tale, Doamne. Amin

Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, fă bine primită lumina darului meu şi o du înaintea Fiului şi Dumnezeulului nostru pentru iertarea păcatelor noastre! Amin

***

De ce aprindem candele înaintea icoanelor?

Mulți creștini se întreabă adeseori de ce trebuie să aprindem candele înaintea icoanelor. O astfel de întrebare i-a fost adresată și Sfântului Nicolae Velimirovici de unul dintre cei cu care coresponda prin scrisori.

Una dintre practicile des întâlnite în Ortodoxie este aprinderea candelelor sau a lumânărilor înaintea icoanelor. Aceasta este săvârșită atât de preoți în biserică, cât și de monahi, monahii sau simpli credincioși în casele lor.

Mulți creștini se întreabă adeseori de ce trebuie să aprindem candele înaintea icoanelor. O astfel de întrebare i-a fost adresată și Sfântului Nicolae Velimirovici de unul dintre cei cu care coresponda prin scrisori. Răspunsul sfântului a fost concretizat în șapte motive principale, ușor de înțeles și de urmat, așezate cu înțelepciune la inima cititorului în Scrisoarea a XVIII-a, publicată în Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, volumul I, Editura Sophia, 2002.

În primul rând, sfântul ne amintește că a noastră credință este lumină, iar Lumina este Hristos. Deci, în centrul rugăciunii pe care noi o facem în fața icoanelor luminate de blânda flacără a candelei este Hristos.
Pe de altă parte, candela aprinsă luminează chipul sfântului reprezentat în ea, pentru că sfinţii sunt numiţi fii ai luminii.
În al treilea rând, lumina candelei ne amintește de faptele noastre cele întunecate, de gândurile noastre viclene și rele, vădindu-le și mustrându-ne pentru acestea. Totodată, ne dă râvnă pentru a împlini porunca lui Hristos: Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă lucrurile voastre cele bune.
Al patrulea motiv pe care Sfântul Nicoale Velimirovici îl amintește în scrisoarea sa este acela că, prin lumina candelei, noi aducem o mică jertfă lui Dumnezeu, Care s-a jertfit pentru noi. Este un semn de recunoștință pentru toate binefacerile revărsate asupra vieții noastre.
Mai departe, ni se aduce la cunoștință că fiii întunericului urăsc Lumina, iar noi aprindem candela tocmai pentru a îndepărta orice umbră de frică și gânduri care ne abat de la rugă.
Prin cel de-al șaselea motiv, Sfântul Nicolae Velimirovici ne amintește de untdelemnul și fitilul care ard în candelă, arătând că viața noastră trebuie închinată lui Dumnezeu, arzând de dragoste pentru El și mistuind prin rugăciune și smerenie toate patimile.
În ultimul rând, candela materialnică nu poate fi aprinsă fără mâna noastră. Așa și candela lăuntrică nu poate să se aprindă fără harul lui Dumnezeu și fără rugăciune și stăruință pentru iertarea păcatelor noastre.

Surse: Părintele Damaschin Grigoriatul, ”Minunile, mărturie a dreptei credințe”; Doxologia.ro.

 

Taina Sfântului Maslu deschide bolnavului ușa vindecării trupești și sufletești

Sfântul Maslu (Eleoungerea, Eleosveşteniia) este slujba sfântă prin care Biserica se roagă, prin sfinţiţii ei slujitori, pentru sănătatea bolnavilor, acordându-le iertarea de păcate prin ungerea cu untdelemn sfinţit. Denumirea de maslu este de origine slavă (de la cuvântul vechi slav maslo, care înseamnă untdelemn). Se mai întrebuinţează şi denumirea de eleoungere (ungere cu untdelemn). Grecii folosesc denumirea de evhelaion, adică slujba untdelemnului (de la εvhi = rugăciune, slujbă şi elaion = untdelemn), iar la popoarele slave se foloseşte denumirea de Sviatii Elea (Untdelemn sfânt) sau Eleosveşteniia (sfinţirea untdelemnului).
Pentru alinarea suferințelor celor bolnavi exista, încă din vremurile apostolice, o Taină care a fost numită ulterior Taina Sfântului Maslu. Sfântul Apostol Iacov o menționează în Epistola sa: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica, și de va fi făcut păcate, se vor ierta lui” (Iacov 5, 14-15). Aici este evident vorba de o Taină a Bisericii, în măsura în care virtutea vindecătoare nu-i este atribuită untdelemnului, ci „rugăciunii credinței” săvârșite de preoți.
Astăzi, slujba Sfântului Maslu este mult mai simplă și mai scurtă decât rânduielile ei din vechime, iar în practică este celebrată cu mai puțin de șapte preoți, fiind adesea prescurtată în caz de necesitate. Prima parte a ei seamănă cu rânduiala actuală a Utreniei, fiind formată din nouă rânduri de cântări, alcătuire ce poartă denumirea de Canonul Sfântului Maslu, ce a fost compus pentru a însoți o rânduială de ungere, la care se adaugă partea finală a Utreniei (Luminânda și stihirile Laudelor). Partea a doua cuprinde binecuvântarea untdelemnului, printr-o rugăciune rostită de șapte ori de către preot, prin care untdelemnul este sfințit.
Partea a treia a rânduielii slujbei Sfântului Maslu, ungerea, repetată de șapte ori, este formată din șapte lecturi biblice, prochimenele, pericopele Apostolului și Evangheliile, citiri scripturistice atât de strâns legate ca sens de ungerea bolnavilor. Fiecare set de lecturi este însoțit de ectenia întreită și de câte o rugăciune prin care invocăm mila lui Dumnezeu pentru cei aflați în suferință, apoi de vechea rugăciune a ungerii „Părinte Sfinte, Doctorul sufletelor și al trupurilor…”, în timpul căreia bolnavul este uns peste toate simțurile, iar strana intonează troparul „Doamne armă asupra diavolului…”. Partea a patra cuprinde o rugăciune de dezlegare, în timpul căreia Sfânta Evanghelie este pusă pe capul bolnavului, cerându-se iertarea păcatelor celui bolnav, iar partea a cincea este finalul obișnuit ce cuprinde apolisul.
În ansamblu, Taina Sfântului Maslu și-a păstrat în Biserica răsăriteană principalele caracteristici menționate de Sfântul Apostol Iacov. Ea este săvârșită de șapte preoți (în practica curentă, cel mai adesea sunt mai puțini), se citesc șapte fragmente din epistole, ce vorbesc fie despre răbdarea în suferinţă şi nădejdea vindecării, pe care trebuie s-o nutrească cel bolnav, fie despre darul tămăduirilor dat de Dumnezeu sfinţiţilor Săi slujitori, fie despre puterea şi efectele minunate ale rugăciunii făcute pentru cel bolnav, și șapte lecturi din evanghelii, unele istorisind pocăința unor persoane biblice, altele conținând pilde și învățături ale Mântuitorului socotite ca simboluri sau analogii ale Maslului, iar altele istorisind vindecări minunate săvârșite de Domnul, menite să insufle și să întărească nădejdea și încrederea bolnavului în puterea lui Dumnezeu. Se citesc de asemenea rugăciuni de invocare a milei lui Dumnezeu, cel bolnav este miruit cu untdelemn de șapte ori și i se citește rugăciunea de iertare de păcate.
Biserica, potrivit cuvintelor Sfântului Apostol Iacov, consideră că prin Taina Sfântului Maslu păcatele celui bolnav sunt iertate. Acest lucru nu înseamnă că Sfântul Maslu se poate substitui Spovedaniei, ci el se face de obicei după Spovedanie și Împărtășanie. Taina Sfântului Maslu îl unește pe cel bolnav cu suferințele Mântuitorului Hristos, și îi deschide acestuia, datorită bolii, o cale spre mântuire și vindecarea de moartea duhovnicească.
Deoarece boala este o realitate complexă, tot complexă este și vindecarea. Slujba Sfântului Maslu abordează la modul cel mai direct această realitate plurivalentă. Ne rugăm, în primul rând, pentru vindecarea fizică, dar această dimensiune nu este și cea mai importantă. Ne rugăm și pentru vindecarea duhovnicească, și pentru iertare. Ca parte a vindecării duhovnicești, ne rugăm pentru reintegrarea celor aflați în suferință în trupul Bisericii, în deplinătatea vieții, indiferent care ar fi cursul final al bolii fizice, căci scopul ultim al vindecării creștine este Împărăția lui Dumnezeu.

(Paul Meyendorff, Taina Sfântului Maslu – ungerea bolnavilor, traducere de Cezar Login, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2011, pp. 50-52)

 

Puterea izvorâtă din Brâul Maicii Domnului! Panglica atinsă de brâul Maicii Domnului are mare putere de vindecare! De unde să o iei și cum să procedezi

Când am îngenuncheat și Brâul Maicii Domnului s-a atins de capul meu, nu vă pot spune ce am simțit, nu vă pot descrie, iar voi nu veți putea înțelege.

Îmi aduc aminte că, înainte de anul 2000, mama mea a venit acasă și mi-a spus:

– Măi Atanasie, puțin mai jos de noi este o familie, cu două fetițe care abia au început să meargă la școală și care trăiesc împreună cu bunica lor. Trăiesc cu toții însă o dramă, căci bărbatul, care este de vârsta ta, a căzut de mulți ani pradă drogurilor. Mama lui este o prietenă de-a mea. De aceea, te rog, mergi pe la ei și vezi ce poți face, pentru că soția, dar și mama lui mi-au spus că se stinge pe zi ce trece, se apropie de sfârșit.

– Și ce pot face eu, mamă? Eu nu-mi pot spăla propriile rufe și să merg să-l ajut pe altul?

– Hai, copilul meu, mergi, te rog, și nu mă mâhni!

A doua zi am făcut ascultare, cu binecuvântarea mamei și a duhovnicului meu. Am făcut o scurtă rugăciune, zicând: „Maica Domnului, eu voi merge, dar tu înainte și eu după tine”. Când am ajuns acasă la ei, m-a întâmpinat mama lui, m-a îmbrățișat, m-a sărutat și m-a tras într-un colț, să-mi povestească despre calvarul ei, dar și despre crucea grea pe care o ducea întreaga lor familie de mai mulți ani. Îmi aduc aminte că, în timp ce-mi vorbea și-mi descria drama familiei sale, își ștergea deseori ochii cu șorțul. În toți acești ani, sărmana a fost bătută de multe ori pentru a alerga prin vecini și pe la magazine ca să împrumute bani pentru a-i asigura fiului ei doza de droguri.

Cu adevărat, mare era durerea acestei mame! Ce Golgotă! Ce dramă trăiesc unele familii cu asemenea situații! Nu am putut suporta atâta durere. Am îmbrățișat-o și am sărutat-o și i-am spus să aibă nădejde și credință în Hristos.

Când am mers în cealaltă cameră și l-am văzut pe băiatul ei întins pe pat, adevărul este că m-am pierdut pentru puțin, am fost șocat. I-am întins mâna, dar el nu mi-a putut-o strânge, pentru că degetele lui se strâmbaseră; de aceea l-am prins de încheietura mâinii. Am încercat să-i vorbesc, dar când se pierdea, când articula câteva cuvinte. Însă cu puțină răbdare, am putut discuta puțin.

– Fratele meu, eu sunt vecinul tău, i-am spus. Desigur, eu nu te cunosc, dar nici tu nu mă știi pe mine. Din moment ce ne-am cunoscut acum, ce spui, ne putem ajuta unul pe altul?

– Cum, Atanasie? m-a întrebat el cu o voce stinsă. Eu sunt în ultimul stadiu și pentru mine nu există întoarcere, nici medicii nu mai pot face ceva.

– Omenește da, sunt de acord, dar nu uita că există și harul lui Dumnezeu: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu” (Lc. 18, 27).

– Eu cred în Dumnezeu, Atanasie, dar am căzut în groapa cu șerpi. De multe ori am încercat să fac dezintoxicare, ani la rând, însă toate au fost zadarnice. Știu că îi mâhnesc mult pe mama și pe soția mea și mai ales pe copiii mei, însă ce să fac? nu sunt eu de vină, ci lipsa heroinei.

– Bine, de vreme ce crezi că ești într-o groapă cu șerpi, și bine crezi, întinde-ți mâna și cere ajutor de la Hristos, pentru că El este singurul Care te poate scoate din această înfundătură.

– Cum? Ce trebuie să fac?

Nu am apucat să-i răspund, că iarăși s-a pierdut și a trebuit să aștept câteva minute să-și revină. În acest timp mort, îmi aduc aminte că am făcut rugăciune și am spus: „Hristoase al meu, oare mă aude ce-i spun? Înțelege? Își aduce aminte? De aceea numai Tu, Doamne, ne poți ajuta pe amândoi și mai ales pe mine, mai întâi pe mine”. Peste puțin și-a revenit, a deschis ochii și am mai discutat câteva lucruri, cât a fost cu putință. La sfârșit, i-am spus:

– Fratele meu, acum plec, dar, data viitoare când voi veni, dacă vrei, am să aduc un preot să-ți citească o rugăciune. Să știi că numai bine îți va face.

– Da, Atanasie, te voi aștepta. Adu-mi și un preot, nu mă deranjează.

Când am ieșit din cameră, le-am întâlnit pe hol, pentru prima dată, pe soția și pe copiii lui, două fetițe binecuvântate, cu ochii umflați și roșii, care, de îndată ce m-au văzut, și-au plecat capetele, poate de rușine. Nu știu cum, dar m-a durut mult pentru aceste copile și le-am iubit din prima clipă de când le-am văzut. Am discutat mult cu soția lui, care plângea tot timpul. Am plecat de la ei foarte abătut.

A doua zi am mers cu un preot și i-a citit câteva rugăciuni de-ale Sfântului Vasile. Nu voi uita cum îl țineam de umăr să nu cadă. La sfârșit i-am spus că următorul pas este să meargă să se spovedească cu pocăință sinceră, să se poată împărtăși și astfel să-L primească pe Hristos și să se întărească. Slavă lui Dumnezeu, frații mei, a primit cu bucurie nu numai el, ci și întreaga familie, chiar și fetițele, care au mers și s-au spovedit la Părintele Triandafilos.

Câtă bucurie simțeam pentru ei că au început o nouă viață! După ce s-a sfârșit spovedania, părintele m-a luat deoparte și mi-a spus:

– Atanasie, să-l ajuți pe băiatul acesta cât poți mai mult, căci s-a încurcat urât și nu este într-o stare bună. Este păcat, pentru că are familie. Eu i-am dat binecuvântare să se împărtășească oricând va putea.

– Părinte, este în cele mai de pe urmă ale lui, dar, cu harul lui Dumnezeu, am un gând.

– Ce gând? Spune-mi!

– Mă gândeam ca duminica viitoare să mergem cu familia la Mănăstirea Sfântului Nicodim din Gumenisa. Eu cu Glicheria și tânărul cu soția lui, dar vreau să-l iau cu noi și pe Sava, prietenul meu paralitic, numai ca să facă rugăciune. Iar luni, cu binecuvântarea sfinției voastre, vom merge toți trei câteva zile în Sfântul Munte, la Mănăstirea Vatopedi, să ne închinăm la Cinstitul Brâu al Maicii Domnului. Voi aranja eu cu Părinții.

– Bine, dar o să reușești?

– Singur, nu, dar cu harul lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Sfinției voastre, da.

– Fă orice te luminează Dumnezeu. Eu îți dau binecuvântare cu amândouă mâinile.

– Când i-am spus gândurile mele tânărului și soției sale, pentru a vedea dacă sunt de acord, au primit cu bucurie propunerea mea și aceasta mai ales soția lui. Îmi aduc aminte că pentru prima dată plângea de bucurie, poate din pricină că înlăuntrul ei s-a întraripat bucuria nădejdii. Apoi, i-am spus lui, cu puțină asprime:

– Fratele meu, te rog, te implor, până duminică, ziua în care vom merge la mănăstire să te împărtășești, precum și în zilele când vom fi în Sfântul Munte, nici prin gând să nu-ți treacă să iei heroină.

– Ascultă, Atanasie, îți spun sincer că acum când m-am spovedit, nu știu cum, dar mă simt cumva mai bine. Îți dau cuvântul meu, aici, în fața soției mele, că nu voi lua heroină, ci voi lua numai niște înlocuitori, ca să mă pot ține pe picioare, pentru că de nu le voi lua, îmi vor trosni toate oasele, mi se vor sparge tâmplele și voi urla pe drum de durere, pentru că sunt în ultimul stadiu.

– Ce sunt acești înlocuitori?

– Sunt niște hapuri ca să pot sta pe picioare.

Atunci soția lui mi-a spus:

– Domnule Atanasie, nu vă supărați, zilele acestea voi avea foarte multă grijă de el, voi fi mereu cu ochii pe el. Vă făgăduiesc.

Și într-adevăr, duminică, dis-de-dimineață, am pornit amândouă perechile și cu Sava, pe care l-am așezat în față și i-am cerut să facă multă rugăciune. Tânărul însă în spate transpira mereu și a trebuit să oprim de vreo două ori. De asemenea, și din biserică a trebuit să iasă afară de câteva ori, însă eu eram mereu alături de el și-l încurajam. După puțin timp, s-a auzit glasul preotului: „Cu frica lui Dumnezeu, cu credință și cu dragoste apropiați-vă”. L-am sprijinit de braț și am rămas ultimii. În timp ce înaintam încet-încet, am văzut icoana cea mare a Maicii Domnului și am început să mă rog în sinea mea: „Maica Domnului, te rog, ajută-ne să ne împărtășim! Ajută-ne să mergem mâine în Grădina ta!”. Se vede că a fost auzită rugăciunea în acea dimineață la mănăstire, întrucât toate au mers bine. Starețul, care și-a dat seama de toată situația și a aflat că a doua zi aveam să mergem în Sfântul Munte, s-a întors emoționat spre tânăr și i-a spus cu glas tare:

– Îngerii să vă însoțească!

Soția lui n-a contenit toată ziua să-și șteargă lacrimile.

A doua zi, dimineață, am luat un taxi și am mers la autogară. L-am urcat pe tânăr în autobuz și l-am așezat pe scaunele din spate, apoi l-am luat pe paralitic în spate și l-am așezat lângă el. Lui Sava îi spusesem să facă mereu rugăciune. În autobuz și apoi în corabie am discutat despre diferite subiecte frumoase. Tânărul asculta cu atenție, dar adevărul este că au curs de pe el lighene întregi de transpirație. Mereu se ștergea și cu mare osteneală se ținea pe picioare. Îi lipseau drogurile.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns la mănăstire. Microbuzul ne-a lăsat în afara mănăstirii, însă nu era nimeni să mă ajute. Foarte greu pentru cineva singur să împingă căruciorul pe caldarâm. Îmi aduc aminte cum cu o mână îl țineam pe cel bolnav, iar cu cealaltă împingeam căruciorul. Nu mă rușinez să vă spun cum îmi curgeau lacrimile și o rugam în gând pe Maica Domnului, spunându-i: „Măicuța mea, mai întâi pe mine să mă ajuți și după aceea pe frați, pentru că eu sunt mai bolnav decât ei”. Când am intrat în mănăstire, era amiază și toți se retrăseseră la chilii.

Acolo ne așteptau o mulțime de scări abrupte, pe care trebuia să le urcăm. L-am urcat mai întâi pe tânăr, apoi l-am urcat pe Sava în spate, pentru că nu exista altă soluție și, la urmă, căruciorul. Când a venit arhondarul, ne-a primit cu multă dragoste, pentru că deja îi înștiințasem pe părinți de toată situația. De altfel, eu și Sava mai fuseserăm la Vatopedi. După ce ne-am aranjat într-o cameră, a venit un alt monah și mi-a spus:

– Atanasie, te cheamă starețul.

Am mers imediat, i-am pus metanie, după care am discutat mai multă vreme despre situația tânărului. Starețul, emoționat, a cerut să ne scriem numele, făgăduindu-ne că ne va face 40 de Liturghii, după care ne-a spus să mergem, după Vecernie, să ne închinăm la Sfintele Moaște și la Cinstitul Brâu al Maicii Domnului. Și, într-adevăr, când am mers în biserică să ne închinăm, părintele i-a spus tânărului să îngenuncheze, pentru a-i pune Cinstitul Brâu pe cap și să-i citească o rugăciune. Erau cele mai frumoase clipe pe care le trăiserăm. Apoi s-a plecat și Sava să-i pună Cinstitul Brâu pe cap, după care părintele a luat racla și se îndrepta spre Sfântul Altar. Atunci eu l-am strigat:

– Părinte, vă rog, nu mă lipsiți de această binecuvântare, pentru că eu sunt mai bolnav decât frații mei. Se poate să fiu sănătos cu trupul, însă sufletul îmi este paralizat.

Părintele s-a întors imediat, m-a privit nedumerit în ochi și m-a întrebat:

– Pe tine cum te cheamă?

– Atanasie.

– Apleacă-te, Atanasie, și să ai toată binecuvântarea Maicii Domnului.

Când am îngenuncheat și Brâul Maicii Domnului s-a atins de capul meu, nu aș putea să vă spun vreodată ce am simțit, nu v-aș putea descrie, dar nici voi nu ați putea să înțelegeți.

Am plecat atât de folosiți din Sfântul Munte, încât, atunci când am ajuns în Tesalonic, am alergat îndată la Părintele Triandafilos să-i spun cum am petrecut. Îmi aduc aminte că mi-a zis: „Atanasie, nu te mâhni, Maica Domnului va face o minune”. Tânărul a continuat să se spovedească împreună cu toată familia lui.

Cât despre tânărul acesta, care a mers cu mine, sunt sigur că vreți să aflați cum este acum. Este bine și chiar foarte bine. Cel care nu putea să dea mâna cu mine, care nu se putea ține pe picioare dacă nu-l sprijineai, acum s-a întors la munca sa cea grea pe care o avusese mai înainte, și lucrează și peste program. A readus zâmbetul în familia sa, dar, mai mult, la fetițele sale care, de acum, nu se vor mai rușina la școală pentru tatăl lor. Dar cel mai important este că s-a întors la Hristos, iar aceasta s-a făcut cu binecuvântarea Maicii Domnului, cu mijlocirile părinților și cu rugăciunile lui Sava paraliticul.

***

Brâul Maicii Domnului vindecă infertilitatea

Bolnavul trebuie să se încingă cu brâuleţul pentru o perioadă de timp, trăind în pocăinţă, spovedindu-se, rugându-se şi împărtășindu-se cu Sfintele Taine. În acest fel trebuie să vieţuiască şi soţii care doresc prunci, ţinând însă pe deasupra post şi înfrânare trupească pe perioada purtării brâuleţului.

În toamna anului 2011, Sfântul Brâu al Maicii Domnului de la mănăstirea Vatoped a fost dus în Rusia.
Mănăstirea Vatoped oferă credincioşilor o panglică cu care femeile sterpe şi cei bolnavi ajung să se încingă
Sfântul Brâu are harul special de a tămădui lipsa de rod a pântecelor femeilor căsătorite, precum şi bolile de cancer, printr-o panglică oferită de mănăstirea Vatoped credincioşilor şi cu care femeile sterpe şi cei bolnavi ajung să se încingă. Această panglică este binecuvântată şi aşezată timp de 40 de zile pe Sfântul Brâu.

Trăirea duhovnicească sinceră, cu o pocăinţă continuă şi împărtăşirea cu Tainele Bisericii trebuie să continue până la sfârşitul vieţii, de vreme ce este unicul mijloc de comuniune şi de unirea a noastră cu Dumnezeu, atât în veacul acesta, cât şi în cel ce va să vie.

În toamna anului 2011, Sfântul Brâu al Maicii Domnului de la mănăstirea Vatoped a fost dus în Rusia în mai multe oraşe: mai întâi în Sankt Petersburg, apoi în Ekaterinburg, Norilsk, Vladivostok, Krasnoyarsk, Tyumen, Nizny Novgorod, Diveyevo, Saransk, Samara, Volgograd, Rostov-pe-Don, Stavropol, Kaliningrad, iar la final Moscova.

La 10 luni după ce Brâul Maicii Domnului a fost adus în Rusia, în mai multe regiuni unde Brâul a fost pus spre închinare s-a observat o adevărată creştere a natalităţii: maternităţile sunt arhipline, iar pe culoarele centrelor de consultare a femeilor întâlneşti un număr impresionant de viitoare mame. Presa regională prezintă în acelaşi timp diferite istorii cu final fericit şi asemănătoare între ele: familiile fără copii, după ce s-au atins de Brâu, au zămislit copiii mult-aşteptaţi.

 

Aparitie minunata a Maicii Domnului, la Sfantul Munte Athos

Într-o zi, a trecut pe la mănăstirea Iviron din Sfantul Munte Athos, un sărac, care era foarte flămând. S-a apropiat de portar și l-a rugat să-i dea o bucată de pâine, însă portarul l-a alungat fără milă, zicându-i: „Dacă vrei pâine, să aduci bani și îți voi da”. Neîndrăznind să mai zică vreun cuvânt, săracul a pornit pe cărarea ce ducea spre Kareia. Mergând puțin mai sus de mănăstire, fiind flămând și obosit, s-a așezat pe o piatră la umbra unui copac. Izbucnind în lacrimi, a zis:
– Maica Domnului, tu vezi că îmi este foame și nu mai pot. Dă-mi, te rog, o bucată de pâine!
Stând el așa și plângând, vede o femeie apropiindu-se de el și zicându-i:
– De ce plângi, omule?
Nu mai pot de foame și am fost la portarul mănăstirii să-i cer pâine, dar el m-a alungat, spunând să-i aduc bani, a zis săracul, continuând să plângă.
Atunci femeia, dându-i un ban de aur, i-a zis:
– Nu mai fi necăjit, omule! Tine banul acesta și-l dă portarului, ca să-ți dea pâine. Și să-i mai spui că, dacă vor mai continua așa, le voi lua belșugul din mănăstire.
Săracul a mulțumit femeii și, plin de bucurie, s-a dus la portar, zicându-i:
– Dă-mi o bucată de pâine și îți voi da banul acesta.
Luând portarul banul, a văzut că este din aur și, minunându-se, l-a întrebat unde l-a găsit. Atunci săracul i-a povestit cum i l-a dat o femeie. Ascultând cu atenție cele spuse de sărac, a înțeles că s-a întâmplat un lucru minunat, deoarece în Sfântul Munte nu intră femei. L-a luat pe sărac și au mers la stareț, spunându-i de cele întâmplate. Atunci au înțeles că a fost Maica Domnului, ocrotitoarea celor necăjiți. Mergând la icoana Maicii Domnului „Portarita” din manastire, au văzut că lipsea un galben din salba ei, fiind chiar banul adus de sărac. Privind la icoana Maicii Domnului „Portarita” și închinându-se cu evlavie, săracul a recunoscut în icoană pe femeia care i s-a arătat.
Mustrând pe portar pentru nemilostivirea lui și dându-i canon, starețul a hotărât ca, de atunci, să se pună la poarta mănăstirii un cufăr, în care să fie pusă zilnic pâine pentru cei săraci. Acest obicei se păstrează până în ziua de astăzi, la Manastirea Iviron din Sfantul Munte Athos.
Maicuta Sfanta „Portarita” miluieste-ne si ne mantuieste pe noi pacatosii!