sanataTEA

 PENTRU  VINDECAREA  OAMNILOR  ESTE NECESARA  DUMNEZEISCA  POGARARE  DE SUS  ,EXPRIMATA IN  LIMBBAJUL CRESTIN  ORTODOX  HARTUL VINDECARII  (DARUL PUTERII) 

      SFANTUL MAXIM MARTURISITORUL  NOTEAZA  LA MODUL GENERAL  'O VIATA  BINE ORDONATA INSEAMNA SANATATE SUFLETESCA SI TRUPESCA  AMIN

       IN SCHIMBUL DEZORDINI  SPIRITUALE INSEAMNA   BOALA SUFLETULUI  CARE INBOLNAVESTE TRUPUL  SI ADUCE TULBURARI PATOLOGICE  AMIN

       

NU EXISTA  VARSTA    ,TINEREA  ESTE  O  ARTA   RUGACIUNEA  SI POSTUL  PASTREAZA SUFLETUL SI TRUPUL  PUR AMIN

CURVIA  INBATRANESTE   TRUPUL  SUFLETUL ESTE  MORT SPIRITUAL  AMIN

INFRANAREA  INVIE SUFLETUL  INTINERESTE  CELULELE  TRUPULUI  MINTI SI SUFLETULUI  AMIN 

 Unii credincioși, din evlavie şi dragoste pentru Maica Domnului, au luat mântuitorul obicei din așezările noastre monahale de a citi zilnic din Canoanele Maicii Domnului, scriere numită în limbajul bisericesc şi Bogorodişna (în limba slavă cuvântul Богородица – Bogorodiţa – înseamnă Născătoarea de Dumnezeu). Din păcate, în bună parte, creştinii nu prea cunosc această carte mult folositoare de suflet. Care este, așadar, originea ei?

Canoanele Maicii Domnului sunt cântări de o frumusețe literară şi de o profunzime teologică aparte, atribuite de tradiție renumitului imnograf bisericesc Sfântul Ioan Damaschinul. Trăitor în secolul al VIII-lea, Sfântul s-a dovedit un mare apărător al cultului icoanelor, nutrind o evlavie deosebită față de Maica Domnului. Pe lângă lucrările dogmatice și polemice, Sfântul Ioan a lăsat Bisericii o bogată operă imnografică. Amintim din ea doar Octoihul (carte de slujbă cuprinzând cântări, tropare și canoane, rânduite după cele opt glasuri și după zilele săptămânii; se foloseşte la strană din Duminica Tuturor Sfinților până la începutul Postului Mare, deci în cea mai lungă perioadă liturgică din an). Tot Sfântul Ioan Damaschinul se pare că a compus Octoihul de canoane închinate Maicii Domnului la care ne referim astăzi. El conține 56 de canoane rânduite pe zile și pe glasuri. Tradiția athonită i-a prețuit scrierea, incluzând-o în pravila zilnică de rugăciune, numită în limbajul liturgic Theotokarion.

Se pare că în Sfântul Munte au circulat multiple versiuni ale Octoihului Maicii Domnului. Din secolul al XIX-lea, s-a generalizat folosirea unei culegeri alcătuite în anul 1796 de Sfântul Nicodim Aghioritul. Monahii athoniți au numit-o şi Cartea celor 1000 de laude ale Maicii Domnului. Dacă în cazul primei variante se poate vorbi despre un singur autor, judecând după aspectul unitar al textului, în privinţa Theotokarion-ului Sfântului Nicodim, lucrurile stau cu totul diferit, căci ne găsim, de fapt, înaintea unei compilații a celor mai cunoscute canoane din tradiția bizantină închinate Maicii Domnului, alcătuite de cei mai renumiţi şi apreciați imnografi: Sfântul Ioan Damaschinul, Sfântul Andrei Criteanul, Sfântul Theodor Studitul, Iosif Imnograful, Patriarhul Fotie, Gheorghe al Nicomidiei, Patriarhul Ignatie, Patriarhul Atanasie, Arsenie Monahul, Teoctist Studitul și alții.

Cartea a fost tradusă în limba română și tipărită la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei în anul 2012, cu titlul Noul Theotokarion, Canoane aghiorite ale Maicii Domnului. Traducătoarea, Laura Enache, menționează în prefață faptul că în traducerea textului a recurs la câteva ediții tipărite în limba greacă, cea mai veche datând din anul 1849.

Având în vedere că tradiția monastică românească a folosit varianta octoihului mariologic atribuit Sfântului Ioan Damaschinul de aproape două secole, vom zăbovi asupra istoricului ei atât cât ne permit însemnările existente.

Așadar, la rânduiala Pavecerniței mici, după rostirea Crezului se spune: „urmează apoi canonul din canoanele Maicii Domnului, al glasului de rând. Iar după sfârșitul canonului se cântă: Cuvine-se cu adevărat…”. Nu se știe exact în ce împrejurări Sfântul Ioan Damaschinul a compus canoanele închinate Născătoarei de Dumnezeu. O tradiție athonită, referindu-se la icoana Maicii Domnului cu trei mâini, numită „Trihirusa”, amintește că împăratul iconoclast bizantin Leon Isaurul a poruncit să i se taie mâna dreaptă Sfântului Ioan, căci, arătându-se un neînfricat apărător al icoanelor, a scris numeroase epistole prin care îi îndemna pe creștini să apere icoanele și să nu-și piardă credința în Maica Domnului. Cu braţul mutilat, cuprins de o sfâșietoare durere, Ioan nu și-a pierdut nădejdea. S-a rugat cu stăruință Maicii Domnului să-l izbăvească. Adormind cu rugăciunea pe buze, în vis a avut o descoperire: l-a cercetat însăși Născătoarea de Dumnezeu, mângâindu-l și făgăduindu-i că se va milostivi spre el. Dimineață s-a trezit vindecat. Din îngăduința Maicii Domnului, în locul tăieturii a rămas doar un fir roșu, ca să amintească mereu de retezarea mâinii sale drepte. În semn de recunoștință și mulțumire, Sfântul Ioan Damaschinul a compus aceste imne de laudă închinate Binefăcătoarei lui. Iconografia răsăriteană a fixat minunea în icoana Maicii Domnului cu trei mâini, numită „Trihirusa”.

Aminteam că, de la începutul secolului al XIX-lea, în Sfântul Munte circulă varianta Theotokarion-ului alcătuit de Sfântul Nicodim Aghioritul. Până atunci, probabil existau mai multe compoziții imnografice închinate Maicii Domnului, între care și cea a Sfântului Ioan Damaschinul. Această versiune, tălmăcită în românește, s-a tipărit prima dată la noi în anul 1816, la Mănăstirea Neamț, așa cum reiese din prefața intitulată „Cuvânt către binecredincioșii cititori”, a Arhimandritului Silvestru, starețul sfintelor mănăstiri Neamț și Secu. El îl numește pe Sfântul Ioan Damaschinul „vioara Duhului și adevăratul prieten și cântărețul cel preadulce al Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu”. Din evlavie faţă de Maica Domnului, el a compus octoihul de canoane spre lauda şi slava Ei. Socotind că respectiva culegere va constitui un dar neprețuit pentru neamul românesc, s-a hotărât tălmăcirea ei din grecește în românește, „ca nu numai de monahi să fie citite, ci și preoții de mir și credincioșii să le citească ca să-și câștige de ajutătoare pe Împărăteasa atotputernică”.

Cât privește folosul acestor duhovnicești lecturi, să apelăm din nou la cuvintele pline de înțelepciune ale starețului Silvestru: „și cel ce le va citi să fie încredințat că nu numai după moarte, ci și aici nu-l va lăsa Domnul și Stăpâna să cază în primejdii sau să sfârșească cu moarte rea”.

Luând aminte la pilduitoarele povețe, să citim, așadar, cu necurmată nădejde, canoanele Maicii Domnului, fie cele tipărite mai de demult, atribuite Sfântului Ioan Damaschinul, fie cele traduse recent, grupate și diortosite de Sfântul Nicodim Aghioritul. Văzându-ne dragostea şi râvna Împărăteasa cea preabună ne va binecuvânta viața cu alese bucurii şi împliniri, iar la ceasul înfricoșatei judecăți ne va fi chezășuitoare și nebiruită mijlocitoare.

 

RUGACIUNEA PARINTELUI ARSENIE BOCA

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.

 

Rugaciune pentru cei raposati

Pomeneste, Doamne, pe cei ce intru nadejdea invierii si a vietii celei ce va sa fie au adormit, parinti si frati ai nostri si pe toti cei care intru crestinatate si credinta s-au savarsit, si le iarta lor toate greselile pe care cu cuvantul sau cu lucrul sau cu gandul le-au savarsit si-i aseaza pe ei in locuri luminoase, in locuri cu verdeata, in locuri de odihna, de unde a fugit toata durerea, intristarea si suspinarea, unde cercetarea fetei Tale veseleste pe toti cei din veac Sfintii Tai. Daruieste-le lor si noua imparatia Ta si impartasirea bunatatilor Tale celor negrate si vesnice si desfatarea vietii Tale celei nesfarsite si fericite. Ca Tu esti viata si invierea si odihna robilor Tai adormiti, Hristoase, Dumnezeul nostru si Tie marire, inaltam cu Tatal si cu Duhul Sfant.

Amin.

 Caci am facut adesea, din Tine, robul meu,

Nu eu s-ascult de Tine, ci Tu, de ce spun eu.

In loc sa vreau eu, Doamne, sa fie voia Ta,

Iti cer, iti cer intr-una, sa faci Tu voia mea,

Iti cer s-alungi necazul, sa nu-mi trimiti ce vrei

Si sa-mi slujesti in toate, sa-mi dai, sa-mi dai, sa-mi dai,

Gandindu-ma ca daca iti cant si Te slavesc,

Am drept sa-Ti cer intr-una sa faci tot ce doresc.

 

Maria citea cartea despre viața măicuței, iar când a aflat că am nisip de la mormântul ei, mi-a cerut să-i dau. Și cum i-am dat nisipul, îi vine în vis măicuța. O mângâie cu mâna pe gât și-i spune: „Îți cunosc boala, nu-ți face griji, te vei vindeca și va fi bine”. Acum Maria nu mai are nevoie de operație

Prima dată am fost la mormântul maicii Matrona în toamna anului 1995. Atunci m-am rugat, am luat nisip și am plecat acasă, în Nijnevartovsk. La noi în biserică, măicuța este iubită de toată lumea și mulți, în timpul concediului, se duc la Moscova, pentru a ajunge la mormântul ei. Țineam nisipul de un an și jumătate, când sora mea Maria mi-a povestit despre boala ei. I se depistase o tumoare malignă la glanda tiroidă. Terapia trebuia să urmeze câteva etape: operația, tratamentul cu raze, cu preparate hormonale. Maria citea cartea despre viața măicuței, iar când a aflat că am nisip de la mormântul ei, mi-a cerut să-i dau. Și iată, cum i-am dat nisipul, îi vine în vis măicuța. O mângâie cu mâna pe gât și-i spune: „Îți cunosc boala, nu-ți face griji, te vei vindeca și va fi bine”. Acum Maria nu mai are nevoie de operație.

Iată cum ne ajută măicuța. Chiar fiind la mare depărtare, ne ajută pe toți neputincioșii. (O enoriașă a Bisericii Nașterii Domnului orașul Nijnevartovsk, regiunea Tiumeni)

Din Viața și minunile Sfintei Matrona din Moscova, Editura Sophia, București 2003, p. 117

Sursa: altarulcredintei.md

 

Te-ar putea interesa și: Pustnicul din Rarău care vindecă oameni trimişi de medici: „Dacă staţi o zi la mine pe munte…”

 

Ieşeanul Ioan Baron, fost mecanic CFR, s-a retras în munţii Bucovinei şi a învăţat leacurile naturii, pe care le prepară singur alinând suferinţele călugărilor şi mirenilor trimişi la el chiar de medici.

Dintre cei 68 ani pe care-i are, Ioan Baron a trăit 4 ani într-un bordei săpat în pământ pe Muntele Giumalău din Bucovina, până s-a hotârât să iasă iar la lumină. Îşi lăsase în urmă la Iaşi viaţa de mecanic la CFR, familia cu doi băieţi mari şi un trai aşezat. Dar liniştea din suflet nu şi-o găsise încă, nici după ce ieşise la pensie, scrie adevarul.ro.

Ceva îi dădea ghes să-şi ia lumea-n cap, nu ca un aventurier, ci ca pustnic. A vrut să se retragă la mănăstire, dar preoţii au considerat că nu-i de el viaţa în monahie. „Mai stai şi lămureşte-te“, i-au zis ei. Şi a mai stat, dar tot pe lângă ei. Din tinereţe îi plăcuse să fie curios, să caute, să cunoască. Aşa învăţase câteva leacuri băbeşti care să înlocuiască pumnul de medicamente pe care lumea îl lua la primul semn de boală. Iar acolo, pe muntele Giumalău, natura i-a dezvăluit în întregime secretele din farmacia ei verde, aceea care vindecă rănile cu plante înfiripate din seva pământului şi din aerul curat.

Cu ierburile culese din munţi, Ioan Baron a început să prepare, să combine, să găsească tot felul de remedii. Azi a dat cuiva care nu putea să meargă să încerce o tinctură, mâine a alinat durerea cu un decoct, poimâine a oblojit cu o alifie.

Lui Ioan i s-a dus vestea pe la mănăstirile şi schiturile din jur, iar călugării şi măicuţele au început să-i bată tot mai des la uşa colibei din munţi cerând ceva de leac. Ei l-au numit „fratele Ioan“, în semn de accept în lumea lor cea tainică, departe de oameni, dar aproape de nevoile lor. „Aşa a vrut să mă cunoască şi părintele Iustin Pârvu de la mănăstirea Petru Vodă. Trimitea vorbă prin măicuţe să vin la el, dar eu le refuzam mereu. Ziceam: «Dar de ce vrea părintele să mă cunoască pe mine, un nevrednic?». Iar măicuţele plecau supărate: «Cum, îl refuzi tu pe părintele Iustin?». Nu înţelegeau cum vine asta. Au venit apoi cu doi preoţi după ele, dar tot aşa am refuzat. Pân` la urmă m-au luat prin înşelăciune, să duc nişte leacuri. M-a certat părintele Iustin: «Hai, lasă, nu te mai alinta că eşti nevrednic! Voiam să văd cine eşti»“, povesteşte Ioan Baron.

În anii de când stă pe munte nu i-a fost dor de nimeni şi de nimic. Cumva, îi era dor de el, de aceea s-a dus în pustie, să se regăsească. „Vă spun eu: după o oră-două pe cărări pe munte, nu te mai gândeşti la nimic. Vin la mine tot mai mulţi tineri cu suferinţe psihice, stres, supărări. Îi ţin o zi la mine în pădure, îi plimb pe munte, îi hrănesc cu ce mănânc şi eu, iar ei uită de ce-au venit. Mă întreabă: «Dar nu mă mai doare nimic, ce aţi făcut?». Aşa mă întreabă mereu şi medici, oameni cu şcoală, care vin la mine să vadă cum fac eu bine oameni. Mă şi mir că vin ei, doctorii… Dar eu le zic tuturor: «Doar 10% e de la mine, restul de 90% e de la Dumnezeu»“, spune „fratele Ioan“.

Remedii testate pe propria piele

Chemat tocmai la Constanţa de Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni, să dea ajutor unor oameni cu tot soiul de suferinţe, Ioan Baron a venit cu leacurile sale. Iarba-tâlharului, papucul Maicii Domnului, pedicuţa sunt doar câteva dintre plantele folosite de el. Întâi le-a folosit pe propria piele, ca să le testeze puterea, şi spune că a obţinut pentru răni rele vindecări nesperate, în timp foarte scurt. Aşa a scăpat de vătămătura de la picioare, cu care s-a ales atunci când a căzut de pe stânci şi şi-a fărâmat oasele şi carnea. Iarba-tâlharului, mai ales, este panaceul în care „fratele Ioan“ crede cu tărie. Folosită cum trebuie, alină dureri şi vindecă răni din cap până-n picioare – afecţiuni externe, dar şi interne.

Pustnicul a făcut un calcul: sunt câteva mii de oameni care i-au trecut pragul în fiecare an. Au luat tratamente de la el, dar nu toţi s-au vindecat încă. „M-am confruntat cu bolnavi din toate categoriile sociale, chiar şi politicieni. Sunt spitale private, dotate, dar ei refuză să mai meargă acolo. M-a uimit asta. Eu păstrez legătura cu ei, mă interesez dacă ţin la stilul de viaţă mai ordonat. Ei trebuie să facă mereu controale, doctorii au rolul lor. Dacă ei n-ar da diagnostic corect, nici eu n-aş şti ce leac să dau oamenilor. Mă aşteptam să am reacţii negative de la medici, dar mă sună, vor să mă ajute, vin cu bolnavi, mă întreabă ce am nevoie. Mai ales cei de la Cluj şi de la Bucureşti“, mai spune „fratele Ioan“, pentru adevarul.ro.

 Sfântul Andrei întărea pe cei ce credeau în Hristos, îi îmbărbăta spre răbdarea muncilor vremelnice, învățându-i că nu este vrednică nicio muncă a vremii de acum pe lângă răsplătirea bunătăților celor ce vor să fie.

În imediata apropiere a catedralei Sfântului Andrei din Patras se păstrează biserica veche a oraşului, construită între anii 1836-1843, ridicată peste ruinele unei foste bazilici bizantine - dărâmată de turci, care la rândul ei fusese ridicată peste ruinele unui templu antic grecesc. Lângă această biserică se află şi izvorul Sfântului Andrei.