octombrie 16, 2023

 Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule și Chivernisitorule a toate, Sfânt și slăvit ești; Împăratul împăraților și Domnul domnilor, slavă Ție. Tu Cel ce locuiești în lumina cea nepătrunsă și neapropiată, pentru rugăciunea mea, a smeritului și nevrednicului robului Tău, depărtează demonii și stinge viclenia lor de la robii Tăi; revarsă ploaie la bună vreme peste tot pământul și fă-l să-și dea roadele lui; copacii și viile să-și dea deplin rodul lor; femeile să fie dezlegate și eliberate de nerodirea pântecelui; acestea și toată lumea mai întâi fiind dezlegate, dezleagă și toată zidirea de toate legăturile diavolești. Și dezleagă pe robul Tău (numele) împreună cu toate ale casei lui de toate legăturile satanei, ale magiei, ale farmecelor și ale puterilor potrivnice. Împiedică Tu, Doamne Dumnezeul părinților noștri toată lucrarea satanei, Tu Cel ce dai dezlegare de magie, de farmece, de vrăji și de toate lucrările satanicești și de toate legăturile lui, și distruge toată lucrarea vicleană prin pomenirea Prea Sfântului Tău nume.

Așa, Doamne, Stăpâne a toate, auzi-mă pe mine nevrednicul slujitorul Tău și dezleagă pe robul Tău (numele) de toate legăturile satanei și dacă este legat în cer, sau pe pământ, sau cu piele de animale necuvântătoare, sau cu fier, sau cu piatră, sau cu lemn, sau cu scriere, sau cu sânge de om, sau cu al păsărilor sau cu al peștilor, sau prin necurăție, sau în alt chip s-au abătut asupra lui, sau dacă din altă parte au venit, din mare, din fântâni, din morminte, sau din orice alt loc, sau dacă a venit prin unghii de om, de animal, sau gheare de pasăre, sau prin șerpi (vii sau morți), sau prin pământul morților, sau dacă a venit prin străpungere de ace, dezleagă-le pentru totdeauna, în ceasul acesta, Doamne, cu puterea Ta cea mare.

Tu Doamne, Dumnezeul nostru, Care cunoști și știi toate, dezleagă, sfărâmă și distruge, acum, lucrările magiei, iar pe robul Tău (numele) păzește-l cu toți ai casei lui de toate uneltirile diavolești.

Zdrobește cu însemnarea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci toate puterile potrivnicilor. Pustiește, distruge și depărtează pentru totdeauna toate lucrările magiei, vrăjitoriei și fermecătoriei de la robul Tău (numele).

Așa, Doamne, auzi-mă pe mine păcătosul slujitorul Tău și pe robul Tău cu toți ai casei lui, și dezleagă-i de demonul de amiază, de toată boala și de tot blestemul, de toată mânia, nenorocirea, clevetirea, invidia, farmecele, nemilostivirea, lenea, lăcomia, neputința, prostia, neînțelepciunea, mândria, cruzimea, nedreptatea, trufia, și de toate rătăcirile și greșalele, știute și neștiute, pentru sfânt numele Tău, că binecuvântat ești în veci. Amin.

 RUGATI-VA   NU SA SUPARATI ESTE NORMAL SA AVETI  ISPITE CAND VA RUGATI  EREDITARE   AMIN

CITITI  PSLAMI 3.4 14 43

octombrie 08, 2023

 * Luminarea Minții - timp de 40 de zile câte un acatist/zi

Ac. Sf. Spiridon
Paraclisul Maicii Domnului
Canon către Îngerul Păzitor
Ac. Sf. Stelian
De 7 ori/zi Împărate Ceresc
* Mulțumire - timp de 40 de zile câte un acatist/zi
Acoperământul Maicii Domnului
Canon către Îngerul Păzitor
Paraclisul Maicii Domnului
De 7 ori/zi Împărate Ceresc
* Căsătorie - timp de 40 de zile câte un acatist/zi
Ac. Sf. Nicolae
Ac. Sf. Spiridon
Paraclisul Maicii Domnului
De 7 ori/zi Împărate Ceresc
* Spor - timp de 40 de zile câte un acatist/zi
Paraclisul Maicii Domnului
Ac. Sf. Spiridon
Canon către Îngerul Păzitor
De 7 ori/zi Împărate Ceresc
* Serviciu - timp de 40 de zile câte un acatist/zi
Ac. Sf. Spiridon
Ac. Sf. Mina
Ac. Bunei Vestiri
Paraclisul Maicii Domnului
De 7 ori/zi Împărate Ceresc
* Vicii (beție/fumat) - timp de 40 de zile câte un acatist/zi
Paraclisul Maicii Domnului
Ac. Sf. Arh. Mihail și Gavriil
Ac. Sf. Mina
Psaltirea în 40 de zile
Canon către Îngerul Păzitor
Psalmii 37, 67 și 72
* Lucruri necurate - timp de 40 de zile câte un acatist/zi
Ac. Sf. Arh. Mihail și Gavriil
Canon către Îngerul Păzitor
Psalmii 37 și 67
De 7 ori/zi Împărate Ceresc
Post Miercuri și Vineri
Ulei de la Sf. Maslu în mâncare
Anafură și aghiazmă dimineața
* Luminarea minții - timp de 40 de zile câte un acatist/zi
Ac. Sf. Spiridon
Paraclisul Maicii Domnului
Canon către Îngerul Păzitor
Ac. Sf. Stelian
De 7 ori/zi Împărate Ceresc
* Fericea de rele - timp de 40 de zile câte un acatist/zi
Ac. Sf. Acoperământ al Maicii Domnului
Ac. Sf. Stelian
Ac. Sf. Arh. Mihail și Gavriil
Canon către Îngerul Păzitor
Psalmii 37 și 67
* Operație - timp de 40 de zile câte un acatist/zi
Ac. Sf. Ioan Botezătorul
Ac. Sf. Arh. Mihail și Gabriil
Ac. Sf. Pantelimon
* Boală gravă - timp de 40 de zile câte un acatist/zi
Acoperământul Maicii Domnului
Ac. Sf. Arh. Mihail și Gavriil
Ac. Sf. Ioan Botezătorul
Ac. Sf. Pantelimon
Psalmii 37 și 67 seara
De 7 ori/zi Împărate Ceresc
De 7 ori la Sfântul Maslu și ulei in mâncare
Spovedit și împărtășit
* Zămislire de prunci - timp de 40 de zile câte un acatist/zi
Ac. Sf. Ioachim și Ana
Ac. Sf. Ioan Botezătorul
Ac. Sf. Arh. Mihail și Gavriil
Spovedit și împărtășit
Sfântul Maslu
* Sănătate - timp de 40 de zile câte un acatist/zi
Acoperământul Maicii Domnului
Ac. Sf. Pantelimon
Ac. Sf. Ioan Botezătorul
Ulei de la Sf. Maslu in mâncare
Spovedit și împărtășit
* Proces - timp de 40 de zile câte un acatist/zi
Ac. Sf. Mina
Ac. Sf. Arh. Mihail și Gavriil
Paraclisul Maicii Domnului
Psaltirea in 40 de zile (una/doua catisme pe zi)
* Pagubă - timp de 40 de zile câte un acatist/zi
Ac. Sf. Mina
Ac. Sf. Arh. Mihail și Gavriil
Paraclisul Maicii Domnului
Psaltirea in 40 de zile (una/doua catisme pe zi)
* Tranzacție - timp de 40 de zile câte un acatist/zi
Ac. Sf. Mina
Ac. Bunei Vestiri
Ac. Sf. Spiridon
De 7 ori/zi Împărate Ceresc
* Oprirea datoriilor - timp de 40 de zile câte un acatist/zi
Paraclisul Maicii Domnului
Ac. Sf. Spiridon
De 7 ori/zi Împărate Ceresc
Canon către Îngerul Păzitor
* Liniște - timp de 40 de zile câte un acatist/zi
Acoperământul Maicii Domnului
Canon către Îngerul Păzitor
Nu uitați de încrederea voastră în ajutorul lui Dumnezeu, atunci când vă rugați.

septembrie 18, 2023

 „Doamne, Dumnezeule mare, Împărate Cel fără de început, trimite pe Mihail, Arhanghelul Tău în ajutorul meu, ca să mă scape de vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți.

O, Mihaile, mare Arhanghele, întâiule stătător și voievod al cereștilor puteri, fii mie ajutor întru toate, în strâmbătăți, în scârbe, întru mâhnire, în pustii, pe cale și pe apă, și mă izbăvește de toată înșelăciunea diavolească.

Iar când mă vei auzi pe mine robul tău, rugându-mă ție și chemând numele tău, grăbește spre ajutorul meu, și auzi rugăciunea mea.

Așa mare Arhanghele, biruiește pe toți cei care se împotrivesc mie, și mă acoperă și mă apără de cel viclean cu puterea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci, și cu solirile marilor Arhangheli, și ale tuturor puterilor cerești, totodeauna, acum și pururea și în vecii vecilor, amin.

august 30, 2023

 Aproape nimic nu ne mai poate atinge. Ne târâm în trândăvia sufletească, descurajaţi, deznădăjduiţi, trişti după lume şi nu după Dumnezeu. Iar akedia naşte iritarea şi proasta dispoziţie, neputinţa de a şti spre ce să te îndrepţi... Dar, aşa cum spune Domnul (Isaia 42, 3), să nu stingem feştila ce încă mai fumegă! Există un mic rest de credinţă, de iubire. Există nostalgia momentelor autentice de rugăciune şi de iubire pentru Dumnezeu şi pentru aproapele care ne-au fost date.

Se pare că ceea ce trăiţi dumneavoastră corespunde cu ceea ce sfinţii noştri asceţi numesc akedia. Prorocul David şi Sfântul Ioan Scărarul vorbesc despre această patimă: dezgust faţă de rugăciune şi de lectură; dezgust până şi de a face bine şi de a împlini poruncile Domnului; descurajare; sentimentul lui „la ce bun?”. Cauza? Poate neglijenţa, lenea, rostirea rugăciunilor prea repede şi fără a vă gândi la ele îndeajuns, o lectură superficială a cuvântului lui Dumnezeu şi, îndeosebi, nechemarea Duhului Sfânt înainte de lectură. Această stare trebuie luată foarte în serios. Ea nu va trece de la sine iar diavolul, amestecându-se, poate să ne facă să abandonăm orice rugăciune şi să ne dorim să trăim precum oamenii din lume care nu se sinchisesc de Dumnezeu şi care caută consolare în plăcerile trecătoare (cf. Psalmi 36,1).

Este o mare suferinţă, însoţită de insensibilitate. O disimulare a sensului profund al vieţii. Aproape nimic nu ne mai poate atinge. Ne târâm în trândăvia sufletească, descurajaţi, deznădăjduiţi, trişti după lume şi nu după Dumnezeu. Iar akedia naşte iritarea şi proasta dispoziţie, neputinţa de a şti spre ce să te îndrepţi... Dar, aşa cum spune Domnul (Isaia 42, 3), să nu stingem feştila ce încă mai fumegă! Există un mic rest de credinţă, de iubire. Există nostalgia momentelor autentice de rugăciune şi de iubire pentru Dumnezeu şi pentru aproapele care ne-au fost date.

Este bine de ştiut: poate că Domnul îngădui să cădem în această deprimare şi în această scârbă în urma unui păcat pe care l-am făcut – fie şi cu gândul. Este înţelept să ne cercetăm gândurile şi faptele, cerând ajutorul lui Dumnezeu, pentru a vedea cum am putut pierde harul Lui. Să nu ezităm să-I cerem să ne arate păcatele, după puterile noastre. După aceea le vom putea spovedi, adică vom recunoaşte greşelile care ne-au fost arătate. Domnul, văzând buna noastră voinţă şi dorinţa noastră de a nu rămâne într-o stare atât de nenorocită şi atât de departe de El, ne va veni cu siguranţă în ajutor – prin mijlocirea îngerilor Lui, a sfinţilor Lui şi, mai ales, a Preacuratei Lui Maici.

Majoritatea duhovnicilor sfătuiesc, pentru a vindeca această boală sufletească, să ne dedicăm unor activităţi manuale – menaj, bricolaj, muncă fizică, grădinărit şi, mai ales, slujirea concretă a aproapelui. De exemplu, putem să ne gândim la cei care au nevoie de ajutorul nostru şi să ne îndreptăm spre ei, cu ce ne rămâne din iubire, pentru a-i sluji cum știm mai bine. Şi atunci, ocupându-ne în acelaşi timp mintea, sufletul şi trupul cu aceste activităţi, putem să-L rugăm pe Domnul să ne vină în ajutor şi să ne scape din deznădejde prin rugăciunile fraţilor pe care căutăm să-i ajutăm materialiceşte. Sensul profund al acestei terapii este acela că lucrarea trupească îngăduie sufletului să afle o nouă mişcare, iar minţii noastre – să se concentreze în sine. Aceasta, dimpotrivă, departe de a împiedica rugăciunea, o favorizează: ca o conversaţie cu Dumnezeu, ea va însoţi lucrările care-i plac prin modestia, simplitatea şi sinceritatea lor. Putem, de asemenea, să cerem rugăciunea fraţilor.

 Când persoana nu mai e locuită de propriul sine în rugăciune, ci de Duh, lacrimile sunt duhovnicești. Lacrimi ale ascultării, credinței, înțelegerii și nădejdii. Semnul celor duhovnicești este nejudecarea oamenilor.

Darul lacrimilor este pentru suferința lumii și pentru nedreptatea înțeleasă ca necesară fără a ști în mod explicit de ce e necesară. Când Maica Domnului și-a privit fiul pe cruce a plâns în inima ei, nu în exterior.

Dar Fiul a plâns vizibil în grădina Ghetsimani înțelegând ceea ce oamenii vor face. Asemenea putem fiecare când vedem față în față oamenii care fac răul și pe cei care fac binele, ultimii sacrificându-se pentru a salva pe ceilalți.

Când lacrimile sunt din perspectiva propriei persoane, a suferinței eului personal, ele sunt psihologice, asemenea celor ale lui Petru după trădare. Când persoana nu mai e locuită de propriul sine în rugăciune, ci de Duh, ele sunt duhovnicești. Lacrimi ale ascultării, credinței, înțelegerii și nădejdii. Semnul celor duhovnicești este nejudecarea oamenilor.

Ridicarea din psihologie în har este un dar și un drum cu permanente reîntoarceri. În urmă sunt oameni pe care încă mai crezi că îi poți ajuta, de care omul înduhovnicit este atașat. Dar nu toți suntem Petru pentru a accepta mâna întinsă nouă de cine urmează promisiunea din Psalmul 50. Va striga după ajutor numai cine vede în celălat chipul lui Dumnezeu, va putea ține la suprafață pe altcineva numai cine a primit darul lacrimilor. Când ajuți nu judeci, numai o faci.

Orice Liturghie este și un sacrificiu pentru lume al celor care o slujesc, cler și credinicioși, iar acest sacrificiu e cu atât mai evident cu cât împrejurimile sunt mai degradate. Înfrumusețarea casei Domnului e o cinstire, dar pentru lacrimi frumusețea o așezăm cu ochii minții în lumea așa cum este ea, cu moartea, războiul, mizeria și căderea. Privim prin ziduri până în toate părțile creației și lăcrimăm în suflet urmând Maicii Domnului.

S-a spus că cine a plâns destul acasă nu mai plânge la rugăciunea împreună. Poate să vorbească despre asta numai cine a primit darul lacrimilor, eu nu l-am primit.

 Sfinții pe care îi sărbătorim astăzi, 26 august - Adrian și Natalia -, ne oferă una dintre cele mai frumoase și concludente pilde ce izvorăsc adevărate sentimente și repere de iubire creștină, de prețuire a familiei și de dăruire a unuia înspre celălalt.

Trăind în contemporaneitate, observăm zarva și neliniștea lumii de zi cu zi. Observăm nevoia esențială de iubire, care, de multe ori, chiar dacă nu recunoaștem, ne lipsește uneori în căminul nostru. Ne întrebăm, de ce? Răspunsul este unul simplu: pentru că de multe ori, așteptăm și noi ceva în schimb. Un schimb pentru un alt schimb. Dar, iubirea sinceră a soților, nu se măsoară în acest fel pentru că nu există unitate de măsură atunci când prețuiești cu adevărat; este o lege morală.

Iubirea dintre soț și soție, trebuie să fie una firească, necondiționată de alte angajamente lumești de zi cu zi. A iubi cu adevărat soția înseamnă a-L iubi pe Dumnezeu și a te respecta pe tine, a împlini făgăduințele de la Taina Cununiei, până la mormânt.

Chiar dacă rolurile în familie sunt diferite dar și flexibile, totuși, dincolo de acestea trebuie să avem o minte de oameni mari, știind care este esențialul ai scopul unei iubiri în familie și pentru familie: este ceea ce s-a întâmplat cu sfinții care sunt prăznuiți astăzi, Adrian și Natalia. Ei s-au detașat de „trend-urile” timpurilor respective și L-au îmbrățișat pe Hristos cu cunună mucenicească. Pentru că, până la urmă, a iubi înseamnă a (te) dărui!

Sfinții Adrian și Natalia, soț și soție, sunt ocrotitori ai familiei, chiar dacă nu au trecut decât treispreceze luni de la căsătoria lor. Este un prilej de a sărbători frumusețea vieții împreună, dar și pentru a ne ruga pentru tot ceea ce avem de la Dumnezeu!

La mulți ani, Adrian, la mulți ani, Natalia!