Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.
(Matei 17, 20)
In Alexandria Egiptului era un argintar slavit foarte in toata cetatea acea, pentru mestesugul mainilor lui. La acesta a venit o femeie, rugandu-l pe el sa-i faca o podoaba pe cap, spre infrumusetarea trupului ei. Si, facandu-se intre dansii intrebare si vorba, a inceput femeia a grai cele necuviincioase, spre desfranare si tulbura pe argintar cu ganduri asupra ei.
Si, intrucat s-a facut draceasca robie spre pacat, si-a adus aminte argintarul de cuvantul Evangheliei, mai inainte de a se porni spre pacat, la acel loc ce zice: “De te sminteste pe tine mana ta cea dreapta, tai-o pe ea, sau ochiul, scoate-l pe el. Ca mai bine iti este tie cu un madular ciung sa intri intru imparatia Cerului decat, intregi madulare avand, sa fii aruncat in iazul cel de foc.”
Si, cautand spre femeie i-a zis: “Indeparteaza-ma putin de mine, ca vreau sa fac cele poruncite noua.” Si scotandu-si cutitul, s-a lovit pe sine in ochiul drept si a zis: “Vezi, Doamne, ca pazitor poruncii Tale sunt. Ca daca imi va trebui candva ajutor de la Tine, sa nu te departezi de la robul tau.” Si, vazand femeia fapta faurarului, a fugit de frica si s-a dus la casa sa, prin rana faurarului mantuindu-se de pacat.
Deci cel ce stapanea Alexandria atunci, era un prigonitor cumplit asupra crestinilor. Caci, cu ingaduirea lui Dumnezeu, turcii stapaneau Egiptul si in tot chipul chinuiau pe crestini, poruncindu-le lor sa se lepede de Hristos si sa primeasca credinta lor.
Deci, asa a socotit acel rau stapanitor: a chemat pe episcopul, care era invatatorul crestinilor, si i-a zis lui: “Asculta, o, episcope, intre cuvintele Hristosului tau, s-au zis si acestea: De aveti dreapta credinta in voi si in Mine, veti zice muntelui acestuia ridica-te, de te arunca in mare; si va fi voua. Iata, dar, este aici muntele, cel de toti vazut langa cetatea aceasta, al carui nume este Adar.
Deci, acum, de este Dumnezeu acel Hristos, Caruia voi Ii slujiti, si, credinta pe care voi o tineti, o socotiti, a fi mai buna decat toate, iesiti la muntele Adar si ziceti cuvantul Domnului Dumnezeului vostrul; si de va va asculta pe voi si se va arunca in raul Nilului, atunci, in slobozenie veti fi si veti sluji lui Hristos al vostru si, afara de acesta, inca si noi vom crede, iar de nu, apoi toata bogatia crestineasca se va lua la visteria imparateasca, iar voi toti veti curati gunoaiele din cetatea aceasta”.
Atunci, episcopul, a raspuns: “Cuvantul pe care l-ai grait covarseste cu totul neputinta noastra. Insa nu pentru noi, ca toti suntem nevrednici de un lucru ca acesta, ci pentru hulirile tale, pe care le graiesti asupra Domnului nostru Iisus Hristos, lasa-ne noua opt zile ca sa ne rugam Domnului si credem ca nu ne va trece cu vederea, pentru rugaciunile robilor Sai.
Ca scris este, ca voia celor ce se tem de El o va face si rugaciunea lor o va auzi si-i va mantui pe dansii (Ps. 144, 19), ca au nadajduit spre Dansul.” Acestea auzindu-le, barbarul cel fara lege a ras, zicand: “Eu am socotit ca veti arata tulburare si o parte din averea voastra o veti da la visteria imparateasca, dar voi indrazniti lucrul acesta, pe care nici Mahomed al nostru nu-l poate face, el care este solul lui Dumnezeu si in care cred toti arabii si i se inchina.” Si i-a slobozit pe ei cu manie, scriind zilele cele hotarate pe care le-au cerut.
Iar episcopul, adunand pe toti crestinii din cetati si din toate hotarele, pana la trei mii de barbati, afara de femei si de copii, le-a vestit lor incercarea cea cu rau mestesug a stapanitorului prigonitor, precum ca a poftit nu numai averea, ci si viata tuturor crestinilor voieste sa o risipeasca. Si, spunandu-le lor si cele despre munte degraba le-a poruncit lor sa se intristeze si toti impreuna sa se roage si privegheri de toata noaptea sa faca inaintea lui Dumnezeu.
Deci, s-a apropiat de episcop femeia aceea si i-a spus lui de faurarul cel mai sus zis, marturisindu-si lui cea mai inainte pomenita a ei ispitire si credinta cea tare in Hristos a aceluia, ca, adica, nu s-a lasat inselat de cuvintele ei cele desfranate si inselatoare si nu s-a crutat pe sine, ci ochiul sau cel drept si-a scos. Acestea auzindu-le, episcopul s-a minunat si nu l-a aflat pe el cu cei ce venisera la sobor si a trimis dupa dansul, la casa in care traia.
Deci, venind el, i-a zis lui episcopul: Frate, o ispita mare a venit asupra noastra de la cei ce ne urasc pe noi.” Si i-a spus lui pe rand toata incercarea prigonitorului. Iar el a zis: “Stapane, noi datori suntem sa ne rugam, ca la oameni aceasta este cu neputinta, dar la Dumnezeu toate sunt cu putinta.” Deci, a treia zi, s-au suit la muntele Adar si l-au inconjurat pe el de trei ori, purtand cruci.
Si, stand ei in preajma muntelui, a chemat episcopul pe acel mai inainte zis faurar si i-a zis lui: “O, fiule, acum ti se cade tie sa arati puterea credintei tale, ca sa se rusineze prigonitorul cel ce se lauda cu idolii sau, ca sa intareasca stalpii Bisericii lui Hristos si sa se potoleasca tanguirea crestinilor.
Atunci, plecandu-se faurarul inaintea episcopului, s-a apropiat de munte si s-a rugat lui Dumnezeu, zicand: “Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, asculta rugaciunea robilor Tai, si nu da pierzarii turma Ta, in mainile vrajmasilor Tai urasc pe noi, zicand: Unde este Dumnezeul vostru? Tu esti Dumnezeul nostru, Care ai poruncit Apostolilor Tai, zicand: De aveti credinta ca un graunte de mustar, nu va indoiti a zice muntelui acestuia, Ridica-te si te arunca in mare, si va fi voua. Si, acum nu pentru noi, Doamne, nici noua, ci numelui Tau celui sfant da-i slava.” Si acestea zicand el, s-a cutremurat locul si s-a miscat muntele si au cazut cu fata la pamant toti oamenii si s-a facut mult tipat in cetate, ca se sfaramau palatele si cadeau zidurile.
Si au iesit oamenii si au vazut minunea cea infricosatoare, cum muntele se ducea de la locul sau in raul Nilului si toti, cazand, se rugau crestinilor sa potoleasca muntele din mersul sau, ca sa nu se strice palatele si cealalta parte a cetatii. Si raspunzand episcopul a zis: “Nu, fratilor, nu s-ar cuveni. Ca nu este lucrul nostru, ci a voastra voire, ca sa ne ingreuiati pe noi cu certarile voastre. Dar, in incercarea noastra, ne-a cercetat pe noi Domnul. Si, iata, se apropie muntele de raul Nilului”. Si atunci au fagaduit toti ca se vor boteza. Deci, s-a rugat episcopul lui Dumnezeu si a statut muntele si a incetat cutremurul pamantului.
Si multi barbari au crezut in Sfanta Treime si s-au botezat. Iar cei necredinciosi au dat legamant in scris ca, de atunci si pana in veac, sa nu faca prigoana crestinilor, ca ei sa poata trai in credinta lui Hristos. Si s-au scris acestea spre folosul crestinilor precum ca celui ce crede, i se dau de la Dumnezeu toate cererile, dand har credinciosilor intru slava Lui, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii
