Am început să mă rog la această iconiță și minunea s-a întâmplat! Eram foarte bolnavă şi mă supăram pe copii că nu mișcau un deget… Iată rugăciunea:

Am început să mă rog la această iconiță și minunea s-a întâmplat! Eram foarte bolnavă şi mă supăram pe copii că nu mișcau un deget… Iată rugăciunea:

Când eram bolnavă, mă supăram pe copii că nu mișcau un deget ca să mă ajute. Am venit la părinte ca să-l întreb ce să fac:
-Când te vei simți obosită, mi-a răspuns el, să-ți faci semnul crucii și să spui: „Fac acest lucru pentru Hristos”, și Hristos te va ajuta. Am ascultat sfatul părintelui. Treptat, au dispărut supărările și oboseala. Cum simțeam numai că încep să mă supăr, luam în mâini poza părintelui și spuneam: „Părinte, ajută-mă, sunt supărată”.

Odată, când am venit la el, m-a întâmpinat cu cuvintele:

-Tot îmi scrii: „Mă enervez, ajută-mă” (eu nici nu i-am scris). Părintele ținea în mâini o iconiță a Maicii Domnului, numită „Potirul nesecat”, pe care mi-a dat-o spunând: „Ea stinge nu doar focul din casă, ci și pe cel din suflet”. Am început să mă rog la această iconiță și am simțit ușurare. De atunci nu mă mai enervez […].

Când ne-am căsătorit, mult timp nu am avut pace în casă. Eu nu voiam să cedez soțului, iar el îmi demonstra că are dreptate. Într-o zi, obosită de atâta ceartă, mi-am pus în gând să-mi schimb comportamentul. Când soțul începea să-mi spună un cuvânt usturător și simțeam că încep să mă enervez, deschideam Psaltirea. El mai bombănea ceva și se liniștea. Așa, treptat, în casă a apărut liniștea și pacea. Peste câteva zile am venit la biserică. Părintele s-a oprit în fața mea și mi-a spus: „Demult trebuia să faci așa!”.

Părintele Sava sfătuia: „Dacă purtați dușmănie față de cineva, încercați să biruiți acest sentiment și să vă rugați așa: Mântuiește, Doamne, pe robul Tău (N) și cu sfintele lui rugăciuni, miluiește-mă pe mine, păcătosul, și potolește inima mea. Siliți-vă să faceți bine acestui om, străduiți-vă să fiți amabili cu el. Și Dumnezeu văzând intențiile noastre bune, va alunga această ură din inima noastră și o va umple cu dragoste sfântă. Rugăciunile și nevoințele celui care ține supărare pe aproapele lui sunt zadarnice, iar la spovedanie Dumnezeu nu-i iartă păcatele”. Părintele îmi spunea: „Când simțiți că vă cuprinde mânia, rugați-vă: Doamne miluiește. Când spuneți: Doamne, trageți aer în piept de cinci ori și îl expirați când rostiți: miluiește. Mânia va trece, iar în locul ei vor veni pacea și liniștea”. (Viața starețului schiegumen Sava, Moscova 1998)

-Dacă, timp de mulți ani, relațiile în familie nu erau corecte și unul sau ambii soți și-au dat seama de acest lucru, cum să-și schimbe modul de viață? Cu ce să înceapă?

-Să se roage, și Dumnezeu le va arăta cum. Când începem să ne smerim în fața voii lui Dumnezeu, care permite ca uneori să fim ispitiți pentru a mântui sufletele noastre, numim aceasta începutul mântuirii noastre.
***
Rugăciune pentru izbăvirea de patima beției, înaintea icoanei „Potirul nesecat”

Preamilostivă Stăpână! La acoperământul tău alergăm acum: rugăciunile noastre nu le trece cu vederea, ci ne auzi cu milostivire pe noi – soţii, copii şi mame – , şi vindecă-i pe fra­ţii şi pe surorile şi pe rudeniile noastre, câţi sunt stăpâniţi de greaua patimă a beţiei, iar din această pricină cad de la maica lor, Biserica lui Hristos.

O, Milostivă Maică a lui Dumnezeu! Atinge-te de inimile lor şi degrab ridică-i din căderile pă­cătoase, adu-i pe ei la înfrânarea mântuitoare. Roagă-L pe Fiul tău, pe Hristos Dumnezeul nos­tru, ca să ne ierte nouă greşelile noastre şi să nu abată milele Sale de la norodul Său, ci să ne întă­rească în trezvie şi curăţie. Primeşte, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, rugăciunile maicilor care varsă lacrimi pentru copiii lor, ale soţiilor care se tânguiesc pentru soţii lor, ale copiilor săr­mani care sunt părăsiţi de cei rătăciţi, şi ale noas­tre, ale tuturor celor ce cădem la icoana ta, şi să ajungă această strigare a noastră, cu rugăciuni­le tale, la Tronul Celui Preaînalt.

Acoperă-ne şi ne păzeşte de vânarea celui viclean şi de toate cursele vrăjmaşului, iar în ceasul cel cumplit al ieşirii noastre, ajută-ne să trecem fără poticnire prin vămile văzduhului şi cu rugăciunile tale ne izbăveşte de osânda cea veşnică, ca să ne acope­re pe noi mila lui Dumnezeu, în vecii cei nesfârşiţi. Amin.
Sursa: Părintele Evgheni Șestun, Familia ortodoxă, Editura Sophia.

 

Rugăciune puternică la icoana miraculoasă a Maicii Domnului din Vladimir

Sărbători în cinstea Icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Vladimir întâlnim de mai multe ori pe parcursul anului (21 mai, 23 iunie, 26 august). Cea mai importantă sărbătoare are loc pe 26 august, dată stabilită în cinstea mutării icoanei de la Vladimir la Moscova.

Icoana Maicii Domnului din Vladimir a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca, din blatul de la masa la care Mântuitorul a mâncat împreună cu Pururea Fecioara Maria și Dreptul Iosif. Maica Domnului, văzând icoana, a exclamat: Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Harul Fiului meu și al meu va fi cu această icoană.

În anul 1131, Patriarhul Constantinopolului, Luca Hrisoverga, a dăruit această icoană Marelui Cneaz Gheorghe Vladimirovici al Kievului, numit și Yuri Dolgoruki (15 aprilie), care a așezat-o inițial în Mănăstirea Devici din Vîșgorod (Ucraina), vechiul oraș al Sfintei Olga, împărăteasa Rusiei și cea întocmai cu Apostolii.

Fiul lui Gheorghe Dolgoruki, Sfântul Andrei Bogoliubsky, a adus icoana în orașul Vladimir în 1155 și a așezat-o în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” pe care o ctitorise. Din acest moment, icoana a primit numele de „icoana Maicii Domnului din Vladimir” (Vladimirskaia). În 1395, în timpul invaziei lui Tamerlan, icoana a fost luată din Vladimir și dusă în noua capitală, Moscova. Astfel, binecuvântarea Maicii Domnului a stabilit legăturile spirituale ale Bizanțului cu Rusia prin Kiev, Vladimir și Moscova.

Sărbători în cinstea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Vladimir întâlnim de mai multe ori pe parcursul anului (21 mai, 23 iunie, 26 august). Cea mai importantă sărbătoare are loc pe 26 august, dată stabilită în cinstea mutării icoanei de la Vladimir la Moscova.

În anul 1395, temutul han Tamerlan („Timur cel Șchiop”) a ajuns până la hotarul Riazan, cucerind orașul Eleț și, avansând către Moscova, s-a apropiat de malurile râului Don. Marele Cneaz Vasile Dimitrievici a mers cu o armată la Kolomna și i-a oprit pe malurile râului Oka. El s-a rugat la Sfinții Ierarhi ai Moscovei și Sfântului Serghie pentru eliberarea patriei, și a scris Mitropolitului Ciprian al Moscovei (16 septembrie), rugându-l ca în postul Adormirii Maicii Domnului, care era în curs, să fie înălțate rugăciuni stăruitoare pentru milă și pocăință.

Preoții au fost trimiși la Vladimir, unde era vestita icoană făcătoare de minuni. După ce au săvârșit Sfânta Liturghie și Paraclisul Adormirii Maicii Domnului, preoții au luat icoana și au adus-o la Moscova. De-a lungul drumului, pe ambele părți, nenumărați oameni se rugau în genunchi: „O, Maica lui Dumnezeu, salvează pământul Rusiei!”. În timpul în care oamenii din Moscova au întâmpinat icoana Maicii Domnului din Vladimir pe câmpul Kucikov, Tamerlan dormea în cortul său. Dintr-odată, el a văzut în vis un munte mare, în vârful căruia se aflau Sfinții Ierarhi cu toiege de aur, venind spre el. Deasupra lor, într-o aureolă strălucitoare, era o femeie impunătoare. Ea i-a poruncit să părăsească pământurile Rusiei.

Trezit de spaimă, Tamerlan a întrebat despre sensul viziunii. Tălmacii au răspuns că doamna strălucitoare e Maica Domnului, marea protectoare a creștinilor. Atunci Tamerlan a dat ordin trupelor sale să se retragă. În amintirea acestei eliberări minunate a pământului Rusiei de Tamerlan, au construit Mănăstirea Întâmpinării, pe câmpia Kucikov, unde a avut loc întâmpinarea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Vladimir. La 26 august, întreaga Rusie sărbătorește întâmpinarea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Vladimir.

Evenimente foarte importante în istoria Bisericii Ruse au avut loc înaintea icoanei Maicii Domnului din Vladimir: alegerea și înscăunarea Sfântului Iona, susținătorul Autocefaliei Bisericii Ruse (1448), și a Sfântului Iov, primul Patriarh al Moscovei și al Întregii Rusii (1589), și a Preafericitului Patriarh, Sfântul Tihon (1917). Și înscăunarea Preafericitului Pimen, Patriarh al Moscovei și al Întregii Rusii, a avut loc într-o zi de sărbătoare a icoanei Maicii Domnului din Vladimir, pe 21 mai 1971.

***

Rugăciune către icoana Maicii Domnului din Vladimir (Vladimirskaia)

O, Preaminunată Ocrotitoare cerească a întregii Ortodoxii, primeşte şi razele gândurilor noastre pe care le îndreptăm cu smerenie către Tine. Păzeşte-ne pe noi de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi şi abate norul mâniei lor dinspre noi, ca întru pace să-Ţi dăruim curgerea rugăciunii noastre. Pe scaunul slavei cereşti ai fost aşezată de Cel Căruia te-ai făcut scaun preaînalt a toată desăvârşirea.
De acolo veghezi ca o Împărăteasă asupra poporului tău şi pe îngeri îi trimiţi ca să păzească pe robii tăi de toată vătămarea potrivnicilor noştri. Sub lumina privirii tale iubitoare de Maică ajută-ne să punem început bun pocăinţei noastre şi să deprindem virtuţile. Pe cei din primejdii îi acoperă cu darul tău, pe cei întristaţi îi povăţuieşte la limanul păcii dumnezeieşti şi pe noi, pe toţi, ne întăreşte întru mărturisirea dreptei credinţe prin cuvânt, dar mai ales prin faptele cele bune izvorâte din inimă smerită şi iubitoare.

Cu sabia rugăciunii tale taie toate gândurile patimilor noastre şi tulburarea furtunii ispitelor de pe marea vieţii o potoleşte, ca întru pace să petreacă robii tăi în toate zilele în aşteptarea Împărăţiei celei cereşti. Zdrobeşte cu gânduri smerite pe vrăjmaşii care caută să ne prăbuşească în prăpastia răutăţii. Ridicând mâinile tale la rugăciune, dobândeşte pentru noi surparea gândurilor întunecate şi străluceşte mintea noastră cu lumina Soarelui înţelepciunii.

Nu avem pocăinţa cea mântuitoare şi nici nu ştim a ne ruga pentru a atrage asupra noastră mila Stăpânului, dar nu ne lăsa pe noi, Maică Preacinstită, ci cu însăşi cheia rugăciunii tale descuie-ne uşa milei dumnezeieşti. Împacă viaţa noastră şi în ceasul sfârşitului vieţii noastre pământeşti să ne întâmpini cu faţă luminoasă şi cu nădejdea mântuirii, alungând de la noi toată frica, spre a te lăuda cu bucurie în vecii vecilor. Amin.

 

„Până seara, am avut banii de care aveam neapărată nevoie!” ‒ minunea Maicii Domnului

Maica stareță Ierusalima Ghibu povestește:

„Era sfârșit de săptămână, vineri. A doua zi, sâmbătă, trebuia să plătim lucrătorii care lucrau la repararea clădirilor mănăstirii. Ne trebuia suma de 5100 lei.

‒ Ce facem, Prea Cuvioase? mă tânguiam eu. Mâine este zi pentru plata lucrătorilor și noi nu avem nici un ban în casă.

‒ Nu fi necredincioasă, îmi zise Părintele Dometie. Maica Domnului, care ne-a ajutat de atâtea ori, nu ne va lăsa nici acum!

Sâmbătă dimineața, Părintele Dometie pleca la târgul din apropiere, pentru unele treburi. La plecare, l-am întrebat iarăși, îngrijorată:

‒ Ce facem, Prea Cuvioase? Astăzi trebuie să plătim lucrătorii.

‒ Mergi la Maica Domnului în biserică, îmi zise Părintele Dometie, plecând. Roagă-te ei cu credință și nu ne va lăsa.

Am mers la icoană și m-am închinat. Apoi, am mers la treburi cu sufletul apăsat. La prânz, când Părintele Dometie s-a întors la mănăstire, i-am ieșit înainte mâhnită.

‒ Te-ai închinat la Maica Domnului? mă întrebă el venind spre mine.

‒ M-am închinat, îi răspund eu cu jumătate de gură, dar rugăciunea mea este slabă și nu s-a întâmplat nimic.

Cum stăteam noi de vorbă în drum, peste râu, în fața mănăstirii, se oprește o mașină mică roșie. Părintele zise bucuros:

‒ Ne-au sosit banii!

Din mașină, a coborât o doamnă și a venit spre noi. Am făcut cunoștință. Era o doamnă din București, care ne-a spus următoarele:

‒ Am avut mari greutăți în familie. M-am rugat lui Dumnezeu cum am putut, ca să-mi ajute, făgăduind să dau o sumă de bani unei biserici, dacă voi scăpa din necaz. Dumnezeu a fost bun și m-a ajutat, și lucrurile s-au aranjat bine. Mă gândeam ca suma făgăduită să o dau Mănăstirii Cernica, din preajma Bucureștilor. Noaptea, însă, mi s-a arătat în vis o Doamnă frumos îmbrăcată și mi-a zis: „Nu la Cernica, ci la Râmeț să dai banii, că acolo au nevoie de ei!”. Nu auzisem de Râmeț până atunci, dar m-am interesat unde sunt Râmeții și am venit să-mi împlinesc făgăduința!

A scos apoi un plic și ni l-a dat zicând:

‒ Să-l deschideți după plecarea mea!

Am luat plicul și am mulțumit doamnei, care s-a urcat în mașină și a plecat. Am întins plicul Părintelui Dometie, dar el nu l-a primit.

‒ Mergi și-l pune la Maica Domnului, că ea ni l-a trimis.

Am mers împreună în biserică, am pus plicul la icoană și ne-am închinat, apoi, l-am deschis. Erau în el 5000 de lei!

Cu lacrimi am mulțumit Maicii Domnului pentru ajutorul trimis. Aveam cu ce plăti lucrătorii. Ne mai trebuiau doar 100 de lei. Nu după mult timp însă, a venit un credincios din sat și a adus un pomelnic cu 100 de lei și, până seara, am avut în casă suma de 5100 lei, adică exact cât ne trebuia pentru plata lucrătorilor.

Bunul Dumnezeu a făcut minunea pentru credința cea mare a Părintelui Dometie și pentru adânca lui evlavie către Maica Domnului.”

(Mari duhovnici români despre Maica Domnului, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003, pp. 139-141)

 

Părintele Arsenie Boca vindecă bolnavi de cancer, orbi, persoane suferinde de paralizie! Cine păzeşte noaptea Mormântul Sfântului Ardealului?:

Miracole adevărate! Părintele Arsenie Boca vindecă bolnavi de cancer, orbi, persoane suferinde de paralizie! Mormântul Sfântului Ardealului e păzit de două căprioare!

Minunile părintelui Arsenie Boca

Zece mărturii despre vindecările miraculoase şi viziunile duhovnicului de la Prislop
Părintele Arsenie Boca a devenit unul dintre cei mai iubiţi duhovnici ai românilor. De numele preotului-martir, al cărui mormânt din Prislop este loc de pelerinaj pentru creştini, sunt legate o mulţime de mărturii fabuloase. Unii dintre cei care l-au cunoscut au vorbit despre forţa videcătoare a acestuia sau despre ajutorul divin mijlocit de el.
Părintele Arsenie Boca a devenit în ultimii ani un personaj fabulos al ortodoxiei. Locul de veci al fostului stareţ al mănăstirilor Prislop şi Brâncoveanu este vizitat săptămânal de mii de oameni, veniţi să se roage în faţa mormântului împodobit cu flori, cu credinţa că vor fi ajutaţi sau îi vor ajuta astfel pe cei dragi. Duhovnicul este considerat de mulţi dintre credincioşi un adevărat sfânt, iar în ultimii ani au apărut numeroase mărturii despre darurile divine cu care Arsenie Boca ar fi fost înzestrat. Unele dintre ele vorbesc despre minunile părintelui, despre puterea vindecătoare a acestuia şi despre modul în care acesta putea vedea în sufletul oamenilor. Cât adevăr prezintă mărturiile despre părintele Arsenie Boca este greu de stabilit. O serie de cărţi şi studii au fost dedicate în ultimii ani minunilor, mărturiilor şi sfaturilor atribuite duhovnicului. Iată câteva dintre mărturisiri, publicate în volumele biografice şi religioase.
Există numeroase mărturii ale celor care l-au cunoscut pe Arsenie Boca, în care fostul preot era prezentat ca un om care avea darul vindecării. De la bolnavi de cancer la orbi şi persoane suferinde de paralizie, „pacienţii” părintelui erau vindecaţi, potrivit relatărilor, prin puterea credinţei.
„În lucrarea părintelui Arsenie avem şi cazuri de vindecări miraculoase. A vindecat un orb pe care mai întâi l-a spovedit şi l-a împărtăşit şi apoi i-a zis să iasă din biserică. Cei prezenţi au zis să-l ajute fiind orb, dar părintele i-a oprit zicându-le să-l lase să meargă singur. Ajungând la uşă bolnavul a zis: „Măi fraţilor, eu văs”. În acel moment i-a revenit vederea pentru toată viaţa. Un om paralizat la par a fost dus cu căruţa la mănăstire şi părintele i-a zis să coboare din căruţă. El a coborât şi de atunci a mers normal”, scriau autorii cărţii „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”, apărută în Colecţia „Ortopraxia”, în 2008, cu binecuvântarea IPS Dr. Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului. „Un orb a stat o lună de zile la mănăstire şi cânta mereu o cântare despre pace. Într-o zi, după vecernie, după ce au ieşit toţi din biserică, părintele Arsenie l-a luat pe orb afară şi i-a zis să se uite în sus şi să-i spună dacă vede ceva şi i-a răspuns că parcă zăreşte ceva. A doua zi, după vecernie, din nou l-a luat şi i-a zis să privească spre cer, iar orbul i-a zis că vede mai bine. În a treia zi orbul a văzut şi mai bine. În circa o săptămână orbul s-a vindecat”, scriau autorii cărţii Sfântul părinte Arsenie Boca.
O mărturie despre o altă minune atribuită lui Arsenie Boca a aparţinut preotului hunedorean Oprea Crăciun, din Cinciş, şi el fost deţinut în închisorile regimului comunist. Acesta relata că în anii 1950, un sătean din Cinciş, Ionică Morar, a fost de faţă la o vindecare miraculoasă. „Când părintele Arsenie a ieşit din biserica Mănăstirii Prislop, toţi oamenii care stăteau jos pe pajişte, lângă izvor, s-au ridicat în picioare să-i sărute mâna părintelui. Doar un copil a rămas jos. Unchiul copilului i-a zis părintelui să-l ierte pe copil că nu s-a ridicat, deoarece acesta nu poate, niciodată nu şi-a putut folosi picioarele. „Ba poate”, a zis părintele şi a întins mâna copilului. Copilul a prins cu mâna un deget al părintelui şi s-a ridicat în picioare. De atunci nu a mai avut nimic şi a putut să meargă”, relata preotul, potrivit cărţii „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”.
Un alt preot, David Stoica, de la Mănăstirea Sadinca, relata că şi-a dat seama la Prislop de puterea de vindecare a duhovnicului Arsenie, chiar şi după ce acesta murise. „O copilă de patru ani, cu familia, venise la mormântul de la Prislop al părintelui Arsenie. Nu putea merge pe picioruşe. Era paralizată total. Stăteau cu toţii îngenunchiaţi în jurul mormântului cu frunţile lipite de pământ. Se rugau fierbinte, toţi, cu ochii închişi. Şi deodată văd copilaşul cum se ridică dintre ei, în picioare. Stătea aşa, cumva speriată, nevenindu-i să creadă că este adevărat. Pe urmă a început să sară într-un picior de parcă voia să se dezmorţească. Pe urmă a făcut câţiva paşi”, relata părintele David, în cartea „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”. Acesta adăuga că în copilărie se afla la mănăstire şi l-a întâlnit pe Arsenie Boca. A simţit nevoia să îi strângă mâna duhovnicului şi să o aşeze pe creştetul său. „Atunci părintele a spus: Tu vei fi călugăr, te vei numi David şi vei sta sus, într-un vârf de munte. Îţi vei căuta multă vreme calea prin alte locuri, dar până la urmă vei veni să ridici o mănăstire tot aici, în Ardeal, aproape de casă. Acestea s-au întâmplat întocmai”, povestea David Stoica.
Preotul Serafim Bădilă, de la Mănăstirea Căişel, a povestit că Arsenie Boca a avut darul clarviziunii. „La una dintre primele întâlniri ale mele cu părintele Arsenie, dânsul mi-a zis păcatele în faţă, dar nu m-am supărat, pentru că mi-am dat seama că este un sfânt şi nu zice ca să mă batjocorească. Faţa îi strălucea şi nu te puteai uita la dânsul, aşa îi radia faţa de lumină. Era îndumnezeit. Pentru ce zic eu că avea darul clarviziunii? Am fost învăţător la clasele I – IV 20 de ani. Mi-a spus: tu trebuie să pleci de acolo. Să te duci să faci teologia. La aceasta eu i-am răspuns părintelui cu gândul, pentru că nu îndrăzneam cu vorba. În gândul meu am zis: nu mi-am strâns bani şi trebuie bani să faci o şcoală. Părintele mi-a spus: „Mă, îţi pui problema că n-ai bani? Are mama ta”. Fără să-i spun eu că tatăl meu a fost miner şi a trecut la cele veşnice şi mama mea a avut pensie, deci mă putea întreţine, pentru că fratele meu era căsătorit şi surorile mele erau la mănăstire. Deci mama din pensie mă putea ţine”, relata preotul, potrivit autorilor cărţii „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”.
O altă mărturie despre Arsenie Boca arată cum acesta a fost chemat de sătenii din Ludişor, un sat învecinat mănăstirii din Sâmbăta de Sus, să se roage împreună cu ei, în speranţa că astfel seceta va fi alungată. „I-au zis, părinte, veniţi că murim de foame, noi şi satele învecinate”. Părintele a venit, s-a rugat cu preoţii de acolo. A plecat apoi pe jos. Oamenii i-au spus că-l duc cu căruţa până la Sâmbăta, dar dânsul le-a zis că vrea să meargă pe jos. Şi spun oamenii că părintele ar fi binecuvântat satele şi locurile pe unde a trecut şi după acea secetă a dat Dumnezeu şi ploaie şi un an de belşug, încât toamna oamenii ziceau că mâna lui Dumnezeu a lucrat prin părintele Arsenie şi i-a salvat de la pieire”, se arată în volumul „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”, apărut în Colecţia „Ortopraxia”, în 2008.
Mărturii despre teleportare
Maica Stareţă Marina Lupou, de la Mănăstirea Bic, judeţul Sălaj, a relatat, în aceeaşi carte, că părintele Arsenie Boca avea puterea de a apărea în vedenii, pentru a-i îndruma pe oameni. A povestit că mama ei, bolnavă de cancer, se afla în stadiul terminal, iar sora ei era de asemenea bolnavă. Maica a trebuit să părăsească mănăstirea Prislop pentru a le fi alături, însă într-o zi, când nu era acasă, bătrâna s-a prăbuşit din cauza durerilor, iar cealaltă fiică a ei, sora stareţei, nu o putea ajuta. „S-au speriat rău şi au strigat amândouă după părintele Arsenie. Şi atunci, prăintele, în momentul acela, a fost acolo, îmbrăcat în veşminte preoţeşti cu crucea în mână şi a zis cuvintele pe care mi le-a zis mie când am plecat din Prislop: „Nu vă fie frică, noi suntem alături de voi”. Şi sora mea a ridicat-o pe mama în pat ca un fulg. Până când am venit eu, părintele nu a mai fost, nu am fost vrednică să-l văd”, povestea maica Marina.
Citea gândurile oamenilor
Preoteasa Ileana Ramba, din Braşov, relatase momentul în care a fost vindecată de duhovnicul Arsenie Boca, în copilărie, în vremea în care suferea de o afecţiune la picioare, care o împiedica să se deplaseze. Femeia a povestit, în cartea „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”, că fiind copilă, plecase din Braşov spre mănăstirea Prislop, împreună cu alţi 10 – 12 credincioşi, întâi cu trenul până la Hunedoara şi apoi cu o căruţă. Ceilalţi aveau daruri pentru mănăstire, însă ea nu adusese nimic. „O doamnă din Braşov mi-a dat un pacheţel – nu ştiu ce o fi fost în el – şi mi-a zis: „Dă-i asta părintelui şi cere-i ceva”. La un moment dat, coboară părintele din chilia dânsului: înalt, îmbrăcat într-o reverendă albă, cu o centură neagră la mijloc, cu părul negru şi lung până la umeri şi cu nişte ochi albaştri, albaştri… Eu eram a cincea sau a şasea la rând. A ajuns la mine. Aveam emoţii mari, eu, fată de ţară, timidă, ruşnioasă, tremuram toată. Când a ajuns în dreptul meu, a întins mâna să mă binecuvânteze. Eu am întins pacheţelul şi am zis în gând: „Părinte, ajută-mă să pot umbla”. În gând am zis, nu eram în stare să scot un cuvânt. Dânsul a lăsat mâna jos, s-a dat un pas înapoi, m-a privit din cap până-n picioare şi de la picioare până la cap şi m-a binecuvântat, zicând cu voce tare: „Bine, mă, fie!”. Am simţit un fior şi o putere m-a străbătut prin şira spinării. Atunci mi-a dat putere să pot umbla în picioare. Am început să plâng iar dânsul a trecut mai departe. Credincioşii m-au înconjurat şi m-au întrebat ce am cerut, că mi-a dat părintele. Eu nu le-am spus, ci am tot plâns”, relata preoteasa.
Hoţul descoperit la slujba religioasă
Georgeta Penciu din Făgăraş a povestit, potrivit autorilor cărţii „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”, că în timpul unei slujbe oficiate de stareţul Arenie Boca, la mănăstirea Sâmbăta de Sus, unui localnic i-a fost furat hamurile cailor. „Un om cu căruţa cu cai a mers şi el la slujbă. A lăsat calul la marginea pădurii, cu hamul pe el, legat de car şi a venit să asculte Sfânta Liturghie. Când a revenit la car şi-a găsit calul fără ham. S-a întors înapoi lângă altar, a aşteptat să se termine slujba şi apoi i-a spus părintelui Arsenie despre furt. Părintele a întins o privire peste toată lumea care era adunată şi dintre toţi a arătat cu degetul o persoană căreia i-a spus: „Du-te mă şi dă-i hamul din carul tău că-i acoperit cu pătura”. Şi aşa a fost”, relata femeia.
Revoluţia prevestită
Autorii volumului „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca” publică mărturii despre faptul că duhovnicul ar fi prevestit evenimentele din decembrie 1989. „Înainte de a se sfârşi zilele, la părintele a fost o verişoară şi el i-a spus: „Vezi că eu mor şi nu va trece mult timp şi în România va fi vărsare de sânge”. Au trecut numai trei săptămâni şi a început Revoluţia. În toată ţara mulţi tineri şi-au pierdut viaţa”.
Mormântul păzit de două căprioare
O altă relatare publicată de autorii culegerii de mărturii despre printele Arsenie Boca aparţine unei femei care susţine că a aflat de la măicuţele de la Prislop că locul de veci al fostului stareţ este păzit de căprioare. „La mormânt, măicuţele mi-au zis: „Ce credeţi, noaptea două căprioare vin şi se culcă lângă mormânt şi îl păzesc. Şi când se face dimineaţă şi urcă măicuţele, ele se scoală şi pleacă. Două căprioare, în fiecare noapte, stau la mormânt la părintele”, scriu autorii volumului „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”. Cine a fost Arsenie Boca Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vaţa de Sus, Hunedoara – d. 28 noiembrie 1989, Mănăstirea Sinaia, Prahova) e considerat una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei româneşti. A fost părinte ieromonah, teolog şi pictor de biserici, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop. Odată cu instaurarea regimului comunist în anul 1945, Arsenie Boca a intrat în atenţia Securităţii ca opozant al regimului. Până la sfârşitul anilor 1950, stareţul a trecut prin calvarul anchetelor şi al arestărilor. A fost închis la Securitatea din Braşov, apoi dus la Canal. A ajuns în închisoarile Jilava, Timişoara şi Oradea. După eliberarea din temniţele comuniste, Arsenie Boca nu şi-a mai putut relua activitatea de preot. Totuşi, Securitatea l-a urmărit aproape până în ultimele săptămâni dinaintea morţii sale, în 1989. Mănăstirea Prislop, unde Arsenie Boca a slujit în anii 1950 şi unde a fost înmormântat, a devenit unul dintre cele mai aglomerate locuri de pelerinaj din România. Oamenii vin şi se roagă la mormântul acestuia, mulţi cu credinţa că pelerinajul le va aduce bunăstare sau vindecarea unor afecţiuni.

Daniel Guţă
Sursa: adev.ro.

 

Îndemnurile duhovnicului Arsenie Papacioc pentru femei: „Dragă mireasă, dacă nu te iubeşte, să nu-l asculti! Fata nu este o jucărie de pat sau de bucătărie“ Ce să faci cu un astfel de bărbat:

În predicile sale şi lucrările pe care le-a lăsat moştenire credincioşilor, Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Ortodoxiei, vorbeşte despre femeie şi rolul esenţial al acesteia în familie, despre iubirea şi respectul pe care bărbaţii trebuie să li-l acorde, dar dă şi sfaturi tinerelor căsătorite.

Duhovnicul le sfătuieşte pe fete să nu-şi asculte soţul dacă acesta nu le iubeşte. Într-unul dintre ultimele interviuri acordate pentru doxologia.ro, părintele a povestit cum a decurs o slujbă de cununie şi ce a sfătuit-o pe viitoarea soţie:

“Am cununat odată pe cineva şi cînd am ajuns la citirea din Apostol unde citeţul spune: «iar femeia să asculte de bărbat», toată lumea s-a uitat la mireasă şi mireasa a plecat capul.

Mie nu mi-a convenit acest moment care a stăpânit ceremonia, pentru că fetiţa aceea a fost înjosită în cel mai mare moment din viaţa ei. Dar am tăcut până mi-a venit vremea la cuvânt şi i-am spus:

„Am constatat că lumea n-a fost atentă la cuvintele de mai înainte, care spuneau că bărbatul este dator să-şi iubească nevasta. Dragă mireasă, dacă nu te iubeşte, să nu-l asculţi!“.

Să nu ne jucăm cu cuvintele! Fata nu e numai o jucărie de pat sau o jucărie de bucătărie; suntem plini de obligaţii, suntem plini de datorii. Prin urmare, trebuie să vezi într-o iubită de la început, când poţi să judeci – pentru că dacă te-ai îndrăgostit nu mai judeci – nişte lucruri pentru viitor, până la sfârşitul vieţii”.

Deci este dezavantajul celui care se îndrăgosteşte prost, care s-a îndrăgostit pentru că a văzut ceva superficial; el nu mai simte frumuseţea aceea grozavă a iubirii.

Credeţi dumneavoastră că acest mare meşter, Dumnezeu, cînd a creat omul, şi pe femeie deci, a creat-o fără să toarne acolo sentimente şi posibilităţi extraordinare?!

Femeia, ţineţi seamă, dragii mei, care e rea, nimic nu-i mai rău, dar care e bună, nimic nu-i mai bun! Deci trebuie cu orice chip s-o faci bună, dar cel mai bine este să nu te grăbeşti la începutul începuturilor”, spunea părintele Arsenie Papacioc.

„Femeia trebuie preţuită“

Iată alte câteva învăţături pentru tinerele familii, dar în mod special pentru femei de la duhovnicul de la malul mării:

„Femeile sunt ca florile: toate sunt frumoase, dar fiecare în felul ei. Bărbatul trebuie să se plece să o ia – adică să-i arate eleganţă, preţuire. Atunci floarea îşi arată şi mirosul, şi calităţile ascunse, pentru că tu ai ştiut să răscoleşti adâncurile şi ai făcut din ea ceea ce nu ştia ea că este.

Femeia trebuie preţuită, să ştiti, pentru că mai întâi ne reprezintă o femeie în Împărăţia cerurilor: Maica Domnului. Te cutremuri, ţi-e şi frică să vorbeşti comparând-o pe ea cu oamenii”.

„Nu există grad de rudenie între soţ şi soţie, pentru că ei sunt una“

„Nu e o jumătate a ta, ci un tot al tău; tu eşti tot, ea e tot. Nu există grad de rudenie între soţ şi soţie, pentru că ei sunt una.

Dumneavoastră aţi văzut steaua lui David, evreiască: sunt două triunghiuri echilaterale suprapuse. Ea e făcută de David, care era omul lui Dumnezeu, şi ea reprezintă fiinţa omenească, care are calitatea calităţilor în creaţia lui Dumnezeu: chip şi asemănare cu El.

Şi de aceea l-a făcut pe om întâi ca un triunghi echilateral, cu baza în sus, pentru că omul e tare în putere, apoi un triunghi echilateral cu baza în jos, care simbolizează femeia. Nu există “jumătatea mea”. E o expresie spusă la un pahar de vin; la o sticlă de vin, pardon! ca să nu zic la un butoi chiar.”

„Ea este o creaţie a lui Dumnezeu extraordinară“

„Floarea stă în glastră; băiatul trebuie să umble să şi-o aleagă. Fata nu trebuie să bată cărările băiatului, ci băiatul să dea peste ea. Şi apoi, voi trebuie mai întâi de toate să ştiti să preţuiti femeia foarte mult. Ea este o creaţie a lui Dumnezeu extraordinară.

Vă daţi seama ce putere are o femeie să te scoată dintr-o stare amărâtă. Faptul că un bărbat ştie că acasă are parte de o iubire desăvârşită îl face să muncească, să câştige războaiele, să-şi rezolve problemele. Să ştiti că femeia nu gândeşte simplu.

Chiar dacă nu e învăţată, ea are o putere de pătrundere deosebită şi e mult mai realistă decît un bărbat. Ea are încă de astăzi un sentiment pentru ziua de mâine. Însă noi discutăm, raţionalizăm nişte lucruri, dar în iubire nu este nimic raţional”.

„Naşterea de copiii nu se face numai citind“

“În căsnicie se intră prin foarte multe transformări şi lucruri neprevăzute, acest lucru datorat, în special, marilor intimităţi. Naşterea de copii nu se face numai citind.

Copiii se nasc în modul cel mai normal posibil, de către toate femeile, fie împărăteasă, fie femeie de rând, dar şi la una şi la cealaltă este acelaşi lucru.

Deci, vă rog foarte mult, cuvântul „femeie” va trebui să fie pe viitor mult mai respectat, pentru că înseamnă, aşa cum v-am mai spus, „împărăteasă dăruitoare”. De altfel întreaga Sfântă Scriptură este dăruire totală”.

Cine a fost părintele Arsenie Papacioc?
Despre duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol, judeţul Constanţa s-au scris volume întregi. Părintele Arsenie Papacioc este cunoscut pe de o parte pentru faptul că a fost condamnat pentru credinţa sa şi a ajuns în închisorile comuniste, dar după aceea şi-a trăit viaţa până la aproape 100 ani în slujba celor din jur.

Arsenie Papacioc s-a născut în comuna ialomiţeană Perieţi, pe 13 august 1914. Anghel, aşa cum a fost botezat, a fost al 7-lea copil agentului sanitar Vasile Papacioc şi al soţiei sale Stanca.

Numele familiei vine de la o poreclă dată bunicului său aromân, preotul Albu venit din Macedonia grecească. „Popa cu cioc“ s-a transformat în renume datorită celui care avea să fie supranumit, chiar de către clerici, „Patriarhul Dobrogei”.

De-a lungul vieţii, el a fost muncitor la fabrica de armament Malaxa din Braşov, primar al comunei Zărneşti şi apoi apropiat al bisericii. În 1949 a primit numele de Arsenie, pe când era la Mănăstirea Antim din Bucureşti, iar nouă ani mai târziu era arestat şi condamnat la 20 ani de închisoare.

Arsenie Papacioc a pătimit alături de părintele Iusin Pârvu, Nichifor Crainic sau Mircea Vulcănescu. El şi-a petrecut ultima parte a vieţii la Mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol. A rămas acolo din 1976 până pe 19 iulie 2011, atunci când şi-a dat sfârşitul.

 

Psalmul 126 – folositor pentru pacea familiilor în care există certuri de dezbinare:

Fără rugăciune nimeni nu poate supraviețui duhovnicește. Rugăciunea este temelia oricărei case și familii. Ea ne întărește în ispite și încercări, ne luminează mintea să luăm decizii bune, ne unește în dragoste și înțelegere.

Rugăciunea aduce binecuvântarea lui Dumnezeu peste casa și familia noastră și ne ajută să rămânem uniți în ispite și încercări.

Psalmii în general au un efect liniștitor asupra sufletului tulburat. Cartea Psaltirii este „recomandată” de Sfinții Părinți ca leac și soluție pentru orice problemă.

Sfântul Vasile cel Mare vorbește despre terapia și folosul citirii de psalmi:

„Psalmul este liniște a sufletelor, conducător al păcii; potolește turburarea și vâlvătaia gândurilor, înmoaie mânia sufletului și înfrânează pe cel desfrânat. Psalmul leagă prietenii, unește pe cei de departe, împacă pe cei învrăjbiți.

Cântatul psalmilor aduce, deci, cel mai mare bun: dragostea. Psalmul pune pe fugă pe demoni și aduce pe înger într-ajutor”.

Unul din cei mai folositori psalmi pentru pacea casei, potolirea certurilor și unirea familiilor dezbinate este Psalmul 106.

Psalmul 126

„De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzește.

În zadar vă sculați dis-de-dimineață, în zadar vă culcați târziu, voi care mâncați pâinea durerii, dacă nu v-ar da Domnul somn, iubiți ai Săi.

Iată, fiii sunt moștenirea Domnului, răsplata rodului pântecelui. Precum sunt săgețile în mâna celui viteaz, așa sunt copiii părinților tineri.

Fericit este omul care-și va umple casa de copii, nu se va rușina când va grăi cu vrăjmașii săi în poartă”.

Și se poate continua cu Psalmul 127:

„Fericiți toți cei ce se tem de Domnul, care umblă în căile Lui. Rodul muncii mâinilor tale vei mânca, fericit ești, bine-ți va fi.

Femeia ta ca o vie roditoare în laturile casei tale; fii tăi ca niște vlăstare tinere de măslin împrejurul mesei tale. Iată așa se va binecuvânta omul, cel ce se teme de Domnul.

Te va binecuvânta Domnul din Sion și vei vedea bunătățile Ierusalimului în toate zilele vieții tale. Și vei vedea pe fiii fiilor tăi. Pace peste Israel!

Surse:

1. Sfântul Vasile cel Mare, Tâlcuire duhovnicească la Psalmi, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Român

2. Psaltirea, Catisma a Optsprezecea, Psalmul 126 – O cântare a treptelor, Psalmul 127 – O cântare a treptelor, Editura Doxologia, Iași, 2010, pp. 346-347

PARTAJEAZA 2 

 

Binecuvântarea lui Dumnezeu în casa ta

 

Când lumea va da haine de la bolnavi ca sa le puneţi pe Sfintele Moaşte sa se sfinţească, sa luaţi aminte sa fie numai bluziţe, iar nu altceva, căci nu se potriveşte, este lipsă de evlavie.

Soarele, fireşte, nu se întinează, nici Dumnezeu nu se întinează, însă noi ne demonizam prin lipsa de evlavie.

Mai demult oamenii, când se îmbolnăveau, luau untdelemn din candela lor, se ungeau şi se făceau bine. Acum candela o au de forma, numai ca sa lumineze, iar untdelemnul il arunca la chiuveta atunci când spală candela. O data am mers într-o casa şi am văzut cum gospodina spăla candela în chiuvetă. “Unde se duce apa?” am întrebat-o. “In canalizare” mi-a răspuns. “Dar, bine” ii spun, “pe de-o parte iei untdelemn din candela şi iţi miruieşti copilul cu el atunci când este bolnav, iar pe de alta parte tot untdelemnul din paharul candelei merge în canalizare? Ce ai de spus la aceasta? Cum sa vina binecuvântarea lui Dumnezeu în casa ta?“.

În casele de azi un lucru sfinţit, de pilda hârtia cu care a fost învelită anafora, nu ai unde s-o arunci. Îmi aduc aminte ca acasă la noi nici apa cu care spălam vasele nu mergea la canal. Mergea în alta parte, pentru ca si firimiturile sunt sfinţite, deoarece facem rugăciune înainte şi după masa. Toate acestea lipsesc astăzi, de aceea lipseşte şi harul dumnezeiesc, iar oamenii se demonizează.

Pe cat putem, sa luam aminte în toate. După Sfânta Împărtăşanie, sau după ce luam anaforă, sau după Sfântul Maslu este bine sa ne ştergem mâinile cu putina vată udată cu spirt, după care s-o ardem. Când măturam Sfântul Altar, cele adunate sa le aruncam în mare sau sa le ardem la un loc curat, pentru ca se poate sa fi căzut jos anafora sau vreo părticică din Sfintele Taine. Fireşte, dacă va cădea o părticică din Sfintele Taine, Hristos nu va sta sa fie călcat in picioare, însă va pleca harul de la noi.

În străinătate, la biserici nu au canalizare. Apâ de la proscomidie se duce cu ploaia, „ne interzic să avem canalizare”, spun ei, „deoarece se pricinuiesc microbi”. Toti oamenii s-au umplut de microbi trupeşti şi duhovniceşti şi dacă va picura puţin mir pe cap îti spun: „Se vor crea microbi!”.

Dar cum să vină astfel binecuvântarea lui Dumnezeu? Demonizarea în lume de aici începe. Din fericire, mai există câteva femei evlavioase, unele tinere, iar altele în vârstă, şi astfel se mai tine lumea.

***

Rugăciune pentru casă şi bunăstarea familiei

Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru, care întru cele înalte locuieşti şi spre cele smerite priveşti, binecuvântează casa noastră şi cu puterea Ta, întăreşte-ne pe noi, robii Tăi (numele), cei ce locuim în ea.

Bine este, Doamne, ca şi casa noastră să ne fie ca o doua biserică, în care noi ne închinăm înaintea sfintelor icoane şi ne rugăm Ţie. Binecuvântează, Doamne, găspodăria noastră şi înmulţeşte în ea toate bunătăţile, ca să uităm de grijile şi nevoile pământeşti şi să putem lucra mai cu osâdrie pentru dobândirea vieţii cele veşnice şi pentru a ajunge în locaşurile Tale cele sfinte.

Îndepărtează de la noi toate cursele vrăjmaşului celui pierzător de suflete, trimite pe îngerul Tău cel milostiv, ca să ne păzească şi să ne ferească de toată răutatea şi să ne povăţuiască spre lucrarea tuturos faptelor celor bune şi spre împlinirea sfintelor porunci.

Că ţie ţi se cuvine a ne milui şi a ne mântui, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sfântul Paisie Aghioritul

Extras din ”Trezire duhovnicească”, Ed. Evanghelismos