Am început să mă rog la această iconiță și minunea s-a întâmplat! Eram foarte bolnavă şi mă supăram pe copii că nu mișcau un deget… Iată rugăciunea:

Am început să mă rog la această iconiță și minunea s-a întâmplat! Eram foarte bolnavă şi mă supăram pe copii că nu mișcau un deget… Iată rugăciunea:

Când eram bolnavă, mă supăram pe copii că nu mișcau un deget ca să mă ajute. Am venit la părinte ca să-l întreb ce să fac:
-Când te vei simți obosită, mi-a răspuns el, să-ți faci semnul crucii și să spui: „Fac acest lucru pentru Hristos”, și Hristos te va ajuta. Am ascultat sfatul părintelui. Treptat, au dispărut supărările și oboseala. Cum simțeam numai că încep să mă supăr, luam în mâini poza părintelui și spuneam: „Părinte, ajută-mă, sunt supărată”.

Odată, când am venit la el, m-a întâmpinat cu cuvintele:

-Tot îmi scrii: „Mă enervez, ajută-mă” (eu nici nu i-am scris). Părintele ținea în mâini o iconiță a Maicii Domnului, numită „Potirul nesecat”, pe care mi-a dat-o spunând: „Ea stinge nu doar focul din casă, ci și pe cel din suflet”. Am început să mă rog la această iconiță și am simțit ușurare. De atunci nu mă mai enervez […].

Când ne-am căsătorit, mult timp nu am avut pace în casă. Eu nu voiam să cedez soțului, iar el îmi demonstra că are dreptate. Într-o zi, obosită de atâta ceartă, mi-am pus în gând să-mi schimb comportamentul. Când soțul începea să-mi spună un cuvânt usturător și simțeam că încep să mă enervez, deschideam Psaltirea. El mai bombănea ceva și se liniștea. Așa, treptat, în casă a apărut liniștea și pacea. Peste câteva zile am venit la biserică. Părintele s-a oprit în fața mea și mi-a spus: „Demult trebuia să faci așa!”.

Părintele Sava sfătuia: „Dacă purtați dușmănie față de cineva, încercați să biruiți acest sentiment și să vă rugați așa: Mântuiește, Doamne, pe robul Tău (N) și cu sfintele lui rugăciuni, miluiește-mă pe mine, păcătosul, și potolește inima mea. Siliți-vă să faceți bine acestui om, străduiți-vă să fiți amabili cu el. Și Dumnezeu văzând intențiile noastre bune, va alunga această ură din inima noastră și o va umple cu dragoste sfântă. Rugăciunile și nevoințele celui care ține supărare pe aproapele lui sunt zadarnice, iar la spovedanie Dumnezeu nu-i iartă păcatele”. Părintele îmi spunea: „Când simțiți că vă cuprinde mânia, rugați-vă: Doamne miluiește. Când spuneți: Doamne, trageți aer în piept de cinci ori și îl expirați când rostiți: miluiește. Mânia va trece, iar în locul ei vor veni pacea și liniștea”. (Viața starețului schiegumen Sava, Moscova 1998)

-Dacă, timp de mulți ani, relațiile în familie nu erau corecte și unul sau ambii soți și-au dat seama de acest lucru, cum să-și schimbe modul de viață? Cu ce să înceapă?

-Să se roage, și Dumnezeu le va arăta cum. Când începem să ne smerim în fața voii lui Dumnezeu, care permite ca uneori să fim ispitiți pentru a mântui sufletele noastre, numim aceasta începutul mântuirii noastre.
***
Rugăciune pentru izbăvirea de patima beției, înaintea icoanei „Potirul nesecat”

Preamilostivă Stăpână! La acoperământul tău alergăm acum: rugăciunile noastre nu le trece cu vederea, ci ne auzi cu milostivire pe noi – soţii, copii şi mame – , şi vindecă-i pe fra­ţii şi pe surorile şi pe rudeniile noastre, câţi sunt stăpâniţi de greaua patimă a beţiei, iar din această pricină cad de la maica lor, Biserica lui Hristos.

O, Milostivă Maică a lui Dumnezeu! Atinge-te de inimile lor şi degrab ridică-i din căderile pă­cătoase, adu-i pe ei la înfrânarea mântuitoare. Roagă-L pe Fiul tău, pe Hristos Dumnezeul nos­tru, ca să ne ierte nouă greşelile noastre şi să nu abată milele Sale de la norodul Său, ci să ne întă­rească în trezvie şi curăţie. Primeşte, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, rugăciunile maicilor care varsă lacrimi pentru copiii lor, ale soţiilor care se tânguiesc pentru soţii lor, ale copiilor săr­mani care sunt părăsiţi de cei rătăciţi, şi ale noas­tre, ale tuturor celor ce cădem la icoana ta, şi să ajungă această strigare a noastră, cu rugăciuni­le tale, la Tronul Celui Preaînalt.

Acoperă-ne şi ne păzeşte de vânarea celui viclean şi de toate cursele vrăjmaşului, iar în ceasul cel cumplit al ieşirii noastre, ajută-ne să trecem fără poticnire prin vămile văzduhului şi cu rugăciunile tale ne izbăveşte de osânda cea veşnică, ca să ne acope­re pe noi mila lui Dumnezeu, în vecii cei nesfârşiţi. Amin.
Sursa: Părintele Evgheni Șestun, Familia ortodoxă, Editura Sophia.

PARTAJEAZA

 1 

 

Icoana Maicii Domnului „Îmblânzirea inimilor împietrite” care mângâie, îmblânjește, împrăștie necazurile și face minuni mari! 7 săgeți străpung inima Maicii Sfinte!

Icoana Maicii Domnului „Îmblânzirea inimilor împietrite” care mângâie, îmblânjește, împrăștie necazurile și face minuni mari! 7 săgeți străpung inima Maicii Sfinte!
Icoana Maicii Domnului „cu șapte săgeți”

În Duminica Tuturor Sfinților, precum și la sărbătoarea Întâmpinării Domnului (2 februarie), dar și în ziua dinaintea ajunului sărbătorii Adormirii Maicii Domnului (13 august), cinstim Icoana Maicii Domnului „cu șapte săgeți” care mai este numită și „îmblânzirea inimilor împietrite”.
În Duminica Tuturor Sfinților, precum și la sărbătoarea Întâmpinării Domnului (2 februarie), dar și în ziua dinaintea ajunului sărbătorii Adormirii Maicii Domnului (13 august), cinstim Icoana Maicii Domnului „cu șapte săgeți” care mai este numită și „îmblânzirea inimilor împietrite”.

Icoana este una din puținele în care Fecioara Maria apare singură. Inima Ei este străpunsă cu șapte săgeți. Așezarea săgeților diferă: patru pe partea stângă și trei pe partea dreaptă, sau invers, ori câte trei în fiecare parte și una pe verticală în partea de jos. Acest număr, șapte, înseamnă plinătatea, dar în cazul de față înseamnă plinătatea necazului (a durerii și a suferinței). Originile Icoanei sunt în Biserica Romano-Catolică, și se crede că a fost adusă în Rusia de către iconografii polonezi. În conformitate cu tradiția răsăriteană, spre deosebire de cea a occidentului care se închină inimii Maicii Domnului, în această icoană inima Fecioarei Maria este ascunsă, nevăzându-se prin hainele Sale.

Fundamentul scripturistic pentru această Icoană este prorocia Dreptului Simeon (mai există o altă Icoană a Maicii Domnului numită „prorocia lui Simeon”), care a ieșit în întâmpinarea Domnului atunci când a fost dus la Templul din Ierusalim de către Fecioara Maria și Iosif, la 40 de zile după Nașterea Sa. Atunci, Dreptul Simeon i-a zis Născătoarei de Dumnezeu: „Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi” (Luca 2, 34-35).

Acesta este modul în care a fost descoperită această Icoană făcătoare de minuni:

Un bărbat din împrejurimile orașului Kadnikov, apropiat de orașul Vologda din Rusia europeană, fusese bolnav mulți ani și mergea șchiopătând și suferea de o slăbiciune generală. El a auzit o voce într-un vis, spunându-i că se va vindeca dacă va merge la Biserica „Sfântul Ioan Teologul” de lângă Vologda, să găsească icoana Maicii Domnului în turnul clopotniței. De două ori s-a dus, dar nu a fost lăsat să intre în turn. Când s-a întors pentru a treia oară, cu credință în inimă, cei ce îngrijeau Biserica, văzându-l din nou pe pelerinul bolnav, și-au făcut milă și l-au lăsat în clopotniță. El a descoperit imediat ceea ce a căutat. Icoana fusese întoarsă cu fața în jos astfel încât părea că e o simplă scândură, iar clopotarii mergeau pe ea în drumul spre clopot. Icoana a fost curățată și s-a săvârșit un paraclis în fața ei. Pe când se ruga fierbinte în fața Icoanei, bărbatul bolnav s-a vindecat în mod miraculous.

Icoana Maicii Domnului „cu șapte săgeți” a revenit în atenția credincioșilor în anul 1830, când în orașul Vologda era o epidemie de holeră. Icoana a fost purtată într-o procesiune prin oraș, iar epidemia s-a oprit. De atunci, icoana originală și copii ale acesteia (care poartă harul originalului) au fost sursă a numeroase vindecări și alte minuni.

Icoana a fost dusă într-un pelerinaj în orașul Cernigov în Ucraina, pe 29 iulie 2004. Mai târziu, pe 27 septembrie în același an, călugării de la Mănăstirea Tolga din regiunea Iaroslavl ‒ unde noul mucenic, Arhiepiscopul Serafim (Samoilovici) născut în Mirgorod, regiunea Poltava din Ucraina, a fost stareț în perioada 1907-1918 ‒ au adus icoana în orașul Pușkino de lângă Moscova. Părintele Victor, eclesiarhul Catedralei „Sfântul Ioan Teologul”, în care icoana a fost așezată spre închinare, a declarat cu această ocazie: „Toți cei care vin cu credință să se roage icoanei Maicii Domnului „Îmblânzirea inimilor împietrite”… vor simți o înmuiere a inimii. Suferințele sufletului și ale trupului se vor alina. Dacă te rogi pentru vrăjmașii tăi înaintea icoanei, gândurile lor ostile se vor depărta, și vor fi înlocuite de nobilul sentiment al milei”.

Această icoană este de asemenea una din „icoanele plângătoare”. Aceasta a lăcrimat în ziua de 12 august 2000, în momentul în care s-a produs dezastrul de pe submarinul Kursk, precum și pe 11 septembrie 2001, atunci când Turnurile Gemene ale World Trade Center din New York au fost distruse de către teroriști.

Durerea Maicii Domnului zugravită în icoană poate fi văzută ca un simbol al fiecărei persoane care suferă necazuri și durere ca urmare a abandonului, pierdeii, suferinței, morții, disperării și a altor chinuri care ne ies în cale în această viață pământească. Fiul iubit al Fecioarei Maria nu este în brațele sale. El este pe moarte, sau a murit pe Cruce, o victimă nevinovată a cruzimii umane și demonice.

Maica Domnului este singură. Totuși, această poartă a durerii duce la bucurie, pentru că Moartea Fiului a fost un mijloc prin care El a biruit moartea pentru întreaga omenire. Durerea foarte mare și tristețea pe care Maica Domnului a îndurat-o o leagă de Pătimirile Lui. Și Pătimirile Lui duc la Înviere și schimbare.

Să ne rugăm pentru dușmanii noștri, să ne perceapă altfel, cât și pentru noi înșine, ca să fim tot mai conștienți de Împărăția Luminii, iubirii și bucuriei pe care am cunoscut-o prin venirea pe această lume a Domnului nostru, Fiul Mariei, Iisus Om adevărat și Dumnezeu adevărat. Amin!
Sursa: Doxologia.ro; Altarulcredintei.md.

PARTAJEAZA

 0 

 Pr. Arsenie: „Nu este niciodată nimeni degeaba lângă tine”

Milostenia nu este numai să dai din traistă. Milostenie este că accepţi pe un om să stea lângă tine, fără să îl alungi în gând. Ai un coleg care are un necaz, trebuie să ştii să-i faci o mângâiere, să-i descreţeşti fruntea.

La săraci poţi să faci o rugăciune scurtă: „Doamne, miluieşte-l!”, dacă nu poţi să-i dai, că eşti în tramvai şi el este pe trotuar. Întrebarea se pune, cum ne este inima noastră în legătură cu suferinţa din jur? Cel mai mare lucru de care vom fi întrebaţi la Judecata de apoi este: „De ce nu am dat mai multă atenţie semenilor noştri?”

Nu este niciodată nimeni degeaba lângă tine. El este cu ştiinţa lui Dumnezeu, ca tu să-l ajuţi sau să te foloseşti. Te foloseşti, că poate are o putere de duh mai mare. Sau îl ajuţi tu, în sensul de a-l suporta. Este o mare greşeală atunci când certăm pe unul sau pe altul! Îl rabdă Dumnezeu şi pe acela şi de aceea l-a pus în calea ta, ca să-l rabzi şi tu şi să te încununezi!

Dumnezeu nu ne ţine că suntem noi foarte vrednici. Ne ţine că este foarte milostiv El.

Părintele Arsenie papacioc

Ne vorbeşte Părintele Arsenie, Vol. III, ediţie îngrijită de arhim. Ioanichie Bălan, Ed. Episcopiei Romanului

 

10 mijloace de luptă cu judecarea şi osândirea aproapelui

Cheia vieții duhovnicești este lupta cu propriile patimi. Unde există luptă, acolo există viață. Cel ce nu se luptă, de pildă cu patima sa de osândire a aproapelui pentru neputințele lui morale nu poate să afirme că duce o viață duhovnicească. Iar cel ce nu duce o viață duhovnicească, acela arată că nu are frică de Dumnezeu, care este rădăcina acestei vieți. Lipsa fricii de Dumnezeu conduce pe oameni să osândească fără înfricoșare pe semenii lor și să-și pregătească veșnica lor osândă.

Avva Isaia a spus plin de înțelepciune: „Neosândirea aproapelui slujește ca o îngrădire pentru cei ce se luptă cu propriile patimi sub conducerea rațiunii duhovnicești. Acela care mustră pe aproapele, cu nebunie nimicește această îngrădire”.

Cum să se deprindă omul să nu osândească, când osândirea a devenit un obicei general și când în societatea contemporană există atât de multe motive pentru osândire?

Întrucât osândirea, fie tâșnește din noi înșine, fie se naște din afară, vom examina întâi cinci mijloace de luptă cu ea pentru siuația când izvorul osândirii este în noi, iar apoi alte cinci mijloace de luptă când osândirea este aprinsă în noi din afară.

1. Primul mijloc este să conștientizăm și să căpătăm simțământul că osândirea semenilor pentru slăbiciunile lor morale este păcat, și încă un mare păcat. Trebuie să luăm aminte la ce-i așteaptă pe toți ce ce-și iau de la sine autoritatea de falși judecători și pe toți acei oameni grăitori de rău, urâtori de Dumnezeu, … ocărâtori, semeți, trufași, lăudăroși, născocitori de rele, … călcători de cuvânt, fără dragoste, fără milă.

Dacă omul își dă seama că osândind săvârșește un mare păcat, el lesne se va simți rușinat înaintea conștiinței sale. Acest simțământ va naște în inima lui pocăința, iar pocăința îl va conduce la mărturisire și la dorința sinceră de a suporta epitimia pentru care a osândit.

2. Pentru lupta cu osândirea este necesară în cel mai înalt grad luarea-aminte asupra noastră. Cine este cel care care veghează asupra sa? – Acela care este atent să nu păcătuiască cu nimic înaintea lui Dumnezeu și care își dă osteneală să-și aducă aminte în toate împrejurările, întotdeauna, porunca lui Dumnezeu: „Nu osândi!”

3. Ca al treilea mijloc de luptă cu păcatul osândirii vom indica osândirea de sine. Sfinții Părinți recomandă să ne aducem aminte permanent propria noastră stare de păcat și să ne osândim pe noi înșine. Dacă omul este cinstit înaintea sa și înaintea lui Dumnezeu, nu poate să nu vadă că el însuși este plin de patimi și de fapte rele.

4. Un foarte puternic mijloc de luptă este smerenia. Cel mândru osândește în stânga și în dreapta. Cel smerit însă, ajuns până la pătrunderea harică a stării lui de păcat, se consideră mai rău decât alții. Îi pare sincer rău de nefericita lui stare morală, plânge înaintea lui Dumnezeu pentru greșelile sale și însetează doar pentru un singur lucru – după milă. El se simte vrednic de osândă. Când vede pe fratele său că greșește, nu-i socotește păcatul mai greu decât al său. Căci gustă pe viu greutatea propriilor lui păcate.

5. Dragostea este unul dintre cele mai eficace mijloace pentru a dezrădăcina osândirea. Fie-ți milă de cel păcătos, iubește-l, și vei înceta să-l ponegrești!

Dragostea acoperă toate cusururile(Pilde 10, 12), dar osândirea le descoperă!

Poate oare cel ce iubește pe aproapele său să-l ponegrească în lipsa lui și să-l vădească înaintea altora? Prin urmare, învață să iubești și te vei dezobișnui să osândești!

6. Cum să procedăm în cazurile în care la noi ajung zvonuri că alții ne osândesc? Trebuie să tăcem, să ne înfrângem iubirea de sine rănită și să ne străduim să înghițim medicamentul amar, lăsând toate pe seama lui Dumnezeu, după înalta pildă a Mântuitorului Hristos (vezi I Petru 2, 23). O astfel de purtare este plăcută lui Dumnezeu și încununează sufletul răbdător cu cunună cerească.

Desigur, nu este nicicum ușor să fii osândit, iar tu să taci și să nu te aperi. Acest lucru este o foarte mare nevoință. Dacă creștinul înțelept care este osândit constată că cei care ce-l ponegresc au spus ceva adevărat, îndată ia notă și se îndreaptă. Dacă vede însă că osânditorii răspândesc clevetiri și minciuni la adresa lui, el Îi mulțumește lui Dumnezeu că s-a învrednicit să sufere nevinovat fiind și ia seama să nu se dea mâniei. Căci aceasta este plăcut lui Dumnezeu, să sufere cineva întristări pe nedrept, cu gândul la El (I Petru 2, 19).

7. Adeseori nu avem dorința de a osândi, însă iată că cei cu care vorbim încep să ponegrească, predispunându-ne și pe noi către săvârșirea acelui păcat. Ce să facem în asemenea cazuri? Dacă ne nimerim printre oameni care osândesc pe semeni, noi trebuie cu tactică să abatem discuția și pe nebăgate de seamă să trecem la o altă temă. În unele cazuri este mult mai folositor să vorbim ceva bun despre cel osândit, care să destindă atmosfera. Dar dacă nu putem să facem nici una, nici alta, atunci, după sfatul lui Teofan Zăvorâtul, trebuie să nu participăm la osândire, ci să tăcem și să ne rugăm atât pentru noi înșine, cât și pentru cei ce osândesc, și pentru cei osândiți. Aici trebuie să subliniem cu multă tărie că, neparticipând la osândire nu trebuie în niciun caz să osândim în inima noastră pe cei ce osândesc.

8. Deoarece osândirea pare foarte captivantă și distractivă, pentru a ne izbăvi de acest păcat este nevoie să ne îndepărtăm de acei cunoscuți ai noștri care au slăbiciunea osândirii, și, nicicând să nu mergem în companiile în care se spun bârfe. Căci tovărășiile rele strică obiceiurile bune (I Cor. 15, 33).

9. Chibzuința duhovnicească este un moment extraordinar de important în lupta împotriva osândirii. Deoarece osândirea ni se prezintă în chip foarte iscusit ca fiind o virtute, este nevoie de mare înțelepciune duhovnicească pentru a vâna înșelăciunea diavolească ascunsă aici, astfel încât să fim demascați înaintea noastră, ca unii cărora ne place să osândim. Întrucât la această înșelare acționează patimile proprii, ea pătrunde foarte ușor în inimile noastre și cu ajutorul nostru ne rătăcește, încredințându-ne că nu săvârșim nimic rău atunci când osândim.

Sfântul Apostol Iacov ne dă un minunat sfat despre cum să dobândim discernământ duhovnicesc: Și de este cineva din voi lipsit de înțelepciune, să o ceară de la Dumnezeu… și i se va da. Să ceară însă cu credință, fără să aibă nicio îndoială(Iac. 1, 5-6).

10. Aici este locul să spunem că, înfrânâdu-ne de la osândirea altora, noi înșine trebuie să priveghem asupră-ne cu multă luare aminte, ca să nu dăm motiv ca ei să ne osândească pentru diferitele păcate vădite. Căci după cum este păcat să osândești, de asemenea este păcat să povoci pe alții să te osândească. Deci să nu ne mai judecăm unii pe alții, ci mai degrabă judecați aceasta: Să nu dați fratelui prilej de poticnire sau de sminteală! (Rom. 14, 13).

Sursa: Arhimandrit Serafim Alexiev, Vederea păcatelor noastre, Tâlcuire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Editura Sophia București -2008, p.117-156.

 Care sunt păcatele strigătoare la cer, după Sf. Scriptură și Sf. Părinți?

Păcatele strigătoare la cer se numesc astfel deoarece gravitatea lor impune o pedeapsă chiar şi pe pământ. Ele nu izvorăsc dintr-o slăbiciune a credinciosului, ci din răutate şi premeditare, afectând însuşi chipul lui Dumnezeu din om.

Ele sunt uciderea săvârşită cu voie, sodomia, asuprirea văduvelor şi a orfanilor, oprirea plăţii lucrătorilor, lipsa de cinste şi mulţumire faţă de părinţi.

Ucidere săvârşită cu voie a făcut Cain asupra fratelui său, Abel. Cu privire la acest păcat citim în Sfânta Scriptură: „Şi a zis Domnul (lui Cain): Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ“.

Tot de acest păcat ţin şi cruzimile prin care se afectează viaţa aproapelui, precum: răpirea libertăţii (traficul de fiinţe umane), războiul de pustiire, lovirea în prestigiul şi cinstea aproapelui, socotită ca o ucidere morală a lui.

Alături de sodomie, care este desfrâu împotriva firii, păcat strigător la cer este şi împiedicarea cu ştiinţă a zămislirii de prunci şi lepădarea lor.

Desfrâul împotriva firii şi-a primit numele de sodomie după locuitorii din Sodoma, care, pentru acest păcat, au fost aspru pedepsiţi de Dumnezeu (Facere 18, 20). Sf. Ap. Pavel spune că astfel de fapte ruşinoase nu trebuie să fie nici măcar amintite printre creştini (Efes. 5, 3).

Asuprirea văduvelor, orfanilor şi a săracilor este un păcat împotriva simţului firesc de dreptate al omului.

În Sfânta Scriptură se găsesc multe mustrări împotriva celor ce se fac vinovaţi de acest fel de păcate. „Învăţaţi să faceţi bine, căutaţi dreptatea, ajutaţi pe cel apăsat, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă“ (Isaia 1, 17). Iar Mântuitorul ameninţa: „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că mâncaţi casele văduvelor şi cu făţărnicie vă rugaţi îndelung; pentru aceasta, mai multă osândă veţi lua“.

***

Biserica a considerat dintotdeauna sodomia drept un păcat „strigător la cer“, iar Părinţii Bisericii au formulat canoane prin care sancţionau cu excluderea de la împărtăşanie a acelora care aveau această orientare împotriva firii.

În Sfânta Scriptură s-a combătut acest păcat atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament, fiind considerat la fel de grav ca idolatria. Adresându-se romanilor, Sf. Ap. Pavel scria: „Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii; asemenea şi bărbaţii, ăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor“. În continuare, apostolul arată că Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, iar cei care practică acest lucru şi cei care încuviinţează păcatul sunt vrednici de moarte: „cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că fac ei acestea, ci le şi încuviinţează celor care le fac“.

Iată că, potrivit Sf. Scripturi, nu doar cei care fac acest păcat sunt vrednici de moarte, ci şi cei care îl permit.

Spre deosebire de celelalte păcate, desfrâul şi homosexualitatea întinează nu doar sufletul, ci şi trupul. Sf. Ap. Pavel recomanda corintenilor: „Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu, şi că voi nu sunteţi ai voştri?“

Cu toate acestea, Biserica nu-i poate abandona pe aceşti oameni, dintre care majoritatea sunt, cel puţin prin botez, dacă nu prin convingere, fiii ei. Sf. Părinţi ne recomandă să urâm păcatul, dar să iubim pe păcătoşi.

***

În Comentariul la Epistola către Romani a Sf. Ap. Pavel, Sf. Ioan Gură de Aur a condamnat păcatul homosexualităţii, făcând referire şi la distrugerea cetăţii Sodoma, pentru că locuitorii acesteia erau homosexuali. Iată ce spunea Sf. Ioan Hrisostom:

„De voieşti să afli de grozăvenia acestui păcat, apoi întreabă de ce oare toţi legiuitorii pedepsesc prin legile lor pe cei ce se scopesc singuri, şi vei găsi că de nimic altceva, decât pentru că-şi ciuntesc singuri natura lor omenească, deşi aceştia cu nimic nu nedreptăţesc pe alţii prin asemenea fapt, ba încă de multe ori, după scopire, ei sunt folositori, pe când curvarul şi pederastul (homosexualul) nu sunt folositori la nimic. Nu numai sufletul, ci şi trupul pederastului (homosexualului) este necinstit şi vrednic de a fi alungat de pretutindeni. Şi de câte gheene sunt oare vrednici aceştia?

Dar dacă poate râzi auzind de gheenă şi nu crezi în focul cel veşnic, atunci adu-ţi aminte de Sodoma, fiindcă prin acea nenorocire icoana gheenei ne stă de faţă chiar în viaţa prezentă. Fiindcă sunt mulţi care şi astăzi, ca şi atunci, nu cred în Învierea cea de apoi şi în cele ce vor urma după Înviere şi râd când aud spunându-li-se despre focul cel nestins, de aceea, Dumnezeu ne-a cuminţit chiar prin întâmplările din viaţa prezentă. O astfel de întâmplare este arderea Sodomei şi focul de acolo. Cei ce au fost acolo ştiu, căci singuri au văzut cu ochii lor acea rană provenită din bătaia dumnezeiască şi urmările fulgerelor şi ale trăsnetelor de sus. Acum, tu judecă singur cât de mare a fost păcatul lor, dacă Dumnezeu a fost silit de a le arăta gheena mai înainte de timp. Fiindcă mulţi dispreţuiau cuvintele şi atunci ca şi acum, de aceea Dumnezeu le-a arătat învederat icoana gheenei, şi încă într-un mod unic în istoria omenirii. Într-adevăr, curios a fost norul acela care a plouat foc în loc de apă, dar şi păcatul ce ei îl săvârşiseră, adică pederastia (sodomia), era afară din legile firii, era contra naturii; a ars pământul acela, fiindcă şi sufletele lor erau arse de acea poftă spurcată. De aceea şi ploaia aceea nu numai că n-a deschis pântecele pământului ca să-l facă de a da naştere roadelor, ci încă l-a făcut netrebnic, chiar pentru primirea seminţelor ce s-ar fi aruncat în el. Astfel era şi împreunarea bărbaţilor din Sodoma, căci şi acea nelegiuire le făcuse trupurile lor mai netrebnice decât pământul cel ars al Sodomei.“

Sursa: Ziarul Lumina

 

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Gherman din Dobrogea

29 Februarie

Troparul Sfântului Cuvios Gherman din Dobrogea, glasul al 8-lea:

Cu ostenelile tale, cu privegheri neîncetate, cu rugăciune şi post te-ai nevoit Cuvioase Părinte Gherman, împreună cu Sfântul Ioan Casian, din pământul Dobrogei odrăslind; şi curgerile harului preoţesc, cu rugăciunile Sfântului Ioan cel cu Gură de Aur, te-ai învrednicit a le primi. Bogăţie de daruri duhovniceşti din Ţara Sfântă, prin osârdie ai agonisit şi prin aceasta pe mulţi ai învrednicit pe Hristos a urma. Pentru aceasta părinte al Dobrogei roagă pe Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.

 

Tropar către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu la Sărbătoarea Sfântului Cuvios Gherman din Dobrogea, glasul al 8-lea:

Tuturor celor întristaţi Bucurie şi celor năpăstuiţi Părtinitoare şi Hrană săracilor şi Mângâiere străinilor, Limanul celor înviforaţi, Cercetare bolnavilor, Acoperământ şi Sprijinitoare celor oropsiţi şi orbilor eşti Toiag. Tu, Preacurată, Maica Dumnezeului Celui Preaînalt, grăbeşte de miluieşte pe robii tăi, rugămu-ne.

 

Cântarea 1, glasul al 2-lea

Irmos: Întru adânc a aşternut...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Adâncul Mării Roşii cu urme neudate, pedestru trecându-l Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustie a biruit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aşezându-ţi viaţa pe temelia credinţei, Preacuvioase Părinte Gherman, curăţia şi tăria sufletului tău, dimpreună cu buna credinţă, au rămas vrednice de urmat pentru cei care te cinstesc, pururea pomenite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Luminat fiind de Lumina lui Hristos, ai uscat năvălirile patimilor prin post şi înfrânare cântând Stăpânului tuturor cântare de biruinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Primind în pântece, Preacurată, pe Cuvântul Cel Veşnic, după cuviinţă Dumnezeiască pe Cel Neîncăput mai înainte L-ai născut nouă Fecioară, mai presus de fire, rămânând şi după naştere Fecioară.

Catavasia:

Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împără­tesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Înflorit-a pustiul...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Preacuvioase Părinte Gherman, prin nevoinţele tale şi cu sfinţitele tale învăţături pe toţi i-ai învăţat curăţindu-ţi inima cu vărsările lacrimilor tale; Vrednicule Părinte Gherman, ai semănat sămânţa Cuvântului lui Hristos, în Dobrogea şi râvnitor fiind ai mers pe urmele Stăpânului Hristos, preaslăvindu-L pe El.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stăruind întru înfrânarea neslăbită şi plin de blândeţe, Stăpânul tuturor Hristos, te-a ales pe tine Părinte Gherman cu iubire de oameni făcându-te părtaş al Slavei Celei Veşnice.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Împodobit fiind cu multe virtuţi, Cuvioase Părinte Gherman, ai mers către Dumnezeu; de la Care cere pentru noi toţi iertare de greşeli şi mântuire sufletelor noastre; căci cu credinţă săvârşim sfântă pomenirea ta.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mai aleasă te-ai arătat, Preacurată, decât toată zidirea cea văzută şi cea nevăzută; Pururea Fecioară, că ai născut pe Ziditorul, precum bine a voit a se Întrupa în pântecele tău; pe care cu îndrăzneală roagă-L, să mântuiască sufletele noastre.

Catavasia:

Pe ai tăi cântăreţi, Născă­toare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i, în Dumnezeiască Mărirea ta, de cununile măririi învrednicindu-i.

 

Cântarea a 4-a

Irmos. Venit-ai din Fecioară...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ai descoperit şi înfruntat toate vicleşugurile şi prigonirile înşelătorului Preacuvioase Părinte Gherman, prin nevoinţele tale; şi cu sfinţitele tale învăţături pe toţi i-ai îndrumat a urma lui Hristos, căruia Îi înălţăm cântare de biruinţă.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mintea şi sufletul curăţindu-ţi Cuvioase Gherman, ai vădit înţelepciunea cea de suflet pierzătoare şi amăgirile cele viclene, căci pătimind smerit şi înţelept şi ajungând la cunoştinţă, ai învăţat mulţimile călugărilor, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Având în suflet darurile Duhului Sfânt, Preafericite Părinte Gherman, de Dumnezeu propovăduitorule, te-ai arătat mai presus de cursele înşelătorului şi decât cugetele trupeşti; pentru aceasta de la toţi auzi cuvânt de laudă, smerite ostenitorule al lui Hristos.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu adevărat ai născut pe Cel mai presus de vreme, făcându-Se sub vreme, Care a luminat pe cuvioşii, cei ce s-au arătat viteji prin credinţă şi a smerit pe şarpele, începătorul răutăţii, Preacurată Fecioară.

Catavasia:

Cel Ce şade în Slavă pe Scaunul Dumnezeirii, pe Norul cel Uşor, a venit Iisus, Cel cu totul Dumnezeiesc, din Preacurata Fecioară şi a mântuit pe cei ce strigă: Slavă Puterii Tale, Doamne.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Mijlocitor te-ai făcut...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Slujitor al adevărului mântuitor arătându-te, sfinte părinte, te-ai odihnit întru Cereştile Locaşuri de Dumnezeu grăitorule, primind după vrednicie, răsplata ostenelilor tale.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cunoscând Frumuseţea lui Hristos, ai rămas statornic în nevoinţele pustniceşti, căutând mântuirea sufletului. Hristos Dumnezeu te-a făcut părtaş cu Sfinţii Săi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Rodind faptele bune în pământul dintre Dunăre şi Mare, purtătorule de Dumnezeu, părinte, adăpându-te din adevărurile Ortodoxiei, ai aflat Cunună Nepieritoare. Pentru aceasta astăzi, după cuviinţă, toţi te fericim Sfinte Gherman.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Din tine a răsărit Viata cea adevărată, Născătoare de Dumnezeu, Bucurie şi Mântuire fiind neamului omenesc. Iar acum, stând de-a dreapta Fiului tău şi Dumnezeului nostru, roagă-te pentru noi toţi.

Catavasia:

Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară, Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani, Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Întru adâncul păcatelor...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În adunarea drepţilor eşti aşezat şi împreună cu duhurile drepţilor te veseleşti, Părinte Preafericite Gherman, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Învăţătura cea Dumnezeiască, prin gura ta, ai răspândit celor ce te-au ascultat, Părinte Sfinte Gherman, iar amărăciunea patimilor în Bucurie Cerească ai prefăcut. Veseleşte, Părinte Gherman, pe cei ce săvârşesc sfântă pomenirea ta.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cunoscând din tinereţile tale pe Hristos, Soarele dreptăţii, care S-a făcut asemenea nouă dar afară de păcat şi luminându-ţi-se ochii sufletului cu învăţăturile Lui, ai răsărit stea luminoasă peste pământul Dobrogei, luminând Părinte Cuvioase Gherman, pe cei ce te cheamă în ajutor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Milostiveşte-te spre mine şi mă miluieşte Fecioară, care ai născut pe Milostivul, Dumnezeu Cuvântul şi cu Lumina cea de la tine luminează-mă, ca să strig: Binecuvântat este Rodul pântecului tău, Preacurată.

Catavasie:

Înţelepţii de Dumnezeu, care faceţi acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul cinstit, al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, slăvind pe Dumnezeu, Cel Ce s-a născut dintr-însa.

 

CONDAC, glasul al 4-lea.

Toţi ne bucurăm cuvioase de naşterea ta pe pământul Dobrogei, cel binecuvântat de Apostolul Andrei, Întâiul Chemat împreună cu Sfântul Ioan Casian, de mănăstiri întemeietor arătându-te, Părinte Gherman; şi lepădând grijile cele lumeşti viaţă sihăstrească ai dus, cununa biruinţei ai luat şi de braţele părinteşti te-ai învrednicit. Pentru aceasta, ca unul ce eşti vas ales al sfinţeniei, cu umilinţă alergăm către tine, să dodândim mântuire de la Dumnezeu prin rugăciunile tale.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Porunca cea potrivnică...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o holdă roditoare te-ai arătat, Sfinte Cuvioase Gherman, ai luminat întru sihăstrie cu răbdare şi te-a primit pe tine Hristos, căruia strigăm: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale Doamne.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Jertfă curată şi cu bun miros, ai adus sufletul tău înaintea Împăratului Hristos, purtătorule de Dumnezeu, Sfinte Gherman, Preafericite şi trupul ca o ardere de tot l-ai ars cu focul cunoştinţei de Dumnezeu şi cu înfrânările de tot felul strigând: toată făptura să laude pe Domnul.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Păzind cu bună credinţă chipul cel monahicesc şi urmând chipul Cel Curat al lui Hristos, te-ai nevoit cuvioase a plăcea Lui şi a-I cânta: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Iată s-a împlinit propovăduirea Proorocilor, născând tu Fecioară pe Cel propovăduit de demult de Prooroci, care împlineşte cele mai înainte grăite, cu darul Duhului Sfânt

Catavasia:

N-au slujit făpturii cuge­tătorii de Dumnezeu, ci numai Făcătorului; ci, groaza focului bărbăteşte înfruntând-o, se bucurau cântând: Prealăudate Dumnezeul părinţilor noştri şi Doamne, bine eşti cuvântat!

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe Dumnezeu Cel Ce S-a...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Viclenii aducători de patimi au lucrat în sufletele noastre cumplite nelegiuiri, Mântuitorule şi nu putem să privim spre Tine, noi robii Tăi; ci, prin rugăciunile Cuviosului Tău Gherman, milostiveşte-te spre noi.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îmbogăţindu-te cu Dumnezeieştile fapte bune, ai defăimat bogăţia cea pământească şi ai câştigat-o pe cea cerească. Drept aceea, sărac fiind eu de Cunoaşterea Cea Dumnezeiască, îmbogăţeşte-mă cu har ca să laud şi eu vieţuirea ta cea întocmai cu îngerii, Părinte Sfinte Gherman.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Tuturor izvorăşti îndemnuri de mântuire şi graiuri care alungă din inimi necunoştinţa, Preacuvioase Părinte Gherman, de Dumnezeu grăitorule. Pentru aceasta cu credinţă te cinstim săvârşind sfântă pomenirea ta.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Făcutu-te-ai Cămară Dumnezeieştii Slave şi Scaun în chip de foc în care s-a odihnit Cuvântul, Întrupându-Se pentru bunătatea Sa cea desăvârşită. Pe Acesta roagă-L, Preacurată Fecioară, să se milostivească mântuindu-ne pe noi.

Catavasie:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum plinită, pe toată lumea ridică să-Ţi cânte Ţie: pe Domnul, lucrurile, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Fiul Părintelui...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

S-a dat ţie putere de la Dumnezeu să poţi înfrunta săgeţile celui rău; pentru aceasta luptându-te vitejeşte, Părinte Gherman, te-ai numărat cu Cetele cuvioşilor, veselindu-ne.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu neîncetată sârguinţă roagă-te acum pentru noi Mântuitorului Dumnezeu, Preacuvioase Părinte Gherman, să ne mântuim de suferinţe, de primejdiile cele rele şi de stricăciune; ca de la toţi să auzi cuvânt de cinstire şi împreună cu tine să-L preaînălţăm pe Domnul întru toţi vecii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Să ne bucurăm toţi iubitorii de prăznuire duhovnicească, veselindu-ne acum întru pomenirea Preacuviosului Părinte Gherman; cântând lui Dumnezeu laude, Celui Ce este Minunat întru Sfinţi şi sfinţeşte pe cei ce I se închină cu credinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Neputinciosul meu suflet fiind slăbit de multele împresurări ale celui viclean, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, fă-l sănătos, prin rugăciunile tale cele întărite, ca să te slăvesc întru toţi vecii.

Catavasie:

Tot neamul pământesc să salte cu duhul, fiind luminat; şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să strige: Bucură-te, Preafericită Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.

 

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai înlănţuit...

Trăitor în trup fiind te-ai arătat cu îngerii petrecând, Preacuvioase Părinte Gherman; cu cugetul, locuitor al Sălaşurilor Cereşti te-ai cunoscut a fi, tu cel pământean. Pentru aceasta cântăm: Slavă Celui Ce lucrează prin tine, tuturor, tămăduiri!

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai înlănţuit...

Către Născătoarea de Dumnezeu acum cu osârdie să alergăm noi păcătoşii şi cu smerenie să cădem, cu pocăinţă strigând din adâncul sufletului: Stăpână milostiveşte-te spre noi şi ne ajută, grăbeşte că pierim sub mulţimea păcatelor; nu întoarce pe robii tăi deşerţi, că pe tine te avem grabnic ajutătoare.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai înlănţuit...

Pe Tine Cel Ce Te-ai născut din Tatăl Cel fără de început, dacă Te-a văzut pe Cruce Răstignit, Ceea ce Te-a născut fără de durere, Hristoase, a strigat: vai mie Preaiubite Iisuse, cum Te-ai răstignit de bună voie acum Fiule, de oamenii cei fărădelege, Cel Ce eşti Slăvit de îngeri ca un Dumnezeu? Te laud pe Tine, Îndelung Răbdătorule!