martie 02, 2023

 În anul 404, Sfântul Ioan Gură de Aur fiind exilat şi depus din scaun de împăratul Arcadie, Cuviosul Gherman împreună cu Sfântul Ioan Casian se duc la Roma, spre a mijloci în favoarea marelui patriarh şi dascăl al lumii creştine, în faţa Papei Inocenţiu I. De aici nu se ştie unde s-a retras la bătrâneţe Cuviosul Gherman. El s-a săvârşit, fie la mănăstirea întemeiată de Sfântul Ioan Casian la Marsilia, fie s-a reîntors la mănăstirea din patria sa, în Dacia Pontică, unde se crede că şi-a săvârşit călătoria acestei vieţi în primele două decenii ale secolului V. 

Sfântul Gherman Daco-Romanul (secolele IV-V)

Cuviosul Gherman era rudă şi prieten din copilărie al Sfântului Ioan Casian, născut pe la jumătatea secolului IV, probabil, tot în „hotarele Casienilor şi ale Peşterilor”, din Eparhia Tomisului. Fiind mai vârstnic decât compatriotul său, Gherman a intrat din tinereţe în nevoinţa călugărească la una dintre mănăstirile existente în Tomis, Histria, Callatis sau Axiopolis. Întrucât mulţi asceţi „sciţi” se nevoiau în peşteri, cum atestă numeroasele toponime paleocreştine de „Peştera”, „Peşteri”, „Bisericuţa”, „Biserica Omului” etc., se crede că şi Cuviosul Gherman s-a nevoit la început într-una dintre aceste peşteri.

Acest ascet tomitan a fost primul părinte duhovnicesc al Sfântului Ioan Casian şi cel dintâi dascăl al său, care l-a iniţiat pe calea mântuirii spre Hristos. După o scurtă nevoinţă împreună cu prietenul său la una dintre mănăstirile din Dacia Pontică, Cuviosul Gherman se nevoieşte un timp cu Sfântul Ioan Casian la Betleem (380-385), aproape de Peştera Naşterii Domnului. Apoi, pleacă împreună cu prietenul său în Egipt şi vizitează toate marile mănăstiri, sihăstriile de pe Valea Nilului şi pe sfinţii călugări anahoreţi din Muntele Nitriei şi din Sinai. În anul 399, Cuviosul Gherman se stabileşte cu Sfântul Ioan Casian la Constantinopol, în preajma Sfântului Ioan Gură de Aur, pe care îl iubeau atât de mult.

În anul 404, Sfântul Ioan Gură de Aur fiind exilat şi depus din scaun de împăratul Arcadie, Cuviosul Gherman împreună cu Sfântul Ioan Casian se duc la Roma, spre a mijloci în favoarea marelui patriarh şi dascăl al lumii creştine, în faţa Papei Inocenţiu I. De aici nu se ştie unde s-a retras la bătrâneţe Cuviosul Gherman. El s-a săvârşit fie la mănăstirea întemeiată de Sfântul Ioan Casian la Marsilia, fie s-a reîntors la mănăstirea din patria sa, în Dacia Pontică, unde se crede că şi-a săvârşit călătoria acestei vieţi în primele două decenii ale secolului V. Pomenirea lui se face la 29 februarie, fiind canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la 20-21 iunie 1992.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 37)

- Niciun comentariu:

 După ce doctorița aceea minunată s-a atins cu mâna de piciorul lui, l-a mângâiat cu aceste cuvinte: „Nu mai plânge, părinte Ilarion. De acum te vindeci la picior și vei mai trăi încă un an de zile. După aceea te vei odihni...”.

Arhimandritul Cleopa Ilie, părintele nostru duhovnicesc, ne povestește cum a vindecat Maica Domnului piciorul cangrenat al smeritului monah Ilarion Ionică din Mănăstirea Sihăstria și cum i-a vestit sfârșitul cu un an înainte.

În primăvara anului 1933, bătrânul călugăr Ilarion a fost trimis la pădure să aducă lemne de foc pentru obște. Acolo a fost lovit la un picior și rana s-a cangrenat, încât suferea mult și era îngrijit la chilie de fratele Constantin, devenit mai târziu Arhimandritul Cleopa.

Într-o noapte, plângea de durere în patul său și se ruga cu lacrimi, zicând: „Maica Domnului, miluiește-mă și-mi ușurează boala, că nu mai pot răbda durerea piciorului!”. După puțin timp a văzut că intră în chilia lui o femeie foarte cuviincioasă, în chipul unei doctorițe din Târgu Neamț și îl întrebă:

‒ De ce plângi, părinte Ilarion?

‒ Doamnă doctoriță, mi-am rupt piciorul și mă doare greu. Simt că voi muri curând și plâng că nu m-am pocăit.

După ce doctorița aceea minunată s-a atins cu mâna de piciorul lui, l-a mângâiat cu aceste cuvinte:

‒ Nu mai plânge, părinte Ilarion. De acum te vindeci la picior și vei mai trăi încă un an de zile. După aceea te vei odihni...

Apoi a plecat acea sfântă femeie și bătrânul a adormit liniștit. Era Maica Domnului.

Dimineață bătrânul s-a sculat sănătos din pat, s-a dus la biserică și a spus tuturor minunea Maicii Domnului. A mai trăit exact un an de zile, iar la Duminica izgonirii lui Adam din Rai părintele Ilarion și-a dat sufletul în mâinile Domnului și a fost petrecut de obștea mănăstirii pe ultimul drum până la cimitir.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Istorioare duhovnicești, Sfânta Mănăstire Sihăstria, 2002, pp. 30-31)


- Niciun comentariu:

 

Sfântul Nicolae Velimirovich – Despre citirea Psalirii

Scrii că te chinuie o tristețe apăsătoare de neînvins și inexplicabilă. Trupește ești sănătoasă, casa ți-e plină dar inima îți e pustie. De fapt, inima ți-este plină de întristare întunecată. Te duci, din obligație, la distracțiii și spectacole, dar asta îți mărește și mai mult întristarea. Păzește-te bine, aceasta este o boală primejdioasă a sufletului. Ea poate să omoare sufletul cu totul.

Biserica privește o asemenea întristare ca pe un păcat de moarte – fiindcă, potrivit spuselor apostolului, sunt două feluri de întristare: o întristare după Dumnezeu, care aduce pocăință spre mântuire și întristarea acestei lumi, care aduce moarte.

La tine este – e limpede – al doilea fel de întristare. Întristarea după Dumnezeu vine asupra omului când acesta își aduce aminte de păcatele sale, și se căiește, și strigă către Dumnezeu. Sau când cineva se întristează pentru păcatele altor oameni. Sau când cineva are râvnă pentru credința lui Dumnezeu, și vede cu întristare cum oamenii cad de la credință. Dumnezeu întoarce acestă întristare în bucurie.

Așa cum îi descrie Pavel pe apostoli și pe toate adevăratele slugi ale lui Hristos, spunând că sunt ca niște întristați, dar care deopotrivă se veselesc. Se veselesc, fiindcă simt puterea și apropierea lui Dumnezeu. Și primesc mângâiere de la Dumnezeu. Așa grăiește și Psalmistul: adusu-mi-am aminte de Dumnezeu și m-am veselit.

Întristarea sfinților seamănă cu niște nori prin care strălucește soarele mângâierii – iar întristarea ta seamănă cu o eclipsă de soare. Trebuie să fi avut multe ticăloșii și păcate mai mărunte, pe care le-ai privit ca fiind lipsite de însemnătate, și nu le-ai mărturisit și pocăit. Ca un păienjeniș vechi, ele s-au îndesit în jurul sufletului tău, și s-au făcut ca un cuib pentru marea întristare pe care puterea cea rea drăcească o întreține cu răutăcioasă bucurie în tine.

Drept aceea, cecetează-ți întreaga viață., fă-ți un examen necruțător, și mărturisește totul la spovedanie. Prin spovedanie vei curăți și aerisi casa sufletului tău. Și va intra în tine aerul proaspăt și sănătos de la Duhul lui Dumnezeu. După aceea, începe să faci cu vitejie tot ce este bine.

Începe, să zicem, cu milostenia în numele lui Hristos. Adu-ți aminte: în numele lui Hristos. Hristos va vedea și va simți asta, și degrabă îți va dărui bucurie. Îți va dărui bucurie negrăită, bucurie pe care numai El o dă și pe care nicio mâhnire ori chin ori putere drăcească nu o poate întuneca.

Citește Psaltirea. Aceasta este cartea pentru sufletele întristate, cartea mângâierii.

Domnul să te bucure în curând!

Episcop Nicolae Velimirovici

Sursa: Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi. Scrisori misionare, Bucureşti, 2002, Ed. Sofia, p. 16.

– Puţini credincioşi şi chiar monahi mai citesc astăzi Psaltirea. Care este folosul citirii regulate al Psalmilor?

– Părinţii noştri citeau zilnic Psaltirea, ca o rugăciune permanentă. Ba unii o ştiau pe de rost şi o spuneau în șoaptă la ascultare, sau mergând pe cale. Credincioşii, puţini mai ştiu astăzi doar psalmul 50. Este păcat că noi nu mai cunoaştem puterea Psaltirii, frumuseţea duhovnicească a psalmilor. Cândva o rosteau în ison sau o cântau, imitând pe sfinţii îngeri.

Dar să nu uităm că cititul psalmilor este trupul rugăciunii, iar înţelesul adânc al psalmilor este sufletul rugăciunii. Trupul fără suflet este mort. Adică citirea psalmilor fără cugetare şi atenţie aduce puţin folos.

Sursa: Arhimandrit Ioanichie Bălan, Părintele Paisie Duhovnicul, Editura Trinitas, Iași, 2003, pp. 24-25.

- Niciun comentariu:

 

Prin pocăinţă, omul poate schimba hotărârea lui Dumnezeu

Cât de mult ajută pocăinţa ca să facă să dispară răul!

În orice caz, pocăinţa este mare lucru. Noi încă n-am înţeles că omul prin pocăinţă poate schimba hotărârea lui Dumnezeu. Acesta nu-i lucru mic, ca omul să aibă o astfel de putere.

Faci rău? Dumnezeu îţi dă o pălmuţă. Spui „Am greşit”? Se opreşte şi-ţi dă binecuvântări. Adică, atunci când copilul cel neas­tâmpărat îşi vine întru sine, se pocăieşte şi este mus­trat de conştiinţa sa, tatăl lui îl răsfaţă cu dragoste şi îl mângâie. Israeliţii, deoarece s-au depărtat de po­runcile lui Dumnezeu, au trăit în robie 75 de ani. Şi în cele din urmă, atunci când s-au pocăit, apare împăratul Cirus, care s-a arătat mai bun decât fiii lui Israel, ce au spurcat cele sfinte pe care le aveau pentru jertfe. Dumnezeu i-a schimbat mintea şi l-a făcut să creadă în Dumnezeul Cerului. Astfel, acela a lăsat pe israeliţi liberi, le-a dat bani, lemne pentru Templu, le-a făcut zidurile Ierusalimului şi a arătat o astfel de bunătate şi o astfel de evlavie, ce nu le-au arătat într-un anumit fel nici israeliţii (Ezdra 1, 1). Şi toate acestea pentru că poporul s-a pocăit şi s-a schimbat (Ezdra 8, 88-92). Cât de mult ajută pocăinţa ca să facă să dispară răul!

Să citiţi toate Cărţile Macabeilor. Sunt foarte pu­ternice. Ce poruncă dăduse împăratul! Ca elefanţii să calce pe israeliţi. S-au dus ceilalţi, au pregătit cere­monia, au adăpat 500 de elefanţi cu vin tare şi tămâie ca să-i întărâte şi aşteptau pe împărat să vină ca să în­ceapă spectacolul. Dar împăratul uitase porunca ce o dăduse. Se duce îngrijitorul de elefanţi să înştiinţeze pe împărat, pentru că acela încă nu apăruse. „Împărate”, îi spune, „te aşteptăm. Toate sunt gata, elefan­ţii, iudeii şi cei chemaţi aşteaptă”. „Cine v-a spus să faceţi un astfel de lucru?” le spune. Strigăte, amenin­ţări… Şi aceasta nu s-a făcut o dată, ci de trei ori (III Macabei 5, 1-35). Oare a fost un lucru mic ca împăratul să uite porunca ce-o dăduse el însuşi? Şi nu numai aceasta, ci în cele din urmă şi-a schimbat toată purtarea sa faţă de iudei. Toată cheia aici este: să se pocăiască lumea.

Dumnezeu este foarte aproape de noi, dar si la mare inaltime. Pentru ca cineva sa-L “indoaie” pe Dumnezeu, sa-L faca sa Se coboare si sa ramana cu el, trebuie sa se smereasca si sa se pocaiasca. Atunci Preamilostivul Dumnezeu, vazand smerenia lui, il inalta pana la ceruri si-l iubeste foarte mult. “Bucurie se face in cer pentru un pacatos care se pocaieste”(Lc. 15, 7), spune Evanghelia. Dumnezeu i-a dat minte omului ca sa se gandeasca la greseala sa, sa se pocaiasca si sa ceara iertare. Omul nepocait este nespus de crud cu sine insusi. Este si foarte lipsit de minte, deoarece nu vrea sa se pocaiasca si astfel sa se slobozeasca din iadul cel mic in care traieste, care il duce la cel mai mare si rau, la cel vesnic. Astfel el se lipseste si de bucuriile paradisiace pamantesti, care se continua in rai langa Dumnezeu cu bucurii mult mai mari si vesnice.

Cat timp omul se afla departe de Dumnezeu, este in afara si de sine. Vezi, in Evanghelie ca fiul risipitor “venindu-si in sine, a spus: Merge-voi la tatal meu“. Adica atunci cand si-a revenit, cand s-a pocait, atunci a zis: “Merge-voi la tatal meu“. Cat timp traise in pacat, era in afara de el, nu era rational, deoarece pacatul este in afara de ratiune.

– Parinte, Avva Alonie spune: “De va vrea omul, de dimineata pana seara vine la masura dumnezeiasca” (Pateric, Avva Alonie, 3, p.37) La ce se refera?

– Viata duhovniceasca nu are trebuinta de ani. Intr-o secunda cineva se poate muta din iad in rai, daca se pocaieste. Omul este schimbator. Se poate face inger, dar se poate face si diavol. Mai, mai, mai, ce putere are pocainta! Absoarbe harul dumnezeiesc. Un gand smerit sa-si aduca omul in minte si s-a mantuit. Un gand de mandrie sa-si aduca si s-a dus, s-a pierdut, daca nu se pocaieste si il afla moartea asa. Desigur, gandul smerit trebuie sa fie insotit si de suspinul launtric, de zdrobirea launtrica. Pentru ca gandul este gand, dar exista si inima. “Si cu sufletul si cu inima si cu gandul“, spune cantaretul. Mi se pare ca Avva se refera la o stare mai permanenta. Este trebuinta de un interval de timp ca sa ajunga cineva intr-o stare buna. Daca gresesc si ma pocaiesc, sunt iertat in aceeasi clipa. Daca am duh de nevointa, incet-incet pot consolida o stare, dar pana atunci oscilez.

– Parinte, un om in varsta se poate ajuta duhovniceste pe sine insusi?

– Da, caci mai ales atunci cand cineva imbatraneste, i se da posibilitatea sa se pocaiasca, pentru ca il parasesc iluziile. Mai intai, deoarece odinioara, cand a avut puteri trupesti si n-a intampinat greutati, nu si-a dat seama de slabiciunile lui si credea ca se afla intr-o stare buna. Acum, cand intampina greutati si se plange, este ajutat sa inteleaga ca nu este in regula, ca schiopateaza si ca trebuie sa se pocaiasca. Daca pune in valoare duhovniceste putinii ani ai vietii ce i-au mai ramas si foloseste si experienta ce a dobandit-o in numerosii ani ai vietii sale trecute, nu-l va lasa Hristos, ci il va milui.

Sursa: Sfantul Paisie Aghioritul, Nevointa duhovniceasca, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003.

- Niciun comentariu:

 

Iertarea, leacul universat pentru trup și suflet! Cum putem să iertăm cu adevărat?

Vă iert pe toți cei care m-ați irosit și care m-ați folosit, ascunși după măști ale bunelor intenții și ale dragostei.

Vă iert pe toți cei care mi-ați luat pacea sufletească și care mi-ați oferit nopți albe, pline de frământări și de lacrimi.

Vă iert pe toți cei care mi-ați luat câte ceva, fie că au fost lucruri, timp, visuri sau oameni pe care i-am iubit și de care depindeam sufletește.

Vă iert pe toți cei care m-ați mințit, care mi-ați înșelat așteptările, care m-ați trădat și care m-ați lovit pe la spate, nemeritat.

Vă iert pe cei care ați făcut din durerile și din necazurile mele, bucuria voastră și prilej de a bârfi.

Vă iert pe toți cei care, prin disprețul pe care mi l-ați arătat, ați reușit să mă faceți să cred că nu sunt destul de bună și de frumoasă, că nu sunt demnă de voi, că n-am nicio valoare și că nu merit să fiu prețuită.

Vă iert pe toți cei care m-ați abandonat fără nicio explicație atunci când nu ați mai avut nevoie de mine, obligându-mă să trăiesc supliciul singurătății.

Vă iert pe toți cei care m-ați amăgit cu promisiuni frumoase și cu calități morale însușite doar pentru a-mi câștiga iubirea.

Vă iert pe toți cei care mi-ați întors spatele și care v-ați făcut nevăzuți în cele mai grele momente ale vieții mele.

Vă iert pe toți cei care ați stat în fața mea numai cu mâna întinsă, dar care nu mi-ați oferit niciodată nimic.

Vă iert pe toți cei care m-ați lovit peste obrazul pe care în trecut l-ați pupat și l-ați mângâiat.

Vă iert pe toți cei care mi-ați împovărat sufletul cu griji inutile, cu regrete, cu complexe și cu dureri nemeritate.

Vă iert pe toți cei care ați încercat să mă schimbați, să îmi luați libertatea de a fi eu, să mă asimilați turmei și să mă minimalizați.

Vă iert pe toți cei incapabili să mă cunoașteți, care m-ați denigrat și care m-ați judecat după prejudecăți proprii, după părerile altora despre mine și niciodată după calitățile mele obiective.

Vă iert pe cei care ați fost indiferenți la durerile mele, care mi-ați oferit priviri urâcioase când meritam și aveam nevoie de un zâmbet, care m-ați rănit cu cuvinte grele atunci când aveam nevoie de o vorbă bună și care mi-ați întors spatele atunci când aveam nevoie de o îmbrățișare și de o apropiere…

Vă iert pentru că vreau să îmi eliberez sufletul și mintea de voi.

Vă iert și vă uit…

Să fiți fericiți!

sursa irinab.com

Ce este iertarea?

Iertarea este mişcarea sufletului prin care descoperim, pe de o parte, că avem nevoie să primim şi să oferim iertare, dar că nu ştim şi nu putem s-o facem şi, pe de altă parte, că nu e nevoie decât să o cerem de la Dumnezeu. Iertarea este dragoste, iertarea este mila lui Dumnezeu trecută în mine, pe care eu o trec aproapelui meu sau celui care m-a rănit sau mie, şi zic: „Doamne, vino Tu şi iartă!”. „Numai Dumnezeu iartă!”, spun atât de bine, dar fără să ştie bine ce spun, mulţi din cei ce refuză să ierte… Ei mărturisesc jumătate din taina iertării. Cealaltă jumătate este faptul că Dumnezeu nu iartă undeva ci în sufletul omului.

Iertarea este lucrarea lui Dumnezeu în om, atât pentru a-i oferi iertarea pentru păcatele proprii, cât şi pentru a-i oferi puterea de a ierta celor care i-au greşit lui. E aceeaşi lucrare. Da, iertarea se cere şi când dorim să o acordăm cuiva. Uneori poate fi foarte simplu. Iată, în fiecare seară, înainte de a ne duce la culcare, putem spune o rugăciune în patru paşi. Unu: „Doamne, îţi mulţumesc şi Te binecuvântez pentru că astăzi…” şi să spunem ce motive avem să-I mulţumim şi să-L binecuvântăm pe Dumnezeu pentru ziua respectivă. Doi: „Doamne, ajută-mă să iert cum ierţi Tu, vino Tu în mine şi iartă pe…” şi spunem numele celor pe care avem a-i ierta pentru ziua respectivă, care ne-au greşit nouă în ziua respectivă, mai mult sau mai puţin. Chiar dacă ni se pare că nu este important, să iertăm orice privire sau orice strâmbătură pe care ne-o amintim, pentru că asta înseamnă că ne-a rănit puţin şi că este nevoie să iertăm. Trei: „Doamne, iartă-mă pe mine pentru că…” şi aici ne amintim tot ce am greşit în faţa lui Dumnezeu şi a aproapelui. La ultimul pas: „Doamne ajuta-mă ca mâine…”, şi spunem ce dorinţe avem noi pentru mâine, să punem în faţa Domnului toată dorirea noastră. Şi, seară de seară, aceasta rugăciune ne va obişnui să trăim într-o relaţie vie cu Dumnezeu, zi de zi, ceas de ceas şi clipă de clipă, pentru că orice clipă fără Dumnezeu este iad şi suferinţă.

(Monahia Siluana Vlad, Meșteșugul bucuriei, Vol. II, Editura Doxologia, Iași, 2009, p. 21-22)

- Niciun comentariu:

 

Pr. Cleopa: „Nimic rău nu te atinge, dacă ai trei lucruri… Pot să vină toti dracii din iad că nu au ce-ţi face”

Nici descântecele, nici vrăjitoriile, nici fermecătoriile, nimic, nimic nu poate să-ţi facă nimeni, dacă ai trei lucruri: dacă posteşti sfintele posturi, dacă eşti mărturisit curat şi dacă mergi regulat la biserică. Nu-ţi poate face nimeni niciodată nici un rău. Pot să vină toti dracii din iad că nu au ce-ţi face.

Odată ce te-ai mărturisit şi eşti sub canonul duhovnicului ai intrat în taina lui Iisus Hristos.

De aceea când se întâmplă ceva, o sfadă în casă la voi, ori femeia, ori bărbatul, ori un copil, ştii care biruieşte? Ia să-mi spuneţi! Mânca-v-ar raiul! Cel care va zice întâi: „Iartă-mă, mamă, că am greşit” sau „Iartă-mă, bărbate, că am greşit” sau „Iartă-mă, femeie”, acela a biruit pe draci. În măsura în care iartă, e şi el iertat de Dumnezeu.

Nu când ţi-a zice unul „Iartă-mă”, tu să-i zici: „Du-te de aici, lasă că te ştiu eu cine eşti!”, că atunci eşti mai rău decât toţi dracii. Când lui Petru apostolul i se părea că e milostiv, L-a întrebat pe Mântuitorul, Doamne, de câte ori voi ierta pe fratele meu? Până la şapte ori într-o zi? Mântuitorul i-a curmat pentru veşnicie părerea asta: Petre! Nu de şapte ori, ci de şaptezcci de ori câte şapte într-o zi. Adică întotdeauna.

Chiar dacă te-a bătut unul, dacă îi zici „iartă-mă”, ai biruit şi pe diavolul şi pe el. Ţi-ai luat cununa de mucenic, dacă ai cerut iertare. Se întâmplă în viaţa omului, în casă, câte nu se întâmplă? Care îşi cere iertare întâi, acela a biruit. Şi el are plată mare la Dumnezeu şi îl linişteşte pe celălalt.

Extras din Ne vorbește Părintele Cleopa, Vol. 15, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, pag. 108

- Niciun comentariu:

 O RUGĂCIUNE CU MARE PUTERE A ELIBERĂRII DE SUPĂRĂRI ȘI NECAZURI... (a părintelui Arsenie Boca)."

"Doamne, Tu ești mare, Tu ești Dumnezeu, Tu ești Tatăl, Pe Tine Te rugăm, prin mijlocirea Sfinților Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail, să ne eliberezi de tot răul care ne-a robit, de neliniște, de tristețe și de obsesii.
Te rugăm, izbăvește-ne Doamne, de ură, de desfrânare și de invidie! Te rugăm, izbăvește-ne, Doamne, de gelozie, de mânie și de frică!
Te rugăm, izbăvește-ne, Doamne, de gândul sinuciderii ori al avortului!
Te rugăm, izbăvește-ne, Doamne, de orice formă de destrăbălare!
Te rugăm, izbăvește-ne Doamne, de farmece și de vrăjitorie!
Te rugăm, izbăvește-ne Doamne, de destrămarea familiei și de orice rău ascuns!
Te rugăm, izbăvește-ne, Doamne! Tu, Doamne, care ai spus: „Pacea Mea o las vouă, pacea Mea dau vouă!”, dăruiește-ne prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria eliberarea de orice formă a răului și bucuria veșnică, întru împărăția Ta.
Amin!”.
- Niciun comentariu:
Abonați-vă la: Postări (Atom)