februarie 07, 2023

 Într-o zi, un profesor universitar a venit să-l viziteze pe Sfântul Paisie. S-au așezat și au început să vorbească. Omul de știință spunea că nu credea în Dumnezeu pentru că el predă fizica și "știința nu ajută să ai credință". Sfântul Paisie i-a răspuns: "Chiar și șopârlele au mai mult creier decât tine." A luat în mână una dintre acele șopârle care se învârteau pe acolo și a întrebat-o: "Există Dumnezeu?" Și șopârla s-a așezat pe picioarele din spate și a dat de mai multe ori din cap cap, afirmativ. Toți care au fost acolo pot depune mărturie. Dacă astfel de lucruri se întâmplă în zilele noastre, de ce nu s-ar fi întâmplat ieri? Fără sfinți, Evanghelia n-ar avea nicio dovadă. În toate timpurile, Biserica naște sfinți: ieri, astăzi și mâine.

 Vineri seara au fost gata toate investigațiile, diagnostic: colesteatom dorsal d9-d12. Sâmbătă, mama mea a fost să se roage la catedrală, la moaștele Sfintei Parascheva, în aceeași seară seară eu m-am spovedit și a doua zi, duminică, a venit preotul slujitor la capela spitalului și m-a împărtășit.

Acum 17 ani, am ajuns la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, din cauza paraplegiei. Era miercuri, 24 noiembrie. Vineri seara au fost gata toate investigațiile, diagnostic: colesteatom dorsal d9-d12. Sâmbătă, mama mea a fost să se roage la catedrală, la moaștele Sfintei Parascheva, în aceeași seară seară eu m-am spovedit și a doua zi, duminică, a venit preotul slujitor la capela spitalului și m-a împărtășit.

Duminică seara am paralizat, în timp ce mergeam ținându-mă de brațul mamei, pe holul spitalului. Luni dimineața am intrat în operație, care a durat mai mult de două ore. Imediat după intervenție,  am putut să-mi mișc picioarele. Mama mi-a adus vată cu ulei de la racla Sfintei Parascheva. De fiecare dată când mă atingea cu ea, simțeam o răcoare plăcută. O iubesc mult de atunci pe Sfânta Parascheva. Din mila lui Dumnezeu, după operație m-am recuperat bine și am devenit studentă a Facultății de Teologie din Iași. De atunci, Sfânta Parascheva nu a încetat să mă ajute. (N. V.)

 

Sfântul Ierarh Partenie, Episcopul Lampsacului 

7 februarie

Sfântul Partenie, mergând în episcopia încredințată lui, a găsit că toată cetatea ținea de păgânătatea elineștii închinări la idoli, iar creștinii erau în număr mic; și se supără foarte mult bunul păstor. De aceea nu înceta sfătuindu-i, mustrându-i, rugându-i și arătându-le calea adevărului și făcând minuni întru numele lui Hristos, tămăduind pe bolnavii lor, până ce i-a adus la cunoștința adevăratului Dumnezeu.

 „Știi mămică, de ce îmi place să merg și să mă închin la Capul lui de multe ori? Pentru că miroase frumos și miroase altfel de cum miroase icoana Maicii Domnului de aici”.

Stareța de la Sfânta Mănăstire Makrimallis, unde se păstrează cea mai mare parte a cinstitului Cap al Sfântului Partenie, obișnuiește să spună: „Sfântul este viu și își face de multe ori simțită prezența vie în mănăstirea noastră. Închipuiți-vă – ne spune – că poate să vină un grup să cânte sfântului Paraclisul, și acesta să răspândească o mireasmă vie.

Foarte deosebită a fost mireasma care s-a revărsat de la sfânt în vara lui 1993, când a fost vizitată mănăstirea noastră de un ieromonah de la Sinai. Încă de când urca mașina care-l aducea aici, și pe măsură ce se apropia, o mireasmă puternică s-a răspândit din biserică. A umplut biserica, a umplut curtea bisericii și nu numai, s-a revărsat și dincolo de curte, ca să-l întâmpine pe ieromonah. Maicile mănăstirii au simțit această mireasmă sfântă. Însă nu numai ele, ci și pelerinii vizitatori ai mănăstirii. Și, firește, unii se întrebau: «Dar cu ce parfumuri ați dat de miroase așa frumos peste tot?» - și răspunseră atunci, și cam în același fel răspund de fiecare dată când li se pun întrebări de acest fel despre mireasma specifică a sfântului: «Noi nu numai că nu stropim cu parfumuri, dar și substanțele pe care le folosim, ca să curățim sfintele vase din biserică nu se simt chiar așa pentru parfumul lor, ci dimpotrivă». Mireasma aceea plăcută a ținut cât a stat călugărul la mănăstire și când a plecat, s-a stins încet-încet”.

Ceea ce este deosebit, precum ne spune stareța mănăstirii este că „Sfântul revarsă mireasmă plăcută când vrea el”.

Această mireasmă sfințită a sfântului au simțit-o intens și membrii unei familii prietene cu noi. L-au vizitat pe Sfânt împreună cu duhovnicul lor, ca să-l roage pentru o problemă serioasă de sănătate care îi preocupa. Așa cum ne-au povestit, nu au făcut nici doi pași în curtea mănăstirii și o mireasmă tare îi cuprinse. Au înaintat, tot așa, au intrat în biserică, la fel. Au făcut rugăciunea și pe toată durata ei, parfumul ce ieșea era puternic și uimitor.

Referitor la aceasta, prietena noastră ne-a spus că la un moment dat al rugăciunii, când o maică a adus cădelnița preotului și acesta a tămâiat, s-a deosebit clar mirosul de tămâie de mirosul care se revărsa de la sfânt. A luat sfârșit rugăciunea și au fost găzduiți pentru puțin la arhondaricul mănăstirii. Când au ieșit de la arhondaric, s-au dus să-și ia rămas bun de la sfânt, și iar aceeași mireasmă i-a învăluit.

Și nu numai atât, copilul cel mic al familiei, care era în vârstă de cinci ani, ori de câte ori venea în vizită la mănăstire îi plăcea să meargă să stea câtva timp la Capul sfântului, aplecat deasupra și apoi să se închine. Și o dată a explicat în mod deosebit mamei lui: „Știi mămică, de ce îmi place să merg și să mă închin la Capul lui de multe ori? Pentru că miroase frumos și miroase altfel de cum miroase  icoana Maicii Domnului de aici”.

Acest miros foarte plăcut arată și în zilele noastre prezența puternică a acestui mare sfânt din vechime a Bisericii noastre, a Sfântului Partenie, făcătorul de minuni. Viu printre noi și azi, el ne mângâie și ne sprijină, ne întărește în acești ani grei pe care-i trăim, vindecând atât sufletele noastre chinuite, cât și trupurile.

Fie ca Sfântul Partenie să fie un mijlocitor înflăcărat al nostru pe lângă Dumnezeu! Amin.

(Maria Meletiou MakriUn sfânt din vechime viu printre noi – Sfântul Partenie din Lampsakos, Sfântul ocrotitor al bolnavilor de cancer, Editura Bunavestire, pp.140-143)

 

Sfântul Partenie dăruieşte un copil unui cuplu nefericit


Luând sfârşit rugăciunea, părintele Emmanuil le-a dat câteva sfaturi: le-a spus să se spovedească, să aibă credinţă, iar Dumnezeu o să-i ajute. Când cobo­râră la Fundaţie, i-a mângâiat cu ştirea că sfântul trebuie să fi auzit rugăciunea lor, întrucât a dat semn în timpul rugăciunii lor: candela care se află în faţa marii sale icoane, s-a mişcat într-un fel deosebit, pe toată durata Paraclisului. Acest amănunt nimeni altul nu l-a băgat în seamă.

Doamna Katerina Ţekoma, de 35 de ani, care locuieşte în Kipseli, ne-a povestit despre modul în care a intrat în viaţa ei Sfântul Partenie şi i-a făcut bine.

Doamna Katerina cu soţul ei, funcţionar la Mi­nisterul Apărării Naţionale, trăiau, timp de patru ani după căsătoria lor, o mare dramă: nu puteau să aibă copii. Alergau întruna pe la medici, care nu găseau nici o cauză patologică. „Sterilitate inexplicabilă” era concluzia lor, de aceea cauza problemei lor o puneau pe seama stresului, pe care sarcina îndelung aşteptată a creat-o cuplului.

Pe măsură ce trecea timpul, ei erau tot mai disperaţi şi începură să recurgă la toate mijloacele de care dispune ştiinţa secolului nostru în acest dome­niu. Doamnei Katerina i se administrau hormoni, dar nu se întâmpla nimic. În cele din urmă recurseră la fertilizare artificială, dar nici în acest fel nu reuşiră ceea ce îşi doreau atât de mult.

Însă, pentru că amândoi sunt oameni credincioşi, în toţi aceşti ani nu cerură ajutor numai de la medici, ci şi de la Dumnezeu şi sfinţii Lui. Alergau mereu la mănăstiri şi biserici şi îi rugau pe sfinţi şi mai presus de orice pe Maica Domnului, ca mamă ce este, să i se facă milă de ei.

Timp de patru ani nu obţinură nimic, cu toate eforturile lor pline de nerăbdare şi cu toate rugăciu­nile lor. Katerina a obosit să mai alerge pe la medici şi să încerce fiecare metodă nouă care i se propunea ca să facă copil; aşa că s-a hotărât să oprească toate acestea şi să lase totul în mâinile lui Dumnezeu, pe Care Îl rugau tot mai mult.

Trecură cinci luni, până când prietena ei, Dimi­tra, o fată care a crescut la Fundaţia Lyrios, iar acum este căsătorită cu copii, îi vorbi de Sfântul Partenie, un sfânt cu totul necunoscut pentru ea.

Într-o zi, pe 14 februarie 1999, în zi de duminică şi la o săptămână după prăznuirea zilei de pomenire a sfântului, o conduse la Fundaţia Lyrios. Acolo ajunse disperată şi dezamăgită. Împreună cu soţul ei şi cu Dimitra, spuseră problema lor părintelui Emmanuil Makri, care, după ce-i ascultă, le propuse să facă o rugăciune şi să-l roage cu toţii pe Sfântul Partenie.

Au urcat la bisericuta lui şi au făcut rugăciune, rugându-l fierbinte să-i miluiască, pentru că speranţele lor ca să seîmplinească marea lor dorinţă se micşorau întruna.

Luând sfârşit rugăciunea, părintele Emmanuil le-a dat câteva sfaturi: le-a spus să se spovedească, să aibă credinţă, iar Dumnezeu o să-i ajute. Când cobo­râră la Fundaţie, i-a mângâiat cu ştirea că sfântul trebuie să fi auzit rugăciunea lor, întrucât a dat semn în timpul rugăciunii lor: candela care se află în faţa marii sale icoane, s-a mişcat într-un fel deosebit, pe toată durata Paraclisului. Acest amănunt nimeni altul nu l-a băgat în seamă.

Cu adevărat, în ajun de 25 martie, primind rezultatul testului de sarcină pe care l-a făcut la îndem­nul medicului (ea însăşi nici nu a vrut să-l mai facă, pentru că era disperată să facă teste care ieşeau toate negative), constată că rămăsese însărcinată în inter­valul de la 14 februarie, cănd făcuse Paraclisul Sfân­tului, până la 4 martie.

Bucuria lor a fost de nedescris. Sfântul, pe care nu-l cunoscuseră până atunci, le-a dăruit copilul pe care l-au aşteptat timp de cinci ani. Astfel, în noiem­brie 1999 Katerina a adus pe lume un băieţel sănătos, iar acum ţine fericită în braţe marele dar al sfântului, marele dar al lui Dumnezeu şi Îl preamăreşte pe Dum­nezeu şi pe Sfântul Partenie, care i-a binecuvântat familia, rugându-l, dacă este voia lui Dumnezeu, să-i trimită şi alţi copii.

(Maria Meletiou-Makri, Un sfânt din vechime viu printre noi, Sfântul Partenie din Lampsakos (Sfântul ocrotitor al bolnavilor de de cancer), Editura Bunavestire, p. 64-66)

 Roadele de fapte bune ce ni le-a lăsat Hristos

Să le-aduni prin milostenii, cât trăiești, aicea, jos.

Dezlipește-te de lume și de toate ale ei,

Căci aici le lași pe toate, și de vrei, și de nu vrei.

Viața trece ca o floare, și precum trece un vis

Le lași și te duci de-aicea, sus, la cer, în paradis.

Iar acolo viața este fără capăt și sfârșit,

Vezi, de fapt, c-aici, în viață, nu ți-ai adunat nimic.

Vezi c-acest morman de lucruri după care-ai alergat

Au rămas aici, în lume; la nimic n-au ajutat.

Vezi atunci momente-n care alergai ca un nebun

După bogății prin lume, și-au trecut precum un fum.

Îți vezi drumul tău prin lume, de la leagăn la mormânt,

Numai groapă și adâncuri care s-au descoperit (păcatele).

Și atunci, smerite suflet, plângi, suspini, te tânguiești,

Lacrimi lungi, pârâu de lacrimi, cu nimic nu folosești.

Ai trăit aici în lume, în zadar te-ai ostenit,

Fără fapte bune-acolo, focul veșnic te-a-nghițit.

Roadele de fapte bune ce ni le-a lăsat Hristos

Să le-aduni prin milostenii, cât trăiești, aicea, jos.

Nu le-ai mai luat în seamă; neglijând, ai amânat.

Și ți-ai zis că este vreme, după care ai uitat.

Nu ai zis o rugăciune, milostenii n-ai făcut,

Nici biserica, adesea, să o cercetezi n-ai vrut.

Ai trăit precum păgânii, fără sfinți și Dumnezeu,

Ți-ai trăit această viață numai după placul tău.

Rugăciune și metanii n-ai vrut ca să faci ades,

Nu te-ai spovedit vreodată, că aveai alt interes.

A trecut timpul vieții, vremea le-a acoperit,

Iar acum, iubite suflet, stai cu frică și smerit.

De aceea, cu-ntristare, vă rog ca pe Dumnezeu,

Ascultați-mă pe mine, ca să nu vă fie greu:

Adunați-acum, din vreme, milostenii adunați,

Pe bătrâni și pe bătrâne cât puteți îi cercetați.

Un cuvânt de mângâiere, și acela e primit,

Iar în cer rămâne pururi, proaspăt, pururi ne-nvechit.

Iar săracului ce vine și-ți întinde mâna lui,

Pune-i un bănuț în mână, căci dincolo nu ai cui.

Iar săracul, pentru tine, și la cer se va ruga,

Rugăciunea lui fierbinte de la iad te va scăpa.

Vai, câtă durere are acel suflet păcătos,

Atunci când de-aicea pleacă înaintea lui Hristos.

Rănile multor păcate îl înconjură pe om,

Vina lor îl urmărește până la înaltul Tron.

Atunci plânge și se teme, ridicându-și ochii-n sus,

Rău se tulbură sărmanul; dracii trag de el în jos.

Arde-n el păcatul care l-a făcut cât a trăit,

Iar acum plânge amarnic pentru ceea ce-a greșit.

Și sărmanul suflet plânge, dar nu-i mângâiat acum.

Strigă cât îl ține gura, văzând numai draci și fum.

Milă-ar vrea, dar vai, acuma, n-are cine să i-o dea,

Până ce-a trăit în lume, la acestea nu gândea.

Și se duce osânditul către locul pregătit

Pentru cei ce-n lumea asta n-au vrut a se pocăi,

Iar acum degeaba strigă, viața i s-a terminat.

Locul de osândă veșnic singur și l-a câștigat.

Dragii mei, luați, deci, seama, ca să nu fiți înșelați,

Cât trăiți aici, în lume, fapte bune adunați.

Căci sosește clipa-n care Dumnezeu ne va chema,

Iar fără de fapte bune, Doamne, ce răspuns vom da?

 Din frica de Dumnezeu nasc și cresc în noi credința, nădejdea și dragostea; iar din temerea de moarte se nasc lacrimile și căința pentru păcate.

Să cerem de la Dumnezeu, prin rugăciune, frica de Dumnezeu și cugetare la moarte; că frica de Dumnezeu e începutul înțelepciunii, iar frica de moarte și de judecată păzesc de păcate și ne îndeamnă la pocăință.

Acesta este, cred eu, cel mai bun sfat pentru mireni. Din frica de Dumnezeu nasc și cresc în noi credințanădejdea și dragostea; iar din temerea de moarte se nasc lacrimile și căința pentru păcate.

(Arhimandritul Ioanichie BălanPărintele Paisie duhovnicul, Editura Apologeticum, 2005, p. 16)