https://au-quiz.buzz/36657358560705715/ Ce se întâmplă dacă ai o șansă de un milion de lire? Poate vrei să știi cât de puternic ești și câți bani poți câștiga. Vino și participă! ! !
SUPER OFERTA DIN ACEASTA SAPTAMANA:
Primeste 500 EUR automat in contul tau pentru fiecare 30 de persoane inregistrate si aduse de tine!
Invită-ți prietenii și vei câștiga mai mulți bani, primești un plus de 40% din venitul prietenilor tăi!
SUPER OFERTA DIN ACEASTA SAPTAMANA:
Primeste 500 EUR automat in contul tau pentru fiecare 30 de persoane inregistrate si aduse de tine!
Invită-ți prietenii și vei câștiga mai mulți bani, primești un plus de 40% din venitul prietenilor tăi!
Cu sute de ani în urmă, domnea peste regatul său un împărat puternic și credincios, dar care nu avea nici un fecior. Și deși îmbătrânise, nu și-a pierdut nădejdea și, împreună cu împărăteasa, se rugau în fiecare zi, cerându-i lui Dumnezeu să le binecuvânteze casa cu un baiat care să moștenească tronul.
Bunul Dumnezeu s-a îndurat de rugăciunile lor și iată că peste puțină vreme s-a născut în palatul regelui un prunc frumos și voinic, pe care l-au botezat Onufrie (care înseamnă ”mereu fericit”). Dar, printr-o descoperire dumnezeiască, împăratului i s-a arătat că rostul acestui prunc minunat este să crească departe de palat și de gâlceava lumii. Așa că acesta și-a luat fiul si, cu ajutorul lui Dumnezeu, a ajuns după cale lungă să le-ajungă, la porțile unei mănăstiri. Calugării l-au “înfiat” pe micuțul prinț, făgăduind să-l crească în credință și cumpătare. Împăratul le-a mulțumit si, punându-și nădejdea în mila Domnului, l-a lăsat pe prunc la mănăstire și s-a întors la treburile statului.
Darul micului Onufrie
Iată că au trecut câțiva anișori, iar copilul crescuse. Se învățase chiar să meargă singur, în fiecare zi, să-i ceara călugărului de la bucătărie câte o bucată de pâine. Pleca mulțumit rupându-și pentru sine câte o bucățică, să-și astâmpere foamea, dar cu restul de pâine dispărea în biserică. Iar călugării, care munceau de zor prin împrejurul mănăstirii se întrebau nedumeriți ce face băiețelul cu pâinea, că doar nu o sta în biserică să mănânce?! De fapt, micul Onufrie se ducea grăbit la icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în brațe și așeza în fața icoanei bucata de pâine, spunându-i Pruncului Iisus Hristos:
-Și tu ești mic și poate ți-o fi și ție foame…Uite, ți-am adus pâine proaspătă, să mănânci și tu!
Apoi pleca bucuros și mulțumit.
Primește cel ce dăruiește
Dar călugării, neștiind nimic din toate acestea, s-au hotărât să-l dezvețe pe copil să mai intre cu pâinea în biserică. Așa se face că, într-o zi, când micul Onufrie a venit iar să ceară o bucată de pâine, căci i se făcuse foame, părintele călugăr de la bucătărie i-a zis răspicat că azi nu primește nici o firimitură. Să se ducă în biserică să ia pâinea de unde-a pus-o.
Nedumerit, băiețelul a plecat cu lacrimi în ochi. A intrat în biserică, s-a dus la icoana Maicii Domnului cu Mantuitorul și, cu lacrimi în ochi, a început să se roage de Pruncul Iisus:
-Am venit la Tine, fiindcă mi-e foame și părintele nu vrea să-mi dea de mâncare… Așa că te rog, dă-mi și mie o bucățică de pâine, că și eu Ți-am dat, când am avut!…
Chiar în acea clipă o dumnezeiască minune s-a întâmplat! Pruncul Iisus, zugrăvit în icoană, și-a întors privirea către băiat, i-a zâmbit și, aplecându-se din brațele Sfintei Sale Maici, i-a întins micuțului Onufrie o pâine mare și frumoasă, caldă și cu miros îmbietor.
Băiețelul s-a luminat la chip, a multumit frumos și a plecat cu pâinea în brațe, dar cu mare greutate, căci nu era doar o bucată de pâine, cum dusese el la icoană, ci o pâine mare și grea, pe care copilașul de doar câțiva anișori abia o putea ține în brațe. Și fiind mai mult decât ar fi vrut el să mănânce, s-a dus cu ea la părintele stareț și la ceilalți călugări să le dea și lor.
-Ia uitați ce mi-a dat mie Pruncul Iisus!-zicea cu bucurie copilul, mândrindu-se cu ditamai pâinea proaspătă din brațele sale.
Călugării toți au rămas uimiți de minunea săvârșită. Părintele stareț le-a împărțit tuturor câte o bucată din sfânta pâine, ca să fie tuturor spre binecuvântare și învățătură, iar călugării au spus cu toții că niciodată în viața lor nu au mâncat o pâine atât de bună.
Desigur, doar era “frământată” din dragoste și “coaptă” la flacăra credinței și dăruită lor printr-o minune atât de frumoasă, cum numai Dumnezeu Bunul si Milostivul știe să facă!
Sfântul Onufrie cel Mare sau Onufrie Pustnicul
Peste ani, băiețelul a crescut, devenind un tânăr plin de râvnă și credință, ajungând, după strădaniile sale și cu ajutorul lui Dumnezeu, la măsura sfințeniei. S-a retras în pustiu, unde a dus până la bătrânețe o viață simplă și binecuvântată, de aceea este reprezentat în icoane îmbrăcat foarte sumar, caci se mulțumea cu puțin; nu avea o fire pretențioasă, ci blândă și smerită. Sfântul Onufrie este pentru toți creștinii un exemplu de dragoste și credință, o icoană a simplității și smereniei.
În amintirea dragostei pe care Sfântul Onufrie, încă de mic copil, a avut-o pentru Dumnezeu, copiii spun urmatoarea rugaciune:
“Sfinte Părinte Onufrie, ție, când erai copil, ți-a dat Pruncul Hristos o pâine mare și frumoasă și, de aceea, te rugăm ca prin rugăciunile tale să ne rânduiești și nouă toate cele spre trebuința trupului și a sufletului, ca astfel să putem crește mari și să urmăm pilda vieții tale! Amin!”
Sfântul Onufrie a trăit cu 1600 de ani în urmă în deșertul egiptean, unde se ruga necontenit pentru liniștea și pacea oamenilor. Este prăznuit pe 12/25 iunie.
Extras din Povești cu sfinți pentru copii cuminți, de Leon Magdan.
“Frati creștini,
Ne aflăm în sărbătoarea Bunei Vestiri. S-a vorbit aseară despre această sărbătoare, și astăzi la Sfânta Liturghie, și aș vrea să adaug și eu ceva în seara aceasta. Mai întâi aș vrea să vă spun ceva despre orașul Maicii Domnului, despre acel Nazaret al cărui nume îl știm din copilărie (…).
Mai întai, Țara sfântă, această țară a lui Iisus și a profeților este pe malul Mediteranei, între Mediterană și Iordan. Are trei provincii: Iudeea, partea de sud, unde este Ierusalimul, Samaria, partea de mijloc și Galileea, partea de nord.
În partea de nord, în susul acestei Galilei, este muntele Carmel, în care sfântul prooroc Ilie a adus jertfa sa faimoasă care nu se poate uita, într-un moment de mare criza religioasă, în veacul al VII-lea înainte de Hristos. Deci Carmelul, un podiș muntos, cam așa cum este podișul Ardealului, care și iarna are iarbă și flori, fiind aproape de Mediterană, care trimite căldura ei binecuvântată și asupra acestei regiuni muntoase. Tot in aceasta Galileea, partea de nord a Palestinei, partea catre Iordania de astazi, deci catre rasarit, este marginita de Marea Galileii sau a Ghenizaretului, pe care Iisus si pescarii lui, sfintii apostoli, adeseori o strabateau in lung si in lat. Adeseori vedem pescarii, sfintii apostoli si ai lor, pescuind in acesta mare care are foarte multi pesti. Si atunci ca si acum, barci strabat in toate sensurile aceasta mare a Galileii care este o mare limpede, insa cu foarte multi curenti, incat adeseori apa se misca, la cea mai usoara adiere a vantului se fac valuri marisoare. Daca este un vant mai puternic, valurile se ridica sus de tot. In acea noapte de neuitat, cand apostolii veneau de dincolo de mare, deci din Iordania de astazi, catre Capernaum, s-a starnit furtuna, incat s-au spaimantat ca se ineaca. Iisus dormea la carma. Si Il scoala pe Iisus:„Doamne, scoala, ajuta-ne, ca pierim!”1. Valurile aruncau apa in corabie. Aceasta este Marea Galileii sau Marea Ghenizaretului. In aceasta regiune, un fel de Bucovina a noastra, sunt mai multe orase; orasul principal este Nazaretul. Si mai este un oras, Cana, Cana Galileii, unde Iisus a facut prima minune, unde a schimbat apa in vin.
Nazaretul este un orasel destul de mare astazi. Pe vremea Mantuitorului era micut, era un sat. In cei doua mii de ani de crestinism, acest sat a crescut si are infatisarea unui oras. Este construit pe un fel de amfiteatru. Partea lui de sud este inalta. Sus de tot sunt niste paduri care continua acest amfiteatru, incat toate casele de pe aceasta inaltime privesc catre rasarit si toate primesc soarele in fata lor in orice inceput de zi. De acolo de sus se vede in departare muntele Hermonului, de care aminteste psalmistul2. Acest munte al Hermonului are aproape toata vremea zapada pe toata creasta lui alba: in mai am vazut zapada pe creasta lui. In acest oras Nazaret acum sunt si blocuri. Partea de sus se cheama Illit Nazaret si in partea de apus a Nazaretului sunt multi romani, insa si evrei si rusi, refugiati acolo. In piata din Nazaret am intalnit multi evrei romani. Nu stiam cum sa ma descurc cu limba si aud vorbind romaneste! Sigur, bucuria mea si a oricarui roman.
Nazaretul este plin de biserici. Toate bisericile au hramul de astazi, al Bunei Vestiri. Dimineata, cand incepe Liturghia, se aude un cor intreg de clopote. In cinstea Maicii Sfinte, fara indoiala, toate poarta hramul Bunei Vestiri. In centrul Nazaretului este o catedrala mare, mai mare decat toate bisericile, cu acelasi hram, catolica, construita acum vreo saizeci de ani, catedrala cu etaj. In partea de sus sunt niste panouri mari, incat fiecare dintre popoarele mari ale lumii crestine are cate un panou acolo, [pe care a pictat] fiecare ce a vrut, in fresca sau in mozaic. Jos, la parter, este o ingraditura, un fel de gardut din metal si inauntru este o scara care coboara. Acolo este vechea locuinta a Maicii Sfinte si a batranului Iosif, unde a crescut Iisus. Sunt niste casute mici de pamant, parte ruinate, insa se stie ca acolo a fost locuinta Sfintei Fecioare, unde a locuit Pruncul Iisus. In curtea acestei biserici este un atelier unde a lucrat Iosif teslarul. Si Iisus a invatat meseria de teslar in copilaria lui, incat cand Iisus era aproape de majoratul biblic, adica implinea treizeci de ani, era cunoscut sub aceste doua nume: Iisus fiul Mariei sau Iisus teslarul, fiul teslarului, al logodnicului, al batranului Iosif. Este si astazi acest atelier, fiind marturie a ceea ce a fost acum aproape doua mii de ani.
La marginea Nazaretului este o biserica ortodoxa, catedrala orasului Nazaret, pictata de curand de niste pictori romani care acum lucreaza in Cipru3. In aceasta biserica (…), spre nord, se face un fel de culoar, se coboara spre rasarit si acolo este un izvor. E un izvor cu marmura imprejurul lui, marmura care dateaza de pe vremea sfintilor imparati Constantin si Elena, inca de atunci, de pe vremea sfintei Elena, ca ea a ctitorit mai multe biserici in Tara sfanta. Pe vremea Maicii Domnului izvorul era liber, adica nu era nici un fel de constructie in jurul lui sau deasupra lui. Acum este biserica, aceasta catedrala. La acest izvor venea Maica Domnului si lua apa pentru parintii ei si pentru ea, dupa aceea pentru Pruncul Iisus, pentru copilul Iisus care a fost crescut in Nazaret, la distanta destul de mare. Era singurul izvor cu vana puternica in Nazaret; se numea Izvorul Fecioarei. Si acum la fel.
In ghidurile de acolo am intalnit precizarea ca Buna Vestire a Maicii Domnului s-a intamplat tocmai in momentul cand era la apa aici4. Maica Domnului avea acest obicei, inca din Templu, sa se roage continuu. Ajungand la apa, se ruga ca de obicei. In acel moment a aparut arhanghelul Gavriil si i-a spus ce stim din Evanghelia sfantului Luca5. Acolo a avut loc Buna Vestire, langa acest izvor al Fecioarei, al Maicii Domnului; de acolo si pana la Ierusalim sunt 100 de km.
Maica Domnului era inspaimantata de aceasta veste extraordinara, ca se va naste prin dansa Fiul lui Dumnezeu. Maica Domnului s-a inspaimantat de inger nu pentru ca ii era frica de ingeri. Acest arhanghel o ajutase pe Maica Domnului, hranind-o in Templu, timp de doisprezece ani. De la trei ani pana la cincisprezece, cat a stat acolo in Templu, arhanghelul Gavriil ii aducea in Sfanta Sfintelor mancare, hrana cereasca. Asa spune in Viata ei, in evangheliile apocrife pe care le avem, in special in Evanghelia sfantului Iacov, unde este vorba despre viata Maicii Domnului, tainica viata a Maicii Domnului. Deci ea cunostea pe acest arhanghel, insa s-a inspaimantat de aceasta veste nemaiauzita pana atunci, ca Dumnezeu se va naste prin ea. Si primind aceasta stire, prin acel cuvant „Fie dupa cuvantul tau”, a plecat repede in sud, mai jos de Ierusalim, adica la vara sa Elisabeta, pentru ca i-a spus arhanghelul Gavriil: „Iata Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea si e in a sasea luna acum“. Deci „nu e un lucru cu neputinta la Dumnezeu ce ti-am vestit tie. Se va intampla si cu tine asa ceva“.
Atunci ea a plecat cu graba la Elisabeta, in orasul sfantului Ioan Botezatorul. Acolo Maica Domnului a stat trei luni. Era sfanta Elisabeta in a sasea luna si cand era gata sa nasca, Sfanta Fecioara a plecat din nou la Nazaret. In timpul cat a stat acolo, sfanta Fecioara, fiind tanara, ajuta la gospodarirea acestei case de batrani, Zaharia si Elisabeta. Si intre altele, aducea apa — in Tara sfanta este o problema, sunt rare fantanile cu apa dulce, apa vie, adica nu apa din cisterna, ci apa din izvor. Parintii sfantului Ioan Botezatorul locuiau sus, pe o panta, in platou. Era mai greu de ajuns. Erau niste carari care urcau. Si acum se urca greu, atunci insa era si mai greu. Jos, la poalele acestei inaltimi este si astazi un izvor, de la care Maica Sfanta aducea apa acestei familii; se cheama si astazi Izvorul Fecioarei. S-a intors apoi in Nazaret Maica Sfanta si si-a continuat viata in casa parintilor sai, de fapt a rudeniilor sale, parintii ei murisera (…).
Acum, ca incheiere, vreau sa va citesc cateva lucruri din Invatatura de credinta a Bisericii noastre ortodoxe.
„Cand Fecioara a raspuns catre arhanghel: «Iata roaba Domnului sunt, fie mie dupa cuvantul tau», atunci trupul Mantuitorului Iisus Hristos S-a urzit in pantecele Preasfintei Fecioare Maria, prin impreuna—lucrarea Duhului Sfant. Atunci numaidecat...”
Spune Învatatura de credinta: S-a facut om desavarsit cu toate partile Sale, cu trup omenesc si suflet cuvantator, unite cu dumnezeirea in una si aceeasi Persoana. El era si om adevarat si Dumnezeu adevarat. Faptul ca Sfanta Fecioara Maria s-a invrednicit a fi Maica lui Dumnezeu (…), reparand greseala stramoasei noastre Eva, cea de demult, nascand pe Mantuitorul Hristos, ne indeamna a o cinsti ca pe Maica lui Dumnezeu, asa cum ne invata si cum canta sfanta Biserica.
De asemenea, faptul ca inainte de nastere, in timpul nasterii si dupa nastere a ramas Fecioara curata, este al doilea motiv pentru care noi, crestinii, o cinstim pe Maica Domnului, de-a pururea Fecioara. Lipsa de pacate personale, in afara de pacatul originar — mostenit de la parinti si de care a fost curatita in ziua Bunei Vestiri -, ca astazi,
„indata ce a primit sa devina Nascatoare de Dumnezeu, prin acel cuvant «Fie dupa cuvantul tau» — aceasta nevinovatie a vietii sale personale i-a adus atributul de Sfanta si Preasfanta si Preacurata. Pentru ca Sfanta Fecioara Maria s-a dovedit a fi mijlocitoarea crestinilor pe langa Fiul sau, Unul nascut, ducand rugaciunile noastre la Dumnezeu, noi crestinii ii aducem multumire si-i adresam intotdeauna rugaciunile noastre, ca uneia ce este plina de dar, mai presus de toti sfintii, mai presus de heruvimii si serafimii cei mai apropiati de Sfanta Treime“.
O cinstim pe Maica Domnului si ne rugam ei, pentru ca tot ce am pierdut prin Eva, adica nevinovatia, raiul, harul, familia sfanta, pe Insusi Dumnezeu, le-am redobandit, sau le putem redobandi prin Maica Domnului.
„Maica Domnului se afla la hotarul ce desparte creatura de Creator. Ea este «inaltime neajunsa de gandurile omenesti», cum o canta Acatistul ei, si «adancime nevazuta de ochii ingeresti», purtatoarea curatiei, aratarea Duhului Sfant si inceputul faptuirii duhovnicesti. Este modelul desavarsirii si al sfinteniei, modelul catre care trebuie sa tinda intreaga fire creata“.
Aceasta este credinta Bisericii noastre in Maica Domnului. Asa ne-a fost lasata de sfintii apostoli, asa am mostenit-o de la strabunii nostri si aceasta este Maica cea duhovniceasca a lumii intregi, cu care s-a hranit neamul nostru in veacurile zbuciumatei sale istorii. Pe Nascatoarea de Dumnezeu cu Pruncul in brate au zugravit-o iconarii nostri, au invaluit-o in nori de tamaie si de rugaciune preotii nostri. Au privit-o pe catapeteasma parintii si strabunii nostri, au tinut-o la capatai mamele noastre, au iubit-o si au cantat-o copiii nostri, sarutand-o, au implorat-o si au preamarit-o neam de neamul nostru.
Mergand pe urmele strabunilor nostri, sa le imitam si noi evlavia, taria credintei. Sa avem si noi in aceeasi cinste pe Maica Domnului, asa cum au avut-o ei. S-o chemam in viata noastra de toate zilele si sa-i spunem in rugaciune incurcaturile noastre, necazurile noastre, durerile, suferintele noastre, ca si ea a avut necazuri multe si grele si ne aude si ne intelege si ne poate ajuta cu adevarat, mijlocind pentru noi catre Bunul nostru Mantuitor. Sa cinstim sarbatorile ei, sa imitam pe cat se poate viata ei sfanta, smerenia ei, rabdarea ei, bunatatea ei de mama, sfintenia vietii sale adevarate.Sa ne rugam ei sa ne ajute sa intelegem bine invataturile sfintei Evanghelii, sa traim dupa poruncile Fiului sau si Dumnezeului nostru si sa ne rugam ei sa ne lumineze mintea si toate simtirile noastre sufletesti si trupesti, ca sa simtim si noi cu adevarat in viata noastra adierile Duhului Sfant, Sfintitorul si Mangaietorul care ne mangaie durerile, alina tulburarile noastre, sa ne sfinteasca si sa ne lumineze viata noastra intreaga.
Maica Domnului, Stapana prea buna si preacurata si binecuvantata, care esti plina de dar si poti face tot binele, tu ne stii viata noastra, cunosti dorul nostru de bine, neputintele noastre le cunosti si necazurile de asemenea le stii: dezleaga-le precum vrei. Pe toate le poti, cate le voiesti.
Amin”.
Biserica Ortodoxa marturiseste neintrerupt faptul ca fara Hristos nu putem face nimic, caci din El si prin El avem viata. Pentru aceasta, fara o autentica vietuire in Hristos, omul moare inca viu fiind. Acest lucru a fost spus de Insusi Mantuitorul Iisus Hristos, zicand:
„Ramaneti in Mine si Eu in voi. Precum mladita nu poate sa aduca roada de la sine, daca nu ramane in vita, tot asa nici voi, daca nu ramaneti in Mine. Eu sunt vita, voi sunteti mladitele. Cel ce ramane intru Mine si Eu in el, acela aduce roada multa, caci fara Mine nu puteti face nimic. Daca cineva nu ramane in Mine se arunca afara ca mladita si se usuca; si le aduna si le arunca in foc si ard. Daca ramaneti intru Mine si cuvintele Mele raman in voi, cereti ceea ce voiti si se va da voua” (Ioan 15, 4-7).
Vita-de-vie, chip al lui Hristos
Vita-de-vie este chip al lui Hristos, precum mladitele avand viata numai atata timp cat sunt altoite pe tulpina vitei-de-vie, tot asa, crestinii avand viata in ei numai atata vreme cat duc o autentica viata in Hristos, impartasindu-se direct din El.
Aceasta planta nu este aleasa la intamplare de Hristos, ci cu multa intelegere, vita-de-vie neputand ajunge la maturitate si la rodire de una singura, nefiind ajutata din afara. Astfel, daca aceasta planta nu este ingrijita de mana omului si nu este ajutata nici macar de un arac sau de un copac, pe care sa se catare, ea nu poate da rodul ei.
Precum vita-de-vie are nevoie sa fie taiata la vreme, tunsa si legata, spre a da rodul ei, tot asa si omul are nevoie sa fie indreptat, cand greseste, spre a putea rodi vesnic. La randul ei, orice roada duhovniceasca este conditionata de pastrarea dreptei credinte si a unei continue hraniri din Hristos.
Pentru minunatul ei inteles, vita-de-vie a fost imbratisata imediat de catre zugravii bisericesti, atat ca element decorativ, frunzele si mladitele acesteia impodobind marginile icoanelor si ale boltilor bisericesti, cat si ca icoana in sine, intruchipandu-l pe Iisus Hristos.
Vita-de-vie apare si in icoanele care infatiseaza arborele genealogic al lui Iesei, al lui Avraam sau al vreunui ctitor de seama. De asemenea, vita-de-vie apare si pe multe dintre catapetesmele vechilor biserici, mladitele acesteia imbratisand icoanele imparatesti, pe ale Sfintilor Apostoli si pe ale celorlalti sfinti.
Cu toate acestea, cea mai de seama reprezentare a acestei plante-simbol ramane aceea in care Hristos este infatisat ca tulpina, iar Sfintii Apostoli sunt reprezentati ca mladite. Dionisie din Furna, in renumita sa carte de erminie a picturii bizantine, afirma urmatoarele: „Hristos, binecuvantand cu amandoua mainile si avand la piept Evanghelia, zice: Eu sunt vita, voi sunteti mladitele! Si dintr-Insul iesind ramuri de vita, incolacite, si apostolii printre ele.”
Vita-de-vie, chip al Euharistiei
O alta reprezentare iconografica in care apare vita-de-vie este cea care sta in legatura directa cu jertfa mantuitoare, drept pentru care ea si apare zugravita mai ales in Sfantul Altar, in zona Proscomidiarului. Intalnita numai in iconografia romaneasca, mai ales in vechile biserici din Maramures, Oltenia si Muntenia, precum si pe unele vechi manuscrise si icoane pe sticla, aceasta reprezentare este una cu totul aparte.
Mantuitorul Iisus Hristos sta asezat pe un tron (mormant), in fata Sfintei Cruci, care are de-o parte si de alta sulita si trestia cu buretele; trupul Sau este infatisat ca in momentul rastignirii, avand numai un acoperamant in jurul coapselor; o coarda de vita-de-vie, incarcata de frunze si struguri, odrasleste din coasta strapunsa de sulita a lui Hristos, urca deasupra, se rasuceste in jurul Crucii si coboara cu varful in jos; Iisus tine in mana un ciorchine mare, pe care il stoarce intr-un potir.
Se crede ca aceasta reprezentare iconografica inedita este intemeiata pe una dintre rugaciunile euharistice, pe care preotul o rosteste in cadrul Sfintei Liturghii, in timpul cantarii haruvimice, zicand: „Tu esti Cel ce aduci si Cel ce Te aduci, Hristoase Dumnezeule…”
Teodor Danalache, crestinortodox.ro
