februarie 07, 2023

 


Biserica Ortodoxa marturiseste neintrerupt faptul ca fara Hristos nu putem face nimic, caci din El si prin El avem viata. Pentru aceasta, fara o autentica vietuire in Hristos, omul moare inca viu fiind. Acest lucru a fost spus de Insusi Mantuitorul Iisus Hristos, zicand:

„Ramaneti in Mine si Eu in voi. Precum mladita nu poate sa aduca roada de la sine, daca nu ramane in vita, tot asa nici voi, daca nu ramaneti in Mine. Eu sunt vita, voi sunteti mladitele. Cel ce ramane intru Mine si Eu in el, acela aduce roada multa, caci fara Mine nu puteti face nimic. Daca cineva nu ramane in Mine se arunca afara ca mladita si se usuca; si le aduna si le arunca in foc si ard. Daca ramaneti intru Mine si cuvintele Mele raman in voi, cereti ceea ce voiti si se va da voua” (Ioan 15, 4-7).

Vita-de-vie, chip al lui Hristos

Vita-de-vie este chip al lui Hristos, precum mladitele avand viata numai atata timp cat sunt altoite pe tulpina vitei-de-vie, tot asa, crestinii avand viata in ei numai atata vreme cat duc o autentica viata in Hristos, impartasindu-se direct din El.

Aceasta planta nu este aleasa la intamplare de Hristos, ci cu multa intelegere, vita-de-vie neputand ajunge la maturitate si la rodire de una singura, nefiind ajutata din afara. Astfel, daca aceasta planta nu este ingrijita de mana omului si nu este ajutata nici macar de un arac sau de un copac, pe care sa se catare, ea nu poate da rodul ei.

Precum vita-de-vie are nevoie sa fie taiata la vreme, tunsa si legata, spre a da rodul ei, tot asa si omul are nevoie sa fie indreptat, cand greseste, spre a putea rodi vesnic. La randul ei, orice roada duhovniceasca este conditionata de pastrarea dreptei credinte si a unei continue hraniri din Hristos.

Pentru minunatul ei inteles, vita-de-vie a fost imbratisata imediat de catre zugravii bisericesti, atat ca element decorativ, frunzele si mladitele acesteia impodobind marginile icoanelor si ale boltilor bisericesti, cat si ca icoana in sine, intruchipandu-l pe Iisus Hristos.

Vita-de-vie apare si in icoanele care infatiseaza arborele genealogic al lui Iesei, al lui Avraam sau al vreunui ctitor de seama. De asemenea, vita-de-vie apare si pe multe dintre catapetesmele vechilor biserici, mladitele acesteia imbratisand icoanele imparatesti, pe ale Sfintilor Apostoli si pe ale celorlalti sfinti.

Cu toate acestea, cea mai de seama reprezentare a acestei plante-simbol ramane aceea in care Hristos este infatisat ca tulpina, iar Sfintii Apostoli sunt reprezentati ca mladite. Dionisie din Furna, in renumita sa carte de erminie a picturii bizantine, afirma urmatoarele: „Hristos, binecuvantand cu amandoua mainile si avand la piept Evanghelia, zice: Eu sunt vita, voi sunteti mladitele! Si dintr-Insul iesind ramuri de vita, incolacite, si apostolii printre ele.”

Vita-de-vie, chip al Euharistiei

O alta reprezentare iconografica in care apare vita-de-vie este cea care sta in legatura directa cu jertfa mantuitoare, drept pentru care ea si apare zugravita mai ales in Sfantul Altar, in zona Proscomidiarului. Intalnita numai in iconografia romaneasca, mai ales in vechile biserici din Maramures, Oltenia si Muntenia, precum si pe unele vechi manuscrise si icoane pe sticla, aceasta reprezentare este una cu totul aparte.

Mantuitorul Iisus Hristos sta asezat pe un tron (mormant), in fata Sfintei Cruci, care are de-o parte si de alta sulita si trestia cu buretele; trupul Sau este infatisat ca in momentul rastignirii, avand numai un acoperamant in jurul coapselor; o coarda de vita-de-vie, incarcata de frunze si struguri, odrasleste din coasta strapunsa de sulita a lui Hristos, urca deasupra, se rasuceste in jurul Crucii si coboara cu varful in jos; Iisus tine in mana un ciorchine mare, pe care il stoarce intr-un potir.

Se crede ca aceasta reprezentare iconografica inedita este intemeiata pe una dintre rugaciunile euharistice, pe care preotul o rosteste in cadrul Sfintei Liturghii, in timpul cantarii haruvimice, zicand: „Tu esti Cel ce aduci si Cel ce Te aduci, Hristoase Dumnezeule…”

Teodor Danalache, crestinortodox.ro

 Condacele şi Icoasele

Condacul 1

Veniţi toţi credincioşii să preaslăvim pogorârea Sfântului Duh. Cel Care din sânurile Tătălui a purces asupra Apostolilor, acoperind ca şi cu nişte ape pământul de cunoştinţa lui Dumnezeu şi învrednicind de harul cel de-viaţă-făcător al înfierii şi de slava cea de Sus pe cei ce aleargă la El întru curăţie, sfinţind şi îndumnezeind pe cei ce strigă:

Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!

Icosul 1

Îngerii cu feţe luminoase în ceruri neîncetat slavoslovesc pe Duhul cel Sfânt, după cuviinţa datorată Izvorului vieţii şi Luminii celei nematerialnice. Dimpreună cu ei Te preaslăvim şi noi, Duhule necuprins cu mintea, pentru milele tale cele arătate şi cele ascunse, şi cu smerenie ne rugăm să fim adăpostiţi sub adumbrirea Ta cea fericită:

Vino, Lumină adevărată, duhovnicească bucurie;

Vino, Nor purtător de rouă şi negrăită frumuseţe;

Vino şi primeşte ca pe un miros de bună mireasmă duhovnicească lauda noastră;

Vino şi ne împărtăşeşte de bucuria împărtăşirii Tale;

Vino şi veseleşte-ne cu îmbelşugarea darurilor Tale;

Vino, Veşnicule Soare Neapropiat, şi întru noi Îţi fă lăcaş;

Vino şi ne îmbogăţeşte cu darul vieţii celei adevărate;

Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!

Condacul al 2-lea

În chipul limbilor de foc, întru lumină şi suflare de vânt de bucurie-făcătoare, pogorându-Se Duhul cel Sfânt peste Apostoli şi de văpaia lui fiind cuprinşi, chemat-au pescarii întreaga lume la Biserica lui Hristos; necazuri şi nevoi răbdând cu bucurie pe pământ şi pe ape, de morţile cele cumplite nu se spăimântau, în tot pământul ieşind vestirea cântării lor, celei de Dumnezeu insuflate: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Potir de ploaie dătător, izvorâtor de foc, care ai pogorât asupra Apostolilor, Ţie cântare Îţi aducem, pe Tine Te binecuvântăm şi Ţie Îţi mulţumim, Dumnezeule, Duhule Sfinte:

Vino, Cela ce sfinţeşti Biserica şi o păzeşti pe dânsa;

Vino şi dăruieşte un suflet şi o inimă celor ce cred întru Tine;

Vino şi aprinde evlavia noastră cea rece şi neroditoare;

Vino şi risipeşte negura necredinţei şi a răutăţii, care se îndeseşte pe pământ;

Vino şi ne călăuzeşte pe toţi pe drumul vieţii celei drepte;

Vino şi ne povăţuieşte la tot adevărul;

Vino, Înţelepciune Neajunsă, şi cu judecăţile cele de Tine ştiute, mântuieşte-ne;

Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!

Condacul al 3-lea

O, Preaadâncă Taină! Dumnezeule, Duhule Necuprins cu mintea, Care împreună cu Tatăl şi cu Fiul toate le-ai zidit! Tu ai împodobit cetele îngerilor de Sus întru lăcaşul luminii celei neapropiate. Tu ai chemat la fiinţă, cu strălucirea slavei, cetele de foc ale luminătorilor cereşti .Unind Tu trup şi suflet într-o minunată alcătuire, ai zidit neamul omenesc; pentru aceasta, toată suflarea Te laudă şi cântă: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Alfa şi Omega, Începutule şi Sfârşitule, Tu, Veşnicule Duh, cu necuprinsa putere a purtării deasupra apelor şi cu înfricoşata Ta îmbrăţişare ai adus pe toţi şi pe toate la viaţă. Din suflarea Ta cea de-viaţă-făcătoare a răsărit, din genunea cea fără chip, frumuseţea lumii celei întâi zidite, pentru care Îţi strigăm:

Vino la noi, Preaînţeleptule Ziditor al lumii;

Vino, Cela ce eşti mare în micuţa floare, ca şi în luminătorii cerului;

Vino, Felurime Negrăită şi Frumuseţe Veşnică;

Vino şi luminează întunecatul meu suflet;

Vino, Cela ce Te dăruieşti nouă prin Sfintele Taine;

Vino, căldură bineînmiresmată;

Vino şi ne arată pe noi zidire nouă în Hristos;

Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!

Condacul al 4-lea

O, Duhule Preabun şi Neajuns, din care izvorăşte sfinţenia! Tu ai înveşmântat-o pe Preacurata Fecioară Maria cu strălucirea orbitoare şi neapropiată a sfinţeniei Tale, făcând-o Maică a lui Dumnezeu-Cuvântul, Împărăteasă a Îngerilor, spre mântuirea oamenilor. Cu puterea cea mai presus de lume Tu i-ai umbrit pe Prooroci şi Apostoli, Tu i-ai purtat până în al treilea Cer, Tu le-ai rănit inimile cu frumuseţea cea de Sus, punând în graiul lor îndemn înflăcărat, cu care aduceau pe oameni la Dumnezeu. Tu îi preschimbi pe cei păcătoşi, iar ei, plini fiind de arzătoare bucurie, Îţi cântă: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Prin Duhul Sfânt tot sufletul viază, şi cu puterea Lui se va scula spre învierea cea de obşte toată zidirea, în ceasul de pe urmă al veacului acesta şi în cel dintâi al veacului ce va să fie. Ridică-ne atunci din groapă, Preabunule Mângâietor, nu spre osândă, ci spre a ne împărtăşi de fericire, întru dumnezeiasca lumină, cu toţi sfinţii, cu rudele şi apropiaţii noştri.

Vino dar, şi de a sufletului moarte ne izbăveşte;

Vino şi, înainte de sfârşitul nostru, ne îndestulează cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru;

Vino şi dă-ne să adormim în pace, cu cuget neîntinat;

Vino şi luminoasă fă scularea noastră din somnul morţii;

Vino şi ne învredniceşte ca să privim cu bucurie la zorii veşniciei;

Vino şi fă-ne fii ai nestricăciunii;

Vino şi luminează atunci, ca un soare, trupurile noastre cele fără de moarte;

Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!

Condacul al 5-lea

Auzind, Fiule al lui Dumnezeu, glasul Tău: „Dacă cineva însetează să vină la Mine şi să bea”, Te rugăm astâmpără-ne setea de viaţă duhovnicească şi dă-ne apa vieţii. Trimite asupra noastră raza harului Duhului Sfânt, Celui ce împreună cu Tine are izvor în Tatăl, ca să nu mai însetăm în veac, toţi cei ce cântăm cu umilinţă: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Nestricăciosule şi Neziditule, Veşnicule, Preaînduratule Duh, Apărătorule al celor drepţi, Curăţitorule al păcătoşilor, slobozeşte-ne de orice întinăciune, ca strălucirea luminii harului Tău să nu se stingă întru noi, cei care Îţi cântăm:

Vino, Preabunule, şi dă-ne umilinţă şi izvoare de lacrimi;

Vino şi ne învaţă să ne închinăm Ţie în duh şi adevăr;

Vino, Preaînaltule Adevăr, şi lămureşte îndoielile sărăcăcioasei mele înţelegeri;

Vino, Viaţă neîmbătrânitoare, şi ne primeşte din strâmtorarea veacului acesta pământesc;

Vino, Lumină Veşnică, şi se vor risipi toate nălucirile şi spaimele;

Vino, Putere veşnic nouă, împrospătându-i pe copiii Tăi cei osteniţi;

Vino, Nemărginită Bucurie, şi uitate vor fi vremelnicele întristări;

Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!

Condacul al 6-lea

Saltă, fiică a luminii, Sionule, Sfântă Maică! Împodobeşte-te, mărită mireasă, cu cerurile deopotrivă, strălucitoare Biserică sobornicească a lui Hristos! Asupra ta odihneşte Duhul cel Prea Sfânt, care tămăduieşte neputinţele, plineşte lipsurile, dăruieşte viaţă celor morţi şi îi aduce la viaţa veşnică pe toţi cei ce cu cuviinţă şi cu dreptate strigă: Aliluia!

Icosul al 6-lea

„În lume necazuri veţi avea”, a zis Mântuitorul. Unde vom afla alinare şi cine ne va mângâia? Tu, Duhule Mângâietor, Însuţi dezleagă întristarea noastră! Mijloceşte pentru noi cu suspinuri negrăite şi uşurează inimile celor ce Te roagă:

Vino, Dulce Răcoare a celor osteniţi şi împovăraţi;

Vino, Împreună-Grăitorule cu cei întemniţaţi;

Vino, Adăpostul celor prigoniţi;

Vino şi miluieşte pe cei slăbănogiţi de sărăcie şi de foamete;

Vino şi tămăduieşte patimile trupurilor şi ale sufletelor noastre;

Vino şi cercetează pe toţi cei care însetează de lumina Ta;

Vino şi alină întristarea noastră cu nădejdea veşnicei bucurii;

Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!

Condacul al 7-lea

„Celui care huleşte împotriva Duhului Sfânt nu i se va ierta nici în veacul acesta, nici în cel viitor”, a spus Domnul. Ascultând acest cuvânt străin ne cutremurăm, ca nu cumva să fim judecaţi cu cei neascultători şi cu cei ce luptă împotriva lui Dumnezeu. Nu lăsa, Duhule Sfinte, inima noastră să se plece spre cuvinte de vicleşug. Întoarce din schisme, eresuri şi necredinţă pe toţi cei rătăciţi, iar pe întâi-născuţii Bisericii Tale învredniceşte-i să cânte în vecii vecilor: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Când S-a îndepărtat Duhul Sfânt de la Saul, atunci spaima şi neliniştea l-au cuprins, iar întunericul deznădăjduirii l-a coborât în cele mai de dedesubt; aşa mi s-a întâmplat şi mie în ziua întristării şi împietririi cugetului meu, că m-am îndepărtat de la lumina Ta; ci dă-mi a Te chema necontenit, Ocrotirea sufletului meu, până ce lumina Ta mă va lumina pe mine, cel împuţinat la suflet:

Vino şi nu mă lepăda pentru cârtirea şi nerăbdarea mea;

Vino şi potoleşte cumplita vijelie a tulburării si a aprinderii;

Vino şi odihneşte pe cei necăjiţi de strâmtorările vieţii;

Vino şi îmblânzeşte inima în ziua împietririi şi a mâniei;

Vino şi surpă urzelile, tulburările şi spaimele duhurilor întunericului;

Vino şi dă-ne, cu suflarea Ta, inimă zdrobită;

Vino, ca prin răbdare să mântuim sufletele noastre;

Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!

Condacul al 8-lea

Mântuieşte-mă, Cerescule Părinte! Săraci suntem, neputincioşi şi orbi, şi goi duhovniceşte! Dăruieşte-ne aurul Tău cel curaţit în foc, cu veşmânt alb acoperă ruşinea noastră, vindecă ochii noştri cu alifia Ta. Pogoară şi în vasele necurate ale sufletelor noastre harul Preasfântului Tău Duh, cel de-viaţă-făcător, învrednicindu-ne bucuriei celei de-a doua naşteri pe toţi cei ce cântam: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Ca Turnul Babel se prăbuşeşte fericirea pământească. Jalnice sunt toate strădaniile omeneşti. Bine îmi este mie că m-ai smerit, că în păcate şi căderi mi-ai acoperit toată slăbiciunea şi nimicnicia. Fără de Tine nimic nu putem face, dar nădăjduim că ne vom mântui prin harul Tău, grăind:

Vino dar, Preaînţeleptule Ziditor al vieţii;

Vino şi lămureşte-ne căile Tale cele neînţelese;

Vino, precum un fulger, şi luminează sfârşitul vieţii pământeşti;

Vino şi binecuvântează tot începutul bun pe care îl punem;

Vino şi fii nouă ajutător la fapte bune;

Vino şi luminează mintea noastră în ceasul descumpănirii;

Vino şi dăruieşte tuturor duh de pocainţă, ca să se risipească prin acesta scârbele ce stau să vină asupra lumii spre pedepsire;

Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!

Condacul al 9-lea

Atât a iubit Dumnezeu lumea că şi pe Fiul Său cel Unul Născut, Care S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi Şi-a întins pe Cruce mâinile Sale de Ziditor al lumii, L-a trimis de a răscumpărat din păcat şi moarte întreaga lume cu sângele Său! Pentru aceasta, toată zidirea, asteptând libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu, cântă Tatălui care a iubit, Fiului care a răscumpărat şi Duhului care sfinţeşte: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Duhul Cel Făcător de Viaţă, Care S-a pogorât asupra lui Hristos la Iordan, în chip de porumbel S-a odihnit şi asupra mea, când mă aflam în scăldătoarea Sfântului Botez; s-a întunecat însă lucrarea bunătăţii Sale din pricina negurii greşelilor mele. Pentru aceea, precum aşteaptă zorii drumeţul rătăcit noaptea în pădure, aşa şi eu însetez de razele tale, Bunule, ca să nu pier cu totul:

Vino dar, la cel pecetluit cu Numele Tău cel Înfricoşat;

Vino dar, şi uşurează cugetul chinuit şi pârjolit fără cruţare;

Vino şi înnoieşte întru mine chipul lui Dumnezeu ce s-a acoperit de neguri;

Vino şi risipeşte nălucirile născute din păcat;

Vino şi mă învaţă să împărtăşesc durerile străine;

Vino şi pleacă-mă să iubesc întreaga Ta zidire;

Vino şi dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale;

Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!

Condacul al 10-lea

Duhul Sfânt îl naşte a doua oară pe om spre viaţa veşnică, Duhul Sfânt îi însufleţeşte pe mucenici, sfinţeşte preoţii, încununează pe cei drepţi, face din pâine şi vin Însuşi Dumnezeiescul Trup şi Sânge al Mântuitorului. O, adâncul bogaţiei şi înţelepciunii lui Dumnezeu! Dă-ne cununa darurilor Tale – dragostea veşnică şi atotiertătoare, care se întristează pentru vrăjmaşi şi vrea ca toţi să fie mântuiţi: ca, lămuriţi fiind prin ea, ca nişte fii ai luminii să strigăm: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Cine ne va despărţi de dragostea lui Dumnezeu? Scârba, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foamea, sau golătatea, sau nevoia, sau sabia? Dacă ne vom lipsi chiar de toate cele de pe pământ, avem moştenire nepieritoare în ceruri: ci dă-ne, Doamne, să Te iubim nu cu cuvântul sau cu limba, ci cu fapta nemincinoasă şi cu nevoinţa întregii vieţi:

Vino dar, Atotputernicule Duh, şi ne sporeşte credinţa cea atotbiruitoare;

Vino şi ne dă îndrăzneală în rugăciune;

Vino şi încălzeşte-ne inimile, ca să nu se răcească dragostea noastră din pricina prea multor fărădelegi;

Vino şi dă-ne să nu cădem în vreme de prigoană şi de batjocorire a credinţei;

Vino şi ne păzeşte de ispite peste puteri şi de sminteli;

Vino şi înviază inimile noastre prin înrourarea Ta;

Vino şi tămăduieşte-ne, sfinteşte-ne şi ne ridică, Bunule, cu harul Tău;

Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!

Condacul al 11-lea

Acestea zice Domnul: „Varsă-voi Duhul Meu peste tot trupul, şi fiii şi fiicele voastre vor prooroci, bătrânii voştri visuri vor visa, iar tinerii voştri vor vedea vedenii”. Duhule Preadorit, dă-ne doar o firimitură de la masa fiilor celor aleşi ai mângâierii Tale, celor care cu umilinţă Îţi strigăm: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Acolo unde ai răsărit, fie şi doar pentru o clipă, în locul cel de taină al sufletului, strălucind ca un fulger, neuitată e frumuseţea descoperirii Tale, prin care se preschimbă, cu preschimbare dumnezeiască şi înfricoşată cuviinţă, făptura cea de tină. Învredniceşte-ne, Bunule Mângâietor, încă din viaţa pământească să Te vedem cu inima curată, noi, cei care strigăm:

Vino, Fulger dătător de lumină veşniciei;

Vino şi luminează-ne cu strălucirea cea neîncetată;

Vino, Vistierul smereniei şi Veselia celor blânzi;

Vino, Apă Vie, răcoreşte-ne arşiţa patimilor;

Vino, că departe de Tine nu aflăm linişte şi tihnă;

Vino, că împreună cu Tine pretutindenea este Împărăţia Cerurilor;

Vino şi întipăreşte-ne în suflet pecetea darului Tău;

Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!

Condacul al 12-lea

Râu nesecat al harului, Cela ce ierţi păcatele, Duhule Sfinte! Primeşte rugăciunea noastră pentru întreaga lume, pentru cei credincioşi şi pentru cei necredincioşi şi pentru fiii neascultării: şi pe toţi adună-i în Împărăţia Sfintei Treimi, ca să se ruşineze de Tine şi cel din urmă vrăjmaş-moartea, iar lumea, renăscută prin focul curăţitor, să cânte cântarea cea nouă a nemuririi: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Văd cu duhul cetatea lui Dumnezeu – Ierusalimul Ceresc – ca pe o mireasă împodobită, cu chip de soare, în sărbătoare. Aud săltarea drepţilor la Cina Domnului, aud glasurile Îngerilor şi pe Prealuminatul nostru Domn între aleşii Săi, iar durerea, întristarea şi suspinarea fug. Împărate Ceresc, Duhule Sfinte, învredniceşte-ne prin cununa darurilor Tale să ne împărtăşim în Domnul de bucuria veşnică, noi, toţi cei care strigăm:

Vino, Bunule, şi trezeşte în noi setea de viaţa de dincolo de mormânt;

Vino şi aprinde în inimile noastre dorirea vieţii veacului celui adevărat;

Vino şi ne descoperă bucuria Împărăţiei ce va să fie;

Vino şi dă-ne haina strălucitoare ca zăpada a curătiei;

Vino şi umple-ne cu strălucirea dumnezeirii;

Vino şi ia-ne la nunta Mielului;

Vino şi ne învredniceşte să împărăţim în slava Ta cea veşnică;

Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!

Condacul al 13-lea

O, noian purtător de lumină al iubirii celei mântuitoare, Duhule Făcător de Viaţă! Încălzeşte cu suflarea venirii Tale neamul omenesc cel îngheţat întru fărădelegi, grăbeşte pieirea răului cu nepătrunsele Tale judecăţi şi ne descoperă cum să prăznuim în veşnicie adevărul cel dumnezeiesc, astfel ca să fie Dumnezeu totul întru toate, şi cele cereşti şi cele pământeşti şi cei izbăviţi de iad, dimpreună să cânte: Aliluia!

Condacul acesta se repetă de trei ori, după care se zic iarăşi Icosul I („Îngerii cu feţe luminoase în ceruri neîncetat slavoslovesc…”) şi Condacul 1 („Veniţi toţi credincioşii să preaslăvim…”), apoi rugăciunea:

Rugăciune către Sfântul Duh (a Sfântului Simeon Noul Teolog)

Vino, Viaţa cea veselă şi veşnică şi dreaptă, cea atotţiitoare, întru-tot-Sfinte şi De-Viaţă-Făcătorule şi Ziditorule Duh, Cela ce eşti întru aceeaşi cinste cu Stăpânirea Tatălui şi a Fiului, Care au această egalitate şi dumnezeire şi unitate de socotinţă în Trei Feţe.

Vino, Doamne al meu, Tu, pe Care Te-a dorit şi te doreşte ticălosul meu suflet! Vino, Cel ce Te-ai făcut Însuţi dorinţa întru mine şi m-ai făcut a Te dori pe Tine, Cel cu totul neapropiat. Vino, bucuria mea cea neîncetată şi desfătarea şi slava mea, viaţa mea, mângâierea sufletului meu.

Fă-Te cu mine un duh, Preabunule Stăpâne, fără de amestecare, fără de mutare, fără de schimbare. Dumnezeule cel peste Toate, fă-Te mie Însuţi toate întru toate, hrană negrăită şi cu totul nemistuită, care de-a pururea se revarsă în buzele sufletului meu şi curge în izvorul inimii mele; îmbrăcămintea care străluceşte şi cu totul arde pe draci. Curăţia care mă spală pe mine prin nestricăcioase şi sfinte lacrimi, pe care venirea Ta le dăruieşte celor la care vine. Fă-Te mie, Doamne, lumină neîncetată; şi soare neapus, în tot locul strălucindu-mă pe mine. Cela ce nu Te întorci de la nimenea din toţi. Ca să nu ne acoperim de întunericul păcatelor noastre, nevoind a veni către noi. Depărtează de la mine, Doamne, toată înălţarea cea pierzătoare şi-mi dă mie, Doamne, întreaga înţelepţire a ochilor. Pune limbii mele frâu. Arată auzirile mele bine supuse sfintelor Tale porunci. Dă-mi răbdare întru necazuri. Înţelepţeşte şi întăreşte inima mea întru împreună pătimire, întru milostivire, întru dragoste, întru smerită cugetare, în sinea mea şi către toţi, întru întoarcere dinspre lenevia şi trândăvia dracilor, în care ca în nişte dulceţi m-am desfătat. Dă-mi mie desluşire în gânduri, ca să aflu pe care dintre ele se cade mai mult a le alege. Dă-mi a cunoaşte uneltirile diavolului şi pe acestea împreună cu el a le lepăda; şi cu totul a-mi tăia voia mea şi a atârna cele ale mele de purtarea Ta de grijă şi de la aceasta a nădăjdui folosul. Căci la Tine este viaţa mea, mântuirea mea. Şi pe Tine Te binecuvântez şi Te slăvesc şi Ţie mă închin, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Purcezător şi Celui de o veşnicie cu Tine şi de o fiinţă cu Tine al Lui Fiu, totdeauna, acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

februarie 06, 2023

 Părintele Efrem a fost stareţ al Mănăstirii Filotheu din Sfântul Muntele Athos, părinte duhovnicesc al mai multor mănăstiri din Sfântul Munte şi din Grecia, dar şi întemeietor a 17 mănăstiri în Statele Unite ale Americii şi Canada. În ultima parte a vieții s-a nevoit la Mănăstirea Sfântul Antonie din Florence, Arizona. Părintele Efrem a fost ucenic al părintelui Iosif Isihastul timp de 12 ani, până la moartea bătrânului Iosif în anul 1959.

Părintele Efrem s-a născut în anul 1927 în Volos, Grecia, primind la botez numele de Ioan. A crescut în sărăcie, ajutându-l pe tatăl său în atelierul de tâmplărie, dar încercând să urmeze şi vieții smerite a mamei sale, devenită mai târziu monahie sub numele de Teofana. Încă de la vârsta de 14 ani a dorit să devină călugăr, dar nu a primit binecuvântare de la duhovnicul său părintele Efrem din Volos, ucenic al Cuviosului Iosif Isihastul.

De îndată ce termina lucrul, mama sa îl lua împreună cu ea şi mergeau la biserică pentru slujbe şi la părintele Efrem pentru Spovedanie. Iar el le vorbea despre nestatornicia vieţii, despre dragostea lui Dumnezeu, despre spovedanie, Rugăciunea minţii, despre lacrimi, despre Stareţul Iosif şi Sfântul Munte.

În toamna anului 1947, la vârsta de 19 ani, tânărul Ioan primeşte binecuvântarea duhovnicului său de a merge în Sfântul Munte pentru a urma viaţa monahală.

Ajuns la Muntele Athos, a devenit ucenic al Cuviosului Iosif Isihastul, care l-a tuns în monahism în anul 1948, dându-i numele de Efrem. Mai apoi, a fost hirotonit diacon și apoi preot. Viaţa în obştea cuviosului Iosif era una de nevoinţă aspră, iar părinte Efrem a înaintat foarte mult în viaţa duhovnicească sub călăuzirea sfântului său stareţ.

După adormirea cuviosului Iosif în 1959, părintele Efrem a continuat să trăiască în nevoinţă aspră la Nea Skiti până în anul 1973, când a fost chemat stareţ al Sfintei Mănăstiri Filoteu. Aici el a reuşit în scurtă vreme să reînnoiască viaţa duhovnicească a mănăstirii. Datorită reputaţiei stareţului, obştea mănăstirii a crescut foarte repede. Sinaxa stareţilor din Sfântul Munte i-a cerut părintelui Efrem să se implice în reînnoirea vieţii duhovniceşti a mai multor mănăstiri din Sfântul Munte, unde numărul monahilor scădea vertiginos, anume XiropotamuKonstamonitu şi Karakalu. Toate aceste mănăstiri se află încă sub călăuzirea sa duhovnicească. Pe lângă aceste mănăstiri din Athos, şi alte mănăstiri din Grecia se mai află sub călăuzirea duhovnicească a stareţului Efrem, între care amintim mănăstirea Înaintemergătorului Ioan din Serresmănăstirea Maicii Domnului Călăuzitoarea din Portaria (Volos) şi cea a Sfântului Arhanghel Mihail – oficial un metoc din insula Thasos al mănăstirii Filotheu.

Arhimandritul Efrem Filotheitul a fost cunoscut ca un adevărat stareţ athonit, având mii de fii duhovniceşti în întreaga lume: monahi, clerici şi laici. Este considerat a fi cel dintâi care a întemeiat o mănăstire după tipic athonit pe pământ american. Începând cu anul 2005, stareţul Efrem s-a mutat în Statele Unite ale Americii unde a întemeiat şaptesprezece mănăstiri (atât de maici cât şi de călugări), toate în jurisdicţia Arhiepiscopiei Ortodoxe Greceşti din America şi Canada. În ultima parte a vieții s-a nevoit la Mănăstirea Sfântul Antonie cel Mare din Arizona.

 n 7 decembrie 1992, în urma votului obștii mănăstirii și a deciziei vrednicului de pomenire Părinte Arhiepiscop Pimen, la Mănăstirea Putna a fost instalat un nou stareț: părintele arhimandrit – pe atunci protosinghel – Melchisedec Velnic.

Hirotesia a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Gherasim Putneanul. Din ziua de 7 decembrie 1992, au trecut 30 de ani și, cu darul lui Dumnezeu, cu rugăciunile Maicii Domnului, ale Sfântului Ștefan cel Mare, ale sfinților și viețuitorilor de peste veacuri, obștea mănăstirii a crescut și s-au dezvoltat misiunea duhovnicească – mărturie fiind mai multe mănăstiri și schituri unde stareți și duhovnici sunt foști viețuitori la Putna –, vocația culturală – oglindită în numeroase reuniuni științifice și culturale și zeci de publicații – și dimensiunea patriotică – inclusiv prin intensificarea legăturilor cu românii din nordul Bucovinei și din Basarabia. 0:00:00 Hirotesia întru protosinghel 0:03:13 Cuvântul PS Gherasim despre Sf. Filofteia 0:12:19 Decizia de numire ca stareț 0:19:10 Hirotesia întru stareț 0:25:00 Cuvântul PS Gherasim la instalarea noului stareț 0:34:25 Cuvânt Părintelui Stareț Melchisedec 0:59:28 Cuvânt Părintelui Stareț Iachint 1:04:41 Te Deum 7 decembrie 1992 #evenimenteputna

 Sfântul Luca al Crimeei spunea:

Iubiţii mei în Hristos, să facem din toată inimă faptele milostivirii, socotind pierdută ziua în care n-am ajutat pe cineva fie cu vorba bună, fie împărtăşindu-i din inimă necazurile şi suferinţele, fie mijlocind prin rugăciune pentru el înaintea lui Dumnezeu.

Dacă sunteţi jigniţi, prin tăcere şi linişte îl veţi dezarma cu desăvârşire pe cel care vă defăimă şi vă jigneşte: el va amuţi aşa cum se stinge scânteia când scuipi în ea, ceea ce se poate vedea şi din vieţile multor sfinti.

Postul trupesc ne ajută să ne pocăim şi să ne mântuim, fiindcă, după cum am văzut deja, lăcomia pântecelui este născătoarea tuturor celorlalte patimi şi în acelaşi timp cea mai uşor de biruit. Dacă vom împlini această poruncă uşoară, dacă ne vom înfrâna pântecele, vom căpăta stăpânire şi asupra celorlalte patimi.

Cel ce greșește în cele mici, va greși și în cele mari.

Închideţi deci ochii, plecaţi-vă capetele şi îndreptaţi-vă ochii minţii spre adâncul propriei voastre inimi, şi căutaţi: ce patimi, ce şerpi se cuibăresc acolo? Găsiţi-i pe toţi, şi doar atunci să cutezaţi a veni la spovedanie. Nimic să nu ascundeţi.

Fă-ți inima ta mănăstire! Bate acolo toaca. Sună de priveghere, tămăiază și te roagă.

Prin credința în Dumnezeu viața noastră capătă sens, scop, sprijin. Sufletul este plin de o comoară neprețuită.

Eu ştiu că cei mai mulţi dintre voi sunt foarte alarmaţi de întărirea neaşteptată a propagandei antireligioase şi că sunteţi mâhniţi. Nu vă tulburaţi, nu vă tulburaţi! Lucrurile acestea nu au cum să vă atingă. Şi să ştiţi, şi să credeţi că mica turmă a lui Hristos este de neînvins, ei nu are ce-i face nimeni, ea nu se teme de nimic, fiindcă ştie şi păzeşte totdeauna marile cuvinte ale lui Hristos: Voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.

Dacă nu poţi să faci pentru oameni un bine mare, străduieşte-te să faci măcar unul mic.

Cum ne este inima, aşa ne este şi viaţa. Dacă inima este curată, sfântă, pătrunsă de dragoste fierbinte faţă de Domnul Iisus Hristos, toate faptele, toate gândurile, toată filosofia noastră de viaţă vor fi pătrunse de această simţire, de aceste sfinte porunci ale inimii – şi atunci din vistieria cea bună a inimii noastre vom scoate roade bune în tot ce facem, şi în primul rând în viaţa de zi cu zi, în legăturile noastre cu cei din jur.


 PĂRINTELE EFREM FILOTHEITUL ICONOGRAFIE


Închipuirea vie a lui Hristos o poartă părintele duhovnicesc, căruia ucenicul este dator să i se supună și să-l iubească numai și numai pentru dragostea lui Hristos. Nu pentru persoana starețului, căci acesta poate să fie un om păcătos, poate fi un osândit, ca și mine, ci pentru dragostea lui Hristos, cum am spus, iar în felul acesta ascultarea se ridică direct la Hristos.

Fiecare părinte duhovnicesc poartă chipul lui Hristos. Așadar, potrivit cu supunerea pe care o arată față de părintele duhovnicesc, se supune și lui Hristos. Este un păcat înfricoșător faptul de a necinsti cineva o icoană a lui Hristos, a Maicii Domnului sau a Sfinților. Socotim că nu este un lucru mai rău ca acesta. Icoana închipuiește o persoană dumnezeiască la care noi ne închinăm, o sărutăm, iar închinarea se ridică la acea persoană.

Închipuirea vie a lui Hristos o poartă părintele duhovnicesc, căruia ucenicul este dator să i se supună și să-l iubească numai și numai pentru dragostea lui Hristos. Nu pentru persoana starețului, căci acesta poate să fie un om păcătos, poate fi un osândit, ca și mine, ci pentru dragostea lui Hristos, cum am spus, iar în felul acesta ascultarea se ridică direct la Hristos. Și fiindcă dragostea lui Hristos ne-a chemat aici ca să ne nevoim și să ne mântuim sufletul, trebuie cu orice chip să dobândim această virtute de temelie a ascultării, care este izvorul tuturor virtuților în general. Căci atunci când cineva va vedea un ucenic bun, cu siguranță că acesta nu va avea numai ascultare, ci în afară de ascultare este împodobit și cu alte multe virtuți și izbânzi.

(Fragment din cartea Starețul Efrem FilotheitulPovețe părintești, Editura Evanghelismos, 2015)

Sursa: marturieathonita.ro

 


De unde vine conştiinţa? Din marea conştiinţă cosmică: Dumnezeu! Ceea ce numim noi Dumnezeu se foloseşte pur şi simplu de creierul uman pentru a arăta omului care este calea dreaptă care este calea greşită, eronată, care poate să ducă la suferinţă, la boală şi la moarte.

Creierul, în ultimă instanță, respectă un cod etic care este codul religiilor, un cod intelectual de bun simț. Am spus doua lucruri: ca deși ateii cred că sunt fără Dumnezeu, sigur Dumnezeu nu e fără ei! Și al doilea lucru, cred că Dumnezeu preferă un ateu care respectă toate lucrurile bunului simț decât un credincios care cum iese din biserică, începe să înjure vecinii…

Primul îl respectă pe semenul său fiindcă bunul simț îi spune să facă așa. El nu știe că respectă o lege morală, cum spune Kant: “legea morală din mine și cerul înstelat de deasupra capului”. După opinia mea, este mai preţuit de Dumnezeu față de cel care se duce de ochii lumii la biserică fără a fi neapărat mai bun…”

(D. C. Dulcan. Nu vom supravieţui fără întoarcerea la Dumnezeu)