februarie 05, 2023

 1 Septembrie

ICOANA MAICII DOMNULUI „CERNIGOV -GHETSIMANI ”

Vești despre minunile săvârșite de icoana Maicii Domnului s-au răspândit cu o rapiditate neobișnuită. Epuizați de suferințe și boli, însetați după vindecare trupească și sufletească, oameni din diferite clase sociale, au venit cu credință neclintită la icoana făcătoare de minuni, iar mila Domnului nu i-a părăsit.

Icoana Maicii Domnului „Cernigov-Ghetsimani” este o copie a renumitei icoane a Maicii Domnului „Ilyin-Cernigov” (16 aprilie), care a fost găsită la Mănăstirea „Sfânta Treime – Ilyin” de lângă Cernigov, pe dealul Boldina, loc în care în secolul al XI-lea, Sfântul Antonie de la Lavra Peșterilor a petrecut o perioadă în lupta sa duhovnicească.

Sfântul Dimitrie al Rostovului a descris minunile săvârșite de această icoană în cartea sa „Lâna rourată”. El a scris în concluzie: Sfârșitul broșurei, dar nu și al minunilor Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru cine le poate număra. Harul revărsat prin această icoană, se manifestă de asemenea și prin copiile sale.

Icoana Maicii Domnului „Cernigov-Ghetsimani” a fost pictată la mijlocul secolului al XVIII-lea și a fost dăruită Lavrei Sfintei Treimi – Serghiev în 1852 de către Alexandra Grigorievna Filippova, care a avut-o în grijă pentru un sfert de secol. Icoana fusese dată ei de către preotul Ioan Alexeev, care la rândul său o primise de la unul dintre călugării Lavrei Sfintei Treimi – Serghiev.

Cu binecuvântarea iconomului lavrei, Arhimandritul Antonie (†1 mai 1877), icoana a fost așezată în biserica proaspăt sfințită din peștera Sfântului Arhanghel Mihail, căpetenia oștilor cerești, care a fost sfințită în data de 27 octombrie 1851 de către Sfântul Filaret, Mitropolitul Moscovei (19 noiembrie), cel care a jucat un rol important şi în construirea Schitului Ghetsimani.

În acest chip, icoana a fost legată de marii sfinți ai Bisericii Ruse precum Sfântul Antonie al Peşterilor, Cuviosul Serghie de Radonej, de părinţii acestuia Kiril şi Maria (28 septembrie), și de asceți ai secolului XIX. Harul providențial vine în continuare prin Icoana Maicii Domnului „Cernigov-Ghetsimani”.

Este remarcabil faptul că prima minune săvârșită de această icoană, a fost în prima zi a anului nou bisericesc (1 septembrie 1869), atunci când o femeie simplă de 28 de ani din provincia Tula, Tecla Adrianova, a fost vindecată după o paralizie totală ce a durat nouă ani.

Ea a locuit la azilul de lângă Peșteri și mai apoi chiar în lavră și în timpul sărbătorii Adormirii Sfântului Serghie (25 septembrie), Tecla și-a revenit complet. Sfântul Inochentie, Mitropolitul Moscovei (6 octombrie și 31 martie), a aflat despre minune de la fiica sa duhovnicească, maica Polixenia, iconomă la Mănăstirea Sihăstria Borisov. La sărbătoarea Sfântului Serghie, el s-a întâlnit cu Tecla și i-a cerut detalii despre vindecare. La data de 26 septembrie 1869, Sfântul Inochentie a sosit la Schitul Ghetsimani și a dat binecuvântare pentru alcătuirea unui paraclis care să fie săvârșit înaintea icoanei proslăvite. Astfel a recunoscut-o oficial ca făcătoare de minuni, el însuși rugându-se cu lacrimi înaintea ei.

Reclame

 Sfânta Muceniță Agata - 5 Februarie - considerată ocrotitoarea femeilor diagnosticate cu cancer mamar.








 

🌹CUM NE RUGAM MAICUTEI DOMNULUI CAND AVEM NECAZURI


🌹CUM NE RUGAM MAICUTEI DOMNULUI CAND AVEM NECAZURI

🌹Pe cine nu ascultă Maica Domnului? Pe cel ce nu strigă
Cand avem necazuri si nu numai atunci sa ne rugam in fata icoannei Maicutei Domnului, negresit vom fi ajutati:

  1. 🌹Sa citim Acatistul Maicii Domnului dimineata (orice acatist al Maicii Domnului dorim: al Bunei Vestiri, Acoperamantul, Potirul Nesecat, Bucuria celor Necajiti, etc.)
  2. 🌹Seara sa citim Paraclisul Maicii Domnului.
  3. 🥀Vinerea se tine post negru, sa ne rugam Maicutei sa ne ajute sa-l tinem, sa ne dea puterea.
  4. 🌹Noaptea de vineri spre simbata, culca-te pe nemincate si te trezeste din somn, ingenuncheaza in fata icoanei Maicii Domnului cu Pruncul si cere ajutor Maicutei! Cu cuvintele tale, spune-I ce te doare. Ea te va asculta, te va ajuta. Sa nu-i spui cum sa te ajute! Stie Ea, cu Putere de la Fiul Ei si Dumnezeu! Este important de asemenea sa te spovedesti si daca primesti dezlegare, sa iei si Sfanta Impartasanie.

🌹Cu rabdare si incredere in Puterea si Mila lui Dumnezeu si a Maicii Sale, vei gasi ajutorul.

Reclame

 Acești biscuiți sunt nu doar gustoși, ci și foarte sănătoși și sățioși, datorită amestecului de semințe și a fulgilor de ovăz. Sunt ideali pentru gustările dintre mese sau ca ronțăieli la serviciu sau la școală. Mai ales femeile și copiii vor îndrăgi acești biscuiți.

Advertisement

Sunt dietetici deoarece nu conțin făină albă, nici foarte mult zahăr. Puteți folosi orice fel de semințe, inclusiv semințe de susan, de chia sau de cânepă.

Advertisement

Biscuiți de casă din semințe și ovăz – rețetă

Ingrediente

• 60 g de fulgi de ovăz
• 50 g de miez de floarea-soarelui
• 40 g de miez de dovleac
• 30 g de miez de nucă măcinat
• 20 g de semințe de in
• 1 albuș de la un ou mare
• 80 g de zahăr
• ¼ linguriță de sare

Preparare

Măcinați puțin fulgii de ovăz înainte de a-i adăuga în compoziție, pentru a se coace cât mai bine. Puteți mărunți de asemenea și miezul semințelor de dovleac.

Cântăriți semințele și fulgii de dovleac și amestecați-le într-un bol.

Într-un bol separat, bateți albușul cu sarea, până se face spumă. Adăugați apoi treptat zahărul. La final, incorporați amestecul de semințe și fulgi de ovăz și amestecați totul cu o lingură. Veți obține o compoziție moale, care nu poate fi modelată cu mâna.

Pregătiți tava în care veți coace biscuiții. Așterneți hârtie de copt și ungeți-o cu puțin ulei.

Luați câte o lingură din compoziția de biscuiți și așezați-o în tavă. Modelați compoziția cât mai rotund posibil, aplatizând-o puțin.

Introduceți tava în cuptorul încins la 100 de grade Celsius, și lăsați-i să se coacă 45 de minute, apoi dați focul mai tare și mai lăsați-i circa 10-15 minute, pentru a deveni crocanți. Aveți grijă să nu-i ardeți.

Biscuiții trebuie să fie maro dedesubt. Se vor usca mai tare după ce se răcesc, chiar dacă par moi când îi scoateți din cuptor.

 

Brâul Maicutei Domnului


Pe la 1700 și ceva, în Constantinopol, a dat o ciumă de mureau oamenii pe capete. Din zece, cinci mureau!
Nu mai știa sultanul ce să facă. I-a pus pe toți ai lui, prin toate geamiile, să cânte, să strige la Mahomed, dar nimic!
Până la urmă, l-a chemat pe Patriarhul Constantinopolului și i-a cerut sfat. Patriarhul i-a zis că există scăpare, dacă aduce Brâul Maicii Domnului, de la Mănăstirea Vatoped, de pe Muntele Athos. ”Și zici că așa scăpăm de ciumă?”, a întrebat sultanul. ”Scăpăm!”, a promis Patriarhul.
Atunci sultanul nu s-a mai gândit nici la Mahomed, nici la altceva, a trimis imediat o corabie și i-a rugat pe părinți să-i dea Brâul Maicii Domnului.
Și Brâul a ajuns la Constantinopol, unde a fost ținut trei luni. S-au făcut procesiuni, cum se făceau înainte, pe jos. Și boala a încetat.
N-a mai murit nimeni de ciumă. S-a făcut minunea! Și sultanul a trimis Brâul înapoi, cu daruri multe, la Mănăstirea Vatoped.

 

21 IANUARIE – CINSTIREA ICOANEI MAICII DOMNULUI „MÂNGÂIETOAREA”


Reclame
RAPORTEAZĂ ACEASTĂ RECLAMĂCONFIDENȚIALITATE

La 21 ianuarie 1320, când unul din stareţii mănăstirii, după tradiţie, Stareţul Ghenadie, a mers să ia cheile mănăstirii de la icoana Maicii Domnului, Maica Domnului i-a vorbit, spunându-i:

„Astăzi nu deschideţi porţile mănăstirii, pentru că vor năvăli piraţii!”.

Şi, în clipa în care Maica Domnului îi vorbea stareţului, prinde deodată viaţă şi Pruncul ce-L ţinea în braţe, care Îşi întinde mâna, ducând-o la gura Maicii Domnului, şi spunându-i:

„Nu, Maica Mea, nu-i înştiinţa pe călugări, căci li se cuvine această ispită, pentru că au căzut în nepurtare de grijă!”.

Dar Maica Domnului, cu îndrăzneala ei de mamă către Fiul său, nu face ascultare, de data aceasta, ci -i coboară mânuţa lui Hristos de la gura ei, repetând pentru a doua şi a treia oară egumenului acea avertizare.

Monahii alergară îndată spre ziduri, de unde era lesne de văzut cum pirații încercuiseră mănăstirea și așteptau momentul deschiderii porții pentru a năvăli înăuntru și a o prăda. Prin intervenția minunată a Maicii Domnului, însă, mănăstirea a fost izbăvită de urgia piraților. De atunci, în icoană au rămas întipărite aceste ultime mișcări ale feței Dumnezeiescului Prunc și ale Maicii Sale.

Tot de atunci în Sfântul Munte există o rânduială: cheile de la poarta mănăstirii se aşază la icoana Maicii Domnului, arătând astfel purtarea de grijă şi egumenia Maicii Domnului în mănăstirile aghiorite; poarta mănăstirilor aghiorite se deschide la răsăritul soarelui şi se închide la apus, când portarul dă cheile stareţului, iar stareţul le aşază la icoana Maicii Domnului.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluieste-ne pe noi!

 Drumul măslinului, între Hebron și Grecia

Advertisement

Încă de pe vremea Mântuitorului Hristos, în Țara Sfântă erau plantații de măslin, care se întindeau din nordul Gazei, pe șesurile Șaronului și ale Hebronului și culminând cu măslinii din grădina Ghetsimani. Drumul măslinului pornește însă din Insula Creta, acolo unde aceștia creșteau peste tot, înainte chiar de apariția civilizației. Culturile de măslin au început să apară apoi în Siria, Liban, extinzându-se până în Egipt, acolo unde era considerat arborele sacru protejat de Ra – zeul suprem al Soarelui. Ulterior, a trecut în Grecia şi în Roma Antică, ajungând până în America și Canada, iar în momentul de față, cele mai mari producătoare de ulei de măsline sunt Spania, Italia și Grecia. Longevitatea măslinului este extrem de mare, neobișnuită am putea spune, ajungând chiar și la 2000 de ani de viață. Eu personal am văzut un astfel de măslin, în grădina Ghetsimani. Este impresionant, dar particularitățile pomului sunt oarecum diferite de cele ale măslinilor tineri. Trunchiul nu este drept, ci ușor ondulat, iar lemnul crengilor este foarte dens și cu grosimi variate. Un astfel de măslin, arată ca un fel de tufă încolăcită și în pofida anilor care s-au scurs peste el, măslinul foarte vechi, este asemenea unei opere de artă. Doar adierea vântului face să i se miște ușor frunzele lungi și groase și abia atunci realizezi că este cât se poate de real.

Tămăduitor încă din vremea Mântuitorului

În grădina Ghetsimani, situată la baza Muntelui Măslinilor din Ierusalim, unde Mântuitorul venea adesea pentru a se ruga sub măslinii bătrâni şi de unde a şi fost arestat sunt și astăzi măslini fascinanți. Încă din vremea aceea frunzele şi fructele de măslin erau la mare preţ în vindecarea multora dintre boli, în Grecia Antică planta de măslin fiind la rang de regină a fertilităţii şi a deplinei stabilităţi a echilibrului fizic al organismului. Pe Muntele Măslinilor veneau toţi cei care aveau dureri de cap, tulburări ale somnului, depresii, iar după câteva ore de rugăciune, timp în care respirau aerul proaspăt al grădinii cu măslini, plecau acasă vindecaţi. Creştinii din întreaga lume şi-au găsit alinarea în acel loc, unde şi astăzi cei care ajung acolo se tămăduiesc trupeşte şi sufleteşte. Măslinul este un arbust fructifer la origine, dar este dirijat în aşa fel încât să aibă aspectul unui copac cu trunchi masiv, mai ales odată cu ajungerea la maturitate a acestuia. Măslinii neângrijiţi cresc mult mai încet decât cei din culturi şi care există în Europa de aproape 1000 de ani. Frunzele gri-argintii sunt foarte groase, ceea ce le dă motivaţia de a fi folosite în multe dintre tratamentele naturiste. Spre deosebire de ceilalți pomi și arbuști, care anual își scutură frunzele, măslinii îşi pierd frunzele la un interval de doi ani, ceea ce este unic în lumea vegetală.

Fructele de măslin abundă de vitamine și minerale

Fructele de măslin, indiferent de sortimentul acestora, constituie o inepuizabilă sursă de vitamină E, consumul de măsline fiind cel mai bun leac în ceea ce priveşte vindecarea ulcerelor. Sucul stors din fructele proaspete, neconservate, este indicat pentru tratarea multor boli cronice, dar fiind foarte amar este extrem de greu de băut. Compoziţia chimică a fructului de măslin cuprinde o paletă extrem de variată: apă; vitaminele A, B, C, E, F; săruri minerale şi materii azotate, grase; ulei; substanţe extractive; sulf, fosfor, cupru, mangan, calciu, fier, magneziu, protide, celuloza, etc. Consumul de măsline asigură de asemenea o bună digestie, fiind laxativ şi asigurând drenajul biliar, purgativ, emolient, antidot al otrăvurilor şi bun colagog, stimulând buna funcţionare a ficatului. Scade valorile colesterolului şi ajută la înmuierea keratozelor, vindecând leziuni şi alte diferite răni. Uleiul, frunzele şi fructele de măslin sunt un adevărat medicament în afecţiuni precum: abcese, afecţiuni hepatice, afecţiuni digestive, anemii, arsuri, colici, constipaţie, diabet zaharat, dischinezie biliară, dureri diverse, entorse, furuncule, hepatite, litiaze renale sau biliare, nevrite, panariţiu, paradontoză, pecingine, reumatism, sau viermi intestinali.

Valorile glicemiei se țin sub control cu macerat de frunze de măslin

Frunzele de măslin prezintă proprietăţi terapeutice benefice multiple: hepatoprotectoare, hipotensoare, antidiabetice, antireumatice, antivaricoase, antihemoroidale, antibacteriene, diuretice, vasodilatatoare, febrifuge, revigorante sau tonice. Pentru tratamente interne se utilizează diferite preparate din frunze infuzii, decocturi, extracte fluide sau hidroglicerice. Dintre acestea cel mai bun tămăduitor este maceratul din frunze de măslin, care, înainte de toate, este un foarte bun detoxifiant. În 500ml apă rece de izvor se pun 20 de frunze uscate de măslin şi se lasă la macerat timp de 12 ore. După acest timp, se încălzeşte lichidul obţinut, până când ceaiul începe să fiarbă. După primul clocot, vasul se ia de pe foc şi se lasă acoperit timp de cinci minute. Se strecoară totul şi se păstrează într-un alt vas, de sticlă, iar fiertura obţinută se bea cu înghiţituri mici, de-a lungul întregii zile. Tratamentul se face pe parcursul a 30 de zile şi se poate repeta din două în două luni, reglându-se valorile glicemiei, colesterolului şi trigliceridelor, timp în care are loc şi o puternică detoxifiere a organismului.

Uleiul presat la rece, cel mai bun detoxifiant

Dintre toate sortimentele de ulei de măsline, cel mai bun şi eficient leac pe bază de măsline este uleiul presat la rece, pe care îl putem folosi sub diferite forme:

  • Câte o lingură, pentru combaterea constipaţiei;
  • Câte o linguriţă dimineaţa la trezire, în dischinezia biliară și în dureri abdominale, dar și împotriva paraziților intestinali;
  • Se masează gingiile în paradontoză, de mai multe ori pe zi;
  • Se face un amestec cu apă de var şi ulei, în proporţii egale şi se aplică în cazurile de keratoză sau alte afecţiuni cutanate, precum psoriazis sau ihtioză;
  • Împreună cu frunze de ferigă opărite în ulei fiert (o parte apă și o parte ulei de măsline) se aplică sub formă de comprese, pe locurile dureroase;
  • Cataplasme cu măsline pisate se aplică pe gât sau pe piept în cazul răcelilor, însoțite de tuse și dureri de gât;
  •  Calmează și vindecă arsuri sau crăpături ale pielii.

Psoriazisul poate fi calmat cu suc de măsline crude

Lichidul obţinut din măslinele proaspete, neconservate, este indicat pentru tratarea mai multor boli cronice. Gustul acestuia este foarte neplăcut, dar compoziţia chimică a fructului cuprinde o paletă extrem de variată, motiv pentru care, consumul măslinelor asigură o bună digestie, având efect laxativ şi emolient, drenând lichidul biliar şi stimulând buna funcţionare a ficatului. Sucul de măsline se obţine relativ simplu: se tratează măslinele cu o leșie specială, se scot sâmburii din 100g măsline proaspete, apoi se trec printr-un storcător de fructe, care separă sucul de pulpă. Cantitatea de suc obţinută, se consumă pe parcursul unei zile. După 10 zile de tratament, va avea loc o revigorare a întregului organism. De asemenea, măslinele scad considerabil valorile colesterolului şi ajută la vindecarea leziunilor generate de psoriazis şi a keratozelor.

Frunzele de măslin, ajutor de preț pentru persoanele anxioase

Un măslin este o încântare pentru privitori, iar efectele folosirii fructelor şi frunzelor acestora sunt pe măsură. De mii de ani, fructele măslinului au fost considerate un leac universal, fiind folosite proaspete, uscate sau conservate. Frunzele de culoare gri-argintiu sunt foarte groase şi se reînnoiesc din doi în doi ani, fiind folosite și acestea în diferite tratamente naturiste. Uleiul, frunzele şi fructele sunt un adevărat medicament în afecţiuni dintre cele mai diferite. O crenguţă de măslin, ţinută în casă, lângă icoană, face cât zeci de terapii pentru persoanele aflate în stări de anxietate, în sensul că, prin simpla privire a acesteia timp de 10-15 minute, se instalează o stare de linişte, pe care nimeni nu şi-o poate explica. Ideal este ca această terapie să fie însoțită de rugăciune.

Măslinele proaspăt culese nu se pot consuma decât tratate cu leșie

Măslinele sunt foarte amare în momentul recoltării, motiv pentru care acestea nu pot fi consumate crude, decât dacă în prealabil sunt tratate cu o leşie specială, care le extrage substanţa amară timp de câteva zile, după care se pun în saramură sau sunt acoperite cu sare timp de câteva săptămâni, pentru a-ş i păstra culoarea intensă.

Este important să folosim uleiuri și măsline de calitate

Uleiul de măsline este diferit calitativ, în funcție de tipul de procesare folosit:

  • extravirgin, obţinut din prima presare la rece (acesta are o aciditate sub 0,8% şi gust deosebit).
  • virgin, obţinut după a doua presare (cu o aciditate sub 2%).
  • rafinat, care rezultă în urma unui tratament chimic pentru neutralizarea acizilor şi a defectelor degust.

Și măslinele pot fi de asemenea de mai multe feluri:
– kalamata – de culoare purpurie;
– nicoise – de culoare roşie-maronie, puţin acre şi uşor sărate;
– picholine – mici, ţuguiate, gust slab picant.

Trebuie să fim foarte atenţi atunci când cumpărăm măsline. Cele verzi sunt considerate a fi cele mai sănătoase, fiind culese înainte de a începe să se coacă. Acestea au un gust uşor acrişor şi sunt mai puţin amare decât celelalte sortimente. Pe locul al doilea ar fi măslinele roşii, care se obţin din cele verzi, fiind supuse unui anumit tip de fermentare, în urma căreia acestea capătă o nuanţă roşiatică. Mai puţin sănătoase, sunt măslinele care au culoarea negru închis. Acestea se obţin pur şi simplu prin înnegrire, transformare care are loc, în cel mai fericit caz, prin oxidare la aer. Culoarea poate fi însă intensificată prin procedee mult mai nocive pentru sănătate, cum ar fi adăugarea de coloranţi sintetici. Din acest motiv, este bine să cumparaţi masline de culoare brună, care sunt puţin mai sărate, dar netratate.

Cura de detoxifiere

Se va lua în gură o lingură de ulei şi se va mesteca bine timp de 20 de minute, fără să se înghită deloc, pentru că este foarte toxic. După acest timp se formează o masă tare ca o gumă, care trebuie aruncată, după care se va spala bine gura, dacă se poate cu apă minerală. Tratamentul se va face în fiecare zi, pe un interval de 10 zile. Este foarte eficient, pentru că ajută la curaţirea glandelor salivare şi a întregului organism de toxine.

Efecte terapeutice ale uleiului de măsline

  • Cel mai recomandat tratament cu măsline, este acela de a mânca de trei ori pe zi, câte 9 măsline și doi sâmburi de nucă, totul stropit din abundență cu ulei extravirgin. Nucile se mănâncă la început și la sfârșit, iar după fiecare măslină se mestecă timp de un minut, câte o frunză verde de rozmarin. Tratamentul se recomandă timp de 10 zile și ajută la reglarea metabolismului complex al lipidelor, cu prevenirea creşterii colesterolului dăunător (LDL) şi reducerea depozitelor depuse pe vasele sanguine.
  • O altă formă eficientă de tratament este și aceea de a mânca timp de 30 de zile, cu un sfert de oră înaintea celor trei mese principale, câte o felie de pâine prăjită, peste care se pune o lingură de ulei extravirgin și usturoi verde tocat mărunt (primăvara, usturoiul poate fi înlocuit cu leurdă). Acest leac, duce la creşterea nivelului compuşilor antioxidanţi din sânge, prevenind cancerul de colon.
  • Pentru protejarea aparatului cardiovascular, prevenirea bolilor de inimă, hipertensiunea arterială şi ateroscleroza coronariană se mănâncă măsline verzi, în combinație cu morcovi proaspeți și usturoi, de două ori pe zi, între cele trei mese principale.
  • Administrarea pe parcursul a două săptămâni a unei cantități de 250ml ulei de măsline extravirgin, în combinație cu 250ml zeamă de lămâie verde, duce la eliminarea calculilor biliari. Pentru eficientizarea acestui tratament, se va lua de fiecare dată o lingură de ulei și imediat după aceea, o lingură de suc de lămâie. Această formă de leac ajută la buna funcţionare a ficatului, a bilei şi a intestinelor, precum și ameliorarea sau chiar vindecarea ulcerelor gastroduodenale.
  • Tinctura din frunze proaspete de măslin este recomandată pentru reducerea nivelului glicemiei din sânge, evitând apariţia diabetului zaharat. Această tinctură se ia după cele trei mese principale ale zilei, câte 15-20 de picături de fiecare dată. Dacă acest tratament este combinat cu extractul hidrogliceric (câte 10 picături, de trei ori pe zi), obținut tot din frunze proaspete, colesterolul rău (LDL) va scădea considerabil. Tratamentul cu tinctură și extract hidrogliceric este indicat și în tratamentul de eliminare a ureei din sânge (uremie), dar și a edemelor cardio-renale şi a litiazei renale.
  • Sâmburii de măsline pot avea și eiefecte benefice pentru organism. După măcinare fină, se utilizează pentru purificarea sângelui, revigorarea circulaţiei sanguine, revitalizarea pielii şi eliminarea impurităţilor, lăsând pielea moale şi mătăsoasă. Această pulbere se ia în cantități relativ mici, fără a se depăși o jumătate de linguriță, dimineața și seara.

Alte leacuri uitate, pe care monahii încă le folosesc

Măslinele pisate cu sâmburi cu tot, amestecate cu seu de oaie şi mămăligă caldă se puneau la gâtul copiilor bolnavi de gâlci. Amigdalita de astăzi poate folosi cu succes acelaşi remediu. În ceea ce priveşte frunza de măslin şi sâmburii arşi în foc şi apoi, pisaţi şi amestecaţi cu rachiu, au fost şi vor rămâne întotdeauna cel mai de seamă leac împotriva durerilor de măsele. În ceea ce priveşte tratamentul împotriva tricofitiei, există un tratament cu rezultate fără tăgadă: se pune o maslină în spuză, după care se desface şi se scoate sâmburele, apoi se aplică pe leziune. Scrumul de sâmburi de măslin este cel mai eficient tratament împotriva diareei. Se mai poate face un extract din frunzele de măslin, care reduce nivelul colesterolului din sânge şi poate scădea presiunea sângelui la pacienţii cu hipertensiune uşoară. (autor Mariana Borloveanu)