În ce fel ne păcălește diavolul, fără să ne dăm seama
Părintele sfătuia oamenii să nu creadă în vise şi vedenii, ci dimpotrivă, să le respingă cu smerenie, pentru a nu fi înşelaţi de diavol. Despre vise, zicea: „Toate visele sunt de la diavoli. Doar cele care vestesc moarte şi judecată sunt de la Dumnezeu. Dar dacă te aruncă în deznădejde, şi acelea sunt tot de la diavoli”. Uneori mărturisea celor prezenţi cum fusese şi sfinţia sa încercat, pe când era în pustie, şi simţea o mireasmă de crini şi de trandafiri când voia să citească Acatistul Acoperământului Maicii Domnului. Dar părintele n-a vrut să primească aceasta, rugându-se Maicii Domnului să îndepărteze de la el acea mireasmă, ceea ce s-a şi întâmplat după 40 de zile.
Despre înşelăciunile vrăjmaşului, mai zicea Părintele Cleopa: „Să ştiţi că cele mai multe suflete de creştini le duce diavolul în iad prin amânarea pocăinţei. La cei tineri le spune: «Eşti tânăr. Acum vrei să te spovedeşti? Acum vrei să te rogi sau să posteşti? Nu-ţi pierde timpul acum cu acestea. Trăieşte-ţi viaţa! Ai timp să te pocăieşti mai târziu…». Celor maturi le spune: «Acum ai de crescut copii, ai de lucru. Mănâncă şi bea, ca să ai putere. Te vei ocupa de suflet la bătrâneţe…». Iar către cei bătrâni zice: «Toată viaţa te-ai ostenit şi ai muncit. Mai eşti şi bolnav şi neputincios. Şi poate nu mori chiar acum. Mai ai timp…». Şi în acest chip, amânând pocăinţa pe mâine, pe poimâine, la anul, la bătrâneţe, ne înşală vrăjmaşul mântuirii noastre cu amânarea. Dar Dumnezeu spune: Astăzi de veţi auzi glasul Meu, să nu vă învârtoşaţi inimile voastre”.
Pe când era în pustie, Părintelui Cleopa i s-a arătat demonul desfrânării şi i-a spus: „Ce-ar fi dacă vei cădea în păcat?”. Iar părintele a zis: „Oricând pot cădea, că ce-i bărbatul şi ce-i femeia? Putregai şi putoare sunt! Numai harul lui Dumnezeu ne ţine”.
Altădată, tot pe când era la pustie, îl chinuia iarăşi duhul desfrânării. Iar Părintele Cleopa a început să joace cu picioarele goale pe spini şi aşa a scăpat de acest demon cumplit.
Când îl întrebau fraţii din mănăstire ce mânca pe când era la pustie, părintele spunea că îi aducea un pădurar cartofi şi el făcea socoteala să-i ajungă cam unul pe zi. Dar unui părinte duhovnicesc apropiat i-a spus că a mâncat şi pământ, dar nu voia să mai ştie ceilalţi.
Odată, pe când Părintele Cleopa era retras în munţi împreună cu ucenicul său, ieromonahul Arsenie Papacioc, s-a pornit o furtună în pădure. Părintele Arsenie îl chema pe Părintele Cleopa să vină lângă el, iar Părintele Cleopa stăruia să vină Părintele Arsenie lângă sfinţia sa. În cele din urmă, Părintele Arsenie a făcut ascultare şi s-a dus lângă Părintele Cleopa. În acel moment s-a produs un trăsnet puternic care a lovit chiar copacul sub care se adăpostise Părintele Arsenie. Iată ce înseamnă ascultarea!
Arhimandrit Ioanichie Bălan
CUM NE RUGAM MAICUTEI DOMNULUI CAND AVEM NECAZURI
Pe cine nu ascultă Maica Domnului? Pe cel ce nu strigă
Cand avem necazuri si nu numai atunci sa ne rugam in fata icoannei Maicutei Domnului, negresit vom fi ajutati:
1. Sa citim Acatistul Maicii Domnului dimineata (orice acatist al Maicii Domnului dorim: al Bunei Vestiri, Acoperamantul, Potirul Nesecat, Bucuria celor Necajiti, etc.)
2. Seara sa citim Paraclisul Maicii Domnului.
3. Vinerea se tine post negru, sa ne rugam Maicutei sa ne ajute sa-l tinem, sa ne dea puterea.
4. Noaptea de vineri spre simbata, culca-te pe nemincate si te trezeste din somn, ingenuncheaza in fata icoanei Maicii Domnului cu Pruncul si cere ajutor Maicutei! Cu cuvintele tale, spune-I ce te doare. Ea te va asculta, te va ajuta. Sa nu-i spui cum sa te ajute! Stie Ea, cu Putere de la Fiul Ei si Dumnezeu! Este important de asemenea sa te spovedesti si daca primesti dezlegare, sa iei si Sfanta Impartasanie.
Cu rabdare si incredere in Puterea si Mila lui Dumnezeu si a Maicii Sale, vei gasi ajutorul.
Această icoană și-a primit numele de la Marele Voievod Iaroslav Vsevolodovici (†1246), tatăl Sfântului Alexandru Nevski, care la Sfântul Botez a primit numele Teodor, în cinstea Sfântului Teodor Stratilat (8 februarie).
Conform tradiției, fratele său mai mare, Sfântul Gheorghe (4 februarie), a găsit icoana într-o capelă veche din lemn din apropierea orașului Gorodeț. După descoperire, a zidit pe locul vechii capele, Mănăstirea Sfântului Teodor – Gorodeț. Când cetățenii din Gorodeț au părăsit orașul în urma unui atac, nu au avut timp să ia icoana cu ei.
Există un leac pentru toate bolile sufleteşti. Unii nu ştiu despre el, iar alţii îl cunosc, dar nu-l folosesc şi rămân netămăduiţi. Cei ce-l iau nu numai că se vindecă, dar devin şi sfinţi. Acest leac este smerenia. Prin leacul acesta, proorocii au profeţit viitorul. Prin acest leac, Sfinţii Apostoli, din pescari ce erau, au devenit propovăduitori şi dascăli înflăcăraţi ai lumii. Prin acest leac, Sfântul Spiridon, din păstor de oi cum era, a devenit episcop sfânt al creştinilor.
Acest leac a fost luat de Preasfânta Fecioară şi s-a învrednicit să devină Maica lui Hristos, care este Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit şi lipsit de păcat. Domnul ne îndeamnă ca toţi să luăm acest leac, pentru a afla odihnă aici pe pământ şi în ceruri! Smerenia adevărată nu-l lasă pe om să cadă în păcat; dar, chiar dacă n-ar izbuti şi ar cădea, îl ridică imediat. Acest leac vă sfătuiesc să-l luaţi pentru a vindeca de orice patimă. Dacă nu-l aveţi, cereţi-l de la Preabunul Dumnezeu şi o să vi-l dea.
Aşadar, prin smerenie şi prin răbdarea pe care aceasta o aduce, vă veţi mântui. Domnul a spus: „Cel ce se smereşte pe sine va fi înălţat de Dumnezeu. Cel ce are răbdare până la sfârşit, se va mântui. Prin răbdare vă veţi câştiga sufletele”. De câte ori valurile repetate şi înfuriate ale ispitelor şi suferinţelor vor veni asupra noastră şi ne vom afla în primejdie de a pieri, să strigăm precum Petru: „Izbăveşte-mă, Doamne, că pier!”, şi în clipa aceea El îşi va întinde sfânta şi milostiva Sa mână şi ne va izbăvi.
Sursa: Arhim. Filothei Zervakos, Ne vorbește părintele Filothei Zervakos, Editura Egumenița, p. 323-333.
Ce este smerenia?
Răspunsul la această întrebare este mai presus de măsurile şi legile omeneşti. Smerenia nu este pur şi simplu o virtute sau o bunătate, care să aparţină măsurilor şi izbânzilor omeneşti. Este un lucru şi un înţeles mai presus de fire, pe care numai luminarea şi strălucirea harului dumnezeiesc poate să o descrie. Smerenia este icoana şi chipul însuşirilor dumnezeieşti. În chip drept a fost numită de către cei care au ajuns la îndumnezeire „veşmânt dumnezeiesc” şi „podoabă a dumnezeirii”. Ea este socotită a fi temelia „nemișcării” spre patimi, pecetea celui desăvârşit, locul neschimbabilităţii şi multe altele aparţin dumnezeieştii atotdesăvârşiri.
Dintre cele prin care se manifestă măreţia dumnezeiască nu lipseşte buna mireasmă a smereniei şi în chip drept s-a spus că „Dumnezeu celor smeriţi le dă har” (Iacov 4, 6). Zdrobirea firii omeneşti a venit prin intrarea blestemului egoismului, a leprei înaltei cugetări, a bolii şi a morţii uneltite de diavol. Prin urmare, Dumnezeu cu dreptate „celor mândri le stă împotrivă”, iar unde Dumnezeu, Care ţine întregul univers, stă împotrivă, cine ar putea să-i facă faţă?
În toate însuşirile dumnezeieşti atotţiitoare coexistă şi împreună-merge chipul smerit, pecetluindu-se legea şi raţiunea nemişcării şi plinătăţii voii dumnezeieşti şi a atotmântuitoarei pronii. Dovada plinătăţii acestui chip dumnezeiesc este ceea ce El Însuşi a descoperit, că este Dumnezeu „smerit cu inima”, şi nu numai pe dinafară. Dacă Dumnezeu Însuşi mărturiseşte că este „smerit cu inima, nu înseamnă aceasta că smerenia este caracterul fiecărei persoane raţionale şi, prin urmare, nu este străină de firea noastră, ci ipostasul şi locul vieţii?
Dacă falsificarea faptului de a gândi cineva în chip smerit a zdrobit şi a nimicit minunata şi preastrălucita frumuseţe şi demnitate îngerească, oare nu înseamnă aceasta că smerenia este caracter şi esenţă a firii, iar nu formă exterioară sau făţărnicie? Aici se dezleagă problema atotcuprinzătoarei apostazii şi a căderii firii omeneşti. Orice cădere sau eşec are drept început şi rădăcină pierderea cugetării smerite. Interesul personal, vieţuirea după propria voie, mulţumirea de sine, independenţa, neascultarea, anarhismul şi altele asemenea ale egoismului reprezintă răsturnarea cugetului smerit, în care se află locul lui Dumnezeu şi al voii dumnezeieşti.
Dacă Dumnezeu descoperă lumii că este în firea Sa smerit, nu rămâne nici un semn de întrebare de ce anume smerenia se impune pentru tămăduirea şi echilibrarea pervertirii universale. Toţi câţi, după părerea mea, îşi simt neputinţa şi eşecul să recurgă grabnic la smerita cugetare şi la făptuirea pentru redobândirea celor ce le-am pierdut şi să nu bată câmpii cu ideologii abstracte şi satanice, care nasc moartea.
Milioanele de atleţi ai martiriului sângeros şi nesângeros din istoria noastră bisericească s-au distins prin smerenie, urmându-L pe preadulcele nostru Mântuitor. Cei ce voiesc să se întoarcă în cetatea cerească, al cărei Ziditor şi Creator este Dumnezeu, să îmbrăţişeze cu statornicie fericita smerită cugetare, care poate să-i transfigureze şi să-i arate moştenitori ai veşniciei.
