Pentru că avem multe păcate, Domnul îngăduie să suferim de diferite scârbe și boli!

Un exemplu care vorbește despre cât de groaznice sunt chinurile iadului

Pentru că avem multe păcate, dintre care multe sunt uitate și nemărturisite, Domnul îngăduie să suferim de diferite scârbe și boli. Trebuie să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru ele și să le întâmpinăm ca pe niște musafiri scumpi, fiindcă ne sunt de mare ajutor pentru mântuire, ne sunt necesare pentru curăția sufletului. […]

Sfinții Părinți spun că pentru fiecare om e folositor să zacă vreo doi ani la pat înainte de moarte, să se chinuie, să se usuce – ca sufletul, curățindu-se, să poată intra în locașurile raiului.

Iată un exemplu care vorbește despre cât de groaznice sunt chinurile iadului care îi așteaptă pe cei care cârtesc în boli, care „nu se lasă curățiți”.

Un om oarecare era țintuit de o boală chinuitoare la pat și întruna i se ruga lui Dumnezeu, cerând să i se termine chinurile. Și iată Domnul a trimis Îngerul care i-a zis suferindului: „Pentru curățirea sufletului tu trebuie să zaci în neputință doi ani”. Bolnavul s-a îngrozit. „Cum, încă doi ani? E prea mult! Nu mai pot…

Dar nu se poate să schimb cu ceva acești doi ani?” „Se poate, i-a răspuns Îngerul. Ești de acord în loc de aceasta să te afli trei ore în iad?”. Bolnavul se gândi: „Toți păcătoșii nepocăiți se vor munci veșnic în gheena focului și sufletele lor deja sunt acolo, iar eu, doar trei ore…” „Sunt de acord”, răspunse el. Atunci Îngerul a primit sufletul lui în preacuratele sale mâini și l-a închis în bezna iadului. Iar, zburând de acolo, îi spuse aceste cuvinte: „peste trei ore mă voi întoarce la tine”

Iadul – stăpânirea beznei; de jur împrejur – întuneric; răcnete, strigăte, suspinuri. Fiecare e ocupat de propriile suferințe. Dracii, ca niște uriași cu ochii arzători, zboară în jur, gata de a-l distruge pe suferind cu suflarea lui de foc. L-a cuprins groaza, începu să strige, dar ce e strigătul lui între atâtea suspine și vaiete! Și iată au început să treacă nu ore, ci ani, sute de ani… Nefericitul crezu că a sosit veșnicia, că îngerul a uitat de el, și și-a pierdut cu totul nădejdea. Așa se afla în chinuri strașnice, când deasupra beznei se revarsă lumina îngerească. Cu zâmbet de bucurie Îngerul se apropie de el: „Ei, cum îți este aici?” „Nu m-am așteptat să aud minciună din buze îngerești”, șopti încet suferindul. „Ce se întâmplă? Ai promis că mă vei elibera peste trei ore, dar au trecut, cred, deja mii de ani”. „Dragul meu, îi răspunse Îngerul, tu ai stat aici doar o oră, ți-au mai rămas încă două…” Nefericitul și-a întins mâinile și se rugă: „Scoate-mă de aici! Sunt de acord să rabd pe pământ pentru păcatele mele până la moarte, iar dacă va trebui și până la a Doua Venire a Domnului, dar să nu mă mai chinui aici!” Și Îngerul i-a spus: „Domnul e milostiv și pentru rugăciunile Bisericii ești slobozit de aici. Dar trebuie să știi și să nu uiți ce chinuri groaznice, de nesuferit îi așteaptă pe toți păcătoșii nepocăiți. Cel mai mic chin din iad nu se poate compara cu cel mai mare chin de pe pământ.”

 

Să vă rugaţi Domnului pentru ziua care a trecut, oricât de grea a fost, să-l rugaţi pentru o noapte bună şi să cereţi iertare, cu pocăinţă adâncă, pentru greşelile voastre!

„Seara, când sunt istovit de truda zilei, nu am poftă de rugăciune. De altfel, pentru ce să mă rog?…”

Dar cum este cu putinţă să nu ai nicio dispoziţie să comunici cu Domnul, chiar şi când eşti istovit trupeşte? Nu cumva crezi că doar petrecerile îl revigorează pe om? Nu, acestea îl istovesc mai mult, în vreme ce rugăciunea atrage harul dumnezeiesc, care odihneşte sufletul şi trupul!

Deci, nu vă rugaţi pentru că …sau sunteţi mânioşi pe Dumnezeu, sau credeţi că nu aveţi nevoie de El. Pentru ce să mă rog? Vă întrebaţi din nou. Simţiţi suficientă şi satisfacţie de sine. Sunteti sătui si nu vreţi să cereţi…

În fiecare seară, oricât de obosiţi aţi fi, nu pregetaţi să alergaţi la Acela. Să vă rugaţi în genunchi sau şezând. Şi, când puteţi, să vă ridicaţi în picioare. Nu are atâta importanţă poziţia, este suficient să faceţi rugăciune. Să vă rugaţi Domnului pentru ziua care a trecut, oricât de grea a fost, să-l rugaţi pentru o noapte bună şi să cereţi iertare, cu pocăinţă adâncă, pentru greşelile voastre!

Sfântul Teofan Zăvorâtul

Extras din „Călăuzire către viața duhovnicească”, Ed. Egumenița, pag. 54

Sursa: ganduridinierusalim.com

Te-ar putea interesa și: Sfatul Sfântului Teofan Zăvorâtul pentru cei care-și doresc să se căsătorească. Rugaţi-vă aşa:

Vă tot faceţi planuri… Nu e un lucru rău, însă mai bine încredinţaţi totul în mâinile lui Dumnezeu şi aşteptaţi cu smerenie ce cuvânt va ieşi pentru dumneavoastră de la Domnul, fiind gata să îl primiţi în chip supus.

Vi s-a făcut de căsătorie? Dar şi lucrul acesta este mai bine să-l lăsaţi în mâinile lui Dumnezeu. Visările despre căsătorie pot aprinde simţurile, iar planurile sunt deocamdată de prisos în această privinţă. Rugaţi-vă aşa: „Cu judecăţile pe care le ştii, Doamne, rânduieşte viaţa mea aşa încât să mă mântuiesc

 

A mai rămas cineva care nu te-a părăsit: este Maica Domnului, iar Maica Domnului e ascultată!

Spovedania

Să vă pocăiți și să nu mai păcătuiți! Să alergați la spovedanie curată și la Sfânta Împărtășanie, căci altfel nu vine ocrotirea lui Dumnezeu asupra voastră și asupra avutului vostru. Nu uitați însă că postul este poarta, iar patrafirul este ușa. Iar cu acestea vine ocrotirea vie a lui Dumnezeu, fără de care nu putem face nimic. ”Mărturisi-voi Domnului fărădelegea mea și îndată a ridicat pedeapsa păcatului meu.” (Psalmul 31). Asupra noastră atârnă pedeapsa păcatului și urmează să-l ispășim și să-l scoatem din obicei. ”Deaceea toată sluga să se roage la vreme, chiar potop de ar veni, să nu-l poată potopi”. Vedeți cum trebuie să vă fie așezământul minții, inimii și trupului vostru, curățite, căci Dumnezeu nu păzește trup spurcat, inimă și minte cu vicleșug, iar dacă ne îndreptăm, zilele se înseninează și ne vom bucura.

Oare de ce vin oamenii așa de în silă la spovedit? Fiindcă știu că li se cere lepădarea de păcate, ori lor le plac mai mult păcatele decât înfrânarea de la ele.

Toată tinerețea ta o dai dracului, și vezi pe urmă că ai ales rău. Dar întrebarea e dacă-ți mai rămân zilesă le dai lui Dumnezeu și dacă-ți mai primește o grămadă de hârburi, în loc de un vas frumos, cum puteai să fii.

Altă pricină care te împiedică de la spovedanie e că judeci preoții, ești nemulțumit de preot, iar de care-ai fi mulțumit, ți-e frică. La unul nu te lasă păcatele lui, la altul nu te lasă păcatele tale.

Orice duhovnic – indiferent de bogăția, sărăcia, cultura mai puțină sau chiar și sărăcia morală – este reprezentantul lui Dumnezeu, trimisul lui Dumnezeu, și credincioșii n-au nici un motiv să-l ocolească. Darul acesta e în atârnare de Dumnezeu, nu de atârnare de omul care-l poartă. Prin glasul slugii Sale Dumnezeu te iartă, Lui te mărturisești în fața altarului. Nu de la tine se cer calitățile preotului; de la tine se cere căința din inimă și voința de a te îndrepta.

Preotul duhovnic

Pe calea mântuirii nimeni nu poate merge singur, de nu se va lăsa condus de mâna nevăzută a Mântuitorului, prin preoții bisericii, slujitorii Săi văzuți. Căci zice: ”Cine vă primește pe voi, pe Mine mă primește”. (Matei 10, 40). Deci în calea Duhului nu poți merge fără ucenicie la duhovnic.

Asceza

Termenul de curățire (asceză) are două vârste și s-a încetățenit sub numele de purificare. Perioada ascetică cuprinde purificarea activă, în care intră toate nevoințele din partea omului, și purificarea pasivă, adică de curățire a firii de patimi dincolo de puterile omului, pe care o face Dumnezeu Însuși. El Își face loc curat în cei care-L caută cu dragoste, dar puterile lor nu le mai ajung pentru aceasta și atunci ei trebuie să sufere curățiri mai presus de fire ca să poată locui în ei cu slavă Cel mai presus de fire.

Deznădejdea

O mare parte din oameni cad în deznădejde în privința mântuirii lor. Deznădejdea e un chip greșit de meditație asupra relelor făcute; chipul bun e, dimpotrivă, nădejdea. Răul, nimicul, păcatul, diavolul nu sunt subiecte sănătoase de gândire, căci îmbolnăvesc mintea prin asociații de idei. Pocăința trebuie să fie o înseninare din ce în ce mai mare a sufletului și a sănătății întregi.

Vrajba în casă

Vrajba în casă vine prin păcate. Toate își iau obârșia în păcate. Neapărat vine vrajba în casă dacă:

1. Căsătoria s-a început cu stângul, adică cu desfrânarea;

2. Soții trăiesc în căsătorie nelegitimă, fără cununie bisericească. Este un prim păcat, pe care toți îl plătesc cu vrajba. de aceea, toți trebuie să intre la cumințenieși să se legiuiască, dacă sunt așa;

3. Din curvii nemărturisite, făcute înainte sau după căsătorie. Astfel, au intrat într-o casă nouă purtând o pecete drăcească pe trupul și sufletul lor și, pentru că nu și-au mărturisit păcatul, are să le spargă casa, tocmai pentru că n-au omorât pe diavolul, care este cel care făcea acest lucru;

4. Lăcomia de avere a unui părinte când și-a măritat fata, sau feciorul. O asemenea căsătorie nu ține, pentru că s-a făcut cu o lucrare a diavolului. De vei mărita fata ta numai pentru avere, căsătoria lor va sfârși cu vrajbă sau cu spargerea casei aceleia.

5. Nepotrivirea prea mare de vârstă. Sunt părinți care-și mărită fetele pe la 14-16 ani, iar la 18-19 ani fata lor e văduvă și încă cu un copil.

6. Din negrija de suflet a celor din casă, din negrija de spovedanie, de Sfânta Împărtășanie și de rânduielile Bisericii, care sunt poruncile lui Dumnezeu, iar dacă pe acestea nu le păzesc, le păzesc pe ale diavolului și nu pot să aibă liniște.

7. Din neținerea posturilor. Cei ce se umplu de mânie sunt cei plini de fiere, care se înmulțește în corpul omului atunci când mănâncă multă carne și nu postește.

8. Din desfrânarea soților. Dar soții cum desfrânează, când sunt legiuiți? Așa bine, căci nu țin seamă de miercuri, de vineri, de zilele postului și de sărbători. Nu mai țin nici o rânduială. Și bate Dumnezeu nerânduiala, ca să se facă rânduială.

Iertarea

Iertând, ștergi ce ierți. Ce ierți la altul, ție ți se șterge. Judecata aceasta te scoate de sub judecată.

Maica Domnului

Când te-a lepădat Dumnezeu și nici Sfinții nu se mai roagă pentru tine, a mai rămas cineva care nu te-a părăsit: e Maica Domnului, iar maica Domnului e ascultată. Ea este crinul neamului omenesc.

Întâlnirea cu Mântuitorul

Întâlnirea cu Iisus schimbă pe oricine. Iar cine L-a întâlnit nu poate să nu-L propovăduiască, să aibă și alții parte de neasemănata bucurie de a-L urma pe El toată viața.

Culegeri din învățăturile Părintelui Arsenie Boca

 

Ce se întâmplă cu cei care trăiesc necununați! 5 categorii de oameni nu se îngroapă în cimitir! Ai mare grijă!

O fată căsătorită civil, dar nu şi în faţa Domnului, stă împreună cu soţul ei. Credeţi că este păcat să intre în biserică? Are iertare din partea Domnului?

Nu este vorba dacă este păcat sau nu, ci problema este că cinci categorii de oameni nu se îngroapă în cimitir: spânzuraţii, nebotezaţii, sectanţii (ereticii), ateii şi necununaţii.

Pentru că a trăi necununaţi înseamnă a fi continuu cu sabia scoasă la Dumnezeu, iar de reţinut este că ucigaşii se îngroapă în cimitir. De ce? Nu ştie de ce a omorât, cum a omorât, a fost greşeala lui, păcatul lui, s-a spovedit sau nu s-a spovedit. El se îngroapă în cimitir. Biserica n-are oprelişti în cimitir pentru criminali, dar pentru necununaţi da. Ei nu se îngroapă în cimitir. De aici vedeţi cât este de grav păcatul necununiei. Problema cu intratul în biserică este altceva şi depinde de ce intrăm. Poate vrea să intre în biserică să se spovedească şi să pună început vieţii lui celei noi, deci atunci este foarte bine.

Pentru cei ce trăiesc necununați

Nu pot merge alături păcatul nepărăsit şi canonul de căinţă pentru păcat, pentru că păcatul batjocoreşte căinţa. Trebuie părăsit sau desfiinţat păcatul pentru ca roadele căinţei să se vadă.
Cei ce trăiesc necununaţi, mai întîi calcă porunca a 7-a „să nu trăieşti în desfrânare”. Deci, toată bălăciunea curvărească este asupra lor şi pe haina botezului.

În al doilea rând, se socotesc ca cei ce sunt potrivnici Sfintelor Taine şi harului lucrător prin Sfintele Taine. De aceea cei ce trăiesc necununaţi nu se pot împărtăşi până ce nu se cunună la preot dărâmând zidul vrajbei dintre ei şi Dumnezeu, chiar dacă se spovedesc şi fac canon. Nu le folosește canonul dat de preot dacă trăiesc în continuare în păcatul curviei şi se împotrivesc tainei Sfintei Cununii. Nu pot merge alături păcatul nepărăsit şi canonul de căinţă pentru păcat, pentru că păcatul batjocoreşte căinţa. Trebuie părăsit sau desfiinţat păcatul pentru ca roadele căinţei să se vadă. Tot din acest motiv nu le sunt primite darurile la Sfântul Altar: pomelnicele, lumânările, făina, uleiul şi alte daruri. Tot din această cauză, la rândul lor nu pot cununa ca naşi pe alţii. Mai întâi trebuie să se cunune ei şi apoi să cunune pe alţii. Nu pot fi martori la săvârşirea unei Sfinte Taine atâta timp cât ei s-au dovedit a fi vrăjmaşii Sfintelor Taine. Înainte ca aceştia să se cunune trebuie să facă o spovedanie generală, iar preotul le poate da canon: să postească o săptămână, să se păstreze curaţi până la cununie, să păstreze discreţie la cununie, fără alai şi petrecere, îmbrăcaţi obişnuit, şi canon de pocăinţă după canonicitatea Sfintei Biserici.

Cunosc foarte multe cazuri, perechi de tineri şi chiar oameni în vârstă, care au trăit o vreme îndelungată necununaţi (5-10 ani) din diferite motive, iar după ce s-au cununat n-a durat un an sau doi şi s-au despărţit. Au trăit mai mult împreună necununaţi decât după ce s-au cununat, de ce se întâmplă lucrul acesta ?

Aşa se întâmplă. În loc să asculte de sfatul părinţilor şi de porunca lui Dumnezeu să nu păcătuiască înainte de cununie, unii încep viaţa şi petrec o bucată din ea împreună în păcatul curviei. Aceştia pentru că nu s-au păzit, i-a aprins diavolul desfrânării cu focul si dulceaţa păcatului, după care le-a dat mereu amânare si apoi ruşinea. Au amânat primirea Sfintei Taine a Cununiei sub diferite motive: că nu ar fi părinţii de acord pentru unii, că este prea devreme să se cunune pentru alţii, că este mai bine să trăiască de probă pentru a se convinge dacă se potrivesc ca nu cumva mai târziu să constate că nu se potrivesc şi să se despartă şi alte motive, toate nejustificate din punct de vedere moral-religios. După ce a trecut timpul, au apărut copiii, lumea îi ştie şi le dă ruşinea ca să moară în starea aceasta, pentru osândă la judecată: „în ce te voi găsi în aceea te voi judeca.”

 

Cu aceste două rugăciuni ne mântuim toţi creştinii! Nu este nevoie să citim enciclopedii şi nici multe cărţi!

Sfinţii Părinţi au fost luminaţi şi ne-au lăsat aceste dragi rugăciuni. Trei şi două cuvinte: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi!”. Nu este nevoie să citim enciclopedii şi nici multe cărţi. Cu aceste două rugăciuni ne mântuim toţi creştinii.

Monahii, care nu au grijile mirenilor, se roagă mult şi ajung sus. Îi ajută mult şi Maica Domnului. Este ca şi cum ar vorbi la urechea lui Hristos, deoarece se dedică rugăciunii şi acesta este principala lor grijă. Cine are darul rugăciunii în inima lui, atunci când va muri, nu-l vor atinge vămile. După moarte, merge direct la Hristos. Nu are piedici, deoarece numele lui Hristos are putere. Dumnezeu este foc.

Extras din interviul cu Stareţul Efrem Filotheitul

Sursa: ganduridinierusalim.com

 

Te-ar putea interesa și: Rugăciune mare pentru mântuirea celor adormiți!

Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta cre­dință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gân­­dul le-au săvârșit, și-i așază pe ei, Doamne, în locuri lumi­noase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată dure­rea, întristarea și sus­­pinarea, și unde cercetarea Feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac.

Dăruiește-le lor și nouă Împă­răția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veș­nice și des­fătarea vieții Tale celei ne­sfâr­șite și fericite.

Că Tu ești învierea și odihna ador­­­mi­ților robilor Tăi (numele), Hris­toase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Prea­sfân­tului și Bunului și de viață făcă­to­ru­lui Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cu sfinții odihnește, Hristoase, su­fle­tele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit!

 

Precum este influenţat trupul de ore, așa şi sufletul! Cel ce spune o rugăciune noaptea, în cealaltă zi poate munci mai bine, pentru că îl înzestrează Dumnezeu cu har!

Precum este influenţat trupul de ore, așa şi sufletul! Cel ce spune o rugăciune noaptea, în cealaltă zi poate munci mai bine, pentru că îl înzestrează Dumnezeu cu har!
Rugăciunea de noapte ne reînnoieşte sufleteşte

În afară de linişte, noaptea se mai întâmplă şi altceva. M-am încredinţat de un lucru ciudat. Există deosebiri între cele douăzeci şi patru de ore şi influenţa pe care o au asupra organismului uman. Vedeţi, de pildă, în vreme ce rana rămâne în aceeaşi stare, febra oscilează. Dimineaţa este scăzută, la prânz creşte, după amiază şi seara creşte mult, la miezul nopţii se schimbă. Aceasta depinde de mişcarea pământului. Precum este influenţat trupul de ore, astfel este influenţat şi sufletul.

Cel ce priveghează noaptea în rugăciune, în cealaltă zi poate munci mai bine, pentru că îl înzestrează Dumnezeu cu har şi se reînnoieşte sufleteşte. Dimpotrivă, cel ce nu are aplecare spre jertfă pentru iubirea lui Hristos, el însuşi se închide pe sine harului.
***

„Telefonul” de la miezul nopții

Nu neglijaţi niciodată rugăciunea. La masă, dimineaţa, la amiază, seara. Nu neglijaţi pentru niciun motiv, oricât de ocupaţi şi obosiţi aţi fi. Este o chestiune de jertfire de sine şi, mai ales, de dragoste.
– Părinte, l-au întrebat odată doi tineri căsătoriţi, seara când ne întoarcem acasă obosiţi de la serviciu, nu avem poftă de rugăciune.

– Dar cum aveţi poftă de mâncare? Precum nu vă lipsiţi de mâncare, oricât de obosiţi ați fi, tot aşa, şi încă mai mult, nu trebuie să vă lipsiţi niciodată nici de mâncarea duhovnicească, de legătura cu Dumnezeu.

Nu neglijaţi niciodată rugăciunea. La masă, dimineaţa, la amiază, seara. Şi mai ales nu neglijaţi pentru niciun motiv pavecerniţa [rugăciunile și psalmii de seară, de după slujba vecerniei], oricât de ocupaţi şi obosiţi aţi fi. Este o chestiune de jertfire de sine şi, mai ales, de dragoste. Dacă v-ar telefona o persoană iubită noaptea, foarte târziu, atunci cum, cu toată oboseala, vă aplecaţi asupra telefonului şi câteodată vorbiţi una şi două ore, fără să vă necăjiţi, ci, dimpotrivă, vă bucuraţi?
***

Mare ajutor aduc rugăciunile de noapte
Când te trezeşti noaptea, să nu te întorci pe partea cealaltă ca să adormi la loc, ci să te ridici, să îngenunchezi în faţa lui Hristos răstignit şi a sfinţilor Săi şi să te rogi cu smerenie şi cu iubire.
Într-una dintre vizitele mele la Părintele, mi-am amintit şi i-am pomenit un fragment din cuvântarea Sfântului Ioan Gură de Aur despre rugăciune: „Aşa cum rugăciunile făcute noaptea de Apostolii Pavel şi Sila au deschis porţile temniţei, tot aşa şi rugăciunea făcută noaptea de către creştini poate deschide porţile Cerurilor”. Bătrânul s-a bucurat mult când a auzit acestea.

‒ Foarte frumos, mi-a spus vesel. Unde ai găsit fragmentul? Să-l copiezi şi să mi-l aduci şi mie în întregime. Aşa este, cum zice Sfântul Ioan Gură de Aur, aşa se întâmplă la rugăciunile de noapte. Când te trezeşti noaptea, să nu te întorci pe partea cealaltă ca să adormi la loc, ci să te ridici, să îngenunchezi în faţa lui Hristos răstignit şi a sfinţilor Săi şi să te rogi cu smerenie şi cu iubire. O jumătate de oră, un sfert, zece minute, cinci, cât poţi. Vei afla mare ajutor. Să te duci şi la privegheri.

Părintele nu mi-a zis nimic despre el, dar, din ce am aflat de la un restrâns cerc de apropiaţi ai săi, chiar dacă nu citise acea Omilie a Sfântului Ioan Gură de Aur, o punea în practică în fiecare noapte. Ba mai mult, făcuse înţelegere cu mulţi dintre fiii săi duhovniceşti să se roage împreună, la anumite ore, în fiecare seară. Această comuniune în rugăciune dintre Părinte şi fiii duhovniceşti îi unea, în chip tainic, cu Hristos, şi între ei, şi le era de mare ajutor în viaţă.

 

Ți-e rușine să-ți faci Sfânta Cruce în public? Iată de ce nu poți:

Scrii despre semnul crucii că acum, în societate, se consideră că nu este normal să-ți faci cruce. De pildă, când porneşte trenul pe calea ferată vrei să-ţi faci cruce, dar te temi de batjocuri; oricum, afli îndată dezlegare nedumeririi în cuvintele Mântuitorului: iar cine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de acela Mă voi ruşina şi Eu (Lc. 9, 26) şi aşa mai departe.

De ajuns ar fi şi aceasta pentru a vă face să ţineţi fără teamă rânduielile religioase; există însă, în învăţătura creştină şi multe alte locuri care ne învaţă să nu ne luăm după lume şi după obiceiurile ei nu puteţi sluji la doi domni – şi lumii, şi lui Dumnezeu; cine va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu (Iac. 4,4) – cu lumea, adică cu obiceiurile lumeşti care nu se potrivesc cu cele religioase.

Din păcate, pe acestea societatea „nu le consideră normale. Şi atunci, ce este de făcut? Mântuitoare este pecetea crucii şi a numelui lui Hristos: vezi cum se străduie vrăjmaşul să atingă scopul său atotpierzător, punând pecetea celui potrivnic pe frunte şi pe mâna dreaptă? Iată ce scrie Sfântul Efrem Sirul despre aceasta: „Şi va pune pecetea sa, spurcatul acesta, nu pe un mădular oarecare al trupului, ci pe mâna dreaptă; aşijderea şi pe frunte va pune însemnul cel păgânesc, ca omul să nu-şi poată face cu mâna dreaptă semnul lui Hristos, Mântuitorul nostru, şi să nu poată însemna pe fruntea sa numele cel sfânt şi înfricoşat al Domnului şi slăvită şi înfricoşata cruce a Mântuitorului, deoarece ştie nenorocitul că dacă va fi însemnată asupra cuiva crucea Domnului strică toată puterea lui. Tocmai de aceea va pune pecetea sa pe mâna dreaptă a omului, fiindcă aceasta pecetluieşte cu semnul crucii toate mădularele noastre, iar fruntea poartă în vârful său semnul Mântuitorul, aşa cum sfeşnicul poartă făclia”.

Dar cum pune vrăjmaşul pecetea pe frunte şi pe mâna dreaptă? Nu altminteri decât vârând treptat în obiceiurile lumeşti meşteşugirile sale; pe deasupra, se ascunde pe sine şi faptele sale cu viclenie, insuflându-le oamenilor că diavolul nu există. Ce să faci, deci, în asemenea situaţii? După părerea mea, să urmezi Sfintei Scripturi, neluându-te după lume, de care te-ai şi depărtat în multe privinţe, şi să nu te temi de batjocuri.

Sfântul Macarie de la Optina