februarie 02, 2023

 

Ce trebuie să faci atunci când ești învinovățit pe nedrept

Negreșit, vi s’a întâmplat să vedeți cum cineva, apropiat al vostru, învinuit pe nedrept, se aprinde dintr’odată de mânie și începe să se apere pe sine cu înflăcărare, atacându-i înverșunat pe învinuitorii săi.

Cel ce răspunde astfel se poate socoti pe sine creștin, poate chiar să dorească a duce o viață duhovnicească, dar încă nu s’a înălțat la acea treaptă a răbdării prin care se mântuiesc sufletele. /Lc. 21:19/ Îndreptățirea de sine năvalnică grăiește despre lipsa smereniei la acel om și despre prezența mândriei, a unor patimi puternice și a unor simțăminte neplăcute lui Dumnezeu, ce așteaptă numai un prilej din afară ca să izbucnească.

În pâraiele de munte sânt ochiuri de apă unde, pe fund, se găsește nisip curat, argintiu. Dacă zvârlim o piatră într’un astfel de loc, apa va rămâne limpede. Dar în câmpii există și bălți care par limpezi, pe al căror fund s’a depus mult mâl. De veți arunca o piatră într’o astfel de baltă, mult se va tulbura. Asemenea se întâmplă și cu oamenii. Cei drepți sânt precum iazurile de munte, nu se tulbură chiar dacă sânt învinuiți pe nedrept. Sufletul lor rămâne curat și liniștit atunci când piatra este aruncată asupra lor. Iar cei păcătoși sânt asemenea iazurilor părelnic limpezi, răspund mânios și își vădesc în felul acesta mocirla patimilor, așezată pe fundul sufletelor lor.Când sânt învinuiți în chip nedrept, drepții fie spun adevărul – că în împrejurarea aceea nu sânt vinovați, lucru prin care îi ajută pe învinuitorii lor să nu cadă în păcatul defăimării și al osândirii, sau, dacă nu sânt crezuți – tac și își pun nădejdea în Dumnezeu că îi va ocroti și îndreptăți.

Drepții nu nădăjduiesc în vreo dreptate a lor de vreun fel și nu caută să o apere cu toate mijloacele, și îngăduite și neîngăduite, ci nădăjduiesc în dreptatea lui Dumnezeu. Ei de aceea se și numesc drepți, deoarece au ales dreptatea lui Dumnezeu în locul celei omenești. Ei nu au dreptatea lor personală, ci flămânzesc și însetează după dreptatea lui Dumnezeu, potrivit învățăturii lui Hristos despre fericiri. /Mt. 5:6/

Păcătoșii, dimpotrivă, necunoscători și călcători ai dreptății mari a lui Dumnezeu, apără în chip înflăcărat fiecare „dreptate” jalnică a lor. De aceea, când sânt învinuiți, mai cu seamă atunci când este în chip neîntemeiat, ei ies furtunos și trufaș în apărarea dreptății lor.

Încercați să dați unui păcătos care se îndreptățește pe sine sfatul: „Rabdă, frate, chiar de ești învinovățit pe nedrept! Poartă fără de cârtire nedreptatea săvârșită asupra ta și Dumnezeu te va milui pentru răbdarea ta.” El de îndată îți va răspunde: „Cum!? Să rabd? De aș fi fost vinovat, nu m’aș fi zbuciumat atât de mult. Dar cum să rabd, când văd că îmi sânt puse pe seamă fapte pe care nu le-am săvârșit! Nu, nu pot să îndur învinuiri nedrepte!” Un astfel de „iubitor de dreptate” este de fapt nu iubitor de Dumnezeu, ci iubitor de sine.

Astfel de scene întâlnim destul de des în viață. Băgăm de seamă că ele se întâmplă nu numai în rândul mirenilor, ci, din păcate, și printre preoți și în mănăstiri. Fiecare se îndreptățește pe sine. Fiecare își îndreptățește întărâtarea sufletului său cu o vină străină. Și aproape nimeni nu înclină să se mustre pe sine. De unde izvorăște aceasta? Din căderea noastră în păcat, al cărui început l-au pus strămoșii noștri în rai. După călcarea poruncii de a se înfrâna de la rodul oprit, Dumnezeu l-a întrebat pe Adam: „Ce ai făcut?” Adam i-a răspuns: „Nu eu, ci femeia!” După aceea Dumnezeu a întrebat-o pe Eva: „Ce ai făcut?” Ea i-a răspuns: „Nu eu, ci șarpele.” De atunci până astăzi se răspândește în lume îndreptățirea de sine, care caută vina numai în ceilalți.

În ciuda educației creștine, noi, de fapt, ne cufundăm în nepăsare duhovnicească și, de aceea, după cuvintele Sfântului Marcu Ascetul, „ducem război cu oamenii, război pentru ceva ce ne este vătămător, ca și cum ar fi ceva de folos.” Deprinzând duhovnicia adevărată, acest Sfânt Părinte vorbește despre trei stări în care se află mintea omenească: cea după fire, cea mai presus de fire și cea potrivnică firii. Atunci când mintea se află în starea ei firească, omul caută neîncetat vina în sine însuși și își spovedește smerit păcatele. Atunci când însă este o împrejurare împotriva firii, omul uită de dreptatea lui Dumnezeu și poartă război cu oamenii, precum cei ce ocărăsc pe nedrept. Iar atunci când mintea se ridică la o nouă stare, mai presus de fire, află în sine roadele Sfântului Duh, arătate de Apostol: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare ș.a.” /Gal. 5:22/

De-a lungul vieții se vorbește mult despre dreptate. Dar dreptate nu are, deoarece fiecare socotește că are dreptate. Dreptatea nu este în noi, păcătoșii cei ce osândim, ci la Dumnezeu, Judecătorul Nepărtinitor, fără de greșeală, despre Care vorbește Psalmistul: „Drept ești, Doamne, și drepte sânt judecățile tale.” /Ps. 118:137/ Despre „dreptatea noastră” cea omenească, însă, găsim scris într’una din rugăciunile de la Taina Sfântului Maslu: „Toată dreptatea noastră este înaintea ta ca o cârpă lepădată.” Iar cu o astfel de cârpă nu se intră în rai. Într’una dintre pildele lui Hristos citim următoarele: La o nuntă, a intrat Împăratul să vadă pe oaspeții ce ședeau la masă și „văzut-a acolo pre un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă (adică dreptatea harului). Prietene, cum ai intrat aici neavând haină de nuntă? și a zis slujitorilor: Legând lui mâinile și picioarele, luați-l și-l aruncați întru întunerecul cel mai dinafară; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților.” /Mt. 22:11-13/

Iubiții mei! Dumnezeu nu vrea să ne vadă în zdrențele sărmanei noastre „dreptăți.” El nu încuviințează când ne vede că ne lăudăm cu cinstea și păruta noastră virtute, căci cu asemenea „dreptate” nimeni nu poate sta înaintea judecății lui Dumnezeu. /Ps. 142:2/ Cunoscând aceasta, Sfinții au căutat nu să arate dreptatea lor, ci smerindu-se, repetau, rugându-se, cuvintele Psalmistului: „să te îndreptățești întru cuvintele Tale și să biruiești când te vei judeca Tu.” /Ps. 50:5/

În viața Sfântului Maxim Mărturisitorul citim: Când s’a pornit furtuna eresului monotelit, când împărați și patriarhi, cler și norod au fost târâți într’însa, Sfântul Maxim, în ciuda amenințărilor, neclătit a rămas în Sfânta Ortodoxie. Nici îngrozirile, nici dosădirile n’au putut să-l zdruncine. Și în loc să vădească cu aprindere nedreptatea pătimirilor la care era supus, el a rostit înaintea chinuitorilor aceste minunate graiuri: „Mulțumesc Dumnezeului meu că sânt în mâinile voastre și cu niște pricini nedrepte ca acestea sânt cercetat, ca prin acestea greșalele mele cele de voie (greșelile de voie sânt cele pe care omul le săvârșește cu știință, cu participarea voii sale libere) și prihana vieții mele să se curățească.” (Sfântul Dimitrie al Rostovului, Viețile Sfinților pe luna Ianuarie, ziua 21)

Prin aceste cuvinte de neuitat, Sfântul Maxim ne-a descoperit un adevăr din cale afară de însemnat: prin răbdarea pătimirilor fără vină și a învinuirilor nedrepte se acoperă greșelile noastre cu voie și se lecuiesc patimile îmbătrânite din viața noastră. Dacă am ști și am ține minte neîncetat acest adevăr, și dacă l-am urma în faptă necurmat, ar fi îndeajuns pentru mântuirea sufletelor noastre.

Practic, în condițiile noastre, aceasta înseamnă următoarele: să spunem că o soră rănește pe alta, care este fără vină. Aceasta trebuie, de îndată, să cugete astfel: „Dumnezeu a îngăduit să sufăr fără vină pentru păcate săvârșite de mine. Mulțumesc Ziditorului meu că atât de mult se îngrijește de curățirea sufletului meu de toate relele și fărădelegile cu care nu voi putea intra în Împărăția Cerurilor!” Dacă cea vătămată va gândi astfel, aprinderea ei împotriva celei ce a rănit-o va trece de îndată, și o va da uitării. Și lucrul mai de seamă este că cea care nu și-a apărat dreptatea va primi de la Dumnezeu cununa dreptății Sale.

Iubiților, dacă dorim cu adevărat să ne curățim de păcatele noastre și să ne tămăduim de patimile noastre, să încercăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, să nu învinuim pe nimeni și nimic, pentru mânia și firea noastră supărăcioasă, în afară de iubirea noastră de sine, iubirea de cinstire și mândria. De pătimim „nevinovați,” de sântem învinuiți fără pricină, să mulțumim lui Dumnezeu, așa cum a mulțumit Sfântul Maxim Mărturisitorul, și să luăm aminte că învinuirile îndreptățite și mustrările neîndreptățite, îndurate răbdător și fără cârtire, ne sânt nespus de folositoare, după cele zise de Apostolul Pavel: „…că celora ce iubesc pre Dumnezeu toate împreunălucrează spre bine.” /Rom. 8:28/ Prin învinuirile întemeiate, dacă le îndurăm fără cârtire, biruim mândria și ne răscumpărăm vina.

Iar prin mustrările nedrepte primim atât iertare pentru păcatele cele fără voie, pentru care nu ne-am pocăit, cât și tămăduire de patimile noastre, care nu pot fi dezrădăcinate în alt chip. Și astfel, când sântem învinuiți pe nedrept și osândiți, să nu avem îndreptățire de sine, ci cu pocăință să tăcem și în taină să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne ierte păcatele pe care le-am uitat. Și, abia atunci, din învinuirile împotriva noastră se va naște nevinovăția; din păcătoși, fără să știm cum, ne vom preface în drepți. Astfel, prin pătimirile nemeritate ne vom face bineplăcuți lui Dumnezeu, după cuvintele Sfântului Apostol Petru: „Că aceasta har este, de rabdă cineva întristăciune pentru cugetul lui Dumnezeu, pătimind pre nedrept.” /I Pet. 2:19/ Amin!

 

Adevărul despre preoţii care deschid cartea. Puţină lume ştie ce semnifică, de fapt! Este sau nu păcat să mergi la preoți care fac asta

Ana întreabă:

Bună ziua părinte. Este păcat sa mergi la preoții care slujesc în biserica și care deschid cărți de rugăciune spre izbăvire de vrăjmași și de rele? Mulțumesc anticipat. Doamne ajuta.

pr Andrei Atudori a răspuns:

Doamne ajută!

Ana, îmi pare rău, dar întrebarea ta este oarecum neclară.

Dacă prin „cărți de rugăciune” te referi la „Molitfelnice”, din care preoții pot citi rugăciunile de dezlegare rânduite de Biserică, atunci nu este nici o problemă.

Dacă însă te referi la preoți care „deschid cartea” (după cum se spune în popor) atunci, de unii ca aceștia să te ferești. „Deschiderea cărții” este un „ritual” vecin cu vrăjitoria și ghicitul iar Biserica nu a încurajat niciodată folosirea Sfintei Scripturi pentru „decriptarea” unor mesaje divine, în sensul ghicirii viitorului. Cuvântul Sfintei Scripturi are un alt rost!

Tind să cred că la aceștia din urmă te referi. Dacă este așa, atunci, ca să te lămurești cu privirea la „deschisul cărții” îți recomand articolul următor: „Părinte, deschide-mi Evanghelia şi zi-mi viitorul!”

Aici ai și un cuvânt al părintelui Arsenie Papacioc spune despre „deschisul cărții”.

Dacă am interpretat greșit întrebarea ta și te referi la diferite rugăciuni de dezlegare atunci, după cum am spus, nu este nici o problemă.

Dumnezeu să te lumineze!

pr. Andrei

***

Practica de a „deschide cartea” este o practică pe care nu o găsim în nici o carte de cult și care este contrară regulilor stabilite de Biserică pentru săvârșirea cultului.

Deschiderea Evangheliei, practică știută mai ales sub numele de „deschiderea cărții”, este o metodă înșelătoare de a află viitorul, spun teologii.

Deschiderea cărții este asociată, de cele mai multe ori, cu Taina Sfântului Maslu. În rânduiala acestei Taine, după ultima rugăciune și ungere, se prescrie ca preotul să ia Sfântă Evanghelie, să o dea bolnavului, spre a o săruta, și să o deschidă deasupra capului celui bolnav.

Apoi, preotul se roagă pentru bolnav, rostind ultima rugăciune. Evanghelia închipuie Cuvântul lui Dumnezeu, iar deschidere liturgică a acesteia și așezarea ei deasupra capului celui bolnav semnifică punerea mâinii lui Dumnezeu peste cel bolnav, după cum și citește preotul, în rugăciunea rostită în acest moment: „Nu pun mâna mea cea păcătoasă peste capul celui ce a venit la ține cu credința, ci pun mâna Ta cea puternică și tare, ce se află în această Sfantă Evanghelie.”

Asemenea „deschideri de cărți” au început să fie făcute însă și cu alte cărți (cu Psaltirea, cu Pidalionul), în afară oricărei slujbe, cu scopul singur de a înșela cu privire la viitor, scrie CrestinOrtodox.ro. Nimeni nu are însă dreptul și puterea de a se numi pe sine ghicitor, prooroc sau prevestitor al lucrurilor viitoare. Sub orice formă ar fi întâlnită aceasta -„deschiderea cărții” spre a află viitorul -, ea va rămâne o inovație liturgică deosebit de gravă

Aflarea viitorului nu a fost niciodată o preocupare a creștinilor, ci întotdeauna această a fost asociată cu vrăjitoria și cu păgânismul, drept pentru care folosirea obiectelor sfinte (icoane, cruci, Evanghelie, cărți liturgice) pentru ghicirea viitorului este o lucrare drăcească și o cădere din dreaptă credința a Bisericii lui Hristos.

Cei care „deschid” Evanghelia nu fac de fapt decât „să închidă” și mai bine ușile raiului, atât lor, cât și celor care vin la ei pentru această vrăjitorie, scrie CrestinOrtodox.ro. Cel care spune că „ghicește” în Sfântă Evanghelie nu este decât un înșelător. Profilul celui care „deschide cartea” și „închide raiul” este următorul: dornic de câștig, profitor de necazurile oamenilor, lipsit de credința și fără frică de Dumnezeu.

Fapta de a „deschide” Evanghelia este doar un pretext, căci „ghicitorul”, fără a interpretă în mod real textul evanghelic, spune celui în cauza ce îi trece prin cap, adesea inspirat de diavol, spre a produce mare înșelare. Astfel, omul care vine spre a află sursă necazurilor sale sau pentru a află ceva legat de viitor, pleacă adesea cu ideea că este dușmănit de unii apropiați de-ai săi, că este sub blestem, că i s-au făcut farmece și „legături”, etc.

Practica de a „deschide cartea” este o practică pe care nu o găsim în nici o carte de cult și care este contrară regulilor stabilite de Biserică pentru săvârșirea cultului. Această practică înșelătoare compromite dreaptă credința, identificând-o pe această cu superstiția, pentru că i se cere preotului să facă pronosticuri și să ofere răspuns solicitărilor. De asemenea, această este condamnată de toți mării duhovnici ai Bisericii Ortodoxe, nici unul nepracticand această „vrăjitorie cu cele sfinte”.

 

5 profeții cutremurătoare despre România: „Într-o noapte, către ziuă, ne vor ocupa trei țări: Ungaria, Bulgaria și Rusia”

Unul dintre cele mai venerați duhovnici din Romania, Arsenie Boca a lasat in urma profetii despre Romania care inca ii cutremura pe credinciosi. 5 dintre aceste profetii nu au aparut in niciunul dintre volumele scrise despre Arsenie Boca.

Arsenie Boca, martir al inchisorilor comuniste, a lasat in urma sa o serie de profetii despre Romania. Desi nu a mai apucat sa vada tara noastra libera, el a prezis unele evenimente cu atata precizie, incat cei care le citesc sunt cutremurați. Duhovnicul a facut mai multe profetii cutremuratoare despre tara noastra.

1. Profetii despre Romania: „Trei tari ne vor ocupa”

Profetiile lui Arsenie Boca nu se regasesc in scrierile lui, ci au fost povestite de cei care au stat de vorba cu duhovnicul. Iata cinci dintre ele, asa cum sunt prezentate de site-ul proiectromania.ortodoxia.me.com.

„Odata mi-a zis ca, intr-o noapte, catre ziua, ne vor ocupa trei țari: Ungaria, Bulgaria și Rusia. Atunci eu am zis: Ungurii or sa ne ocupe pe noi? , iar el mi-a spus: Și pe cei ce ne vor ocupa va veni ploaie de foc ” (Chis Aurelia, 93 ani, com. Boiu, jud. Mureș)

2. Profetii despre Romania: „Multi vor pleca, putini se vor intoare”

O alta profetie a lui Arsenie Boca este legata de faptul ca Romania se va confrunta cu o puternica emigratie. „Mai, sa știți ca mulți vor pleca din țara, dar puțini se vor intoarce. Va veni vremea cand ar dori sa se intoarca și n-or mai putea, caci Romania va fi inconjurata de flacari”.

3. Profetii despre Romania: „Vor veni necazuri mari”

„Vor veni necazuri mai mari decat Munții Fagarașului. Ne-om duce la Munții Fagarașului și la dealul Prislopului sa se pravaleasca peste noi ca nu mai putem rezista ( Atunci vor incepe sa spuna munților: Cadeți peste noi!, și dealurilor: Acoperiți-ne! a ” Lc.23, 30). Și ne-om duce la morminte sa iasa afara și sa intram noi de vii ca nu mai putem rezista”.

4. Profetii despre Romania: „Vor pune impozite, taxe și alte ingradiri. Vor lua totul!”

„Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt ingaduite de Dumnezeu, Care este tovarașul de drum al fiecaruia, de la naștere pana la moarte. Vor cadea și cei aleși. Imi pare rau ca sunteți cei de pe urma. Va vor cerne. Vor pune impozite, taxe și alte ingradiri. Vor lua totul!” (Sora Septimia Manis, 81 ani, Codlea)

5. Profetii despre Romania: „Steaua cu cinci colturi va disparea”

„Zdreanța roșie, secera și ciocanul, steaua cu cinci colțuri va disparea , dar va veni steaua cu șase colțuri, anarhia și va fi vai și amar de lume”. (Cornea Elena, Harșeni)

Cine a fost Arsenie Boca

Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vata de Sus, Hunedoara – d. 28 noiembrie 1989, Manastirea Sinaia, Prahova) e considerat una dintre marile personalitati ale ortodoxiei romanesti. A fost parinte ieromonah, teolog si pictor de biserici, staret la Manastirea Brancoveanu din Sambata de Sus si apoi la Manastirea Prislop.

Odata cu instaurarea regimului comunist in anul 1945, Arsenie Boca a intrat in atentia Securitatii ca opozant al regimului. Pana la sfarsitul anilor 1950, staretul a trecut prin calvarul anchetelor si al arestarilor. A fost inchis la Securitatea din Brasov, apoi dus la Canal. A ajuns in inchisoarile Jilava, Timisoara si Oradea.

Dupa eliberarea din temnitele comuniste, Arsenie Boca nu si-a mai putut relua activitatea de preot. Totusi, Securitatea l-a urmarit aproape pana in ultimele saptamani dinaintea mortii sale, in 1989.

Manastirea Prislop, unde Arsenie Boca a slujit in anii 1950 si unde a fost inmormantat, a devenit unul dintre cele mai aglomerate locuri de pelerinaj din Romania. Oamenii vin si se roaga la mormantul acestuia, multi cu credinta ca pelerinajul le va aduce bunastare sau vindecarea unor afectiuni.

Rugăciunea fierbinte înaintea icoanei Maicii Domnului a vindecat un cancer cerebral

Vreau să mărturisesc câteva din minunile pe care Sfinții Nectarie și Efrem cel Nou, împreună cu Maica Domnului Pantanassa le-au făcut pentru mama mea, bolnavă de cancer.

Am aflat anul acesta că mama suferă de cancer. Lumea noastră, așa cum o știam, s-a prăbușit, iar eu, din persoana care nu citea un acatist decât o dată pe an, am început să citesc acatistele Sfinților Nectarie, Efrem cel Nou, Ioan Rusul și acatistul Maicii Domnului la icoana Pantanassa, simțind o mare mângâiere sufletească. Împreună cu mama, citim permanent acatistele sfinților. De când am aflat de boală, nu a trecut zi în care să nu ne rugăm. Deși făcea chimioterapie și radioterapie și se simțea foarte rău, mama n-a mai lăsat nici o zi din viața ei să treacă fără a citi acatistele sfinților.

Pentru că tumoarea mamei era în zona capului, efectele secundare ale radioterapiei au fost îngrozitoare. Mama se miruia cu ulei din candela Sfântului Nectarie, trimis din Grecia chiar de măicuțele de la mănăstirea Sfântului, dar și cu ulei din candelă de la mănăstirile Sfântului Efrem cel Nou și al Sfântului Ioan Rusul. Sfinții au intervenit, ușurându-i mamei suferințele, astfel încât doamna doctor se mira cum de sunt așa de „blânde” efectele secundare ‒ deși mamei numai blânde nu i se păreau… Pentru ea, acest tratament era îngrozitor de dur.

Nu mai avea salivă, nu mai avea gust, o durea toata gura, avea bubițe pe gingii, iar la mijlocul perioadei de radioterapie, a început să nu mai poată mânca. A avut nevoie să suporte o intervenție chirurgicală, prin care i s-a introdus un tub în stomac, prin care s-a hrănit timp de aproximativ două luni de zile. După această operație, a început să se simtă rău, să aibă frisoane și febră. Febra creștea, în ciuda antibioticelor administrate, până a ajuns la 39 de grade Celsius.

M-a cuprins panica și, după ce am sunat-o pe doamna doctor, care nu m-a liniștit prea tare, m-am gândit să iau iconițele sfinților cărora ne rugam și ale Maicii Domnului Pantanassa și i le-am pus pe frunte. Imediat după aceea, i-am pus termometrul și febra scăzuse la 38 de grade, apoi a continuat să scadă. Până pe la miezul nopții deja scăzuse puțin sub 37 de grade. I-am mulțumit Domnului că, prin sfinții Săi, ne-a ajutat și am trecut peste încercare.

O altă minune a fost atunci când mamei a început să-i curgă sânge din nas, fără să se mai oprească. Disperată, am chemat salvarea, care a ajuns abia după o oră. Până atunci mamei i se oprise sângerarea după ce i-am pus din nou sfintele iconițe pe frunte.

În cele mai urâte momente, sfinții au fost alături de noi și ne-au ajutat. Ne-am rugat mult și pentru ca mama să nu mai fie nevoită să facă ultima ședință de chimioterapie. Așa s-a și întâmplat: doamna doctor a hotărât ca ultima ședință să fie anulată, din cauza faptului că organismul mamei era deja foarte slăbit.

Chiar astăzi, mama a primit rezultatul examenului tomograf: în acest moment, nu au mai fost detectate celule canceroase. Ne rugăm în continuare pentru ca aceste celule canceroase să fi dispărut pentru totdeauna din organismul mamei și le mulțumim din tot sufletul Sfântului Nectarie, Sfântului Efrem cel Nou și Maicii Domnului Pantanassa că au fost alături de noi și ne-au ajutat atât de mult, alinându-ne și vindecându-ne suferințele, atât pe cele trupești, cât și pe cele sufletești. Am simțit din plin și ajutorul Sfintelor Parascheva și Teodora de la Sihla, al Sfinților Nicolae, Gheorghe, Mina, Dimitrie, Ioan Gura de Aur și al Sfinților Doctori fără de arginți, Chir și Ioan, Cosma și Damian.

Multă sănătate și curaj la rugăciune tuturor celor care trec prin boli și suferințe! Rugați-vă cu nădejde Dumnezeului nostru care face mari minuni prin Maica Sa și sfinții Săi! Doamne ajută-ne tuturor!

 

Conversație cu Dumnezeu: „Doamne, pot să-ți pun o întrebare?” „Sigur!” „De ce ai îngăduit ca astăzi să mi se întâmple atâtea lucruri?”

Eu: Doamne, pot să-ți pun o întrebare?

Dumnezeu: Sigur!

Eu: Promite-mi că nu te vei supăra….

Dumnezeu: Promit!

Eu: De ce ai îngăduit ca astăzi să mi se întâmple atâtea lucruri?

Dumnezeu: Ce vrei să spui?

Eu: Ei bine, astăzi m-am trezit cam târziu…

Dumnezeu: Așa…

Eu: Tocmai astăzi, mi-a luat o veșnicie să pornesc mașina!

Dumnezeu: Bun…

Eu: La prânz, am comandat un sandwich, însă mi-au făcut sandwich-ul greșit și a trebuit să aștept ceva timp până am primit ce am dorit.

Dumnezeu: Hmmm…

Eu: În drum spre casă, telefonul meu a murit chiar atunci când am răspuns apelului pe care-l primisem!

Dumnezeu: În regulă…

Eu: Și una peste alta, când am ajuns acasă nu doream decât să-mi relaxez picioarele în noul meu aparat de masaj și relaxare. Dar nu funcționa! Nimic nu a mers bine azi! De ce ai făcut asta?

Dumnezeu: Păi… ia să vedem! În această dimineață, Îngerul morții a fost la căpătâiul tău și a trebuit să trimit unul dintre îngerii mei să se bată cu el pentru viața ta. Te-am lăsat să dormi până atunci!

Eu (umilit): Oh!

Dumnezeu: Nu am îngăduit ca mașina ta să pornească repede, deoarece pe drumul pe care trebuia să circuli era un șofer beat care te-ar fi lovit și accidentat foarte rău dacă ai fi fost atunci pe drum!
Eu: (rușinat)

Dumnezeu: Prima persoană care ți-a făcut astăzi greșit sandwich-ul avea o boală gravă și nu am vrut să iei boala, deoarece știam că nu-ți poți permite să-ți pierzi locul de muncă.
Eu (jenat): Ok

Dumnezeu: Telefonul tău a murit, deoarece persoana care te-a sunat avea de gând să dea o mărturie falsă despre ceea ce ai vorbit cu ea la telefon, astfel încât nu am îngăduit nici măcar să vorbești cu ea, în așa fel încât să fii acoperit.

Eu (încet): Înțeleg, Doamne…

Dumnezeu: Oh, cât despre acel aparat de masat picioarele… acesta avea un scurtcircuit care ar fi produs o avarie în seara asta, în casa ta. Nu cred că ți-ai fi dorit să stai în întuneric.

Eu: Of! Îmi pare rău, Doamne!

Dumnezeu: Să nu-ți pară rău, învață doar să ai încredere în mine …. în toate lucrurile care ți se întâmplă, fie ele bune sau rele!

Eu: Mă voi încrede în Tine, Doamne!

Dumnezeu: Și nu te îndoi niciodată, deoarece planul Meu pentru ziua ta este întotdeauna mai bun decât planul tău!

Eu: Nu mă voi îndoi, Doamne! Și lasă-mă doar să-ți spun, Doamne, că Îți mulțumesc pentru tot ceea ce ai îngăduit să mi se întâmple astăzi.

Dumnezeu: Cu drag, copile. A fost o zi în care, ca de obicei, am fost Părintele tău, iar Eu ador să am grijă de copilașii mei …!

 Sfântul Mina şi-a făcut apariţia pe cal, purtând sabie. A apărut în chipul unui ofiţer superior turc şi a strigat la ei că ordinul de măcel este revocat. Ei s-au în­tors la casele lor. Creştinii au fost salvaţi. În ziua următoare, creştinii şi turcii au priceput că interve­nise Sfântul.

La lraklion de două ori pe an se sărbătoreşte Sfântul protector al oraşului. Pe 11 noiembrie, când este sărbătoarea lui şi în marţea Paştelui.

La cea de-a doua sărbătoare se face Sfânta Liturghie Arhierească în vechea şi istorica biserică a Sfântului. Biserica întreagă şi duşumeaua ei se împodobeşte cu ramuri şi frunze de mirt (mersină). Este emoţionant momentul când se citeşte Sfânta Evanghelie, când toţi cei prezenţi ţin în mâini mici lumânări aprinse, oferite de biserică. După slujbă, are loc o ceremonie grandioasă, cu prapuri de în­viere şi cu procesiunea moaştelor Sfântului Mina. La aceste sărbători se aud binecuvântări şi rugă­ciuni deosebite.

De ce toate acestea? Spre amintirea marii minuni pe care a făcut-o Sfântul Mina în 1826, în noaptea de Paşti (18 Aprilie). În clipa în care creş­tinii se aflau la slujbă în biserică, au invadat turcii cu gând să-i măcelărească. I-au găsit şi adunaţi la un loc şi neînarmaţi. O ocazie potrivită! Sfântul Mina şi-a făcut apariţia pe cal, purtând sabie. A apărut în chipul unui ofiţer superior turc şi a strigat la ei că ordinul de măcel este revocat. Ei s-au în­tors la casele lor. Creştinii au fost salvaţi. În ziua următoare, creştinii şi turcii au priceput că interve­nise Sfântul.

Pentru că această minune a avut loc în mo­mentul când se citea Evanghelia, oamenii obişnuiesc acum să ţină în mâini cu toţii, la ora cititului Evangheliei, lumânări aprinse, aşa cum am relatat mai înainte.