februarie 02, 2023

 MINUNI

A ridicat acoperământul sfântului potir și a rămas împietrit. A văzut carne și sânge omenesc în sfântul potir!

In biserica Cinstitei Cruci din Petersburg, Lavra sfantului Alexandru Nevschi s-a intamplat candva urmatorul fapt emotionant:

In timpul Sfintei Liturghii, arhiereul slujitor Stefan, dupa ce a citit rugaciunea „Cred, Doamne si marturisesc…” a ridicat acoperamantul sfantului potir si a ramas impietrit. A vazut carne si sange omenesc in sfantul potir! S-a intors catre diacon, viitorul staret Sampson († 1979) si i-a spus: „Vezi, parinte?”.

Ce sa faca?… Episcopul, dupa ce a asezat sfantul potir pe sfanta masa, a ingenunchiat si s-a rugat Domnului. Cum ar fi impartasit credinciosii cu sange si carne? Cine s-ar mai fi impartasit?

Dupa ce s-a rugat pentru un sfert de ora cu bratele ridicate s-a uitat din nou in sfantul potir. Sangele si carnea se facusera vin si paine. Asa a iesit si a impartasit credinciosii.

Cati clerici au aflat despre aceasta minune au spus ca a fost providenta divina ca sa se intareasca in credinta. Chiar diaconul Sampson, care tinea sfantul potir a spus mai tarziu ca din ziua aceea nu a mai avut nici o indoiala si a crezut din acel moment ca Painea si Vinul sunt chiar Trupul si Sangele lui Hristos!

S-a convins el insusi si a spus-o si altora ca sa se intareasca in credinta. Aceasta minune a fost si un motiv ca preotii sa inteleaga nevrednicia lor.

 

Minunile Sfintei Cruci: Salvat de la otrăvire prin semnul Sfintei Cruci!

Cinstita Cruce – o putere pentru oricine crede în ea

Când văd vreun şarpe în curtea mănăstirii – aici sunt mulţi şerpi – îl însemnez cu semnul Sfintei Cruci şi şarpele înţepeneşte. Se face ca o vergea. Apoi îl prind şi îl arunc afară.

În anul 1994 un oarecare athonit a mers să se în­chine la Mănăstirea Veche a Sfântului Dionisie de Olimp. Acolo a întâlnit o bătrână foarte evlavioasă care îi ajuta pe închinători. Bătrânica a povestit mo­nahului următoarele, fiindcă voia să afle părerea lui, dacă face bine sau nu:

„Când văd vreun şarpe în curtea mănăstirii – aici sunt mulţi şerpi – îl însemnez cu semnul Sfintei Cruci şi şarpele înţepeneşte. Se face ca o vergea. Apoi îl prind şi îl arunc afară. Unii îmi spun:

– Eşti neghioabă de prinzi şerpii cu mâna?

– De ce să fiu neghioabă?, le răspund eu. Ce este mai puternic, şarpele sau Crucea lui Hristos, pe care S‑a răstignit şi a mântuit toată lumea?

Cu puterea lui Hristos, atunci când vreau să frământ, pun făină şi apă, le amestec, le însemnez cu semnul Sfintei Cruci, iar apoi aluatul creşte şi fac pâine”.

***
Salvat de la otrăvire prin semnul Sfintei Cruci ‒ minunea cu omul izbăvit de la moarte și din sărăcie

De fiecare dată când ajungea acasă, mai înainte s-o bea, omul o însemna cu semnul Crucii, după care bea otrava. Şi puterea semnului Crucii îl menţinea în viaţă şi nevătămat. Când acest lucru a ajuns la cunoştinţa vrăjitorului evreu, pe acesta l-a cuprins o frică sfântă, a venit la marele Apostol Ioan Teologul, s-a lepădat de păgânătate, a primit credinţa creştină şi s-a botezat.

Din viaţa Sfântului Ioan Teologul ştim, iubiţii mei copii, că unul dintre bunii creştini a ajuns în sărăcie şi, neputând să-şi plătească datoriile, a vrut să-şi pună capăt zilelor. În acest scop, a mers de mai multe ori la un vrăjitor evreu, să ia de la el otravă. Dar de fiecare dată când ajungea acasă, mai înainte s-o bea, o însemna cu semnul Crucii, după care bea otrava. Şi puterea semnului Crucii îl menţinea în viaţă şi nevătămat. Când acest lucru a ajuns la cunoştinţa vrăjitorului evreu, pe acesta l-a cuprins o frică sfântă, a venit la marele Apostol Ioan Teologul, s-a lepădat de păgânătate, a primit credinţa creştină şi s-a botezat.

Iar creştinului sărac Sfântul Apostol Ioan i-a cerut să-i aducă un braţ de fân, a însemnat acest fân cu semnul Crucii, l-a transformat într-o grămăjoară de aur, pe care i-a dat-o săracului să-şi plătească datoriile şi să se întreţină.

***
Prin semnul Sfintei Cruci a învins moartea

Episcopul, care era om înțelept, luă paharul și îl întrebă pe sultan din care parte să bea, de aici, de aici, de aici sau de aici, făcând astfel cu cele trei degete semnul Sfintei Cruci pe gura paharului, iar sultanul ia zis că poate să bea de unde dorește.

Pe vremea stăpânirii otomane, sultanul, îndemnat de unul din neamul celor care l-au răstignit pe Hristos, l-a chemat pe un episcop ce se afla în cetatea cucerită de ei și l-a întrebat:

– Evanghelia voastră este adevărată?

– Da, este adevărată, răspunse episcopul.

– Atunci să bei acest pahar cu otravă că scris este: „De veți bea otravă, nu vă va vătăma”.

Episcopul a cerut răgaz trei zile pentru rugăciune și, după trei zile, s-a adunat din nou ceata turcească cu sultanul în frunte, care-i dădu episcopului să bea un pahar plin cu otravă, dar cerându-i să nu facă Sfânta Cruce pe pahar, căci auzise sultanul că puterea crucii îndepărtează moartea.

Episcopul, care era om înțelept, luă paharul și îl întrebă pe sultan din care parte să bea, de aici, de aici, de aici sau de aici, făcând astfel cu cele trei degete semnul Sfintei Cruci pe gura paharului, iar sultanul ia zis că poate să bea de unde dorește.

Episcopul a băut și nu a fost vătămat deloc, dar a cerut puțină apă ca să clătească paharul și i-a spus sultanului:

– Dă-i acum să bea și vrăjmașului lui Hristos care ti-a propus să faci aceasta.

Acela a băut și a murit pe loc.

Mare este, Doamne, puterea Crucii Tale!

 Stareţul lavrei, Amfilohie, cu greu a dat binecuvântarea să se deschidă mormântul Cuviosului Ioan din peşteră. Însă cum l-au deschis, a ieşit un miros de bună mireasmă care a umplut peştera şi inimile tuturor. Iar trupul cuviosului şi hainele erau întregi şi nevătămate şi răspândeau o aromă cerească de sfinţenie. Parcă era de curând adormit. Atunci toţi pelerinii au îngenuncheat şi, cu lacrimi de emoţie şi evlavie, au strigat: „Slavă Ţie, Doamne, pentru această mare minune! Cuviosul Ioan Românul este sfânt!”.

 Această icoană și-a primit numele de la Marele Voievod Iaroslav Vsevolodovici (†1246), tatăl Sfântului Alexandru Nevski, care la Sfântul Botez a primit numele Teodor, în cinstea Sfântului Teodor Stratilat (8 februarie).

Conform tradiției, fratele său mai mare, Sfântul Gheorghe (4 februarie), a găsit icoana într-o capelă veche din lemn din apropierea orașului Gorodeț. După descoperire, a zidit pe locul vechii capele, Mănăstirea Sfântului Teodor – Gorodeț. Când cetățenii din Gorodeț au părăsit orașul în urma unui atac, nu au avut timp să ia icoana cu ei.
În 1239, locuitorii din Kostroma au văzut icoana purtată prin orașul lor de către o figură radiantă care semăna cu Sfântul Teodor Stratilat. A doua zi, icoana a fost găsită într-un copac, de către prințul Vasile din Kostroma, fratele mai mic al Sfântului Alexandru Nevski, în timp ce se afla la vânătoare în pădure. Icoana a fost așezată în Biserica Sfântului Teodor Stratilat și multe minuni au avut loc în fața ei.
Prințul Iaroslav-Teodor a devenit Mare Voievod de Vladimir după ce fratele său, Sfântul Gheorghe, a dispărut în bătălia cu mongolii la râul Sita. El a dat icoana, pe care a moștenit-o copilul său de la fratele său, Sfântului Alexandru Nevski.
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Sfântul Teodor, a fost în permanență cu Sfântul Alexandru și acesta s-a rugat de multe ori înaintea ei. După ce Sfântul Alexandru Nevski a murit pe 14 noiembrie 1263, la mănăstirea ctitorită de tatăl său, icoana a fost luată de către fratele mai mic, Vasile.
S-au făcut numeroase copii ale icoanei Maicii Domnului din Mănăstirea Sfântului Teodor, iar una dintre primele copii a fost comandată și dusă la Moscova de către mama țarului Mihail Romanov, călugărița Marta. Din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, numeroase copii ale Icoanei s-au îmbogățit cu scene ce zugrăvesc evenimente din istoria icoanei făcătoare de minuni.
Icoana Maicii Domnului din Mănăstirea Sfântul Teodor este pictată față-verso. Pe verso se află icoana Sfintei Mari Mucenițe Parascheva, pictată într-o ținută splendidă de prințesă. Se crede că icoana Sfintei Parascheva de pe spatele icoanei este legată de soția Sfântului Alexandru Nevski.
Primul țar Romanov a fost proclamat suveran în fața Icoanei Maicii Domnului din Mănăstirea Sfântul Theodor în 1613.

Reclame

 

Rugăciune puternică la icoana miraculoasă a Maicii Domnului din Vladimir

Sărbători în cinstea Icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Vladimir întâlnim de mai multe ori pe parcursul anului (21 mai, 23 iunie, 26 august). Cea mai importantă sărbătoare are loc pe 26 august, dată stabilită în cinstea mutării icoanei de la Vladimir la Moscova.

Icoana Maicii Domnului din Vladimir a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca, din blatul de la masa la care Mântuitorul a mâncat împreună cu Pururea Fecioara Maria și Dreptul Iosif. Maica Domnului, văzând icoana, a exclamat: Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Harul Fiului meu și al meu va fi cu această icoană.

În anul 1131, Patriarhul Constantinopolului, Luca Hrisoverga, a dăruit această icoană Marelui Cneaz Gheorghe Vladimirovici al Kievului, numit și Yuri Dolgoruki (15 aprilie), care a așezat-o inițial în Mănăstirea Devici din Vîșgorod (Ucraina), vechiul oraș al Sfintei Olga, împărăteasa Rusiei și cea întocmai cu Apostolii.

Fiul lui Gheorghe Dolgoruki, Sfântul Andrei Bogoliubsky, a adus icoana în orașul Vladimir în 1155 și a așezat-o în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” pe care o ctitorise. Din acest moment, icoana a primit numele de „icoana Maicii Domnului din Vladimir” (Vladimirskaia). În 1395, în timpul invaziei lui Tamerlan, icoana a fost luată din Vladimir și dusă în noua capitală, Moscova. Astfel, binecuvântarea Maicii Domnului a stabilit legăturile spirituale ale Bizanțului cu Rusia prin Kiev, Vladimir și Moscova.

Sărbători în cinstea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Vladimir întâlnim de mai multe ori pe parcursul anului (21 mai, 23 iunie, 26 august). Cea mai importantă sărbătoare are loc pe 26 august, dată stabilită în cinstea mutării icoanei de la Vladimir la Moscova.

În anul 1395, temutul han Tamerlan („Timur cel Șchiop”) a ajuns până la hotarul Riazan, cucerind orașul Eleț și, avansând către Moscova, s-a apropiat de malurile râului Don. Marele Cneaz Vasile Dimitrievici a mers cu o armată la Kolomna și i-a oprit pe malurile râului Oka. El s-a rugat la Sfinții Ierarhi ai Moscovei și Sfântului Serghie pentru eliberarea patriei, și a scris Mitropolitului Ciprian al Moscovei (16 septembrie), rugându-l ca în postul Adormirii Maicii Domnului, care era în curs, să fie înălțate rugăciuni stăruitoare pentru milă și pocăință.

Preoții au fost trimiși la Vladimir, unde era vestita icoană făcătoare de minuni. După ce au săvârșit Sfânta Liturghie și Paraclisul Adormirii Maicii Domnului, preoții au luat icoana și au adus-o la Moscova. De-a lungul drumului, pe ambele părți, nenumărați oameni se rugau în genunchi: „O, Maica lui Dumnezeu, salvează pământul Rusiei!”. În timpul în care oamenii din Moscova au întâmpinat icoana Maicii Domnului din Vladimir pe câmpul Kucikov, Tamerlan dormea în cortul său. Dintr-odată, el a văzut în vis un munte mare, în vârful căruia se aflau Sfinții Ierarhi cu toiege de aur, venind spre el. Deasupra lor, într-o aureolă strălucitoare, era o femeie impunătoare. Ea i-a poruncit să părăsească pământurile Rusiei.

Trezit de spaimă, Tamerlan a întrebat despre sensul viziunii. Tălmacii au răspuns că doamna strălucitoare e Maica Domnului, marea protectoare a creștinilor. Atunci Tamerlan a dat ordin trupelor sale să se retragă. În amintirea acestei eliberări minunate a pământului Rusiei de Tamerlan, au construit Mănăstirea Întâmpinării, pe câmpia Kucikov, unde a avut loc întâmpinarea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Vladimir. La 26 august, întreaga Rusie sărbătorește întâmpinarea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Vladimir.

Evenimente foarte importante în istoria Bisericii Ruse au avut loc înaintea icoanei Maicii Domnului din Vladimir: alegerea și înscăunarea Sfântului Iona, susținătorul Autocefaliei Bisericii Ruse (1448), și a Sfântului Iov, primul Patriarh al Moscovei și al Întregii Rusii (1589), și a Preafericitului Patriarh, Sfântul Tihon (1917). Și înscăunarea Preafericitului Pimen, Patriarh al Moscovei și al Întregii Rusii, a avut loc într-o zi de sărbătoare a icoanei Maicii Domnului din Vladimir, pe 21 mai 1971.

***

Rugăciune către icoana Maicii Domnului din Vladimir (Vladimirskaia)

O, Preaminunată Ocrotitoare cerească a întregii Ortodoxii, primeşte şi razele gândurilor noastre pe care le îndreptăm cu smerenie către Tine. Păzeşte-ne pe noi de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi şi abate norul mâniei lor dinspre noi, ca întru pace să-Ţi dăruim curgerea rugăciunii noastre. Pe scaunul slavei cereşti ai fost aşezată de Cel Căruia te-ai făcut scaun preaînalt a toată desăvârşirea.
De acolo veghezi ca o Împărăteasă asupra poporului tău şi pe îngeri îi trimiţi ca să păzească pe robii tăi de toată vătămarea potrivnicilor noştri. Sub lumina privirii tale iubitoare de Maică ajută-ne să punem început bun pocăinţei noastre şi să deprindem virtuţile. Pe cei din primejdii îi acoperă cu darul tău, pe cei întristaţi îi povăţuieşte la limanul păcii dumnezeieşti şi pe noi, pe toţi, ne întăreşte întru mărturisirea dreptei credinţe prin cuvânt, dar mai ales prin faptele cele bune izvorâte din inimă smerită şi iubitoare.

Cu sabia rugăciunii tale taie toate gândurile patimilor noastre şi tulburarea furtunii ispitelor de pe marea vieţii o potoleşte, ca întru pace să petreacă robii tăi în toate zilele în aşteptarea Împărăţiei celei cereşti. Zdrobeşte cu gânduri smerite pe vrăjmaşii care caută să ne prăbuşească în prăpastia răutăţii. Ridicând mâinile tale la rugăciune, dobândeşte pentru noi surparea gândurilor întunecate şi străluceşte mintea noastră cu lumina Soarelui înţelepciunii.

Nu avem pocăinţa cea mântuitoare şi nici nu ştim a ne ruga pentru a atrage asupra noastră mila Stăpânului, dar nu ne lăsa pe noi, Maică Preacinstită, ci cu însăşi cheia rugăciunii tale descuie-ne uşa milei dumnezeieşti. Împacă viaţa noastră şi în ceasul sfârşitului vieţii noastre pământeşti să ne întâmpini cu faţă luminoasă şi cu nădejdea mântuirii, alungând de la noi toată frica, spre a te lăuda cu bucurie în

 

🌿MINUNILE MAICII DOMNULUI

🌿Povestea omului care se ruga Maicii Domnului in fiecare zi.

Un păcătos şi-a rânduit ca pravilă, în fiecare zi să se roage de câteva ori către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, repetând cuvintele Arhanghelului Gavriil: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har!”

Odată, pregătindu-se să meargă la lucrul său lumesc, s-a îndreptat către icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu ca, mai înainte, să se roage după obiceiul său, iar apoi să meargă la lucrul său.

Şi iată, când a început să se roage după obicei, deodată l-a cuprins frica – mai presus de firea sa, vede cum chipul de pe icoană se mişcă şi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i se arată vie împreună cu Fiul Său, pe Care Îl ţine în preacuratele ei mâini.

Pruncului dumnezeiesc i se deschiseseră răni pe mâini, pe picioare şi pe coastă şi din răni curgea sângele în şiroaie, exact ca pe cruce.

Văzând acest lucru, păcătosul s-a îngrozit şi a strigat: „O, Doamne! Cine a făcut aceasta?”

Maica Domnului i-a răspuns: „Tu şi ceilalţi păcătoşi; voi îl răstigniţi din nou pe Fiul Meu cu păcatele voastre, ca iudeii”.

Atunci păcătosul a izbucnit în plâns şi a spus: „Miluieşte-mă, o, Maica milostivirii!”.

Iar Ea a răspuns: „Voi mă numiţi pe mine Maica milostivirii, dar prin faptele voastre mă batjocoriţi şi mă supăraţi”.

„Nu, Stăpână! – a strigat păcătosul. Să nu fie aceasta! Să nu biruiască răutatea mea, bunătatea ta nespusă şi milostivirea ta! Tu Singură eşti nădejdea şi mijlocitoarea tuturor păcătoşilor! Fie-ţi milă, Maică Bună! Roagă-L pentru mine pe Fiul tău şi Făcătorul meu!”

Atunci Preamilostiva Maică a început să îl roage pe Fiul Său, zicând: „Fiul Meu cel Bun! Pentru iubirea mea, miluieşte-l pe acest păcătos!”

Iar Fiul a răspuns: „Să nu te superi, Maica Mea, că nu te voi asculta. Şi Eu L-am rugat pe Tatăl să ia de la Mine paharul suferinţelor şi El nu M-a ascultat”.

Maica Domnului a spus: „Adu-ţi aminte, Fiule, de sânii cu care Te-am hrănit şi iartă-l!”

Însă Fiul a răspuns: „Şi a doua oară L-am rugat pe Tatăl să-mi ia paharul şi El nu M-a ascultat”.

Reclame
RAPORTEAZĂ ACEASTĂ RECLAMĂCONFIDENȚIALITATE

Maica Domnului iarăşi a spus: „Adu-ţi aminte de durerile mele, pe care le-am îndurat alături de Tine când Tu erai pe cruce cu trupul, iar Eu eram sub cruce şi inima mi-era rănită, căci trecuse sabia prin sufletul meu!”

Iar Fiul a răspuns: „A treia oară L-am rugat pe Tatăl să ia paharul, însă El nu a binevoit să Mă asculte”.

Maica Domnului s-a ridicat, L-a aşezat alături pe Fiul ei şi a vrut să se arunce la picioarele Lui… „Ce vrei să faci, o, Maica Mea?” – a strigat Fiul.
„Voi sta – a răspuns Ea – la picioarele Tale împreună cu acest păcătos până când îi vei ierta păcatele!”

Atunci Fiul a spus: „Legea îi porunceşte oricărui fiu să îşi cinstească mama, iar dreptatea cere ca dătătorul legii să fie şi împlinitorul legii. Eu sunt Fiul Tău.

Tu eşti Maica Mea şi Eu trebuie să te cinstesc, împlinind ceea ce Mă rogi: fie după dorinţa Ta! Acum i se iartă acestui om păcatele de dragul tău! Iar ca semn al iertării, se vor închide rănile Mele!”

Păcătosul s-a ridicat tremurând, s-a atins bucuros cu buzele de preacuratele răni ale Mântuitorului şi abia atunci şi-a venit în fire.
Când vedenia s-a terminat, el a simţit în inima sa şi frică şi bucurie. Apropiindu-se de icoana Maicii Domnului, el i-a mulţumit şi a rugat-o ca, aşa cum a văzut în vedenie bunătatea Domnului că l-a iertat, tot aşa şi în veacul viitor să nu fie lipsit de această milă.

Şi de atunci el şi-a îndreptat viaţa sa şi a început să trăiască în chip plăcut lui Dumnezeu.
„Ia aminte – încheie această povestire Sfântul Dimitrie de Rostov – la grija, pe care o are Ocrotitoarea noastră pentru iertarea păcatelor noastre!”

Slavă milostivirii ei, slavă bunătăţii ei nespuse, slavă bogăţiei binefacerilor ei, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin

Sfântul Dimitrie al Rostovului

 MINUNI

Odată un preot mi-a povestit: Într-o zi a mers pe înserate la Biserică pentru că uitase ceva şi trebuia neapărat să aducă acasă. A deschis şi a întrat pe întuneric. Deodată, prin uşile împărăteşti, pe care le uitase deschise a văzut un înger strălucitor…

Odată un preot mi-a povestit următoarele: Într-o zi a mers pe înserate la Biserică pentru că uitase ceva şi trebuia neapărat să aducă acasă. A deschis şi a întrat pe întuneric. Deodată, prin uşile împărăteşti, pe care le uitase deschise (nu trase dvera) a văzut un înger strălucitor cu o sabie de foc în mînă stând lângă Sfânta Masă. S-a înspăimântat atât de tare, încât a luat-o la fugă. Ajungând la pronaos (biserica era mare) o voce i-a spus:”stai”! şi a împietrit.

– Nu te teme, i-a spus glasul pe ton blând, eu sunt îngerul păzitor al Bisericii. Când se sfinţeşte Sfânta Masă, Domnul Atotţiitorul, Împăratul Împăraţilor şi Domnul Domnilor pune un înger veghetor lângă aceasta. Cât timp a zis îngerul aceasta, preotul a rămas nemişcat şi asculta cutremurat, cu spatele către el. Îgerul a continuat cu o vove şi mai blândă:

– Vino, te rog, întoarce-te şi închide Sfintele Uşi pe care le-ai uitat deschise (îngerul i-a zis preotului „te rog”! Câţi dintre noi se adresează aşa copilului, fratelui sau aproapelui?). Preotul s-a întors, căci îi perise frica şi pacea pacea pusese stăpânire pe el, dar când s-a întors n-a mai văzut nici un înger.

A înaintat cu reţinere, cu smerenie, cu strângere de inimă şi grijă, a apucat dvera şi a închis-o încet. În sinea lui se întreba însă: „Nu cumva a fost nălucire? oare am visat sau am avut halucinaţii?” Ca răspuns însă a auzit zeci de mii de glasuri îngereşti cântând: Cuvine-se cu adevărat (Biserica Avea hramul Maicii Domnului.) N-a rezistat însă la auzul acestei dulci cântări îngereşti şi a leşinat. După şi-a revenit, a mers acasă şi n-a spus nimănui nimic. După cincisprezece ani mi-a povestit mie, cu puţin înainte să moară.