8 zile să faci rugăciunea asta mare la Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, Videcătorul de Boli! Ajutorul şi minunile lui uluitoare se revarsă asupra tuturor care fac aşa:

14 timp minim de citire

8 zile să faci rugăciunea asta mare la Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, Videcătorul de Boli! Cununa să fie de ziua lui mare, pe 9 noiembrie! Ajutorul şi minunile lui uluitoare se revarsă asupra tuturor care fac aşa:

Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina
9 Noiembrie

Condac 1:

Veniți, ucenicilor ai lui Hristos, care însetați după împărăția cea cerească, să îi aducem laude iubitorului nostru ocro­titor, Sfântul Ierarh Nectarie. Și, mulțumindu-i pentru nemăsurata sa dragoste față de noi, să-i cântăm într-un glas: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!

Icos 1:

Om purtător al bucuriilor celor cerești, te-ai arătat în lume Nectarie, arhiereule al lui Hristos, în viață neprihănită petrecând, drept, cuvios și de Dumnezeu insuflat, întru toate dăruit; pentru aceasta și de la noi auzi unele ca acestea:
Bucură-te, cel prin care se înalță cei credincioși;
Bucură-te, cel prin care sunt risipiți cei dușmănoși;
Bucură-te, vas aurit al înțelepciunii;
Bucură-te, cel prin care se învinge răutatea lumii;
Bucură-te, locaș al sfințeniei și al lucrării cerești;
Bucură-te, carte dumnezeiască a noii cetăți îngerești;
Bucură-te, cel care cu adevărat Sfânt te-ai arătat;
Bucură-te, cel care de cele materiale te-ai lepădat;
Bucură-te, a credinței răsplată strălucitoare;
Bucură-te, mijlocitor cucernic al harului;
Bucură-te, cel prin care Biserica se slăvește;
Bucură-te, cel prin care insula Eghina se veselește;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni.

Condac 2:

Înțelepciune având, încă din tinerețe, de raza cea dumnezeiască sufletul ți-a fost luminat și strălucirii poruncilor celor sfinte ai urmat, Sfinte Ierarhe Nectarie. De aceea, în virtuți înaintând, de mic copil ai cântat lui Hristos: Aliluia!

Icos 2:

Mergând în orașul Sfântului Constantin, ai avut frica de Dumnezeu ca îndrumător și cercetarea celor sfinte ca apă­rător. De aceea, hrănindu-te din înțelepciunea cea dumnezeiască, pe cei pe care cu cuvântul tău i-ai umplut de bucurie sfântă îi auzi cântând unele ca acestea:
Bucură-te, viță a veșniciei;
Bucură-te, nectar al ambroziei;
Bucură-te, că de Mântuitorul ne-ai fost trimis vindecător luminat;
Bucură-te, că părinților celor din vechime ai urmat;
Bucură-te, piatra cea nouă a zidirii cugetătoare;
Bucură-te, cunună nou împletită, a Bisericii dreptmăritoare;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat ca un trandafir proaspăt înflorit;
Bucură-te, cel ce de Dumnezeu ai fost dăruit;
Bucură-te, steaua cea nouă a credinței poporului;
Bucură-te, cel ce strălucești în slava Creatorului;
Bucură-te, bunule chivernisitor al poruncilor cerești;
Bucură-te, chip al slăvitelor virtuți îngerești;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni.

Condac 3:

Slăvita înțelepciune ai căutat-o și ți-ai dorit-o din tinerețile tale, și pe Hristos L-ai rugat cu lacrimi fierbinți ca să te împodobească cu înalta ei frumusețe. Pentru aceea, Sfinte Nectarie, cu credință și plecăciune cânți către Domnul: Aliluia!

Icos 3:

S-a bucurat sufletul tău, ca oarecând al marilor Părinți Vasile și Grigorie, mergând la Atena să dobândești învățătura cea folositoare. Pentru aceea, cu bucurie îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, fiu al luminii celei cerești;
Bucură-te, vlăstar al evlaviei celei îngerești;
Bucură-te, cel ce ai fugit de amăgirile cele lumești;
Bucură-te, că cele îndumnezeitoare n-ai încetat să dorești;
Bucură-te, minte purtătoare de Dumnezeu, plină de înțelesuri dumnezeiești;
Bucură-te, cărbune al Sfântului Duh, foc aprins al cugetării creștine;
Bucură-te, cel ce viață fără de pată ai trăit;
Bucură-te, cel ce înșelăciunea lui Veliar ai zdrobit;
Bucură-te, cel ce iubirii lui Hristos ți-ai deschis ușa sufletului;
Bucură-te, cel în care a înflorit săvârșirea binelui;
Bucură-te, sprijinul cel tare al celor credincioși;
Bucură-te, săgeată de mult plâns pentru cei dușmănoși;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni.

Condac 4:

Având în tine râvna cea dumnezeiască a Cuvioșilor Părinți, fără încetare ți-ai dorit viața cea îngerească. De aceea, în Hios, cu bucurie ai intrat în îngerescul cin monahal și pe vrăjmașul l-ai lăsat păgubit, cântând Domnului neîncetat: Aliluia!

Icos 4:

Auzit-a Arhiereul Cel dintru înălțime rugăciunea ta, strigat-ai către Dânsul din toată inima ta. De aceea, degrabă a liniștit apele mării și furtuna a potolit. Văzând acestea, cei ce au fost salvați prin rugăciunile tale, cu mulțumire și credință îți cântă unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce de la Dumnezeu ne-ai fost trimis vindecător;
Bucură-te, izvor nesecat al minunilor;
Bucură-te, astrul cel nou al Bisericii, prealuminat;
Bucură-te, că în ceata Sfinților ai intrat;
Bucură-te, vas neprețuit al darurilor cerești;
Bucură-te, grădină înflorită a fericitelor virtuți îngerești;
Bucură-te, cel ce furtuna mării o liniștești;
Bucură-te, că strigătul hulitorilor îl potolești;
Bucură-te, noule ales al lui Hristos;
Bucură-te, al virtuților grădinar cuvios;
Bucură-te, iubitorule de viață duhovnicească;
Bucură-te, cel ce ai fost răsplătit cu bucuria cerească;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni.

Condac 5:

Sfânt Ierarh te-ai arătat, în aceste vremuri de pe urmă, vrednic de cinstire ca oarecând sfinții cei de demult. Căci în același chip ca și ei viața ți-ai petrecut și slăvite minuni ai săvârșit, izbăvindu-i din toate necazurile pe cei care cântă: Aliluia!

Icos 5:

Arhiereu înțelept, ales de Dumnezeu te-ai arătat cu adevărat în țara Egiptului, păstor luminat al Pentapolisului, aler­gând, ca oarecând marele Pavel, spre viața în Hristos. De aceea, și cei credincioși, cunoscând virtuțile tale, cu glas de bucurie cântă unele ca acestea:
Bucură-te, a cetății mărire;
Bucură-te, a evlaviei fire;
Bucură-te, cel asemenea cuvioșilor pustiei;
Bucură-te, podoaba cea nouă a preoției;
Bucură-te, vas al blândeții și tezaur al iubirii;
Bucură-te, dătător al păcii și izvorâtor al milei;
Bucură-te, că Bisericii te-ai arătat strălucitor;
Bucură-te, că celor cuvioși te arăți îndrumător;
Bucură-te, chip al trăirii celei neprihănite;
Bucură-te, candelă a îndumnezeirii primite;
Bucură-te, arhiereu desăvârșit, care celor înalte slujești;
Bucură-te, cuvântător neîntrecut al celor dumnezeiești;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni.

Condac 6:

Văzut-au creștinii din toată Biserica Egiptului că ești un adevărat propovăduitor al Evangheliei. Pentru aceea, mulțimea credincioșilor, ce ascultau cuvântul învățăturii tale, gândeau că au dobândit un nou Părinte Sfânt, care cu putere învață. Și împreună cu tine nu încetau să cânte Domnului: Aliluia!

Icos 6:

Strălucit-ai și în pământul elen, asemenea unui nou apostol, luminând inimile credincioșilor cu focul sfintelor învă­țături și cu razele vieții tale, Sfinte Nectarie. Pentru aceasta, luminați fiind și noi de strălucirea ta, îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, luminător al Bisericii Domnului;
Bucură-te, trâmbița cea tare a adevărului;
Bucură-te, cel ce ai avut râvna Apostolilor;
Bucură-te, izvor al harului și al vindecărilor;
Bucură-te, orator îndumnezeit al cuvintelor vieții;
Bucură-te, că pline de har sunt omiliile tale, înțelept al cetății;
Bucură-te, cel ce cureți sufletele de robia patimilor;
Bucură-te, că potolești pornirile cele rele ale inimilor;
Bucură-te, mare învățător al credincioșilor;
Bucură-te, ascet tare, lui Hristos următor;
Bucură-te, că mulți creștini ai îndrumat;
Bucură-te, că sufletele, spre Hristos le-ai îndreptat;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni.

Condac 7:

Mare între Ierarhi și înțelept între învățători, dar și smerit ascet al lui Hristos n-ai încetat a fi, Sfinte Ierarhe Nectarie. De aceea, părinte duhovnicesc al celor ce se pregăteau pentru slujirea preoțească ai fost chemat. Cu ei împreună, te slăvim și cântăm: Aliluia!

Icos 7:

Nectar al dreptății și fruct de viață sfântă, căii dumnezeiești ai urmat și norului duhovnicesc, iar pe noi, cei aflați la vremuri de strâmtoare, neîncetat ne-ai izbăvit. Pentru aceasta, sufletele noastre se bucură, când îți cântă ție unele ca acestea:
Bucură-te, cărare a bucuriei;
Bucură-te, adiere a veșniciei;
Bucură-te, cel ce izvorăști apele harului;
Bucură-te, cel ce ai pecetluit gura balaurului;
Bucură-te, primăvara sfințeniei, ce alungi iarna din gând;
Bucură-te, strălucire ce luminezi întunericul cel adânc;
Bucură-te, cel ce încurci gândurile celor păcătoși;
Bucură-te, cel ce bucuri inimile celor credincioși;
Bucură-te, sprijin al dreptmăritorilor;
Bucură-te, nimicitor al ereziilor;
Bucură-te, căderea defăimătorilor;
Bucură-te, vindecător al bolnavilor;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni.

Condac 8:

Străine minuni, Părinte, izvorăsc din mila ta cea mare și îi ridică pe cei aflați în dureri. De aceea, și la sfânta ta mănăstire, fără încetare sosește mulțime de lume, cerând vindecarea și izbăvirea de boli, cântând neîncetat: Aliluia!

Icos 8:

Liman izbăvitor, în insula Eghina, este mănăstirea ta, Sfinte. Aici, sufletele monahiilor le-ai condus duhovnicește spre mântuire și le-ai îndreptat cu înțelepciune spre Hristos. Pentru aceasta, neîncetat se vor ruga, către tine zicând:
Bucură-te, a minții sfântă lucrare;
Bucură-te, ocean de răbdare;
Bucură-te, chip viu al smereniei;
Bucură-te, tezaur sfânt al curăției;
Bucură-te, candelă a nevinovăției și chivot al nepătimirii;
Bucură-te, locaș al virtuților și chivot al cumpătării;
Bucură-te, că spre Dumnezeu călăuzești mănăstirea ta;
Bucură-te, că toată puterea și râvna ți-ai pus pentru ea;
Bucură-te, al Eghinei strălucit veghetor;
Bucură-te, că îndată credincioșilor le dai ajutor;
Bucură-te, că pe mulți din primejdii i-ai salvat;
Bucură-te, că pe amăgitorul în prăpastia cea adâncă l-ai aruncat;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni.

Condac 9:

Pline de har sfânt și de bună mireasmă duhovnicească sunt Sfintele tale Moaște. Mirul ce izvorăște din ele bine înmiresmează, nu doar sfânta ta mănăstire, ci și întreaga insulă a Eghinei, sfințindu-i pe aceia care nu încetează a cânta: Aliluia!

Icos 9:

Sfintele tale Moaște sunt izvorâtoare de har și de bogate daruri cerești. Mulțime de bolnavi sunt vindecați și cei slăbănogi îndreptați. De aceea și noi, împreună cu dânșii, cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, scăldătoarea vindecărilor;
Bucură-te, dezlegarea suferințelor;
Bucură-te, cel ce degrabă alergi în ajutor;
Bucură-te, că în vis sau în chip tainic te arăți tuturor;
Bucură-te, fântână ce părintească iubire izvorăști;
Bucură-te, liman al bucuriei sufletești;
Bucură-te, că de îngrozitorul cancer pe mulți i-ai vindecat;
Bucură-te, că demonilor rană de mult plâns le-ai dat;
Bucură-te, cel ce trufia înțelepciunii lumești ai îngenunchiat;
Bucură-te, că în chip minunat pe credincioși i-ai ajutat;
Bucură-te, podoaba de mult preț a ierarhilor;
Bucură-te, cel ce luminezi mintea neștiutorilor;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni.

Condac 10:

Ajutor și acoperitor te numesc toți credincioșii care s-au îndulcit de hrana binefacerilor tale. Căci, dintre cei ce te-au chemat cu credință, nici unul nu a rămas nemângâiat prin harul tău. De aceea, toți cu bucurie cântă: Aliluia!

Icos 10:

Vestea minunilor tale s-a răspândit pretutindeni, purtătorule de Dumnezeu. Iar tu, și celor de departe degrabă le-ai venit în ajutor, salvându-i de primejdii și de necazuri. De aceea, către tine aleargă zicând:
Bucură-te, că Mare ai fost numit între Părinți;
Bucură-te, că loc de cinste ai între sfinți;
Bucură-te, că la fel cu cei de demult ești lăudat;
Bucură-te, că între Sfinții Părinți ai fost încununat;
Bucură-te, triumf al credinței, zid de apărare al creștinilor;
Bucură-te, izvor al harului, rușinarea necredincioșilor;
Bucură-te, cel ce ne descoperi slava adevărului;
Bucură-te, cel ce amuțești gura păcătoșilor;
Bucură-te, bucuria și puterea credincioșilor;
Bucură-te, sprijinul și întărirea sufletelor noastre;
Bucură-te, cel prin care Hristos se slăvește;
Bucură-te, cel prin care diavolul se stârpește;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni.

Condac 11:

Cântări de mulțumire nenumărate îți înălțăm ție, Sfinte, noi cei ocrotiți sub acoperământul tău. Căci, în toate ne­cazurile noastre, degrabă ai venit să ne alungi tristețea. De aceea, cu ajutorul tău, Îl slăvim pe Hristos cântând: Aliluia!

Icos 11:

Ai ars zelul demonilor, cu flăcările minunilor tale și cu osârdie ai venit în ajutorul credincioșilor. În suferințe grele, le-ai stins durerea și de mulțime mare de boli i-ai vindecat. Pentru aceea, cu evlavie rostesc unele ca acestea:
Bucură-te, vindecătorul bolnavilor;
Bucură-te, spaima demonilor;
Bucură-te, că pe cei chinuiți de friguri i-ai vindecat;
Bucură-te, că pe slăbănogi i-ai îndreptat;
Bucură-te, cel ce cu apă ai umplut fântâna secată;
Bucură-te, că ai binecuvântat Eghina, prin rugăciune neîncetată;
Bucură-te, că prin tine, mila lui Dumnezeu se arată;
Bucură-te, cel ce seceta ai oprit și ai dat ploaie bogată;
Bucură-te, izvorul harului nesecat;
Bucură-te, stea care pe toți i-ai luminat;
Bucură-te, cel ce al mănăstirii iscusit duhovnic te-ai arătat;
Bucură-te, că de la monahii imne de laudă auzi neîncetat;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni.

Condac 12:

Harul Mângâietorului cu bogăție se re­varsă prin sfintele tale Moaște și, asemenea unui izvor nesecat, adapă su­fletele chinuite și vindecă bolile trupești ale celor ce cântă ne­în­cetat către Domnul: Aliluia!

Icos 12:

Cântând împreună cu cetele cele îngerești imnul Treimii Celei Întreit Sfinte, privește dintru înălțime și spre noi, păcătoșii, și cu milostivirea ta cea mare, nu înceta să ne ajuți pe cei ce cu credință cântăm către tine unele ca acestea:
Bucură-te, fiu al Silivriei;
Bucură-te, slava Bisericii;
Bucură-te, mândria Eghinei;
Bucură-te, păzitorul Eladei;
Bucură-te, chip și model de cucernic ierarh;
Bucură-te, pavăză și scăpare pentru orice monah;
Bucură-te, luceafărul cel nou al Bisericii;
Bucură-te, darul prin care se întăresc cei cucernici;
Bucură-te, cel prin care patimile se curățesc;
Bucură-te, că oamenii prin tine pe Dumnezeu Îl slăvesc;
Bucură-te, apărător neobosit al credincioșilor;
Bucură-te, grabnic mijlocitor către Creator;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni.

Condac 13:

O, preabunule părinte, luminător al ortodocșilor, ierarhule al lui Hristos, Sfinte Nectarie! Stând în fața Tronului lui Dum­nezeu, roagă-te neîncetat, pentru iertarea păcatelor noastre și pentru întoarcerea noastră spre înfierea harului. Căci neîncetat către Mântuitorul cântăm: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice iarăși Icosul întâi: Om purtător al bucuriilor celor cerești…

Icos 1:

Om purtător al bucuriilor celor cerești, te-ai arătat în lume Nectarie, arhiereule al lui Hristos, în viață neprihănită petrecând, drept, cuvios și de Dumnezeu insuflat, întru toate dăruit; pentru aceasta și de la noi auzi unele ca acestea:
Bucură-te, cel prin care se înalță cei credincioși;
Bucură-te, cel prin care sunt risipiți cei dușmănoși;
Bucură-te, vas aurit al înțelepciunii;
Bucură-te, cel prin care se învinge răutatea lumii;
Bucură-te, locaș al sfințeniei și al lucrării cerești;
Bucură-te, carte dumnezeiască a noii cetăți îngerești;
Bucură-te, cel care cu adevărat Sfânt te-ai arătat;
Bucură-te, cel care de cele materiale te-ai lepădat;
Bucură-te, a credinței răsplată strălucitoare;
Bucură-te, mijlocitor cucernic al harului;
Bucură-te, cel prin care Biserica se slăvește;
Bucură-te, cel prin care insula Eghina se veselește;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni.

Condac 1:

Veniți, ucenicilor ai lui Hristos, care însetați după împărăția cea cerească, să îi aducem laude iubitorului nostru ocro­titor, Sfântul Ierarh Nectarie. Și, mulțumindu-i pentru nemăsurata sa dragoste față de noi, să-i cântăm într-un glas: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!

Rugăciune către Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina

O, preasfinte și întru tot lăudate, mare făcătorule de minuni Nectarie, primește această puțină rugăciune de la noi, nevrednicii robii tăi, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și ajutător preaminunat scăpând și către sfânt chipul icoanei tale privind, cu lacrimi fierbinți ne rugăm ție: vezi, sfinte, durerile noastre, vezi sărăcia și ticăloșia noastră. Vezi rănile sufletelor și ale trupurilor noastre. Ne rugăm ție, Sfinte Ierarhe Nectarie, grăbește de ne ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni și ne sprijinește pe noi, robii tăi. Ia aminte la suspinele noastre și nu ne trece cu vederea pe noi, ticăloșii și scârbiții, că știm, sfinte al lui Dumnezeu, că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare cine a năzuit la ajutorul tău și cu credință ți s-a rugat nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine, în dureri fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai ușurat suferința?

Minunile și ajutorul tău ne-au făcut și pe noi, ticăloșii și scârbiții, să te chemăm să ne vii în ajutor. Știm, o, alesule ierarh, de mulțimea tămăduirilor pe care le-ai făcut, nou doctor fără-de-arginți arătându-te. Nu cunoaștem nici sufe­rință și nici durere pe care să nu le poți alina.

Nu cunoaștem nici o boală căreia tu să nu îi poți aduce tămăduire, dar mai mult decât atât, nu numai că ai tămăduit boli despre care doctorii ziceau că nu pot fi tămăduite, ci și pe mulți bolnavi i-ai ajutat să se întărească în credință și în răbdare, și să ia plată de la Dumnezeu pentru osteneala lor.

Îngenunchind, ne rugăm ție, Sfinte Ierarhe Nectarie, ca să te rogi pentru noi lui Hristos, Cel Ce n-a trecut cu vederea rugăciunile tale cele jertfelnice, ci te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri.

Către Acela roagă-te, ca să fim și noi ajutați și miluiți cu rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăviți, ca să binecuvântăm pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.

Amin!

 

Miracol! “Sângele lui Iisus pe cruce”! O vezi doar în Săptămâna Patimilor! Rămâi fără cuvinte! Are în mijloc acest semn:

Miracol! “Sângele lui Iisus pe cruce”! O vezi doar în Săptămâna Patimilor! Rămâi fără cuvinte! Are în mijloc acest semn:

“Sângele lui Iisus pe cruce”, superba floare din Noua Zeelandă care înfloreşte doar în Săptămâna Patimilor! Rămâi fără cuvinte! Are în mijloc o cruce superbă!

***
Semnificaţia celor şapte propoziţii rostite de Mântuitorul pe Cruce
Moartea Mântuitorului pe Cruce a reprezentat sacrificiul suprem pentru răscumpărarea noastră din păcatul neascultării şi pentru a vesti lumii sfâşiate de ură iubirea consfinţită prin jertfa Sa. Din acest motiv, cele şapte propoziţii rostite de Iisus pe Crucea Golgotei îşi au rolul lor în iconomia mântuirii, conform spuselor regretatului părinte Iorgu Codreanu, care a slujit în ultima perioadă a vieţii la biserica „Sfânta Vineri” din Iaşi.

* „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Luca 23, 24) sunt primele cuvinte, în ordine cronologică după Sfintele Evanghelii, rostite de Iisus, în timp ce era lovit cu brutalitate, după ce fusese judecat şi osândit la răstignire. Ele sunt de fapt o rugăciune de iertare a răstignitorilor Săi, adresată Tatălui, care îi cuprinde pe toţi vrăjmaşii Lui, din toate locurile şi din toate timpurile;

* „Femeie, iată fiul tău”. Apoi a zis lui Ioan: „Iată mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine” (Ioan 19,26-27), sunt cuvintele pe care Mântuitorul le-a adresat lui Ioan, Apostolul său iubit, în timp ce se afla pironit pe Cruce. Ele înseamnă că Iisus era unicul fiu al Mariei şi că aceasta, după moartea Lui, nu mai avea pe nimeni care să o ocrotească. În plan duhovnicesc, aceste cuvinte o desemnează pe Maria, „Eva cea nouă”, Maica tuturor credincioşilor.

„Pe Cruce Hristos a luat asupra Lui moartea însăşi”

* „Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai”(Luca 23, 39-43). Aceste vorbe au fost rostite de Domnul când unul dintre tâlharii răstigniţi odată cu El Îl hulea, în timp ce celălalt îl certa zicând: Nu te temi tu de Dumnezeu, ce eşti în aceeaşi osândă cu El?”. Cuvintele rostite de Iisus dezvăluie adevărul că fiecare dintre noi primim cele cuvenite după faptele noastre;

* „Eli, Eli, lama sabahtani, care se tălmăceşte: Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit” ( Matei 27, 46). Prin aceste cuvinte, Fiul lui Dumnezeu vine înaintea Tatălui Său ca „Fiu al Omului”. Suferinţa firii umane a lui Hristos este resimţită în Ipostasul Său. Îşi are, deci, echivalentul în unitatea treimică a lui Dumnezeu. Strigătul care se aude pe Cruce vrea să spună că Duhul nu-L mai uneşte pe Fiul cu Tatăl. „Dătătorul de viaţă” îl părăseşte pe Fiu, aşa cum şi Tatăl L-a părăsit. Duhul Sfânt devine suferinţa de neocolit întru care Cei Trei se unesc. Tatăl se lipseşte de Fiul şi Acesta trece, ca într-o clipă de eternitate, prin nemărginirea dumnezeiască a singurătăţii. Duhul Sfânt, dragostea reciprocă a Tatălui şi Fiului, se oferă ca jertfă, îşi însuşeşte într-un mod specific Crucea, pentru a deveni „puterea de nebiruit a Crucii”. Cabasilas ticluia astfel aceste cuvinte: „Pe Cruce Hristos a luat asupra Lui moartea însăşi. Puterea morţii stă în autonomia ei, dar Hristos îşi dăruieşte moartea Tatălui şi de aceea în Hristos cea care moare e moartea: „Cu moartea pre moarte călcând”. De atunci, nici un om nu mai moare singur”;

* „Mi-e sete”, rosteşte Mântuitorul pe Cruce. Cuvintele acestea au fost enunţate şi de psalmistul David, fiind apoi consemnate de Sfinţii Evanghelişti Matei şi Ioan (Ps. 68, 25). Ele definesc pe de o parte împlinirea proorocirilor Vechiului Testament despre patimile Cuvântului întrupat, iar pe de altă parte, ipostaza Mântuitorului de Fiu al Omului.

Prin moartea Sa, Fiul lui Dumnezeu şi-a arătat iubirea de oameni

* „Săvârşitu-s-a”, zice Iisus, după ce a fost adăpat cu oţet (Ioan 19,30). Acum, Hristos a terminat toată lucrarea Lui. Fiul lui Dumnezeu şi-a arătat, prin moartea Sa pe Crucea de pe Golgota, marea iubire faţă de oameni, voind prin această ascultare a dezrobi pe pământeni de povara păcatelor şi să instituie dreptatea;

* „Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu”. Şi aceasta zicând „Şi-a dat duhul” (Luca 23, 46). Fiul Îşi încredinţează sufletul său de om în mâinile Tatălui, fiindcă, prin Duhul Lui de Dumnezeu, El întotdeauna a fost una cu Tatăl.

Obiecte simbolistice ale Patimilor lui Iisus Hristos

Fără îndoială, cea mai dureroasă săptămână din istoria umanităţii este Săptămâna Patimilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În amintirea acelor teribile zile, o serie întreagă de obiecte, care amintesc de suferinţele Domnului, au devenit simboluri ale Patimilor. Printre acestea enumerăm: punga cu 30 de arginţi, simbolul trădării lui Iuda Iscarioteanul; Lămpaşul aprodului Malchus din Grădina Ghetsimani şi urechea lui Malchus, tăiată de Sfântul Petru; cocoşul, simbolul negării de trei ori a lui Iisus de către Petru; treptele din fortăreaţa Antonina, pe care le-a urcat Iisus, spre a fi judecat de Pilat din Pont; cana de apă, ligheanul şi ştergarul folosite de Pilat după judecată; stâlpul biciuirii lui Iisus, în curtea fortăreţei Antonina; biciul roman, flagrum, pus în mâna lui Iisus, ca sceptru după biciuire; capul unui soldat roman ce-L scuipă în timpul biciuirii; mâna unui soldat ce-L pălmuieşte în curtea fortăreţei; coroana de spini aşezată în mod ironic pe cap; haina de purpură roşie aşezată lui Iisus pe umeri, ca unui rege de carnaval la serbările hibernale romane Saturnalii; Crucea purtată de Iisus pe Via Dolorosa; năframa Veronicăi, pe care s-a întipărit chipul Domnului, când aceasta i-a şters sudoarea de pe faţă, pe Drumul Crucii; tăbliţa de gips cu gravura ironică INRI, care înseamnă, „Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor”, fixată pe cruce, deasupra capului lui Iisus; ciocanul folosit la baterea piroanelor în mâini şi în picioare, precum şi la fixarea tăbliţei cu inscripţia amintită; piroanele cu care a fost fixat pe cruce; zarul cu care soldaţii romani au tras la sorţi pe Golgota cămaşa lui Iisus; băţul de isop (arbust orginar din Asia Mică) cu un burete înmuiat într-o băutură narcotizantă; lancea cu care a fost Iisus înţepat în coaste de către soldatul Longinus; scara şi cearceaful cu care a fost coborât de pe cruce Iisus; cleştele utilizat la scoaterea piroanelor din mâini şi din picioare; cele cinci răni: două în palme, două la picioare şi una la inimă; giulgiul în care a fost pus în mormânt Mântuitorul.

Giulgiul va fi expus în aceste zile la Torino

Giulgiul este păstrat în catedrala oraşului Torino din Italia şi este de departe cea mai celebră relicvă din lume, deoarece pe această bucată de pânză creştinii cred că este imprimată imaginea chipului Mântuitorului Iisus Hristos. Pe marginea autenticităţii acestei relicve se poartă şi în prezent aprinse dezbateri, motiv pentru care, până acum, Vaticanul a evitat să se pronunţe tranşant, descriind însă relicva drept „un simbol plin de forţă al pătimirii lui Hristos.”

Anul acesta, pentru a şasea oară în 100 de ani, în perioada 10 aprilie-23 mai, celebrul Giulgiu din Torino va fi expus publicului în catedrala oraşului.

 

Minunile Sfintei Cuvioase Parascheva: „Dacă vrei să fie sănătos copilul tău, să vii la mine!“

De 367 de ani de când moaştele Cuvioasei Parascheva se află la Iaşi, sărbătoarea din 14 octombrie are o însemnătate cu totul aparte pentru români, sute de mii de credincioşi venind să se închine la racla celei pe care o ştiu „mult folositoare“. Cei care ajung la „Cuvioasa“ – aşa cum o numesc prietenii ei – o roagă pentru soluţionarea problemelor de zi cu zi, îi cer alinare pentru necazurile care s-au năpustit asupra lor, sănătate, spor în casă şi bucurii. Iar Sfânta îl ascultă pe fiecare în parte şi nu întârzie să le vină în ajutor celor ce îşi pun speranţa în puterea ei şi o roagă cu credinţă. Minunile Cuvioasei sunt nenumărate. Multe sunt cunoscute din povestirile celor care le-au primit, dar multe au rămas în taina celor care le-au trăit.

Sfânta Parascheva de la Iaşi se bucură în ţară de un cult deosebit, mai mult decât toţi ceilalţi sfinţi care au moaşte în România. În fiecare zi, la Catedrala mitropolitană din Iaşi, de dimineaţă până seara târziu, se face un mic pelerinaj continuu, cu credincioşi de toate vârstele şi din toate locurile, veniţi la rugăciune. În mod deosebit, în sărbători, în posturi şi în fiecare vineri, considerată ziua Cuvioasei Parascheva, vin mulţi credincioşi şi se închină la raclă cu credinţă, aducând flori, daruri şi îmbrăcăminte, pe care le ating de racla ei, pentru a primi ajutor, sănătate şi binecuvântare. Se spune că atâtea minuni a săvârşit Sfânta Parascheva, mai multe chiar decât numărul stelelor şi nisipul mării. Pentru că Sfânta vindecă şchiopi, surzi, ciungi, ologi şi tot felul de boli, chiar şi cele mortale; depărtează toată neputinţa nevindecată, numai cu atingerea raclei. Şi în zilele noastre, Cuvioasa nu conteneşte a face minuni pentru cei care cu credinţă aleargă la ea, nu numai în Epivata, unde casa părintească a fost transformată în biserică închinată ei, şi în Catedrala mitropolitană de la Iaşi, ci în toată lumea. Vă prezentăm în continuare câteva dintre minunile săvârşite de Cuvioasa Parascheva, povestite de credincioşi în scrisorile trimise preoţilor slujitori de la Catedrala mitropolitană din Iaşi, consemnate în „Patericul românesc“ sau în cartea „Suferinţele mamei Blondina, o martiră a Siberiei“. Un inginer bolnav de plămâni a fost internat în spital pentru operaţie. În acest timp, mama sa a mers la moaştele Cuvioasei Parascheva, cerându-i sănătate pentru fiul ei. Timp de două săptămâni, doctorii au tot amânat operaţia. Şi observând că leziunile pulmonare s-au vindecat în chip miraculos, i-au spus bolnavului că nu mai este nevoie să fie operat şi să se întoarcă acasă, pentru că „este cineva care se roagă lui Dumnezeu pentru dumneavoastră!“. Într-o zi, o femeie de 40 de ani a intrat în Sfânta Mitropolie, alergând prin biserică şi plângând în hohote. Un preot slujitor care se afla atunci în biserică a întrebat-o ce are. Aceasta i-a spus că a făcut sinuzită, dar, neavând timp să se trateze, s-a pomenit cu dureri grozave de cap şi apoi i s-a umflat tot capul. Mergând în cele din urmă la medic, acesta i-a spus că tot creierul este acoperit cu puroi şi că trebuie să-i facă operaţie foarte grea, dar că ea nu va rezista la această operaţie, şi de aceea să aştepte moartea. Preotul a întrebat-o dacă crede în Dumnezeu, iar ea a spus că da, dar la biserică vine rar, având serviciu, copii şi sărăcie mare. Atunci, el i-a făcut pomelnic şi a dus-o la Cuvioasa, unde s-a închinat. Preotul povesteşte că peste trei luni a întâlnit-o pe stradă, sănătoasă şi voioasă. Femeia i-a spus atunci slujitorului Domnului că „la vreo trei săptămâni după ce am dat pomelnicul, a început să-mi curgă puroi din nas şi a curs mult timp. S-a scurs toată infecţia de pe creier şi m-am făcut sănătoasă“.

A doua zi, a simţit că este sănătos, şi până astăzi nu mai are nimic

Unui copil de trei ani şi jumătate i s-a oprit brusc graiul. Atunci mama a luat copilul în braţe şi a venit să ceară ajutorul Sfintei Parascheva. Pe când se ruga ea cu lacrimi, deodată copilul a strigat: „Mamă, mamă! Aici este Doamne, Doamne!“. Mulţumind din inimă Preacuvioasei Parascheva, mama s-a întors acasă cu copilul sănătos. Un preot din Ardeal povesteşte că era bolnav de plămâni şi făcând foarte multe injecţii cu antibiotice, a simţit că începe să orbească. Când s-a dus la doctor, acesta i-a confirmat nenorocirea. Imediat, preotul s-a urcat în tren şi a venit la Iaşi. Era ora 22:00. Catedrala era închisă. Atunci a stat în genunchi, afară, lângă peretele unde erau moaştele Sfintei Parascheva, s-a rugat câteva ceasuri, plângând. A doua zi a simţit că este sănătos, şi până astăzi nu mai are nimic nici cu ochii, nici cu plămânii şi slujeşte Sfânta Liturghie la o mănăstire din Ardeal. Odată, a venit de la Bucureşti o doamnă, aducând în dar Sfintei Parascheva un covor persan, mare şi frumos. Preotul care era la racla Cuvioasei a întrebat-o ce înseamnă acest dar. Dânsa i-a povestit că soţul ei, bărbat de 45 de ani, s-a îmbolnăvit şi, cu tot progresul medicinii, doctorii nu găseau leac la boala lui, spunându-i să se pregătească de moarte, că are cancer. Dar, într-o zi, a venit la ei acasă un prieten care le-a spus că pleacă la Iaşi, sfătuindu-i să-i dea bani şi pomelnic să îl ducă el la Sfânta Parascheva. Peste două luni, bărbatul s-a făcut sănătos fără nici un tratament şi, drept mulţumire, soţia sa, personal, a adus acest covor la Sfânta Parascheva. O altă femeie, necăjită că toată faţa soţului ei este cuprinsă de nişte bube urâte care supurează şi-i provoacă mare durere, a venit la Cuvioasa Parascheva, a plâns, s-a rugat şi a dat pomelnic. Mulţi doctori încercaseră cu diferite tratamente şi alifii să-l vindece, dar totul era în zadar, ba, parcă, după fiecare tratament, rănile se înfocau şi se extindeau mai tare. Când a venit la Iaşi, femeia a atins de moaştele Sfintei batista curată pe care o avea la ea, iar când a ajuns acasă, a pus batista pe faţa soţului, acestuia potolindu-i-se durerile. După o săptămână, au dispărut şi bubele.

A venit din Bulgaria pentru că Sfânta i s-a arătat

În anul 1968, prin luna martie, la Mitropolie a venit o femeie din Bulgaria. Unul dintre preoţii care erau în catedrală a întrebat-o dacă ştie să vorbească ruseşte, pentru a-i spune ce i s-a întâmplat. Atunci femeia i-a povestit că are un singur băiat, care a ajuns la facultate în anul al II-lea şi că subit a înnebunit, dar într-o formă aşa de gravă, că-l ţine într-o cuşcă. Ea întotdeauna a fost credincioasă, în schimb soţul ei este ateu şi întotdeauna îl blestema pe copilul lui şi Îl înjura pe Dumnezeu. Ea mereu mergea la biserică, rugându-se cu lacrimi pentru copilul ei. Într-o noapte, a visat o femeie înaltă, îmbrăcată în negru, care i-a spus: „Dacă vrei să fie sănătos copilul tău, să vii la mine!“. Femeia n-a întrebat-o unde să meargă şi cine este aceea pe care a visat-o. Însă, peste vreo două luni, iarăşi a visat aceeaşi femeie, care i-a spus acelaşi lucru ca şi prima dată. A întrebat-o cine este şi ea i-a spus că este „Sfânta Parascheva din Iaşi!“ Doamna locuia chiar în capitala Bulgariei, Sofia. Imediat s-a dus la ambasadă şi, obţinând paşaportul, a venit la Sfânta Parascheva. Preotul a sfătuit-o cum să se roage şi să lase un pomelnic. Până seara a stat lângă raclă, rugându-se. După un an, a venit, împreună cu mama ei de 90 de ani, să-i mulţumească Sfintei Parascheva că băiatul ei s-a făcut complet sănătos şi că îşi continuă studiile.

Ajutor şi bucurie în familie

În anul 1955, o familie din Iaşi nu avea înţelegere în casă. Într-o seară, femeia disperată a părăsit căminul. Zadarnic au căutat-o soţul şi fiica. Şi după ce fetiţa s-a culcat, tatăl ei a alergat la Sfânta Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi să-i întoarcă soţia cu bine în familie. Întorcându-se acasă, după o oră a bătut cineva în uşă. Era soţia. Avea chipul palid şi îngândurat. „Unde ai fost femeie? Ce ţi s-a întâmplat?“, a întrebat-o soţul. „Diavolul mi-a dat în gând să mă sinucid. De aceea, m-am aşezat pe linia trenului aproape de gara Nicolina. Dar, la ora opt seara, pe când venea un tren cu viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, a venit la mine, m-a apucat repede şi m-a aruncat afară de pe linie. Aşa am scăpat de moarte şi de osânda iadului“, a povestit ea. „Femeie, în seara aceasta, la ora opt, fiica noastră era culcată, iar eu mă rugam pentru tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastră, ci însăşi Sfânta Parascheva! Să-i mulţumim ei, căci ea te-a scăpat de această cumplită şi dublă moarte, trupească şi sufletească!“ O farmacistă foarte cuminte, având 32 de ani, tot voia să se căsătorească. A dat rugăciuni la Sfânta Parascheva şi imediat a făcut cunoştinţă cu un doctor văduv. Acela a început s-o curteze, dar nu spunea ceva serios. Apoi a lasat-o şi s-a dus la altele. Ea, disperată, tot venea şi se plângea Sfintei… Preotul de la raclă a sfătuit-o: „Să continuăm cu rugăciuni la Cuvioasa Parascheva“. Şi într-o duminică, pe neaşteptate, a venit doctorul la familia fetei şi a cerut-o în căsătorie. Peste zece zile au făcut nunta.

Ocrotitoarea studenţilor

Printre cei care aleargă la ajutorul maicii noastre Parascheva sunt studenţii. Mai ales în lunile de examene, racla Cuvioasei este plină de cărţi, caiete de şcoală şi pomelnice. O fată voia să dea la medicină. A venit la Mitropolie foarte necăjită că toată vara nu s-a pregătit aşa cum trebuie şi îi e frică că nu va putea intra, căci din ce a învăţat nu poate ţine minte decât structura splinei. A fost sfătuită de preoţii de aici să se ducă la racla Sfintei Parascheva, să se roage cum ştie, iar ea o va ajuta. Tânăra, stând în genunchi în faţa sfintei racle, s-a rugat: „Sfântă Parascheva, nu sunt pregătită, ştiu bine numai splina“. La examen au intrat trei candidaţi. Li s-a întins cutia cu bileţele, au tras primii doi bileţelele şi la urmă a tras şi ea, cu strângere de inimă, şi mare i-a fost mirarea când a văzut pe bileţel: „Splina“. A ştiut perfect şi a luat zece. A doua zi a venit să-i mulţumească Cuvioasei Parascheva. De la uşă a început să plângă şi să strige: „Cuvioasă, tu ai luat zece, tu ai ştiut, tu eşti studentă…, nu eu…“. O tânără povesteşte cum, obosită de şcoală şi foarte deprimată, a ajuns să-şi spună că nu mai are rost să trăiască. „În seara aceea am adormit plângând, cu gândul ca a doua zi să le părăsesc pe toate, să-mi pun capăt zilelor. Noaptea am avut un vis în care am descoperit-o pe Sfânta Parascheva… Mă aflam într-o încăpere micuţă, precum chilia unei maici. Acolo se aflau un pat din lemn fără saltea şi o icoană. Am intrat şi am sărutat icoana, care a zâmbit. Era o tânără în negru, acoperită, nu ştiu dacă de o năframă sau de părul ei. M-a întrebat dacă vreau să devin maică. I-am răspuns că nu şi că vreau să mă sinucid. Atunci mi-a zis să merg la o mănăstire, departe, şi să stau trei zile. La sfârşit, am sărutat-o din nou. De atunci viaţa mea s-a schimbat. Am mers la duhovnic, care m-a trimis la o biserică cu hramul Sfintei Parascheva. Părintele de acolo mă aştepta şi mi-a zis: „Vino să-ţi dau cărţi, pentru a afla!“. Aşa am trecut de starea în care eram. De atunci, toate îmi merg bine“. Un preot povesteşte cum că într-o seară a venit la Mitropolie o doamnă de 35 de ani, foarte agitată, emoţionată până la lacrimi. Plângea şi se închina la toate icoanele, dar mai ales la Cuvioasa Parascheva. A zis că e foarte fericită şi a venit să-I mulţumească lui Dumnezeu şi Sfintei Parascheva, povestind: „Sunt funcţionară în Galaţi şi m-am hotărât să fac facultatea de germană, dar nu mă simţeam aşa bine pregătită, am vrut sa-mi încerc şansa. Venind pe drum spre Iaşi, la examenul de admitere, m-am întâlnit în tren cu o domnişoară care era în aceeaşi situaţie ca şi mine. Când am ajuns la Iaşi, eu i-am propus domnişoarei să mergem amândouă la Sfânta Parascheva să-i cerem ajutorul. Domnişoara mi-a răspuns că ea n-are nevoie de ajutorul nimănui, că este pregătită bine. Eu totuşi am venit la Cuvioasa şi i-am cerut ajutorul pe care mi l-a dat. La examen, cea bine pregătită a picat şi eu am reuşit, iar acum am venit să-i mulţumesc“.

Cuvioasa ocroteşte culturile

Într-un sat din apropierea Iaşului au apărut omizi care distrugeau tot. Atunci, preotul satului şi credincioşii au cerut la Mitropolie să le-o dea pe Cuvioasa, să o ducă în livezile lor, ca să-i scape de această nenorocire. Li s-a aprobat. Au mers cu sobor de preoţi şi credincioşi şi au pus-o pe Sfânta Parascheva într-o grădină sub un copac, care nu mai avea frunze, ci numai omizi. În apropierea grădinii curgea o apă, şi în partea cealaltă era şoseaua naţională. După ce au început rugăciunile, toţi au văzut cum omizile coborau din copac şi mergeau la apă, se aruncau în apă şi mureau, iar altele mergeau pe şosea, se opreau acolo şi mureau strivite de maşini şi de căruţe. Când s-au terminat Sfântul Maslu şi rugăciunile, nu mai era nici o omidă pe copac şi nici în grădini.

Comuniştii au vrut s-o îngroape în cimitir

Prin anii 1950-1954, comuniştii au vrut s-o îngroape pe cuvioasa, pentru ca mulţimea de credincioşi care venea să se închine zilnic să nu-i mai deranjeze. S-au sfătuit în secret şi într-o dimineaţă au trimis oameni să sape groapă în cimitir. Când au început să sape, cerul, care până atunci era senin şi însorit, s-a întunecat cu nişte nori mari şi negri, a început un vânt năprasnic, cu ploaie şi gheaţă cât oul de porumbel, cu tunete şi fulgere, de credeai că-i rade Domnul de pe faţa pământului. Îngroziţi, oamenii au alergat cu mic cu mare la Mitropolie să se roage Cuvioasei Parascheva să mijlocească ea la Bunul Dumnezeu, ca să nu-i prăpădească. Au chemat preoţii, au tras clopotele şi au făcut cu toţii acatistul şi paraclisul Cuvioasei şi alte rugăciuni către Domnul şi Maica Domnului, încât toată biserica era numai lacrimi şi suspine. S-au rugat până târziu. Furtuna s-a potolit.

„Vedeam cum, din senin, se adunau norii şi apoi ploaia îndestula pământul însetat“

În timpul marii secete din vara anului 1947, când mureau oamenii şi animalele de foame, s-au scos moaştele Sfintei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioşii le aşteptau şi le întâmpinau cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mâini. În urmă, veneau nori de ploaie bogată şi adăpau pământul. Drept mulţumire, credincioşi se rugau şi înălţau câte o troiţă Sfintei Parascheva. „În luna mai 1947, în cel de-al doilea an de secetă, am fost rânduit să însoţesc sfintele moaşte şi să conduc această procesiune de cerere a îndurării lui Dumnezeu prin oraşele şi satele Moldovei, ai cărei fii şi fiice se zbăteau în ghearele foametei şi suferinţelor, tânguindu-şi pe cei căzuţi în război. Am văzut aievea, iubiţi fraţi şi surori, minunile săvârşite de Cuvioasa Parascheva în urma rugăciunilor întregului popor. Părinţii slujitori care m-au însoţit atunci, ca şi cei ce ne-au întâmpinat pe traseu, la Iaşi, Prut, Roman, Adjud, Oneşti, Tazlău, Neamţ şi Fălticeni, făcând astfel ocolul Moldovei, au fost martori când mulţimile de credincioşi, cuprinşi de evlavie la sosirea procesiunii, se apropiau şi se atingeau de sfintele moaşte. Aceştia deveneau, astfel, martorii multor minuni ce se petreceau aievea. În urma rugăciunilor stăruitoare, cu lacrimi de nădejde, vedeam cum, din senin, se adunau norii şi apoi ploaia îndestula pământul însetat, după seceta cumplită. Ca rod vădit al popasului şi rugăciunilor la moaştele Cuvioasei Parascheva stă troiţa ridicată de credincioşii parohiei Prisăcani din dreapta Prutului, ce a însemnat o chemare şi o hotărâre ca în acel loc să se pună temeliile unei noi şi frumoase biserici, o adevărată catedrală. În această revărsare de evlavie creştină a continuat pelerinajul peste două luni, reînnoit pe parcurs, cu credincioşi, preoţi, monahi, având deseori alături de ei reprezentanţi ai autorităţilor locale, în ciuda prezenţei trupelor sovietice. Întorcându-mă acum cu gândul la cele peste două luni de rugăciuni speciale pentru ploaie, tămăduiri şi îndreptarea vieţii, la participarea zilnică a numeroşilor credincioşi veniţi ca la Mântuitorul Iisus Hristos, cu bolnavii şi suferinzii lor, cu adâncă smerenie înălţăm mărire lui Dumnezeu, Care Şi-a arătat puterea Sa împlinind nădejdea credincioşilor, realizându-le cererile. Spre lauda Sa şi a Cuvioasei Parascheva, toate aceste fapte minunate s-au întipărit adânc în sufletele şi viaţa preoţilor şi a credincioşilor participanţi, şi într-a noastră, nevrednici slujitori. Din ofrandele credincioşilor s-au oferit ajutoare căminelor de orfani, după recomandarea preoţilor locului“, mărturisea, în urmă cu câţiva ani, la hramul Cuvioasei de la Iaşi, vrednicul de pomenire Teoctist patriarhul, în 1947 marele eclesiarh al Catedralei mitropolitane ieşene.

 

Minunile pustnicului Proclu cu oameni ce l-au cunoscut și nu numai! Colacul primit de pomană la 40 de zile i-a ars pe demoni!

Miraculos! Minunile pustnicului Proclu cu oameni ce l-au cunoscut și nu numai! Colacul primit de pomană la 40 de zile i-a ars pe demoni!
Mănăstirea Sihăstria Putnei a lansat cartea „Părintele Proclu – file de Pateric”
Sâmbătă, 27 ianuarie 2018, la Mănăstirea Sihăstria Putnei s‑a săvârșit slujba de pomenire a părintelui Proclu, la un an de la adormirea sa, și a avut loc lansarea cărții „Părintele Proclu – file de Pateric”, editată de Mănăstirea Sihăstria Putnei, care se dorește a fi un omagiu adus părintelui Proclu.

Elocvent în privința evocării părintelui Proclu Nicău, pomenit sâmbătă, 27 ianuarie 2018, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, în cimitirul căreia își are locul de veci, redăm cuvântul părintelui stareț, arhim. Nectarie Clinci, rostit cu ocazia acestui eveniment:

Văzându‑vă astăzi în biserică în număr atât de mare la pomenirea de un an a părintelui Proclu, inima îmi spune că toți l‑ați iubit pe părintele și de aceea sunteți astăzi aici. Și de ce l‑ați iubit pe părintele Proclu? Pentru că și el v‑a iubit pe toți cei ce i‑ați trecut pragul chiliei sale și a dăruit fiecăruia o parte din inima sa. Ați simțit, așadar, cu toții dragostea necondiționată a părintelui, ați simțit puterea rugăciunilor sale, ați simțit că suferea atunci când sufereați și se bucura atunci când vă bucurați. Ați văzut cum părintele își făcea întotdeauna timp să vă primească, să vă asculte, să vă adreseze un cuvânt de mângâiere sau un sfat duhovnicesc, și, mai ales, să se roage pentru dumneavoastră!

După cum știți, mănăstirea noastră a adresat anul trecut, după adormirea părintelui, o invitație către toți cei care l‑au cunoscut și l‑au iubit să ne trimită mărturiile și experiențele pe care le‑au trăit lângă părintele Proclu.

Ar merita să‑i pomenim acum pe toți cei care au contribuit la realizarea acestei cărți, dar din lipsă de timp amintim doar câteva nume, cerându‑ne iertare celorlalți și mulțumindu‑le pe această cale tuturor.

Părintele Răzvan Ionescu din Franța este primul care a răspuns invitației noastre și care ne‑a încurajat să ducem la bun sfârșit această lucrare. Este prezent în paginile cărții și părintele arhimandrit Mihail Stanciu de la Mănăstirea Antim din București. Despre pocăința adâncă a părintelui Proclu ne‑a vorbit duhovnicul său, părintele Ovidiu din Neamț. Părintele stareț Melchisedec de la Mănăstirea Putna a evidențiat smerenia părintelui, dar și modul în care se raporta la probleme actuale ale Ortodoxiei.

Minunat este faptul că am primit scrisori și mailuri nu doar de la oameni maturi, ci și de la copii. Astfel, puteți citi în carte și mărturia minunată a unei fetițe de 14 ani, Teodora, care mărturisește: „De multe ori mă gândesc la lucrurile pe care ni le‑a spus părintele și în fiecare găsesc un înțeles adânc. De fiecare dată sunt copleșită de plecarea lui dintre noi, dar totodată încolțește bucurie în suflet când mă gândesc că se roagă pentru mine și mă ajută neîncetat”.

Nu putem să nu le pomenim și pe surorile părintelui, monahiile Filofteia și Agafia, care ne‑au împărtășit câteva amintiri din copilăria părintelui și aspecte legate de familia în care a crescut.

Ne‑a făcut o mare bucurie să se alăture acestei lucrări Înaltpreasfințitul Hierotheos Vlahos, Mitropolit de Nafpaktos și Sf. Vlasie, pe care cu toții îl cunoașteți. Am primit de la Înaltpreasfinția Sa un cuvânt despre viața pustnicilor, ca unul care a cunoscut îndeaproape mai mulți pustnici și a scris despre ei.

Am simțit din plin ajutorul părintelui Proclu pe tot parcursul acestui an. Nu știam când am început lucrarea dacă o vom duce la bun sfârșit, nu știam dacă vor fi suficiente mărturii astfel încât să scoatem o carte.

Mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Pimen pentru binecuvântare și rugăciuni. Mulțumim tuturor ostenitorilor, monahi și monahii, ieromonahi, preoți de mir și credincioși care au dat mărturii. Mulțumim părinților din mănăstire care au contribuit la realizarea acestei cărți, precum și redactorilor de la revista „Familia ortodoxă”. Mulțumim Preasfințitului Părinte Damaschin, care, pe vremea când era viețuitor al mănăstirii noastre, a început această lucrare, dar care și după ce a primit ascultarea de episcop nu ne‑a uitat, ci cu multă dragoste a scris prefața cărții. Chiar îmi spunea cineva „Părinte, nu cred că ar fi scris altcineva o prefață așa de frumoasă!”

Pentru că am fost întrebat: „Părinte stareț, s‑au întâmplat minuni la mormântul părintelui Proclu?”, am să vă povestesc o întâmplare minunată cuprinsă în paginile cărții, petrecută cu o credincioasă care vine la noi la mănăstire.

Soțul acestei femei a participat în martie, anul trecut, la parastasul de 40 de zile al părintelui Proclu, unde a primit un colac de pomană de sufletul părintelui. S‑a întors acasă, a pus colacul într‑un dulap, chiar în punga în care l‑a primit, și l‑a lăsat acolo. În Postul Adormirii Maicii Domnului, pe când era la masă cu soția a constatat că nu mai aveau pâine în casă. Căutând, a găsit chiar acel colac de la pomenirea de 40 de zile.

I‑a oferit și soției o bucată, iar aceasta de îndată ce l‑a luat în mână a făcut o criză și a început să se manifeste urât. A reușit în cele din urmă să mănânce și a simțit cum acel colac îi ardea pe demonii care o posedau. Din evlavie a hotărât ca restul de colac să‑l ia dimineața ca anafura.

Sunt convins pe deplin că părintele Proclu se roagă atât pentru cei care l‑au cunoscut, dar și pentru cei care nu l‑au cunoscut pe când trăia, dar îi cer ajutorul cu credință.
Arhim. Nectarie Clinci